HORIA ROMAN PATAPIEVICI, „Salt în abjecţie”

________________________________________________________

SENATUL EVZ: Salt în abjecţie

Horia-Roman Patapievici

Joi, 03 Septembrie 2009

________________________________________________________

Horia-Roman Patapievici: „Sunt oameni care, sub aparenţa bunelor intenţii şi a grijii faţă de ţară, contribuie decisiv la distrugerea climatului general de decenţă din societatea noastră”.

«Marţea trecută, două emisiuni ale postului de televiziune Antena 3 au marcat trecerea spaţiului public românesc, din zona distorsiunii de presă, în zona infracţiunii de presă.

De fapt, a spune, simplu, „infracţiune” e prea puţin: infracţiune de presă e şi distorsionarea, şi trunchierea, şi manipularea, şi falsificarea informaţiei. Iar în toate aceste forme de măsluire, televiziunile noastre de ştiri s-au dovedit măiestre.

Ceea ce s-a petrecut marţea trecută, după un lung şir de deraieri şi derapaje pregătitoare, reprezintă un salt decis în abjecţie. Este vorba de emisiunile „Sinteza zilei” (moderator Mihai Gâdea) şi „În gura presei” (realizator Mircea Badea).

Dl Gâdea, zâmbind insinuant, l-a întrebat pe dl Ciuvică: „Cât de mare este organul din capul dnei Udrea?”. Zâmbind la fel de insinuant (ah, rânjetul masculilor vorbind de femeile după care le curg balele!), dl Ciuvică a răspuns că organul din capul dnei Udrea este mare deoarece, dânsa neavând creier, organul îi ocupă tot capul.

Nu ştiu ce profesie are dl Ciuvică: după port, vorbă şi mimică, este un om needucat. Dl Gâdea, însă, a primit o educaţie de pastor (baptist). Are, deci, studii de teologie: s-a ocupat de Dumnezeu, de cultura inimii şi a primit drept sarcină să cultive în oameni curăţenia sufletească. Ca un om cu educaţie religioasă să pună asemenea întrebări, cu tonul cu care a făcut-o, orientând constant discuţia spre implicaţia sexuală cea mai grosolană, joasă, este şi stupefiant, şi josnic, şi abject.

Dacă se mai putea, Mircea Badea a reuşit să ridice mârlănia masculină pe culmi încă mai înalte. A imaginat o scenetă, în care, prin deducţii absurde şi neruşinate, Elena Udrea era pusă să fie „cu ochii pe organ” şi să „stea cu gura numai pe organ”. Al cui organ?, se întreba inocent dl Badea; al lui Traian Băsescu, îşi răspundea tot dânsul, omniscient.

Concluzia scenetei era că Elena Udrea stă cu gura pe organul lui Traian Băsescu. Cum poate fi calificat acest exerciţiu intelectual? Moralmente, ca abject. Jurnalistic, ca nul. Omeneşte, ca degradant.

Problema nu este însă judecata asupra dlui Badea, dacă este sau nu educat ori dacă are o prestaţie jurnalistică adecvată. Problema nu este nici dna Udrea, dacă este sau nu vinovată de faptele care i se impută ori dacă are, ca ministru, o prestaţie adecvată. Problema e alta şi e dublă: că s-a ajuns, în tratarea publică a persoanei umane, la abjecţie şi că acest lucru nu stârneşte imediat nici repulsia publicului, nici amenda instituţiilor (CNA, asociaţiile de jurnalişti etc.). Este, prin urmare, o problemă de sistem şi una de societate.

Problema de sistem constată că standardele profesionale din televiziunile de ştiri au scăzut atât de mult, încât permit unor oameni nuli din punct de vedere profesional să transforme seară de seară spaţiul dezbaterii publice într-o arenă a defulărilor personale, ideologice, politice, medicale şi de altă natură.

Arbitrariul în invocarea faptelor şi distorsiunea în prezentarea lor au devenit, prin acceptare generalizată şi practică neabătută, norme jurnalistice obligatorii. Televiziunile de ştiri au încetat să mai informeze: ele dezinformează cu sistem, promovând la vedere o agendă politică partizană.

Problema, aşadar, e situată (I) la nivelul patronatului, că impune agenda, fără nicio reţinere; (II) la nivelul jurnaliştilor, că o acceptă, fără ni ciun scrupul; (III) la nivelul publicului, că nu o denunţă. Problema a devenit una de sistem pentru că toţi consimţim tacit ori explicit la „noul pact jurnalistic”, care este şi venal, şi neprofesionist, şi distructiv pentru democraţie (*1).

Problema de societate constată că instinctele noastre morale s-au atrofiat şi că toleranţa faţă de intolerabil a devenit îngrijorător de mare. Publicul a ajuns să accepte, după criterii de alegere personală (de pildă, politice), că este normal ca oamenii să poată fi trataţi cu două măsuri diferite: cu decenţă, dacă omul ne place; în mod degradant, dacă omul ne displace.

Considerăm că este normal ca o femeie să fie tratată politicos în general, dacă nu avem nimic cu ea; dar dacă avem, acceptăm fără probleme degradarea publică a corpului ei. Ceea ce am acceptat, de fapt, în acest mod, este că urile pot acorda ori retrage dreptul la demnitate.

Cei care se simt îndreptăţiţi să o deteste pe Elena Udrea, se simt îndreptăţiţi şi să o trateze public ca obiect sexual, fără ca această degradare publică a persoanei ei să stârnească cuiva vreo reacţie. Cu o insistenţă neruşinată, de care ar trebui să se ruşineze bărbaţii şi să se indigneze femeile, corpul dnei Udrea este filmat în gros-plan astfel încât pântecul, coapsele, sânii, degetele de la picioare să iasă, în mod sexual, în evidenţă. Iar acest lucru se întâmplă nu o dată, ci de mii de ori; şi nu într-o singură zi, ci zi de zi; şi nu oricând, ci ori de câte ori vine vorba de ea, pe jumătate de ecran, în timp ce pe cealaltă jumătate are loc înfierarea.

Potrivit agendei proprietarilor, televiziunile de ştiri s-au specializat pe ceea ce în Statele Unite se numeşte „character assassination”. Cei care spun că nu văd asta, se prefac că nu văd, pentru că de fapt aprobă. A trece cu vederea ceea ce este evident nu înseamnă a nu vedea, ci a accepta. Trecem cu vederea numai lucrurile cu care NU suntem în dezacord. Aerul curat nu ne atrage atenţia, pentru că e curat. Ne atrage atenţia putoarea, tocmai pentru că e putoare şi ne violează simţurile.

Cine nu simte putoarea de la televiziunile de ştiri nu este nici infirm senzorial, nici handicapat mintal: pur şi simplu acceptă putoarea. Nu o acceptă însă ca normală, pentru că, dacă asasinatul moral s-ar îndrepta împotriva altor oameni, l-ar dezaproba: o acceptă ca necesară şi de aici vine consimţământul lor activ, care e respingător.

Cei care acceptă cu seninătate degradarea unui om nu sunt deci spectatori, nici doar părtaşi – sunt făptuitori. Sunt oameni care, sub aparenţa bunelor intenţii şi a grijii faţă de ţară, contribuie decisiv la distrugerea climatului general de decenţă din societatea noastră.

Cine nu vede asta, deja se situează întrun alt teritoriu moral. Ne separă NU convingerile politice şi nici poziţia faţă de Traian Băsescu, cum se tot spune. Ne separă concepţia despre persoana umană, ideea de acceptabil şi inacceptabil, frecventabil şi nefrecventabil, decenţă şi golănie.

___________________________________________

(*1) Un jurnalist recent ieşit din maşina de distrus duşmani politici care este Antena 3 (Ion Cristoiu), a calificat televiziunile mogulilor ca fiind „o maşinărie dezgustătoare cu care nu (vreau să) am nicio legătură ca jurnalist”; „În momentul în care eşti angajat cu contract şi iei nişte bani de la un mogul, poate, fără să vrei, participi la ticăloşiile pe care le pune la cale trustul respectiv. Eu nu vreau să fiu părtaş la aşa ceva.” (http://www.napocanews.ro/2009/08/interviu-ce-spune-ion-cristoiu-desprepoliticieni.html). Corect era să spună „Eu nu vreau să MAI fiu părtaş la aşa ceva”. »

***************************************************

La acest articol Mircea Badea a dat următorul răspuns:

«O să îi explic în fiecare zi lui Horia Roman Patapievici câte un cuvânt. Astăzi, cuvântul este „ampulă”. Poate în zilele viitoare o să îi explic cuvântul „a sugera” sau o să îi spun în ce constă premiul Pulitzer. Cum auziţi de ciocan sau de organ vă pleacă mâna, domnule Patapievici.»

Comentariile sunt de prisos.

//