O povestire politico-economico-fantastică, by Dan Voiculescu


Bună seara, copii!

Îl auzeam aseară pe Dan Voiculescu (la „Realitatea TV”!!! Îl așteptăm, nu-i așa, și pe Vântu la „A3”), propunând ca statul să se împrumute de la bugetari prin intermediul unor titluri de stat în valoare echivalentă reducerii salariale de 25% (i-a și scris o scrisoare președintelui Băsescu pe această temă). Acele titluri de stat ar fi, cică, imediat valorificabile pe piața financiară astfel încât cine are bani (băncile, zicea D.V.) să le poată cumpăra de la proprietarii bugetari care ar evita, astfel, reducerea veniturilor. Evident este o bazaconie, căci în momentul în care câteva milioane de oameni aruncă deodată pe piață o asemenea cantitate de titluri, valoarea lor s-ar prăbuși și ar începe o speculă și o bulibășeală formidabilă, la fel cum s-a întâmplat și cu certificatele din 1990, pe care le tranzacționau țigăncile în Obor, printre anticoncepționale și facturiere false. Unii ar putea vinde, alții nu, etc.

Apoi, chiar dacă, să zicem, băncile și numai băncile (adică nu și „rechinii”) ar cumpăra aceste titluri de stat (așa sugera D.V., care pretindea că n-are niciun interes personal în toată afacerea) am ajunge la situația în care TOT băncile ar fi creditorul statului. Adică ne-am întoarce înapoi „à la case départ”, cum zice francezul. Păi de ce-ar mai trebui să ne complicăm cu titluri de stat și cu împrumutul prin ricoșeu, când statul s-ar putea împrumuta direct de la bănci și cu banii respectivi să plătească salariile? Dacă-mi veți răspunde că prin sistemul propus de D.V. se evită dobânda, înseamnă că D.V. propune o iluzie, căci scadența de 3-5 ani preconizată de el pentru acele titluri presupune cel puțin o inflație (și probabil nu una mică), fără să mai vorbim că nicio bancă nu lucrează fără dobândă, pe care cineva ar trebui s-o suporte. Iată că, uneori, și „părinții economiei”, profesori universitari, spun lucruri trăznite. Sau, după ureche.

Dacă ceea ce a propus Dan Voiculescu se numește tot masură pro-activă, atunci m-am lămurit. Din păcate, aseară, gazdele emisiunii, Adrian Ursu și Oana Stancu, erau prea ocupate cu periajul unui viitor potențial stăpân (având în vedere situația de la „Realitatea TV” și precedentul Răzvan Dumitrescu), pentru a-i demola domnului Voiculescu castelul spaniol.

Povești politico-economico-fantastice!

Noapte bună, copii!


P.S. – La această oră – 17:30 –, pe „OTV”, un oarecare M. Russin pretinde, conform burtierei: «DAN VOICULESCU MI-A FURAT MUNCA ȘI IDEILE!» referindu-se la povestea cu titlurile de stat.
A ajuns lumea să se bată și pe prostie!


***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

Anunțuri

11 Responses to O povestire politico-economico-fantastică, by Dan Voiculescu

  1. vlad spune:

    jur ca in viata mea nu am vazut decat un singur fabulist mai mare! (jiji)
    omul asta este paralel cu orice forma de economie :))
    ma mir cum este atat de prost incat sa nu isi angajeze un economist de mana a 15-a sa ii povesteasca si lui ceva despre domeniul asta…

    M-am p…t pe mine de ras vazand emisiunea

    PS: la ciordeala nu ai nevoie de cunostinte despre economie 😉

  2. vlad spune:

    ala macar nu emite „bul(a)e” de genul asta.
    tovarasu’ simte nevoia sa ne povesteasca povesti.
    l-as aprecia daca ne-ar spune cum sa ciordim si noi de pe la firmele ex-sri sau de la defunctul nea nicu 🙂

  3. Culmea prostiei este sa te cheme Dan Voiculescu, patron la Antene si sa te duci sa te faci de cacat la Realitatea TV !
    http://mircea-badea-blogul.blogspot.com/

  4. elena spune:

    Citesc cu admiratie textele dvs. Ma tem insa ca a aparut o „intoxicare” (nu stiu cum s-o numesc altfel), care v-ar putea …decredibiliza. Link-ul la blogul lui Mircea Badea este catre un …fals. Nu inteleg…

    • ALEXANDRU MITACHE spune:

      V-as fi recunoscator daca mi-ati indica locul (link) unde am pus respectiva adresa gresita.
      Va multumesc.
      Daca va referiti insa la link-ul indicat in comentariul lui „mirceabadeafan”, atunci deja nu mai e problema mea. Dar sa stiti ca este o parodie haioasa. Desi nu cred ca, in alta parte decat in India, unui bou trebuie sa i se dedice ceva atat de important.

  5. elena spune:

    Ati identificat corect. Si sunt de acord si cu finalul raspunsului dvs.

  6. Ludosan spune:

    Alexandru: nu urmaresc viata politico-economica a Romaniei (ci, sporadic, blogul tau). Ma voi referi deci doar la descrierea pe care o faci.
    Daca propunerea este cea pe care o descrii, ideea D-lui Voiculescu este una destul de banala. Atunci cand nu ai bani sa platesti o datorie ( cazul Statului roman vis-à-vis de proprii lui salariati) poti sa incerci sa promiti ca vei plati, in viitor, cu dobanda.
    Asadar, pentru cei 25% „reducere” (adica promisiune ne-onorata) propunerea este o plata in viitor, cu dobanda: obligatiunile oferite bugetarilor. Faptul ca, pana la scadenta, proprietarii acestor obligatiuni au dreptul sa le vanda pe piata financiara… e normal, nu-i treaba celui care emite obligatiuni.
    Ceea ce este mai putin clar: aceste obligatiuni vor fi DATE bugetarilor ( in contul celor 25% de reducere) ? Ar parea normal si „simplu” dar nu este: o obligatiune are o valoare fixa (atat la emitere cat si la scadenta). In timp ce scadera salariului ar avea o valoare precisa numai in cazul in care ar fi temporara si termenul final al acestei „austeritati” ar fi cunoscut. Intrucat insa nu este asa, cei 25% scadere la salariu au o valoare… imposibil de masurat !
    Si mai curios ar fi ca aceste obligatiuni sa fie oferite…. contra cost ! (ca orice emisiune de obligatii). Intr-un asemenea caz, ce legatura cu cei 25 % ?

    Asadar emiterea de obligatii „echivalente reducerii salariale de 25%” este o aberatie intrucat nu poti masura valoarea acestei reduceri salariale.
    Spune mai simplu ca propui ca Statul roman sa-si acopere incapacitatea de plata actuala prin emitere de obligatii si gata.
    Insa emiterea de obligatiuni de catre un Stat… este o practica veche de cand lumea. Nici Voiculescu nici Russin n’au inventat-o.

    Cat priveste modul in care „Printul” (Statul adica) isi va onora datoria la scadenta… este o alta poveste:
    – in cazul fericit (pentru creditori) Printul va face o alta datorie, mai mare, pentru a o plati pe prima.
    – Printul va mari birurile pe populatie. Pe termen scurt, poate va aduna mai multi bani. Pe termen lung, este o catastrofa, intrucat taxele mari incetinesc dezvoltarea economica, deci baza viitoare de taxare. Esti mai bogat atunci cand ai 10% din 10 Milioane (1 Milion, deci) decat 50% dintr’un singur milion. A se vedea curba lui Lafer.
    Un Stat cu taxe mici castiga putin in prezent dar isi ofera sansa de a castiga mult in viitor. Unul cu taxe mari castiga, poate, mai mult in prezent insa cu siguranta se indreapta spre ruina: intai a populatiei si, la sfarsit, a lui insusi.
    – Printul creaza inflatie, prin emisie masiva de moneda (tehnica aplicata cu succes inca de catre Phillipe le Bel, ramas in istorie cu supranumele de „prince faux-monnayeur”). Se aplica si in zilele noastre (spatiul „euro”, de exemplu, nu poate scapa altfel, desi, deocamdata, „trage de timp”). Evident, Printul va fi imprumutat 1 000 atunci cand aceasta mie valora o casa. Si va da inapoi 1 100 peste 5 ani, atunci cand acesti 1 100 vor valora o cutie de chibrituri. Printul este un „jucator economic” privilegiat: este stapan exclusiv pe masina de imprimat bani.
    – Printul refuza sa-si plateasca datoria ( in fond, reducerea salariilor sau a pensiilor nu reprezinta decat refuzul, suveran si unilateral, al Printului de a-si onora o parte din promisiuni). Ce poti sa-i faci ? Nimic.
    – uneori, Printul isi va ucide creditorii, pentru a scapa de datorie (din nou, exemplul lui Philippe le Bel cu templierii…). Bancile care ar detine prea multe obligatiuni de Stat ar trebui sa reflecteze mai mult…

    Ultimele doua procedee sant termenul final al povestii. Se intampla rar.

