Școala Sportivă de Elevi nr. 2 – Fotografii vechi (II)

Miercuri, 14 iulie 2010

Dragele și dragii mei,

Colegul nostru Peter Klein mi-a trimis și el două fotografii.

Una de la Babele, din aprilie 1970 și cealaltă din Valea Albă, datată (cu C14) în fix 27 iunie 1970.

Peter, scuze, mi-am permis să „inscripționez” pozele.

Îi rog pe toți cei care mai au prin shoe-box-uri astfel de poze să mi le trimită prin e-mail pe adresa mea (alexandru.mitache@gmail.com). Îmi va face mare plăcere să le public spre bucuria tuturor.

Pentru zoom, dați „click” pe fotografii.

***

© Peter Klein (fotografii)

© Alexandru Dan Mitache • 2010


O povestire politico-economico-fantastică, by Dan Voiculescu

Miercuri, 7 iulie 2010

Bună seara, copii!

Îl auzeam aseară pe Dan Voiculescu (la „Realitatea TV”!!! Îl așteptăm, nu-i așa, și pe Vântu la „A3”), propunând ca statul să se împrumute de la bugetari prin intermediul unor titluri de stat în valoare echivalentă reducerii salariale de 25% (i-a și scris o scrisoare președintelui Băsescu pe această temă). Acele titluri de stat ar fi, cică, imediat valorificabile pe piața financiară astfel încât cine are bani (băncile, zicea D.V.) să le poată cumpăra de la proprietarii bugetari care ar evita, astfel, reducerea veniturilor. Evident este o bazaconie, căci în momentul în care câteva milioane de oameni aruncă deodată pe piață o asemenea cantitate de titluri, valoarea lor s-ar prăbuși și ar începe o speculă și o bulibășeală formidabilă, la fel cum s-a întâmplat și cu certificatele din 1990, pe care le tranzacționau țigăncile în Obor, printre anticoncepționale și facturiere false. Unii ar putea vinde, alții nu, etc.

Apoi, chiar dacă, să zicem, băncile și numai băncile (adică nu și „rechinii”) ar cumpăra aceste titluri de stat (așa sugera D.V., care pretindea că n-are niciun interes personal în toată afacerea) am ajunge la situația în care TOT băncile ar fi creditorul statului. Adică ne-am întoarce înapoi „à la case départ”, cum zice francezul. Păi de ce-ar mai trebui să ne complicăm cu titluri de stat și cu împrumutul prin ricoșeu, când statul s-ar putea împrumuta direct de la bănci și cu banii respectivi să plătească salariile? Dacă-mi veți răspunde că prin sistemul propus de D.V. se evită dobânda, înseamnă că D.V. propune o iluzie, căci scadența de 3-5 ani preconizată de el pentru acele titluri presupune cel puțin o inflație (și probabil nu una mică), fără să mai vorbim că nicio bancă nu lucrează fără dobândă, pe care cineva ar trebui s-o suporte. Iată că, uneori, și „părinții economiei”, profesori universitari, spun lucruri trăznite. Sau, după ureche.

Dacă ceea ce a propus Dan Voiculescu se numește tot masură pro-activă, atunci m-am lămurit. Din păcate, aseară, gazdele emisiunii, Adrian Ursu și Oana Stancu, erau prea ocupate cu periajul unui viitor potențial stăpân (având în vedere situația de la „Realitatea TV” și precedentul Răzvan Dumitrescu), pentru a-i demola domnului Voiculescu castelul spaniol.

Povești politico-economico-fantastice!

Noapte bună, copii!


P.S. – La această oră – 17:30 –, pe „OTV”, un oarecare M. Russin pretinde, conform burtierei: «DAN VOICULESCU MI-A FURAT MUNCA ȘI IDEILE!» referindu-se la povestea cu titlurile de stat.
A ajuns lumea să se bată și pe prostie!


***

© Alexandru Dan Mitache • 2010


Școala Sportivă de Elevi nr. 2 – Fotografii vechi (I)

Marți, 6 iulie 2010

Dragele și dragii mei,

Colega noastră Maria Teju mi-a trimis o serie întreagă de fotografii minunate de la ski, de prin anii 1969, 1970 și 1971.

Le public aici și încerc să le situez – după indicațiile Mariei – și să-i identific pe cei care apar în ele – după memoria mea –.

Îi rog pe toți cei care mai au prin shoe-box-uri astfel de poze să mi le trimită prin e-mail pe adresa mea (alexandru.mitache@gmail.com). Îmi va face mare plăcere să le public spre bucuria tuturor.

Pentru zoom, dați „click” pe fotografii.


1969 • Diham

Radu Ghiea (cu spatele), Ileana Don (probabil) în dreapta lui… „?”

1970 • Babele (honni soit qui mal y pense)

Ioana Beju > Ileana Don > Maria Teju

1970 • Muntele Mic

Maria Teju > Thea Ionescu > Ileana Don > Tudor „Musi” Vespremeanu > Smaranda Oprescu

1970 • Muntele Mic

Maria Teju > Ileana Don > Thea Ionescu > Smaranda Oprescu

1971 • Postăvarul

Thea Ionescu

1971 • Postăvarul

Ion Ghika

1971 • Postăvarul

Maria Teju > Smaranda Oprescu > Ileana Don

1971 • Postăvarul

Maria Teju > Smaranda Oprescu

1971 • Valea Albă

„Sala de mese”

1971 • Valea Albă

„Bucătăria”

1971 • Valea Albă

Sus: Andrei Sturza > Adrian Chirulescu > Dan Smighelschi > Radu Cristea > Radu „Dutzi” Smighelschi

Jos: Corvin Pătrașcu (poate) > Puiu Popescu > ?

1971 • Valea Albă

Dinu Ghika • Sanda și Coco Oprescu • Ion Ghika • Niculae Oprescu

1971 • Valea Albă

Niculae Oprescu > Smaranda Oprescu > Maria Teju > Puiu Popescu > Ruth Dragomir > Corvin Pătrașcu

1971 • Valea Albă

Niculae Oprescu > Smaranda Oprescu > Maria Teju > Ruth Dragomir (poate) > Puiu Popescu  > Corvin Pătrașcu

1970 • Muntele Mic

Careu

1971 • Valea Albă

Radu Ghiea

1971 • Valea Albă

Radu Ghiea

1971 • ?

Niculae Oprescu > Ion Ghika > Maria Teju (în spate) > ? > Andrei Sturza > Radu Cristea

P.S. – Merci, Andrei Sturza și Smaranda Oprescu, pentru completări și corecturi.

***

© Maria Teju (fotografii)

© Alexandru Dan Mitache • 2010


Una mie, una ție, una lu’ Sfântu’ Ilie… că e de gașcă și aduce fonduri

Duminică, 4 iulie 2010

Inundații… Mană cerească pentru televiziunile de scandal.

„Realitatea TV” și „Antena 3” au lansat tradiționalele campanii pentru strângerea de fonduri destinate, probabil, sinistraților (deocamdată) din Moldova.

Văd mereu, pentru că mi se arată cu mare tam-tam, CUM-ȘI-CINE CERE și CUM-ȘI-CINE ADUNĂ banii, dar niciodată CUM-ȘI-CUI se DISTRIBUIE ei.

Ce chestie!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010


Din ciclul „Mentalități românești”… «MĂ DOARE-N CUR!»

Duminică, 4 iulie 2010


***

© Alexandru Dan Mitache • 2010


Din ciclul „Mentalități românești”… MIORIȚA, DROBUL DE SARE ȘI MUIEȚI ÎS POSMAGII

Vineri, 2 iulie 2010

Un certain Codrin Scutaru – activist politic de orientare… social liberală, adică admirator al cuplului Geoană-Antonescu, după cum rezultă din profil – titrează pe blogul său (reverberat pe Facebook de prietenul meu Dorin, care mă servește regulat cu astfel de fursecuri), hiperbolic și apocaliptic cum numai la televizor vedem, «România sub ape și lacrimi». Nimic special în această evidentă minciună, dacă pînă și jurnaliști de oarecare ținută, precum Cristian Teodorescu, cad în facilul clișeelor de lemn gen „agoniseala de-o viață”, devenite adevărate piese de butaforie stilistică scoase ocazional din magazia cu exprimări „plastice” și „de impact”, de nivel redactor/telespectator fidel „Realitatea Tv”.

Chestia sinistră e alta, în afara situației tragice a unor oameni (era să scriu „soartei tragice”, dar sintagma e inoportună, deorece soarta e o fatalitate independentă de puterea și voința oamenilor). Chestia sinistră – ziceam – e că, din nou, orice se întâmplă, niște maniaci revin, obsedant, la cine altcineva decât la președintele Băsescu. După ce, tot ei, țin teoria cu „tătucul”, care nu-i lasă, cică, pe alții să doarmă.


«Moldova mea natală e sub ape. Un fior tresare tot mai puternic în sufletul încă rezonant la ce a fost pentru mine cămin. Agitaţia şi tensiunea din jurul meu, într-o capitală păzită de falia căderii abrupte în realitate mă fac să îmi doresc să pot să fac ceva. Şi poate că, ca de altfel mereu, răspunsul se află în noi. La fel ca şi întrebările.
Imaginea conducătorului care ne duce la pieire lipseşte de la televizor.»


Cât patetism în patru fraze bombastice din care cei în cauză n-ar înțelege o iotă! Cât dor nebun de-a face ceva… Câtă ipocrizie!

Grija care îi f…recventează atât pe domnul Scutaru cât și pe domnul Teodorescu („Unde eşti, Traian Băsescu?” pe VoxPublica) privind absența lui Băsescu din mijlocul „puhoaielor dezlănțuite” (sună bine, hm?) este paradoxală și ticăloasă în același timp, dacă niște condeieri profită și de înecați pentru a face nițică propagandă politică „de partid”, respectiv „de trust”.

Avem de-a face, din păcate, din nou, cu o penibilă mentalitate extraeuropeană, mioritică.


«Acum, barbari şi semi-primitivi aşteptăm izbăvirea. Este. În noi.», scrie moldoveanul Scutaru.

Nu, teică, nu AȘTEPTAȚI IZBĂVIREA! IZBĂVIȚI-VĂ SINGURI! Cu lopata și cu cârca! Cu dinții, dacă e nevoie! De sute de ani Prutul și Siretul vă inundă și în aceleași sute de ani ați fi putut să ridicați, cu mâna goală, diguri cât piramidele. Dar nu degeaba și povestea cu „drobul de sare” și cea cu „da’ muieți îs posmagii” sunt de sorginte moldavă…

Pe olandezi – să mă scuze că-i compar în halul ăsta – ce Băsescu i-a asistat când și-au construit damurile, când și-au regularizat apele și când au făcut tradiție din îmbunătățirile funciare?


Sinistrații de astăzi, de anul trecut, de-acum doi ani, din vecii vecilor și până-n vecii vecilor, vor sta, „emblematici și cuminți” cum zice poetul, în cizme de cauciuc, în fața crâșmei cu țoiul în mână, dând interviuri și lamentându-se, așteptând soldații, pionierii, uteciștii, studenții sau deținuții să le facă soarta, sau, dacă nu, măcar curățenie în ogradă.


Incredibilul Scutaru, un mutant în felul lui, scrie mai departe:


«Până atunci, livrăm livrabile într-o capitală cu sufletul pierdut între facturi, contracte cu multinaţionale, în sluj faţă de marele capital, în sluj faţă de propria neputinţă de schimbare.
Dacă mai ai în tine ceva uman, dacă te căieşti că poate te-ai transformat în neom livrator de livrabile, uită-te o clipă la cei care acum nu mai au nimic. Şi poate, în sălbăticia artificială a sufletului tău corporatist sau mutant, vei decide să fii din nou om…».

Nu-i așa că zice/combate bine? Social-liberalul fregolian își pune surtucul cu fața roșie la exterior, își întoarce, precum Janus, fața stângă și agită pumnul strâns. Spre vila lui Videanu, spre poșetele lui Udrea, spre casa de 800.000.000 de euro a lui EBA, spre avatarurile capitalismului imperialist și global. Căci, bineînțeles, acestea sunt de vină pentru nefericirea istorică și ciclică a unor oameni rămași la stadiul mental de nomazi.

Să vină Băsescu? Mai bine să vină Moise!


***

© Alexandru Dan Mitache • 2010