România devine grețoasă. În 2010 ne aflăm în 1793-ul francez. Se instaurează teroarea. PDL-iștii devin un fel de girondini.
Începe să-mi fie rușine că sunt român, că ne întoarcem astăzi, concomitent, la anii inchiziției, la anii iacobinismului, ai nazismului, ai bolșevismului și stalinismului celui mai abject.
Delațiunea, sub orice formă și pentru orice motiv, este reacția unei trăsături de caracter schimonosite și hidoase. Ea a ajuns, DIN NOU, după 60 de ani, politică de partid și armă politică în România „europeană” a secolului XXI.
Avem de-a face cu același gen de instigare ca în 1793 în Franța iacobină, ca în 1930 în Rusia bolșevică, ca în 1938 în Germania nazistă, ca în 1950 în România stalinistă, ca în 1966 în China „Revoluției Culturale” maoiste.
E un semn că o parte a societății românești este încă grav bolnavă de un primitivism feroce pe care îl credeam revolut sau doar redus la manelism, la indisciplină socială, la necivilizație.
N-aș fi crezut că se poate ajunge până aici!
Se vor găsi, desigur, ca în toată istoria barbariei psihologice umane, mulți capabili să argumenteze, să motiveze, să scuze, să vocifereze… Aceștia sunt cei mai vinovați!
Anul 1950 – România – Orașul Mangalia (jud. Constanța)
Adevărul este acesta:
• Vasile Iorga, „acuzat” că are un salariu „exorbitant” de circa 5.700 Euro, este Preşedintele Şantierului Naval „Daewoo Mangalia Heavy Industries”;
• Ioan Griguță, „acuzat” că are un salariu „nesimțit” de circa 1.600 Euro, este director general și presedinte al C. A. al Șantierului Naval „2 Mai” S.A. – Mangalia.
• Paul Foleanu, „acuzat” că are un salariu „uriaș” de circa 1.570 Euro, este director general al Stațiunii Neptun-Olimp.
N.B. – Niciunul dintre cei trei nu se află în vreo incompatibilitate, iar salariile afișate pe banner sunt BRUTE, potrivit declarației inițiatorului însuși al delațiunii publice, preşedintele filialei locale a PSD, primarul Mangaliei, Claudiu Tusac.
Instigatorul și delatorul Claudiu Tusac – PSD
***
© Alexandru Dan Mitache • 2010
Alexandru Mitache's Blog 
Da , acum se practica delatiunea celor cu salarii „nesimtite”. Totusi , chiar daca au salarii care par mari pt. Romania , acesti oameni si altii ca ei sunt manageri de top in meseria lor. Se intampla sa cunosc oameni din alte domenii care sunt buni profesionisti in meseria pe care o fac deja de ani buni si care mi-au spus ca vor pleca in strainatate daca li se reduce sau plafoneaza salariile.Oamenii de care vorbesc isi pot gasi oricand un post mult mai bine platit in strainatate. Sunt oameni onesti care isi fac meseria si care nu isi suplimenteaza veniturile capusand firmele pe care le conduc sau in care activeaza ca directori sau ingineri . Bineinteles ca exista si directori care fura sau care fac afaceri mai mult sau mai putin legale. Acestia merita sa isi piarda pozitia pe care o au si sa sufere rigorile legii.
cred cä fatza acestui……………….. spune tot.
un maidanz raios , ce este hränit de psd ca instigator.
acelas lucru se intamplä si in constantza.
au astfel de creeaturi perverse, care actzioneazä la
comanda pästäii drogate.se vorbeste de o adeväratä mafie.
Spirala încrucişată s-a aplatizat. Atât cea ascendentă, a evoluţiei sistemului democratic, cât şi cea descendentă a nivelului de trai, s-au comprimat în jos până s-au suprapus, constituind un singur cerc. Cerc fiind, nu are un capăt de care să-l apuci şi să dai cu el de pământ. Poţi doar să-l frângi în mâinile nervoase.
Am ajuns în punctul „of no return”. Dar nici „forward” nu ne mai putem urni. Suntem înţepeniţi într-un blocaj fără de ieşire.
În ţara în care nu mai poţi ridica un ac de pe jos fără aprobarea parlametului, în care doamna cu balanţa şi-a pus lentile de contact, progresului i s-a pus cruce. Noţiunea de reformă a devenit subiect predilect pt bancurile cu Bulă.
Ne aflăm într-un moment de cumpănă. Parlamentarii îşi votează de unii singuri salariile şi pensiile. Magistraţii se judecă cu ei înşişi, până ajung la ceea ce doresc mai mult şi mai mult, adică libertatea de a avea unele dintre cele mai mari remuneraţii şi pensii. Ca şi cum acestea nu le-ar ajunge, îşi mai arogă şi dreptul la şpagă prin invocarea unor articole constituţionale concepute parcă pt distinsele lor persoane. Edictul prin care au fost blagosloviţi cu plăţi enorme şi cu o inamovibilitate prost înţeleasă, nu şi-a atins scopul. În loc de a fi eradicată, corupţia în sistem a crescut proporţional cu leafa. Nicio muscă reformistă nu poate trece printre picioarele lor crăcănate, din cauză că se loveşte de robele întunecate şi lustruite. Legile pe care îşi bazează pledoariile şi sentinţele sunt mai elastice decât arcurile ceasornicelor elveţiene. Revenind la iluştri noştri aleşi (de către cine, oare?), constatăm (cu o irosită în van stupoare) că domniile lor se constituie în orice, mai puţin în „cea mai democratică instituţie”, sau mă rog, după preferinţă, „ cea mai reprezentativă instituţie a democraţiei”. Această aserţiune s-ar potrivi poate, mai degrabă în cazul Bulgariei sau Albaniei.
Lipsa manifestării punitive a autorităţii are la origine (pe lângă factorul ‘corupţie’), constituţia şi legislaţia. Populăm o şandrama construită din ţărână lipită cu scuipat şi dispreţ. Valorile morale au fost înlocuite de cultul banului şi al maşinii de top. În condiţiile în care adevăratelor elite le este interzisă prin lege şi reavoinţă, depunerea obolului destinat revirimentului atât de necesar naţiunii, nu ne mai rămâne decât o singură soluţie.
Pentru a explica necesitatea recurgerii la aceasta, voi reitera termenul atât de drag opoziţiei. Şi anume, acela de „dictatură”. Numai că, dictatura cu pricina a fost instaurată şi menţinută de către clasa politico-mafiotă, cu aportul incomensurabil al neiertatului Iorgovan. Nicio iniţiativă decentă nu va mai avea succes atâta timp cât alianţa dintre interes şi prostie se va afla la putere.
Este imperios necesar să dărâmăm şandramaua! Să construim un edificiu solid şi bine articulat, pe temelia democraţiei. Cum, nu ne mai putem sprijini pe legislaţia actuală, ieşirea se află într-o intervenţie care să o ocolească. Mămăliga nu va mai exploda. Aşa că, avem nevoie de un puci al statului împotriva statului. De o intervenţie în forţă a acelor elemente ale conducerii statului, care doresc să se opună actualei forme a statului. O revoluţie de palat. Parlamentul să fie dizolvat printr-un act unilateral şi ilegal. Rolul CSM şi al CCR să fie ignorat. Tagma magistraţilor să fie trecută prin sita actelor săvârşite şi a sentinţelor CEDO potrivit cărora pulimea le plăteşte incompetenţa. Nu doresc intervenţia armatei. Crearea unui grup compus din oameni politici, ziarişti, intelectuali şi profesionişti, care încă mai cred în adevăratele valori democratice, ar putea fi sămânţa nucleului revoltei împotriva ilegalităţii „legalităţii”.
Da, ştiu! Se vor găsi mulţi acei care îmi vor spune că momentul nu este propice unui astfel de demers. Îi contrazic de pe acum. Dacă vom trece criza şontâc-şontâc, vom intra din nou în somnolenţa care ne caracterizează.
Mă așteptam ca bătăioasa politică de delațiune, lansată de pesediști, să continue banneriada de la Mangalia împotriva unor mărunți consilieri locali, afișând pe toți pereții Bucureștiului mesh-uri enoooorme cu numele și salariile celor patru judecători constituționa…li care au votat și ei pentru scăderea pensiilor și salariilor bugetarilor. Aș!
Ăsta este Ponta… Un mic Che din carton.