    Cel mai frecvent aplicate sant primele doua: ceea ce explica faptul ca, in general, „obligatiile suverane” sant cautate pe piata financiara, intrucat Printul are reputatia de a fi oricand solvabil. Tu, personal, nu poti obliga pe altii (cu forta, cu pistolul la tampla!) sa-ti dea bani: daca o faci, se cheama ca operezi un santaj. Printul in schimb detine „monopolul legal al violentei” (= definitia Statului, propusa de Max Weber si utilizata in majoritatea manualelor de drept constitutional). Printul, in limite foarte largi, dispune de un rezervor de bani aparent inepuizabil: populatia tarii. Asupra careia exercita un drept comparabil cu cel al proprietarului de sclavi: dreptul de a lua cat vrea el, prin violenta (nu prin schimb LIBER consimtit in mod bilateral), din rezultatele muncii sclavilor.
    Dar tocmai faptul ca nu are in a demonstra ca va utiliza inteligent banii imprumutati (spre deosebire de orice „privat”) face ca Printul, in general, acumuleaza datorii pana… ajunge la ultimile doua procedee: ne-plata si/sau procese trucate la adresa creditorilor prea mari. Oalele sparte insa sant INTOTDEAUNA platite de cei multi si marunti: Printul nu opereaza cu o avere „proprie”, este doar un gestionar – prost, tiranic si ingamfat – al averii populatiei. De altfel Printul zilelor noastre (Statul) nu are nici o realitate fizica: este doar o fictiune abstracta.
    Problema nu este insa, actualmente, specific romaneasca: vezi http://www.contrepoints.org/Un-Etat-peut-faire-faillite.html
    sau ultima cartulie a lui Jacques Attali:
    http://www.amazon.fr/Tous-ruin%C3%A9s-dans-Dette-publique/dp/2213655375

    Solutia „obligatiilor de Stat” este un expedient comod pentru carmuitorii actuali: un „petic” temporar. O modalitate de se descotorosi de neputinta actuala pe spinarea generatiilor viitoare. Solutie veche de cand lumea. Voiculescu si Russin au descoperit si ei America, la cateva secole dupa Columb ?

    • ALEXANDRU MITACHE spune:

      Dragă Andrei,

      Foarte pertinentă sesizarea ta privind problema insolubilă a cuantificării sumelor pentru fiecare bugetar în parte. Și, bineînțeles, foarte interesante și analiza ta și critica… golanului de „prinț”.
      N-am vrut să intru în amănunte, pentru că propunerea domnului Voiculescu nu este decât o mică flotare politicianistă, nicidecum ceva serios sau de luat în seamă. Dovadă ca niciun analist economic n-a făcut-o.
      Mie mi s-a părut haioasă INDICAȚIA lui ca bugetarii, odată cu titlurile în mână, să dea fuga să le vândă la bancă transferând împrumutul TOT la băncile despre care toată lumea spune că trebuie evitate din cauza dobânzilor mari.

      P.S. – Statul român e departe de a fi un „prinț” atât de trufaș și de puternic pentru a-și permite TOATE ticăloșiile despre care scrii tu.

      • Ludosan spune:

        Raspuns la PS:
        – imprumuturi cu nemiluita… face! (daca-mi aduc bine aminte, astepta, prin noiembrie 2009, imprumuturi de la FMI pentru… cheltuieli curente ! Cea mai elementara „ortodoxie bugetara” spune ca cheltuielile curente trebuiesc asigurate din veniturile curente. Imprumuturi se fac numai pentru investitii majore, presupuse a aduce beneficii viitoare).
        – taxe, accize si impozite… nu se da in laturi (nu am auzit ca Romania sa fie vreun „paradis fiscal”)
        – inflatie a facut cu toptanul, cel putin pana prin 2002-2003
        – datorii ne-onorate ? Cum spuneam, reducerea salariilor sau a pensiilor este o forma de a nu respecta o promisiune; macar partial.
        – ramane sa prigoneasca „templierii”. Inca nu cunosc vreun caz flagrant. Dart, cum spuneam, aceasta solutie este o „extrema” care se atinge rar (sau poate chiar deloc, in zilele noastre).

        Suprema „ticalosie” a zilelor noastre este ca toate aceste tertipuri ne sant „vandute” nu ca acte detestabile ci ca acte de inalta virtute morala. Taxele si bugetul „public” sant insemnele „solidaritatii nationale”, inflatia este servita in chip de „devaluare competitiva” (cati semi-docti nu apar sa ne explice ca devaluarea monetara este favorabila economiei intrucat stimuleaza exporturile!?), cei care acorda credite Statului sant „rechini ticalosi”, etc.
        Pe vremuri, matrapazlicurile Printului erau „le fait du Prince”: expresia arata clar ca actele cu pricina nu erau considerate morale ci doar consecinta PUTERII ! Desigur, in fata PUTERII cei slabi se inclinau, resemnati: dar nu le cerea nimeni sa-si altereze simtul etic si sa considere faptele cu pricina ca fiind admirabile.
        Probabil insa ca am o viziune simplista, si nu inteleg inca subtilitatea conceptelor morale moderne: vreun lagar de reeducare, pentru indivizi ca mine, oare mai exista ? Prin Coreea de Nord, Cuba ?

        Revenind la concret: desigur, ideea lui Voiculescu este cel mult demna de Caragiale. Dar in patria de origine a lui Eugen Ionescu sau Tristan Tsara, un anume „penchant” pentru absurditati trebuie considerat un patrimoniu national. A se cultiva cu grija si abnegatie patriotica ! Voiculescu, Vanghelie, Gigi Becali…. in felul lor sant adevarate „perle” nationale: ma intrb chiar daca prostiile lor nu ar trebui considerate „de utilitate publica”.

  7. Cat priveste modul in care “Printul” (Statul adica) isi va onora datoria la scadenta… este o alta poveste:- in cazul fericit (pentru creditori) Printul va face o alta datorie, mai mare, pentru a o plati pe prima.- Printul va mari birurile pe populatie. Pe termen scurt, poate va aduna mai multi bani. Pe termen lung, este o catastrofa, intrucat taxele mari incetinesc dezvoltarea economica, deci baza viitoare de taxare. Esti mai bogat atunci cand ai 10% din 10 Milioane (1 Milion, deci) decat 50% dintr’un singur milion. A se vedea curba lui Lafer.Un Stat cu taxe mici castiga putin in prezent dar isi ofera sansa de a castiga mult in viitor. Unul cu taxe mari castiga, poate, mai mult in prezent insa cu siguranta se indreapta spre ruina: intai a populatiei si, la sfarsit, a lui insusi.- Printul creaza inflatie, prin emisie masiva de moneda (tehnica aplicata cu succes inca de catre Phillipe le Bel, ramas in istorie cu supranumele de “prince faux-monnayeur”). Se aplica si in zilele noastre (spatiul “euro”, de exemplu, nu poate scapa altfel, desi, deocamdata, “trage de timp”). Evident, Printul va fi imprumutat 1 000 atunci cand aceasta mie valora o casa. Si va da inapoi 1 100 peste 5 ani, atunci cand acesti 1 100 vor valora o cutie de chibrituri. Printul este un “jucator economic” privilegiat: este stapan exclusiv pe masina de imprimat bani.- Printul refuza sa-si plateasca datoria ( in fond, reducerea salariilor sau a pensiilor nu reprezinta decat refuzul, suveran si unilateral, al Printului de a-si onora o parte din promisiuni). Ce poti sa-i faci ? Nimic.- uneori, Printul isi va ucide creditorii, pentru a scapa de datorie (din nou, exemplul lui Philippe le Bel cu templierii…). Bancile care ar detine prea multe obligatiuni de Stat ar trebui sa reflecteze mai mult…
    +1

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: