Antonescu şi plagiatul

Aceste „ustensile” de campanie în formă de spam ne-au fost băgate, cu de-a sila, atât în cutiile poştale, cât mai ales pe lângă, deşi campania electorală nu a început încă oficial.

Unde apare în aceste materiale noţiunea de „bun simţ”?!?!

De fapt, ar fi fost chiar culmea tupeului, în condiţiile în care oamenii acestui individ ne-au umplut holul blocului cu aceste fiţuici, pe care femeia de serviciu a trebuit să le măture de pe jos.

Antonescu devine şi mai puţin credibil schimbându-şi sloganurile de la o zi la alta, mai ales atunci când se pare ca le şi plagiază.

De fapt, am înţeles mesajul „ROMÂNIA o schimbăm noi toţi!”. „Ei toţi” adică el Antonescu cu el Iliescu, cu el Vanghelie, cu el Voiculescu, cu el Hrebenciuc, cu el Geoana, cu el Năstase, cu el Oprescu şi cu ei toţi ceilalţi Dragnea, Mazăre, Oprişan, Patriciu, etc.

Nu merci…

–––––––––––––––––––––––– Faţă ––––––––

–––––––––––––––––––––––– Verso ––––––––

După cum se vede, nici pomeneală de „bun simţ” la Crin Antonescu.

Iată însă originea sintagmei la Traian Băsescu:

––––––––––––––––––––––––––––––––––

În timp ce, în coaliţia ad-hoc PSD-PC-pnl, datul cu jula se practică, emblematic, încă de la nivel de imagine, aşa cum reiese din imaginile de mai jos în care Geoană poartă suspensorul marca „Iohannis”, furat de pe frânghia lui Crin, iar acesta îşi pune servanta să şutească idei de la Băsescu, că tot ştie casa după ce a lucrat acolo:

––––––––––––––––––––––––––––––––––

Este un fapt de notorietate publică data la care a început demersul preşedintelui Băsescu privind reformarea parlamentului în numele ideii de „bun simţ”. De asemenea, ne amintim de laitmotivul premierului Emil Boc cu reducerea pensiilor şi salariilor „nesimţite” şi apelul lui la „bun simţ” în dialogul cu judecătorii şi cu liderii de sindicat.

Din păcate, o sumară cercetare a comentariilor publicate pe recentul site al lui Antonescu relevă un adevăr trist: cea mai veche postare este din data de 18 octombrie 2009, ora 17:29:06. Adică de… ieri pe seară.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

„PNL – Aripa Stângă”

________________________________________________________

PNL, Crin Antonescu şi deriva liberală

Mihail Neamţu

Duminică, 18 octombrie 2009, 13:18

________________________________________________________

«Injumatatirea numarului de agentii guvernamentale – veritabile capuse bugetivore – si-a gasit un adversar neasteptat: PNL. Partidul care-si clameaza vocatia reformista a depus o neasteptata sesizare la Curtea Constitutionala impotriva Legii de restructurare a agentiilor din subordinea Guvernului. Sa ne gandim putin la gloria traditiei liberale romanesti: unde-i veti putea recunoaste, astazi, chipul si nobletea? Vector al modernizarii in perioada interbelica, PNL a ajuns astazi scutul stagnarii. De ce oare?

Ideile liberalismului clasic sunt bine-cunoscute, frecvent combatute, dar pretutindeni respectate: dreptul sacru la proprietate, reducerea taxelor, limitarea actiunii Statului, incurajarea pietei libere, investitia in creativitate (la antipozii exceselor protectionist-sindicaliste), respectul dat persoanei si initiativei individuale, refuzul abstractiilor colectiviste, s.a.m.d. Cand aderam la aceste valori devenim aproape spontan adepti ai meritocratiei in plan social, al libertatii sub aspect economic si al transparentei in exercitiul guvernarii. Anticomunismul si rezerva pronuntata fata de politicile stangii nu pot fi decat ingrediente naturale ale unui liberal autentic.

Facand aceste constatari, se cuvine asadar sa ne intrebam cum oare PNL defileaza linistit, de atatia ani, alaturi de partidul dominat inca de geniul machiavelic al unui Ion Iliescu? Cum se explica vecinatatea senina intre un Crin Antonescu si „conservatorul Felix”? Dar carierismul obraznic al unui Bogdan Olteanu, egalat poate doar de „micul Titulescu”?

Esecuri post-1989

Pentru a raspunde acestor intrebari, vom face un apel selectiv la memorie. Nu e cazul sa vorbim aici despre meritele prezentei liberale din Parlamentul post-decembrist. Intr-un climat sufocant, printre coledzi inepti sau agramati, numerosi liberali au stiut sa faca o figura respectabila. Cei grupati formal sau informal in jurul profesorului Valeriu Stoica, bunaoara, au excelat in colaborarea cu mediile academice si culturale, stimuland reflectia filozofica a unor tineri universitari prin initiative de tipul „Institutul de Studii Liberale”, cautand apoi sa ancoreze centru-dreapta romaneasca intr-o miscare de idei cu reverberatii internationale.

Proiecte legislative salutare (intre care faimosul „2% pentru cultura”) au dus un aer proaspat. Inca din anii 90, insa, gandirea inovatoare si principiala au fost contracarate de aparitia unui sub-curent al liberalismului tulbure, gata oricand sa coboare stacheta standardelor morale si sa compromita idealul puritatii doctrinare.

In anii insangerati de mineriade, multi au sperat ca liberalii sa devina varful de lance al luptei anticomuniste, razbunind astfel suferinta marilor barbati de stat morti in temnitele comuniste (e.g., Constantin I. C. Bratianu, mort la Sighet in 1950). Or, spre deosebire de taranistii atipicului Ion Ratiu, liberalii condusi de Radu Campeanu afisau reflexe suprinzatoare de acomodare cu directia lui Ion Iliescu. Sub regimul Constantinescu, ideea unei „Comisii prezidentiale pentru Condamnarea Dictaturii” fie n-a aparut, fie n-a prizat unde trebuia. Cronicarii epocii isi amintesc totodata onctuozitatea lui Dinu Patriciu, care pleda in fata asceticului Corneliu Coposu pentru iesirea din opozitie si colaborarea cu FDSN (ulterior, PDSR).

La rubrica „esecuri”, istoricii tranzitiei vor include pesemne si numarul mare al fostilor informatori sau ofiteri ai Securitatii din PNL: Mircea Ionescu-Quintus, Dan Amedeo Lazarescu, academicianul Balaceanu-Stolnici, Daniel Daianu, Alexandru Paleologu, Stefan-Augustin Doinas, Mona Musca, s.a. (Suspiciuni au planat si asupra lui Radu Campeanu). Gradele de culpabilitate difera enorm intre aceste persoane, dar evidenta impuritatii ramane, uneori chiar tragic, incontestabila.

Nu vom comenta aici nici „profunzimea” altor manifestari din epoca: alegerea lamentabilului Crin Halaicu ca primar al Capitalei; avantul luat de mediocrul Viorel Catarama; acuzatia de plagiat adresata lui Horia Rusu si Dinu Patriciu dupa aparitia cartii „Liberalismul romanesc”, s.a.m.d. Toate aceste intamplari sau revelatii succesive, dar si apropierea unor membri marcanti PNL de mediile corupte din PDSR/PSD, au contabilizat prima deceptie majora a liberalismului romanesc post-1989.

Eclipsa Tariceanu

Alegerea lui Traian Basescu ca presedinte al Romaniei a dat sansa liberalilor ca, in decembrie 2004, sa-si propulseze cel dintai premier pe o scena europeana. Era momentul in care PNL putea sa-si dea masura, scotind la iveala un noian de talente. Ce a urmat stie toata lumea. In tandem cu echipa PD, a fost introdusa taxa unica de 16%. Investitiile straine si-au urmat firesc cursul, procentul PIB crescand spectaculos. Recoltarile la buget s-au imbunatatit si, deci, calitatea vietii romanului de rand s-a ameliorat simtitor. „Miracolul” acesta n-a durat insa decat doi ani si jumatate, pana la furtuna globala a crizei financiare. Astazi, suntem aproape de contemplarea dezastrului. De ce?

Pentru ca subcurentul liberalismului tulbure din PNL si-a spus cuvantul. In patru ani de mandat, Popescu-Tariceanu a inmultit copios numarul agentiilor guvernamentale ravnite de-o numeroasa clientela. Ceasurile Rolex, calatoriile in strainatate, masina cu sofer la scara – iata cateva privilegii poftite de partizanii acestei guvernari cheltuitoare. Gonflarea aparatului birocratic, salariile scandaloase la stat, inechitatea sistemului de pensii si, mai ales, achizitiile publice arbitrare au adancit drenajul din visteria tarii. Au fost, asadar, „revizitate” mai toate caracteristicele erei „Bombo-Congo”.

Intre comenzile de laptop pentru scolile rurale si afacerea Sterling la Marea Neagra, proiectele de interes national au fost ingropate. Sutele de kilometri de autostrada promise de ministrul Orban raman si astazi o promisiune. In locul prudentei calme, am vazut frenezia risipei. Calculul pe termen lung a cedat extazului consumist si orbirii populiste. Deficitul bugetar s-a accentuat, iar recompensele electorale s-au intetit, spre satisfactia socialistilor.

Aceste manevre („de milioane”) au consolidat gruparea Tariceanu-Patriciu, numerosi liberali „recalcitranti” fiind exclusi din partid pentru „delict de opinie”. In toamna lui 2006, PNL a suferit apoi o vizibila hemoragie prin plecarea gruparii Stolojan-Stoica si nasterea subsecventa a „Platformei liberale” (integrata ulterior in PD).

In sfarsit, tradarea valorilor dreptei s-a desavarsit spre finele mandatului Tariceanu, cand diverse nulitati sub raport profesional au inundat ministere-cheie. In primavara lui 2005, liderul PNL de atunci practicase deja traficul de influenta in justitie, de dragul unui prieten. Pentru ca sa-i iasa, pesemne, alte combinatii au fost indepartati treptat oameni ca Μοnica Macovei, Ionut Popescu, Teodor Baconschi sau Mihai-Razvan Ungureanu.

In fond, se pregateau pe tusa „somitati” de anvergura unui Cristian Adomnitei (chemat la Educatie) sau Tudor Chiuariu (responsabil pentru Justitie)… De la flagrantul grosier obtinut in cazul „Remes-Caltabos” pana la „subtirile” vizite la parchet ale lui Szolt Nagy si Codrut Seres (acuzati de spionaj), guvernul Tariceanu a tras dupa sine tinicheaua incompetentei.

In rezumat, guvernarea liberala 2004-2008 a initiat dispretul pentru convergentele doctrinare si a canonizat politica circumstantiala, indreptata obsesiv impotriva unui singur om: Traian Basescu (demis in aprilie 2007 si cu votul PNL).

„Primadonna”  Antonescu

Previzibilul esec din alegerile anului 2008 a coincis cu iesirea la rampa a domnului Crin Antonescu — istoricul ascuns in Niculitei-Tulcea, dar remarcat la Bucuresti prin absenteism parlamentar si verbiaj mediatic. In locul unei evaluari critice a performantei din perioada 2004-2008, noul lider PNL a escaladat isteria anti-Basescu. Navigand printre sofisme eclatante si ironii badaranesti, presedintele Antonescu n-a propus macar o singura solutie concreta la planul anti-criza.

Vorbeste mereu, priveste afectat si ne adoarme cu fraze lungi, solemne. Cunostintele sale de economie sunt la pas cu interesul scazut acordat Romaniei profunde. Dintr-un vast raport sociologic privind riscurile demografice ale tarii, dl. Antonescu a retinut doar tema „sex si droguri”. Rezervorul de comparatii al sefului PNL include, printre altele, analogia Mussolini-Basescu si descrierea lui Emil Boc ca „mecanic de locomotiva” in stare de ebrietate. Aceasta este performanta cognitiva si ebulitiunea literara in care nu putini carturari au recunoscut fibra unui adevarat intelectual – la care altii au adaugat carisma unui veritabil Obama de Balcani.

Rezumand asadar involutia liberalismului autohton, descoperim acest dublu pret al tradarii doctrinei:

(1) respingerea proiectului de reformare a statului prin descentralizarea administrativa, unicameralism, stimulul pietei private, vot uninominal, diminuarea risipei banului public, primenirea educatiei, cultura memoriei, etc. PNL n-a facut nicio „contra-oferta” la diagnoza Comisiilor prezidentiale in chestiunea Constitutiei, a lustratiei, a starii de sanatate, a demografiei sau a patrimoniului cultural. Vidul ideatic a fost compensat numai de intensitatea atacurilor ad personam.

(2) acceptarea unei relatii utilitarist-promiscue cu socialistii. Daca in 2004, Traian Basescu vedea in apropierea de PC „solutia imorala,” justificata numai de imperativul unor reforme restante, Crin Antonescu vine cinci ani mai tarziu si bate palma atat cu Dan Voiculescu, cat si cu Viorel Hrebenciuc. Daca Popescu-Tariceanu mima o vaga distanta fata de coalitia PSD-PC, dl. Antonescu n-o mai ascunde de nimeni, preferand negocierile deschise cu socialistii in locul unui dialog minimal cu reprezentantii celuilalt partid de centru-dreapta (PDL).

Concluzii

Pentru orice ins de convingere autentic liberala, metamorfoza PNL e naucitoare. A fost perfect normala distantarea de stilistica actualului sef de stat. Lansarea unui candidat propriu la prezidentiale se impunea aproape obligatoriu. Neguvernarea alaturi de PDL putea fi o optiune legitima, chiar daca stranie. Sugestiei „Klaus Johannis” nu i-a lipsit ingeniozitatea (desi altii au mirosit viclenia).

In schimb, apriorismul basescofob, militant si totalitar, vireaza astazi intr-un extremism anti-liberal. Cum altfel sa califici respingerea de plano, intr-un moment decisiv pentru Romania, a dialogului cu un finantist de reputatie internationala (premierul desemnat Lucian Croitoru)? In ce termeni sa explici anularea dreptului la libertatea de constiinta care revine fiecarui parlamentar in parte, dar obligat in ultimele luni sa se supuna unei comenzi centraliste si santajelor ordinare? Dar absenta unei alternative reale pentru intervalul 2010-2014?

Nu ne forteaza oare toate aceste regresii la citirea simbolismului crinului drept floare tombala? Si nu e oare trist ca, in istoria liberalismului romanesc, albeata ultimului „lilium candidum” rimeaza, totusi, cu „mortua est”?»

*       *

*

Comentariul meu: Nu întâmplător PNL a ajuns în prezent, după aproape 3 ani de exacerbată luptă de emancipare prin guerila anti-Băsescu şi anti- PD-L la un penibil 15,4%-17% (cf. INSOMAR, respectiv CSOP), adică tot mai puţin chiar şi după procentul de 19,75% obţinut la parlamentare anul trecut. Aceasta – culmea absurdului, a neputinţei şi a disperării – în condiţiile în care, în ciuda crizei, a asumării guvernării, a tuturor scandalulrilor, calomniiiloir şi bârfelor orchestrate şi amplificate de mass media, PD-L continuă să-şi consolideze prima poziţie în toate sondajele şi, mai ales, în toate confruntările electorale.

Eroarea politică majoră, de zilele acestea, de aliniere făţişă de-a dreapta tripletei decizionale Iliescu-Vanghelie-Voiculescu, după 10 luni de vehemente critici la adresa mezalianţei PD-L – PSD, va lăsa, probabil, PNL cu şi mai puţini fulgi.

Crin Antonescu, declară, deja tot mai des, că nu şansele sale la prezidenţiale mai sunt importante, ci că numai căderea actualului preşedinte contează. Postura de „iepure” devine, aşadar, tot mai evidentă chiar şi pentru electoratul liberal dur pus, practic, să voteze un candidat al stângii neo-mafiote, fie că acesta se numeşte Geoană sau Oprescu.

Avem, de fapt, un partid nou intitulat „PNL – Aripa Stângă”.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Adrian Buzatu, „De ce sondajele de opinie CSOP și INSOMAR despre alegerile prezidențiale nu se contrazic, așa cum zice presa”

________________________________________________________

De ce sondajele de opinie CSOP și INSOMAR despre alegerile prezidențiale nu se contrazic, așa cum zice presa

Adrian Buzatu

16 octombrie 2009

________________________________________________________

«Vin alegerile prezidenţiale. Deja două sondaje de opinie diferite despre intenţiile de vot ale românilor au oferit rezultate diferite, iar presa deja titrează că sondajele se bat cap în cap şi că sunt masluite de cei care le comandă. Dar dacă ar lua în calcul incertitudinea statistică declarată a sondajelor, ar vedea că de fapt sondajele sunt în acord perfect. Detalii mai jos prezentate distractiv.

Matematica distractivă: De ce sondajele de opinie CSOP şi INSOMAR despre alegerile prezidenţiale nu se contrazic, aşa cum zice presa.

În primul rând, iată un articol amplu de la Hotnews unde se prezintă detaliat aceste sondaje. Vom prezenta întâi pe scurt motivaţia pentru realizarea de sondaje de opinie şi vom prezenta în cuvinte simple, pe înţelesul tuturor, cum sunt aleşi oamenii care vor răspunde la aceste sondaje. Apoi vom exemplifica pe cazul concret al sondajelor de azi despre preferinţele românilor la alegerile prezidenţiale din decembrie.

De ce se fac sondaje de opinie?

De fapt, se doreşte a se şti cum ar vota întreaga ţară, adică întreaga populaţie cu drept de vot. Dar a îi întreba pe toţi cere un efort considerabil, atât ca şi bani, cât şi ca resurse, cât ca şi timp. Tocmai de aceea astfel de sondaje nu se fac în fiecare săptămână, ci odată la patru ani. Şi se numesc alegeri. Dar şi între timp partidele politice, precum şi indivizii populaţiei, ar dori să ştie ce gândeşte populaţia în ansamblul ei. Cum s-ar putea răspunde la această întrebare?

Ei bine, atunci când se fac alegeri, adică atunci când fiecare din individ din populaţia ţării cu drept de vot este întrebat, presupunând că îşi exercită dreptul de vot şi răspunde corect cu ceea ce crede, atunci putem spune că alegerile arată adevărul absolut despre părerea populaţiei ţării la acel moment de timp al alegerilor. Cu alte cuvinte, întrebarea fiecărui membru al populaţiei reprezintă adevărul absolut despre acea populaţie.

Cum afli cum gândeşte înteaga populaţie fără să întrebi toţi membrii ei?

Dar este costisitor să întrebi pe fiecare membru în parte mereu. Dar ai dori totuşi să ştii cum gândeşte întreaga populaţie. Cum faci, aşadar?

Răspunsul este că … mai laşi de la tine. Nu mai ceri adevărul absolut, ci doar unul parţial, unul probabilistic. Te vei mulţumi cu rezultatul că răspunsul găsit nu este cel adevărat, ci că se află într-un anumit răspuns faţă de cel adevărat, cu o anumită probabilitate. Astfel, nu întrebi pe fiecare membru în parte, ci doar pe câţiva dintre ei şi realizeze alegeri doar cu ei. Desigur, aceste alegeri nu se pun din punct de

vedere oficial, dar practic tot alegeri sunt din punct de vedere al căutării adevărului. Şi aceste alegeri poartă numele de sondaje de opinie.

Cum se realizează sondajele de opinie?

Bun, aşadar am căzut de acord că întrebăm doar pe anumiţi oameni. Dar pe care din ei îi alegem? Şi câţi de mulţi vom alege? Probabil că dacă alegem doar 10 oameni, incertitudinea măsurătorii este foa

rte mare, dacă alegem 1000 este mai mică, dacă alegem 1 milion este şi mai mică, iar dacă alegem 1 miliard este şi mai mică. Ah, dar stăi, că populaţia cu drept de vot are doar câteva milioane. Bun, deci nici nu putem să întrebăm 1 miliard de oameni, iar dacă întrebăm 1 milion e ca şi cum am întreba aproape întreaga populaţie. Numărul de oameni pe care trebuie să îl întrebăm e undeva între 10 şi 1 milion. Dar cât trebuie să fie numărul?

Ei bine, numărul depinde de cât de mult doreşti să investeşti. Cu cât întrebi mai mulţi oameni, cu atât ai precizie mai mare. Dar să îi întrebi costă. Trebuie să mergi la ei acasa, sau să le dai telefon. Iar ei trebuie să dorească să îţi răspundă. Şi aşa mai departe.

Formula magică – cheia spre înţelegerea rezultatului unui sondaj

Ei bine, din fericire există o formulă simplă pentru a vedea legătura între numărul de oameni şi incertitudinea sondajului de opinie şi anume unu supra radical din numărulu de oameni intervievaţi. Cu alte cuvinte, dacă sunt 100 de oameni, atunci radical din 100 face 10, iar unu supra zece face 0,10, iar asta înseamnă 10%. Aşadar, dacă s-ar intervieva numai 100 de oameni, eroarea măsurătorii ar fi de 10%. Cam mare, nu?

Atunci să încercăm cu 10.000. Eroarea ar fi de unu supra radical din 10.000, adică unu supra radical din 100, adica 1%. E deja mai bine.

Ei bine, în practică partidele politice şi alţii care realizează sondaje s-au găndit că e prea scump să întrebi 10.000 de oameni, aşa că au ales să întrebe în jur de 500, sau 1000, sau 2000 de persoane. Iar acum dumneavoastră ştiţi să calculaţi singuri care este incertitudinea sondajului în funcţie de numărul de persoane intervievate, chiar dacă nu vă spun ei.

Cum se aplică în cazul celor două sondaje CSOP şi INSOMAR

Dar în cazul celor două sondaje chiar se spune. Sondajul CSOP a fost realizat pe 513 persoane şi ei declară o eroare a lui de 4,5 la sută. Aşa este, sau ne păcălesc ei? Ei bine, acum sunteţi pregătiţi să verificaţi singuri şi astfel să vă ascuţiţi spiritul critic şi să nu vă lăsaţi eventual păcăliţi de nimeni. Ei bine, radical din 513 face cam 23, iar 1 supra 23 face 4,4%. Exact, iar ei au spus 4,5%, ca să fie şi mai conservativi. Al doilea sondaj este cel realizat de INSOMAR, dar el pe un număr mai mare de persoane. Ştim deja că aceasta înseamnă un sondaj cu o marjă de eroare mai mică. A fost realizat pe 1211 persoane, iar ei spun că incertitudinea este de 3%. Să verificăm dacă este chiar aşa. Radical din 1211 face cam 35, iar 1 supra 35 face cam 2,9%. Aşadar şi ei zis 3,0% şi astfel sunt şi ei conservativi. Bun, deci nici CSOP şi nici INSOMAR nu ne-au indus în eroare cu privire la precizia sondajelor lor.

Pe lângă incertitudinea statistică, mai e şi cea sistematică

Dar, este un dar … Ceea ce am descris mai sus se numeşte incertitudine statistică sau eroare statistică. Ea devine cu atât mai mică cu cât numărul de oameni intervievaţi este mai mare. Dar mai există o a doua sursă de eroare, denumită eroare sistematică. Îi zice aşa pentru că se aplică sistematic la fiecare om intervievat în parte. De exemplu, dacă sunt întrebaţi doar oameni de la oraşe, rezultatul ar fi diferit decât dacă s-ar întreba doar oameni de la sate. La fel dacă s-ar întreba numai tineri sau numai bătrâni, numai bărbaţi sau femei, numai muncitori sau oameni de afaceri. De aceea, trebuie ca oamenii să fie aleşi cât din cât mai multe categorii posibile, după toate criteriile: din toate regiunile ţării, şi de la oras şi de la sat, dar 10% din ei să fie din Bucureşti, căci acesta este procentul bucureştenilor din populaţia ţării; să fie şi bărbaţi şi femei dar raportul dintre ei să fie acelaşi ca pentru întreaga populaţei cu drept de vot; să fie interogaţi şi români şi unguri şi ţigani, iar raportul dintre ei să reprezinte raportul populaţiei ungurilor şi cea a românilor şi cea a ţiganilor; să fie şi ţărani, şi muncitori şi profesori şi medici şi ingineri şi aşa mai departe, pentru a reprezenta cât mai multe din categoriile socioprofesionale posibile, în procente care să reprezinte întreaga populaţie. Pe scurt, trebuie aleasă o submulţime a întregii populaţii a României care să fie reprezentativă pentru întreaga populaţiei.

Aici este dificultatea unui sondaj de opinie, dar aici este unde cel care efectuează sondajul accepta ca rezultatul să nu fie perfect, ci cu o anumită incertitudine. Dar incertitudinea totală este suma (o formulă mai complexă decât simpla adunare, dar pentru scopul acestui articol e suficient să zicem suma) dintre incertitudinea statistică calculată mai sus şi cea sistematică dată de alegerea corectă a tipurilor de oameni şi numărul de oameni care să fie intervievaţi. Mai departe, oamenii din fiecare subcategorie sunt aleşi aleatoriu. Aceasta face sondajul să fie cât mai realist şi astfel să fie aleşi oameni cât mai diverşi.

Din păcate, incertitudinea statistică e mai mereu neglijată

Ei bine, aceasta a doua eroare sistematică nu este zero, dar este presupusă aproape zero în aceste sondaje de opinie, după cum am spus mai sus. Căci la CSOP eroarea statistică e de 4,4% şi ei declară doar 0,1% pentru sistematică, adică 4,5% în total, iar la INSOMAR eroarea statistică este de 2,9% li ei declară tot doar 0,1% pentru sistematică, adică 3,0% în total.

Eroarea statistică nu poate fi măsluită. În schimb, cea sistematică da.

Dacă cumva această distribuţie de mai sus nu se face corect (din lipsă de profesionalism sau cu bună voinţă din dorinţa de a manipla sondajul), atunci eroarea sistematică este mai mare. Ceea ce înseană că rezultatul anunţat de studiu se îndepărtează şi mai mult de rezultatul real, acela ce s-ar obţine dacă s-ar întreba întreaga populaţie a ţării.

Cum se compară aşadar metodologiilor sondajelor CSOP şi INSOMAR?

În concluzie, sondajul CSOP are o eroare de 4,5% şi cel INSOMAR de 3,0%. Cel de-al doilea este mai precis dintr-un motiv simplu: cine l-a făcut a depus mai mult efort şi l-a realizat pe un număr mai mare de oameni. Cum interpretăm aceste incertitudini? Dacă citim că cutare ar primi 30% din voturi conform CSOP, atunci înseamnă că de fapt nu ştim cât ar primi, ci doar că ar fi undeva în intervalul 25,5% şi 34,5%,  iar dacă ar primi 30% din voturi conform INSOMAR, atunci ar primi în realitate undeva în intervalul 27% şi 33%.

Şi iaca aşa acum sunteţi pregătiţi să comparaţi singuri rezultatele sondajelor de opinie, cu spirit critic şi constructiv, iar nu să luaţi de bună automat cum interpretează presa rezultatele.

Diferă aşadar rezultatele sondajelor CSOP şi INSOMAR?

Acum că am înţeles legile simple din baza sondejelor de opinie, putem reveni la subiectul de presă care anunţă că aceste sondaje se bat cap în cap. Oare aşa să fie? Haideţi să analizăm predicţiile rând pe rând.

Rezultatele sondajelor pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

PDL: CSOP 34% şi INSOMAR 32,7%. Sunt în acord sau nu? În primul rând, cei de la INSOMAR ar fi trebuit să zică 33%, căci au pus prea mare numărul de cifre signifiante, ţinând cont că eroarea lor e de 3%. Apoi, ce vrea de fapt CSOP să spună este că ei estimează că al PDL-ului candidat va lua între 29,5% şi 38,5% din voturi. Atât şi nimic mai mult nu spune sondajul! INSOMAR în schimb estimează că el va lua între 30% şi 36%. Deci există o plajă întreagă de 6% unde predicţiile celor două sondaje se suprapun! Deci sunt de acord sau nu sondajele! Ei bine, sunt! Cel puţin la întrebarea aceasta. Să trecem la următoarele şi să raţionăm pe acelaşi principiu, dar să zicem mai pe scurt.

PSD: CSOP 33% şi INSOMAR 32%. Adică CSOP estimează între 28,5% şi 37,5%, iar INSOMAR între 29% şi 25%. Iarăşi 6% de suprapunere, deci acord între predicţii!

PNL: CSOP 17% şi INSOMAR 15,5%. Adică CSOP estimează între 12,5% şi 21,5%, iar INSOMAR între 12,5% şi 18,5%. Adică iarăţi 6% de suprapunere şi acord între predicţii!

UDMR: CSOP 6% şi INSOMAR 6,5%. Adică CSOP estimează între 1,5% şi 10,5%, iar INSOMAR între 3,5% şi 9,5%. Avem 5% de suprapunere, deci acord între predicţii!

PRM: CSOP 4% şi INSOMAR 8%, adică CSOP estimează între 0% şi 8,5%, iar INSOMAR între 5% şi 11%. O suprapunere între 5% şi 8,5%, deci de 3,5%. O potrivire nu la fel de bună ca înainte, dar tot o potrivire.

PNG: CSOP 3% şi INSOMAR 3,3%, adică CSOP estimează între 0% şi 7,5%, iar INSOMAR între 0% şi 6,3%. O suprapunere aşadar de 6,3% şi estimarările sunt în acord.

Rezultatele estimate pentru turul II al alegerilor prezidenţiale

Am văzut aşadar că pentru turul I al alegerilor prezidenţiale, cele două sondaje oferă exact aceleaşi predicţii. Să analizăm acum şi sondajul pentru scenariul în care în turul doi între Traian Băsescu şi Mircea Goană.

Traian Băsescu: CSOP 55% şi INSOMAR 49,4%, adică CSOP estimează ca va lua între 50,5% şi 59,5% din intenţiile de vot, în timp ce INSOMAR estimează că va lua între 46,4% şi 52,4%. Există o suprapunere de 3% aşadar între cele două sondaje. Sigur, nu la fel de bună ca şi cei 6% de la primul tur, dar cele două sondaje sunt în acord!

Mircea Goană: CSOP 45% şi INSOMAR 50,6%, adică CSOP estimează ca va lua între 40,5% şi 49,5%, în timp ce INSOMAR estimează că va lua între 47,6% şi 53,6%. Există un acord de 1,6% între cele două sondaje!

Concluzii despre cele două sondaje CSOP şi INSOMAR

Ce înseamnă aceasta? Că dacă rezultatul final va fi 51% pentru Traian Băsescu si 49% pentru Mircea Goană, atunci acest rezultat va fi în acord cu ambele sondaje de opinie. La fel şi dacă rezultatul va fi de 50%-50%. În schimb, dacă rezultatul va fi 49% pentru Traian Băsescu şi 51% pentru Mircea Goană, atunci înseamnă că studiul realizat de INSOMAR a fost mai aproape de realitate decât cel realizat de CSOP.

În concluzie, aceste sondaje arată că cei doi candidaţi potenţiali pentru primul doi se află la un punctaj foarte strâns, dar cât de strâns nu se ştie, tocmai pentru că sondajele au o eroare de 3% pe de o parte şi 4,5% pe de altă parte. Nu se poate spune acum cine ar avea avans de cine la momentul de faţă, chiar dacă un asemenea avans ar fi real. De aceea, fiecare vot va conta şi este important pentru toată lumea să se prezinte la vot. Pentru ca nu doar vocea submulţimii care a răspuns la sondaj să se facă auzită, ci ca vocea întregii naţiuni să se facă auzită. Şi acela va fi răspunsul final şi răspunsul corect, adică dacă toţi cei care au drept de vot vor vota cu ceea ce cred ei că este mai bun, sau mai puţin rău, pentru România.

Concluzii de la autorul articolului

Acest articol s-a născut datorită faptului că Hotnews a ales să nu publice comentariul meu cu câteva fraze în care argumentam de ce cele două sondaje sunt în acord. Astfel, am scris aici un articol mai amplu, care fi folosit acum şi ca ajutor pentru lecţiile de statistică în şcoli sau facultăţi. Sper ca acest articol lung, dar lung tocmai pentru a explica pas cu pas aceste noţiuni aparent complexe de statistică şi sondaje de opinie, să vă ajute să înţelegeţi mai uşor sondajele de opinie pe viitor şi să le interpretaţi corect, dvs înşivă, fără să aşteptaţi interpretările altora. Sper ca exemplul cu cele două sondaje CSOP şi INSOMAR despre alegerile prezidenţiale să vă fi ajutat să înţelegeţi mai bine concepţiile exprimate mai sus. Vă urăm să votaţi cu cine doriţi, dar să mergeţi să votaţi!»