„Ca un tâmpit”


Acum un an și ceva, pe timpul când lumea spălată (nu numai pe creier) se dădea cu curul de pământ după un candidat la președinția României cult, nu bețiv, întreg la ochi, nu chior, cu diplome înalte, nu cu brevet de marinar, fără pedigree politic compromițător etc., m-am gândit că un astfel de „caz” – atât de rar încât niciun partid n-a fost în stare să-l producă – l-ar putea constitui domnul Daniel Funeriu, care, ce-i drept, n-a rămas repetent de două ori, se duce zilnic la serviciu și mai știe și limbi străine.

Așadar am avut comica nerușinare să-l propun, în mod oarecum public, afișându-i fotografia pe acest blog, ținând cont de funcția preponderent reprezentativă a președintelui.

Constat, azi, că mă ia lumea (tot aia spălată de atunci) la mișto pe chestia opțiunii mele. Unul chiar râde ca tâmpitu’ o jumătate de oră de poza lui Funeriu. Cred că, într-adevăr, trebuie să fii tâmpit pentru a-ți pierde o jumătate de oră din viață râzând de un asemenea fleac și foaaarte tâmpit pentru a râde, fie și-un minut, de un șef de promoție cu un doctorat făcut la Strasbourg sub îndrumarea unui laureat al premiului Nobel (cu mențiunea Très honorable avec félicitations écrites du jury), beneficiar al celui mai mare grant acordat de UE pentru un proiect individual, dar să rămâi serios în fața candidaturii unui repetent notoriu și chiulangiu cronic, care n-a fost în stare să învețe nici măcar o umbră de limbă străină în viața lui, sau să lase vreo dâră pe unde a trecut.



Pentru a nu risca să irosesc timpul și altor tâmpiți cu jumătăți de oră de râs degeaba, am decis să le motivez ilaritatea cu o propunere pe măsura lor, înlocuind poza domnului Funeriu cu aceasta…

VOTAȚI CRIN ANTONESCU!

 

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011

 

P.S. – Pentru lămurirea victimelor „Realității TV” și „Antenei3”, care au rămas cu impresia că domnul Funeriu este un incompetent căruia trebuie să i se sufle răspunsurile, iată dovada că n-a fost vorba decât de-un momentan blocaj discursiv care i se poate întâmpla oricui, nu de-o lipsă de informații.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

24 de răspunsuri la „Ca un tâmpit”

  1. mdea, blogosfera „portocalie” o agiuns „de ris”, acuma fiin’ timpu’ celor ‘nfratzitz rosu-galben si nu albastru, ci mai mult verde, ca vadim nu stiu ce culoare poa’ sa aive!

  2. alin spune:

    In afara de faptul ca sunt multi oameni in tara asta sau in afara ei mult mai competenti decat el in domeniul specific al educatiei , domnul Funeriu a lasat o impresie penibila in doua sau trei randuri cand purtatoarea de cuvant ii sufla niste raspunsuri. Pt. suflat se dadea nota doi pe cand eram eu la scoala generala. La liceu era jale plus nota scazuta la purtare daca ne sufla cineva iar la facultate ne exmatricula. Nu mai spun cum era la o facultate din occident.

    • ALEXANDRU MITACHE spune:

      Ceea ce spui tu nu are nici legătură nici cu… râsul, nici cu comicul.
      1. Un ministru cred că tocmai de aceea are consilieri, pentru a-i „sufla” informații pe care nu le deține sau de care nu este sigur.
      În cazul de față, însă, a fost vorba nu despre neștiință sau lipsă de informații, ci despre un mic blocaj, ca atunci când nu găsești termenul potrivit pentru a continua fraza.
      Aici e dovada că ceea ce spun este adevărat.

      http://videonews.antena3.ro/action/viewvideo/48485/Lui-Funeriu-i-se-sufla-ca-la-scoala/

      • alin spune:

        Se poate sa fi fost doar un lapsus. Oricum stiti cxe se spune dewspre prima impresie. Domnul Funeriu nu mi-a facut o impresie buna la prima vedere. Nu ii contest calitatile sau cariera universitara ci spun doar ca nu are experienta pt. un asemenea post. Se prea poate ca lipsa de experienta sa fie un atu in cazul de fata. Una peste alta am citit legea educatiei si pot spune ca sunt in mare parte de acord cu ea si vad punctele in care greii Marga si Antonescu nu sunt de acord. Si le mai si inteleg acele puncte. In fine , aceasta lege poate sa fie un pas inainte dar numai daca se aplica asa cum trebuie si nu cu jumatati de masura ca in Romania.

  3. Maria spune:

    Nu-l jigni pe Mister Bean! Rugamintea mea ar fi sa pui poza d-lui Funeriu la loc.

  4. theo spune:

    m-am amuzat , dar scurt .

    asta este , un procuror -copil de trupä bolsevic- rabiat si vulgar, se uneste cu papitzoiul
    -betziv si egocentric, ce dupä cateva läträturi,

    e pätruns de o mare lene.

  5. theo spune:

    oricum va fi in viitor.

    dl. FUNERIU, a fäcut o figurä f. frumoasä, este de apreciat ochiul de vultur al presedintelui, care a väzut calitätzile dl. funeriu.

    pitulicea comunistä si dezagreabilul- pervers marga, si-au dat arama pa fatzä.

    marga- este o mare deceptzie si rusine, pt. invätzämantul romanesc, am ascultat niste theorii ipocrite -invechite si chiar comuniste. rusinos

  6. theo spune:

    alin,

    (…)

    amandoi copiii mei, au studiat inafarä, unde locuiesc, iar numele dlui. FUNERIU este cunoscut si apreciat, in frantza si in germania.

    este un om cu pregätire superioarä, disciplinat, etc.

    lätratul täu, dovedeste amäräciunea javrelor comuniste, cä nu se pot ridica, la nivelul lui.eu pot spune, ce apreciat este dl. FUNERIU:

    TU NU, fluturi de o zi, (…), sunt turbatul poantä si crin-cretin, betivul lenes.

  7. theo spune:

    unde este poza dl. FUNERIU??

  8. ela spune:

    Te rog sa pui poza la loc! Multumesc.

  9. Cristian spune:

    Cine este marele dobitoc analist de bloguri? Persoana cunoscuta? Daca nu, lasa-l anonim si nu-i fa reclama.

  10. Cypy spune:

    Buna, daca te intereseaza un link exchange intra pe http://pegas-motorizat.blogspot.com/- Numele cu care vreau sa apar este: P. M. – Ne amuzăm că nu-i impozabil!

  11. Gabi Parascovici spune:

    Va rog din sufletul meu de nemanipulata, sa reveniti cu poza domnului Funeriu. Am mai spus, intru zilnic pe site-le dvs., chiar daca publicati ceva sau nu (cand nu scrieti am rabdare)mi se pare ciudat sa vad aceasta poza. Va multumesc.

  12. radubu spune:

    Doamne, ce penibil este Adrian Stoica ala! Va detesta blogul, considera ca http://baricada.wordpress.com/ nu are umor (lasa ca au antibasescienii un umor de te gadili singur incercand sa razi!). Ce e mai suparator este ca individul asta fara nici un fel de sare si piper are pretentii de intelectual fin!

  13. stanciu spune:

    cine se (a)seamna se aduna…nu vi se pare ca acest Funeriu are aceasi privire, usor tulbure, de entuziast siderat privitor spre Fata Morgana, ca a posesorului acestui blog?

    • radubu spune:

      Nu stim ce fata ai tu! De buna seama o ai foarte inteligenta, cam ca Vadim sau Geoana asa! Iar asta e un atac infect la persoana (imi imaginez ca mori de placere cand citesti Romania Mare). Probabil ca fata Androneascai ti se pare deosebit de isteata, la fel de isteata ca genul de invatamant pe care l-a promovat (Abramburica i se spunea?)

      • stanciu spune:

        radubu> imi place, ai replica, verb… pacat ca folosesti chiar limbajul pe care-l acuzi, cu trimiteri nominale catre antipatice figuri de ceara… ce e asa infect la trimiterea mea la privirea ministeriabilului Funeriu (observi, te rog, ca nu am pus nici un accent nelalocul lui (sic) si a posesurului acestui blog ( poate esti chiar stimabilul proprietar, dar cu alt nick – up to you, vorba francezului Goethe)… radu, tu de la ce tzatza te tragi stimabile? sociala, liberala, crestina… ca pare ca te tragi mai repede catre tzatza mea… asa ca, mai usor cu pianu’ pe scari, parerea mea…

  14. gogaie spune:

    Onorabile domn Mitache, pentru a fi numit ministru nu trebuie sa ai IQ=1000. Un ministru este totdeauna un manager foarte bun , nu un intelectual prin definitie.Daca tot vorbim de politicieni domnia voastra nu stie ca pentru numiri in functie conteaza doar algoritmul, in primul rind?
    Funeriu parca a mai miscat la capitolul IQ cu activitatea din Japonia si Europa.Cit despre Antonescu (Mireille Mathieu, dupa freza din tinerete) nu pot sa spun decit HUOOOOOOOOOOOOOOO!Il credeam si eu un liberal de bun-simt , nu un criptocomunist.Sa nu imi spuneti ca nu stia cu cine se inhaita la caruta USL , ca nu va cred.Somnorosul oportunist a fost parca prof de istorie, daca imi aduc aminte bine.Se compara cumva cu distinsul Neagu Djuvara?Nici asta nu o cred.
    Ca sa nu lungesc vorbaria , va scriu ca nici Winston Churchill nu a fost un tocilar.Asta nu l-a impiedicat sa devina (dupa umila mea parere) cel mai titrat erou al celui de-Al Doilea Razboi Mondial.A gestionat criza britanica intr-un ritm si de o eficienta fara precedent in istoria Albionului.Si toate astea fara a avea un IQ iesit din comun.Pentru a fi politician adevarat iti trebuie singe rece, nervi si stomac de otel, precum si o intuitie si o viteza de reactie rare.Inteligenta nu e un MUST in politichie.

    • ALEXANDRU MITACHE spune:

      Eu personal nu neg ceea ce spuneți. Tocmai de aceea am și precizat că unii vor neapărat o somitate, dar nu ca miniștri, ci ca președinte.

      Funeriu a fost cum a fost, dar plagiatorii Corina Dumitrescu, Ioan Mang și catastrofa la fel de plagiatoare Ecaterina Andronescu cum vi se par?

      În ceea ce-i privește pe Ponta și Antonescu nu cred că trebuie eu să vi-i portretizez.

  15. Delia spune:

    Cautam un filmulet cu Mr. Bean si dau peste fostul meu coleg de scoala. Mr. Bean uber alles. 😊

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: