Mircea Mihăieș, „Antonescu, trădătorul trădat”

Antonescu, trădătorul trădat

Senatul EVZ

Autor: Mircea Mihăieș

Luni, 06 Iunie 2011

*********************************

«Când te însoţeşti cu tâlharii, trebuie să fii pregătit ca, mai devreme sau mai târziu, să fii tâlhărit tu însuţi. Monomaniac, admirator ambetat al propriului buric, visând cai verzi pe zidurile Cotrocenilor, Antonescu a încasat un smash care s-ar putea să facă ţăndări baletul grotesc pe care-l joacă de vreo doi ani.

Autoproclamat papă al opoziţiei, ocupat să dea indulgenţe lui Felix Voiculescu şi să-i trimită bezele lui Ponta, uzurpatorul liberal a fost înjunghiat ca la carte. Prin votul din Camera Deputaţilor — o lucrătură fină a mult mai experimentaţilor aranjori din PSD şi PD-L — liberalii sunt condamnaţi să rămână simpli valeţi în casa de piatră a lui Iliescu. În zeflemea, Ponta a declarat că alegerea primarilor într-un singur tur îi avantajează pe udemerişti. Trebuie să ai cecitatea lui Antonescu pentru a nu vedea băşcălia: în judeţele unde sunt majoritari, ungurii câştigă indiferent de numărul tururilor…

Cvasi-tranşate de cele două forţe care ştiu cu precizie pe ce mizează în teritoriu, alegerile locale vor consfinţi poziţia de jucător năuc a PNL-ului. Alergând disperat ba după o pleaşcă, ba după alta, el e sortit să ajungă o hienă costelivă, care a jucat totul pe cartea complicităţii cu forţele declasate ale vieţii politice. Când ajungi să susţii gomos că Voiculescu e nu doar frecventabil, ci şi onorabil, când singurul lucru care te preocupă e să faci vid în jurul tău, e limpede că vei plăti cu vârf şi îndesat. Antonescu a dovedit, încă o dată, că nu controlează, în afara producătorilor de gogoaşe de la Antene şi Realitatea, pe absolut nimeni în politica românească.

Îmi imaginez ce-o fi în sufletul lui! Crezându-se pe cai mai, a declanşat lupta pe viaţă şi pe moarte cu Dinu Patriciu, omul pe care-l pupa în dos pe când l-a ajutat să-l doboare de pe soclu pe celălalt trădător, Tăriceanu. Metoda lui preferată, excluderea — pe care-a folosit-o cu Cataramă, personaj pe care-l elogia cu nici un an în urmă, cu care se mândrea de mama focului, dar pe care l-a exclus, scurt, din partid când a avut îndrăzneala să-l înfrunte — s-ar putea să se întoarcă împotriva lui. Astăzi, în colimator a intrat Dinu Patriciu — nuca cea mai tare a partidului. Deocamdată, până adună voturile necesare excluderii, îl invită să-şi dea demisia. Nu e treaba mea să cobesc pe ruinele liberalismului, dar cred că din acest moment a început pentru Antonescu numărătoarea inversă. O numărătoare care se va derula cu acceleratorul.

Căzut în plasă ca un ageamiu, „Chucky” îşi imaginează că mai are în mânecă asul candidaturii la preşedinţie. Ah, câtă naivitate! Cel dintâi care-i va pune pielea la saramură e chiar Ponta, zâmbăreţul manevrat de veteranii pesedişti, pe care Antonescu, în trufia lui nemărginită, nu se sfieşte să-i batjocorească. E suficient să vezi mustăcelile lui Mitrea — dar Antonescu e prea ocupat să se admire în oglinda de hârtie a televiziunii lui Felix — pentru a-ţi da seama de amploarea loviturii administrate. E limpede că, în viitorul previzibil, liberalii nu vor mai putea fi altceva decât „tovarăşul de drum” al eternilor neocomunişti. Iar lefegiul Antonescu va trebui să se mulţumească, până la ieşirea la pensie, cu postura de ţuţăr al turnătorului Felix.

Tot ce-am văzut zilele trecute ţine de jocul de glezne al celor care ştiu cum se face cu adevărat politica pe malurile Dâmboviţei. Tăcerea asurzitoare din direcţia lui Ion Iliescu şi-a acoliţilor săi ar trebui să-l îngrijoreze pe Antonescu mai mult decât propria neputinţă cronică de a se trezi dimineaţa. Oricât de admirabil tată ai fi, un partid nu se conduce din papuci şi pijama, lăfăindu-te în fotoliu la domiciliu, în timp ce oamenii tăi pierd bătălie după bătălie în parlament. Inexistent în disputele publice, călcat în picioare la dezbaterile politice, castrat din punct de vedere ideologic, PNL-ul a ajuns bătaia de joc a unui dictator cu ifose, a unui mărunt jongleur de iarmaroc, care, în accese sinucigaşe din ce în ce mai frecvente, nu renunţă nici picurat cu ceară la agitaţia isteroidă care i-a devenit a doua natură.

În alte vremi, aş fi spus că mă surprind inerţia, tăcerea şi laşitatea persoanelor de oarecare vizibilitate din partid. Astăzi e inutil să-i mai invoc, de vreme ce au dovedit că singura lor formulă de existenţă politică e trădarea. Partid al conjuncturilor, PNL-ul poartă astăzi crucea de a fi ales în fruntea turmei un individ nu doar complet lipsit de caracter, meschin şi incapabil, ci şi de-o şocantă naivitate. Dacă liberalii nu vor lua urgent măsuri de a se descotorosi de acest impostor care face de râs tradiţia Brătienilor, n-ar fi exclus ca ultimul partid istoric de pe scena românească să aibă, în nici doi ani, soarta ruşinoasă a ţărăniştilor. E drept că nici la moartea lor, ca la catafalcul ţărănist, nu va plânge nimeni. În schimb, ştim de pe-acum — n-o spun pentru prima oară — numele groparului: Crin George Laurenţiu Antonescu.»