INTOXICAREA CU CIORAN


Văd, cu tristețe, că multă lume se lasă siluită informațional de către tot felul de răspândaci și zvoneri, violatori cu burta ai minților precare sau grăbite să muște orice pară mălăiață.

NU, NU este adevărat că statul român nu s-a implicat în licitația manuscriselor lui Emil Cioran!

Statul român a participat la licitație prin chiar INSTITUȚIA DEPOZITARĂ a acestui tip de valori: BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERISTARĂ, aflată în subordinea MINISTERULUI EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, deci a… STATULUI!

Mulți zevzeci zbiară, pe limba strepezită a lui Vadim, că avem de-a face cu o mârșavă lucrătură bozgorească, pusă la cale de Ministrul Culturii, Hunor Kelemen.

Ministerul Culturii nu avea ce face cu aceste documente, atâta timp cât nu are unde le depozita.

Surprinzătoare discreția plină de îngăduință a urlătorilor de meserie în ceea ce privește Academia Română, care are o bibliotecă și care are și fonduri.

Rog mâncâtorii de rahat, gen Găinușă – acest nou Ciutacu al undelor – să nu-și mai câștige existența la KISS FM mințind prostimea.

Hotnews:

«Directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare (BCU), Mireille Radoi, a declarat in cursul zilei pentru HotNews.ro ca un roman, persoana privata, a cumparat intreg lotul de documente apartinand lui Emil Cioran, la licitatia care a avut loc astazi la Paris. „A cumparat tot cu 405.000 de euro, am pierdut totul”, a declarat Mireille Radoi. Inainte de inceperea licitatiei, directorul general al BCU a declarat ca „exista zvonul si ca este un cetatean american care ar vrea sa le ia pe toate”. „Dupa cinci ore in care am licitat documentele in parte, a venit si a cumparat intreg lotul, ne-am chinuit degeaba”, a declarat aceasta. Mai bine de patru ore, documentele au fost scoase la licitatie pe rand, dupa care a inceput licitatia pentru lotul integral. Pretul a fost 405.000 de euro, iar cel care si-a adjudecat documentele a fost un roman, a precizat directorul BCU.»

Cred că dacă un binevoitor ar fi vrut să cumpere și să doneze, dezinteresat și discret, aceste valori de patrimoniu statului român, finanța pur și simplu instituția de stat care licita, respectiv B.C.U., Biblioteca Academiei sau Biblioteca „Astra”.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011

8 Responses to INTOXICAREA CU CIORAN

  1. Catalin spune:

    Cred ca finalul este totusi fericit. Romanul (dl. George Brailoiu patronul firmei KDF Energy, companie romana, care a cumparat manuscrisele lui Cioran va dona statului roman aceste manuscrise (BCU sau Astra) Vezi si ce a povestit Liiceanu despre aceste manuscrise. Josnica mi se pare minciuna cumnatei lui Cioran cum ca manuscrisele vandute la licitatie provin de la o familie prietena si nu de la ea. Faptul a fost premeditat si prin aceasta nu s-a mai dat curs dorintei lui Cioran de a dona aceste documente Bibliotecii Astra di Sibiu. Mai exista si buni romani, mai exista speranta…

    • ALEXANDRU MITACHE spune:

      Să nu zicem „hop” până nu sărim gardul. Din interviul acordat „Știrilor PROTv” de dl. Burloiu reiese o oarecare șovăială. Om trăi și-om vedea.
      Repet, mi se părea mai normal să finanțeze instituția căreia îi va dona manuscrisele.

  2. alin spune:

    Nu conteaza cum a fost. Statul roman trebuia sa cumpere manuscrisele cu pricina. Asa era normal. Statul roman trebuie sa se implice mai mult atunci cand vine vorba de valori culturale romanesti. Trebuie sa ma intreb daca „bozgorii” care pastoresc cultura fac ceea ce trebuie in acest domeniu.

  3. Alexa spune:

    Alex, sunt de acord cu articolul tau cu un amendament. Academia Romana are finantare bugetara acoperitoare doar pentru cheltuielile de personal. Ca sa iti dai seama de istoricul acestei situatii, uite o dare de seama:
    http://docs.google.com/viewer?a=v&q=cache:sSUAR27QcJAJ:www.acad.ro/rapoarte2008/rapPrez/Prezidiu-raport2.doc+academia+romana+este+bugetara+%3F&hl=ro&gl=ro&pid=bl&srcid=ADGEESjQe2Q-bACjaRSXFwU__EsAmntMPWfPN9XA12iq5c3z5mHTgNgDUByXJQ8rnqLmROjvMse-aDzaBwukwNDSywTc2SFF54wM5GWoYywlos38QYG60qHUKv5Wu5szcfNOeJVONx_E&sig=AHIEtbRc4M0lMCwxJxNLy4l-KEgeBvdL8A

    Academia Romana deja a luat legatura cu Brailoiu. La licitatie a participat si TVR si au reusit sa achizitioneze si unii si altii documente, numai ca Brailoiu a facut oferta pentru tot.
    Vezi aici:

    http://www.mediafax.ro/cultura-media/george-brailoiu-am-fost-contactat-de-ministerul-culturii-si-academie-pentru-lotul-cioran-urmeaza-sa-decid-8142023/

    • ALEXANDRU MITACHE spune:

      Nu contest că Academia are finanțare bugetară. Dar la fel de bugetară este și finanțarea B.C.U. sau a Ministerului Culturii incriminat.

      Pe mine m-a deranjat că s-a MINȚIT afirmându-se că STATUL ROMÂN N-AR FI PARTICIPAT LA LICITAȚIE. La această minciună grosolană au pus botul chiar și oameni îndeobște cu scaun la cap.

  4. Alexa spune:

    Brailoiu le-a donat bibliotecii Academiei Romane.

    Alex, se minte greu in Romania zilelor noastre si unii nu mai discern din acest noian… adevarul.Chestiunea este ca manipularea afecteaza chiar si mintile care pareau normale. Treaba noastra este sa demontam minciuna, acolo unde o sesizam.Asta e esentialul dupa parerea mea. Cum amandoi facem asta si nu numai…sunt fericita ca nu facem parte din clubul spalatilor pe neuron.

  5. Emil spune:

    Oare sa aiba legatura cu scandalul legat de numirea directorului BCU?
    Si eu am fost uimit de deformarea informatiilor, de lipsa de interes fata de acele 2(dou) mii de euro diferenta intre oferta BCU si cea a castigatorului!
    In orice caz felicitari castigatoorului (nu pentru ca a castigat) si felicitari tie pentru acest comentariu. De rest (media romaneasca) ce sa zic? Cred ca nu se poate folosi limbajul potrivit.
    Emil
    Paste Fericit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: