Norul islandez și comeata lu’… Harley Davidson


Povestea asta cu „norul” îmi amintește de efectul… „comeatei” (lu’ Harley Davidson, ar zice tinerii din ziua de azi)…


«Iată prelegerea d-lui Mariu Chicoş Rostogan:

Profesorul: Am primit ghe la onoratul ministeriu următorul ţircular:

„Domnule director,

În apropierea zilei de prima novembre, lumea toată şi mai cu seamă masele populare sunt adânc mişcate de profeţia savantului Falb asupra sfârşitului lumii prin întâlnirea pământului cu cometa lui Biela.

Ministeriul vă invită dar cu onoare a face copiilor din şcoala dv. o prelegere populară despre comete în genere şi despre falşitatea prevederilor sinistre, adică despre imposibilitatea unei ciocniri a planetei noastre cu un alt corp ceresc.

Ştim cu toţii că influenţa generaţiunilor cari trăiesc simultaneu este reciprocă. Astfel, copiii, mergând pe la căminurile lor, ar duce îmbărbătarea de care au astăzi atâta nevoie masele populare ignorante, a căror imaginaţie este totdeauna pornită la superstiţiuni şi la credinţă în supranatural.

Primiţi, domnule director, distinsa noastră consideraţiune.”

No! auzit-aţi numa cum se esprime onoratul ministeriu cătră migne, mă?… „cu onoare!” şi… „ghischinsa noastră considerăţiune!…” Numa voi, nişte râtagni, nu cunoaşteţi răşpectul, şi doar ghestul vă muştruluiesc…

Ne vom îngheplini aşedar misiugnea şi vă vom face o prelejere ghespre comeată.

Şcolarul Ionescu: Apoi, a trecut…

Profesorul (aspru): Nu fă larmă, spurcăciune!… Silenţium şi atenţiune, că-z intrăm în makerie!

Numele „comeată” iaşte ghe jănul femenin: o comeată, două comeate, şi gherivă ghe la coma, coamă, capelură, pleate lunji, reşpective: comată, comeată, astru pletos, vulgo stea cu coadă.


Apăriţiunea comeatelor au esărţitat togheauna înrâurire asupra maselor populare, asupra prostimii, cu atâta mai mult că aceea apăriţiune au fost preţesă ghe bolizi, mecheori, aşteroizi, cari se arată ca o ploaie ghe steale şi cari…

Şcolarul Otopeanu (ridicând mâna-n sus): Dom’le!…

Profesorul: No ! ai vreo observăţiune de făcut?…

Şcolarul Otopeanu (în picioare): Dom’le, mama-ntr-o seară, iarna trecută, a văzut ploaie de stele, afară…

Profesorul (impacientat): He!… că-z doară nu era să le vază-n bordei…

Şcolarul: Şi eu şi cu taica eram culcaţi, şi când a intrat mama în casă şi ne-a spus să ieşim afară să vedem, taica n-a vrut.

Profesorul (mai impacient): Ha!

Şcolarul: Zice taica: „Nu ies din plapumă pe gerul ăsta, să ştiu de bine că plouă şi cârnaţi…” (Şcolarii râd.)

Profesorul (foarte impacientat): Tată-tău este un azin, carele nu ştie să-ţi ghea o educăţiune zolidă. (Copiii râd mai tare; profesorul foarte aspru:) — No! basta!

Merem mai gheparte şi intrăm în ghemonstrăţiune. (Coboară la tablă, ia tibişirul şi desinează, nu tocmai exact, o elipsă cu focarele foarte departate.) No, acuma, Bîrsăscule, tu carele ai mai multă aplicăţiune la machemachică, spune-ne doară ce am vrut eu să prezent aici?

Şcolarul Bîrsescu: Un… castravete, domnule.

Profesorul (stăpânindu-şi un zâmbet simpatic): Mâncă-l cu mumă-ta! (Schimbând repede tonul:) Tot la foale ţi-i gândul, să le-n-dopi!… Nu-i castraveche, mâncăule!… e o elipsă, o curbă lunguiaţă, care are duplu ţentrum; unul aici în punctul omicron, şi alt ţentrum togma dincoace, la ceilantă estremitache, în punctul omega. Aceasta-i calea comeatii.

No, acuma pornim, mă rog, cu comeata de dincolo de punctul omicron pe calea ei, şi merem, merem, mereu merem cătră soare, carele iaşte în primul ţentrum, omega. (Urmând, după metoda intuitivă, cu creta pe linia elipsei, profesoml simulează creşterea şi descreşterea mersului cometei.)

Cu cât se apropie ghe soare, astrul pletos îşi acţelărează amăsurat mersul său, neţăsare cresţendo, simţind acea atracţiune puchearnică, ca un şcoler diliginche când s-apropie de focarul luminii intelectuale şi morale, de scoala şi de profesorele său… Apoi, cu cât se depărtează de la primul ţentrum şi mere cătră al doilea ţentrum, se leneveaşte amăsurat şi îmblă-ncet şi tot mai încet, descresţendo ca un şcoler puturos şi fără aplicăţiune (cu dezgust), carele preajetă la dătorinţă.

Exempla doţent: bunăoară, întăi ca Bîrsăscu Sţipiogne, şi al doilea ca Ioanescu Agnibal alias agnimal! (Râsete.) Silenţium!…

Pentru aceea doară, cu toate calculăţiunile şi operăţiunile alghebraice asupra proţesului mehanic, că a plus b musai că este, mă rog, ecval cu t, comeata nicighecât nu vine preţize.

Şcolarul Ionescu : Zicea că vine ieri seara, dom’le.

Profesorul: Au zis tată-tău…

Şcolarul: Nu, dom’le; Falb…

Profesorul: Ai văzut tu pe Falb…

Şcolarul: Nu, dom’le, era în Universul şi-n toate gazetele…

Profesorul (grav): Ugniverzul, doară şi toate gazetele cvotighiene nu sunt competente în cauză; pântru aşa un lucru trebuie să conzultăm publicăţiunile şpeţiale, cum e bunăoară Mundus oder Ţodiacon, „Univerzal-transţedental-cosmologhişe-astronomişe-meteorologhişe Flighende Bleter” acea publicăţiune de fală care apare o dată la lună şi în care se arată ţălebritatea erughiţiunii germâne, pântru carea, ca s-o poată cineva pricepe, musai să aibă ştiinţă ghespre răţiunea pură, musai să ştie jugheca ca Kant. (Şcolarii râd tare.)

Faveke lingvis! vitelor şi grobianilor, când caut să vă scot din acele credinţe rătăcite, a căror consecvenţie este ignoranţia şi imbeţilitachea!… Căci au fost proşti şi neghiobi, ştultorum numerus infignitus !cari au crezut cum că orice comeată iaste un sămn, o ameninţare, o piază rea…

Şcolarul Otopeanu: La noi, la Otopeni, spune, dom’le, tata, că s-a stârpit toate vacile când a venit cometa ailaltă.

Profesorul: Dar mumă-ta de ce nu s-au stârpit, boule?…

No, merem mai gheparke… fără collocvium! Să vedem numa care este posibilitatea de o întâlnire a globului terestru cu cometa lui Biela…. (Hotărât:) Apoi, asta nu-i slobod, asta nu se poate, deoarece toţi erughiţii au proboluit negativa! (Cu siguranţă:) Natura non faţit zaltus, mă prostovanilor! Ea au pus doară ghestul şpaţ, ca să aibă loc corpurile cereşti să îmble care-ncătrău în univerz, fără coliziune, fără craval: să aibă fiecarele pântru trubuinţele reşpective comoghitachea lui! (Şcolarii râd foarte tare şi fac zgomot.)

Profesorul: Nu larmă, râtanilor inconştii! nu râdeţi ca ruralii, cari n-aveţi decât inştincturi chelurice şi nu simţiţi penetrăţiune la contâmplăţiunea naturii carea (cu multă elevaţiune) după cum lucră este, mă rog, pântru şpectatoriul cu perşpicaţitache, un şpectacol plin de admirăţiune şi venerăţiune!…

No! acuma văz’t-aţi că ieri nu s-au întâmplat nimica… De ce n-aţi vin’t la scoală ieri, să azistaţi împreună cu profesorele vost’?…

Şcolarul Bârsescu: Ni-era frică de cometă…

Profesorul: Frică, ha?… No, du-che!

Şcolarul Ionescu: Eu am venit, dom’le, cu Popescu Ion şi cu Otopeanu Marin, şi-am stat de la două până la patru, şi dumneata n-ai venit.

Profesorul: Ha!

Şcolarul: Şi când i-am spus mamii, a zis că n-ai venit de frica cometii.

