Secvențe din serialul „Capu’ la Ponta” (episodul II)

Joi, 30 septembrie 2010

Ponta și-a făcut blog. Probabil că știți.

Acolo se războiește cu cine poate. Numai că nu prea poate, atâta timp cât nu-și angajează un „negru” mai deștept ca el, capabil să dea niște replici coerente și inteligente.

De probă, am postat acolo articolul Secvențe din serialul „Capu’ la Ponta” (episodul I).

Credeți că l-a acceptat? Aș! „Bătăiosul” Ponta este o mazetă lașă, un căcănar, exact așa cum l-am caracterizat.

Ba chiar cică și-a motivat lașitatea printr-o postare parcă întâmplătoare:

Ca sa „keep it short and simple”: – eu ce vina am ca majoritatea mesajelor imi sunt favorabile? Zau ca am eliminat doar comentariile cu injuraturi. Pe blogul meu nu accept limbaj de birjar…sau de Base. -fiind procuror, sunt incoruptibil.

Ha, ha, ha… Păi cine să corupă un papagal, care n-a reprezentat niciodată nimic de unul singur?

De fapt, micul Cațavencu și-a făcut blog pentru a agăța gagicuțe sărace cu duhul și pentru a da prestanță proștilor și golanilor care se simt valorizați citindu-l. Valorizați în comparație cu el însuși…

Ce legătură are „procurorul (sanchi) incoruptibil” cu limbajul??? Ponta este întruchiparea oportunistului parvenit, care calcă pe cadavre, ferindu-se ca dracul de tămâie de orice confrunatre directă. „Găselnița” cu limbajul este, de fapt, o metodă penibilă de a se ascunde în păpușoi. N-avea decât să ignore „înjurăturile” (care în cel mai rău caz mă defavorizau pe mine în ochii admiratorilor săi) și să se concentreze pe critici. Dar cine să facă asta? Un fricos? Un om de paie?

N-a avut nici curajul să-și recunoască aberațiile,  nici capacitatea să și le susțină.

I-am scris din nou:

Domnule Ponta, sunteți un narcisist laș.
Evitați în mod penibil să răspundeți unor critici sub pretextul inacceptării injuriilor și limbajului „tip Băse”.

În schimb acceptați «Omul e un dobitoc!» sau «România nu are o putere, are o “putoare”, care se află temporar la Cotroceni (auzită acum 10 minute de la manifestanţii din Piaţa Victoriei).
Predarea-primirea de ieri, de la interne,
-Un simulacru patronat de javra Preş.»

Vedeți și comentariul lui Covăsneanul, plin de insanități.

Sunteți, așadar, și mincinos.

Vă complaceți printre agramați și printre ignoranți incapabili să-și dea seama cum îi fraieriți. Asta este, de fapt, ideologia stângii. De la Marx, Engels și Lenin încoace.

Nu mă interesează să vadă și alții ce vă scriu, pentru că știți foarte bine că tragedia pe care o trăiți este că pe dv. vă plac cretinii, analfabeții, puturoșii și gregarii. N-o să reușiți niciodată să ajungeți la oameni educați sau inteligenți, decât mituind niște jigodii. Bazinul dv. electoral sunt ramoliții și cei cu puține clase. Veți fi disprețuit de toți cei la care dv. nu veți ajunge niciodată.

Va respinge din nou comentariul. Că e… procuror incoruptibil.


***

© Alexandru Dan Mitache • 2010


Secvențe din serialul „Capu’ la Ponta” (episodul I)

Miercuri, 29 septembrie 2010

Ponta a apărut al televizor. Mai arogant ca Năstase și mai prostănac ca Geoană. Dar și mai ticălos ca Iliescu.

Nici nu știi ce poreclă să-i mai pui: Cațavencu, Zăroni, Maimuțoiu’, Cârlanu’, Infantilu’ sau Imaturu’? Nici nu mai știi dacă dă dovadă de-un penibilism teribil sau de-un teribilism penibil.

În orice caz, Micul Cațavencu l-a trimis la vestiar pe Caragiale. Mai rar atâta ipocrizie, demagogie, populism, prostie băloasă și lipsă de caracter. Ponta pretinde că s-a născut alaltăieri și că a intrat în politică ieri. Nu-i cunoaște nici pe Iliescu, nici pe Vanghelie, nici pe Năstase, nici pe Geoană, nici pe Vântu, nici pe Voiculescu. El nu era nicăieri când respectivii erau peste tot. Ba chiar i-a combătut din subterane. El e genul „orfan”, de-ăla… „n-am tată, n-am mamă, rad tot”. A fost un aprig disident. Sanchi!

A debitat, ba a mai și scris pe tablă, suficient și impertinent, o serie întreagă de prostii monumentale amestecate cu idei fixe și marote transpartinice expirate. Citez, din memorie, câteva dintre ele. Sunt muuult mai multe.

«Vom mări salariul minim pe economie la 800 de lei.»

Adică va crește, de la suma actuală de 600 de lei, cu… 33,3%, cu toate celelate creșteri în cascadă, salariale și de pensii, ce decurg din acest salariu minim pe economie la care se raportează totul.
Inflația care va rezulta nici nu contează. Isărescu va fi emigrat în Congo.

«Daca mărești salariul minim pe economie, toate cotele de asigurări sociale cresc și astfel se strâng mai mulți bani la buget.»

Mai era un „dăștept” care susținea că diminuarea salariilor bugetarilor va antrena scăderea contribuțiilor acestora la buget, care, prin urmare va fi mai sărac. Duda lui Ponta este aceeași prostie, în oglindă. Vanghelie sau Geoană îi vor sugera să facă salariul minim de 1.000.000 RON pentru ca bugetul să duduie, astfel încât fiecare pleșcar sau pensionar să aibă 600 SEL-ul la scara vilei.

«Ardelean de la PDL a recunoscut că dacă rămânea Nica la Interne nu câștiga Băsescu alegerile, asta înseamnă că Blaga a falsificat alegerile.»

Varianta corectă, exprimată de Ardelean, anume că de fapt Nica ar fi trucat alegerile făcând imposibilă alegerea lui Băsescu și că Blaga a împiedicat porcăria, nici nu-i trece prin cap inteligentului Ponta, care uită de trio-ul marilor caractere Nica-Vanghelie-Voicu.
De fapt, și teoria asta face parte din familia logică „flacăra violet”.

«Toate licitațiile pentru lucrări de infrastructură le câștigă firme străine, acest lucru nu se va mai întâmpla.»

Aoleo! Nu le câștigau Cășuneanu, Umbrărescu și grupul de la Goldenblitz prin mită? Sau Ponta se gândește deja cum să plătească datoriile partidului facute în campanie și neplătite nici azi și are nevoie de sponsori?

«Nu trebuie să se mai întâmple ca membrii de familie ai unor politicieni – soții, copii – să fie chemați la DNA.»

Degeaba i-a invocat moderatorul posibilitatea ca și o soție să comită sau să fie complice la infracțiuni, Ponta a rămas ferm. Niet! Ceea ce prefigurează un viitor de aur, în sânul procurorului Ponta, tuturor șpăgarilor, hoților și evazioniștilor politicieni, care își vor pune la produs soațele și mătușile decedate, după modelul Adi-Dana-Tamara.

(Va urma)


***

© Alexandru Dan Mitache • 2010


NU, Domnule Băsescu!

Duminică, 26 septembrie 2010

♦♦♦ ÎN ATENȚIA OPINIEI PUBLICE ♦♦♦

NU, Domnule Băsescu!

NU, acești oameni nu sunt „infantili”, așa cum, cu răutate, i-ați caracterizat sau i-ați caracteriza dumneavoastră.

NU, acești oameni nu sunt „maimuțoi”, așa cum i-ați numit dumneavoastră.

NU, acești oameni nu sunt nici iresponsabili, nici măscărici, nici inconștienți, nici imaturi, nici penibili, așa cum v-ar veni să-i faceți. Nici cârlani înțărcați.

Acești oameni au condus sau conduc partide importante, conduc organizații politice și municipii inportante, fac și votează legile acestei țări.

Acești oameni au responsabilități, au viziune, au programe, au doctrină, au orizonturi, au maturitate politică și civică și au aliați.

Acești oameni vor conduce în curând această țară, rezolvând problemele și necesitățile poporului.

Acești oameni vor avea pe mână C.S.A.Ț.-ul.

Acești oameni au convingeri democratice și au o perspectivă europeană.

Acești oameni serioși se vor întâlni și vor da mâna cu Obama și Medvedev, cu Putin și Merkel, vor purta discuții cu Cameron și Sarkozi, ne vor reprezenta la O.N.U., la N.A.T.O. și la C.E. Vor negocia cu F.M.I.

Acești oameni vor reprezenta România și poporul român în Europa și în lume.

Acești oameni vor desăvârși Revoluția. Sau vor face alta.

ACEȘTI oameni…

***

© Alexandru Dan Mitache


Tolontan, tigrul Amnéziei

Duminică, 26 septembrie 2010

Efectuez lectura „recomandării” făcute de cineva și anume a articolului intitulat „Animal Planet la Cotroceni” – semnat de Cătălin Tolontan pe blogul său – și o comentez (vai mie!), punct cu punct, în direct și în timp real, cum se zice. Bineînțeles, fără a citi producția acestui Sherlock Holmes al gazetăriei românești, adică o altă tentativă penibilă de justificare a injustificabilului,  articolașului meu nu-i mai rămâne decât aspectul ludic. Deci… GO!


• După seria de mare insucces „Solidarii” (cu Vântu), iată pe ecrane, în „Labavizion”, seria „Justificatorii” (milițienilor-derbedei). Tolontan nu duce chiar tava, dar este un fel de halebardier 6.

• „Mitologia sportului” constă, la talentatul Tolontan, în „ieși afară, javră ordinară”. Bon, e un început promițător.

• Tolontan este, de altfel, un iscusit hermeneut al limbajului stadioanelor, explicând ce vorbă banală, ba chiar justițiară, este, de fapt, acest „ieși afară, javră”. Avem de-a face cu un ezoterism rezervat inițiaților, pe care maestrul Tolontan ni-l descifrează, destăinuindu-i înțelesurile absconse.

• Nu mă mai refer la vina colectivă a „jurnaliștilor sportivi”, printre care și Tolontan, de a fi adus nu numai comentariul sportiv la halul de gregaritate, de mahalagism și de penibil la care a ajuns, ci și frumosul sport fotbal la mintea și cheremul unor Becali, Dragomir & Comp.

• Textul edulcorează tema. E vorba despre justificarea protestelor, în general, despre modul de manifestare, în general, despre fățărnicia tâmpă a celor care exhibă documente irelevante. Tolontan ajunge, însă, inevitabil, la „vina lui Băsescu”, temă-punct pe fluturașul chenzinal de la grupul „Intact”. N-ai băgat „Băsescu e de vină”, nu papi ochișor.

• Tolontan este – împreună cu CTP, pe care și-l asociază întru rele -, DIN NOU, un mincinos-prin-decontextualizare. Justifică, pueril, după modelul „da’ tu?”, grobianismul milițienilor prin modul colocvial de a vorbi al președinteului. Zice:

«Dar nici președintele României nu se (? – n.m.) poate pretinde politețe de la semenii săi atît timp cît, nu mai devreme de acum cîteva zile, el iî făcea “maimuțică” pe unul dintre liderii Opoziției și pretindea ca îi citește acestuia pe fața infantilitatea.»

Numai că Tolontan uită să justifice la milițieni și penisul de pe figura lui Boc, care n-a vorbit în viața lui urât, uită „muia” oferită propriului ministru, care este un om de-o corectitudine exemplară în ceea ce privește exprimarea, uită să justifice și toate porcăriile spuse de chiar colegii săi despre Udrea, omite mojiciile la adresa miniștrilor de finanțe, al muncii sau al transporturilor, uită că lansarea în premieră națională a măscărilor porcoase a avut loc la tribuna parlamentului României, de unde premierul Năstase invita inclusiv doamnele să-i numere coaiele, pe care ulterior s-a văzut că nici nu le avea la el atunci când se acundea de justiție sub poalele imunității parlamentare.

Tolonatn se vrea un maestru al speculației specioase, dar nu e decât un inabil fraieritor de alba-neagra. Adică… Tolontan e un făptuitor de escrocherii intelectuale care abuzează de credulitatea beátă a unora sau altora. Acest Tolontan face parte, în cadrul miliției voiculesciene, din categoria „milițieni buni, cu 8 clase”, diferențiându-se de „milițienii bătăuși cu 4 clase”. El apare mai „spălat” decât unii ca Badea, Ciutacu sau CTP. Astfel îi induce în eroare pe „deținuții” captivi ai grupului media respectiv, părând mai ponderat, deci mai credibil. De fapt e cu atât mai pervers.

• Când Tolontan zice direct „când îi insulți pe cei care te critică și „dar nici așa nu comunică președintele cu criticii săi” este clar că se adresează exclusiv fanilor săi de pe stadioane și fanaticilor cu intelect redus. Orice om cât de cât avizat și dotat cu un dram de discernământ își dă seama că Tolontan minte IAR, utlizând aceeași eternă metodă ieftină de fraiereală care se predă la învățământul politic media din cadrul trustului care-l hrănește: înghesuirea unui neadevăr obez sub un adevăr pipernicit. Adică mizeriile, trivialitățile și jignirile lui CTP, ale lui Nistorescu, ale lui SRS, ale derbedeilor de la PSD și PNL sunt „critici”, în timp ce răspunsurile lui Băsescu sunt „insulte”? Adică „chiorul”, „piticul” și „curva” sunt critici, iar „infantilul” e o insultă? Să fim serioși… Până unde pot merge cu prostia abusurdă sau ticăloasă cei care înghit astfel de pere mălăiețe? Cu astfel de fente pot fi convinși doar cei care se VOR a fi convinși și nu reușesc de unii singuri, prin mijloace intelctuale proprii. De fapt, când tu însuți îți intitulezi articolul „Animal Planet la Cotroceni” riști lejer, tot în limbaj simpatico-fotbalistic, sau sindicalist, un „animal e mă-ta, boule!”. Ceea ce, desigur, ar fi o insultă ordinară aruncată unei critici subtile. Chiar dacă, la final, jmekerul autor aruncă insulta respectivă în capul gol, adică fără de cașchetă, al milițienilor.

• Dacă Tolontan n-a reținut din activitatea politică de la Cotroceni decât tema cu plantele medicinale înseamnă că se află în tratamente homeopatic-naturiste. Poate pentru greața pe care și-o autoinspiră.

• Tolontan, dintr-o jenă poate explicabilă, nu poate evita instinctul răufăcătorului care revine la locul faptei și ajunge, volens nolens, la chestiunea cu patinoarul de la Brașov, care i-a rămas ca un găinaț indelbil pe față și pe „operă”. Introduce în discuție subiectul respectiv ca nuca-n perete, într-un context care n-are nici legătură cu obsesia sa. Citez:

«Nu așa se vorbește cu președintele țării tale, dar nici așa nu comunică președintele cu criticii săi! La finalul emisiunii de la “Nașul”, Traian Băsescu a ironizat, fără s-o numească, evident, investigația despre patinoarul de la Brașov, spunînd că “ați văzut, unii încearcă să facă praf patinoarul”, asta în timp ce forfeca aerul cu mîinile, mimînd distructivitatea ziariștilor.»

Ce are „vorbitul” și „comunicatul” cu patinoarul care l-a făcut de râs pe Tolontan? Nimic. Doar ranchiuna meschină a celui care nu-și poate recunoaște greșelile.

• „Ingenuitatea” ipocrită a unui simbriaș al trustului „Intact” devine chiar penibilă la final, atunci când se aduce vorba despre „starea de război”. Adică nu în redacții, nu în televiziuni, nu la P.S.D. și P.N.L. se urzesc și se fomentează zilnic teme și campanii absurde, denigratoare, calomnioase, alarmiste, belicoase, ci… la Cotroceni? Domnul Tolontan sare de pe fix pe măsură ce se ambalează. Curba fatidică vine la sfârșitul articolului, iar Tolontan iese în decor cu frânele muci, cu direcția varză și cu logica praf. Adică editorialele dictate la telefon de moguli unor vuvuzele de trist renume, sau știrile despre poșetele lui Udrea, sau „breaking news”-urile apocaliptice, sau perorațiile incontinente ale tonomatelor și ale invitaților lor de talia Marianei Câmpeanu sau Mădălin Voicu, pe teme dictate ar putea să intereseze pe altcineva decât masa de „Animal Planet” pe care Tolonatn o reprezintă fără niciun brio? Când majoritatea ziariștilor recunosc, în momentele lor de luciditate, că juranlismul românesc a ajuns un căcat modelat de patronii de presă după chipul și asemănarea lor, bietul Tolontan, cu onoarea în ghips și orgoliul în atele, ar vrea ca la Președinția unei țări să se acorde atenție coprofagiilor colegilor săi? Ei da, ăsta tupeu lunatic!

• Tolontan este un amnezic intermitent, un fel de clipici care pâlpâie nervos emițând alandala și multicolor, deci tentant pentru unii,  idei, adevăruri, minciuni, non-idei, obsesii, clișee măsluite cu fotoșopul din dotarea oricărui maltratator al adevărului obiectiv. Parafrazându-l pe Mao: Tolontan este un mare tigru, dar un tigru de hârtie. Și apropo de „Animal Planet”… de câți lei e hârtia din care e confecționat tigrul, numai Voiculescu știe.

• Din întregul articol se desprinde UN SINGUR ADEVĂR, acela că între sindicate și peluza de golani nu este nicio diferență.

Just, coane Tolontane!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010


Adevărul din fotografii (update)

Sâmbătă, 25 septembrie 2010

Nu mă voi referi la golăneala la care s-au pretat milițienii.

Nu mă voi referi nici la cei care le justifică purtarea greu de imaginat.

Citesc, totuși, în DEX:
RĂUFĂCĂTÓR, -OÁRE, răufăcători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care face sau aduce (mult) rău altora, care contravine legilor morale și sociale; făcător de rele.

În concluzie, l-am auzit mai devreme pe răufăcătorul Antonescu Crin justificând manifestările „liberale” ale milițienilor și condamnând atitudinea, absolut normală, a președintelui care a renunțat la serviciile de escortă ale poliției rutiere.
Individul cu papion nu e în stare să înțeleagă că nu se poate să ai nevoie de cineva care te înjură, așa cum face el însuși cu PSD-ul.

*              *

*

Am descărcat fotografiile de pe HotNews. Le-am decupat și le-am mărit.

Ce se vede în ele? Ce se vede în ele dincolo de iluzii, de minciuni, de manevre, de manipulări, de creiere infierbântate?

Se vede adevărul gol, adevărul DAT DE GOL…

Se vede și PROSTIA!

Și… se vede și CINE sunt, poate, „javrele ordinare”.

*              *

*

♦ În Foto 1 se vede o carte de muncă exhibată mânios de o protestatară.

Cu un zoom bun – Foto 2 – vedem că tovărășica este „FLORIC. V” – adică probabil floricultoare treapta a V-a – și că lucrează, potrivit ștampilei din dreapta jos, la A.D.P. – adică la Administrația Domeniului Public –, care ține de primărie.


Urmărim evoluția salariului brut de încadrare:

  • 01.01.2008 = 529 RON (salariu majorat conf. O.G. 10 / 2008) + 15% spor de vechime = 608 RON
  • 01.04.2008 = 649 RON (salariu majorat conf. O.G. 10 / 2008) + 15% sper de vechime = 746 RON
  • 01.05.2008 = 649 RON (conf. O.G. 24 / 2000) – nu știu ce reprezintă această mențiune.
  • 01.10.2008 = 672 RON (salariu majorat conf. O.G. 10 / 2008) + 15% spor de vechime = 773 RON
  • 01.09.2009 = 680 RON (salariu majorat conf. O.G. 24 / 2000) + 15% spor de vechime = 782 RON
  • 01.01.2010 = 782 RON (salariu stabilit conf. H.G. 330 / 2009) –  se vede că sporul de vechime a fost inclus în salariul de bază și NU a fost, deci, eliminat.
  • 01.07.2010 = 587 RON (salariu diminuat cu 25% conf. L. 118 (?) / 2010)

Rezultă că în perioada 01.01.2008–01.01.2010 salariul unei floricultoare bugetare de grupa 3, treapta a V-a, a crescut cu 29% (din care 27% doar în 2008), la o inflație de 6,3% în 2008 și de 4,74% în 2009. Pe ce bază??? Numai Tăriceanu și PSD-ul știu. Nu știu câtor angajați din sectorul privat le-a crescut salariul cu 27% într-un singur an. Mie nu…

♦ În Foto 3 se poate vedea un „fluturaș” al unei bugetare cu un salariu brut de încadrare de 1.607 RON din care mai rămâne la „lichidare” cu… 77 RON, puși pe card.

Ce se-ntâmplă (vorba lui Văcăroiu)? Păi, chiar și cu zoom – Foto 4 –, nu se vede cât avans a luat la „chenzina I”, dar se vede că plătește cotizația la sindicat 9 RON, la Asociația umanitară 5 RON și… restituie la C.A.R. (Casa de Ajutor Reciproc) 762 RON!!!


În final mai apar pe „fluturaș” un rest de plată (rd. 12) de 237 RON și niște bizare „NORME DE HRANĂ” (!) (rd.13) în valoare de 540 RON. Deși scrie clar că „TOTAL DREPTURI ACORDATE PE CARD” (alea de 77 RON) se calculează prin însumarea rd. 12 și rd. 13, care ar totaliza 777 RON, pe „fluturașul” arătat apar doar… 77 RON. Ce minune! O minune care se face, poate, cu Tipp-Ex-ul???

Nu mă interesează dacă manifestatoarea fluierătoare și-a luat C.A.R.-ul pentru a-și plăti o plasmă, o mașină, un concediu în Antalia, sau, Doamne ferește, o operație. Cert este că s-a întins mai mult decât îi permitea plapuma. Căci, chiar și cu un salariu brut nediminuat cu 25%, de 2.142 RON, din care mai rămânea cu un net de vreo 60%, adică cu vreo 1.300 RON, a plăti o rată la C.A.R. echivalentă cu 60% din venitul net total mi se pare o imprudență nepermisă. Ca să nu spun o prostie.

Iată care sunt temeiurile pentru care ACEASTĂ lume manifestează, înjură, insultă, huiduie, tropăie și se dă cu curul de pământ; și încă în mod ilegal, se pare.


Părerea mea. Dacă am greșit pe undeva, sunt dispus să revin.


***

© Alexandru Dan Mitache • 2010


Crinociclistul (update)

Sâmbătă, 25 septembrie 2010

«Sătul de traficul de coşmar din Bucureşti, şeful liberalilor Crin Antonescu s-a hotărât să renunţe la maşină în favoarea bicicletei.

Senatorul şi-a cumpărat o bicicletă crem, olandeză, pentru care a scos din buzunar 1.999 de lei.

Deşi era îmbrăcat în costum şi avea cravată la gât, fostul candidat la preşedinţia României s-a aventurat şi a făcut o probă noii sale achiziţii.

Crin Antonescu recunoaşte că nu s-a mai plimbat din copilărie cu bicicleta.»

(Sursa: Click.ro)

Aș zice: conu’ Crinu biciclistu’ a căzut și și-a rupt…

Dar aici Crin Antonescu își dezvăluie o latură inedită: cea de pițiponc.

Și de fan al celebrilor Poponeț și Fizz, mari amatori de blanc cassé integral.

O cunoștință din Olanda îmi confirmă că obiectul dintre picioarerle lui Antonescu este o… „omafiets” (adică „bicicleta bunicii”) marca „Gazelle”.

La cât de harnic e, n-o să reușească nici să pornească, căci se mișcă prea lent pentru a prinde viteza necesară.

Și vorba bancului: dacă nu va fi cuminte, Patriciu îi va pune șaua la loc.

P.S. – De remarcat apărătoarea menită să prevină intrarea fustelor lui Crin între spițele roții din spate.

P.P.S. – De remarcat și lipsa vitezelor, adică a unor complicații insurmontabile pentru dinamismul proverbial al Crinului.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010


Gabriela Vrânceanu Firea Pandele a inventat tortul miresei din colivă (update 2)

Miercuri, 22 septembrie 2010

Preluare de pe blogul

LUPUL ALB (niciodată de stânga!)

Miercuri, 22 septembrie 2010

Galeria cu jigodii 3

«Pentru cei care-si faceau tot felul de probleme in legatura cu „stabilitatea” mult cautata a Gabrielei Vranceanu Firea, (mama, vaduva, jurnalista impartiala, femeie, romanciera, finantista, prezenta mondena, s.a.), pot rasufla usurati ! Dupa ce si-a mai adaugat numelui pe cel al primarului de Voluntari, respectabilul nea Costel Pandele (al doilea marinel care reuseste in politica si afaceri), Gabitza s-a linistit si stabilizat.
In interiorul viloiului de neam prost din mijlocul comunei (sau oras), cu ditamai spatiu comercial de inchiriat la poarta (probabil fosta „cooperativa”), vipera se simte cum nu se poate mai bine.
Asezata ca o ţaţă imbracata cu hainele de mers la oras, cu zambetul de marlanca parvenita pe buze, Gabitza face parte integranta din „livingul” mobilat in cel mai grotesc kitsch al casoiului noii sale achizitii, nea Costel.

Costelus sta cuminte langa ea, topit, cu privirea imbecila a unui indragostit lulea, parca-i vitzelul Ferdinand plutind peste campul plin cu flori !
Gabitza si Costelus au petrecut o vacanta de vis in Antalya, taram pe care si-au inceput, practic, viata in doi.
Am inchiriat o masina decapotabila, pentru care am platit 250 de euro, si am asteptat-o pe Gabi. Eram amandoi asa de rusinati… Cand a vazut masina, m-a intrebat: „De ce ai inchiriat masina asta, ca sa ma impresionezi?” Apoi Gabi mi-a zis: „Eu nu sunt pitipoanca de Dorobanti, ca sa ma impresionezi cu asta! Incearca alte metode!”
Lacrimile ii joaca in ochi, dar Gabi Firea isi gaseste puterea sa-si spuna oful: „Facusem o promisiune fata de mine, desi nu aveam nicio obligatie fata de nimeni, iar toti cei din jurul meu, inclusiv duhovnicul, mama, prietenii, imi spunea ca nu e bine, ca au trecut deja noua luni si eu tot in negru, deprimata, pe pastile, mereu la cimitir… Dar s-a intamplat ceva fulgerator, care ma priveste doar pe mine si nu trebuie sa explic nimanui.” (preluari din Cancan)
Bineinteles ca nu vrea nimeni explicatii de la ea, ce ar fi de explicat… A si ca o picanterie, nasi au fost sotii Voicu sefii dezvoltatorului imobiliar Wilbrook, filiala Romania, care construieste o zona rezidentiala chiar in Voluntari (ce coincidenta). In concluzie, nimic materialist, totul este ca in melodia celor de la Beatles: love,love,love!

P.S. Nu as fi scris absolut nimic despre aceasta persoana, dar nesfarsitele discursuri despre moralitate tinute cu orice ocazie la tv si comportamentul din spatele ecranului, au reliefat un caracter mizerabil.

Fiecare iubire are un balcon ca Romeo si Julieta, pe care mai tarziu se intind rufe.»


Ponta și infantilismul incompetent

Miercuri, 22 septembrie 2010

Victor Ponta, infantilul bătăuș cu ochelari care convoacă mereu ieșiri la bătaie pe maidan cu condiția ca el să țină de șase, este un infantil incompetent. Faptul că habar n-are cine a fost și ce-a făcut Che Guevara, sinistrul criminal cu a cărui efigie s-a împodobit el însuși, dar pe care a pus-o și pe mutoanele tineretului socio-d’emo, este o vină minoră pentru un copilandru cam hai-hui.

Dar să crezi că Ali Baba este un șef al hoților denotă faptul că șeful pesediștilor nici nu-și cunoaște omologii, nici n-a absolvit Kindergarten-ul.


Victor Ponta: «Roberta Anastase este un fel de Ali Baba, şeful hoţilor din PDL.»Mediafax


***

© Alexandru Dan Mitache • 2010


En attendant Tolo…

Luni, 20 septembrie 2010

Acum câteva luni, investigatorul național Tolontan, umflat cu pompa în pene de cazul Ritzi, dădea în gât – în folosul cui altcuiva decât al întreținătorului personal – o altă „megaescrocherie” din bani publici: patinoarul de la Brașov, comparat din pix, la costul total, cu cel din Miskolc (Ungaria).

Tevatură mare



Postul de televiziune B1Tv a transmis un scurt film în care toată investigația lui Tolontan era făcută praf. De data aceasta cu date tehnice și cu valori comparative extrem de precise și de complete. Reieșea, chiar, că patinoarul de la Brașov a fost ieftin față de parametrii săi și că Tolonatan este fie un prost și superficial investigator, fie un mincinos cu acces în presă.

Reacția lui Tolontan a apărut pe blogul său. Penibilă și ușor securistică. N-a găsit de cuviință decât să se ia de tipul filmului, de originea filmului, de costurile și finanțarea filmului, de cine stă în spatele filmului, de realizatorii filmului, de B1Tv etc. Despre CONȚINUTUL filmului, mucles.

A, ba nu, pardon… Iată ce scrie, totuși, Tolontan:

«Apoi, autorii anonimi (ai filmului – n.m.) arată imagini şi prezintă cifre comparative asupra cărora Gazeta va reveni în curînd

Cât de curând? Era în 10 iunie și suntem în 20 septembrie, iar eu personal n-am mai auzit să revină cu nimic. Nici măcar cu scuze pentru dezinformare cu rea credință.

Dacă cineva știe unde, când și cum a „revenit” Tolontan (sau „Gazeta”, că la eșecuri e „gazeta”, nu mai e „eroul”, ca la succese), rog să mă informeze pentru a-mi cere EU scuzele de rigoare.


***

© Alexandru Dan Mitache • 2010


Gabriela Vrânceanu Firea Pandele a inventat tortul miresei din colivă (update)

Duminică, 19 septembrie 2010

«Florentin Pandele a povestit în cadrul emisiunii „Acces Direct” despre cum a început relaţia dintre el şi vedeta tv şi ce anume l-a determinat să o ceară în căsătorie atât de repede pe prezentatoarea de televiziune, potrivit Click.

„A fost dragoste la prima vedere. Este momentul să spargem gheaţa şi să dărâmăm miturile. Ne cunoaştem de ceva timp, eu îl ştiam pe Răsvan din 1998. Pe Gabi am cunoscut-o fiind invitat la câteva emisiuni la Antena 3. În urmă cu aproximativ două luni, ea a venit la înmormântarea tatălui meu, eu am fost la Răsvan.

Am invitat-o să vizităm catedrala din Voluntari, mi-a spus că are rău de înălţime. Până la urmă a venit. Pe catedrală mi-a spus că s-a întâmplat ceva cu ea. Am ţinut-o de mână şi i-am dat curaj. În acel moment s-a deschis o mică portiţă în relaţia noastră.

*** Elegans prestans bongu ***

Apoi am început să-i trimit mai multe sms-uri. Iniţial nu mi-a răspuns la ele, dar am fost insistent”, a declarat Florentin Pandele la „Acces Direct”.

Soţul Gabrielei a mărturisit că întâlnirile dintre ei se desfăşurau în cea mai mare discreţie, pe un lac din comuna Petrachioaia, satul unde s-a născut primarul.

„Trecuseră aproximativ trei săptămâni de când ne cunoşteam când am cerut-o de soţie. S-a uitat la mine lung. În momentul în care am simţit că ceva este în neregulă, am adus în discuţie alt subiect. Mi-era teamă ca răspunsul să nu fie negativ. Gabi era marcată că nu a trecut nici un an de zile de la moartea lui Răsvan. Mi-a spus că da, dar că trebuie să aşteptăm să treacă un an”, a mai spus Florentin Pandele.»

Sursa: Realitatea.Net