Quo vadis?


Acum vreo 30-35 de ani, mă bucura, desigur, o pereche de Levi’s, dar şi o poezie de Poe, o emisiune duminicală a lui Bernstein, un San Antonio dar şi un Hemingway, o tabară de schi, o partidă de baschet în curtea şcolii, un ceai, un vinil cu Emerson, Lake & Palmer sau cu Cat Stevens, o seară cu o fată… în timp ce acum, pe tineri se pare că nu îi mai bucură decât un GPS mai hoţ, un nou „Counter-Strike”, un Nintendo, un mobil 3G cu ţşpe funcţii (deşi înauntru e ascunsă o amărâtă de cartelă reîncărcabila de 2 euro), sau un iPod cu 5.000 de melodii (house sau rap!) în locul vechiului model, devenit, după nici 6 luni, de cacao, căci n-avea decat… 4.000. Si BANII!

Am văzut, într-un scurt filmuleţ, până unde ne poartă tehnologia:

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Am ajuns la „the sixth sense”, pierzând tot mai total „the common sense” şi – uneori – chiar şi pe primele cinci. Auzim cu iPhone-ul; vedem cu web-cam-ul şi televizorul; pipăim cu mouse-ul şi cu cybersexul; gustăm cu E-urile… Ne-a mai rămas, încă intact şi lăsat în pace, doar mirosul; cu care constatăm că viitorul nu miroase a bine! Ah, a mai apărut şi bluetooth-ul, un fel de încă un simţ… bun pentru perceput virtualul. Şi, paradoxal, deşi „simţurile” astea devin tot mai sofisticate, noi devenim tot mai nesimţiţi!

Pe mine tehnologia asta de tip gadget nu mă încântă, ba chiar mă sperie, deşi o utilizez cu brio. Mi se pare adesea inutilă, înrobitoare şi îndobitocitoare. Am asistat la un sfert de oră de setare a unui GPS debusolat, în vederea găsirii inutile a unei străzi din Innsbruck – blocate din cauza Fasching-ului – care era la 100 de metri mai în faţă şi pe care o vedeam clar pe o hartă tradiţională. Proprietarul maşinii vroia, cu orice preţ, să-şi valorifice investiţia.

Nu ne mai perfecţionăm, în schimb ne simţim obligaţi să ne upgradăm necontenit, lăsându-ne fraieriţi de nişte producători hulpavi care ne ţin captivi, băgându-ne pe gât tot felul de cioburi colorate aidoma unor sălbatici. Avem memory stick-ul de 1 GB, de 4 GB, de 8 GB, de 16 GB… Aparatul de ras cu 1 lama, cu 2 lame, cu 3 lame… Camera foto de 3, 5, 7, …, 13 megapixeli… Şamponul sau pasta de dinţi cu dublă, triplă, „dodecatuplă” acţiune… Detergentul cu balsam, cu enzima X, cu factorul Y, cu agentul Z… Tehnologia e aceeaşi, dar ni se oferă produsul tehnologic „în foileton”, doar pentru a-l plăti de mai multe ori. Dar şi pentru a ne împăuna social de mai multe ori. Se umblă puternic la orgoliu. Suntem batjocoriţi cu reclame care ne sugerează, flatându-ne în plan subliminal, că am fi nişte zâni sau nişte nimfe, nişte supercampioni sau nişte superstaruri, indiferent de cheliile, de burţile, de celulitele sau de varicele din dotare. La ce ne trebuie, oare, un device de 120 GB capabil sa stocheze în buzunar… 30.000 de melodii sau 75 de filme de lung metraj, când se presupune că preţul de achiziţie legală a melodiilor s-ar ridica la peste 75.000 RON, adică peste 20.000 euro? La ce ne trebuie, oare, nu stiu ce plasma de înaltă fidelitate sau definiţie, când ne uităm la OTV, la „Trădaţi în dragoste”, la chiloţii Laurei Andreşan, la dramele lui Noemi, sau la prestaţiile Magdei Ciumac, ale lui Mircea Badea sau Valentin Stan? Si asta când avem timp.

Am ajuns să ne simţim socialmente infirmi dacă deschidem geamul maşinii cu manivela. Acum totul e… „bubble-gum”. Are o culoare simpatică şi un gust interesant, se mestecă câtva timp şi se scuipă. Uneori se mai şi umflă şi face „poc!”. Dar nu hrăneşte deloc, distruge stomacul şi mai şi polueaza.

Un alt videoclip, oarecum terifiant, intitulat „We are living in exponential times”, ne înspăimântă cu date despre fenomenala progresie a tehnologiei informaţiei.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Ce să fac eu cu atâta informaţie? Ce sa faca lumea cu atâta informaţie? Avem o inflaţie planetară de informaţie. De informaţie derizorie, mică, irelevantă, cu un conţinut uriaş de deşeuri, de spam, de kitsch informaţional, care iau drumul direct al recycle bin-ului sau al trash-ului. Iată un exemplu de astfel de „informaţie modernă” de care noi, la vremea noastră, eram, din fericire, scutiţi:

«În cadrul unei manifestări care a avut loc în Cetatea Eternă, UEFA a prezentat balonul cu care se va juca finala Champions League din 27 mai, de pe Stadio Olimpico, „Finale Rome” fiind o creaţie Adidas care păstrează liniile precedentelor mingi, dar care ţine cont şi de istoria Romei, informeaza Corriere dello Sport. „Finale Rome” este o creaţie revoluţionară care a fost construită din 14 panouri, balonul putând fi foarte uşor de controlat. Pe lângă celebrele de acum steluţe, noua minge a celor de la Adidas prezintă caracteristici care aparţin exclusiv de Roma: culoare specifica (o variantă de roz) şi imagini de mozaic (pe fiecare stea) care reprezintă figuri legendare pentru istoria capitalei Italiei. Imaginile exprimă viteza, justitia, puterea şi spiritul de echipa, unele dintre cele mai importante virtuţi ale Cetăţii Eterne.» (Sursa: Hotnews)

Informaţia de acest tip, neoplasmică, ne ocupă timpul, ne răpeşte timpul, ne scurtează viaţa diluând-o şi grăbind-o.

Noi, acum 30-40 de ani, am primit un număr relativ mic de unităţi de informaţie şi până azi am uitat acuzativul, ortografia, „Moromeţii”, răscoala de la Bobâlna, şirul lui Gauss sau lucrul mecanic… Ce-or să facă copiii de astăzi care îngurgitează, conform unui studiu, de 400 de ori mai multă informaţie decât noi într-un creier oarecum similar? Ce varză va fi în capul lor? Cu ce vor rămâne? Cu pictorul Andreea Esca în locul compozitorului Ştefan cel Mare? Cu manele în loc de „Rapsodia română”? Eu personal nu cred în teoria aşa-zis pragmatică a minimalismului cultural de tip american, a inutilităţii sau caducităţii culturii umaniste clasice în favoarea celei „imediat utile”.

Informaţia şi-a modificat nu numai forma, ci şi conţinutul. Diferenţa dintre cele două tipuri de informaţie este, aşa cum am arătat, de calitate, nu numai de cantitate. Adică multă şi proastă. Informaţia de azi nu mai e „cerebrală”, nu-ţi mai cere s-o descifrezi, adică s-o gândeşti. Nu mai e de genul „ce a vrut să spună poetul?”, ca la toate generaţiile anterioare. Este o informaţie gata decodificată, mură-n gură. Pardon de expresie… inginerească!

Motivul pentru care este aşa? Simplu şi logic: generatorul informaţiei ştie ca produsul său – informaţia – este mai perisabil ca oricând şi că se confruntă cu o supraproducţie pe o piaţă saturată în care consumatorul nu mai are decât un timp foarte limitat de alocat informaţiei. O informaţie prea complicată ar fi abandonată şi ar ramane neconsumată. De aceea lumea nu mai gandeşte. Iar lipsa, sau rarefierea gândirii duce spre eşecul inteligenţei. Prin atrofierea organului.

