Bucureşti, mon amour (2)


WP-AM - VOYAGE VOYAGE

O altă superbă ruină neîntâmplătoare, la periferia nordică…

Piata Romana 7

… a Pieţei Romane

Romana

Piaţa Romană nr. 7 (zona alb-negru)

(probabil va urma)

__________________________________

P.S. – Un bun prieten mi-a trimis, tocmai de la Bruxelles, acest link către blogul domnului Romulus Cristea, care, într-un foarte bine documentat articol analizează şi atrage atenţia asupra situaţiei scandaloase a imobilului din Piaţa Romană nr. 7 / Str. Cihoschi nr. 3, care, am aflat, se mai numeşte şi Casa Lalu.

Pentru a se putea vedea frumuseţea trecută a acestei case, vă prezint o fotografie de detaliu, culeasă de pe Flickr şi aparţinând lui Noridamar, însoţită de un fragment din comentariul original:

Casa Lalu© Noridamar

«Casa profesorului Socrate Lalu – care a predat farmacologia şi la Iaşi şi la Bucureşti.
Înaintea lui, această casă din Piaţa Romană, în pericol de demolare,
a aparţinut doctorului Ion Nanu Muscel»

De asemenea, şi revista „Dilema Veche” deplânge soarta aceastei superbe clădiri într-un articol semnat de Andrei Pippidi, articol pe care îl reproduc mai jos.

Eu am fotografiat casa întâmplător, printr-un gard de şantier, venind pe Cihoschi dinspre liceul pe care l-am frecventat, destul de regulat, acum treizeci şi ceva de ani.

Puteam, la fel de bine, să fotografiez, cu mai mult timp în urmă, casa deja disparută astăzi de pe str. Visarion nr. 8, din Bd. Lascăr Catargiu, la doi paşi de Piaţa Romană.


Visarion 8

Şi pentru că blogul meu este, totuşi, un blog cu înclinaţii politice, reamintesc celor din provincie şi din străinatate ca locaţiile în cauză  se află în sectorul I, unde primar este domnul Andrei Chiliman de la P.N.L., pe care, dacă ar avea curaj sau energie, ar trebui să-l ia la întrebări „şeful” pe linie de partid Crin Antonescu, chiar dacă şeful pe cealaltă linie, Dinu Patriciu, îl lasă în pace sau, poate, chiar îl încurajează, de când e mai mult afacerist decât arhitect.

Cam cât face kilul de teren pe taraba 7 din Piaţa Romană nici nu vreau să mă gândesc!


DILEMA VECHE

Anul IV, nr.163 – 23 martie 2007

Andrei PIPPIDI | SOS Bucureşti
Cînd o să se oprească?

AP«Într-unul din articolele precedente, pomeneam în treacăt de o casă „închisă şi pustie” din Piaţa Romană, chiar lîngă Academia de Studii Economice. Acolo, la nr. 7, a fost casa profesorului Lalu. Peste cîteva săptămîni n-o să mai fie. În jurul acestei splendide case (1890? 1900?) se foiesc acum muncitorii. Azi, făceau ţăndări cu pickhamerele clădirea care leagă locuinţa principală de construcţia din fundul curţii, condamnată şi ea.

Uşa de la intrare era deschisă spre scara care urcă spre un parter înalt. Parter şi etaj – casa pare opera unui arhitect francez, care a împodobit-o cu mascheroane şi amoraşi de ghips deasupra intrării şi în jurul unui fronton somptuos. Peste toată scena plutea un nor alb: praful ridicat din sfărîmarea zidurilor. Ferestrele, încadrate de ornamente ca ramele oglinzilor de odinioară, sînt deschise sau sparte, ori astupate cu placaj. E spintecată şi marchiza, iar tencuiala are nenumărate julituri.

A apărut o pancartă care anunţă că autorizaţia de „desfiinţare” a fost eliberată de primăria sectorului 1 în decembrie 2006, pentru corpul 2. Va să zică, clădirea din spate, cu ieşirea pe strada Cihoski, la fel de impunătoare, dar mai sobră ca decor: un perete a căzut şi rana se cască, largă. Beneficiara acestei acţiuni de vandalism se numeşte Curta Ruxanda Ianula. Prin urmare, dna Curta, avînd de demolat o clădire valoroasă într-o zonă protejată (protejată cum se vede!) s-a adresat Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu (încă director: acelaşi Ştefan Damian responsabil pentru multe avize de acest gen) şi a primit de acolo asigurarea că, nefiind monument istoric, casa poate fi sacrificată. De altfel, nu există nici o garanţie că, după prima etapă, nu vine rîndul corpului 1 (eventual, victima unui accident…).

Iarăşi se nimicesc amintiri. Socrate Lalu a fost profesor de farmacologie, la Iaşi (1913-1920) şi la Bucureşti (1920-1940), printre cei cărora acest domeniu ştiinţific le datorează mult. Născut la Piatra-Neamţ, îşi făcuse studiile la Paris, unde a şi publicat, în anii 1902-1912, lucrări de fiziologie comparată, medicină experimentală şi toxicologie. Înaintea lui, proprietarul casei, cel puţin din 1911, a fost colegul lui de la Facultate, medicul Ion Nanu-Muscel (1862-1938). O stradă din Bucureşti îi poartă numele.

Anul trecut, într-un ziar care, în suplimentul săptămînal, publica „portretele” unor case istorice, am văzut fotografia imobilului din Piaţa Romană, nr. 7, cu o prezentare entuziastă. Acum înţeleg că, de fapt, era reclama pentru vînzare. Una după alta, casele de această vîrstă sînt atacate, ca la un bombardament. Direcţia „de cultură”, care, de fiecare dată, îi satisface pe solicitanţi, ar trebui să se cheme Direcţia demolărilor. În afară de biserici, oricum refăcute toate, nu mai există în capitală clădiri mai vechi decît vremea Unirii, ba chiar, ca aspect exterior, epoca Independenţei. Din cauza acestei epidemii mortale pe care a provocat-o specula de terenuri în centrul oraşului, n-o să mai rămînă nici generaţia aceea de case de la sfîrşitul secolului al XIX-lea. Aceste ravagii le face ignoranţa unor oameni cărora nu le-a spus nimeni să preţuiască trecutul şi care, ori urmăresc pur şi simplu cîştigul, ori sînt nerăbdători să imite mode străine. Adică, în loc să aibă mîndria de a se instala în case de nobilă tradiţie, îşi doresc sticlă şi beton, aceşti cititori ai revistelor cu hîrtie lucioasă, din care au învăţat cum să se îmbrace şi să blindeze ferestrele cu termopan.»«


***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Anunțuri

10 Responses to Bucureşti, mon amour (2)

  1. amanda13 spune:

    fotografia ta aproape ma doare. ce trista poveste pentru un imobil atat de frumos! cum dumnezeu nu reusim nicicum, noi romanii, sa ne pretuim valorile?

    traiesc intr-o tara in care o casa mai veche de 50 de ani e deja istorie… intr-un loc in care fiecare pietricica ce aminteste de un trecut, indiferent ce trecut, este valorizata si pastrata cu sfintenie. in care se face un muzeu din orice si in care o astfel de casa ar tine de patrimoniu si nimeni nu ar atenta la existenta ei. de ce nu ne dam seama ce valori avem? de ce nu incercam sa facem din putinul pe care nostru un obiect de mandrie si in schimb lasam totul la cheremul unor insi indoielnici ca moralitate in cautare de imbogatire rapida? 😦

    stiu ca asemeni mie nu ai niciun raspuns… nici nu ti-l cer, intrebam asa retoric varsandu-mi naduful…

    p.s. prima data cand am ajuns aici, intr-o vacanta, am intrat in prima librarie care mi-a iesit in cale si pe un raft m-am bucurat sa gasesc o carte care m-a invatat enorm de mult despre lumea de aici… cartea lui Andrei Codrescu – New Orleans, mon amour. Postarea ta mi-a adus aminte de ea…

  2. Elena's father spune:

    Aceasta adresa/imobil (era sa zic „locatie”) apare si pe o lista cu ordinea de zi a sedintei din 19.05.2006 a Comisiei Regionale a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice. Ceva misca acolo si foarte probabil ca un PUZ exista, bine dosit. Prietenul „tocmai de la Bxl” care si iti multumeste.

  3. artvisuelle spune:

    as fi vrut sa vad poze cu interiorul…

  4. Adrian Laurentiu spune:

    …si eu.
    E o casa ce-ar trebui renovata si redata Bucurestiului!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: