De curând a plecat dintre noi un om important și foarte îndragit, un om pe care l-am cunoscut când aveam 6 ani și care, atunci, deși avea cu 8 ani mai mult ca mine, mi-a facut o impresie deosebită. Era în primul meu cantonament de ski, la Predeal. Mi-aduc aminte de parcă ar fi fost ieri. Vila „Corabia”, pe Cioplea. Apoi, în afara sejururilor la ski, iarna, îl mai vedeam vara la 2 Mai. Nu puteam fi chiar prieteni, din cauza diferenței de vârsta, dar mi-l amintesc ca pe un excelent camarad, ca pe un prieten al tuturor, inclusiv al ”celor mici”. Se spunea – și foarte probabil este adevărat – că, împreună cu Alec Stănculescu, a avut curajul să sară în apă, de la vreo 20-25 de metri înălțime, de pe vechiul pod mobil de peste canalul de acces în portul militar din Mangalia. Era fratele cel mare al prietenului meu Andrei, Aldea Sturza.
Apoi a plecat din țară și drumurile noastre nu s-au mai intersectat timp de câteva zeci de ani. Amintirile au ramas însă. Acum am aflat vestea morții sale, în Canada, la doar 59 de ani și am văzut câți prieteni avea peste tot în lume. De unii dintre ei mă leagă alte și alte amintiri.
Săptămâna trecută, adică atunci când a murit Aldea, am fost cu fiica mea la ski. Așa mi-au revenit în gând nume de pe vremea celebrei Școli Sportive de Elevi nr. 2 (SSE2, sau, pe scurt, SS2) – un fel de club sportiv, nu o școală propriu zisă – prin care au trecut, s-au format, au învățat să skieze, sau au performat chiar, atâtea zeci de copii; gândindu-mă la Aldea, am început să fac o listă a celor care au fost înscriși, de-a lungul timpului, la secția de ski a SS2.
M-au ajutat până acum, cu memoria și bunăvoința lor, Alec Stănculescu, Vlad Bortnowski, Ion Pitiș, Andrei Petrescu, Dan Smighelschi, Alexander Vogels (Dinu Oanea), Andrei Sturza, Andrei Popovici, Dan Costa-Foru, Mihnea Christopol, Alexandru Gherghel, Andrei Ludoșan, Catinca Ghiea, Nicolas Ciuchindel, Dana Constantinescu, Oana Belea, Răzvan May, Dana Nicorescu și Irina Bossy, cărora le mulțumesc din suflet. Așa am ajuns la un număr de 170 de nume de copii și la 14 de antrenori și cadre medicale..
SS2 a fost, cred, un reper în viața unei părți a generației mele. Nu știu când s-a desființat, dar numele din lista de mai jos au trecut prin ea din 1960 până prin anii ’80. Un sfert de secol în care, prin cantonamentele și taberele de ski, dar și la antrenamente, s-au legat prietenii, s-au format caractere și, as zice, s-a creat chiar o elită. Frânturi de amintiri avem, desigur, cu toții… și suntem, poate, la vârsta unor nostalgii care se declanșează mai ușor decât am vrea. Orice ”madeleine” devine un prilej de recurs la memorie.
Dacă cineva poate completa lista mai departe sau poate adăuga comentarii, îi mulțumesc. Dacă cineva se regăsește în ea, i-aș rămâne recunoscător dacă m-ar contacta. O cronică a secției de ski a Școlii Sportive nr. 2 din București de atunci ar fi, poate, un document istoric. Dacă azi ar exista o SS2, cronica ei ar fi probabil, cel mult, un document… monden :).
| ȘCOALA SPORTIVĂ DE ELEVI Nr 2 | |
| – BUCUREȘTI – | |
| SECȚIA DE SKI | |
| (’60 — ’80) | |
| • LISTA ELEVILOR (în ordine alfabetică): | |
| 1. | ADAM, Ovidiu |
| 2. | ADAM, Răzvan |
| 3. | ALEXANDRESCU, Valer |
| 4. | ANDRIEȘ, Gabi |
| 5. | ANDRIEȘ, Mihai |
| 6. | AVRAM, Alexandru (Alioșa) |
| 7. | BĂBEANU, Andrei |
| 8. | BEJU, Ioana |
| 9. | BELDIE, Daniela (Îngeraş) |
| 10. | BELDIMAN, Dana |
| 11. | BELDIMAN, Eva |
| 12. | BELEA, Oana |
| 13. | BELLU, Andrei |
| 14. | BELLU, Ioana |
| 15. | BERINDEI, Ion |
| 16. | BORTNOWSKI, Vlad |
| 17. | BOSSENMAIER, Cornel (Bosse) |
| 18. | BOSSY, Irina |
| 19. | BUDIȘ, Anda |
| 20. | BUICLIU, Ioana |
| 21. | BUTUCARU, Mihai (Mucea) |
| 22. | CÂMPEANU, Ion |
| 23. | CÂMPEANU, Matei (Campanela) |
| 24. | CAPRIEL, Mona |
| 25. | CAULEA, Radu |
| 26. | CEOCEONICĂ, Dana |
| 27. | CHIRULESCU, Adrian |
| 28. | CHIRULESCU, Radu |
| 29. | CHRISTOPOL, Mihnea |
| 30. | CIORTAN, Tudor |
| 31. | CIUCHINDEL, Niculae |
| 32. | COLORIAN, Ioana (Pupy) |
| 33. | CONSTANDACHE, Monica |
| 34. | CONSTANTINESCU, Andrei |
| 35. | CONSTANTINESCU, Camelia |
| 36. | CONSTANTINESCU, Dana |
| 37. | CORRADINO, Matei |
| 38. | COSTA FORU, Dan |
| 39. | COSTINESCU, Dan |
| 40. | COSTINESCU, Ileana |
| 41. | CRISTEA, Radu |
| 42. | CULICA, Radu |
| 43. | CUNESCU, Alexandru |
| 44. | DAN, Dan |
| 45. | DERER, Hanelore |
| 46. | DOBOȘIU, Puiu |
| 47. | DOBRICEANU, Catinca |
| 48. | DON, Ileana |
| 49. | DORDEA, Gughi |
| 50. | DORDEA, Stefan |
| 51. | DOROBANȚU, Corina |
| 52. | DRAGOMIR, Ruth |
| 53. | DUMA, Lucian |
| 54. | EFTIMIU, Alexandra (Pongo) |
| 55. | EFTIMIU, Alina |
| 56. | EREMIA, Alexandra (Atzi) |
| 57. | EREMIA, Raluca |
| 58. | FELDMAN, Peter |
| 59. | FLORESCU, Alexei (Alică) † |
| 60. | FOCȘENEANU, Radu |
| 61. | FOMINO, Ioana |
| 62. | FOMINO, Răzvan |
| 63. | FORNICIOF, Claudiu |
| 64. | FOTIADE, Matei |
| 65. | FRÎNCULESCU, Sorana |
| 66. | GĂLEȘANU, Dana |
| 67. | GEORGESCU, Ioana |
| 68. | GHENCIULESCU, Ioana |
| 69. | GHERGHEL, Alexandru (Jambonel) † |
| 70. | GHEȚA, Anca |
| 71. | GHIEA, Catinca |
| 72. | GHIKA, Ion |
| 73. | GOILAV, Bogdan |
| 74. | GROMIC, Dan |
| 75. | HARASIM, Constantin (Titi) |
| 76. | HERDLICKA, Frank |
| 77. | HIOTT, Matei |
| 78. | HUDEA, Klaus |
| 79. | ILES, Andrei (?) |
| 80. | ILES, Pista |
| 81. | IONESCU, Ana-Maria |
| 82. | IOVIȚU, Aurel |
| 83. | JOANTĂ, Vlad |
| 84. | JOVIN, Ion |
| 85. | JOVIN, Tudor |
| 86. | KLEIN, Peter |
| 87. | LEAHU, Dan |
| 88. | LUDOȘAN, Andrei |
| 89. | MANOILESCU, Christa (?) |
| 90. | MAY, Răzvan |
| 91. | MICȘIA, Maria |
| 92. | MIHAIL, Sanda |
| 93. | MIRONESCU, Yvette |
| 94. | MIȘU, Ruxandra |
| 95. | MIȘU, Ștefan |
| 96. | MITACHE, Alexandru (Bintză) |
| 97. | MOLDOVAN, Mihai |
| 98. | MOLDOVAN, Ștefan |
| 99. | NABETIDE, Floria |
| 100. | NEAGU, Adriana |
| 101. | NEAGU, Răzvan (Shloimi) |
| 102. | NEGRI, Costache |
| 103. | NICOLESCU, Cristian |
| 104. | NICORESCU, Dana |
| 105. | NICULESCU, Dana |
| 106. | NICULESCU, Nicky |
| 107. | NIȚESCU, Monica |
| 108. | NIȚESCU, Peter |
| 109. | OANCEA, Alexandru |
| 110. | OANEA, Dinu (Alexander Vogels) |
| 111. | OPRESCU, Niculae |
| 112. | OPRESCU, Smaranda |
| 113. | PĂDUREANU, Cristian |
| 114. | PĂTRAȘCU, Corvin |
| 115. | PAUL, Andrei |
| 116. | PÂSLARU, Irina |
| 117. | PENESCU, Bogdan |
| 118. | PETRESCU, Andrei (Pif) |
| 119. | PETRULIAN, Raluca |
| 120. | PITIȘ, Ion |
| 121. | POLEXE, Ileana |
| 122. | „Polko” |
| 123. | POP, Andrei (Păduche) |
| 124. | POPESCU, Gheorghe (Puiu, Pipeață) |
| 125. | POPESCU, Ilinca |
| 126. | POPOVICI, Andrei |
| 127. | POPOVICI, Matei |
| 128. | PUIU, Cornel |
| 129. | RĂDULESCU, Daniela |
| 130. | ROMALO, Alexandra |
| 131. | ROMALO, Manola |
| 132. | RUSESCU, Gabi |
| 133. | RUSU, Cristina |
| 134. | RUSU, Octavian (Ota) |
| 135. | SABAC, Florin |
| 136. | SABAC, ? (sora lui Florin) |
| 137. | „Schnuky” |
| 138. | SIBIANU, Petru |
| 139. | SILAGHI, Malina |
| 140. | SÎRBU, Vlad |
| 141. | SÎRBU, ? |
| 142. | SMIGHELSCHI, Dan |
| 143. | SMIGHELSCHI, Radu (Dutzi) |
| 144. | SOLOMONESCU, Oana |
| 145. | STĂNCULESCU, Alec |
| 146. | STĂNESCU, Ines |
| 147. | STĂNESCU, Mihnea |
| 148. | STOENESCU, Mihai |
| 149. | STOICA, Andrei |
| 150. | STOICA, Liviu |
| 151. | STRAT, Pepe |
| 152. | STURZA, Aldea |
| 153. | STURZA, Andrei |
| 154. | SUCIU, Bogdan |
| 155. | ȘEIBULESCU, Alexandru |
| 156. | ȘORA, Tom |
| 157. | ȘURLEA, Mihai |
| 158. | TEJU, Maria |
| 159. | TEODORESCU, Andrei |
| 160. | TEODORESCU, Mihai |
| 161. | TEODORESCU, Dana |
| 162. | TUDORI, Andrei |
| 163. | TUDORI, Ilinca |
| 164. | TUDORI, Sultana |
| 165. | USHERSOHN, ? |
| 166. | VESPREMEANU, Tudor (Musi) |
| 167. | VESCAN, Andrei |
| 168. | VIANU, Tudor |
| 169. | VOICULESCU, Răzvan |
| 170. | VOICULESCU, Vlad |
| • LISTA ANTRENORILOR (în ordine alfabetică): | |
| 1. | EREMIA, Dinu (medic) |
| 2. | GHEORGHIU, Stelian (Nea Tilică) |
| 3. | GHIEA, Radu |
| 4. | GHIEA, Sorin |
| 5. | IONESCU, Dorothea (Doamna Thea) |
| 6. | PĂDUREANU, Antoniu (Toni) |
| 7. | PETRESCU, Dan |
| 8. | SAMUR, Romeo |
| 9. | SAVA, ? |
| 10. | SPIRESCU, Romulus |
| 11. | STAN, Horia |
| 12. | TEODORESCU, Ștefania |
| 13. | ȘTEFĂNESCU-GOANGĂ, Silvia (Doamna doctor) |
| 14. | VESPREMEANU, Tudor (Musi) |
***
© Alexandru Dan Mitache • 2010
Alexandru Mitache's Blog 
Hmmm, Alex dragule, SS2 !!, dulce nostalgieeee, anii de juniorat ai unei Luminite in pragul adolescentei, ceva intre o lunganca fara solduri si sani si o precoce cocheta mandra de tenul fara cosuri si strania prietenie cu „vedeta” high-life-ului bucurestean Petru Popescu.
Gratie profesorului nostru de sport, Sorbala, un plavan cu suflet mare de copil, doua dintre vedetele echipei de basketball ale Liceului Zoia Kosmodemianskaia (subsemnata si Otilia Cristescu) au fost „racolate” in echipa nationala de juniori a profesorului Dinescu, via faimoasa pepiniera a SS2.
Din cei 4 ani plini de evenimente (antrenamente, turnee, concursuri nationale si internationale) imi amintesc (ca si cand ar fi fost ieri) palpitantele cantonamente de la Paraul Rece (pe timp de iarna) si pe cele de la Tampa pe timp de vara.
„Cariera” mea de basketball-ista s-a incheiat abrupt in timpul unui turneu international, la Budapesta, datorita unei dezlipiri de retina, dar eu am continuat sa gust din placerile inimitabile ale ski-atului pana hat, tarziu, spre „batranete”.
Tainele acestui binecuvantat sport le-am deprins pe coada ski-urilor junilor SS-isti in timpul unor cantonamente comune, taman la Paraul Rece si, chiar daca, astazi, mi-au zburat din minte numele lor, imi amintesc cu un zambet sugubat detaliile unor picante idile din „epoca” cu pricina.
O tempora, o more.
Hello, eu nu stiu daca am fost inscrisa propriu zis la SS2, dar am fost in multe tabere de ski la „Cabanita” din Kanzel, avindu-i instructori pe Radu Ghia si apoi pe dl. Gliga. Daca vorbim despre acelasi lucru, am multe amintiri de acolo. Sint nascuta in ’75 si banuiesc ca am fost intre ’80-’85, poate si mai incolo dar nu stiu exact, trebuie sa ma interesez si sa confirm.
Numai bine.
Prin inimplare am dat de pagina aceasta, si o perdea foarte grea, care de zeci de ani a fost inchisa, s-a dat pentru citeva mici raze laoparte.
Nu am putut intelege chiar toate citite, dar a ajuns, sa ma transpuna intr-un timp numai crezut sa fii fost vreodata realitate,dar mai curind un vis….
Thea (cu vreo trei alte persoane de care acum nu ma amintesc) a trecut pe la scoala mea si a invitat citiva elevi sa ia parte laniste ore de antrenament in sse2. Era cam toamna 1969 sau 1970. Ín vara ulterioara antrenamentul era la Obor.
de putine nume din lista de presus i-mi aduc aminte, dar am 2 poze (una in grupa), care in zilele viitoare le voi cauta, la care am scris si citeva nume… un nume care lipseste e de altfe Anca Gheta.
in afara de excursiile la predeal am fost ( numele scrise cam cum im-i amintesc pronuntia…) la Diham, la Babele, la Valea alba , si altele.
Am fost inscris pina in primavara 1972.
Te-am adăugat în listă. Scuze pentru întârziere.
Da, într-adevăr, a fost o perioadă destul de lungă în care antrenamentele se făceau la ștrandul Obor, lângă gară. În toate acele tabere am fost și eu, doar în Valea Albă nu.
Dacă ai poze, te rog trimite-mi-le pe adresa mea de e-mail alexandru.mitache@gmail.com și le voi publica negreșit. De altfel, îi rog pe toți cei care au fotografii de acest gen să mi le trimită.
Este minunat sa pot sa descopar ca trecutul in cadrul Scolii Sportive Nr.2 nu s-a pierdut.
Mi-ar face foarte multa placere sa pot sa stiu la un moment dat daca exista o reunire cu grupa mea de schii.
Cu drag,
Maria Micsia
Draga Maria,
Despre o intalnire nu cred ca se poate vorbi, cel putin deocamdata. Cu greu de-abea am reconstituit lista pe care ai vazut-o si in care, cred, ti-am ortografiat gresit numele de familie. Imi cer scuze.
Ma bucur ca exista reactii la demersul meu cvasi arheologic… 🙂
Cred ca trebuie pusi la loc „de cinste” cele cateva persoane care, alaturi de Radu Ghiea, au facut ca „treaba” sa mearga, cel putin in perioada in care am fost si eu copil si „la ski” la „Cabanita”:
Vrespemeanu Tudor (Musi)
Dan Petrescu
A nu se uita de asemeni medicii ( benevoli!) care stateau in tabere:
Dr Ieremia (tatal Ralucai Ieremia)
Cine stie exact cum o chema pe celebra „Doftoroaia” ?
Alte nume de copii, din anii 1970-1980:
Ghenciulescu Ioana
Constantinescu Andrei
Constantinescu Dana
Cred ca Radu Ghiea ar fi fericit sa participe la o „arheologie” mai detaliata. Si cred ca si Musi ! Pentru acesti doi oameni, SS2 din anii 1970-1980 a fost, probabil una din „paginile” majore ale vietii lor. Iar cei care am beneficiat de efortul lor… s-ar cuveni, cred eu, sa le oferim macar recompensa amintirii.
Daca mai pot ajuta cu ceva…. scrieti. Incercam.
Este vorba de Silvia Stefanescu-Goanga, nu-mi amintesc sa i se fii spus „doftoroaia”, mai degraba „dna doctor”.
Alte precizari:
Shloimi = Neagu Razvan
Anii 75:
Moldoveanu Stefan ( fratele mai mic al lui Mihai)
Solomonescu Oana
Nitescu Monica
Ota ( de gasit prin intermediul lui Pif-Andrei Petrescu) poate eventual sa mai completeze lacune ale anilor 75-80
Cred ca Andrei Vescan nu era cu sedila ci VeScan pur si simplu ( nu stiu sa scriu s cu sedila pe claviatura mea)
Draga Andrei,
Mă bucur nespus că ai ajuns la blogul meu și la articolul despre SS2.
Am preluat toate sugestiile, completările și corecțiile tale, pentreu care îți mulțumesc. Te-am adăugat, bineînțeles, și ca sursă.
Pe Mussy l-am contactat prin Facebook, dar încă nu mi-a răspuns.
Ar fi ceva dacă aș avea și fotografii de dinainte de „Căbănița” din Kanzel, pentru care există deja un cont pe FB.
Fotografii, in cazul in care am, vor fi disponibile cel mai devreme in vara: voi merge in Romania si voi cauta in „arhiva” familala. Nu este insa foarte sigur ca as avea multe: am fost trimis in tabere singur incepand de la varsta de 5 ani jumate. Eu nu aveam aparat foto la varstele alea, iar parintii veneau rar
Hi, hi: prima tabara: Piatra Arsa, cu urcat pe picioare de la 1400 la 2000, intrucat era viscol si cabina nu mergea. S-a ajuns deci pe seara… abia la Varful cu Dor, unde Dna Thea a ramas cu mine si inca unul sau doi copii de aceeasi varsta: restul trupei a trebuit sa continue pana la Piatra Arsa pe noapte – nu ar fi fost loc la Varful cu Dor pentru toata trupa. In tabara aia am cam plans dupa mama; in taberele ulterioare invatasem sa ma dau viteaz. Ion Ghika poate confirma despre „vitejia” mea , un an mai tarziu, la Clabucet Plecare (am facut pipi in pat noaptea: ghinion, dormeam in acelasi pat cu Ion Ghika. I-a facut o placere nebuna…).
@ Andrei Ludoșan
Bravo, Andrei!
Genul ăsta de mici amintiri sunt tare haioase… Ar fi binevenite mai multe de la mai mulți.
Eram tare mica, dar am o multime de aminitiri, si ma bucur foarte mult, citind rindurile voastre.
Am fotografiat albumul tatalui meu, sigura ramasita de la cabanita, daca vreti sa va uitati, gasiti pozele aici:
http://www.facebook.com/home.php#!/group.php?gid=111181588906239
Cu drag
Catinca
Draga Catinca,
Cred ca eu te-am vazut pe tine cand erai mica, mica… Tu nu ai cum sa ma tii minte, desigur. Nu stiu daca mai ai frati sau surori, nu mai tin EU minte asta. Daca insa esti primul copil al Ioanei si al lui Radu atunci sa stii ca am avut, alaturi de ceilalti copii de pe atunci, niste emotii cumplite in ceea ce te priveste. Nu stiu daca stii povestea ta de inca nenascuta de la Cota 1500… De cazatura dura a mamei tale, cu tine in burtica, pe firul Vaii lui Carp… Totul e insa bine cand se sfarseste cu bine!
Am vazut pozele si am admirat munca extraordinara a lui Radu, pe care nu am cum sa-l uit. Alta povestioara… Eram, in alt cantonament, la Babele, cred, sau la Piatra Arsa… Sau poate chiar atunci, la Cota 1500… Nicio importanta. Imi amintesc ca tocmai primisem de Mos Craciun o pereche de pantaloni din catifea reiata Levi’s, care erau foarte la moda si de care eram tare mandru. Pe vremea aceea se schia frecvent in jeansi sau in pantaloni de catifea. Dupa antrenamentul de dupa masa, mi-am pus panatlonii la uscat pe o soba de teracota si am coborat la cina. La un moment dat, s-a deschis larg usa de la sala de mese, in cadrul ei a aparut Radu care m-a chemat la el si mi-a intors un dos de palma de-am crezut ca m-a lovit acceleratul. A intins apoi mana cealalta pe care o tinuse la spate. Tinea in ea frumosii mei panatloni fumegand si deveniti bermude. Am inteles ce nenorocire s-ar fi putut intampla daca el nu ar fi inspectat camerele si nu ar fi stins pantalonii care incepusera sa arda pe soba aceea incinsa. Desi eram copil si desi mi-au dat lacrimile, de durere, de rusine si de necaz, nu m-am suparat nicio clipa pe el.
Cand mai vorbesti cu Radu, te rog transmite-i salutari de la… Bintză. Cred ca-si mai aminteste de mine.
Cu acelasi drag,
Alexandru
Draga Alexandru,
eu sint fata mijlocie si mai am inca un frate mai mic 🙂 dar sigur cunosc povestea accidentului mamei mele. Dar in burta era Oana, sora mea cea mare. Tocmai acum putin timp a intrebat baiat-ul meu pe bunica sa de chicatrichia de la gura, si ce si cum sa intimplat, asa ca si el cunoaste acuma povestea…
Numele tau imi zice ceva-sigur din povestirile lui tata, dar eu nu imi aduc aminte de tine, decind amintirile mele inchep la cabanita. Dar imi aduc si foarte bine aminte de antrenamentele la obor, de care ati scris mai insus, trebuie sa fi avut 3 sau 4 ani…
Si sigur si cantonamentele la mare
Dar cel mai pregnante amintiri sint cele de la cabanita. De cind sint in grupul de la facebook, tot citesc, ce scriu cheilalti fosti elevi al tati, si face atit de bine caci se complecteaza iarasi lucruri uitate, neuitate de alti, si asa ne ajut-am unul pe altul sa tine-m viu o experienta pretioasa si foarte draga.
Sa sti ca mama agasit blog-ul tau din intimplare, si mi-a trimis link-ul, asa am ajuns aici. Pe Tata nu izbutesc sa il asez la computer, dar mi-am propus sa copiez rindurile scrise, si sa le tiparesc pentru el. sint sigura, ca o sa ii faca o imensa placere.Si miine cind o sa il vad, o sa ii transmit salutarile tale.
Mie nu imi cade foarte usor sa scriu in romaneste, si trebuie sa imi dau vint sa scriu despre amintirile de care tot vorbesc, dar am facut inceputul si o sa urmez ce am inceput 🙂
Pe curind
Catinca
buna Catinca
Sigur ca nu iti mintesti de mine pt ca erai forte mica. Pot spune ca imi placeau claparii tai ca de papusa. Ca tot veni vremea amintirilor, am sa-ti povestesc ceva dragut despre tine. Eram cu tortii sus la Poaina iar tatal tau (pe care il evoc cu deosebit respect si admiratie) a hotarit sa coborim pe Drumul Rosu.El te tinea intru-un ham pe schiurile ta intre picioarele lui. Mergea incet iar cind am ajuns jos si s-a uitat la tine, tu adormisei. Asta si cu multe amintiri SS2 aproape m-au facut sa pling cind am auzit ca a ars cabanita nostra.
Mi-ar face placere sa stiu ce mai fac parintii tai si daca mai sti ceva de Horia (si el fost antrenor)
@ Andrei – si tu esti in poze 🙂
Inca ceva, Doctor-ul pe care l-ai pus pe nr 3 este Dinu Eremia, Tata-l lui Alexandra (Ati de la Ata 🙂 caci pina astazi a ramas subtirica ca o sfoara) si Raluca, pe care o cheama acuma Sembridski.
Salutare!
Eu am aparut la Cabanuta in ’83, cu cateva luni inainte sa implinesc 6 ani.
Prima amintire este despre primii mei clapari care au fost imprumutati de la Catinca. Niste Dachstein (?) mai mici cu aproape un numar, in care am rezistat o saptamana. Plangeam noaptea in sac de durere, dar mi-a fost rusine sa spun si am ramas cu semne pe glezne pana azi :))
@Vlad Joanta:
Vrem dovada: a ramas imprimat pe picioare Dachstein? Vrem poze!!! :))
@Catinca:
Mersi de poze. Voi cauta si eu la vara, in albumele parintilor.
@Ludosan daca ramanea dachstein, eram imaginea lor si azi :))
au ramas doar 4 urme de la metalul „balamalelor”
Hello la toata lumea,
e super simpatic sa (re)vedem toate aceste fotografii si amintiri.
Mai adaug si eu un nume: Alexandru Avram, zis si el „Aliosha”.
……..nu.stiu.cine.esti.si.ce.ai.facut.la.ss-2.dar.eu.prin.meritul.meu.am.adus.
scoli.in..1964.o.cupa.si.am.adus.un.fond.scolii.de.20,000.de.lei.prin.ski.
…….dar.chiar.asa.sa.uitati.de.cei.care.au.contriduit.cu.adevarat.la.aceasta.
grupa.de.schi.a.scoli.ss-2.cand.am.fost.apaudat.in.cadru.a.zeci.de.elevi.in.
careul.scoli.si.felicitat.de.directorul.scoli.Spirescu.si.profesori.
…….vad.aceast.masaj.cu.grupa.de.schi.dar.numele.meu.care.am.adus.
sincurul.trofeu.adevarat.la.schi.luat.in.orasul.sinaia.in.1964.cu.talentul.meu.iar.voi.
a-ti.beneficiat.de.fondurile.care.au.fost.alocate.scolii
…….sa.va.fie.r.s……caci.nici.pe.lista.de.mai.sus.nu.am.fost.trecut.
si.va.lauda-ti.cu.marile.aventuri.de.”plus”facute.de.voi.??????????
si.imi.pare.rau.ca.doar.numele.meu.daca.era.pe.lista.nu.ma.supara.
restul.comentarilui.nu.comentez––mi.s-a.stricat.tastatura.scuze
……..adresa.mea=cornelsky60@gmail.com……….bucuresti/garibaldi-12/
sec.2/lucrez-SGR-Rom.libera
Stimate Domnule Cornel Puiu,
Nu are nicio importanță cine sunt, sau ce am făcut la SS2. Am schiat, asta e cert și cred că ar trebui să fie și suficient.
Am deschis acest thread, pe blogul meu, dintr-o simplă nostalgie, fără intenția de a răni orgolii, de a boicota pe cineva sau de a minimaliza meritele unora sau altora.
Nu contest nici talentul, nici cupa, nici frumoasa sumă de bani primită de care poate au beneficiat și unii dintre noi, nici aplauzele la careu deschis… Aș putea contesta, poate, doar tonul, coerența și ortografia mesajului, ultima total nepotrivită locului dv. de muncă.
Noi, aici, nu ne lăudăm, după cum lesne se poate vedea, nici cu medalii, nici cu cupe, nici cu talente, deși Ioana Georgescu, de pildă, a fost chiar campioană națională, iar Smaranda Oprescu a câștigat și ea multe concursuri naționale.
Apoi, dacă citeați cu atenție și mai ales cu luciditate întregul text, ați fi observat că am solicitat, în mod expres, completarea listei de către oricare fost elev al școlii. Faptul că eu, care în 1965 aveam 7 ani, nu-mi amintesc de prodigioasa dv. activitate, cred că ar putea fi scuzat. Pentru ceilalți, care au cutezat să nu vă țină minte, nu pot răspunde.
Reveniți, vă rog, cu puțin mai multă politețe și cu mult mai puțin arțag, spuneți-vă numele și prenumele și anii în care ați performat. Voi fi bucuros să va trec în listă. Din păcate aici nu veți mai putea fi pe locul întâi, din cauza oridinii alfabetice.
Cu stimă,
Alexandru Mitache
Draga Alexandru
Am fost si eu una din „fete” lui Ghia. Incepind din 1971 pina in 80 nu cred sa fi ratat vreo tabara. Pot spune ca la inceput regimul „militaros” impus de Ghis (dar fara de care nu ar fi putut sa faca ce a facut), nu prea imi placea dar, cu timpul abia asteptam sa vina iarna. iti mai amuntesi de jocurile de cabana ale lui nea Tilica?
Pot spune ca la vrenea respectiva eram o elita. Cind spun asta nu ma refer neaparat la performantele sportive, ci la familile din care proveneam, a scolilor pe care le frecventam. Spre deosebile de copiii de azi moi, elitele , „fitosii” facedam ceva bun pentru noi.
O alta amintire placuta pentru mine, este si faptul ca printre coligii de atunci, am intilnit prima si marea dragoste. Nu dau nume dar se stie el!!
oare nu am putea realiza o pagina web?
Astept si eu in mesaj de la cine isi mai aminteste de mine soranaf@yahoo.com
textul spune „Dacă cineva poate completa lista mai departe sau poate adăuga comentarii, îi mulțumesc. ” …
D-lui Puiu:
1. Meritul (foarte mare!) al D-lui Mitache este… de a fi creat acest blog. Merit chiar foarte important: daca nu ar fi asa, de ce oare absenta numelui dvs. v-ar supara atat de mult ?
2. Cred ca nimeni nu tine in mod special sa creeze o „ierarhie” a meritelor. Dupa atatia ani, placera este de a ne regasi, pur si simplu: indiferent de „perfomantele” trecute.
3. Remarca D-lui Joanta este cat se poate de corecta.
4. In ciuda faptului ca multi dintre fostii elevi locuiesc de ani de zile in afara Romaniei, majoritatea par sa nu fi uitat regulile elementare de ortografie si sintaxa romana. Va multumim daca ati face si dvs un mic efort in acest sens…
Remarci de ordin general:
1. „Lista lui Mitache” (din fericire mai putin tragica decat cea a lui Schindler) este cu siguranta incompleta. Multumim tuturor celor care vor contribui la intregirea ei.
2. „Lista lui Mitache” nu contine „Gazeta de Perete” (destinata membrilor SS2 „de onoare”, cu succese deosebite in campul muncii).
3. Nu este prevazut (cel putin in viitorul apropiat) ridicarea de statui comemorative in cinstea membrilor „mai egali” decat ceilalti. (criza economica mondiala impune anumite restrictii…).
Dragele și dragii mei, am făcut toate corecțiile și adăugirile sugerate de Catinca, de Vlad și de Nicolas.
Merci!
Wow, ce ma-m speriat…citind tocmai mesajul asta artagos si urit. Nici o clipa nu mi-a venit in minte ca cineva ar putea sa reactioneze in asa fel. Mie imi cade greu sa scriu in romana si im caut cuvintele, caci de 26 de ani vorbesc, citesc, scriu si visez in germana, dar niceodata nu mi-am uitat copilaria mea exstraodinara, si tin foarte tare, ca copil-ul meu de 6 ani, sa stie limba romana. si am reusit, iarasi cu ajutoru-l immens al parintilor mei.
Singur-ul motiv dece eu apartin blogului asta este sentiment-ul de legatura si de simpatia, chiar celor, care nu ii cunosc, impartind acelas lucru: aminitrii frumoase si exact simpla asta nostalgie, de care ai scris tu, Alexandru. Din causa asta, nici nu vreau ,sa mai pierd un cuvint despre sentiment-ul si gust-ul asta prost, care a ramas, citind comentar-ul de mai sus.
In loc vreau sa scriu, ca de cind a aflat tata-l meu de blog-ul asta, si de lista de complectat, lucreza si isi scormone mintea sa izbuteasca sa complecteze lista dupa puterea lui. Caci el a inteles si stie sa onoreze, ce este adevarat de onarat.
Sigur o sa imi dea incurind complectarile lui, care o sa le dau mai departe.
Noi- Sora mea, Ioana cu copii ei, Ioan si Catinca, Tata, Fi-ul meu Joshua si cu mine o sa venim pe 19.6. la Bucuresti. Ne bucur-am sa ne revedem, cu cine este in „ograda” :)!
Joshua deja de ieri si-a facut „bagajele” lui si cutoate, ca ultima vizita a fost acum 3 ani, are o multime de aminitiri, si pe alta parte o multime de intrebari si imens de mult interes in amitirile mele. Insfirsit, nu este asta cel mai important? Eu cred ca este indifferent in ce colt al lumi sunt-em, daca izbutim sa purt-am in noi lucrurile importante care, acuma vorbesc pentru mine, au contribuit sa faca din mine, omul care sint astazi.
Parinti mei au facut o treaba buna, si nu pot sa spun, ce usor imi cade sa dau comoara asta mai departe!
Hm, acuma ma opresc, dar a facut bine sa scriu, si supararea a trecut 🙂
Alexandru, eu iti multumesc pentru blog-ul asta!
Cu mult drag
Catinca
Buna ziua Catinca,
Am senzatia ca din vuietul acesta de comentarii entuziaste al celor care-si re-descopera anii aceia formidabili se aude o tacere „asurzitoare”. Ce spune tatal tau ? Il „face” cineva sa vorbeasca ? Cred ca este cel care, daca vrea, are cele mai multe de spus, despre tot si fiecare in parte. Cine poate sa-l faca sa vorbeasca pe Radu Ghiea ? A citit comentariile ?
@Catinca
Saruta-i pe toti (de la bunici pana la nepoti!).
Ajungeti mult prea devreme in Romania, probabil nu ne vom vedea. Nici o grija, nu-i timpul pierdut.
Cat priveste mesajul nu tocmai agreabil… nu uita un lucru: atunci cand cineva vorbeste depre un subiect, vei invata – poate – ceva despre acel subiect. Insa cu siguranta vei afla enorm de multe despre… cel care vorbeste.
Daca nu esti convinsa de acest maret adevar, intreaba-l pe Radu (tatal tau): iti va confirma ca, inca din copilarie, eram un bun filozof (in comparatie cu ceilalti schiori) ; si probabil un bun schior in comparatie cu ceilati filozofi. 🙂
Dragele si dragii mei.
În urma mesajului transmis de Dl. Puiu am apelat la memoria celui mai vechi din SS2 cu care întrețin o legătura, Alec Stănculescu. El mi-a trimis următorul e-mail, pe care îl reproduc mai jos și în urma căruia voi face completările de rigoare…
«Draga Alexandru,
In adevar, Cornel Puiu, care a crescut in Sinaia, s-a mutat la Bucuresti si a facut parte din SS2 si a fost unul dintre cei mai buni schiori. Credeam ca l-am listat. Imi amintesc cu placere cind tatal unui coleg a trecut cu nepasare prin slalomul in care se antrena Cornel si acesta vrind sa injure fiind silit sa iasa din porti a zis: Bagati-ai … degetele in buzunare!
Un alt schior si mai bun la SS2 a fost Valer Alexandrescu, care a fost si compion national la virsta de 15 ani (juniori mici). El crescuse la Predeal si se mutase cu familia la Bucuresti, tot prin 1964-65. Mai era un sinaian schior bun poate cu doi-trei ani mai mare decit Cornel Puiu, pe nume Mihai Surlea, care s-a mutat si el la Bucuresti si a facut parte din SS2.
Transmite-i salutarile mele lui Cornel si explica-i ca lista a pornit de la nimica si si-a atins scopul de a-l lista si pe el si chiar pe unii care nu sunt inca listati dar care vor fi.
Cu drag,
Alec»
Sunt.impresionat.de.descoperirea.facuta.si.ii.multumesc.lui.Alec.Stanculescu
……Dragi.mei.iertati.interventia.anterioara.dar….cand.copilul.tau.drag.iti.
spune.-cei.cu.lista.aceea.tati–iar.povestile.mele.cu.asa.zisa.cupa.de.schi.
stateau.in.aer.-ti.se.pune.pitici.si.fapta.s-a.petrecut.
……Despre.afirmatiile.dnei.Catinca.nu.isi.au.rostul….iar.daca.locuiesti.
intr-o.tara.civilizata.inveti.un.lucru.esential.–respectul.semenului.tau.–indiferent,daca,este,in,zdrente.asta.stiu.si.de.la.cei.9(noua).frati.pe.care.ii.
am.la.NY-SUA.si.nu.ma.laud.cu.ei.care.acolo.au.devenit.respectosi.
si.cu.mult.bun.simt.fata.de.cei.din.jur…si.cu.ochi.inlacramati.dupa.tara.lor.
draga.–ei.sunt.convinsi.de.greseala.de.a.parasi.tata.lor.din
ingineri.si.profesoari.au.lucat.slugi.la.alti.dar.asta-i.dorinta.lor.si.o.respect.
……Dar.sa.trecem.peste.asta.si.nu.oblig.pe.nimeni.sa.ma.bage.in.seama.dar.a.fost.o.iesire.suparacioasa.cum.am.mai.spus.orgoliu.ii.derajaza.pe.uni.–in.rest.face-ti.cum.doriti.voi.si.barem.aduceti.aminte.unora.ce.a.insemnat.
schiul.si.cat.de.frumos.este.poate.asa.isi.mai.scot.copii.dragi.in.a.practica.
acest.sport.minunat.frumos.si.sanatos–cum.fetele.mele.si.nepotica.
imi.multumesc.acum.ca.le-am.deschis.ochi,spre.acest.splendid.
si.frumos.sport.SCHIUL
……Eu.recunos.si.fara.rusine.caci.schiul.m-a.ajutat.de.multe.cand.la.14.anisori.in.loc.sa.ma.droghez,cum.fac.uni.copii.de.azi…si.poate.veneam.
cu.burta.goala.la.concursuri.cand.eram.de.5-7.anisori.la.Sinaia-..cand.
nu.ne.ajungea.mancarea.,mancam.ceapa.cu.ulei.si.sare.de.foame.
dar.nu.m-am.dat.batut.de.la.schi.si.la.Sinaia.eram.printre.cei.mai.buni.eu.
de.aceea.poate.am.neglijat.cartea.dar.am.cunostinta.despre.100.de.meseri.
-am.construit.proiectat.si.excutat.10.case.la.Breaza.si.Bucuresti.
am.un.serviciu.pt.pensie.,am.fost.in.multe.tari.dar.mai.frumos.este.acasa……..m-am.staduit.sa.dau.rezultate.bune.scoli.din.Bucuresti.sectiei.de.schi.
si.dnei.DOROTEIA.care-i.multumesc.din,suflet.pt.ce.a.facut.pt.noi.
Bucurestenii.si.pt.mine.caci.ea.stia.ca.eu.nu.veneam.dintr-o.familie.
de.oameni.instariti.cum.erau.uni.dintre.voi.–si.a.ajutat.-sectia.
schi.(nu.stiu.situatia.ei.acum.m..tra…nu.stiu).transmiteti.ei..sanatate.
si.iar.sanatate
…….Ca.o.amintire.de.la.schi–eram.nebuni.dupa.schi.si.am.plecat.
cu.Alexei.baiatul.ministrului.Florescu.pe.Valea.Alba.Busteni.la.schi.in.Mai.si.ne-a.alergat.ursul.si.am.fugit.de.acolo.dupa.care.am.mers.la.Sinaia…..
…….va.multumesc.Puiu.Cornel
P.S.-Am.vrut-.am.castigat.-greu.dar.fara,mila,nimanui.cu.propriile.maini.–partie.buna??!!
Buna tuturor,
Am fost si eu si frati-miu Ovidiu Adam, de prin 1970 la 1500, parca si la urcusul groazei la Miorita si la Diham pina prin 1974.
Tin minte ca in seara dinaintea zilei mele 5 ianuarie de 5 ani, copiii mai mari, cu Forniciov in frunte, nu ma lasau sa ma joc cu ei vati-ascunselea pretinzind ca e un joc numai pentru cei de 5 ani si mai mari 😦
Am constatat ca majoritatea celor pe care i-am cunoscut la taberele de schi, mi-au devenit ulterior colegi la scoala germana.
De prin clasa a 4 am inceput sa merg la schi cu scoala germana, unde atmosfera era mult mai de vacanta (nu-mi credeam ochilor ca nu venea nimeni in camere dupa micul dejun sa ne trimita pe partie).
Cind am incercat sa reiau schiul competitiv prin anii de facultate am realizat ca stilul meu ramasese de amator. Deh, ce nu faci la varsta potrivita, risti sa nu faci niciodata!
Tin minte pe Oana si Catinca (am prins numele voastre doar din comentariile de sus), ca fiind copii cei mai tineri pe care i-am vazut vreodata pe schiuri, si ce mai minunatie era sa le vedem purtind casca. Cred ca Oana a inceput de la doi ani iar Catinca de la un an.
Numai bine lui Radu si Ioana! si felicitari scribilor pentru intierea blogului.
P.S. nu tin minte sa am poze pe undeva, dar voi cauta!
Bună, Răzvan…
Ai uitat să ne spui „leatul”. Mulți dintre noi am făcut școala germană și un an de absolvire, atît pentru tine cât și pentru fratele tău, v-ar situa mai bine din punct de vedere istoric. :)))
si, da am fost si vara la Obor la inot, iar toamna la alergatul printre copaceii de pe marginea stadionului. Tin si acum minte ce bine ne-a prins antrenamentul respectiv, caci acum incerc sa ii invat pe copii mei sa treaca prin fanioane, si nu par sa aiba miscarea fluenta, asa cum o aveam noi dupa ce alergam de zeci de ori printre copaceii respectivi.
Ce mare importanta a avut o rutina minora repetata la infinit!
Salut:
E dificil sa-ti pastrezi „reflexele”, sau sa-i inveti pe copii.
Cred insa ca am descoperit, in primavara asta, un truc: roller-skate.
Din pacate nu am deseori timp sa merg pe role. Daca ai timp, incearca. Si pune-i pe copii pe role…
Iarna e scurta… iar schiatul prin fanioane a devenit un lux (cel putin aici in Franta: nu o poti face decat in cadrul unui club care are acces pe partiile rezervate, denumite pompos „stade de slalom”). Practic, daca nu locuiesti in orasele dau satele de la baza partiilor (numai astea au cluburi de ski), n’ai nici o sansa… Mai precis, copiii nu au nici o sansa.
Am trait vremuri fericite in copilarie: obstacolele administrative erau mult mai mici..
Nu Andrei, nu pot confirma nici vitejia, nici pipi, nici filozofia sau skyul – pot confirma ca te-am vazut, intr-adevar pe la varsta la care spui, adus de mana de mama ta. Mama si fiul aveau aceeasi ochi imensi, frumosi si expresivi.
Ehei, dragă Andrei – rima e întâmplătoare 😀 –, eu am învățat-o pe Alexandra și mersul pe trotinetă și pe bicicletă și pe role și pe schiuri mergând cu ea, alături de ea.
Singura chestie pe care n-am reușit-o niciodată a fost skateboard-ul, cu care văd ca ar vrea să se dea acum la 12 ani. Nu știu dacă își va sparge capul, dar eu nu mă bag. Își poate găsi un „profesor”…
Mersul prin „oarece” porți de uriaș, chiar cronometrate electronic, am văzut că este posibil în așa-zisele „fun park”-uri. În Stubaital, cel puțin, există un astfel de slalom public. Și acolo poți face și un șus la care ți se dă viteza atinsă (83 km/h eu si 65 km/h Alexandra, tare, nu?).
Marele merit al SS2 nu a fost, poate, neapărat mersul printre fanioane, ci școala de morală, de caracter, de camaraderie…
@Ion
Multumesc pentru compliment: il voi trimite mamei mele (are mai multe merite decat mine in privinta ochilor, atat ai ei cat si ai mei)
In ceea ce ma priveste, de vreun an sant silit sa ajut acei ochi cu… o pereche de ochelari de vedere. Doar la scris, te asigur ca pe partie sant ager ca-n copilarie (la privit si la vorbit, nu la schiat…)
Cu skate-boardul copiilor era sa-mi sparg capul de cateva ori. Am renuntat sa mai incerc. Mai complicat va fi la anu’: fiul meu cel mare (13 ani) vrea sa incerce snow-board: nu-l pot ajuta.
Iar ala mic (9 ani) tine mort sa faca slalom: va trebui sa fac pe dracu’n patru sa-i gasesc un club (locuim totusi destul de aproape de Alpi, intre Annecy si Chambery: nu va fi imposibil dar nici simplu…).
In ceea ce ma priveste, am o statiune mica ( vreo 5 teleschiuri de talia Kanzel), la jumatate de ora de casa: pentru bulanele mele si pentru burta mea de popa… e suficient. Mai ales ca ma pot duce dimineata, in timpul saptamanii: uneori am fost singur pe partii o dimineata intreaga (e placut sa crezi ca ai partie personala, fie ea si de trei bani…). In filmuletul de pe facebook poti admira… un sfert din partia cea mai lunga. De trei bani dar o iubesc tare mult: fara ea nu as fi schiat nici macar o zecime din cat am schiat in ultimii ani.
@Andrei L
Ochelari ? Crezi ca esti singurul ? Nu stiai ca nu scapa nimeni ? 😀 Da, vad cu vorbitul totul OK – te-am citit pe blogul perso / daca dintr-un „exces de modestie” incerci sa-ti diminuezi „nivelul” la schiat, nu e o socoteala buna. Îi dezamagesti pe cei din jurul tau si, probabil, ca Radu Ghiea citeste tot si intr-o zi va incepe sa povesteasca…
Stiam ca nu scapa nimeni… doar teoretic (ca doar sant medic…). In practica, sant om: ca noi toti, in mod secret credeam ca se intampla… doar la ceilalti! 😀
Cat priveste schiatul… ai o mostra, cred, pe facebook:
http://www.facebook.com/profile.php?id=1512990088&v=app_2392950137
Sau pe skipass:
http://www.skipass.com/videos/ludo-au-grand-bornand-2007-1.html
(gafaitul nu este al meu ci al camera-manului, in speta Nicolae Ciuchindel: hi-hi, nici el nu sta mai bine ca mine la capitolul asta !)
Judeci singur…
Leatul? mi-au trebuit ceva secunde sa ii prind sensul … am terminat liceul in 1983. Am fost in generatie cu Ionut Jovin, Gughi Dordea, Monica Nitescu (dace e pe fir sau daca ii stie cineva „whereabouts” m-as bucura sa ma reconectez cu ea!). Intersant ca nu am avut nici un coleg de clasa la schi. Frati-miu, Ovidiu era cu cinci ani mai mare, si in cu o total alta lume in taberele lui Ghiea. A facut scoala generala 5 si apoi liceul de Informatica. A absolvit in 1979. Ce bine ca istoricul din tine ne tine in fagas. Ca sa return the favor, tu din ce generatie te tragi, Alex ?
Tinere, ești tânăr! 🙂
Eu am terminat liceul în 1977.
Pe Gughi sau pe frate-său (mai sigur) și cred că și pe Ionuț Jovin îi găsești pe Facebook, direct sau prin ricoșeu, dacă nu mă înșel.
Nu ai fost cumva coleg cu Vlad Voiculescu?
Deci, până la urmă, vă pun pe amândoi pe listă?
Vlad Voiculescu a fost cu un an mai mare la liceu. Cred ca in grupele de schi eram impreuna. Mai stie cineva denumirile de grupe? Erau amuzante, parca iepurasii, bursucii, cocosii etc. Mai tineti minte ?
@Razvan Adam
Ma intreb daca exista printre noi vreunul care sa nu fi fost indragostit de Monica Nitescu… (toate astea intamplandu-se la varste de 10-14 ani: „amorurile” noastre de atunci par destul de comice… dar atunci le luam foarte in serios!).
Habar nu am ce-i cu ea: stiu ca a plecat in Germania, cu parintii ei, pe vremea cand aveam vreo 12 ani (deci prin anii ’75-80). De atunci… eu nu mai stiu nimic (am si avut norocul sa intalnesc si alte fete frumoase, dupa plecarea ei.. :D)
Da, buna linia directionata, Ludo!
Nu ma gindisem din perspectiva dragostei, si sint convins ca ai oarece dreptate. Eu de fapt i-am cunoscut pe Monica si pe fratele ei, inainte de tabara de schi, la patinaj artistic. Apoi m-am bucurat sa vad fetze cunoscute intr-o mare de oameni straini. Nu imi aduc prea bine aminte cum arata Monica, dar mi-e foarte bine intiparit ce insemna familia pentru ei . Cred ca in fiecare tabara, in care am fost eu pina la 9 ani, veneau impreuna Monica, fratele mai mic (parca Peter) si mama lor. Ma simteam oarecum atasat de ceva care parca tabara SS2 incerca sa limiteze. La scoala germana eram in clase paralele si nici nu am sesizat cind a plecat in Germania, pur si simplu a disparut, iar eu nu mai eram la taberele SS2.
Pentru Ion Ghika, punindu-ma in papucii lui Radu Ghiea, cred ca ar fi greu sa „vorbesc ceva”. Sint atitea evolutii prin care a trecut Radu. Daca ar fi o singura intrebare pe care eu i-as pune-o lui Radu, ar fi „cum ai reusit sa ai asa un succes la educatia sportiva a atitor generatii in timpul in care iti formai si intretineai familia personala?”. E frumos sa ne reamintim, cum fetele lor au crescut printre noi! dar cum o fi fost pentru ei ? Cred ca acum, cind mai toti avem copii nostri, sintem la virsta in care intelegem si apreciem cita jonglerie se face in aceasta integrare.
Cred ca pe fratele ei il chema Peter… Dar nu garantez: mi se scurgeau ochii doar dupa ea… 😀
si inca un detaliu minor. Are cineva pe undeva ratacit, ecusonul triunghiular si galben pe care scria SS2 ? ce bine ar prinde o poza pe blogul asta. Tin minte ce usor era sa ne identificam pe partie, in tren sau la scoala cu acea „matricola”.
Eu îmi amintesc perfect ecusonul, dar nu mai am, din păcate, niciunul.
Poate vreunul dintre ceilalți…
Draga Binta (- Felicitari pentru ideea blogului), Dragi Colegi,
M-au bucurat mult comentariile, si mi-au trezit amintiri foarte placute.
Impreuna cu fratele meu Razvan am participat in perioada ’70-80 atat la antrenamentele din strada Avrig (cu troleibusul 85 de la Universitate; o tin minte pentru ca rima cu „covrig”-ul pe care il cumparam la intoarcere acasa), cat si la majoritatea cantonametelor la Piatra Arsa, 1500, Muntele Mic, Padina si Predeal.
Am fost coleg de generatie (si inca sunt!) si de faculate cu Ion Pitis si Vlad Sarbu, si am recunoscut multe nume de pe lista.
Tin minte primul meu cantonament la Piatra Arsa (~’68): Jocuri de cabana, Va-ti-ascunselea cu nea’ Tilica (am uitat numele oficial al jocului; tin minte ca nea’ Tilica s-a ascuns intr-un bob si cine il gasea primea un premiu iar amintirea mea il indica pe Razvan Fomino castigator in acel an.)
Concursul de sfarsit a fost castigat la mustata de Matei (sau Ioan) Campeanu (Campanela), iar Razvan Fomino a primit un premiu special pentru stil.
1500: Am fost si eu in acel cantonment cand a avut loc accidentul Ioanei Ghiea. Tin minte ca cineva dintre noi i-a sarit in mod neasteptat in fata (venind din lateral) iar accidentul s-a produs dupa ce Ioana l-a evitat pe copil.
Uitasem complet de palma primita de Binta, dar acum imi revine in memorie. Binta, nu ai avut cumva si o vanataie temporar vizibila? Eu parca asa am aflat atunci de aventura.
Pe partea comica a lucrurilor, tin minte ca intr-o noapte a inceput bataia cu perne. A intrat in camera dl. ??? si a indicat „tu, tu, tu, si tu (adica eu) in 5 minute va prezentati la mine in camera echipati de zapada”. Dupa 5′: „In 30′ primesc un telefon de confirmare de la voi de la 1400”. Dupa 30′ si dupa ce am speriat-o pe receptionera de la 1400 care nu se astepta la vizitatori dupa 10pm, obositi morti, avem suficient umor sa anuntam la telefon: „Sa traiti, obiectivul a fost atins!”. Nu mai e cazul sa mentionez ca in acea noapte am dormit bine.
Alta poanta s-a intamplat cand cabana fiind plina, o excursionista a fost reparizata in singrul pat (prici?) liber din cabana: la noi in camera de baieti cu paturi supraetajate. Patul liber era la nivelul de jos. In noaptea aceea am incercat sa facem impresie buna si nu ne-am batut cu perne. Dar am spus bancuri si am ras zgomotos. La un moment se aude vocea rasunatoare a unui coleg: „Faceti mai liniste, ca doarme o femeie sub mine!”
In rest amuzametul cotidian cu „O-la-la zicea Culica cand in c… cadea!”
La Muntele Mic (cantonament de primavara) zapada se topea vazand cu ochii, asa ca concursul de sfarsit a fost o alergare la vale in tenisi si cu bete.
Sunt amintiri frumoase iar marele meu regret este ca (1) nu ii vad pe copiii mei avand parte de asa o activitate frumoasa, intensa si bine organizata, iar (2) presupunand ca printr-o minune ca ar avea-o, mi-e teama ca ar vedea-o ca pe o corvoada in loc sa o aprecieze.
Toate cele bune,
Ovidiu Adam
Draga Ovidiu,
Mulțumesc pentru memento-urile tale, care m-au bucurat tare.
Memoria mea nu mai e la fel de bună și din păcate nu mi te-am amintit nici pe tine, nici pe fratele tău. Acum știu. Voi face și completarea cu porecla „Campanela”.
Într-adevăr, îmi aduc aminte ACUM abea toate cele evocate. În afară de vânătaie, pe care însă n-o contest.
Și-mi mai amintesc de sportul numit „SKI-BĂȚ”, care consta în datul la vale călare pe un fanion gros, sau pe o coadă de lopată, fiind încălțați cu pantofi de tenis care alunecau perfect pe zăpadă. Apoi, nu mai știu dacă la Muntele Mic sau în altă parte, facusem niște super-minipiste de „bob” pe care ne întreceam în curse de… sticle de Pepsi pline cu zăpadă, ca să fie mai grele. Nu mai știu dacă cronometram, sau dacă câștiga cel a cărui sticlă ajungea cel mai departe…
Concursul final de la Muntele Mic, cel pe iarbă, l-a câștigat Duți Smighelschi care făcuse rost, nu știu de unde, de niște colțari care se prindeau de încălțări și cu care nu aluneca pe noroi. E drept că-l și ajutau bulanele… 🙂
Apoi, tot acolo, la Muntele Mic, a avut loc și episodul tragi-comic cu Andrei Tudori. Veneam de la sala de mese, care destul de departe de clădirea în care eram cazați. La masă mergeam direct de pe pârtie și ne întorceam la cabană cu schiurile în spate. Între cele două locuri versantul era tăiat de văioage, formate de torenți, pline cu un noroi clisos. Veneam, așadar, de la masă și ne însoțea o superbă cățea ciobănească pe care o chema Belle. Andrei, uitându-se la ea în spate o tot chema să vină „Dă-i înainte, Belle, dă-i înainte!”… Și, brusc, Andrei dispare. Auzim un fel „Hoaaaaaaaa!!!” prelung și dăm fuga la „crevasă”. Andrei, pe spate dar cu schiurile tot pe umăr, se ducea vertiginos la vale pe noroiul ăla alunecos. S-a dus vreo 30 de metri. Cum și-o fi spălat costumul de schi, nu mai știu. Cert e că după aceea îi tot strigam „dă-i înainte, Andrei, dă-i înainte!”.
Am ras cinci minute singur in fata ecranului revazand scena cu Andrei Tudori, cunoscand si personajul.
Dragele și dragii mei,
Vă rog, dacă doriți, să trimiteți fotografii de-ale voastre din perioada Școlii Sportive și/sau de acum. O puteți face pe adresa mea de e-mail alexandru.mitache@gmail.com, iar eu le voi publica pe blog.
Trimisesem raspunsul la o rubrica mai sus, pentru Alexandru Mitache: nu apare asa ca reiau:
1 Eu am renuntat la skate-board: era sa-mi sparg capul, spre marea distractie a copiilor. Complicat, caci fiul meu cel mare(13 ani) vrea la anul snow-board. O sa invete cu altcineva….
2 Cel mic (9ani) vrea mortis in slalom: alta distractie caci va trebui sa-i gasesc totusi un club
3 Pentru mine-i cel mai simplu: avem o statiune microscopica (5 teleskiuri de talia Kanzel), la jumatate de ora de casa. Pentru „macaroanele” mele si burta mea de popa, e de ajuns. Mai ales ca dimineata, in timpul saptamanii, mi s-a intamplat sa fiu singur pe partii (e placut sa crezi ca ai partie personala, fie ea si de trei bani). Si oricum, fara ea nu as fi schiat nici o zecime din cat am facut-o, in ultimii ani. In filmuletul de pe facebook, ceea ce vezi este… un sfert din cea mai lunga partie ! Excelent pentru a nu te simti umilit (mai mergem sambata in statiuni mari din Alpii francezi, caci locuim totusi prin preajma lor: dimineata ma tin tare dar… de pe la pranz incolo ma opresc tot mai des, gafaind ca o locomotiva gata sa-si dea duhul. Copiii sant fericiti; eu imi dau sema ca nu prea mai e de mine…)
Intrebare pe care mi-a puso-o Musi (Tudor Vespremeanu) acum vreo 2 ani, in Romania, si la cre nu am avut raspuns: mai stie cineva sa joace „ring” ? Jucam vara, pe plaja, si, de asemeni, la Cota 1 500 (folosind invelisul de cauciuc al rolelor de telescaun in chip de ring).
Ei, cum să nu mai știm ring?!?!?
Întrebarea corectă e „cine mai… POATE ring?”.
Lumea s-a dedat mai mult la alte activități ceva mai puțin avântate: petanque sau bridge. :)))
Ei… pe nisip ar mai merge: facem terenul mai mic sau punem mai multi oameni pe teren. Problema este de gasit un „ring”: stie cineva vreun magazin (pe Net de exemplu) unde s-ar gasi inelul acela de cauciuc ?
Nota: mi-ar fi util in timp scurt… trebuie sa-mi ocup copiii pe plaja, in curand!
@ Andrei Ludosan –
Nu stiu daca la „GO Sport” sau la „Decathlon” mai gasesti ring-uri… umane, insa cu siguranta vei gasi la un magazin bun cu accesorii pentru caini. Pe bune!
Iata un exemplu:
http://www.valupets.com/pets/rubber-toys/large-rubber-ring-dog-toy/22362.html
Excelenta idée.
(Mai ales daca am voie sa joc cu mana, si nu obligat sa-l prind in gura…)
Pentru cei care au trecut sau nu au trecut in Kanzel, exista aceasta webcam live care poate reamintii despre ce este vorba.
http://www.jurnalul.ro/webcam/poiana-brasov-zapp-kanzel-103.html
DRAGELE ȘI DRAGII MEI,
AM PRIMIT DE LA RADU GHIEA, PRIN AMABILITATEA JOHANNEI GHIEA, O LUNGĂ SCRISOARE MANUSCRISĂ, DE 27 DE PAGINI, ÎN FACSIMIL.
SUNT CONVINS CĂ SCRISOAREA MERITĂ UN ARTICOL SEPARAT ÎN CARE O VOI PUBLICA INTEGRAL IMEDIAT CE VOI REZOLVA CÂTEVA PROBLEME TEHNICE PRIVIND FORMATUL ÎN CARE AM PRIMIT-O.
VĂ ROG CITIȚI-O.
Cu drag,
Alexandru
Buna Alexandru,
Mai e disponibila scrisoarea de la Radu Ghiea?
Numai bine tuturor.
Bună, Răzvan…
Aici găsești scrisoarea manuscrisă a lui Radu Ghiea…
După ce am publicat-o, a revenit cu o corectură, pe care o găsești aici.
Sper că asta căutai. Dacă nu, dă-mi de știre.
Numai bine,
Alexanadru
Mersi mult! Ne pregatim de intilnirea de 30 de ani de la liceu. Stiu ca e numar mic, nu incerca sa ne reamintesti:)
Razvan Sent from my iPhone
Petrecere frumoasă!
Era mai nasol dacă era de la… facultate.
Draga Ion, cred că prin completarea de mai sus, ți-am răspuns.
Abia azi am stat sa ma uit la blog pe indelete si mi-a facut mare placere sa citesc povestiile si scrisoarea lui Radu Ghiea si sa vad cateva nume cunoscute – merci Razvan pentru link :-).
Prima mea tabara a fost la Padina in iarna lui ’74 – eram in clasa a 3 a. Ne-a prins un viscol pe drum si am lasat schiurile in padure si abia a doua zi au fost recuperate. Erau primele mele schiuri (rosii, cu legaturi Mesta simplu securit) si imi aduc aminte si acum ca a trebuit sa le recunosc dintr-o gramada de alte schiuri, toate foarte asemanatoare.
Au urmat tabere la Postavaru si Cristianul Mare si apoi cele de la Cabanita. Si intr-o vara, o tabara la mare in camping la Saturn, cu antrenamente pe nisip in miezul zilei si jucat de-a v-ati ascunselea noaptea, printre corturi, impiedincandu-ne de sfori.
Ultima tabara in care am fost a fost in primavara lui 1980 cand eram in clasa 8. Nu mai tin minte daca asta a fost tabara in care unul dintre noi a avut ideea geniala sa ne dam cu zapada pe fata (asta la coada la teleschi) ca sa ne bronzam mai bine asa ca a doua zi stateam cu totii la alta coada, rosii ca racii si cu ochii umflati, sa ne unga D-na Doctor cu crema cu untura de peste.
Si in tot timpul asta, antrenamente la Gara Obor, la „copacei”.
Andrei, fratele meu, cu 2 ani mai mare ca mine, a fost si el in tabere cam in aceiasi perioada, in plus intr-o tabara in Valea Alba (in anul in care au fost inundatii).
Mai aduag si eu cateva nume (unele apar dealtfel si pe lista din scrisoare):
– Ingeras – Daniela Beldie
– Oana Belea
– Malina Silaghi
– Frank Herdlicka
Numai bine,
Dana Constantinescu
Tabara de la Padina a fost – din pacate – ultima mea tabara la SS2. Imi amintesc de schiurile de atunci, erau Campion de 180 cm. Dupa ce am lasat schiurile, a doua zi, s-a facut o echipa de baieti „mari”si s-a mers la recuperat schiuri. Nu am participat la expeditie. Cand s-a intors echipa am avut surpriza sa vad ca Radu Ghiea cara Campioanele mele care erau putin cam depasite, la vremea respectiva (Niky Niculescu avea Kastle cu Ever New si aparusera deja schiuri de fibra si metal).
Se opreste in fata grupului care astepta si intreaba:
Ale cui sunt aceste pese?
Eu ma prezint si iau schiurile in primire.
Va mai amintiti ca la intoarcere, pentru a nu avea probleme la urcat Furnica Radu Ghiea nea repartizat cate 3 copii pentru un junior? Stiu ca acum ca Ioana Belu si Jovin Ion au facut parte din „echpa mea”.
Ce amintiri…
Dragii mei,
Am citit ieri seara scrisoarea lui Radu Ghiea.
Fara sa am copii, insa avind deseori nepoti in vizita, stiu ce inseamna sa ai responsabilitatea pentru puiul incredintat. Aceasta responsabilitate asumata in mod constient de catre profesorii nostri, pentru sute de copii deodata, este pentru mine meritul lor cel mai mare.
Ti se face pielea de gaina cind citesti episodul cu Piatra Arsa! Mai ales daca ai fost acolo si iti dai seama pe linga ce a trecut (vezi drobul de sare, dar cu adevarat!).
Va mai scriu, chiar daca nu vreti, amintiri.
Ion Pitis
@ Dana
Aveai schuiri Ceahlau, ca mai noi toti la vremea aia. Erau singurele schiuri de 1,30 m, si erau, intr-adevar, rosii. Erau cele mai scurte schiuri „adevarate” (talpa de plastic, canturi!) din Romania in anii aceia. Cand depaseai varsta si inaltimea, treceai pe Combi-R (un adevarat salt social). Mult mai tarziu, prin anii ’78-80, au aparut primele schiuri romanesti cu structura complexa (metal, fibra de sticla), adica Topaz sau National. Legaturile insa au ramas multa vreme aceleasi Mesta simplus securit (doar cei cu rude in Germania aveau Marker Rotamat, Salomon sau Tyrolia, montate pe vreun ski Fischer… ce lux !!!) Va mai amintiti chingile cu care legam schiul de picior? Pentru a evita pierderea skiurilor si celebrul strigat „Schiul!!!”
Da, Padina 1974 a fost o „Piatra Arsa rediviva”. Doar ca:
– nu a mers nimeni pe noapte. Am vazut Padina, de departe, pe lumina si…am ajuns la cabana chiar la lasatul serii.
– decizia de a lasa schiurile (si unii rucsaci?) in padure,a fost luata destul de rapid (ceea ce ne-a usurat mersul pana la Padina)
Iar in 1974, in loc sa fiu eu plangaciosul mic al trupei, eram „mare” – 9 ani !!! – aveam chiar sarcina sa „imbarbatez” pe drum pe unul mai mic – nu mai stiu care a fost ala – dar eram foarte mandru de „misiunea” mea: i-am carat chiar si rucsacul pe o bucata de drum si l-am imbarbatat cu atata ravna incat, la un moment dat, m-a rugat sa… mai si tac! Bietul copil!
@Ion Pitis
Uneori nu prea aveau de ales… Cred ca ideea Cabanitei a venit si de aici: sa fim mai putin la cheremul cine stie carei Cabane, cine stie carui drum de iarna.
Am o memorie foarte bună în ceea ce privește schiurile deținute de-a lungul timpului. Am început la vreo 5 ani cu „populare”, adica acel model cioplit din lemn, cu bacuri, dar fără kandahar-uri, ci cu niște legături asemănătoare celor de la sărituri, adică o curea groasă din piele cu un fel de catarmă care strângea bocancul în bacuri lăsând călcâiul liber, ca pentru fond. Bețele erau din bambus cu rondele din piele cu un diametru de-un sfert de metru, iar bocancii erau simpli, din piele. Cînd am ajuns la SS2 aveam niște „Campion” albe, noi nouțe, dar de 1,80 m cu care nici Schuss nu puteam face. Primisem, în schimb, de la Nora Gagel, din Germania, bocanci tot din piele, dar cu clape, marca „Montana” și securituri față „Tyrolia Rocket Junior”. Abia peste un an sau doi am primit și spatele. Cu ele am mers până pe la 13 ani, deși se crăpaseră căci depășisem cu mult greutatea pentru care erau recomandate. Au apărut, apoi, la SS2, pentru cei foarte buni, celebrele „Kästle” bicolore longitudinal – jumătate alb, jumătate negru – dotate cu dublu-securituri japoneze „Ever New”. Bețele erau „Elan”, cu rondele mini, mobile, montate pe o nucă. Se dădeau gratis celor care performau. Îmi amintesc că primele schiuri metalice le-am văzut la Pepe Strat, niște „Rossignol Strato”, iar altcineva avea niște „Head”-uri negre de toată frumusețea. Cei mai tari aveau „bluze de curse” maro dintr-o combinație de fâș si helanka, puse la dispoziție de școală. Teribile! Se purtau pantalonii supraelastici cu vipușcă, iar cei tip „pană” erau considerați abolut ridicoli. Se schia, însă, foarte mult în jeans-i.
În ceea ce mă privește, au urmat apoi schiuri „Zakopane” (roșii), „Finn Slalom” (albastre), „Start” (negre), la care toți scrijelisem cu lama „T”-ul final, pentru a avea „Star”-uri (sâc!)… Mai târziu am trecut la niște „Elan” galbene (le-am adorat) și mai apoi la „Național” (niște porcării) și la „Cristal” (excelente), din fibră de sticlă și metal, cu „Marker”… După revoluție am mers pe „Rossignol T3” pănă acum 3 ani, când am trecut la „Salomon Équipe GC”.
Bocancii îmi râmâneau veșnic mici și ma băteau cumplit, după ce inițial îi purtam cu câte 4-5 perechi de ciorapi de lână. A doua pereche fuseseră niște clăpari tot din piele „Koflach”, cumpărați „second… foot” de la Dinu Oanea (poreclit „Intelectualu’”, pentru că avea și ochelari, dar și insolitul obicei de a citi cărți în cantonamente). Au urmat apoi niște „Nordica”… Apoi „San Marco”… Apoi „Lange”… Și în sfârșit „Salomon”, până în ziua de azi.
Bine dotați erau frații Chirulescu, care aveau bețe „Komperdell” și „Marker Rotamat” și „Schnuky”, care avea „Fischer”. Altcineva avea niște bețe „Scott”. Tot Pepe avea legături „Nevada” tip „tun”, copiate mult mai târziu de români (nu le mai știu numele).
Pe vremea aceea – vorbim de anii 1965-1970 – totul se improviza. Cei care nu aveau posibilitatea unor clăpari, își rigidizau „șiretarii dubli” cu… prenadez galben(!). Pentru înălțarea spatelui, care să permită schiatul pe cozi, după stilul lui Henri Duvillard, căci bocancii abea depășeau glezna, se purtau niște „spoilere” înfipte în spatele bocancului, confecționate artizanal, nu mai știu de către cine, din tablă de dural pe niște matrițe speciale. Radu Cristea, fiul celebrului alpinist și om de munte „Moșu” Cristea, primise o superbă pijama bleu marine dintr-un material extensibil, cu o textură în dungi, gen „éponge”. Fiind mulați corespunzător pe picioare, bineînțeles că schia cu pantalonii de pijama.
Exista mereu problema pierderii arcurilor de la kandahar, pe care degeaba le purtam la gât, ca tot le uitam prin tren sau la vilă, când plecam. Apoi era povestea cu „schiiiiiuuuu’”, care venea vijelios pe M.T.R. (Clăbucet) la vale, și pe care nu-l mai oprea nimeni, dacă nu apucase vreun curajos să „calce” pe el încă din primii metri. Odată cu „Ever New”-urile, care erau dotate cu niște elastice de siguranță care se prindeau în jurul piciorului, toată lumea și-a făcut… „langriman-uri” din fâșii de piele. La viteze mari, „trânta” se solda deseori cu tăieturi în canturi și chiar cu vânătăi și cucuie zdravene, căci schiurile, dacă săreau securiturile, te „băteau” de te snopeau până te opreai.
Vremurile despre care vorbesc pot fi apreciate ca „bune”, căci cantonamentele se făceau, de regulă, la Predeal, în vilele de pe Cioplea (mi-aduc aminte de „Corabia”), de unde se cobora destul de tare pe schiuri până la baza pârtiei, dar unde ne întorceam, la deal, ca vai de noi după o zi de schi. Inversul situației l-am avut într-un cantonament minunat la vila „Vânătorul”, situată pe șoseaua spre Poiana Brașov. De-acolo urcam, cu chiu cu vai, pe drumul de vară până la gondolă, dar întoarcerea erau o plăcere de Schuss. De altfel, și mai târziu, prin anii 1980, când iarna mai era iarnă și picioarele picioare, coboram pe schiuri, fără opriri, din vârful Kanzel-ului până în troleibusul care își avea capătul la Pietrele lui Solomon, în Brașov. O tempora!
Primul drum mai greu a fost, pe la 8 ani, spre Diham. Acolo, la obișnuitul concurs final, s-a ținut și o probă de „coborâre”. Eram dotat cu „Campioanele” mele lungi, la care jumătate din canturi săriseră demult, dar care mă ajutau la Schuss, genul meu preferat. Fiind ușor, la viteză „fluturam” și de aceea mi-am umplut toate buzunarele cu… pietre. Am luat locul doi sau trei, cred, și am fost foarte fericit. Mai târziu au urmat taberele la Piatra Arsă și Babele. De unde, odată, ne-a pus dracul să ne facem „plaisir”-ul unei coborâri off-piste până la Padina. Mi-i amintesc pe Tudor Ciortan, Puiu Popescu, Dan Gromic și Radu Smighelschi… Coborârea printr-un pulver adânc și imaculat a fost de vis, urcarea înapoi la Babele… un coșmar. Am zis cu toții SABENA! Adică ”Such A Bad Experience Never Again”! A fost apoi și celebra tabără la Gârbova, supranumită, nu fără temei, Scârbova. Și Muntele Mic, mult mai tîrziu, ultima mea tabară la SS2.
Îmi amintesc că la plecarea dintr-o altă tabară la Babele am mers mult pe schiuri pînă la Piatra Arsă, apoi prin jnepeniș până la baza Furnicii. Radu Ghiea era însoțit, pare-mi-se, de Horia Stan și era poate și Nea Tilică. În orice caz s-a luat hotărârea să nu urcăm pieptiș Furnica, ci s-o ocolim prin stânga. Probabil că era un pericol destul de mare de avalanșă, pentru că Radu ne-a pus să mergem foarte încet, la distanțe mari unul de celălalt (el ne dădea „startul”) și să nu vorbim sau să facem zgomote. Mi-amintesc că deasupra, spre dreapta, se apleca spre mine un ditamai zidul de zăpadă, iar în stânga era o nesfârșită și abruptă vale. Îmi tremurau picioarele și aș fi vrut s-o iau mai repede, dar consemnul respectării distanței mă oprea. Din fericire am ajuns cu toții bine pe Carp și de-acolo, vâjjj, la 1500, la 1400, pe „drumul vechi”, pe trotuarele și străzile din Sinaia până în gară. Schiul „urban” era o plăcere…
Amintiri, amintiri…
@Alexandru: Da-mi te rog un „bip” pe mail direct: andrei.ludosan@free.fr
Am nevoie de mailul tau (si eventual de coordonate fizice: telefon, etc.), ca sa putem vorbi (chiar si prin viu grai).
Cu drag Ludo
Sunt mama lui Razvan si a Adrianei Neagu. Pe multi va stiu din tabere si am citit cu emotie si enorma placere randurile voastre cu amintiri. De multa vreme am dorit sa iau legatura cu Dl Ghiea si cred ca ma puteti ajuta. Inteleg ca nu are e-mail si deci nu poate citi comentariile afisate. Poate imi puteti scrie adresa lui din Germania. Va multumesc!!!
@ Doamna Neagu – Radu Ghiea mai este, cred, încă în România, în vacanță. Cred că e la mare.
Puteți afla detalii de la Andrei Petrescu a cărui adresă de e-mail, o veți primi de la mine privat.
@ Doamna Neagu
Tata este inca pina joi in Romania. Va trimit adresa lui, puteti sa ma contactati pe katringhiea@hotmail.com
Am primit acum câteva zile de la Ion Pitis linkul acesta si mi-a facut mare placere sa regasesc un trecut comun cu fosti prieteni si cunoscuti, acuma banuiesc împrastiati prin lume si cel putin pentru mine pierduti din vedere de zeci… de ani. Eu am fost la scola de ski pâna în 71 când am plecat în Franta. Aveam 12 ani asa ca amintirile mele sunt putin confuse si nu-mi aduc aminte de „cabanita”. Sper ca a fost dupa plecarea mea si ca nu este faptul unei ramoleli, precoce bine înteles!
Cum este, cum nu este, mi-am dat seama citindu-va rândurile ca daca astazi mai skiez cu placere si daca pe fata mea am pus-o pe skiuri de la 5 ani este datorita Scolii Sportive nº2 si a admirabilii equipe care o conducea. Multumesc tutror celor care o compuneau si MULTUMESC Domnul Ghiea.
Tie Alexandru, multumesc pentru a fi facut posibila aceasta reîntâlnire si-ti trimit la mailul tau câteva fotografii de la Diham, Valea Alba, Postavaru si Babele cu generatia mea (Ileana Don, Smaranda si Niculae Oprescu, Ion Ghika, Andrei Sturza, Duti Smighelschi etc.).
A propos, unde pot vedea fotografiile de care vorbiti. Nu sunt special de agila cu Internetul si n-am dat peste ele.
Pe curând,
Maria
Pozele se gasesc aici 🙂
http://www.facebook.com/group.php?gid=111181588906239&v=photos
Dragă Maria,
Mă bucur sincer pentru regăsirea, fie și doar pe această cale, de după atâtea zeci de ani.
Nu am primit încă fotografiile promise. Adrea mea de mail este alexandru.mitache@gmail.com.
„Căbănița” – situată în Poiana Brașov, pe Kanzel – este o realizare a unui grup întreg, condus de Radu Ghiea. Ea a apărut mult mai târziu și n-am apucat-o nici eu. Fotografiile pe care le cauți sunt de la „căbăniță” și le poți găsi pe Facebook la adresa de aici.
Te pup și mai aștept vești.
Am primit de la colega noastră Maria Teju o serie de fotografii din 1969-1970-1971. Le puteți vedea aici:
Alexandru
Buna ziua…
Sunt surprinsa, incantata, aproape fara cuvinte de bucurie ca exista asa ceva, o amintire atat de frumoasa, comuna atator oameni. Bravo, Alexandru, pt initiativa.
Am fost la 1500, 2000, Padina, cabanita….ce amintiri…si mai ales…cel putin pt mine, o mare influenta a viitorului eu devenit.
Cu emotie citesc de Adriana Neagu, Dana Nicorescu, Niculescu, Andrei Ludosan, Pif, Andrei Vescan, Radu Caulea, Ion Ghika (de care, pe cand avea cam 18 ani, iar eu cam 10 mi-era cam frica – hi, hi, nu stiu de ce…), Ileana Don, Razvan si Vlad Voiculescu si, multi, multi, la care ma gandesc des si intens ca fiind una din cele mai dragi parti ale sufletului meu. Cu drag, sunt multi, nu vreau sa supar pe nimeni prin omisiune.
Si…desigur, cu litere mari RADU SI IOANA GHIEA si MUSSY VESPREMEANU, cel care, cand mi-am rupt piciorul la 1500 , in primavara 1975, ma cara peste tot in brate, la masa , in dormitor, la toaleta(!!!!) , iar ziua, cand voi erati la program, eram la plaja in fata cabanei….
Pe Ioana, Catinca si cel mic nu i-am prins, sunt convinsa ca sunt deosebiti ca si parintii lor.
Mi-ar face mare placere ca, cei care vor, sa-mi trimita mail la ines.pepenaru@gmail.com .
Cu multa placere si un pic nostalgie am urmarit minunata retrospectiva foto-istorica realizata de Binta.
Eu i-mi amintesc si de TOM SORA de la scoala germana (Predeal prin anii 1969 1970), mai sint si altii ?
Cu drag,
Dan Costa-Foru, fugit in 1972, membru al SSE2, si mai tarziu, 1976-1986 membru al echipei Frantei Universitara si „B” (clasat printre primii 10 in cupa europei), datorita lui Doamna Thea, Domnului Padureanu, si lui Mussi, care a fost un model pentru mine !
Am adăugat-o pe listă pe Floria Nabetide, care mi-a amintit printr-un mail că am memoria scurtă.
Pif si Ion, sunteti idolii mei, m-am bucurat sa va revad – fie si dupa 30 de ani Pif, neschimbat, parol! – fara voi nu as fi descoperit aceste comentarii. Alexandru, nu cred ca ne cunoastem, sunt din generatia lui Ludo si 1971 cred ca a fost si pentru mine botezul focului, dar in orice caz felicitari pentru initiativa. Padina, cea cu schiurile abandonate in zapada, cabanita unde am schiat ca pedeapsa pe clar de luna cu lanternele agatate de gat, camaraderiile care s-au legat, eheheeeee, nostalgia….
Sunt cateva nume care nu par sa le fi gasit pe listele precedente:
Ana Maria TRIPA (Bobi)
Sorana FRANCU
Hana DERER
Dan LEAHU
Oana Belea
Buna Oana
Da-mi voie sa fac rectificarea:
Sorana FRINCULESCU care imi facea curte ca intre pustani la concurenta cu Hanelore Derer. Pacat ca nu apar si numele lor. Sorana cel putin, era de legenda…
Dragă Răzvan,
Mulțumesc pentru comentariu și mai ales pentru e-mailul personal.
Imediat ce ajung acasă fac completările sugerate de tine și îți răspund pe larg la mail.
Puteai să mă găsești și pe Facebook. 🙂
ce legenda domne\? sint inca in viata dupa cum sti 🙂
PS Merci pt rectificare cu privire la nume
„curtea” ti-o facem la piatra Arsa si pentru ca nu stia cum te cheama, te poreclisem, impreuna cu Hanne, „X in patratele” pt ca avea o camasa in patratele
Dragă Oana,
Scuze, cred că am uitat să fac completările aduse de tine la listă pentru care îți mulțumesc. Noroc cu Răzvan care mi-a amintit.
Le voi face în cel mai scurt timp.
Draga Oana
Iti multumesc ca ti-ai amintit de mine
Zilele trecute chiar am urmarit cu mama ecranizare cu Take Inake si Cadir din 1972 (?)in care ai si tu un rol. Si de la asta am inceput sa-i povestec „amintitiri din copilarie”
A dori sa tinem legatura aici sau p eemail soranaf@yahoo.com
Adaug, într-o postare separată, o nouă pagină manuscrisă primită de la Radu Ghiea prin amabilitatea Johannei Ghiea.
hei binta, mi’ trimis petrache carp articolul tau despre 2 mai.
a fost o bucurie sa’l citesc, nu numai din cauza subiectului ci si pentru ca este scris foarte frumos: amintiri, amintiri, jeunesse, jeunesse.
de atunci nu am mai tras cu arcul…
tu ce faci?
te pup, radu
am vazut pozele de la Catinca si sint super
mai are cineva poze?
O rugăminte…
E cineva care l-a cunoscut pe CLAUDIU FORNICIOF (FORNICIOV)?
Vă rog să-mi dați un semnal. Vă mulțumesc.
Da. E cu un an sau doi mai mare ca mine. Cam de aceeasi varsta cu Andrei Petrescu. A fost cu noi la SS2 pana pe la 14-16 ani. Schia teribil de bine – a fost chiar pe podium de cateva ori, la Nationale. Dupa care… cred ca a plecat cu ai lui ( in Canada ? Germania ?). De atunci nu am mai auzit nimic de el.
Eu l-am cunoscut.
Am dat intimplator peste site…acum citeva zile vorbeam cu un prieten venit in vizita din Romania despre nea Romica Spirescu. Eu am fost la SSE2 de prin 1959 pina in 1966 insa la inot si apoi polo, participind in fiecare an la taberele de la Sinaia, fostul complex Dunarea. Intrebare: site-ul este rezervat „seseistilor dela ski” ? Daca DA, felicitari. Daca NU NUMAI, pot sa adaug 10-20 de nume „de la bazin”.
Mulțumesc. Acest articol s-a vrut doar un memento pentru cei care au fost la secția de ski.
Imi aduc aminte destul de vag, parca era un antrenor la SSE2 la SKI cu un nume unguresc…Benedek sau asa ceva….mare cit un urs si cu o voce groasa mai mult „mormaita”
Arawak Aventura…
[…]Școala Sportivă de Elevi nr. 2 – București (anii ’60–’80) – Update « Alexandru Mitache's Blog[…]…
Salue Bi(i)nta,
nu stiu daca-ti amintesti de mine; sînt Jürgen Breitenstein,
coleg de scoala germana cu un an mai mic ca tine.
Am fost în clasa cu Razvan Fomino,
Maria Teju, Matei Hiott, Klaus Hudea etc. si am fost si
profesor acolo asa ca-i vad si pe cîtiva fosti elevi de-ai mei
pe lista.
SS2 l-am „facut” si eu dar nu la schi ci la înot.
Cu multi dintre voi am fost doar în taberele de schi ale
scolii germane murind de ciuda ca voi toti schiati mult mai bine.
Macar ca pe voi va punea la concurs în alta grupa:-).
Si chiar daca nu am fost cu voi la sectia de schi, regasesc
multe nume cunoscute, locuri prin care am umblat, povestioare
care ma fac nostalgic.
Îti si va doresc la toti numai bine & Ski heil
P. S. Nu-i an în care sa nu fi fost macar o saptamîna în „Stubaital”;
doar ca pozele tale sînt mai bune :-))
P.P.S Povestile tale despre 2 Mai mi-au dat acelasi
sentiment (& un pic de tristete). Temele politice din blog
le-am ocolit. Sînt de mult prea mult timp plecat din
România ca sa mai pricep.
Am aflat astăzi vestea tristă că ALICĂ FLORESCU nu mai este printre noi.
Condoleanțe familiei…
Draga Binta, de 2 ore citesc, citesc, si amintirile…..se busculeaza in imagini, in personaje, in toate antrenamentele, in toate cantonamentele, etc.etc.etc.
Nu sint o pro de internet, deci nu stiu cum sa citesc scrisoarea lui Radu Ghia, poti sa-mi explici, mi-ar face mare placere.
Intro zi ploiasa am sa ma asez sa caut poze si sa-mi aduc aminte de taberele noastre care nu le-am cunoscut la „cabanita”, dar care n-au fost mai putin faimoase!!!!!!! Rabdare, rabdare!
Va imbratisez pe toti mari si mici, cunoscuti si ne cunoscuti, dar cu care skiul si ss2-ul ne aduce amintiri comune, de neuitat, cu care am crescut cu toti. Pe foarte curind Smaranda
Dragă Smaranda,
Mă bucur nespus că „memoriile” au ajuns și la tine, care ai fost una dintre vedetele Școlii Sportive.
Te am în amintiri de parcă ar fi fost ieri. Dacă ai timp, spune-mi câte ceva despre tine și Niculae.
Adresa mea de e-mail este alexandru.mitache@gmail.com.
Pentru a citi scrisoarea lui Radu Ghiea, dă un click pe fiecare pagină manuscrisă, apoi, dacă scrisul ți se pare prea mic, poți face de mai multe ori ZOOM IN de la ”VIEW” din bara de sus. După ce termini de citit pagina, apeși pe săgeata „PAGINĂ INAPOI” și continui la fel cu pagina manuscrisă următoare.
O altă metodă, mai simplă, e să dai un click pe pagina manuscrisă (cu butonul din dreapta al mouse-ului) și apoi să salvezi poza la tine în calculator. O citești privind-o ca pe o poză, pe care o poți mări cu lupa.
Pup și aștept vești.
Draga Bintza,
Anul trecut cind ne-am intilnit la Bucuresti pentru intilnirea de 30 de ani de la terminarea liceului Claudiu (Forniciov) mi-a spus de site-ul tau. Nu am avut timp sa ma uit prea mult atunci si intre timp am uitat de el.
Acuma, intimplator cautind altceva pe net am regasit site-ul.
Am frunzarit printre postari, am sa stau sa citesc pe indelete tot ce s-a scris…Pentru mine SS2 a fost viata mea pina am terminat liceul, care e acelasi pe care l-ai terminat si tu. Nu-mi mai aduc aminte dar parca erai in acelasi an cu Razvan Voiculescu?
Ce ani frumosi…
Din lista lipsesc citeva nume: Dana Ceoceonica, Ines Stanculescu, Bogdan (Bogdanel) Penescu, Florin Sabac si sora lui (?) si mai sunt citeva de care nu-mi amintesc acuma.
Am poze pe care am sa ti le trimit pe mail.
Am incercat s ama uit la pozele postate de Catinca dar linkul nu merge.Poate poti sa le postezi din nou. Mereu imi aduc aminte cum coboram cu Catinca cu hamul de la Cabanitza la masa sau la pirtie si eram foarte mindra ca Radu avea incredere sa ma lase pe mine sa cobor cu ea. Eu incercam sa merg incet si cu grija iar catinca tragea sa skiem mai repede. As putea sa scriu pagini intregi de amintiri…
Numai bine tutror,
Dana Nicorescu
Bună, Dana!
Merci pentru adăugări. Le voi face când ajung acasă.
Din păcate eu sunt cu DOI ani mai mare ca Răzvan.
Îmi amintesc că în nu mai știu ce clasă de liceu veneam la școală la ora 13:30, că învățam după masa, și te găseam pe tine în clasă, cu șorțuleț de „primară”, gata să pleci acasă. 😀
Ha sortulet de primara! Parca imi aduc si eu aminte de chestia asta. 🙂
Ieri am stat si am scormonit printre amintiri, mi-am adus aminte de tot felul de aventuri de prin tabere.
Florin Sabac are un frate, Andrei Sabac, si acum cei doi se intrec la numarul de zile de schi pe an – comparatia nu e 100% corecta cu unele sunt de schi fond si altele de schi – schi.
Da, asa e Dana. Merci pentru corectie. La Andrei ma gindeam:)
..si mai e si Mihnea Popa.
Nu știu despre ce poze postate de Catinca e vorba. Te rog dă-mi niște detalii,
A scris mai demult si a postat un link cu poze pe FB pe data de 9 mai 2010. Am reusit sa vad pozele acuma, merci mult.
…si mi-am mai adus aminte de Ioana Cartianu.
Buna ziua, buna ziua, tuturor, dar mai ales tie, Danuta, ce bine imi pare sa te „vad” aici! Te caut de ani de zile, I-am spus intr-o discutie si d-lui Ghiea cat de dor imi e de tine! Dincolo de amintirile minunate din taberele SS2, pe tine te am in minte, cu caldura , apropierea sufleteasca si prietenia din ochii si gesturile tale. Si ce bine imi facea prezenta ta alaturi la concursuri! Ba, la Nationalele de la Paltinis, cand eram in cls a 4a, tu erai in a 3-a, la slalom urias (culmea!) am reusit sa sar aceeasi poarta, penultima, pe care o sarisei si tu inainte! Tu erai la „fete mici”, eu la „cele mari”. Hi, hi…n-am uitat pana acum , bietul dl Ghiea, nu-i venea sa-si creada ochilor!
Si-mi face si mai mare placere pt ca, in comentariul tau , spui
ca-ti aduci aminte de mine, atata ca ma chema Stanescu, nu Stanculescu, dar n-are a face, importanta e amintirea! MAil-ul meu e ines.pepenaru @gmail.com, daca ai timp si chef de alte discutii. Mail-ul e pt absolut oricine din SS2, care vrea sa mai schimbam o vorba.
Draga Ines,
Ce ma bucur sa te „aud”. Si eu m-am gindit de foarte multe ori la tine. Iarta-ma pentru greseala cu numele, stiam eu ca ceva nu suna cum trebuie si m-am gindit cind am vazut numele tau de acuma ca trebuie sa fii tu …
Da, ce vremuri la nationale. Cit de mari emotii puteam sa am, imi era pur si simplu frica, asa de tare ca imi aduc aminte ca in primii ani de concurs mi se facea rau, nu puteam sa maninc dimineata inainte de concurs. Parca imi aduc aminte si de chetsia cu saritul portii la urias. Asta era cea mai rea chestie care se putea intimpla: sa sari o poarta. Mereu Radu ne spunea sa memoram traseul iar mie imi era imposibil sa tin minte doua porti una dupa alta si ma intrebam cum or putea altii sa memoreze traseul. Nu stiu daca le mai tii minte pe fetele de prin Harghita, Miercurea Ciuc. Erau super, am fost la niste nationale in Paring iar una din ele a cazut in prima mansa la special si-a fisurat piciorul si a mers si in a doua mansa si a cistigat. Asta penrtu mine a fost cea mai tare chestie.
Am sa iti scriu email, si mie imi e mai usor sa comunicam asa.
Emailul meu e dana_cotrutz@yahoo.com si e la fel pentru toata lumea care vrea sa mai scormonim printre amintiri 🙂
Pe Nea Tilica l-am cunoscut cand aveam 9 ani (trebuie deci sa fi fost prin 77). Venisem cu tata la ski, dar tata nu skia…Prima zi facusem ceva coborari – terorizat – de pe un delusor. In apropiere era Nea Tilica si doua grupe de copii aflati in tabara. Tata a parlamentat cu Nea Tilica si asa, vreme de 2 saptamani, m-am alaturat grupului de copii si lui Nea Tilica. Aveam echipamentul din acea vreme, proaspat achizitionat. Nea Tilica m-a invatat sa skiez, mi-a invins frica, m-a incurajat, a fost o placere. Ma imprietenisem cu o fetita, cea mai mica din tabara, ii spuneam „Vulpita”. A fost o vacanta minunata.
Ii datorez lui Nea Tilica placerea skiului si a muntelui iarna. Era un monitor de copii exceptional, un om adevarat, prietenos si intelegator, cum putini erau profesorii de sport din acea vreme. Nu stiu daca cineva detine o fotografie cu el, daca stie mai multe despre el. E uimitor cum oameni prin mana carora trec mii de copii ajung niste perfecti anonimi, uitati, probabil, de cei mai multi.Felicitari lui Alexandru Mitache pentru acest exercitiu de memorie si pentru aceasta „arheologie” a trecutului totusi atat de recent si atat de indepartat!
Mulțumesc pentru apreciere și pentru memento-ul cu Nea Tilică.
Puțină lume știe, cred, că Stelian Gheorghiu a fost, de fapt, antrenor de baschet, în ciuda staturii sale nepotrivite acestui sport.
Din fericire, amintirea unor asemenea oameni rămâne uneori păstrată în numele unor competiții. Cum ar fi campionatul național de minibaschet „Stelian Gheorghiu”.
http://www.mytex.ro/sport/campionatul-national-de-minibaschet-stelian-gheorghiu_256991.php
Felictari Binta pentru tot ce sea scris pina acum.Cu foarte foarte mare intirziere am primit si eu mesajul vostru. Numai felicitari.Hai sa facem cumva sa ne intilnim cu toti(sau numai cu cine poate)Trebuie sa fixam o data cel putin jumate de an inainte.Daca nu merge poate incercam pe mailuri sau facebok sa anuntam o zi anume in care sa povestim. Ce ziceti poate merge.Cu mult drag Musi
Dragă Musi, mulțumesc pentru rândurile tale.
Ideea unei întâlniri este excelentă și sunt convins că dacă întâlnirile de aniversare a absolvențelor funcționează, ar trebui să funcționeze și întâlnirea noastră.
Lista, după cum ai văzut, cuprinde 167 de nume, dintre care unii sunt, din păcate, plecați dintre noi, iar alții, din fericire pentru ei, plecați departe de noi.
Nimic nu este, însă, imposibil, așa că ideea e foarte bună. Ar trebui să dăm vestea din e-mail în e-mail, pe Facebook și cum mai putem, astfel încât să ajungă la cât mai mulți. Apoi, după ce stabilim o listă de contacte, am putea încerca convocarea și stabilirea unei date și a unui loc.
Bintza, foarte frumoase rindurile tale. Chiar daca abia mi-l aduc aminte pe Aldea, m-a intristat fosrte tare vestea ca nu mai este.
Am citit lista si mi-am adus aminte deDragos Teodorescu, pecare nu il vad pe lista. Era bun prietencuCristi Nicolescu.
Numai bine,
Dana
Dragul meu Bintza, ai creat un loc minunat de intilnire!
Chiar daca nu se intilneste generatia noastra aici, e foarte frumos ca se intilnesc generatiile mai „tinere”.
Tii minte cum in Samba din „Un barbat si o femeie” spune poetul: la vita, amico, e l’arte del incontro? – E arta intilnirilor. Pe care o cultiva acest site. Felicitari, dragul meu!
Cu tine, Dana Nicorescu, am poze in albumul meu din copilarie, cu Maria Teju si alti copii de la 2 Mai, care ne-am raspindit in lumea larga.
Te imbratisez Bintza,
Ion Pitis
Bravao Bintza ! Nemaipomenita initiativa, pe care avia acum o descopar !
Pot sa adaug, la lista elevilor, ca pe Dobosiu il chema Puiu si ca „Special” era Anda Budis (astazi Sandra Pralong).
Irina Bossy
Merci, Irina! Am completat lista conform mențiunilor tale. Am ajuns astfel la 170!
La poze e mai greu de umblat, dar nu uit.
Primele sectii ale SS2/Mihai Viteazu au fost cele de caiac si handbal…la cca 1960! Generatia mea scolara…cea cu steaua Cristian Gatzu…
Buna ziua, am ajuns si eu (via FB) intr-un tarziu la acest blog. Fiind nascut in 1971 apartin probabil ultimelor generatii de participanti la Cabanita. Cred ca am participat prima oara la 7 ani si am fost 7-8 ani consecutiv urmati si de cativa ani cu Musi la Predeal. Mi-ar face mare placere sa ma reconectez la „club”. Cele bune, Mihnea Vasilache
Salut Alexandru, nici eu nu sunt pe listă. Pe mine m-a dus tatăl meu Ion Coman, la Ghiea la SS2 de prin ’75 până prin ’78 sau ’79. Până atunci am fost cu Nelu Cosma în tabere. Cu Ghiea am fost în multe tabere la Clăbucet plecare, Kanzel, Babele, Piatra Arsă…… Vara făceam antrenamente la baza sportivă SS2 pe lângă 23 August și pe dealul de la Polivalentă pe schiuri pe iarbă, cu rotile 🙂
Mai am prieteni care au fost la Ghiea, dar nu sunt pe listă. Le-am trimis linkul.
Cu drag, Carolin Coman (acum Coman-Lovin)
Draga Bintza, rindurile scrise aici nu le pot citi in deamnanunt azi. Sint inca foarte tirsta ca Radu Ghiea, care m-a format ca un tata, s-a stins. Voi cauta poze si ti le voi trimite. Te rog pune pe lista si pe Andrea Moarcas. voi reveni pe acest Blog superb pentru care iti multumesc. Daca ai interes mergi si pe” Cabanita Kanzel (Postavaru)” pe Facebook. Este o pagina pe care Catinca Ghiea posteaza. Merci Raluca (Eremia) Sembritzki
Dragii mei, vă anunț cu tristețe moartea prietenului și colegului nostru Alexandru Gherghel, Jambonel, în urma unui absurd accident de mașină, lângă Constanța, provocat ieri de un iresponsabil.
Din păcate. alături de Alexandru era și fiica lui, Nicole, care e în stare foarte gravă, la spitalul din Constanța…
Salut! Teribil sa citesti articolele, scrisorile lui Radu in acelasi timp cu amintirile care vin de departe… Sunt Vlad Padureanu, baiatul lui Nicu Padureanu / rugby (Arhitectura) si al Elenei – Nusa – (Politehnica) e minunat sa citesti despre asa un Fenomen cum a fost SS2-ul la care am participat, tabere, Diham, Padina, Postavarul, 1500, Clabucet Plecare, Mi-au marcat, spun acum, viata. MINUNAT. Parcurgand scrisoarea lui Radu, derulez amintiri care imi provoaca o mare bucurie si nostalgie in acelasi timp. Tarziu…. tarziu am gasit acest blog si informatii despre o perioada minunata a copilariei mele, iar acum vad cum greu, e si firesc, se mai pot reconecta relatii imprastiate prin toata lumea, in ciuda tehnologiei si aplicatiilor ce mustesc peste tot… Sunt foarte impresionat de textele citite, informatiile venite despre copii, adolescenti, oameni cu care am intrat in contact si de la multi am invatat cate ceva. Pentru toti: AHOE!