Un sonet de Shakespeare, o melodie a lui Aznavour, un peisaj de Turner cred că te fac un om mai bun… Nişte instrucţiuni de folosire a nu ştiu cărui obiect trendy te fac un robot mai bun… Şi-aşa ne îmbrăcăm toţi cam cum vrea David Beckham sau nevastă-sa, bem şi mancăm toţi ce ne pun hypermarketurile în promoţii, în pahare şi în farfurii…

Facem ce ni se indică prin mass-media. Am ajuns nişte destinatari de autoresponder: „Dear Gogu, YOU WON!!!” Libertatea ni se îngustează alarmant printr-un consumism indus şi impus. Ajungem exact la stadiul de gloată fără liber arbitru! Nu mai avem nici curajul opiniei! Cine are curajul să spună ca borăşte la ideea de sushi? Cine are curajul să spună ca Gaultier se îmbracă şi arată ca dracu’? Cine are curajul să spună ca a fi gay nu e chiar în regulă? Că Angelina Jolie n-are nici talent şi că e şi urâtă? Că nu i-a plăcut Coelho? Sunt tabuuri, sacrilegii, lezmajestăţi! Fiţe!

Sistemul educaţional românesc propune elevilor manuale măsluite în care valorile sunt întoarse cu dosul în sus, dacă nu lipsesc cu desăvârşire. Cred că progresul a fost posibil pentru că a izvorât dintr-o emulaţie în primul rând culturală. Marile momente ale Renaşterii, Iluminismului, Romantismului… Boema artistică pariziană, mişcările legate de revistele, de cercurile şi cenaclurile literare… Şcolile de pictura… Curentele literare, filosofice, artistice… Emulaţia aceasta tehnică, tehnologică din ziua de azi nu ştiu dacă duce la ceva la fel de bun şi nu ştiu dacă duce la ceva, tout court

Vrem obiecte; si banii pentru a le procura. Vrem timp, pentru a-l putea pierde cu voluptate şi dibăcie.

Trăirile se duc în mă-sa, devin ridicole, demodate. Sunt înlocuite cu senzaţii şi cu distracţii.

Patria, Motherland-ul sau Vaterland-ul au fost înlocuite cu tot felul de Auntland-uri sau Disneyland-uri, pe principiul ubi bene ibi patria.

Părinţii n-ii abandonăm la ţară sau n-ii parcăm prin aziluri de lux, copiii prin colegii îndepartate sau prin mall-uri, dacă nu-i lăsăm de izbelişte printre blocuri; pe noi înşine ne parcăm zilnic într-un no man’s land al unei vieţi abreviate, monotone, searbăde şi mai austere ca niciodată.

Aş putea fi acuzat de acel „oldies syndrome”, acuzat că vin cu vechile teorii de genul „pe vremea meaaa…”, sau „nţ, nţ, nţ, tineretul din ziua de azi…”. Nu! Ceva s-a schimbat brusc şi fundamental în „conflictul dintre generaţii”. Care nici nu mai este un conflict, ci – aşa cum spun nemţii – un Generationkluft, adică un hău, o mutaţie. S-a schimbat peisajul contextual. Între generaţiile anterioare existau majore diferenţe de idealuri şi de idei. Dar exista o unitate. Căci despre idei, chiar contradictorii, poţi vorbi, poţi comunica, poţi discuta, dialoga, polemiza… poţi, deci, genera plusgândire, infinit mai multă decât discutând despre obiecte, aşa cum se face astăzi. Lumea acum manevrează mai multe bunuri şi servicii decât idei sau concepte. Limbajul abundă de numerale: preţuri, unităţi de măsură, procente, valori, indici, coeficienţi… Lipsesc, în schimb, adjectivele şi adverbele.

Un tablou, o piesa muzicala, o scriere reprezintă idei. Un Vertu, un Ferrari, un Patek-Philippe sau o poşetă Vuitton nu conţin nicio idee, doar eventual, nişte informaţii: capacitate cilindrica sau de memorie, culoare, model, locul de unde a fost achiziţionat şi mai ales… preţ. Element esenţial al măştii de mucava care, ca în cazul lui Oz, te face dintr-un pitic bătrân un făt-frumos semeţ.

Ca simplu om, nu ca specialist, discutând despre Sartre, de pildă, devii mai deştept şi chiar mai informat, decât discutând despre ultimul MacBook Air de la Apple. Condiţia este să citeşti! Pentru că eu persist să cred că antrenarea organului dezvoltă funcţia. Procentul de copii şi de tineri supra-informaţi, dar tâmpiţi, mi se pare în creştere. Bineînţeles că nu toţi tinerii de azi sunt loviţi de acest fenomen. La „Cărtureşti” e mereu plin. Pastilele lui Andrei Pleşu, Tudor Chirilă sau Andrei Gheorghe circula asiduu pe net. Şi plac! Dar cei neloviţi sunt mult mai puţini azi decât acum o generaţie şi par de-a dreptul stingheri şi inadaptaţi într-o lume care îi dispreţuieşte. Fenomenul „emo” nu e întâmplător şi deşi seamănă, n-are nimic în comun, cauzal, cu Sturm und Drang-ul sau le mal du siècle-ul romantic.

Vedem cu ochii noştri ce transmit toate televiziunile româneşti. Şi asta, fără îndoială, pe baza unui atent studiu de piaţă ce arată care este universul de aşteptare al publicului majoritar, adică la ce nivel intelectual dar şi moral se situează acesta. De asemenea, suntem cu toţii de acord că şcoala este, în general, o porcărie, că nu-şi mai îndeplineşte menirea (nici în plan didactic şi nici în plan pedagogic) şi că părinţii nu mai au nici timpul şi nici pregătirea intelectuală necesare acordării unei educaţii acceptabile. Şi atunci cine, unde şi când să-i mai educe, să-i mai înveţe pe viitorii copii???

Generaţia mea – am 50 de ani – începe să fie deja a treia generaţie în viaţă. Generaţia de deja adulţi de sub noi e deja semi-needucată. Au copiii ei vreo şansă? Teoria evoluţiei speciilor arată că, după cum nici noi – cu educaţia şi cultura noastră, câtă este, dar cu multul bun simţ – n-am reuşit să constituim un punct greu în cadrul societaţii care a devenit viitoare, cotropite acum de indivizi altfel decat noi – niste mutanţi semigregari –, la fel nici copiii noştri, bine educaţi, nu vor putea constitui viitorul, ci doar o parte şi mai mică a acestuia. Până la dispariţia completă a „speciei”…

Putem lua cazul oricărui segment social: ţăranul (lui Săraru), mahalagiul (lui Barbu), muncitorul (lui Preda)… Cum erau, cum se comportau şi ce valori aveau aceştia acum 50-60 de ani şi ce valori mai au sau mai reprezintă ei astăzi, după o emancipare negativă atât de violentă? Pană şi elitele mondiale se pretează, azi, la mânării ca aceea a boşilor de la „AIG”. Lumea s-a îndepărtat iremediabil de fenomenologie.

Ciclicitatea socială, în care unii văd salvarea şi ieşirea din această criză considerată temporară, nu o contest, fiind istorică şi dialectică. Dar o văd ca pe o curbă sinusoidală, venită dintr-un illo tempore, al carei punct minim imediat va trece, de data aceasta, prin abscisă, ca un avion de acrobaţie care îşi termină suita de lumânări şi de picaje istorice… în pământ.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

15 răspunsuri la Quo vadis?

  1. Magdalena spune:

    Nu ma asteptam la nimic mai prejos celor scrise in publicatiile de mai sus. Te-am cunoscut foarte putin pe vremea cind eram „in formare” dar acum, cind timpul ne-a dat „timp” sa devenim ceea ce sintem, tu apartii altor „timpuri”… apuse sau nu, ramine de vazut… dar acele „timpuri” nu vor mai putea fi duplicate sau traite cu intensiatea de alta data, pentru simplul motiv ca s-au schimbat! Inteleptule, vei continua sa fii admirat de o batrina!

  2. […] De ALEXANDRU MITACHE Scriam pesimist, mai demult, în articolul Quo vadis, despre unele dintre avatarurile lumii „postmoderne” (consumism, minimalism, diktat tehnologic […]

  3. Maria spune:

    „în timp ce acum, pe tineri se pare că nu îi mai bucură decât un GPS mai hoţ, un nou “Counter-Strike”, un Nintendo, un mobil 3G cu ţşpe funcţii (deşi înauntru e ascunsă o amărâtă de cartelă reîncărcabila de 2 euro), sau un iPod cu 5.000 de melodii (house sau rap!) în locul vechiului model, devenit, după nici 6 luni, de cacao, căci n-avea decat… 4.000. Si BANII!”
    Serios?!
    Deci generatia „voastra” e axata pe lucrurile care conteaza si generatia „noastra” e alcatuita din omenei superficiali care urmaresc chestiute perisabile, gadgeturi amarate si bani. Pentru ca „noi” nu suntem alcatuiti din acelasi material ca „voi”, pentru ca „noi” suntem mult mai usor de condus de ce e la moda, decat erati „voi”. Pentru ca noi am ratacit-o. E asa o mare diferenta intre noi si voi. Cum ma pot apropia de voi? Cu toate curbele sinusoidale venite dintr-un illo tempore al carei punct minim imediat va trece, la modul cel mai serios… cu ce esti mai bun decat mine sau orice alt tanar obisnuit? Iti umpli timpul scriind despre cum tineretul actual demonstreaza ca suntem in regres, luand in calcul popularitatea tampeniilor hip.
    In acelasi timp as putea sa scriu eu un articol despre ingustimea generatiei trecute, care nu poate accepta schimbarile si care, acrita de nenorocirile pe care le-a vazut, a pierdut capacitatea de a vedea frumosul in oameni. N-am sa scriu un astfel de articol, pentru ca ma stradui sa nu generalizez. Generalizarile sunt,de regula, false.
    Poate ca nu asta ai vrut sa spui, sau poate ca nu crezi lucrurile pe care le-ai spus. Poate ai avut doar o zi nasoala, sau te-a iritat un adolescent care nu le are pe toate acasa. (Ma adresez la persoana a doua singular pentru ca nu vad o fata venerabila careia sa ii adresez pluralul si nu vreau sa ma adresez computerului cu dvs).

  4. Maria spune:

    Nu stiu cine e Gaultier ,nu ma omor dupa sushi, ma doare-n cot de gay ,facă ce vor, Anjelina Jolie imi pare f frumoasa, iar Coelho il copiaza pe Hesse de ii merg fulgi, daca ar putea i-ar copia si copertile.

  5. Maria spune:

    As dori sa scriu un articol despre articolul tau. Il voi scrie indiferent ce crezi tu, dar m-am gandit ca ar trebui sa te anunt.

  6. alin spune:

    Mi-a placut foarte mult articolul. L-am citit de doua ori si simt nevoia sa il mai citesc o data. Tehnologia ne fura mintile. Si eu eram un maniac in domeniu. Am devenit pe parcurs. Totusi m-am trezit la un moment dat cand mi-am dat seama ca de peste un an de zile nu mai pusesem mana pe o carte in afara celor necesare meseriei. Asa ma ramas la Gillete cu 3 lame – oricum ala cu 5 lame mi se parea deja o blasfemie – la 7 megapixeli pe camera foto si la intel core duo. Am inceput cu mai putin net si macar o ora de lectura pe zi. Mi s-a facut dor de lecturi din liceu si facultate . Am recitit Cei mai iubiti dintre pamanteni si parca am inteles-o mai bine. Inca o data felicitari pt. articol.

  7. aripocu spune:

    salutare

    Daca e sa o luam matematic, inaintasii nostri au trait tot timpuri exponentiale doar ca erau mai aproape de baza curbei. La urma urmei de mii de ani oamenii si-au dat in cap cu maciuca pana s-a trezit un chinez sa inventeze praful de pusca. N-a facut prea multe ravagii dar cat a mai durat pana sa se inventeze dinamita si apoi bomba atomica? cateva sute de ani! Comparativ cu miile de ani in care ne-am dat cu bata-n cap se pare ca tot evolutie exponentiala a fost. Exemple de astfel de evolutii in istorie gasim si in alte domenii… Si atunci n-ar fi mai nimerit ar fi sa spunem ca lumea traieste un timp exponential de cand e ea facuta? Ce vina avem noi ca in timpurile noastre suntem pe val in partea abrupta?
    Este evident ca ne inconjoara foarte multe mizerii care ne incarca timpul si care in realitate nu aduc nici valoare vietii noastre si nici nu ne rezolva problemele ba dimpotriva genereaza alte probleme.. Traim intr-o societate de consum care stimuleaza consumul si odata cu el o avalansa de produse noi care nu au alt scop decat sa te faca sa te simti un idiot care foloseste tot timpul lucruri invechite. Nefericiti sunt aia care vor sa fie la moda… vai de curu’ lor cata treaba au ca sa fie in ton🙂
    Cred ca ar fi mult mai interesant sa identificam acele lucruri care ne folosesc in realitate. Poate lucruri care au timp de viata/utilizare cat mai indelungat. (putem afla asta pentru ca avem acces la informatii doar nu?). Sa va faceti un inventar cu toate lucrurile pe care le-ati cumparat si nu le-ati folosit in ultimii 10 ani.
    Dau un exemplu:
    Eu am o camera pe film. Fac 36 sau 72 de pozitii maxim la o iesire pe deal. Am invatat sa fiu rezervat sa-mi aleg cadrele cu grija si sa nu stric pozitiile. Astfel am timp sa vad lumea si direct cu ochii nu numai prin lecede-ul camerei🙂 Costa ceva filmul/developatul si scanatul dar fata de un baiat istet care trage 500 de poze minim pe digital, stau muuuult mai bine. Cat timp ii ia sa le sorteze, sa le prelucreze daca e mai pretentios si apoi cand le mai vede pe toate 500? Care este costul total? In bani, in timp.. Ca sa nu mai zic ce satisfactie am eu cand vad rezultatul analogic …🙂 Mai dau si gherle.. ce sa zic.. dar asa invata omu’ nu?

    Ca sa revin cu picioarele pe pamant, pe langa radioul pe lampi stereo cu pickup si intrare line care suna de 100 de ori mai bine decat or’ce scula din magazin, nu ma pot desparti de macbook si ifon🙂 DA! le am de 3 ani si inca merg foarte bine. sunt skule care inca mai au viata in ele si sunt la moda inca.. zic eu🙂 Si daca nu mai sunt, mi se rupe.. sper sa-imi fac treaba cu ele macar un an doi.
    Ce vreau sa spun cu asta e ca trebuie sa gasesti un echilibru in asa fel incat sa ramai fericit chiar inconjurat de atatea ispite.. De cand a aparut telefonia mobila pe la noi eu am schimbat 4 telefoane si le am pe toate functionale: motorola d520, sony j70, SPV500, ifon 3G. Pai daca toti consumatorii de gadgeturi erau ca mine, piata dar si tehnologia probabil ar fi crescut liniar pentru ca eu am consumat liniar.

    Ah.. uitasem.. avionul meu are 500mii de km si merge os. Aici recunosc, am consumat logaritmic.. bad boy! bad boy!🙂

    Boga

    P.S. Maria, imi plac ochelarii tai… pot sa scriu un articol despre dansii? Dar m-am gandit! Il voi scrie indiferent ce crezi, zi merci ca te-am anuntat! =))

  8. Alin LEO 23 spune:

    PRIETENE, PROBLEMA E CA SUNTEM OBLIGATI, UNII, DE SOCIETATE, SA FACEM TOATE PORCARIILE ASTEA. POATE UNII STIM CE STII SI TU, POATE VREM ALTFEL DE VIATA, DAR NU POTI SCHIMBA PLANETA. SI TRAIM CUM PUTEM.

  9. Esqvilyn spune:

    Intotdeauna vor fi oameni care isi vor pune mai multe intrebari si o plebe care se limiteaza la un trai confortabil, lipsit de prea multe framantari intelectuale.
    Cred ca si tu descrii niste tendinte reale, insa per ansamblu impartasesc viziunea Mariei. E greu sa scoti o eticheta pentru o intreaga populatie. I-ai analizat tu pe toti ? Sa te intreb si de cei mai in varsta de la tara, care intrebau la ani buni dupa ce nea Nelu isi sfarsise ultimul mandat de presedinte: „Mai candideaza, maica, Iliescu ?”. Sau „- Cu cine votati ? – Cu Nastase. – De ce ? – Pai vedeti, arata mai bine in poza.”
    Exista exemple si contra-exemple. Zic eu, destule de ambele parti. „Circ si paine” exista de pe vremea romanilor. Doar ca acum se transmite altfel.

    • ALEXANDRU MITACHE spune:

      Eu am descris un… ”trend”. Cel puțin unul pe care-l percep eu.
      Mă refer, deci, la o tendință generală, de masă, nu la cazuri particulare. Ai sesizat și tu asta, dacă scrii «Cred ca si tu descrii niste tendinte reale». N-am zis nicio clipă că ma refer la toți. Așadar întrebarea «I-ai analizat tu pe toti ?» nu are niciun rost și este și în divergență cu afirmația ta citată anterior.
      N-am înțeles relevanța mentalității unor bătrâni neinstruiți evocați în acele exemple politice. N-am spus nici că toți bătrânii sunt niște „jănii”.
      Din reacțiile voastre reiese clar că nu am reușit să exprim clar ceea ce am gândit, anume că lumea gândește mai puțin, mai simplu, mai puțin sofisticat, mai schematic, mai parcimonios…

  10. Esqvilyn spune:

    Ai multe formulari in articol din care NU se intelege ca te referi la o „tendinta de masa”, dar NU universala. Tu scrii „pe tineri”, NU „pe UNII tineri” sau „pe O PARTE (cat de insemnata, ramane de vazut) din tineri”.
    Chiar in raspunsul tau pentru mine scrii: „lumea gândește mai puțin, mai simplu, mai puțin sofisticat, mai schematic, mai parcimonios…”. Care lume ? TOATA sau O PARTE ? Scriind doar „lumea” eu inteleg „toata”. Cel putin dupa logica mea.

    Afirmatia mea „Cred ca si tu descrii niste tendinte reale” se referea in principal la urmatoarele:
    1) Progresul tehnologic e evident, nu-l pot nega. Totusi, cred ca acesta trebuie sa fie cursul. Domeniul calculatoarelor e partea din univers care evolueaza cel mai rapid. Si e o stiinta, se asteapta rezultate carora le sunt aplicate masuri de performanta, nu e vorba de dispute pe taramuri subiective. Daca Internetul nu era acesta tu nu aveai aceasta deschidere spre public. Nu stiu ce mijloace de exprimare ai in ne-virtual, dar ar fi fost mult mai greu pentru multi sa se faca auziti acolo. Progresul stiintei a insemnat si aparitia radioului si televiziunii. Creatorii arhitecturii si algoritmilor pe care s-a construit Google merita insule si ce mai vor ei. Pentru ca au transformat enorm ceea ce inseamna accesul la informatie.
    2) Sunt destui tineri, poate majoritatea (insa e mai greu sa stabilesc cat de mare e aceasta majoritate), in cautare de dispozitive cu cat mai multi GB. Nu stiu daca e ceva rau in sine. Nici tu n-ai ramas la televizorul pe lampi, ai vrut unul color, poate apoi unul LCD sau cu plasma. Sau niste boxe ce redau sunetul cu o calitate mult mai buna. Sigur, totul tine de prioritati si de resursele materiale ale fiecarei familii. Parintii (cei din generatia mai „in varsta”) trebuie sa-si educe copiii: „Dragul mamii, ai telefon cu memorie de 4GB, bugetul nostru e asta, nu e necesar sa-ti cumpar acum altul cu 5GB”.
    Insa asa cum exista acea dualitate elita – plebe, exista si utilizatori – creatori. Intr-adevar, marea masa e formata din utilizatori. Insa tot din INTREAGA multime a tinerilor se disting unii ce sunt responsabili pentru introducerea noilor tehnologii. Si vor fi intotdeauna si tineri pasionati de arta.

    Relevanta mentalitatii unor batrani neinstruiti pe care i-am prezentat eu e de a arata diversi „neinstruiti” din generatii anterioare. Ideea de baza e urmatoare: plebea exista in toate timpurile. Ma indoiesc ca pe timpul lui Ceausescu sau in orice veac ai vrea tu sa consideram a existat vreo plebe roasa de framantari filosofice, despre a analiza argumentat sensul in care merge lumea.

    • ALEXANDRU MITACHE spune:

      RĂSPUNS – Partea I
      Când vorbim despre „tendințe”, mi se pare clar că nu poate fi vorba despre GENERALIZĂRI ABSOLUTE. Când spunem „se mânâncă nesănătos” sau „planeta e poluată” este evident că nu ABSOLUT TOATĂ LUMEA mănâncă nesănătos și că nu ABSOLUT TOATA PLANETA este poluată. Dacă ești amator de chițibușuri speculative, e okay.
      Revin…

      1). Cred că faci o confuzie între inteligențele CREATOARE de proges tehnologic și non-inteligențele consumatoare de progres tehnologic. „Deschiderea” spre lume nu-mi aduce niciun avantaj intelectual real, singurul beneficiu pe care-l constat este că-mi facilitează rezolvarea unor treburi și obținerea unor informații de a căror utilitate reală mă îndoiesc. Dar aspectul important mi se pare a fi că Internetul este, ca și energia nucleară, pentru unii benefic, iar pentru alții nu. În loc să afli despre Tristan Da Cunha citind Jules Verne și aflând „la pachet” o grămadă de alte chestii interesante, te duci pe Google și rezolvi problema. Acest tip de materialism pragmatic nu-l găsesc util antrenării creierului în procesul de GÂNDIRE.

      2). E vorba despre cazurile, pe care numai dacă nu vrei nu le recunoști, în care chestiunea devine obsesie, manie, „trend”, modă, scop, fiță. „Gadgeting”-ul chiar există.
      Nu, n-am nici televizor cu plasmă sau cu LCD, ci doar unul color „normal”, pentru că dacă vreau să văd un film prefer cinematograful, iar pentru emisiunile de televiziune n-am nevoie de HD. Și nici boxe pe care să le aprecieze câinii sau liliecii nu am. Am boxe adaptate percepției urechii mele. Nu găsesc util și nici nu dau ATÂȚIA bani pe un telefon care face poze pentru postere cât blocul. Nu dau bani nici pe un telefon cu tastatură gen „Blackberry”. Și nu, motivul nu e ACESTA: «”Dragul mamii, ai telefon cu memorie de 4GB, bugetul nostru e asta, nu e necesar sa-ti cumpar acum altul cu 5GB”.» Nu e vorba de buget. Răspunsul corect ar fi: „Dragul mamii, ai telefon cu memorie de 4GB, NU AI CÂND SĂ ASCULȚI ATÂTEA ORE DE MUZICĂ, nu e necesar sa-ti cumpar acum altul cu 5GB”. Capisci?

      Finalul). Bineînțeles că au existat polarizări întotdeauna. Dar, oricât ți-ar repugna, citește „Groapa” lui Barbu, caută fotografii de epocă cu „muncitorime”, interesează-te despre felul de a fi al țăranului român de-acum 100 de ani. OK, în România comunismul a fost cel care i-a perverit și pe unii și pe alții, dar consumismul mondial de „material” și din ce în ce mai puțin de „spiritual” mie continuă să mi se pară nociv pentru INTELIGENȚA generală.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: