KATYŃ


Astăzi, 18 aprile 2010, este o zi în care cele mai multe țări civilizate au declarat zi de doliu național. Un doliu dedicat deopotrivă personalităților poloneze dispărute în accidentul aviatic de la Smolensk de acum 8 zile, dar și un doliu – datorat și amânat timp de 70 de ani – pentru victimele masacrului sovietic de la Katyń. O zi de comemorare a unui dezastru aviatic, dar și o zi de comemorare a unui dezastru istoric, o zi a rușinii și a pocăinței pentru o minciuna istorică perpetuată timp de aproape 50 de ani.

De aceea am considerat util să public aici traducera unui text extrem de interesant despre ceea ce s-a petrecut în 1940 la Katyń, despre unele dintre mecanismele totalitarismului comunist sovietic. Am inserat în textul original unele informații suplimentare, menite să dea mai bine măsura atrocității sistemului promovat de bolșevici.

*         *

*

MASACRUL DE LA KATYŃ, în care 22.000 de ofițeri, de polițiști și de funcționari civili polonezi au fost uciși de către NKVD (poliția secretă sovietică), este poate cea mai notorie dintre crimele lipsite de sens ale lui Stalin. Nikolai Ivanovici Yezhov (foto) – Comisar al Poporului pentru Afaceri interne – a împușcat, probabil, mai mulți etnici polonezi în 1937 și 1938, dar aceștia erau cetățeni sovietici.

Documentele sugereaza că decizia de a-i omorî pe polonezi a fost luată, în pripă, la patru luni după capitularea Poloniei în fața Germaniei, la 28 septembrie 1939.

Ca urmare a pactului secret germano-sovietic semnat la 23 august 1939 de către Ribbentrop și Molotov, partea de răsărit a Poloniei fusese invadată de Armata Roșie la 17 septembrie sub pretextul apărării etnicilor bieloruși și ucrainieni care trăiau pe teritoriul Poloniei. Între 17 și 25 septembrie mii de polonezi sunt masacraţi în estul țării de către unii ucrainieni, bieloruşi şi evrei încurajaţi de autoritățile sovietice. În Karczowka, 24 de polonezi sunt legaţi cu sârmă ghimpată, apoi împuşcaţi sau înnecaţi. În comitatul Luboml, 500 de polonezi sunt ucişi într-un masacru de 3 zile al ucrainienilor. Un preot rănit în comitatul Brzezany este plasat lângă o şosea şi este folosit de către unităţile sovietice care trec pe acolo ca ţintă. O sută de gloanţe îl lovesc înainte să moară, la sfârşitul acelei zile.

Deoarece armata sovietică suferea de o lipsă acută de alimente pentru priozonieri, s-a pus problema eliberării celor de origine bielorusă și ucrainiană. Dar Lev Mekhlis, Comisar Politic în armată, s-a opus acestei măsuri, astfel încât singurii prizonieri repatriați au fost cei germani care fuseseră capturați de către armata poloneză.

Pentru a scăpa de povara celor 240.000 de prizonieri polonezi, custodia acestora fost predată de mareșalul Voroșilov NKVD-lui lui Lavrentiy Beria (foto), care a organizat un „Directorat pentru Prizonierii de Război”. Beria înființează opt lagăre în vestul Rusiei și-i încredințează lui Piotr Karpovici Soprunyenko conducerea acestora. Soprunyenko fusese timp de zece ani mitralior în armată, calitate ideală pentru ceea ce avea de gând NKVD-ul cu polonezii. Lagărele au fost organizate în fostele mânăstiri de la Kozelsk, Starobelsk, Ostașkov, Putivl și în câteva aziluri și orfelinate dezafectate. Aici prizonierii sufereau de foame și de frig, unii fiind cazați în cocini și în șoproane dărăpănate. Din aceste cazuze au murit atât de mulți prizonieri, încât Mekhlis a decis eliberarea celor care „corespunzători” din punct de vedere etnic sau politic. De asemenea, 43.000 de prizonieri care proveneau din partea Poloniei aflată sub ocupație germană au fost transferați naziștilor. Alți 25.000 de subofițeri și soldați au fost trimiși la muncă forțată pentru a construi șosele în munții Carpați în apropierea noii granițe cu Reich-ul german și 11.000 au fost trimiși în minele din Ukraina. Doar prizonierii evrei s-au putut considera norocoși; ei au primit de la sovietici ceea ce Hitler le-ar fi refuzat, o șansă de a trăi.

Ofițerii superiori polonezi, deși au fost jefuiți de ceasurile lor de către ofițerii Armatei Roșii, au fost inițial tratați cu prudență. Beria ordonase ca acelor prizonieri care dețineau grade mai mari decât cel de locotenent-colonel să li se dea priciuri separate, o alimentație mai bună și sa li se vorbească politicos. Toți au fost asigurați că detenția lor era doar temporară. Contingentul de ofițeri polonezi era foarte eterogen deoarece includea personal mobilizat recent format din jurnaliști, universitari, artiști, medici, judecători și preoți, adică elita intelectuală și militară poloneză. Printre aceștia erau și câteva femei, de notat fiind prezența aviatoarei poloneze Janina Lewandowska.

În Lituania mai fusesră internați alți 3.000 de ofițeri polonezi. NKVD-ul s-a dus acolo să-i ridice. Până în decembrie 1939 lagărele fuseseră infiltrate cu informatori ai NKVD-ului, iar rapoartele acestora privind intransigența polonezilor l-au înfuriat pe Beria. NKVD-ul nu era obișnuit cu prizonieri care să își cunoască drepturile și convențiile internaționale. Ofițerii polonezi au scris scrisori în care subliniau faptul că fie Polonia se afla în stare de război cu URSS, caz în care ei erau prizonieri de război, fie nu exista un statut de beligeranță și atunci detenția lor era ilegală. Soțiile și mamele lor, fie că mai trăiau în estul Poloniei, fie că fuseseră deportate în Kazahstan și Siberia, au umplut NKVD-ul și secretariatul lui Stalin cu petiții legate de soții și fiii lor dispăruți.

NKVD-ul a început să opereze arestări în rândul deportaților. Un apicultor care dădea lecții camarazilor săi ofițeri a fost mutat pentru „activitate contrarevoluționară”. Autoritățile lagărului transmiteau înregistrări cu discursurile lui Molotov și organizau prelegeri. Polonezii care puneau întrebări incomode erau trimiși în arest. S-a procedat la confiscarea cărților de joc și a baniilor; s-au pus la dispoziție, în schimb, jocuri de șah. S-au facut câteva spitale și, în câteva luni, în unele lagăre mortalitatea a scăzut la zero. Se respectau, cât de cât, câteva prevederi ale decretului Sovietului privind tratamentul prizonierilor de război, o pastișă a Convenției de la Geneva.

Ofițerii polonezi nu și-au exprimat gratitudinea pentru aceste mici îndurări. În lagărul de la Starobelsk, un grup de colonei a cerut protecție din partea unei ambasade străine și a Crucii Roșii. Doreau ca rudele lor să fie informate și, dacă erau arestați, să li se aducă la cunoștință capetele de acuzare. Au cerut să fie scutiți de la vizionarea unor filme care „le ofensau sentimentele naționale”. Erau indignați în legătură cu neregularitatea corespondenței (cei aflați în captivitate în Germania își primeau toate scrisorile și puteau scrie o dată pe lună). Pe cât de rezonabile erau cererile, pe atât de brutale erau reacțiile. In ianuarie 1940, în lagărul de la Ostașkov, la ordinele lui Beria, NKVD-ul i-a fotografiat pe prizonieri pentru a-i acuza de „luptă împotriva mișcării comuniste internaționale”. Cei mai intransigenți au fost trimiși la Kiev sau la Moscova pentru a fi judecați. În februarie s-au luat aceleași măsuri și în alte lagăre. NKVD-ul avea în vedere trimiterea ofițerilor, împreună cu alți prizonieri polonezi, în total 140.000 de persoane, în ținutul înghețat Kolyma din Siberia arctică.

Depășit de sarcini și așteptând și mai mulți prizonieri luați în războiul cu Finlanda, Soprunyenko (foto) a fost primul care a sugerat „descongestionarea” (razgruska) lagărelor. El a recomandat eliberarea bătrînilor, a bolnavilor și a comuniștilor convinși și uciderea ofițerilor de greniceri și de informații. Beria a pasat problema lui Merkulov, care l-a degrevat pe Soprunyenko de o parte a poverii recomandând mutarea a 22.000 de funcționari civili și de foști proprietari agricoli către închisorile din orașe. Cu toate acestea, lagărele au rămas aglomerate.

Circulara nr. 794/5 din 5 martie 1940 de la Lavrentiy Beria pentru Stalin, prin care era propusă executarea ofiţerilor polonezi. În stînga, semnăturile lui Stalin, Voroșilov, Molotov și Mikoyan; numele lui Kaganovici și Kalinin apar înscrise mai jos.


În cele din urmă, pe 5 martie 1940, Beria i-a făcut lui Stalin o recomandare lipsită de ambiguitate: „Sunt cu toții niște dușmani ireductibili ai puterii sovietice. Plini de ură față de sistemul sovietic… Singurul motiv pentru care doresc eliberarea este acela de a se împotrivi puterii sovietice…”. Internații din trei lagăre, 14.700 de prizonieri de război și 11.000 de polonezi deținuți în închisori „ar trebui supuși unor măsuri speciale, iar cea mai înaltă măsură de pedeapsă, împușcarea, ar trebui să li se aplice acestora”. Victimele nu trebuiau informate asupra acuzațiilor sau asupra sentinței. Biroul Politic (Politburo) a votat în aceeași zi în favoarea uciderii. Stalin a semnat primul, apoi Voroșilov, Molotov și Mikoyan; Kaganovici și Kalinin și-au dat acordul prin telefon.

Ce a întărâtat într-atât cercul restrâns din jurul lui Stalin încât să-i ucidă pe acei ofițeri despre care întreaga lume știa că se află în mâinile NKVD-ului? În mod cert, nici Stalin, nici Voroșilov n-au putut trece peste înfrângerea pe care Armata Roșie, aflată sub comanda lor, a suferit-o în fața acelorași ofițeri polonezi în 1920. Acum, cu finlandezii care faceau ravagii în Armata Roșie, liderii sovietici aveau o dublă frustrare datorată incompetenței lor. Ura istorică, reciprocă, între plonezi și ruși, națiuni aflate la linia de demarcație dintre catolicism și ortodoxie, nu a făcut decât să inflameze și mai mult ticăloșia. Rușii n-au suportat niciodată să fie descriși ca barbarii împotriva cărora cavaleria poloneză a facut scut occidentului.

Este certl că Beria a inițiat această soluție. Stalin, când se putea smulge cărților sale, era depresiv până la inerție din pricina înfrângerilor pe care Armata Roșie – o armată lipsită de generali – le suferea în fața finlandezilor, bine antrenați, bine echipați și extrem de motivați. Singurele ședințe la care Beria a participat în biroul lui Stalin, în februarie și martie 1940, au fost cele cu mareșalii armatei și este puțin probabil ca pe agenda acestor ședințe să fi figurat prizonierii de razboi polonezi. Stalin a făcut, totuși, un amendament ciudat la propunerile lui Beria: din troika Beria – Merkulov – Baștakov (șeful operațiunilor speciale), care urma să semneze sentințele de condamnare la moarte, Stalin a tras peste numele lui Beria înlocuindu-l cu subordonatul său, Bogdan Kobulov. Prevăzuse, oare, că operațiunea ar putea da greș și dorise să-l ferească pe Beria de a devein țap ispășitor, sau uciderile în masă erau o rutină prea banală pentru un șeful NKVD-ului și principal consilier al lui Stalin, într-un moment în care un război mondial era iminent?

Bogdan Kobulov (foto stânga) a ținut, la Moscova, timp de o săptămână, o conferință cu o duzină de oficiali ai NKVD în cadrul căreia au fost plănuite execuțiile. Toate familiile victimelor urmau să fie deportate în zorii unei singure zile, 15 aprilie, în Kazahstan, pentru o perioadă de zece ani. Kobulov, Merkulov (foto dreapta) și Baștakov au întocmit documente de identitate cu condamnările la moarte pentru fiecare din cele 22.000 de victime. Circa 600 de persoane au fost grațiate, unele la cererea lui Pavel Sudoplatov de la Directoratul de Externe al NKVD, fie datorită faptului că experiența lor militară putea deveni crucială în cazul unui război cu Germania, fie pentru că puteau candida ca marionete la conducerea unei viitoare Polonii comuniste. Și familiile acestora au fost scutite de deportare. Trei viitori generali – Wladyslaw Anders, Zygmunt Berling și Jerzy Wolkowicki – au rămas astfel în viață prentru a crea noua armată poloneză un an mai târziu.

••••••••

Wladyslaw Anders • Zygmunt Berling • Jerzy Wolkowicky

Cincizeci de polonezi de renume mondial, printre care pictorul impresionist Josef Czapski, au fost salvați de Mussolini și de alți occidentali influenți. Guvernul lui Hitler i-a cerșit viața lui Waclaw Komarnicki , care, printr-o ironie a sorții, avea să devină ministru al justiției în guvernul polonez din exil de la Londra. Fasciștii polonezi, chiar dacă erau virulent anti-bolșevici, au fost predați germanilor. Câțiva au fost salvați atât de târziu, încât au putut fi martori ai atrocităților NKVD-ului: profesorul Stanislaw Swianiewicz, aflat într-un tren al morții, a fost identificat ca un expert în economia germană și eliberat.

Pentru transportul tuturor prizonierilor spre zona de excuție din pădurea de lângă Katyń, șeful căilor ferate și omul lui Beria, Solomon Milstein, a programat trenuri și a pus la dispozție camioane. Executorii călăi de la Lubianka și Sukhanovka din subordinea lui Vasili Blokhin*(foto) terminaseră în martie 1940 eliminarea oamenilor lui Nikolai Yezhov și a intelectualilor implicați de Mihail Kolțov, astfel încât a fost adunat un contingent** (în care se aflau și femei) care era echipat cu armament și muniție germană. Soprunyenko era plecat pentru un schimb de prizonieri cu finlandezii, așa că sarcina întocmirii listelor i-a revenit lui Arkadi Gerțovsky, unul dintre principalii conducători ai masacrelor.

Unsprezece generali, un amiral, 77 de colonei, 197 de locotenenți-colonei, 541 de maiori, 1.441 de căpitani, 6.061 de locotenenți și de alte grade, 18 capelani de armată și Șef Rabinul armatei poloneze urmau să fie împușcați în aprilie, împreună cu ceea ce mai rămăsese din funcționarii publici și din burghezia polonă. Condamnații erau însoțiți de către alți polonezi care își atrăseseră adversitatea sovieticilor, cum ar fi Ludwig Helbardt care suferea de un cancer la stomac într-un spital Ukrainian și care îi scrisese lui Molotov cerându-i să-i fie permisă reunificarea cu familia. Puțini au bănuit ceea ce îi aștepta. Mulți sufereau, unii pe punctul de a se sinucide, pentru lipsa corespondenței, dar când trenurile au sosit, pe la mijlocul lui aprilie, câțiva au notat în jurnalele proprii că pleacă acasă sau că se așteaptă să fie readuși în partea Poloniei controlată de germani.

Câteva execuții au fost îndeplinite într-un mod mai „uman” – dacă se poate spune așa – de către Blokhin și de către oamenii săi. La Kalinin (Tver), unde prizonierii lui Ostașkov erau uciși unul câte unul, fiecare polonez era dus în camera socială a închisorii, unde i se verifica cu atenție identitatea înainte de a fi încătușat și condus într-o încăpere alăturată izolată fonic în care era împușcat în ceafă. Trupurile erau evacuate printr-o ușă dosnică, aruncate în camioane acoperite și duse la țară, la Mednoe, unde se aflau terenurile folosite pentru vilele oamenilor NKVD-ului, un loc ales de Blokhin. Era utilizat un număr total de cincizeci de executori călăi, Blokhin îmbrăcat cu șorțul său din piele, cu cască și mănuși jucând rolul principal. În fiecare seară o numărătoare a cadavrelor era telegrafiată lui Merkulov la Moscova.

Aceeași procedură era folosită la Kharkov, corpurile fiind îngropate pe terenul unui sanatoriu al NKVD-ului, în vecinătatea vilelor poliției secrete, unde mai fuseseră îngropate deja multe victime ruse.

Victimele îngropate în pădurea Katyń – 4.143 de cadavre au fost exhumate de germani în 1943 – au lăsat amintiri grafice: o victimă a încrustat într-o bucată de lemn un jurnal al ultimelor sale zile; un alt jurnal se încheie cu fraza „mi-au luat rublele, cureaua, briceagul”.

Acești oameni au suferit: stăteau în picioare la marginea gropilor deschise, unii aveau mâinile legate cu sârmă ghimpată, iar alții aveau ștreanguri în jurul gâtului. Alții, mai ales preoți catolici, îngropați la Katyń, au fost împușcați în închisoarea din Smolensk, într-o cameră de execuție subterană, iar cadavrele lor au fost stivuite ulterior în gropile comune.

Când execuțiile s-au terminat, la mijlocul lui aprilie, membrii familiilor, care nu bănuiau nimic, erau deportați în est. Mulți au murit de foame și de frig. Bărbații polonezi supraviețuitori au fost anexați unui grup de 135.000 de prizonieri și trimiși în zona arctică pentru a munci la construcția unei căi ferate către minele de cărbuni de la Vorkuta. Unul dintre oamenii NKVD-ului, Daniil Chekholsky, a dovedit o scânteie de bunăvoință. Demis pentru că i-a lăsat pe polonezi să trimită scrisori înainte de a merge la execuție, el a expediat telegrame rudelor: „Soțul dv. a plecat. Nu cunoaștem adresa…”. Alți membri ai NKVD-ului s-au apucat de băut. În octombrie, Beria i-a răsplătit pe executori cu un salariu lunar suplimentar, în timp ce toți organizatorii primeau medalii și premii.

Lagărele aveau de-acum spațiu pentru prizonierii din Lituania, Letonia și Estonia deoarece Stalin amânase cucerirea statelor baltice până la mijlocul lui iunie 1940, când a luat sfârșit războiul cu Finlanda. NKVD-ul mai avea doar puțini vorbitori de lituaniană, letonă sau estonă, iar republicile baltice aveau puțini rezidenți comuniști care să colaboreze cu noile autorități sovietice. Forțelor de ocupație le-au trebuit luni de zile pentru a-i identifica pe naționaliști, pe intelectuali, sau pe cei înstăriți, adică masa care putea fi deportată. În afara celor deportați, circa 60.000 de balți au fost uciși. Doar izbucnirea razboiului a oprit carnagiul. Până atunci, căile ferate rusești erau înțesate de trenuri. Cu o săptămână înainte ca Hitler să atace, peste 17.000 de lituanieni și tot atâția letoni plecau spre Siberia, spre Kazahstan și spre republica Komi. Șapte trenuri pline cu prostituate letone și lituaniene au plecat spre Uzbekistan. În noaptea anterioară, din teritoriile răpite României – Basarabia și Bucovina – fuseseră deportate alte 30.000 de persoane. Deportarea spre est a polonezilor și a naționaliștilor ukrainieni a continuat până la 20 iunie 1941.

Nu luaseră încă sfârșit execuțiile de la Katyń când au început să apară consecințele. Mii de scrisori de la soții și copii au ajuns la Moscova. Iar unele au scăpat în și străinătate. Când Hitler a învins Franța și când spionajul sovietic a început să-și dea seama de iminența unui război cu Germania, NKVD-ul a înțeles că măcelărirea cremei armatei poloneze fusese o nebunie. În august 1940, mai întâi Crucea Roșie Maghiară, apoi cea Internațională au început să întrebe despre persoane date dispărute. Nu au primit răspunsuri.

Supraviețuitorii, adunați în lagărul de la Griaznovsty, numărau câteva sute de ofițeri. În octombrie 1940 au început brusc să fie bine tratați și locotenent-colonelul Berling a fost trimis cu clasa întâi la Moscova pentru a vorbi cu Beria și Merkulov despre formarea unei armate poloneze pe teritoriul sovietic. Berling a spus: „Perfect, avem un personal excepțional pentru o armată în lagăre.” Merkulov ar fi replicat: „Nu, nu aceștia. Am făcut o mare greșeală cu ei.” Berling a fost instalat într-o vilă luxoasă lângă Moscova, împreună cu alți polonezi de frunte. Abea în noiembrie Beria a îndrăznit să-i spună lui Stalin că avea un nucleu de 24 de ofițeri polonezi anti-germani, care ar putea coopera, dacă guvernul din exil al lui Wladyslaw Sikorski de la Londra le-ar da acordul. Stalin se temea să-l contrarieze pe Hitler, dar Beria a continuat, indiferent la acest aspect. Mai mulți polonezi, internați în Letonia, au fost recuperați în august 1940 și deși mulți au mers în GULAG, Beria a reușit formarea a două brigăzi de ofițeri polonezi.

După izbucnirea, în iunie 1941, a războiului dintre Germania și URSS, aproximativ două treimi din soldații polonezi trimiși în GULAG erau recuperați pentru a lupta împotriva naziștilor. Cei mai mulți au optat să servească alături de britanici în nordul Africii, iar Sikorsky a continuat presiunile privind informații despre ofițerii dispăruți. Stalin a pretins că îi va telefona lui Beria în legătură cu ei, iar apoi a declarat că aceștia plecaseră în Manciuria, sau că unii comandanți de lagăre indolenți nu-i raportaseră. Vîșinski a declarat că fuseseră eliberați în Polonia. Stalin i-a spus generalului Anders că germanii îi capturaseră. În 1942, 100.000 de polonezi împreună cu familiile lor părăseau URSS prin Iran. Zeci de mii au rămas însă în Rusia tot mai hărțuiți.

În 13 aprilie 1943, germanii au început exhumările e la Katyń, iar Stalin a trecut la falsificarea adevărului, după eludarea acestuia. Germanii au chemat la fața locului Crucea Roșie Elvețiană, dar, spre stupoarea lor, britanicii și americanii au denunțat raportul elvețian și au adoptat versiunea rusească, conform căreia germanii au îngropat ziare rusești vechi împreună cu cadavrele pentru a calomnia inocenta Uniune Sovietică. În ianuarie 1944, sovieticii au constituit propria lor comisie specială de anchetă, din care absentau în mod ostentativ atât partidul, cât și NKVD-ul. Doi academicieni, un episcop, președintele Crucii Roșii Sovietice și scriitorul Alexei Tolstoi (nicio legătură cu Lev Tolstoi – n.m.) au convenit să producă „mărturii” care să dovedească „provocarea” germană. A fost făcut și un film. Alexei Tolstoi, pe cât de lipsit e principii pe atât de perceptive, l-a avertizat pe Nikolai Șvernik, șeful propgandei anti-germane a lui Stalin, că filmul „nu este numai nepotrivit pentru difuzare, dar poate avea chiar și un efect negativ (…), martorii dând impresia că repetă o lecție învățată pe de rost (…)”.

Când în martie 1946, la procesul de Nürnberg , apărarea lui Gœring a încercat să pomenească despre Katyń, comisia sovietică, condusă de Vîșinski, a protestat vehement. Problema nu s-a mai discutat. La Minsk, ofițeri germani erau spânzurați pentru pretinsa masacrare a ofițerilor polonezi de la Katyń. Minciuna a continuat până în 1988.

În 1940 și 1941 lui Stalin i-au lipsit complet atât instinctele cât și viclenia. Declanșarea unui război de iarnă cu Finlanda, când armata sovietică fusese lobotomizată de către NKVD, i-a ruinat prestigiul. Uciderea corpului ofițeresc polonez și a doi activiști evrei respectați pe plan internațional (Henryk Erlich și Wiktor Alter) au fost niște acte pe cât de stupide, pe atât de atroce. În legătură cu aceste două mari greșeli, Stalin a fost neobișnuit de ne-răzbunător. S-a certat cu Voroșilov pentru lamentabila conducere de către acesta a campaniei din Finlanda, dar atunci când Voroșilov, furios, i-a replicat „mi-ai ucis toți ofițerii superiori” și a ieșit în trombă spărgând o farfurie de pământ, Stalin n-a făcut nimic. Voroșilov a fost înlocuit din funcția de comisar și i s-a dat o funcție mai puțin importantă în armată – în care a activat cu aceeași incompetență –, dar nu a căzut niciodată în dizgrație. Nu au căzut nici Beria, Merkulov și Bogdan Kobulov pentru uciderea acelor ofițeri polonezi, care ar fi putut fi atât de utili un an mai târziu.

Beria i-a supraviețuit lui Stalin – mort la 5 martie 1953 – doar nouă luni, fiind arestat în iunie și judecat, condamnat la moarte și executat pe 23 decembrie 1953. Aceeași soartă au avut-o, odată cu el, Bogdanh Kobulov și Vsevolod Merkulov. Ironia sorții face ca Beria să fi fost condamnat, în cadrul unui proces sumar, pentru trădare în favoarea unor puteri străine, pentru… terorism, prin faptul că s-ar fi făcut vinovat de ordonarea executării, fără proces, a… 25 de deținuți politici în 1941 și pentru activitate contra-revoluționară în timpul războiului civil din Rusia în 1919.

*         *

*

UCIGAȘII DE LA KATIŃ

Iosif Visarionovici STALIN

NKVD

Lavrentiy Pavlovici BERIA

BIROUL POLITIC AL COMITETULUI CENTRAL AL P.C.U.S.

Lazar Moiseevici KAGANOVICI • Anastas Ivanovici MIKOYAN

Vyaceslav Mihailovici MOLOTOV • Mihail Ivanovici KALININ

Kliment Yefremovici VOROȘILOV

CĂLĂII

Piotr Karpovici SOPRUNYENKO


_________________________________________

* – Vasili Blokhin (1895-1955), executor șef la Liubianka. A fost personal răspunzător pentru câteva mii dintre execuțiile din pădurea de la Katyń. A fos unul din ucigașii favoriți ai lui Stalin, cunoscut prin șorțul pe care îl purta pentru ca sângele victimelor sale să nu-i păteze uniforma.

** – ALEKSANDROV-SVYETLOV Aleksandr Sergeevich – ANTONOV Ivan Ilyich – BABAYAN Tamara Christoforovna – BARANOV M. A. – BARANOV Pietr Mikhailovicz – BARINOV Ivan Spiridonovich – BLANK Klavdya Yefimovna – BLOKHIN Vasily Mikhailovich – BOGDANOV N. F. – BOGDANOV P. A. – BURD Timofei Dmitrievich – BYELOGORLOV V. A. – BYELOV Ivan Ivanovich – BYEZRUKOV Ivan Dmitrievich – CHEKULAEV V. K. – CHUZHAYKIN I. M. – DAVYDOV Mitrofan Yeliseevich – DEVYATILOV Aleksei Grigoryevich – DMITRIEV Aleksandr Dmitrievich – DOROGININ F. M. – DORONIN Fylip Ivanovich – FADEEV Aleksandr Mikhailovich – FYEDORISHKO S. M. – FYELDMAN Ivan Ivanovich – FROLENKOV Ivan Leonovich – GAVRILENKOV T. K. – GETSELEVICH Revyekka Solomonovna – GALITSYN Nikolai A. – GOLOVINKIN Nikolai Ivanovich – GORYACHEV Mikhail Danilovich – GRIBOV Iosif Ivanovich – GRIGORYEV Mikhail Porfiryevich – GUMOTUDINOV I. A. – GVOZDOVSKY Nikolai Afanasyevich – IGNATYEV Mikhail Fyodorovich – ILYIN Fyodor Klimentyevich – IVANOV Ivan Mikhailovich – IVANOV Vasily Grigoryevich – KACHIN Timofei Fyodorovich – KALININ Anatoly Maksimovich – KARAVAEV Vladimir Mikhailovich – KARMANOV Aleksandr Andreevich – KARPOV G. F. – KARTSEV Pietr Mikhailovich – KISYELOV Nikolai Alekseevich – KOMAROVSKY I. I. – KOSTYUCHENKO N. K. – KOSTYUCHENKO Vladimir Kuzmich – KOVALEV Aleksandr Siergeevich – KOZOHOTSKY Mikhail Andreevich – KRASNOVIDOV I. I. – KRIVYENKO Mikhail Spiridonovich – KUPRIY Timofei Fyodorovich – KUZNYETSOVA Syerafima Semyonova – LAZARENKOV S. M. – LEBYEDIEV M. D. – LEVANCHUKOV G. K. – LOGINOV N. V. – LUGININ Mikhail I. – MAKARENKOV G. I. – MARUSYEV Aleksei Yegorovich – MEDVEDYEV Ivan Borisovich – MISHCHENKOV N. A. – MOISEENKOV Afanasy Anisimovich – MOISEENKOV Vasily Pietrovich – MOKRIDIN I. P. – MYELNICK A. T. – MYELNICK Nikita Vasilyevich – NOVOSYOLOV Ivan Ivanovich – OFITSYEROV Aleksei Nazarovich – OKUNYEV Aleksei Vasilyevich – ORLOV Dmitry Ivanovich – OSIPOV Vladimir A. – PAVLOV Vasily Pavlovich – PRUDNIKOV Pietr Georgievich – RAZORYENOVA Anna Ivanovna – RUBANOV Andrei Maksimovich – RYBAKOV Aleksei Aleksandrovich – SEMYENIKHIN Demyan Ye. – SENYUSHKIN Nikolai Mikhailovich – SHCHEPKO Tikhon Sergeevich – SHEVYELEV Aleksadr Makarovich – SHIGALEV Ivan Ivanovich – SHIGALEV Vasily Ivanovich – SILCHENKOV Ivan M. – SINEGUBOV Nikolai Ivanovich – SKORODUMOV V. Ye. – SMYKALOV I. P. – SOLOVYOV M. M. – SOLOVYOV V. A. – SOROKIN V. K. – STYEKOLSHCHIKOV Ivan Aleksandrovich – STYELMAKH Ivan Ivanovich – STEPANOV Ivan Alekseevich – SUKHARYEV Nikolai Ivanovich – SYROMYATNIKOV Mitrofan Vasilyevich – SYTIN V. M. – SYURIN Andrei Borisovich – TARASOV Georgy Nikanorovich – TIKHONOV Dmitry Fyodorovich – TIKHONOV Pavyel Pavlovich – TIKUNOV Ivan Yegorovich – TIMOSHENKO Grigory Ivanovich – TIVONYENKO Lazar Andreevich – TOCHENOV Afanasy Matveevich – TROYAN Konstantin Grigoryevich – TSIKULIN M. V. – TSUKANOV Aleksei Ilyich – VIGOVSKY Ye. A. – YAKOVLEV Arseny Mikhailovich – YAKOVLEV Pietr Aleksandrovich – YAKUSHEV Trofim Pavlovich – YEGOROV Aleksei Vasilyevich – YEMELYANOV Aleksandr Mikhailovich – ZAKHAROV A. Ye. – ZAYTSEV Aleksandr Grigoryevich – ZHILA Mikhail Andreevich – ZHILTSOV Vasily Ivanovich – ZHURAVLOV Malakh Malakhovich – ZHURAVLOV N. T. – ZILBERMAN Konstantin Sergeevich – ZINOVYEV Nikolai Pietrovich – ZORIN Pietr Mikhailovich – ZUBTSOV Vladimir Pietrovich – ZUBOV Nikolai Alekseevich – ZYUSKIN Grigory Pietrovich

*         *

*

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

5 răspunsuri la KATYŃ

  1. monica spune:

    Articol excelent ,documentat ca de obicei.
    Sunt si acum socata de dubla tragedie .Parca este un blestem pe acest demn popor polon .Poti ierta ca si crestin,dar poti uita vreodata?Dumnezeu sa-i odihneasca in Imparatia Lui !Treci pe la Viorel Padina care are un Apel in acest sens .Toate bune !

  2. theo spune:

    este inspäimantätor, rusia are acum metode moderne de a distruge si inscena. ii cred in stare de orce. acolo au putut aranja frumusel lucrurile. oare cat o sä le meargä?:

    POLONEZII; STIU BINE CU CINE AU DEAFACE,

    NU-I VOR IERTA:

  3. […] Sursa: alexandrumitache.wordpress.com Like this:LikeBe the first to like this post. […]

  4. gogaie spune:

    Stimate domn Mitache, va recomand staruitor sa il cititi pe Viktor Suvorov (Vladimir Rezun), un fost ofiter GRU(serviciul militar de informatii sovietic). In scierile sale veti descoperi adevarat natura a regimurilor comuniste de pretutindeni.Daca va spun ca Stalin a provocat cel de-al Doilea Razboi Mondial ma veti crede?Daca insist scriindu-va ca Stalin a fost intr-un fel mentorul lui Hitler ma veti crede iarasi?
    Ei bine, pentru a nu va sicai prea mult va aduc niste informatii publice de-asta data: in timp ce Hitler visa doar la invazia Cehoslovaciei, Frantei si Angliei, Stalin deja elabora planuri ample de cucerire a lumii.In 1933, cind Fuhrer-ul a luat puterea in Germania, Auschwitz-ul si Treblinka nu existau decit in faza de proiect.Tot in acelasi infam an 1933 Stalin avea ,,la activ” cca 10 milioane de victime in GULAG. Va recomand insistent vizionarea filmului documentar ,,Soviet story”.Il gasiti pe site-ul ,,Filmehdonline”, daca doriti.Acolo ii veti vedea pe Rezun , Bukovski si alti anticomunisti.
    A mai fost difuzat pe TVR1, dar cine sa il urmareasca? Bizonul roman se excita doar la vederea lui Pepe, Zavoranca,suncile Oanei Roman si ale lui Viorel Lis.Asa ca de unde atita audienta?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: