Campania „Fie-vă milă de Realitatea Tv!”


După fumigenele, ușor sulfuroase, cu „Ceaușescu roz bombon” și „Red Rex Redivivus”, iată altă șmecherie de marketing destinată îmblânzirii și frăgezirii bizonilor: campania „Fie-vă milă de Realitatea Tv!”. Care nu te mai privește, ci se milogește.

Bietele furnicuțe care trudesc întru amețirea nației, transmit, precum radiodifuzorii ilegaliști antifasciști de altădată, dintr-o cămăruță semiclandestină din clădirea Willbrook, ce amintește patetic de debutul lui Dan Diaconescu în celebra garsonieră din blocul „Leonida”.

Muncuța lor abilă, de creație, se desfășoară afară, într-un cort, în frig, unde – brrr! – lui Tănase, lui Tatulici sau lui Hurezeanu le îngheață mâinile pe tastaturi pregătindu-și emisiunile, iar Crețuleascăi chiar și veninul din sânge. Ce altă scuză mai bună puteau găsi ei oare pentru faptul că ceea ce spun îngheață apele?

Pe scurt, trăim într-o țară „șicănitoare” în care un multimilionar, precum domnul Elan Schwartzenberg, nu găsește, provizoriu, nici măcar o fostă hală tip „Crevedia” pe care s-o încălzească pentru adăpostirea coloanei a 5-a a domnului Vîntu.

Îndurați-vă, așadar, și aruncați un un punct de rating în cutia milei acestei „Mascarada Familia” de la Willbrook. Măcar uitându-vă la „Meteo”…

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011

Un răspuns la Campania „Fie-vă milă de Realitatea Tv!”

  1. blue solar spune:

    La ce vrei sa te astepti de la o tipa care s-a maritat cu Pandele ? Cine se aseamana se aduna. Am vazut mai demult niste poze intr-un ziar cu interiorul casei lui Pandele. Pai era un monument inchinat kitsch-ului. Eu cred ca daca ai o casa kitsch trebuie neaparat sa iti iei si o femeie la fel.Doar trebuie sa se asorteze. Daca te cheama Iri tre sa ai o nevasta Monica. Daca te numesti Pepe te insotesti cu o Zavoranca …. si tot asa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: