Nicoleta Savin, „Operațiunea «Iubiți Regele!»”

Operațiunea «Iubiți Regele!»

Autor: Nicoleta Savin

Vineri, 28 oct. 2011 – ora 15:10

********************************************************

«Ruşii de la Izvestia avansează un scenariu în care Regele Mihai I ar putea deveni „un stindard ideal pentru consolidarea opoziţiei române”. Am crezut sincer că monarhia ar putea salva România. Puţini eram în anii ‘90, mulţi am mai rămas acum, în 2011… Dar am înţeles că voinţa majorităţii este suverană şi că trăiesc într-o republică consacrată de o Constituţie pe care nu am votat-o, dar pe care trebuie să o respect.

M-am revoltat ca orice român de bună credinţă în aprilie 1990, atunci când oamenii lui Ion Iliescu l-au fugărit şi expulzat pe Regele Mihai ca pe ultimul pungaş. Am plâns şi m-am transfigurat de bucurie în magica zi de Paşte din 1992, când un milion de români au umplut străzile Capitalei pentru a-l vedea pe cel despre care învăţaseră la istorie că a fost ultimul Rege al României. Am înţeles raţiunile pentru care Casa Regală a fost de acord cu căsătoria Principesei Margareta, fiica cea mai mare a Regelui Mihai şi a Reginei Ana, cu actorul Radu Duda. Am fost prezentă la acest eveniment şi am trecut, cu emoţie, aproape pe vârfuri, pragul reşedinţei regale de la Versoix. Mulţi dintre invitaţii la nuntă au strâmbat din nas în 1996, atunci când ironia sorţii l-a adus pe Rene Duda, şeful PDSR Iaşi, în imediata apropiere a Regelui nostru, al românilor. Ne plăcea sau nu, Casa Regală a României şi familia Duda s-au încuscrit. Nu era căderea noastră, a românilor, să judecăm, am spus atunci. Regelui i s-a redat cetăţenia, a revenit în România, Emil Constantinescu l-a ignorat cu graţie şi meşteşug. Iliescu a revenit, la braţ cu Adrian Năstase, Radu Duda a acceptat să lucreze pentru guvernarea PSD. Reprezenta România, spunea el, dar ştia bine că legitima regimul. E problema lui Radu Duda, am comentat atunci.

Când Regele Mihai a acceptat să-i înmâneze lui Adrian Năstase un premiu acordat de o revistă, mi-am spus că poate greşi. Sau că resorturile iertării şi ale uitării la un rege îmi sunt inaccesibile. În 2005 şi 2010, când a participat la Paradele Militare de la Moscova, nici măcar n-am mai tresărit, aşa cum nu m-am mirat atunci când prinţul Duda l-a tăiat de pe lista invitaţilor la nunta de diamant a Regelui Mihai cu Regina Ana pe şeful Statului. Nu m-am minunat nici când Regele Mihai i-a permis ginerelui să candideze la Preşedinţia României, nici când s-a apropiat periculos de mult de politică şi de opoziţie, nici când s-a lăsat folosit la jubileul din Parlament, zilele trecute. Ştiţi de ce? Toate acestea sunt gesturi asumate explicit. Un rege are dreptul să greşească, chiar dacă e uns al lui Dumnezeu. Şi cine sunt eu să-l judec pe Regele Mihai? Una este asumarea explicită a celor două vizite la Moscova, cu totul altceva este ca un cotidian rusesc precum Izvestia, apropiat mai mult de FSB decât de Kremlin, să aplaude revenirea în politica mare a României a Regelui Mihai, iar acesta să nu reacţioneze.

De ieri dimineaţă până aproape de ora de închidere a ziarului am tot deschis site-ul Casei Regale, cu speranţa că voi găsi o dezminţire. Nici o reacţie. Mi-e greu să cred că articolul din Izvestia reprezintă altceva decât paie ruseşti pe focul unei dispute politice româneşti. Că ar putea fi citit la Kremlin, la Cotroceni sau în alte cancelarii occidentale în altă cheie decât cea a unei diversiuni FSB. Izvestia ştie bine cum e cu rusofobia românească. Mai mare deserviciu decât să sugereze că Moscova aplaudă preluarea stindardului opoziţiei de către Casa Regală, nici nu se putea face Regelui sau opoziţiei filo-ruse, dacă un astfel de plan ar fi real. Nu-l judec pe Regele Mihai, orice ar face. Nu e dreptul meu. Dar îi pot cere să se apere, atunci când numele său şi al Casei Regale a României este târât într-o diversiune de către agenţii unei puteri străine. Mai ales când este vorba de puterea care l-a silit să abdice în 1947, iar acum moare de dragul detronatului şi îi aplaudă frenetic ceea ce numeşte „discursul tronului”. „Nu este foarte clar rolul care-i va reveni lui Mihai în viitorul guvern în cazul viitoarei coaliţii de opoziţie. (…) Singurul obstacol care poate sta în calea dezvoltării unui asemenea scenariu îl constituie vârsta înaintată a fostului suveran. Deşi, pentru anii lui, Mihai afişează o formă fizică excelentă”, declară pentru cotidianul rus directorul Centrului pentru studii balcanice, caucaziene şi central-asiatice al Academiei Ruse, Artiom Ulunian. Aşa să fie, Maiestate? Noi, românii care nu vă judecăm, dar ştim că un monarh domneşte, nu guvernează, şi, mai ales, se situează deasupra partidelor politice, am vrea să ştim. Nu din Izvestia, ci de la Maiestatea Voastră.»

______________________________

N.B. – Sublinierile îmi aparțin, A.M.

Un „Katin” cinematografic românesc… cu Mircea Diaconu

Apropo de potlogarul intitulat „Mircea-Diaconu-Noi-Vrem-Respect”, demn personaj de scenetă satirică de pe vremuri, cu directorași de cooperativă de prestări servicii, nărăviți și aroganți, care-și angajează pe pile matracucele din familie, sau amantele…

În disprețul legii și al bunului simț și cu dispreț pentru o categorie profesională mult mai onorabilă decât aceea căreia îi aparține acest mitocan cu papion – croitoresele («Soția mea nu este croitoreasă, este actriță. Ce vina are ea?») – Diaconu a fost dat în gât, fără drept de apel, de către A.N.I. pentru că, în calitate de director al Teatrului „C.I. Nottara” din București și-a angajat ilegal și abuziv soția.

Cel mai prost, sau cel mai bântuit de fantome teatru din țară în anul 2007 era, așadar, în mod clar, TEATRUL „C.I. NOTTARA” din București.

Altfel nu-mi pot explica cum NICIUN regizor din lume nu a vrut să participe la concursul pentru ocuparea postului de regizor artistic., concurs la care a participat doar soția cinstitului domn MIRCEA DIACONU, cunoscut campion TV al „bunului simț” și cerșetor de respect, întâmplător director al teatrului, dar și soț al concurentei, dar și președinte al comisiei care a notat-o cu 10 pe talentata candidată, posesoare a unei impresionante cariere lungi de… două luni (fiind proaspăt absolventă de facultate), fără drept legal (și moral) de a participa la respectivul concurs.

Prins în această jenantă postură cu pantalonii moralei în vine, tov. Diaconu ne arată și fundul cu acesată replică demnă de o demisie urgentă din viața publică «Trăim în România. N-am ce să comentez. E vijelia cotidiană care ne-a întors în anii 50, ca metode, ca principii.»

Așa s-a întâmplat să-mi amintesc de filmul „ACTORUL ȘI SĂLBATICII”.

Un film mistificator al istoriei în care, poate, își aveau locul marii (pe bune) actori Mircea Albulescu, Margareta Pogonat sau Ion Besoiu, pentru că erau și niște la fel de mari recitatori de curte comuniști. Dar în care Toma Caragiu, Marin Moraru sau Ovidiu Iuliu Moldovan nu prea aveau ce căuta. Moralmente… zic eu.

Ia întrebați-vă rudele și cunsocuții care au văzut filmul: în ce an, din cauza cui și cum a murit marele CONSTANTIN TĂNASE? Cred că o să aveți mari surprize.

Acest film mincinos și imoral, regizat de Manole Marcus, nicicând amendat măcar în vreo notă de subsol, a fost ca un fel de Katin cinematografic românesc. Dar, spre deosebire de ruși, care și-au recunoscut cu jumătate de gură mârșăvia perpetuată timp de 50 de ani, n-am auzit pe nimeni, la noi, să-și ceară scuze pentru un fals istoric grosolna care a împlinit 36 de ani.

Culmea ridicolului amar este că acest film-minciună a fost redifuzat, acum un an, sub formă de DVD, în seria „Filmele ADEVĂRUL” (sic!).

Văd, acum, că acerbul penelist-uselist Mircea Diaconu, maaare moralist și maaare caracter, își continuă rolul din film: boxează împotriva dreptei dând cu stânga. Din poziția de gestionar nervos prins cu gaură în inventar și cu cinstea nereperată.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011