Senatul EVZ
Autor: Mircea Mihăieș
Luni, 06 Iunie 2011
*********************************
«Când te însoţeşti cu tâlharii, trebuie să fii pregătit ca, mai devreme sau mai târziu, să fii tâlhărit tu însuţi. Monomaniac, admirator ambetat al propriului buric, visând cai verzi pe zidurile Cotrocenilor, Antonescu a încasat un smash care s-ar putea să facă ţăndări baletul grotesc pe care-l joacă de vreo doi ani.
Autoproclamat papă al opoziţiei, ocupat să dea indulgenţe lui Felix Voiculescu şi să-i trimită bezele lui Ponta, uzurpatorul liberal a fost înjunghiat ca la carte. Prin votul din Camera Deputaţilor — o lucrătură fină a mult mai experimentaţilor aranjori din PSD şi PD-L — liberalii sunt condamnaţi să rămână simpli valeţi în casa de piatră a lui Iliescu. În zeflemea, Ponta a declarat că alegerea primarilor într-un singur tur îi avantajează pe udemerişti. Trebuie să ai cecitatea lui Antonescu pentru a nu vedea băşcălia: în judeţele unde sunt majoritari, ungurii câştigă indiferent de numărul tururilor…
Cvasi-tranşate de cele două forţe care ştiu cu precizie pe ce mizează în teritoriu, alegerile locale vor consfinţi poziţia de jucător năuc a PNL-ului. Alergând disperat ba după o pleaşcă, ba după alta, el e sortit să ajungă o hienă costelivă, care a jucat totul pe cartea complicităţii cu forţele declasate ale vieţii politice. Când ajungi să susţii gomos că Voiculescu e nu doar frecventabil, ci şi onorabil, când singurul lucru care te preocupă e să faci vid în jurul tău, e limpede că vei plăti cu vârf şi îndesat. Antonescu a dovedit, încă o dată, că nu controlează, în afara producătorilor de gogoaşe de la Antene şi Realitatea, pe absolut nimeni în politica românească.
Îmi imaginez ce-o fi în sufletul lui! Crezându-se pe cai mai, a declanşat lupta pe viaţă şi pe moarte cu Dinu Patriciu, omul pe care-l pupa în dos pe când l-a ajutat să-l doboare de pe soclu pe celălalt trădător, Tăriceanu. Metoda lui preferată, excluderea — pe care-a folosit-o cu Cataramă, personaj pe care-l elogia cu nici un an în urmă, cu care se mândrea de mama focului, dar pe care l-a exclus, scurt, din partid când a avut îndrăzneala să-l înfrunte — s-ar putea să se întoarcă împotriva lui. Astăzi, în colimator a intrat Dinu Patriciu — nuca cea mai tare a partidului. Deocamdată, până adună voturile necesare excluderii, îl invită să-şi dea demisia. Nu e treaba mea să cobesc pe ruinele liberalismului, dar cred că din acest moment a început pentru Antonescu numărătoarea inversă. O numărătoare care se va derula cu acceleratorul.
Căzut în plasă ca un ageamiu, „Chucky” îşi imaginează că mai are în mânecă asul candidaturii la preşedinţie. Ah, câtă naivitate! Cel dintâi care-i va pune pielea la saramură e chiar Ponta, zâmbăreţul manevrat de veteranii pesedişti, pe care Antonescu, în trufia lui nemărginită, nu se sfieşte să-i batjocorească. E suficient să vezi mustăcelile lui Mitrea — dar Antonescu e prea ocupat să se admire în oglinda de hârtie a televiziunii lui Felix — pentru a-ţi da seama de amploarea loviturii administrate. E limpede că, în viitorul previzibil, liberalii nu vor mai putea fi altceva decât „tovarăşul de drum” al eternilor neocomunişti. Iar lefegiul Antonescu va trebui să se mulţumească, până la ieşirea la pensie, cu postura de ţuţăr al turnătorului Felix.
Tot ce-am văzut zilele trecute ţine de jocul de glezne al celor care ştiu cum se face cu adevărat politica pe malurile Dâmboviţei. Tăcerea asurzitoare din direcţia lui Ion Iliescu şi-a acoliţilor săi ar trebui să-l îngrijoreze pe Antonescu mai mult decât propria neputinţă cronică de a se trezi dimineaţa. Oricât de admirabil tată ai fi, un partid nu se conduce din papuci şi pijama, lăfăindu-te în fotoliu la domiciliu, în timp ce oamenii tăi pierd bătălie după bătălie în parlament. Inexistent în disputele publice, călcat în picioare la dezbaterile politice, castrat din punct de vedere ideologic, PNL-ul a ajuns bătaia de joc a unui dictator cu ifose, a unui mărunt jongleur de iarmaroc, care, în accese sinucigaşe din ce în ce mai frecvente, nu renunţă nici picurat cu ceară la agitaţia isteroidă care i-a devenit a doua natură.
În alte vremi, aş fi spus că mă surprind inerţia, tăcerea şi laşitatea persoanelor de oarecare vizibilitate din partid. Astăzi e inutil să-i mai invoc, de vreme ce au dovedit că singura lor formulă de existenţă politică e trădarea. Partid al conjuncturilor, PNL-ul poartă astăzi crucea de a fi ales în fruntea turmei un individ nu doar complet lipsit de caracter, meschin şi incapabil, ci şi de-o şocantă naivitate. Dacă liberalii nu vor lua urgent măsuri de a se descotorosi de acest impostor care face de râs tradiţia Brătienilor, n-ar fi exclus ca ultimul partid istoric de pe scena românească să aibă, în nici doi ani, soarta ruşinoasă a ţărăniştilor. E drept că nici la moartea lor, ca la catafalcul ţărănist, nu va plânge nimeni. În schimb, ştim de pe-acum — n-o spun pentru prima oară — numele groparului: Crin George Laurenţiu Antonescu.»
Excelent articol…
Antonescu s-a menifestat ca o curvă, acum plăteşte.
Şi-a dat seama că fără o alianţă cu PSD el şi partiduleţul lui sunt un fel de zero barat, dar şi-a dat seama şi că faţă în faţă cu PSD, PNL-ul e cam ca o gâină faţă în faţă cu un struţ. Astfel a încercat să şantajete PSD furându-i PC-ul, de fapt Intact-ul. Aici a uitat cât de uşor îşi trădează Felix aliaţii. Felix avea şi el interesul lui. În alianţă cu PSD PC-ul părea mult mai mic şi neimportant. Faţă de PNL nu mai era o diferenţă cgiar atât de mare. Astfel, PNL+PC(intact) părea că are atuurile ca să şantajeze PSD. Acesta a pus botul, a trecut peste trădarea (a cânte? )PC şi a pus botul la alierea cu PNL+PC. Evident, PSD a acceptat tot că nu-l durea gura. Astfel Antonescu s-a văzut deja reprezentantul monstruozităţii USL. Ei, dar „greii” din PSD nu prea par să înghită prea mult porcăria şi probabil, după ce se vor vedea ci sacii în căruţă, dacă se va întâmpla, PNL va deveni doar o simplă anexă a PSD. Eu mă întreb chiar dacă se va merge până la capăt cu candidatura lui Antonescu.
Pe de altă parte, deşi nu am date, simt că mizeria mai cuprinde ceva. În momentul în care Băsescu ar dispărea ca ţintă şi duşman care îi uneşte, PNL şi PSD vor deveni duşmani ireconciliabili. Nici măcar ei nu vor marge la nesfârşit. Cred că problema va veni de la cota de impozitare nenegociabilă pentru fiecare. Atunci se va dovedi că PC-ul plin de securişti se va muta iar la PSD cum e şi natural şi PNL se va trezi cu celulita goală… Între timp din cauza compromisurilor, nucleul dr din PNL se va evapora, simţindu-se trădat. Rezulatul? PNL va deveni ceea ce e acum PNŢcd… ceva din categoria, „a fost odată”… Cred că abia atunci Antonescu va simţi dezastrul pentru cariera sa politică. Atenţie, sprijinul lui Patriciu nu-l mai are şi nici nu mai are cum să-l recupereze…
Am şi o variantă de înlocuire a lui Antonescu. Nu cred că ceea ce se numeştew curentul Tăriceanu va reînvia. Mortul de la groapă nu se mai întoarce. Cred că urmează Orban…
P.S. Tare m-aş mira ca şandramaua să reziste până la alegerile prezidenţiale… După alegerile locale cred că în USL (dacă va intra în legalitate, cea ce nu mai e deloc sigur deoarece acum USL are mai puţin decât avea PSD singur, sub 40 în scădere) vor apărea primele fricţiuni serioase iar războiul va fi înainte de alegerile parlamentare deoarece noii baroni locali, instalaţi prin intervenţia de la centru vor avea de dus lupte grele cu actualii baroni PSD sau PNL. Oricum, urmează o perioadă veselă.
P.P.S. Ce zici dacă înaintez o ipoteză? PDL va începe să crească în sondaje, iar la alegeri va depăşi rezultatul de la ultimele alegeri. Argumwent suprem, criza numai e ce a fost, veniturile vor începe să crească, lumea va spune: „Iată că am intrat pe un trend favorabil, de ce să nu-i votăm?”