Gagica Olgrăsuţa (pamflet)


WP-AM - PAMFLETERefuzul obstinat al inteligenţei de a o frecventa pe doamna Olgrăsuţa este notoriu.

În afara unei maliţiozităţi tupeiste perene, a unei agresivităţi de sorginte peremistă şi a unui aer de Crucea de Piatră – zona low cost –, care l-au cucerit definitiv pe unul Dumitrescu, doamna în cauză nu prezintă nimic palpabil, decît poate sânii.

Olgrăsuţa întruchipează, astfel, la nivelul arhetipurilor din „Groapa” lui Barbu, modelul de „gagică”. D’aia dupe care se ţine toate cătanele, dar la care are succes şi acces decât fanţii… Îndeosebi cei care se exprimă precum am scris.

Desantată în pantofi tocmai de pe la Craiova, Olgrăsuţa a adus în Bucureşti, odată cu prazul şi paiele din buletin, o groasă obrăznicie de tarabă, asortată la gâtul cu guşă suferind cu glanda.

Mintea scurtă a gagicii generează raţionamente scurte, care produc, la rându-le,  idei scurte. La proba de aruncare-cu-prostii-viteză Olgrăsuţa excelează.

OVGagica apare des în public, sau, mai bine zis, în faţa publicului, căci pe doamna Olgrăsuţa o mănâncă-n politică.  Ea are obiceiul să vină mereu cu mintea odihnită,  dar încărcată, ca un revolver, doar cu ideile auzite de la alţii prin Kiseleff. A spus unul, de pildă, că «dacă se destramă Coaliţia, dispare şi Guvernul Boc», hop şi Olgrăsuţa cu aceeaşi idee, scoasă de parcă ar fi fost gătită de ea. Numai că, precum loazele şcolare, care şi când copiază copiază greşit, Olgrăsuţa reverberează, ca un papagal, si de această dată, o mare prostie.

Ce-i scapă gagicii – în afara unei multitudini de alte lucruri de pe lumea asta – este ceea ce ar urma DUPĂ presupusa moţiune de cenzură. Adică ce s-ar întâmpla după ce ar cădea guvernul Boc II, guvern remaniat din care ar lipsi PSD-ul.

Noi, restul lumii, adică cei mai intelgenţi decât Olgrăsuţa, ştim că, într-o atare situaţie, prevederile constituţionale sunt clare: preşedintele desemnează un alt premier (sau chiar pe acelaşi), care se prezintă în faţa parlamentului cu un nou guvern. Este clar, astfel, că Traian Băsescu va desemna un premier din partea partidului cu cea mai mare reprezentare în parlament, adică din partea PD-L (precedentul există!). Parlamentul poate accepta noul guvern, sau îl poate respinge. Se ştie că, după două refuzuri consecutive ale parlamentului de a învesti guverne propuse de prim-miniştrii desemnaţi, se ajunge la… alegeri anticipate, conform art. 89 din Constituţie.

Or, la statura uluitoare cu care PNL trece în picioare pe sub orice uşă, mă îndoiesc că actualul breloc al parlamentului şi politicii româneşti va risca să se prezinte în faţa electoratului. Nici macar PSD-ului însuşi nu i-ar surâde o asemenea cascadorie.

De altfel, aceeaşi Constituţie interzice dizolvarea parlamentului în ultimele şase luni ale mandatului prezidenţial, aşa că se ajunge la o nouă dilemă constituţională: fie – horror! se amână alegerile prezidenţiale, fie guvernul supus moţiunii de cenzură ramâne în funcţie, până la clarificarea situaţiei.

Cert este că, de bunăvoie, PSD nu va părăsi guvernarea până la alegeri şi cred că nici nu va depune sau vota vreo moţiune de cenzură.

Gagica Olgrăsuţa nu reuşeşte, din nou, decât să-l emoţioneze local pe Dummy, să ne amuze pe noi cu stângăciile sale mintale şi să ne uimească cu atitudinea gureşă de ţaţă politică.

*              *

*

* ACEST TEXT ESTE UN PAMFLET ŞI EL TREBUIE CONSIDERAT, CITIT ŞI INTERPRETAT CA ATARE! *

Dedicaţie: dragilor mei prieteni Lia şi Vasilescu.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

2 Responses to Gagica Olgrăsuţa (pamflet)

  1. blue2403 spune:

    Bun găsit, sper că-i voie…
    Olgrăsuţa, frumos şi şmecher titlu.
    Nu ştiu dacă e o coincidenţă, dar şi eu o aveam în vedere pentru un pamflet, dar pentru că ai făcut-o, deocamdată mai amân.
    Olgrăsana, trebuie să recunoaştem ar fi fost cam mult.
    Nu am să mă lungesc, dar de la o vreme, o vedem tot mai des cum îşi revarsă abundenţa, din ce în ce mai prosperă, pe la televiziuni.
    Ba mai vrea să fie şi acidă, dar nu îi prea iese, apare doar ca o entitate pufoasă şi răutăcioasăm cam ca o matroană de bordel cu paraşute sifilitice ori blenoragice.
    Deşi într-o vreme ziceam că se ratează dacă-l părăseşte pe Vadim, acum sunt din ce în ce mai convins că în unbra lui Geoană se simte de la bine în sus. Rahatofilia îi vine ca o mănuşă…
    Olgrăsuţa … hehehe … inspirată chestie.
    ¤¤
    PSD.
    Da, PSD nu va pleca de la guvernare şi nici nu va vota o moţiune în aşa fel încăt să pice guvernul. Sunt prea duplicitari.
    De fapt, acum PSD-ul e într-o situaţie imposibilă.
    Dacă pleacă, se va interpreta că sunt înfrânţi, dacă rămân se va interpreta că sunt făţarnici, fac parte dintr-un guvern pe care îl înjură.
    Astea probabil se vor sparge în mătreaţa lui Geoană.
    Pe mine mă amuzi teribil sondajele CUR’s şi altele asemenea.
    Dacă te iei după ăia, zici că la cum creşte Geoană, până acum ar fi rebuit să aibă cam 250-300%. 😀 Dacă citeşti mai departe vei vedea că în acele sondaje, are procente care oscilează între 28-29% şi 35-38%. Chiar dacă data trecută avea să zicem 34% iar la ultimul spun că are 30%, e musai ca la concluzii să se evidenţieze cresterea spectaculoasă a Prostănacului.
    Oare cât de imbecili pot să ne considere acei strategi plătiţi cu bani grei?
    ¤¤
    Sper că eşti de acord să pun un link de la blogul meu la acesta. O zi bună.

  2. Seara buna

    Eu sunt Gigga, din Pitesti, 43 de ani.
    http://www.facebook.com/io.gigga
    Tocmai am facut o pagina pe facebook pt a recupera memoria despre 2Mai, acest fabulos loc/fenomen. Din care am facut parte.
    http://www.facebook.com/pages/Remember-2-Mai/280194111991920

    Am vazut ca aveti interesul pt 2Mai. Si ceva materiale. Am fi foarte bucurosi daca ati posta pe pag. noastra orice doriti. Eu am postat deja un link spre aceasta pag. Ii rog si pei cei care vad acest comentariu sa faca la fel. Multumesc mult tuturor.

    D-le Alexandru Mitache,
    va multumesc foarte mult
    si… va asteptam. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: