U.D.M.R. by Jerome K. Jerome?

Duminică, 27 februarie 2011

Se vorbește despre un joc la două capete al U.D.M.R., mai ales prin prisma derapajelor centrifuge executate de unele filiale ale Uniunii.

O întrebare pertinentă ar fi dacă acele filiale, care au încheiat alianțe politice cu formațiuni din opoziție, și-au retras oamenii din funcțiile locale deținute potrivit algoritmului de guvernare. Bineînțeles că… NU! Or fi maghiarii civilizați, gospodari și mândri, dar au învățat să fie și șmecheri „pe românește”, adică escroci politici.

Desigur, mânăriile unor găști transpartinice locale, ca aceea a lui Alexandru Kiss, de pildă, cu interese economice notorii, pot fi minimalizate de conducerea centrală a Uniunii, sub pretextul dragului principiu al autonomiei și democrației interne.

Ce ne facem, însă, cu „U.D.M.R.-ul Mare” dacă îi va trece prin noul cap să părăsească actuala alianță de guvernare cu P.D.L. și U.N.P.R. și să se alieze cu U.S.L.?

Se știe că toate cele trei formațiuni constituente ale U.S.L. – P.S.D., P.C. și P.N.„L” – au vociferat la absolut toate inițiativele legislative ale guvernului Boc, au făcut albie de porci toate pachetele de legi ale reformei propuse de același cabinet Boc, indiferent de domeniu, și au jurat cu mâna pe stomacul gol că vor nimici toate aceste legi din prima lor zi de guvernare. „Nimicirea” unei legi nu se face, însă, nici cu dinamită, cum făcea Che Guevara, nici cu turnătorii la Securitate și nici cu trăncăneli nocturne la „Realitatea TV”. „Nimicirea” unei legi se face prin fie prin abrogare, fie prin modificare în parlament, sau prin asumarea răspunderii guvernului.

În cazul, puțin probabil sper, în care domnul Hunor Kelemen și noua conducere a U.D.M.R. vor opta pentru mutatul ambelor fese în barca stângii, adică pentru aderarea la U.S.L., va fi foarte interesant și mai ales amuzant de văzut cum vor motiva dânșii participarea la „nimicirea”, pe o cale sau alta, a legilor pe care ei înșiși le-au promovat și votat, pentru care guvernul LOR și-a asumat răspunderea și pentru care au fost făcuți, laolată cu P.D.L.-ul, cum le-a venit la gură lui Ponta, lui Antonescu și celorlalte dizeuze cu păr în palmă.


Așadar, va trebui să vedem dacă domnul Kelemen va prefera în continuare responsabilitatea reformelor structurale în actuala formulă guvernamentală, alături de P.D.L. și U.N.P.R., sau baletul și datul în bărci la bâlci. Dacă actuala opoziție se înghesuie, precum persoanjele bolnave ale lui Jerome K. Jerome, într-o barcă, sper ca noua conducere a Uniunii să nu aleagă a fi… câinele.


Știm că politica e curvă. Dar nici chiar așa.
Personal cred că sloganul afișat „NOI AM FĂCUT CE AM PROMIS” își va găsi expresia și la timpul viitor, fără ca promisiunea să se schimbe în contrariul ei. Cred, de asemenea, în profilul de politician integru al domnului Kelemen.

De fapt, spre deosebire de liderii locali pe care-i doare-n segg de nevoile și interesele de ansamblu ale maghiarimii, U.D.M.R. știe – sau ar trebui să știe – că, după 2012, alături de U.S.L. nu va mai primi nimic.

 

P.S.Bineînțeles că rezultatul votului de sâmbătă i-a întristat pe habotnicii de stânga și pe slugile diferitelor părți interesate penal sau material. Astfel, dl. Alin Fumurescu, în calitatea (de fapt defectul) lui de vuvuzea, preconiza și acum regretă pe Contributors neîmplinirea unei curvăsăreli convenabile sponsorului, la ale cărei consecințe absolut penibile domnia sa nu s-a putut gândi pentru simplul motiv că nu e-n stare moralmente.

Sunt convins că în amoralitatea sa, dl. Fumurescu nici nu și-a pus întrebarea cu privire la retragerea maghiarilor din funcțiile publice numite, în județele în care liderii locali își fac mendrrele proprii nu pe cele ale comunității.

Dle. Fumurescu, vă potriveați mai bine ca bibelou pe mileu în vitrina lui Vîntu de la „VoxPublica”, decât pe „HotNews” sau pe „Contributors”, unde livrați texte fără valoare adăugată, din moment ce vă sunt suflate, idee cu idee, de angajatorii dv.

 

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011


Școala Sportivă de Elevi nr. 2 – Fotografii vechi (III)

Sâmbătă, 26 februarie 2011

Am primit azi un e-mail pe care era cât pe ce să-l șterg. Venea de la un necunoscut: Adrian Cristea, din Germania. M-a reținut curiozitatea de a vedea fotografia atașată. Când l-am deschis și am văzut cine-l semnează, m-am trezit cu 45 de ani în urmă. Am revăzut un copil schiind fenomenal în niște pantaloni de pijama nemțești „din pachet”, bleu marine, mulați pe picior (mai ții minte, Radule?). Pe vremea aceea pantalonii de schi supraelastici, cu vipușcă, erau rari. Se schia încă cu pantaloni „pană”, ușor ridicoli.

Expeditorul e-mailului nu este altul decât băiatul celebrului alpinist și  om de munte Moșu Cristea, fostul meu coleg Radu Cristea, component de bază al echipei de schi a Școli Sportive de Elevi nr. 2 din București în anii ei de glorie.

Radu mi-a scris următorul mesaj:

Draga Binta,

felicitari pentru blog-ul tau cu SSE 2. Alaturat primesti o poza facuta in Februarie 1966 la pirmul meu concurs de schi. Deci acum 45 de ani fix !!!

Nu reusesc sa-i recunosc pe toti. Dar incerc:

De la stinga: 1. Sorin…, 2. D-na Doctor, 3. Ileana Polexe, 4. Misu Stefan sau Ioana Georgescu ???, 5. Tom Sora (caciula cu pasari), 6.Schnucky (caciula neagra cu dungute albe)

Din dreapta: Nicolae Oprscu (cam al treilea cu pulover pe git, linga el Smaranda, eu in spatele celui cu geanta, Adi Chirulescu tot pe genunchi, fara geanta.

Reusim oare sa-i identificam pe toti???

Curind mai primesti si poze de la deplasarile SS2 in Bulgaria (Februarie 1969) si Cehoslovacia (Ianuarie 1975)

Numai bine

Radu Cristea

În atașament am găsit poza originală de mai jos. Remarcați echipamentul și mai ales… lungimea schiurilor. Cu ele se schia atunci aproape la fel ca azi! Cu acele schiuri în spate, cu rucsaci kaki din pânză canvas, cu bețe adesea din oțel greu sau din bambus, copiii urcau pe jos la Diham, la Babele, în Valea Albă sau la Muntele Mic.

Clic pe fotografie pentru zoom

Am încercat o variantă marcată cu numele celor recunoscuți de Radu și de mine. Dacă cineva poate completa numerele rămase libere cu alte nume, i-aș rămâne recunoscător.

ss2Clic pe fotografie pentru zoom

Merci, Radule! Te pup și aștept nu numai completările promise, ci și vești.
Smaranda Oprescu, completează pe 27.12.2014:

1. SORIN CÂMPEANU

6. MANOLA ROMALO

16. ALINA EFTIMIU

Link-uri către aceeași temă:

Școala Sportivă de Elevi nr. 2 – București (anii ’60-’80)

Școala Sportivă de Elevi nr. 2 – Fotografii vechi (I)

Școala Sportivă de Elevi nr. 2 – Fotografii vechi (II)

Mulțumesc, Domnule Ghiea!

Școala Sportivă de Elevi nr. 2 – Scrisoare de la Radu Ghiea (II)

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011


Comunistorina Drăgotescu (update)

Vineri, 25 februarie 2011

Lumea a auzit, probabil, deja, despre schimbul dur de replici de la conferința de presă de astăzi, de la Cotroceni, dintre Corina Drăgotescu (reprezentanta postului „Realitatea TV”) și președintele Traian Băsescu.

Nu aspectul frivol al momentului e interesant. Grav, foarte grav, e că una ca Drăgotescu se face portavocea, sau vuvuzeaua, unei mentalități comunistoide grave, care riscă să ajungă politică de stat începând cu 2012.

 

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

VIDEO

Drăgotescu era revoltată că nu sunt mărite salariile pe bază inflaționistă și că vor fi strict corelate cu productivitatea muncii. Ceea ce dovedește, în subsidiar, nu numai nivelul ei moral, ci și pe cel mintal. Similare celor ale oricărui lider sindical la modă.



Să nu uităm că aceeași Corina Drăgotescu, această matracucă a presei, alături de alte lichele oportuniste, ca Cristian Tudor Popescu, Lelia Munteanu sau Sergiu Andon, înfiera cu mânie proletară, în „Adevărul” din 1990, fenomenul «Piața Universității». Acolo unde militau de zor , nu-i așa, și Ponta și Antonescu.

Paginile arhivate pe site-ul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România sunt elocvente.

*          *

*

 

Parcă pentru a demonstra că e un fel de Mircea Badea al „Realității TV”, Corina Drăgotescu a apărut la televizor… AȘA:

Această imagine este un pamflet și ea trebuie considerată și interpretată ca atare!


***

© Alexandru Dan Mitache • 2011



Românii au talent: Narcis Iustin Ianau!

Sâmbătă, 19 februarie 2011

 

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

© ProTV

 

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011


Izgonirea din (pa)rai…

Miercuri, 16 februarie 2011

 

 

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011


St. Valentine’s Day!

Marți, 15 februarie 2011

Doamnelor…

și domnilor…

 

 

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011


Realitatea te…

Duminică, 13 februarie 2011

ACEASTĂ IMAGINE ESTE UN PAMFLET ȘI EA TREBUIE CONSIDERATĂ ȘI INTERPRETATĂ CA ATARE

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011


Un… „sketch”

Duminică, 13 februarie 2011

«I’ll wait for the next one…»

Teribil, până la urmă…

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011


Blues times!

Marți, 8 februarie 2011

«A lot of people wonder „What is the BLUES?”

I hear a lot of peaple sayin’ „The BLUES, the BLUES…”

But I wanna tell you what the BLUES is…

When you ain’t got no money… YOU GOT THE BLUES!

When you ain’t got no money to pay your house rent… YOU STILL GOT THE BLUES!

A lot of people howl about „I no like no BLUES”, but when you ain’t got no money and can’t pay your house rent and can’t buy you no food… you damn’ shall got the BLUES!

If you ain’t got no money, YOU GOT THE BLUES!»

– Howlin’ Wolf –

 

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

 

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011


U.S.„L”. în parabole imagistice…

Duminică, 6 februarie 2011


 

 

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011