Chestiuni de logică şi ilogică constituţională

După articolul „65% furaj„, am primit un comentariu foarte interesant şi pertinent de la cititorul Englezu’. Acesta contrazicea, într-un fel, calculele mele printr-o logică valabilă doar din punct de vedere formal. Scurta polemică o puteţi citi aici. Englezul greşeşte, după părerea mea, în două privinţe: 1° crede că un parlamentar absent trebuie obligatoriu interpretat ca un vot împotrivă şi 2° consideră că această coaliţie conjuncturală este chiar o coaliţie constituţională. De asemenea, el neglija realitatea că procentul de 65% este absolut mincinos, oricum am manevra socotelile. Reiau aici exemplul dat la comentarii: dacă, prin absurd, UDMR ar introduce în parlamemt un proiect de lege privind divizarea României şi celelalte partide PD-L, PSD-PC, PNL ar vota împotrivă am avea, oare, de-a face cu o majoritate parlamentară, cu o coaliţie? Nici vorbă. Este evident că aşa zisa coaliţie majoritară actuală va dispărea în momentul în care va veni vorba despre arhitectura bugetară viitoare, viziunea liberală fiind total diferită de cea social-democrată. De asemenea, Crin Antonescu afirmă constant şi amăgitor pentru primarul Sibiului, dar fără nicio acoperire logică sau raţională, că dacă va fi preşedinte îl va desemna pe Iohannis premier. Este clar că este o iluzie, deoarece PSD s-a exprimat în mod explicit în acest sens: va dori un premier propriu şi nu va accepta – chiar într-o alianţă cu PNL – renunţarea la acest post. În acel moment, prin respingerea lui Iohannis, dorit de PNL şi de Antonescu, ar însemna că s-ar constitui o coaliţie majoritară PD-L – PSD-PC? Aiurea!

*         *

*

Fiind vorba tot despre logica interpretării prevederilor constituţionale, forumistul Remussatala, de pe forumul „Realitatea”, pune, într-un thread intitulat «„Majoritatea” încalcă constituţia», o lumină inedită pe controversa stupidă şi calpă iscată de câţiva politicieni demagogi şi mincinoşi ca Iliescu, Năstase, Frunda, Antonescu, etc. în legătură cu modul de desemnare a primului ministru de către preşedinte. Reamintesc că toţi cei menţionaţi mai înainte au declarat peste tot că desemnarea lui Lucian Croitoru este neconstituţională, fără a face însă vreun demers îm direcţia sesizării Curţii Constituţionale. Dovadă clară că hau-hau-ul lor a fost doar o manifestare politicianistă ieftină.

Remussatala se întreabă:

«De ce, prin Constituţie Preşedintele are dreptul să „dizolve Parlamentul”? Sau, ce urmăreşte Constituţia prin asta?»

Tot el răspunde:

«Dreptul Preşedintelui de a dizolva Parlamentul, are drept scop garantarea posibilităţii Parlamentului de a desemna premierul.»

Raţionamentul forumistului merge mai departe, deşi eu nu-i împărtăşesc radicalitatea concluziei:

«Eu cred că de fapt, atribuţia Parlamentului este să spună cine să nu fie premier şi nu cine să fie, iar dacă totuşi Parlamentul se antepronunţă, subminând astfel instituţia Preşedenţiei, el trebuie dizolvat.

Mai pe scurt, spiritul sau scopul Constituţiei, este ca numai Preşedintele să propună premierul, iar Parlamentul să poată spune doar cine să nu fie premier!

Constituţional este ca Parlamentul să aibă doar o listă neagră şi fără să se antepronunţe!

Altfel cum se poate explica dreptul Preşedintelui în Constituţie de a dizolva Parlamentul? Care e noima?

Deci, prin faptul că „majoritatea” a venit cu un nume de premier, ea a încălcat constituţia!»

Părerea mea este că, la întrebarea iniţială, răspunsul corect este că dreptul preşedintelui de a dizolva parlamentul are ca scop DEBLOCAREA unei stuaţii politice împotmolite.

Importantă rămâne, însă, eviden- ţierea rolurilor constituţionale ale celor două structuri de putere în acest domeniu: preşedintele propune şi parlamentul decide; fără nicio posibilitate ca parlamentul – reprezentat prin partidele politice – să şi propună, iar apoi tot el să şi decidă. Ca în butada cu centratul şi datul cu capul. Dacă ar fi aşa, actul de desemnare în sine ar deveni inutil. Ceea ce este absurd.

De asemenea, mai intervine o întrebare de bun simţ:

În ce cazuri ar fi aplicabilă prevederea constituţională privind dizolvarea parlamentului, conform art. 89, alin (1) din Constituţie?

«După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.»

Reducerea la absurd face să devină ridicolă orice tăgăduire a dreptului constituţional al preşedintelui – legitimat de responsabilitatea câtorva milioane de voturi – să desemneze pe ORICINE doreşte (chiar şi pe propriul şofer, lol) la funcţia de premier, potrivit art. 85 şi 103 din Constituţie. Decontarea actului prezidenţial se face la nivelul percepţiei electoratului.

Punct!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009