Lui Cristian Tudor Popescu îi put picioarele

Lui Cristian Tudor Popescu îi put picioarele.

Dacă admitem adagiul conform căruia peştele de la cap se împute, este clar că în cazul lui C.T. Popescu putoarea i-a ajuns în başcheţi.

Emite miesme  în direct la televizor. Astăzi i le adulmeca, cu stomacul probabil întors pe dos, Melania Medeleanu la „Realitatea TV”. Emil Hurezeanu, aflat şi el la faţa locului, are cu siguranţă o congestie nazală cronică, din moment ce-i suportă proximitatea în mod regulat.

Relaţiile lui C.T. Popescu cu lumea şi viaţa se desfăşoară, aşadar, în registrul olfactivului. El pute lumii, îşi pute sieşi, dar şi lumea îi pute lui.

Ca de fiecare dată când îşi descalţă creierul, din gura sa ies exalaţii fie inepte, fie ticăloase. Astăzi C.T. Popescu (cînd scriu „C.T. Popescu” mereu îmi vine să completez, interogativ, „C.T. Popescu pe tine?”) se ocupa, printre altele, de alianţele politice în actuala structură parlamentară. Desigur, n-a pierdut prilejul de a fi – încă o dată –  şi absurd şi ridicol şi nemernic.

Alianţa de guvernare creată de Traian Băsescu imediat după alegerile parlamentare de anul trecut, cea dintre PD-L şi PSD, întrunind o majoritate parlamentară de 70% i se părea lui C.T. Popescu o „mezalianţă monstruoasă” şi „contra naturii”. Deci îi puţea.

O eventuală alianţă PD-L + UDMR + minorităţi, după 6 decembrie, în cazul unei victorii a actualului preşedinte,  i se pare o „majoritate fragilă”. Deci i-ar puţi.

În schimb, minoritatea PNL care a guvernat dezastruos  România timp de doi ani era OK. Deci nu-i puţea.

De asemenea, o alianţă PSD + PNL + UDMR + minorităţi i se pare lui Popescu o „alianţă strong„. Deci nu i-ar puţi.

Dacă dreapta populară comitea un sacrilegiu alăturând-şi socialiştii într-o perioadă de criză economică, iată că dreapta liberală, tocmai pentru că e liberală, e liberă să frece bombeurile socialismului iliesco-vanghelian, fără să-l oripileze pe Popescu. Mersul piticului pe care îl practică PNL-ul lui Patriciu alături de PSD-ul lui Iliescu nu i se mai pare lui C.T. Popescu nici o incongruenţă ideologic-doctrinară, nici o aberaţie programatică, ci un demn act de voinţă politică, o grandioasă erecţie, exhibată public prin scoaterea din prohab a lui Iohannis. Deşi erecţia s-a muiat şi finalizarea n-a mai avut loc, C.T. Popescu aşteaptă şi acum naşterea, măcar în eprubetă, a unui copil în formă de guvern.

Dintr-o labă tristă nu se naşte nimic, domnule C.T. Popescu.

Doar durerea aceea din poignet care va supără cand vă mânuiţi condeiul.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009