Profesorul (supărat, cu humor amestecat cu dispreţ): Pe mine să mă-nvăţaţi corajul, tu şi cu mumă-ta, nişte loaze! pe mine? care, în cătane, la Zolfărino, unde au fost şi cu franţozul şi cu talianul, am avut un frache mai mare undrofiţir în gavaliri şi un unchiu de pe mamă fetfebel la granatiri!… Voi! pe migne! Vezi numa! (Transportat, cântă cu mult avânt eroic:)

„La Zolfărino ghe vale,
Mere-un ghenăral călare
Şi tot strigă-n gura mare:
―Împărache înălţache!
Pugne paşe, nu che bache,
Că-ţi perzi cătagnele toake!
…und zo waiter …”

(Copiii aplaudă şi râd.)

Profesorul: Nu larmă, vitelor, cari n-aveţi respect ghe istoria neamului!…

Merem acu mai departe, să vorbim de tempratura comeatii şi apoi de conzistenţia ei, pentru ca mai apoi, la urmă, s-ajungem, mă rog, la concluziunea aceea, cum că nicicând n-avem să ne temem de sfârşitul lumii, carele nu se poate.

No! temp’ratnra! (cu multă volubilitate:)

Vremea, mă rog, se-mparte, după cum au proboluit Ţelzius, în două părţi, cari se despart una de alta la acel fixum, carele se cheamă zero-graduri sau nul… De-acolo, aceea care mere-n sus — Bîrsescule, fii atent! — este partea călduroasă, şi aceea care mere-n jos — Ioanescule, nu căsca gura, că intră musca! — este partea friguroasă, iar la nul, mă rog, apa — Popăscule, vrei să mânci bătaie! — apa prinde pojghiţă.

De aceea, iaşte iarnă şi vară, după cum arată la termometrul lui Ţelzius, reşpective ţentigrad, iar acei cari ştiu carte, iar nu ca poporul de rând, numesc căldura plus şi frigul minus. Prin urmare, e proboluit cu metoaghele moghearne cum că comeata este totdeuna în minus: despre o inflămăţiune dară nu poate fi vorba.

No! acum conzistenţia. (Şi mai volubil:)

Conzistenţia comeatii conzistă din materia cea mai faină din toate puncturile de vedere a senzurilor noastre; mutachis mutanghis, mai faină decât o beşică de săpun, mă rog!

Materia în jenăre e doar ceva, mă rog, carele nu esistă, ci e mai apoi numa o însuşire a lucrului în sine carele iaste o enerjie, carea nu se ştie şi pe carea semper ignorabimus ! … Aceea apoi nu-i ghe nasul vost’, nişte mucoşi! că e prea înalt; aceea o veţi ştudui când veţi îmbla la Univerzitache, cum am îmblat si eu. De nasul vost’ este doar aceea care vă spun eu, cum că destulu-ţi-i vorba măiastră a marelui jeniu Neftone, că o comeată cât de mare, măcar ca de-aici pân’ la Budopeşta, prin condensăţiune, o poate vârî într-un… într-un… fingherhut … pălăria ghejetului… ghejătar… vulgo năpărstoc.

No, acuma, concluziunea.

Mereţi acasă şi spuneti tată-tău şi mumi-ti, reşpective părinţilor voştri ignoranţi, să nu mai fie neghiobi să aibă frică ghe fignis munghi, că cine crede în superstiţiuni devine ridiculos faţă cu ştiinţa şi merită ghespreţăluit.

(Şcolarii râd, Ionescu mai tare ca toţi.)

Profesorul (dând din cap cu dispreţ către Ionescu): Las’ pe alţii să râdă; nu râghe tu, urecheatule, că eu che urechesc înc-o toană; che fac numa apoi să vezi steale şi comeache ziua miaza mare! înţălesu-m-ai?

(Copiii devin din ce în ce mai impacienţi şi mai zgomotoşi.)

Profesorul: De aceea trubuie că să avem pântru ştiinţă cel mai nalt reşpect, dar totdeodată cu ceea mai profundă moderăţiune, mă rog. Că-z ştiinţa nu trubuie tractată în mod excluzivist, nici ca pe o zeiţă ce stă în ceriu, cum spune Schiller, nici ca pe un dobitoc ghe muls !

(Copiii devin şi mai impacienţi, şi mai zgomotoşi.)

Profesorul (ridicând emfatic tonul pe măsură ce creşte zgomotul şcolarilor): Aignem ist ghi visenşaft, ghi hohe, ghi himlişe Ghiotin… măgarilor! ghem anghern, ghi tiuhtighe Kuh… boilor! ghi in mit Butern fersorct… porcilor!

(Profesorul iese cântând „La Zolfărino ghe vale”; copiii ies foarte veseli după el, făcând un zgomot nemaipomenit.)»


***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: