«Pădurea africană și nord-africană» din Schengen

Franța și Germania au găsit de cuviință să ceară amânarea întrării României (și Bulgariei) în „Schengen”.

Președintele Băsescu nu se lasă și nu lasă România fără atitudine. Unii îl critică, alții prevăd apocalipsa diplomatică („Plecăm la război cu Germania și Franța?”). Aceiași care, probabil, l-ar fi acuzat de slugărnicie dacă ar fi tăcut și ar căutat calea „șmecheră” a lui „nene iartă-mă”.  Să nu uităm ce-a pățit atunci când, consecvent unor principii absolut firești, a determinat menținerea prezenței contingentelor militare românești în teatrele de operațiuni alături de aliații americani.

Motivele reale ale Franței și Germaniei nici nu au importanță atâta timp cât ideea oficială este că am constitui un pericol și o amenințare pentru țările occidentale în cazul în care România ar deveni un fort Bastiani în calea unor tătari la fel de prezumtivi precum cei ai lui Buzzati.

Se spune, absolut eronat: «Concret, pentru români, care nu sunt membri în Schengen, consecinţele concrete constau în faptul că trebuie să prezinte paşaportul sau buletinul din când în când, să ocolească puţin prin aeroporturi, prin alte terminale şi că, deocamdată, povara păzirii frontierelor cade pe unguri.» O astfel de afirmație, făcută de Cristian Câmpeanu (pe care în alte contexte îl apreciez) în „România Liberă”, este falsă sau cel puțin incompletă, pentru că, la ora actuală, Ungaria nu păzește decât vag frontiera Europei, făcând un fel de ariergardă de salon, România  fiind, alături de Bulgaria, principalul vameș și grănicer al UE pe partea de sud-est. Diferența este că Ungaria primește bani europeni pentru trebușoara asta, în timp ce noi luăm castane.

Să vedem de la cine.

Franța, faimoasa promotoare a politicii gaulliste postcoloniale, a ajuns o țară invadată de franco-africani, de franco-asiatici, de franco-magrebieni ajunși la a treia generație și care continuă și azi să-și aducă triburile prin alianță în hexagon. E drept că prin trucul inexistenței ideii de „naționalitate” sau „etnie” caracteristic Franței, toți aceștia sunt „citoaieni”, deci francezi. Doar țiganii noștri cerșetori și manglitori sunt personæ non gratæ, în timp ce arabii lor, care dau foc la mașini și se bat cu forțele de ordine, sunt okay. La fel de adevărat este că în Franța a ajuns la Elysée un cuplu alogen, hungaro-iudeo-italian, în timp ce în România Mădălin Voicu n-a ajuns încă la Cotroceni.

Astăzi, tot felul de inculți văd un pericol de infiltrare prin granița României a unor imigranți clandestini, fără să-și amintească că, de exemplu, Frontul Național, partidul de extremă dreaptă al lui Jean-Marie Le Pen, a crescut continuu începând din 1990, pedalând pe denunțarea… corupției și pe adversitatea față de non-francezi, pe xenofobie și a ajuns a treia formațiune politică din Franța în 2002, tocmai din cauza numărului exagerat de mare al imigranților „jenanți”, care nu prin România au intrat. De fapt, a existat o expansiune a extremei drepte în întregul occident la sfârșitul secolului trecut mai ales din cauza fenomenului imigrației, imigrație care nu a avut nimic de-a face cu România, cu extinderea UE sau cu Schengen.

Nu degeaba spunea chiar Jean-Marie Le Pen că romii reprezintă «copacul care ascunde pădurea africană și nord-africană» (AFP).

Germania se află și ea într-o situație similară, fiind pe cale de islamizare, după ce minoritatea turcă importată prin anii ’60 pentru a da cu mătura, în calitate de „Fremdarbeiter”-i, tinde să ajungă tot mai influentă (între 4 și 5 milioane).

Olanda trage și ea ponoasele unei politici „reparatorii” cu privire la foștii subiecți coloniali.

Brusc, acestor țări li s-a năzărit că civilizațiile lor imaculate sunt amenințate de africani, asiatici sau arabi, ba chiar și de moldoveni. Iar de vină pentru întunericul din harlemurile lor ar putea fi… România.

După introducera monedei europene, Euro, cine a avut cele mai mari avantaje? Oare nu tocmai îngrijoratele astăzi, Franța și Germania, care n-au chef să suporte acum și necazurile monetare? Problema actuală a acestor două mari puteri europene nu este România, ci celelalte mari leagăne de cultură și civilizație occidentală, din zona Euro: Spania, Portugalia, Irlanda, Estonia, pe care trebuie să le susțină nu cu un amărât de vot, cu o vorbă bună sau cu un gest simbolic, ci cu miliarde și miliarde de Euro. Ceea ce-i costă pe contribuabilii francezi și germani. Deocamdată România a adus sau a transferat bani acestor țări, și nu numai lor, mai mulți decât a costat sau a absorbit.

Teoria despre amânarea aderării României la spațiul Schengen cauzată de chestiuni legate de justiție și corupție, de aspecte contigue Mecanismului de Cooperare şi Verificare, este o imensă ipocrizie destinată fraierilor.

O atitudine care să reflecte faptul că nu toți suntem fraieri cred că este o atitudine salutară.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011