Trompetul Ponta

VICTOR PONTA este un personaj inedit. Este o creaţie tipic năstăsiană. Tupeist, gălăgios, alunecos, gură mare, discurs inconsistent, obraznic… El ba este, ba nu este. E genul acela de mică lichea care ori „se delimitează” tactic sau strategic, dar întotdeauna de cei care nu mai sunt pe val, ori se gudură şi-i perie pe cei care au, chiar şi temporar, pâinea şi cuţitul.

Ieri, la o întrebare delicată, s-a autodefinit perfect declarând fără echivoc (citez din memorie): „Eu sunt purtător de cuvânt şi ca atare ştiu ce trebuie spus, nu ce nu trebuie spus.”

Când e întrebat în calitate de politician răspunde ca jurist, când e întrebat ca jurist răspunde ca simplu cetăţean, când e întrebat ca simplu cetăţean răspunde ca politician cu imunitate la morală.

Când postul de ministru al justiţiei devine vacant, pretinde, din toate poziţiile, că ar fi de meserie jurist, avocat, procuror… mă rog, ceva legat de legi şi justiţie, propunându-se pe el. Ponta este un fel de Antonescu: actor de partid. Apare la televizor, zice şi atât. Nu cunosc vreo realizare de-a lui, în afară de fapul că este căsătorit, strategic, cu o fată de tată, (rămasă vacantă după demisia lui Turcescu), că este fanul unui criminal sinistru (Che Guevara) pe care l-a impus şi unor tineri în derivă  şi că are o obsesie legată de Monica Macovei.

Ieri, Ponta şi-a băgat capul între umeri şi a trâmbiţat de la tribuna Parlamentului o aberaţie juridică intitulată „Hotarâre privind transmiterea de către Guvernul României a proiectului de buget de stat şi a proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010”. Iată textul:

„Ţinând seama de obligaţiile care revin României în baza acordurilor cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeanţ şi Banca Mondială, luând act de situaăia de criza economică, socială şi politică, Parlamentul României, reunit în şedinţa comună din data de 4 noiembrie în baza art. 67 din Constituţie, şi art. 1, punctul 22 din Regulamentul şedinţelor comune, Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă prezenta hotărâre, care conţine un singur articol. Se solicită Guvernului României să transmită în cel mai scurt timp Parlamentului, prin derogarea de la prevederile art. 26, alin. 3 din Legea 90/2001, proiectul Bugetului de Stat şi proiectul Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pe 2010 în vederea dezbaterii ş adoptării acestuia.”

Juristul deputat Ponta facea, aşadar, referire la derogare de la Legea de organizare a Executivului, căci despre acea lege e vorba. Numai că la  art. 73, alin. (3), lit. e din Constituţie scrie astfel:

ARTICOLUL 73

(3) Prin lege organică se reglementează:

(…)

e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;

(…)

Legea nr. 90 / 2001 este, deci, o lege organică!

Eu nu am cunoştinţele juridice ale lui Ponta, dar pot să-mi pun întrebări atunci când aud cu câtă impertinenţă acest măscărici îl ia la mişto pe Sever Voinescu.

Ori eu, spre deosebire de Ponta, când îmi pun întrebări, caut răspunsuri. Iată, mai întâi, întrebarea (datează din 2007):

Nu este un abuz modificarea unei legi organice printr-o hotărâre a parlamentului?

Iată şi răspunsul:

«Este stabilit prin Constituţie că parlamentul emite legi, hotărâri şi moţiuni. Ca urmare, pentru fiecare dintre aceste trei categorii de acte există un conţinut precis. Nu se pot modifica legi prin hotărâri ale parlamentului. Este şi un considerent foarte important: legile sunt supuse controlului de constituţionalitate. Hotărârile parlamentului nu sunt supuse controlului de constituţionalitate. Ca urmare, a legifera prin hotărâre a parlamentului înseamna a fugi de controlul de constituţionalitate, ceea ce este inadmisibil.»

Este evident, pentru orice om de bună credinţă, că Ponta a citit o năzbâtie demnă de majoritatea cu geometrie variabilă pe care o reprezintă.

Ultima oră: Mircea Geoană declara foarte clar, ieri, în cadrul întâlnirii de la Cotroceni, că „soluţiei” propuse prin hotărârea parlamentului urmează să i se găsească o formă juridică acceptabilă. Ceea ce înseamnă că recunoaşte impasul actual şi că acea hotărâre nu e decât o formă de retorică politică fără nicio valoare juridică.

 

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009