Republica Liniştită România


_______________________________________________________________
Motto: «Alo, linişte! Tovarăşi, ce e cu voi? Staţi liniştiţi! Linişte! Linişteeee!»
_______________________________________________________________

WP-AM - CREIONUL CHIMICÎntr-un interesant articol publicat pe VoxPublica şi intitulat „Împreună„, Robert Turcescu pune, la un moment dat, un diagnostic:

«Permiteţi-mi să am rezerve serioase. România e, înainte de toate, o ţară prost croită. Pornind de la împărţirea ei administrativă în zeci de judeţe reprezentînd tot atîtea feude cu administrare diferită în funcţie de putirinţa baronilor locali, continuînd cu felul haotic al distribuirii resurselor în funcţie de simpatii sau relaţii, fără un algoritm clar, în stare să ne scutească de discuţii interminabile despre cine şi cîte felii merită din tortul produsului intern brut, ori sfîrşind această scurtă enumerare cu lipsa unor fişe de post pentru fiecare dintre instituţiile deţinătoare ale puterii administrative, tragem concluzia tristă a existenţei unui stat diform şi, mai ales, încropit. Trăim într-o confuzie, nu într-o ţară. Prin urmare, mai mult ca oricînd, în aceste alegeri ar trebui să stăm departe de iluzia personajelor providenţiale. Nu cîştigătorul acestor alegeri e important, miza o reprezintă maturizarea noastră, ca naţie.»

şi imediat apoi o întrebare retorică şi prudent impersonală:

«Ce-am făcut în ultimele două decenii, aceasta-i întrebarea.»

Apoi adaugă, idealist cum îl ştim:

«Azi, cu o doză mare de regret şi tristeţe, privind dintr-un colţ spre societatea românească a zilelor noastre şi izolîndu-ne măcar preţ de cîteva ceasuri de tumultul electoral, am putea trage concluzii folositoare pentru perioada post-alegeri. Prea puţine depind de cine va fi viitorul preşedinte. O ţară prost croită nu se repară cu indicaţii de la Cotroceni. Nu Obama salvează SUA de recesiune economică. Istoria progresului unor naţiuni e scrisă de efortul naţiunilor înseşi. Un efort comun care corectează din mers greşelile perioadelor precedente.»

M-am încumetat să-i postez, acolo, un comentariu, deşi e greu să obiectezi unui articol atât de bine scris, chiar dacă unele idei conţinute în el şchioapătă serios şi dacă autorul, uneori, nu vede pădurea de copaci.

Putem, oare, crede că “Liniştea” (aceea menţionată şi în recentul articol din Le Monde) este un adjuvant sau un catalizator al unei recroiri a României, a statului român?

Deocamdată avem un stat şi o Constituţie croite, poate ştiţi, exclusiv sub regimurile Iliescu.

Groapa fundaţiei a fost săpată încă din zilele Revoluţiei, primele betoane au fost turnate în CPUN şi sub FSN, iar edificiul statal a fost desăvârşit pe vremea dinozaurilor PDSR-işti şi PSD-işti de tristă amintire din guvernările lui Văcăroiu şi Năstase. Croiala constituţională sur mesure comandată ţării şi poporului de cuplul Iliescu-Năstase prin mintea lui Iorgovan şi braţul lui Cozmâncă ne arată, pentru prima dată, abia acum în mandatul lui Traian Băsescu, când e supusă meandrelor funcţionării reale a democraţiei, cât de inadecvată este şi cât de supusă unei dorite şi premeditate stări de Linişte, ca aceea la care făcea apel şi Elena Ceauşescu din balconul C.C.-ului.

Ion Iliescu este singurul politician care şi-a pus amprenta asupra modelării statului român postrevoluţionar, până la Băsescu. Cine altcineva a mai iniţiat vreo formă sau reformă structurală?  Trăim, în ciuda miilor de legi adoptate ulterior, în ciuda aquis-ului comunitar şi a armonizării legislative, a aderăriil la NATO şi UE, în acelaşi stat îmbătrânit moral şi anchilozat, construit de Iliescu, după mentalitatea lui Iliescu, pentru oamenii lui Iliescu. Aceştia sunt, în principal, cei care l-au ajutat în timpul Revoluţiei şi care, după aceea, i-au ţinut scara pentru preluarea şi consolidarea puterii înainte şi după mineriade, până în 2004, în schimbul impunităţii lor.

Poate că memoria nu mă ajută, dar cred că nimeni altcineva nu a atins, cu adevărat, nici structura de rezistenţă a statului, nici „structurile”.  Constantinescu a încercat să tragă o spoială cu disperist de interior la exterior. Prima ploaie l-a trimis într-un subsol al unei pagini din cartea de istorie. Şi după alte ţigări, dar nu pentru Coposu, ci pentru Iliescu, care nici măcar nu fumează. Nici partidele, nici parlamentul, nici vreun guvern, nici prăpădita de societate civil-politică, nici mass media n-au atins, măcar cu o floare, timp de cincisprezece ani, statul româno-iliescian, Republica Liniştită România, caracterizată nu numai prin mineriade, ci şi prin manipulări, prin controlul puterii, încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, discreditarea opoziţiei prin tot felul de diversiuni, controlul resurselor statului, rezistenţa la reformă, contestarea dreptului la proprietate, nostalgia unei orientări către Kremlin, castrarea justiţiei… (o cuprinzătoare evocare a amprentelor lăsate la locul faptelor de către Ion Iliescu reuşeşte să facă Roxana Preda în articolul „Ion Iliescu sau «faţa umană» a comunismului” din Evenimentul Zilei / 2 noiembrie 2009).

Istoria acestor douăzeci de ani va consemna, aşadar, doar două nume implicate în „afaceri” cu soarta statului. Două „persoane fizice”: ILIESCU şi BĂSESCU! Nu degeaba lupta se dă, astăzi, mai mult decât evident, între ei doi, toţi ceilalţi fiind doar nişte marionete sau nişte simple butaforii de decor.

Putem, printr-un simplu dar onest recurs la memorie, să comparăm acţiunile majore ale celor doi şi să decelăm malignul şi benignul.

Acum, când cineva (întâmplător Băsescu) vrea să zguduie – cu “deranjul” şi „scandalul” inerente oricărei zguduiri – starea de dolce far niente a statului iliescian şi a structurilor sale, hop, adepţii “liniştii de balcon” sar din somnul raţiunii lor (dar şi al… statului) în sprijinul bătrânului lor creator.

“Deranjurile”, „scandalurile” şi „atentatele la linişte” INIŢIALE, cauzate de iniţiativele lui Băsescu privind atât votul uninominal cât şi, acum, restructurarea parlamentului şi reforma constituţională, au devenit, brusc, sub impactul ameninţării cu referendumul, cauze dragi celorlalte partide, care tergiversaseră şi obstrucţionaseră aceste proiecte. Ne amintim şi scanadalul provocat de Băsescu când a condamnat crimele comunismului, sau când a impus respectarea legii privind transferul dosarelor Securităţii de la „servicii” către CNSAS, declanşând o lustraţie formală şi mai mult morală în societatea românească.

În fond, Robert Turcescu nu are dreptate şi este idealist (sau, cu scuze, face pe idealistul) când aşteaptă de la INSTITUŢII – fie ele fundamentele democraţiei – o reformă la nivelul statului. Parlamentul României si în general establishment-ul românesc este esenţialmente retrograd şi profund reacţionar. Structurilor statale actuale Iliescu le-a creat un cadru – aproape „autarhic” – inspirat din „Ferma animalelor”, pe care privilegiaţii nu acceptă ca cineva sa îl modifice. De aceea, nicio acţiune de modernizare serioasă a României nu va fi iniţiată sau sprijinită din interior de către indivizi parctic inamovibili.

Să nu uităm toate „idiosincrasiile” manifestate faţă de orice intervenţie, de orice monitorizare venite din exteriorul ţării: de la „nu ne vindem ţara!”, până la refuzul acordului cu FMI.

Din păcate, România dovedeşte, în continuare, că este tributară „omului providenţial”, „tătucului”, spuneţi-i cum vreţi. Incapabilă să iasă din mocirlele în care s-a băgat singură, are nevoie încă cinci ani de un viguros troliu, nu de un viguros edec. „Împreună” este, în acest moment, o iluzie.

Nu este o fericire, ci o fatalitate!


***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

12 răspunsuri la Republica Liniştită România

  1. theo spune:

    personajul turcescu, nu este nici idealist, nici pracmatic , nici………..

    este dupä cum bate vantul, s-au alte „necesitäti.”

    tanärul turcescu a fost pt. mine si altii , o sperantä.

    päcat, talentul nu este de ajuns.

  2. Adrian spune:

    Băsescu vrea să reformeze statul? Să fim serioşi! Se luptă doar să-l înlocuiască pe Iliescu în mentalul colectiv şi visează să obţină şi el un 80%.
    Toate „zguduielile” lui sunt provocate în campanii electorale, doar pentru imagine. Dacă ar fi iniţiat referendumul cu 10 (sau 20) luni în urmă, l-aş fi crezut. Dar aşa… e prea multă aţă albă.

  3. monica spune:

    alexandru,
    felicitari pt articol,cu toate ca eu n-as fi fost atat de dragua cu dl Turcescu.Poate ca e prea Tanar si mult prea Linistit,si nu-si da seama ,ca acest „impreauna” seamana al naibii de bine cu”SA FACEM TOTUL” dinainte de 89,cand toti vorbeau si nimeni nu facea nimic,nimeni nu-si asuma nicio responsabilitate,cei gasiti vinovati de toate relele fiind cei mici ,rotitele angrenajului.
    Se intreaba dl Turcescu:”Ce-am facut in ultimile doua decenii”. Va spun eu,o muritoare de rand.Am croit si tighelit,impreuna cu dvs, dle Turcescu,neclintiti,in liniste:mizeriile,minciunile,desfraul financiar,curvasareala politica,nesimtirea la toate nivelele sociale,am bagat ciocu-n pene,fara personalitate ,etc,etc.De ce? pt ca dvs, jurnalistii ,au lasat in grija poporului democratia (vezi alegeri), iar noi,poporul,ne-am lasat ,sedusi ,in grija cainelui de paza(presa). Noi,masa buna de manevra in intuneric va hapaiam de zor.N-ati tinut seama de noi,de oamenii de rand,care-am iesit nepregatiti dint-o condamnare comunista de 50 ani,si ne-ati bagat(vizual)si v-ati bagat(fizic,uneori manjindu-va) in economia de piata,dupa ureche,asa cum a inteles-o fiecare.Unii dintr dvs trag ponoasele si acum,suferind de boli de coloana vertebrala.In 91,in piata universitatii,unii scriau istoria,iar altii isi scriau conturile.Atunci trebuia sa fiti cu poporul,si sa-i atentionati pe fraieri ,ca in spatele lor se dau tunuri financiare.Ati fi avut ocazia,atunci,sa fiti providentiali,voi si nu altcineva.
    Ati semanat ,acum vazandu-se roadele,neincrederea .In noi,in ceilalti,in doctrine,in politicieni,in democratie ,in orice.Nu mai avem incredere nici sa trecem stada,nu mai avem incredere in institutiile statului,in presa,in nimic.
    Cine a inceput acest demers?Cine i-a facut de la inceput pe parlamentari corupti? Basescu? Nu!Voi ati inceput si acum va macina invidia ca nu mai aveti apa-n instalatie.El,Base ,numai a preluat-o de la voi,pt ca avea incredere in tarii.V-a dat ajutorul,iar voi v-ati suparat ,in loc sa faceti roata-n juru-i si ,ca un fulger globular sa distrugeti tot cancerul din tara.Pe urma puteati sa-l dati jos.Ca e muritor, ca si noi.Dar,Nu.Ati asteptat , sa pice din cer.Impreuna,n-o sa facem nimic,niciodata pt ca suntem toti (22mil) ,niste destepti,si vrem in fruntea noastra un prostanac, in care sa dam.Impreuna nu putem decat sa distrugem.Iar cand nu vrem,va suparati si ne faceti prosti.
    Iertare pt indrazneala,dar linistea care va lipseste acum,dle Turcescu, ma cam pune pe ganduri.NU MA LASA SA FIU DECAT, BATRANA si NELINISTITA

  4. ALEXANDRU MITACHE spune:

    CRIN ANTONESCU:

    «Aş avea de ales între pericolul unui derapaj, unor forme autoritare care îmi repugnă în cazul Traian Băsescu. În cazul Mircea Geoană avem de-a face cu stagnare. De bine de rău, cu Băsescu s-a mai agitat sistemul, cu Geoană e chiar o problemă. Nu o să ştim cine e preşedinte. Se linişteşte mocirla. Vom avea miniştrii puşi nu pe criteriul competenţei, ci pentru că au mai multe pile în grupurile de interese.

    Nu îmi voi permite să nu merg la vot şi nu îmi voi permite, în calitate de preşedinte de partid, să nu le spun alegătorilor mei ce voi face. Vom alege între faţete ale răului..îmi voi justifica opţiunea. Vom avea de ales între excrescenţe ale sistemului, dictatorial e poate mult spus, înconjurat de personaje extrem de proastă calitate, sau între sistemul liniştit (al domnului Geoană, n.r) care ne lasă şi pe noi să trăim, dar ne lasă să stagnăm.»

  5. monica spune:

    Imi pare rau,dar Crin a comis-o din nou la „Nasul”.Reproducere aproximativa a finalului de emisiune:
    „SA facem totul”….bla,bla……..Pentru „linistea”noastra.
    Nu pot sa ma relaxez,neam !AStia doi(Crin si Mircica) sunt imbibati de „Iliescu”.

    • ALEXANDRU MITACHE spune:

      @ Monica

      Admir la tine luciditatea.

      Evident ca Antonescu incearca o delimitare de Geoana. Asa cum lui Geoana ii era fatala ramanerea la guvernare alaturi de PDL, la fel se intampla si cu Antonescu. Calitatea de tender oficial al lui Geoana chiar batea la ochi.
      De aici necesitatea unei oarecare delimitari de acesta, de ochii lumii si pentru spalarea uneri fetze si asa manjite cu noroi.

      Pe scurt, Antonescu este total nesincer. Pentru ca supravietuirea lui politica sta la mana lui Iliescu.

  6. monica spune:

    Pt.Adrian.

    Parafrazind dictonul maimutelor inteligente,voi astia din gasca „jos basescu” ,vedeti,auziti si vorbiti .Dar nu intelegeti, precum inteligentele animale.
    Imi pare rau,si-mi cer scuze ,dar sa fii asa de obtuz si sa nu-ti aduci aminte ca reformarea statului este singura fiara cu care se lupta Base de 5 ani incoace,iar folosirea referendumurilor a fost singura lui parghie in hatisul de interese moguliene? Mi se pere de neacceptat din partea ta.
    Tu chiar nu vezi si nu auzi ca Basescu are viziune pe termen lung?
    Cu cine sa tin eu,cu niste Xero-sisti care, cum casca Base gura si emite o idee,hop si ei ? Iti convine cum a iesit ideea lui Base pt alegeri parlamentare in 2 tururi,iar copiatorii sefi au scos-o cum au vrut-o ei?
    Si mai am multe exemple ,dar mi-ar treb mult spatiu ,abuzand astfel de bunavointa lui Alex.

  7. Tio spune:

    „avem un stat şi o Constituţie croite, poate ştiţi, exclusiv sub regimurile Iliescu.”

    O intrebare pt tine/dvs:Ar mai fi fost Constitutia o problema daca oameni ca Funeriu ar fi facut parte din comisii (in ambele tabere)?
    Cit de convins esti ca inginerie constitutionale si institutionale rezolva problema?
    Nu exista riscul ca alergam dupa o iluzie? Ca exista alte prioritati?
    Ca ar trebuie sa ne concentram pe cum am putea introduce mai multi oameni ca Funeriu, Paleologu in sistem?
    Ce face, si de ce, R.Berceanu la Transporturi inca din perioada ’96-2000 de ex?

    • ALEXANDRU MITACHE spune:

      @ Tio

      1. Constitutia este esentiala. Ea nu reglementeaza doar in domeniul puterilor statului, ci mai ales sistemul juridic. Indiferent cati parlamentari de calitatea lui Funeriu am avea, lupta politica tot ar exista, iar Constitutia tot ar fi regulamentul jocului.
      2. Povestile cu „proritatile” sau cu „agenda cetateanului” sunt niste chestii populiste destinate mintilor simple. Alocarea unui buget pentru Academia Romana constituie o prioritate? Daca ne pretindem inteligenti, nu putem accepta ideile idioate si demagogice că ar trebui tăiate bugetele la turism, tineret, cultura, etc. si că banii ar trebui alocati salariilor si sporurilor, in virtutea „prioritatilor cetateanului”. Se induce mereu ideea ca statul nu poate avea MAI MULTE prioritati paralele. Ca si cand reforma constitutionala initiata de seful statului ar opri fabricile si cresterea cerealelor pe camp, ar bloca guvernul si bursa, ar inchide scolile si ar stopa plata salariilor si pensiilor. In virtutea acestei idei ar trebui sa traim intr-o permanenta stare de necesitate in care totul se concentreaza pe cate o prioritate inventata sau nu de catre un partid, sau de cate un lider sindical.
      3. Atata timp cat avem o constitutie facuta de PSD pentru Iliescu si Nastase, nu este o constitutie buna. De altfel, toata lumea admite ca este proasta rau! Ca parlamentul functioneaza cum functioneaza, vedem cu totii. Blocheaza legi, tergiverseaza ceea ce contravine intereselor unora sau altora, voteaza secret dar la vedere dupa cum porunceste conducerea partidului. Si pentru asta ne trebuie 2 camere si 471 de indivizi?
      4. Noocratia pe care o recomandati este sublima, dar este total ineficienta si utopica.
      5. Intrebarilor de genul „ce face ministrul X la ministerul Y?” le raspund ca si in cazul Udrea: mai mult bine sau mai putin rau decat ceilalti. Berceanu este unul dintre cei mai buni, dupa parerea mea. Altii pot considera ca Mitrea sau Orban au fost mai buni, desi numai un dezinformat nu stie ca amandoi au lucrat, marind devizuri, cu asa numitii regi ai asfaltului.

  8. Tio spune:

    1. Si atunci de ce exista tari fara constitutii formale sau constitutii formulate acum aprox 200 de ani? Pt ca au oamenii?
    2. Eu facem referinta la prioritatile „noastre”, a unor cetateni motivati si interesati (eu tu, Alexa si restul) mai mult sau mai putin “ideologically blind”
    Eu mai am sperante doar de la ei.
    3. Parlamentul este institutia esentiala a democratiei si orice critica sau acuzatii ar trebuie indreptate asupra alesilor si nu a institutiei (la fel si Presidentia). E o panta alunecoasa si periculoasa daca nu avem chiar nimic sfint.
    4.Ce este eficient si realist?
    5. Am dat exemplu lui R.Berceanu ca un argument de ce nu sint mai multi Funeriu, mai multe mutre noi. In 15 ani PD+o parte din PNL nu a produs pe nimeni altul decit Funeriu(si importat in mare graba pe Paleologu)

    P.S. Nu sint un provacator sau un anti-Basescu. Am doar o o perspectiva mai diferita.

  9. Tio spune:

    Se pare ca am doar argumete zdrobitoare si imposibil de combatut 😉
    Doar bine!

    • ALEXANDRU MITACHE spune:

      Argumentele sunt zdrobitoare doar daca conving.
      Democratia si reprezentarea democratica parlamentera pe care spuneti ca le pretuiti nu pot exista decat prin reprezentanti legitimi ai poporului. Ori poporul, asa cum e, nu va alege niciodata doar oameni ca Funeriu, ci mai degraba ca Vanghelie si Becali.
      E un cerc vicios.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: