Între Leonard Cohen şi Mircea Badea


WP-AM - PAMFLETE

Motto:

«And what can I tell you my brother, my killer
What can I possibly say?
I guess that I miss you, I guess I forgive you
I’m glad you stood in my way.»
– Leonard Cohen
__________________________________________

Motto:

«Vreau să vă spun că este pentru a doua oară în ultimele zece zile când aş fi fost în stare să omor un om. (…) dacă aş fi avut puteri paranormale, în sensul că aş fi putut să omor cu mintea pe cineva, vă jur că aş fi făcut-o!» – Mircea Badea
__________________________________________

Leonard Cohen şi Mircea Badea aparţin, cu siguranţă, aceluiaşi regn.

Din acest punct, însă, destinele, dar cred că şi structurile lor cromozomiale, se despart: Cohen accede la arhanghelizarea artistică şi la sublim, iar Badea la condiţia de ascarid.

Pe ambii i-a creat, totuşi, Dumnezeu – e drept că pe unul Dumnezeul nostru, iar pe celalalt dumnezeii mă-sii – dând astfel apă la moară ateilor şi răzvrătiţilor împotriva divinităţii, incapabili să înţeleagă rostul teologic al Răului.

Leonard Cohen a încântat din nou elita Bucureştiului, cifrată, oarecum exact, la circa 10.000 de persoane, adică numărul celor care îl iubesc, care îl înţeleg şi care l-au aplaudat la cele două concerte susţinute în Romania anul trecut şi anul acesta. Cohen ar trebui predat la şcoală, că tot vorbim despre reforma învăţământului. Dar nu numai ca muzician, ca poet sau ca romancier, ci ca pe un concept… estetic, artistic, moral, spiritual şi chiar civic…

Lui Mircea Badea nu-i place Cohen. Se cacă pe Cohen. L-ar învăţa cuvinte gen „pizmă” şi expresii franţuzeşti gen „găina mea în curtea ta”, dând din mâini, urlând şi hohotind de râs. Dacă Cohen ar da trist din cap, i-ar trage oricînd un „Domnule Cohen eşti prost!”. Şi chiar un cap în gură. Şi asta numai pentru că spaţiile lor vitale şi morale nu se intersectează nici măcar la infinit. Cei doi se situează şi se identifică într-o antitetică dihotomie existenţială, de genul celei în care pendula filosofia geluvoicanvoiculesciană: metafizică şi clitoris.

O aplecare smerită a capului, o palărie ţinută umil la piept, o mişcare a mâinii  sunt lecţii de viaţă. Un pas al ştrengarului, executat pe scenă, este expresia unei bucurii lăuntrice descătuşate şi molipsitoare. Personalitatea lui Cohen vibrează, se pogoară, te atinge, te învăluie, te cuprinde, te pătrunde, te convinge sau te învinge şi te înalţă la cerul lui. Dacă ai ajuns acolo, în preajma lui ar trebui să miroase a lemn nobil şi a tutun bun; ar trebui să-i auzi înţelepciunea de domn şi de înger. Cerul lui e într-un spaţiu dincolo de Dumnezeu, de Yehova, de Buddha, pe care îi adoră făcându-i oameni. În Cohen găseşti iubirea şi ura , smerenia şi revolta, furia şi calmul, reflecţia filosofică şi pofta de viaţă, zen-ul şi militantismul activ. Găseşti harul! Şi, mai ales, te regăseşti pe tine, cel pur şi neprihănit.

De la întâlnirea cu Domnul Cohen pleci bun, generos,  fericit. De fapt, dacă ai avut norocul să-l fi ascultat, iubind, cu zeci de ani în urmă, în adolescenţă, pleci adolescent, pleci poet, pleci îndrăgostit de Suzanne, de Jane, de Nancy, de Marianne, de Alexandra… Sau, dacă eşti femeie, pleci cu simţământul adânc că tu eşti ele toate: şi iubită, şi muză, şi amantă, şi muzică, şi poezie, adică… Femeie!

Ajuns acasă, dacă pe drum n-apucă sa te calce vreun gip, poţi avea neşansa ca din cauza unei fatale inadvertenţe de zappare să dai, într-o hrubă televizoristică, peste Badea. Peste porcăriile lui vulgare, peste insultele lui, peste miştoul şi ştoul lui mereu expus curioşilor. Când îl vezi prima oară nu înţelegi ce diagnostic să-i atribui şi nici nu-l poţi încadra socialmente într-o categorie cunoscută. Într-un recent interviu, care a fost adevărat, este real şi va fi autentic, Mircea Miclea îl cita pe Unamuno care zicea că toţi oamenii pot fi plasaţi undeva pe o axă între Hamlet şi Don Quijote. O dovadă că Badea, fără riscul de a-l insulta pe Don Quijote, este inclasabil din punct de vedere antropologic.

Mircea Badea,  a cărui „bibliotecă a Academiei” este la gym, ale cărui metafore îşi au obârşia în spatele prohabului şi al cărui simţ moral este la casa de amanet „Intact”, te întâmpină — îmbrăcat de mamă-sa „la” cămaşă colorată cu cravată colorată — cu voioşia gregară şi infantiloidă a caragialescului Ionel. Un zâmbet larg şi sincer îi cască gura care se umple cand rosteşte, ghiduş nevoie mare, „ampulă„. Rostirea i se constituie în dialog interior, în revelaţie… şi te astepţi ca, în plină emisiune, să se uite în jos, să pună mâna chiar, în scop constatator. Vestea proastă este că Mircea Badea este emasculat. Emasculat moralmente, vreau să spun. Îmi aminteşte, astfel, de-un personaj antic cu un destin trist şi asemănator: Sporus, făcut „soţie” de către Nero. Nero cel de astăzi, partenereul de viaţă al lui Badea, este fericit, sau cum ar spune romanii, este… felix.

După geniul care îşi scoate pălăria în faţa publicului, dai, grotesc, peste trogloditul care îşi scoate pantalonii în faţa publicului.

Scriind acest text mi-am amintit de vorbele lui Traian Băsescu: «Mă întreb ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti comunişti?»

Şi, la rândul meu, mă întreb:

CE BLESTEM O FI PE POPORUL ĂSTA DE A AJUNS PÂNĂ LA URMĂ, DUPĂ LEONARD COHEN, ÎNAPOI LA MIRCEA BADEA?

Răspunsul va fi fost dat de apostolul Pavel într-o scrisoare către Timotei:

«în noi este toată înălţarea şi căderea.»

*                 *

*


**************************************************

ACEST TEXT ESTE UN PAMFLET

ŞI EL TREBUIE CONSIDERAT, CITIT ŞI INTERPRETAT CA ATARE!


***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

9 răspunsuri la Între Leonard Cohen şi Mircea Badea

  1. domnule, de mult n’am citit ceva mai remarcabil, de adevarat !
    si nu numai pe bloguri…
    „jos palaria !”

  2. domnule, de mult n’am citit ceva mai remarcabil, de adevarat !
    si nu numai pe bloguri…
    „jos palaria !”
    Oops…forgot to say great post! Looking forward to your next one.

  3. turnofftheglory spune:

    Badea nu are ce cauta langa Cohen, nici macar ca o comparatie.

    • alexandrumitache spune:

      Nu am vrut sa patez persoanlitatea lui Leonard Cohen si regret daca, din nefericire, cu aceasta impresie s-a soldat postarea mea.

      Am vrut doar sa pun in antiteza doua tipologii, de fapt doua lumi. Una care ne managaie duios pe cap si alta care ne inglodeaza slinos picioarele tragandu-ne tot mai jos.

      Ma gandeam ca, dincolo de mânãrie, cunoscutul demers initiat de domnisoara Svet este ridicol si absurd pentru ca incepe cu sfarsitul. Dansa vrea o cupola de aur peste un grajd din balegar.
      Cu un popor de mirceabadea nu poti nazui la o biruinta nationala a bunului simt in politica.

      Pe cine sa reprezinte o clasa politica de domni???
      Pe Badea? Pe Ciutacu? Pe fanii lor? Pe toti cocalarii? Pe ei ii reprezinta Vanghelie…

      Un politician pentru 100.000 de oameni este un politician nerentabil.

  4. Agerpresh spune:

    ba are, cam tot atât cât are ce căuta un pempărs pe Nanga Parbat🙂

  5. Andrei spune:

    Durerea ca natiune este ca libarca antenista este prezentata gratis pe sticla, prin repetitie, pentru impunerea unei realitati deformate, in timp ce Leonard Cohen este un fenomen care nu ne apartine ca popor dar il adoptam contra cost ca sa umplem un gol lasat de refuzul de a accepta acea realitate indusa de primul.

  6. alex spune:

    daca nu stiti ce e aia psihoza o sa va chinuiti ani lumina sa il regasiti intr-o anumita categorie. mircea badea are probleme la cap. nu evidente pentru toata lumea, doar pentru cunoscatori. pe de alta parte nu ar fi facut audienta daca germenii jigodismului n-ar fi in oameni. el doar il cultiva nefacand nimic. se crede cel mai domn dintre domni si cel mai corect dintre oameni. in caz ca nu stiti, dupa ce a avut insuccesul ala s-a retras singur in camera cateva luni si se gandea sa se arunce . nu l-ati auzit de foarte multe ori spunand ca il doare capul?

  7. Buna ziua, tovarasi.
    Am vazut comentariul dvs. referitor la d-na Saftoiu.
    Mi se pare ca semanati la limbaj cu d-nul Badea, poate cam prea mult.
    In rest, va urez numai bine, si hai sa facem si noi ceva constructiv, fiecare pe ramura lui, nu sa ne injuram unu-pe altu, ca e pacat.
    In speranta unei bune-intelegeri Huidu-Badea-Tache-Pata, va urez compromisuri minime si spor la treaba!

  8. Cris spune:

    Nu am siguranta ca traim intr-o lume atat de candida incat sa ne permitem sa fim cu capul in sfere atat de inalte precum nivelul de elita in care ati scris acest „pamflet” de mai sus.
    Ultima oara cand am incercat sa am drept repere onoarea, cinstea si respectul fata de semenii mei, toti cei pe care i-am intalnit au abuzat de atitudinile mele drepte si firesti intr-un alt tip de societate. Abuzurile s-au categorisit simplu si au fost de mai multe naturi, de la mentala, pana la financiara.
    Dar este bine ca exista niste elite (la care evident noi nu putem avea acces) care isi permit sa pluteasca pe nori fara sa se murdareasca de balaceala in care traim noi, ceilalti.
    Da, cei sapte ani de acasa ii avem, majoritatea, insa la ce folos? Cum deschizi usa esti facut una cu pamantul de oameni fara sensibilitate la norme simplu de inteles, de buna purtare, care au fost facute ca sa nu il DERANJEZI pe cel de langa tine.
    Asadar, cum ar trebui sa fim noi, ceilalti, care poate ascultam Cohen, insa nu am avut fonduri sa mergem la toate concertele lui, pentru ca x, y, z ne datoreaza bani pe care i-am muncit, cu contract (si eventual platit deja TVA pe ei – asadar munciti demult)? Cum ar trebui sa reactionam la gandul ca nu facem totusi parte din elite?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: