B.E.C. – BREAKING NEWS! (Updated)

Luni, 7 decembrie 2009


BIROUL ELECTORAL CENTRAL

Data: 07 DEC. 2009 • Ora: 14:45

Rezultate parţiale după centralizarea a rezultatelor din 99,95% din secţiile de votare:

  • PREZENTA LA VOT: 58,02%
  • TOTAL VOTURI: 10.620.116
  • Voturi anulate: 138.476 (1,3%)
  • TOTAL VOTURI VALABIL EXPRIMATE: 10.481.568


  • TRAIAN BĂSESCU = 50,33% (5.275.808 voturi)


  • MIRCEA GEOANĂ = 49,66% (5.205.760 de voturi)

*           *

*

N.B. – CSOP (comandat de „B1Tv”) a dat duminică cel mai pecis exit poll: 50,4% la 49,6%!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009


Mircea cel…, un ginere asistat politic pe strapontina României

Luni, 7 decembrie 2009

Mircea Geoană, dacă va câştiga alegerile,  va trebui să suporte, o viaţă întreagă, o cumplită umilinţă în faţa celor pe care pretinde că-i iubeşte, dar cu care doar se împopoţonează în scopuri de marketing politic ieftin: soţia, Mihaela, şi copiii Ana Maria şi Alexandru. Toţi trei ştiu că soţul şi tatăl lor a uzurpat fotoliul de la Cotroceni. Că acest fotoliu ar fi trebuit înlocuit cu o lungă canapea pe care să ia loc Iohannis, Antonescu, Vadim, Becali, Marko, Voiculescu, Vântu, Patriciu şi, abia la capătul ei, pe strapontină, ar treui să se aşeze umil şi Mircea Geoană, soţul şi părintele lor care, prin forţe proprii n-a reuşit decât să submineze, prin orice apariţie sau acţiune personală, munca celor care l-au susţinut cu preţul demnităţii angajaţilor şi susţinătorilor lor, cu preţul propriei lor staturi politice, atâta câtă au.

Fără cei enumeraţi mai sus, fără criză economică, fără o parte a mass media absolut jegoasă şi infractoare, fără şantaje şi fără calomnii, fără bătrânii rurali şi analfabeţi ai ţării Mircea Geoană râmânea doar ceea ce este: un biet ginere şi un mic cumnat. De meserie asistat politic.

Mircea Geoană are, totuşi, un mare noroc. Norocul că nu a candidat la funcţia de rege. După Carol cel Mare, Pepin cel Scurt, Erik cel Roşu, Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, sau Ivan cel Groaznic, vă puteţi imagina cu ce nume rămânea Mircea Geoană în istoria României?


***

© Alexandru Dan Mitache • 2009