Mircea Mihăieș, „Iarna piromanilor”


IARNA PIROMANILOR

Senatul EVZ

Autor: Mircea Mihăieș

Luni, 31 Ianuarie 2011

*********************************

«În orice ţară normală, rolul opoziţiei e să se zbată să-şi facă auzită vocea, să propună alternative la guvernare, să-şi promoveze ideile. Trăim noi într-o ţară normală? Nu.

În intervalul 2007-2008 am asistat, şocaţi, la un fenomen unic. Şi anume, a fost posibil ca un partid cu o reprezentare în parlament de nici douăzeci la sută să conducă discreţionar, în dispreţul legii şi al bunului-simţ. După ultimele alegeri, ne-am trezit într-o situaţie încă mai scandaloasă: în ciuda faptului că avem un guvern susţinut de o majoritate parlamentară, ţara e condusă nu din Palatul Victoria, ci de la sediile a două televiziuni: Realitatea şi Antena. Acolo se decid priorităţile de guvernare, acolo se dau directive de acţiune sindicalistă, acolo se pun stigmate pe fruntea indezirabililor şi tot acolo e centrul de comandă al anarhiei.

Populaţie originală, am reuşit-o şi pe asta: să instaurăm dictatura minorităţii politice! Fie că nu vrea, fie că nu ştie ori că nu poate, vocea majorităţii nu se aude. Ea e imediat copleşită de corul năimiţilor din televiziuni, care manipulează şi falsifică agresiv şi neruşinat. Intelectualii publici sunt terfeliţi, batjocoriţi, acuzaţi de toate malversaţiunile doar pentru că s-au raliat majorităţii românilor care cred în valori respectabile precum democraţia, libertatea, piaţa liberă, capitalismul.

Adică acei români care s-au săturat de minciuna comunistă şi de efectele ei criminale. Aceia care cred că nu e normal ca viaţa lor să se deruleze în funcţie de interesele unui turnător la Securitate precum Felix şi nici după umorile perverse ale puşcăriaşului Vîntu. Pentru că aceştia sunt adevăraţii ideologi ai politicii din România: ei dau ordine pe care piticanii cu pretenţii de politicieni, de la Antonescu la Ponta, şi escrocii din zona sindicalismului corporatist le urmează cu maxim servilism. Ideologia opoziţiei din România este, în clipa de faţă, combinaţia dintre aspiraţiile vechilor securişti şi activişti şi setea de înavuţire a noii pături a nomenklaturii politicosindicalisto-economică.

Dacă ai decis să sprijini tendinţa politică pentru care au votat majoritatea cetăţenilor români, eşti vândut, cretin, laş. În România (şi asta nu de azi, de ieri) a fi respectabil înseamnă a fi contra, a urla „huo!”, a urî cu patimă şi a-ţi exhiba resentimentele şi stigmatele. Vulgaritatea şi agresivitatea grupurilor de presiune minoritare politic au fost însoţite de un fenomen psihologic tipic societăţilor cu o slabă coeziune umană şi morală: apariţia sentimentului, difuz, dar persistent, de culpabilitate. Fireşte că dacă ţi se urlă zi şi noapte că eşti de partea dictaturii, că ai votat pentru nişte hoţi la drumul mare, pentru o politică a trădării naţionale, pentru un guvern de incompetenţi şi iresponsabili, n-ai cum să nu cazi pe gânduri. Ar mai trebui să ţi se aducă şi probele. Dar nu există timp pentru aşa ceva, pentru că valul dejecţiilor a acoperit de mult orice urmă de logică şi raţiune.

Dictatură în România? Lobotomizaţi sau ticăloşi (uneori, şi una, şi alta), trâmbiţaşii acestei enormităţi nu ţin minte cum se comportă presa pe vremea lui Adrian Năstase (din decenţă, nu invoc vremurile comunismului, pe care unii din vigilenţii de azi l-au servit cu zel demenţial.) Dacă e vreun pericol care pândeşte România, nu de dictatură e vorba, ci de anarhie. Aici, în ţara lui Papură Vodă, poţi batjocori în voie instituţiile statului, ştiind că n-o să păţeşti nimic. Dacă te numeşti Vadim Tudor şi te comporţi ca un nemernic în faţa unui reprezentant al statului român, care pe deasupra e şi femeie, nu eşti, cum s-ar cuveni după lege, arestat pe loc şi judecat în procedură de urgenţă. Nu, tot ce rişti e ca televiziunile aservite să-ţi mai dea un strat gros de poleială pe aura de erou al naţiei. Totul e cu susul în jos, încât mă mir că n-am ajuns încă să-i îmbrăcăm pe criminali în robă şi pe judecători în zeghe (ce-i drept, în unele cazuri acest lucru chiar ar trebui făcut!)

România nu e doar un stat sărac, ci şi de-o incredibilă slăbiciune structurală. Grupurile perfect organizate pentru jaf ale „mogulilor” găsesc oricând desperados politici dornici să le pună pe tavă trupul costeliv, dar încă palpitând al ţării. Al straniei noastre patrii unde săracul plânge de mila miliardarului, iar pensionarul de trei sute de lei e indignat că fostul general de armată care n-a văzut în viaţa lui un câmp de luptă îşi vede pensia gigantică redimensionată mai aproape de ceea ce ţara chiar poate să-i dea. O ţară unde drept patrioţi trec sforarii şi demagogii, unde vulgaritatea a sufocat raţiunea şi minciuna sfruntată e literă de Biblie. O ţară unde un ţârcovnic de provincie a făcut din liberalism un cuvânt de ruşine, călcând în picioare nu doar principiile, ci şi pe foştii argaţi care au proasta inspiraţie să-l tragă de mânecă atunci când o face prea de oaie. În fine, o ţară unde partidul care ne decide destinul de două decenii – neocomuniştii din PSD – nu-şi mai ascunde sinistrul modus operandi.

Dacă armata lui Crin e alcătuită dintr-o adunătură de indivizi cu limbile tăiate, supuşii lui Ponta au revenit la ceea ce ştiu comuniştii mai bine: să dea foc sediilor de partid ale adversarilor şi să-i pârjolească de vii. Cam la asta se reduce viitorul nostru: la concurenţa bezmetică între capsomani şi piromani.»

Anunțuri

One Response to Mircea Mihăieș, „Iarna piromanilor”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: