Mircea Dinescu, un eşec cultural


BALADA PREAFRUMOASEI CONSTIPATE

ŞI-A ÎNAMORATULUI CUFURIT

_________________________________

Biet amor de barză chioară
Pentr-un stâlp de telegraf
Maţul tău mă înfioară
Damful tău mă face praf.

Cu zulufi, dar constipată,
Grizonat, dar cufurit,
Mi s-a pus pe tine-o pată
Să ţi-o trag la infinit.

Cum te mai strigam, conteso,
Când intram la tine-n gang
Şi-ţi făceau bucile zbang
Na-ţi-o frântă că mi-ai dres-o.

Eminesculând odoare
Veronică, Veronică
Eu credam c-o ai mai mică,
Tu credeai c-o am mai mare…

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

MDMircea Dinescu a ajuns un poet degradat, cu epoleţii şi petliţele smulse, cu spada talentului frântă într-o coprolalie noduroasă, capabil doar de producţii de prost gust, triviale, inepte şi penibile. Ca această „satiră” (?) la adresa lui Eminescu şi a Veronicăi Micle.

S-ar vrea, probabil, un fel de François Villon de cartier, un epigon al lui Miron Radu Parschivescu, sau un Emil Brumaru şi nu reuşeşte să ajungă nici la glezna lui Mihai Mărgineanu.

În plan politic, Dinescu s-a supărat pe Traian Băsescu în manieră caragialească, de la o „daraveră” imobiliar-judiciară şi dintr-o cauză de tip becalian: instanţa de judecată a dat câştig de cauză lui Petru Durlănescu, adevăratul proprietar al podgoriei şi al butoaielor pe care se făcuse stăpân recentul îmboierit de la Cetate, poreclit „poetul-portofel”. Pentru acesta, vina lui Băsescu era, ca la Becali, că în timpul mandatului său justiţia a avut curajul să nu-i dea dreptate, preşedintele nefiind „săritor” şi „prietenos” în această speţă, aşa cum ar fi dorit pârâtul.

Apariţiile televizate şi evoluţiile de balon umflat și scăpat din mână înainte de a i se face nodul ale lui Dinescu îl arată ca pe un individ cu apucături şi păreri cel puţin bizare, ce se trag fie dintr-o naştere grea, fie dintr-o alimentaţie prea lichidă, fie dintr-o nevoie pecuniară presantă, fie din toate trei la un un loc. Incoerent şi incontinent, bâlbâit şi stropşit, neinformat sau dezinformat, cu egoul masturbat săptămânal de către Stelian Tănase cu eterna-i întrebare oftalmologică „cum vezi tu chestia asta?”, Dinescu vede mai toate chestiile care îl înconjoară prin strabismul său mintal, adică deformat şi strâmb.

Dacă Păunescu sau Vadim au cântat la o curte, Dinescu cântă pe la mese.


*       *

*

Un text excelent, semnat de Mihail Neamţu, intitulat Poetul dizidentul şi decepţia şi publicat în revista „22” asta primăvară, face o radiografie perfectă a „devenirii” lui Mircea Dinescu, poetul, dizidentul, histrionul, dizzydentul, oportunistul, neamul prost parvenit, ciocoiul, misoginul, golanul.

Nu pot să nu vi-l propun. Merită citit, sau recitit…

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009


________________________________________________________

Revista22Poetul, dizidentul şi decepţia

de Mihail Neamţu

Marţi, 10 Martie 2009

________________________________________________________

MN«Istoria literaturii române va consemna probabil trei mari acţiuni din biografia lui Mircea Dinescu: naşterea scrisului poetic, curajul protestului anticomunist şi clovneria mediatică post-decembristă.

Talentat până la refuz, vizionar ameţitor şi răsfăţat de cuvinte, tânărul „cu spatele frumos” îşi invoca la debut muza: „vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă / să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os / şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.” O înregistrare din 1967 ne arată un holtei amuzat, candid, zâmbind fâstâcit în faţa camerelor de luat vederi, gata să explodeze pe făgaşul serpentinos al metaforei. Erau vremuri în care Mircea Dinescu îndura stoic sărăcia şi anonimatul. Poetul s-a maturizat rapid şi a scris mai departe. Versurile s-au aşezat mereu între tonul ludic, gravitatea vertiginoasă şi incantaţia elegiacă. Mircea Dinescu s-a pus cordial „La dispoziţia dumneavoastră” (1979), alegând apoi dramatic un „Exil pe o boabă de piper” (1985). A stat în preajma clasicilor, i-a citit pe Rimbaud, Borges şi Puşkin, a fost apreciat de critici şi a râvnit la „O beţie cu Marx” (1989). Editurile străine i-au publicat cu generozitate texte interzise acasă („Ce faci tu, literatură? / Tulburi cîţiva tineri caraghioşi din provincie / aşezi negustorul de hîrtie / la masa celui cu burta plină de litere / pui păduchi de aur în chica boemului / şi tricolor pe pieptul academicianului / dar nu poţi îndulci apa înecatului / nici topi zăpada leprosului / nici îngrăşa vinerea săracului”).

În anii de hazna şi servitute ai socialismului, Mircea Dinescu n-a acceptat ca viaţa literelor să fie guvernată exclusiv de „autonomia esteticului.” Acum douăzeci de ani, la 17 martie 1989, poetul declara pentru ziarul Libération că drepturile omului sunt încălcate (precedentul fiind interviul dat postului Radio Moscova în august 1988, când a lăudat perestroika lui Gorbaciov). Câţiva intelectuali de prestigiu — Geo Bogza, Şt. A. Doinaş, Mihai Şora, Octavian Paler, Al. Paleologu, Dan Hăulică şi Andrei Pleşu — s-au solidarizat cu Mircea Dinescu printr-o scrisoare de susţinere. Poetul a fost dat afară din serviciu iar semnatarii au primit interdicţia de-a mai publica (cu excepţia antifascistului Geo Bogza). Devenit faimos prin intermediul „Europei libere”, Mircea Dinescu a fost salutat – alături de Doina Cornea – drept erou al conştiinţei naţionale. La Revoluţie, întreaga ţară şi diaspora fac cunoştinţă cu cel mai spectaculos intelectual-dizident al „epocii de aur”. În ziua de 22 decembrie 1989, cel care a rostit faimoasa declaraţie „Fraţilor, am învins!” a fost iubit instantaneu de întreaga Românie.

După ianuarie 1989, strategia împrietenirii cu puterea a dat neaşteptate roade. Ion Iliescu, îndeosebi, s-a bucurat de invitaţii nenumărate pe proprietăţile poetului (în Ialomiţa sau în Dolj, „La Cetate”). Orientarea pro-democrată l-a menţinut succesiv aproape de Emil Constantinescu, Teodor Stolojan şi Traian Băsescu (pe care l-a lăudat în campania din 2004, pentru a-l apropia într-o caricatură ineptă din 2009 de figura lui … Hitler). După 2005, şi de atunci fără alte fluctuaţii de simpatie, Dinu Patriciu sau Călin Popescu-Tăriceanu au vibrat la pofta de concesie şi interesele de asociere ale domnului Dinescu.

Sigur, a existat şi bătălia pentru deschiderea arhivelor fostei Securităţi. În afara acestui episod onorabil, însă, mandatul vigilenţei etice („to speak truth to power”) s-a prăfuit uşor. O perioadă, scrisul de pamflete suculente şi pastile pontoase a mai atras cititorii de politică (nu şi poezie). Histrionul latifundiar s-a reprofilat apoi în domeniul business. A făcut afaceri cu Sorin Ovidiu Vântu, Silviu Prigoană sau Academia Română, devenind – după propria declaraţie – un fermier capabil să investească (fără profit) peste un milion de dolari (echivalentul premiului Nobel pentru literatură sau pace).

Toate acestea n-ar fi fost deloc prilej de sminteală dacă, de ani buni, atât harul creatorului, cât şi îndrăzneala protestatarului n-ar fi lăsat loc unei măşti de circar. Aciuat pe lângă marii oligarhi, el vinde necazul proletarului şi compasiunea pentru mujic. Vrea să apere limba română, dar ca la uşa cortului. Împreună cu Stelian Tănase – autor recent de numeroase pagini pornografice (vezi romanul Maestro) – fostul dizident dezbate situaţiunea într-o cheie manelist-intelectuală. Tănase, confirmat pe post de profesor universitar după standardele româneşti ale profesiei, girează orice platitudini segmentate cu „dezvăluiri de culise” şi izbucniri vesele de limbaj bocciu. Nu e loc de rigori conceptuale, reflexe profesioniste, comparaţii pertinente sau referinţe istorice exacte: vorba să curgă, timpul să treacă iar magnetul poantei – oricât de ieftine – să ţină audienţa aproape! Şueta găzduită săptămânal în studiourile din Piaţa Presei Libere ajunge astfel o nefericită imitare a „hazului-de-necaz” propus americanilor de Stan şi Bran, în timpul marii depresiuni. Torturile cu frişcă sunt înlocuite însă de petele gri ale discernământului şi mirosul de ţiţei al frazei.

Omniprezent la televizor, invitat să comenteze orice subiect imaginabil, Dinescu bate câmpii pe sute de hectare. Cei care-l invită şi, probabil, el însuşi mizează pe imaginea omului simpatic – „prieten al elitelor”, pe alocuri, dar şi „băiat de comitet”. Chestionat pe cele mai mărunte teme, el se pronunţă cu fanatism obosit, aplomb isteric sau certitudini infantile. Uneori, dă impresia că ar face orice să ne ţină, contra-cost, atenţia mereu trează: de la expectoraţii involuntare şi mici înjurături live, până la cântece la firul de ceapă sau catrene uşor libidinoase, fostul patron al „Academiei Caţavencu” ajunge, la ore târzii, lăutarul favorit al gloatei. În momentele de sobrietate, se mai aud doar înjurături către yanchei, spasmul grijii pentru soarta stângii, relativizarea noţiunii de corupţie, o gustoasă reţetă culinară şi explicaţia despre rolul ecologic al ciorilor după campania agricolă de toamnă.

Darul povestirii şi umorul oacheş rămân în rezerva de înzestrări native ale fostului mare poet şi curajos dizident. Ridicat însă pe estrada bâlciului nostru balcanic, Mircea Dinescu – comparat odinioară cu expresionistul Blaga – nu mai girează astăzi decât mahalaua unei eterne tranziţii.»

Anunțuri

8 Responses to Mircea Dinescu, un eşec cultural

  1. Liviu Iordache spune:

    Poetii mor tineri…

  2. cati spune:

    Ziua buna,
    FELICITARI PENTRU EXCEPTIONALUL ARTICOL DE AZI!
    Si regrete eterne exprimate pentru decaderea morala atat de profunda a acestui actual fost reper si astazi doar un simplu veros/oneros individ, care a supt de la toate tzatzele tuturor „vacilor” intalnite in calea vietii lui. Constat cu toata posibila amaraciune ca a injurat mereu si peste tot acolo unde nu a reusit sa-si satisfaca interesele obscure.
    Ipocrizia si meschinaria l-au adus la stadiul de larva scarnava, ducandu-i morala sub pamant, iar demnitatea si onoarea fostului poet au fost puse intre paranteze de catre sclavia fata ban.
    Atitudinea actuala a lui Dinescu nu lasa loc nici macar ororii…
    De la hrana „din sfarcuri de cometa” a ajuns la hrana cu zgarda la gat, zgarda cu iz pe petrol patrician.
    Vorba ceea: ” Ce dulau eram si ce ji…die am ajuns”. Asta e Dinescu astazi.
    Nu cumva e adevarat ca poate ca nici in vremea lui ceausescu nu era un dizident din convingeri umaniste si morale supreme, ci doar un „dizident” de fatada, atzatzat doar de interese dintre cele mai josnice?
    Dle Mitache,
    Postati, va rog, articolul asta si pe forumul irealitatii. E trafic mai mare acolo, stiti mai bine deccat mine.

    • ALEXANDRU MITACHE spune:

      Domnule Lazar, ti-am aprobat deja un comenatriu cu insulte la adresa mea.
      Daca iti imaginezi ca vei putea insulta aici si pe altii, te inseli.
      Exista alte bloguri unde te vei simti bine: Ciutacu, Badea, etc.
      GET LOST!

  3. amanda13 spune:

    tanase spunea acum vreun an-doi ca se muta la paris definitiv fiindca s-a saturat de romanica. si vrea sa scrie in liniste. pe atunci chiar mi-a parut rau, imi placeau la un moment dat documentarele lui despre bucuresti…

    acum singura reactie pe care mi-o mai produc emisiunile lui cu dinescu (are perfecta dreptate Mihail Neamtu, un eseist pe care il urmaresc de ceva vreme datorita inteligentei si obiectivitatii articolelor sale) este o dorinta nebuna de a tunde gazonul, asa cum fac ori de cate ori mi se face cu adevarat lehamite de ceea ce ascult sau citesc din romania. poezelele lui sunt penibile, daca se vrea vreun pasolini sau vreun anais nin romanesc in versuri, il anunt ca nu are nici ascutimea de minte nici profunzimea expresiei pentru a conferi artisticitate pornografiei.

  4. tatiana spune:

    D-l Dinescu este un dulce ,i-i deranjeaza pe unii ca e prea realist ?
    are umor m-a distrez in fiecare seara de vineri orele 22.00 ,are curaj sa spuna totul asa cum este in tara asta.Inca odata ma bucur pentru aparitiile domniei sale la tv.Multa sanatate,numai bine va doresc d-le Dinescu.

  5. nosferadu spune:

    Bai baiete de ce trebuie sa dai citate din revista 22 ptr a avea un sprijin in argumenatarea ta? Romania are nevoie de un oameni ca Dinescu. Aveti unii prea multa sobrietate in voi si nu va sta bine, va luati infatisarea trista de popi sictiriti si punrti la zid unul din poetii de exceptie de-ai nostrii. Respect Dinescu!

    • ALEXANDRU MITACHE spune:

      Dacă v-a plăcut poezia, OK… Nu pot face nimic în gusturile dv.
      Dacă vă plac și neroziile lui Dinescu precis vă plac și cele ale lui Badea.
      Așa că vă recomand articolul „Leonard Cohen și Mircea Badea”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: