Dovada că Ponta îi fraierește pe români

Joi, 15 decembrie 2011

După „consultările” de ieri de la Palatul Cotroceni…

«Victor Ponta a spus că USL i-a propus preşedintelui adoptarea unui act normativ într-o majoritate calificată prin care puterea şi opoziţia să se angajeze că vor implementa şi respecta propunerile valabile acum la nivel european.»

Sursa: Mediafax

Este vorba despre documentul prin care România să garanteze implementarea obligației de a-și asuma un deficit structural de maximum 0,5%, în conformitate cu Acordul de Guvernanță Fiscală.

Se știe că Președintele și PDL au insistat pentru introducerea în Constituție a acestei prevederi, motivul invocat fiind, în primul rând, concluzia summit-ului Consiliului Europei de la Bruxelles din 7 decembrie a.c., dar și unul de natură constituțională (art. 148).

Liderul US„L” a explicat poziția uniunii socialiste, prezentate la Cotroceni, în emisiunea „Sub semnul întrebării”, de aseară, moderată de Robert Turcescu, la B1TV.

«Într-o perioadă de criză, în care oamenii sunt destul de nervoși, dacă sunt chemați să vină la vot pentru deficitul bugetar, însemnând că nu o să mai fie bani pentru Sănătate , Educație, nu o să vină nimeni

Un caraghioslâc politic suprem și o ipocrizie fără margini se degajă din declarația lui Ponta făcută în fața lui Băsescu și recunoscută aseară – anume că un referendum pentru validarea modificării Constituției prin introducerea deficitului structural de 0,5% ar fi riscant -, declarație din care rezultă, fără echivoc, că Ponta și Antonescu, propunând o lege specială în acest scop, recunosc că pun la cale o șmecherie prin care să eludeze opinia poporului, pe care-l consideră prea prost sau prea nesimțit pentru a risca să-l consulte.

Ceea ce, în clar, nu vor recunoaște niciodată.

Pentru US„L”, „poporul” este o masă de manevră aservită, ignorantă și disprețuită, a cărei menire exclusivă este să-i aducă pe ei la putere.

După aceea, de vină pentru toate, inclusiv pentru adevărata sărăcire a românilor, va fi numai și numai… deficitul structural.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011


U.S.„L”. și suspen… darea cu capul de pereți

Luni, 12 decembrie 2011

Deci terrifficca „Comisie” US„L”, investită cu menirea să judece faptele neconstituționale ale președintelui Băsescu  reamintesc, condusă din celebrul constituționalist hidrotehnician Tăriceanu , și-a dat verdictul: DA, dictatorul Băsescu merită să fie suspendat!

Drept pentru care QL Antonescu, maniacul pereche al politicii noastre – fidel sloganului partidului său „Să ne facem de râs prin noi înșine!” – a declarat, cu aplombu-i cunoscut și întorcând-o ca la Ploiești (sanchi, cică NOI n-am fi înțeles…):

„Este, cum am spus de la început și nu au înțeles toți cei care au ascultat, un demers care nu e destinat în acest moment Parlamentului actual, ci este un demers destinat unei ample dezbateri publice, pentru care dorim susținere publică masivă.” (subl. mea)

Atât de „masivă” e susținerea publică respectivă încât repetentul nepereche a adăugat:

„În momentul în care vom considera că trebuie să strângem și semnături, ceea ce înseamnă deja altceva, o vom face.”

Să ne amintim însă că, potrivit ziarului „Adevărul” din 6 decembrie, Victor Ponta, celălalt maniac pereche, a declarat, marţi, că:

„USL doreşte să strângă 5,2 milioane de semnături pentru susţinerea suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, adică numărul de voturi pe care acesta le-a obţinut la turul al doilea al alegerilor din 2009.”

Cei doi năuci se înțeleg, iată, ca Niță cu ta-su prin gaura cheii. Cât despre susținerea publică, e moartă-n coteț. Ca de altfel mai toate „planurile” celor două mazete, planuri ce par a fi scoase din „BURDA”, din foile alea cu tipare de șorț…

Iar cu suspendarea… rămâne cum am stabilit… ca-n gară.

© http://karikaturapolitika.wordpress.com/

Prostia fulminantă a liderului „mamă” al US„L” rezultă, în acest ultim caz, din simplul fapt că, dacă demersul nu era pentru acum, cum „nu au înțeles toți cei care au ascultat”, ci pentru la paștele cailor, atunci ce rost are ACUM un raport al „comisiei hidrotehniciene” când, nu-i așa, până „atunci” dictatorul mai poate viola  de vreun infinit de catralioane de ori biata noastră Constituțiune.

„Nește” proști!

Ura și la … gară!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011


Mircea Vasilescu, „DEX și Wikipedia”

Duminică, 11 decembrie 2011

DEX și Wikipedia

Autor: Mircea VASILESCU | Europa dumitale

Dilema veche, nr. 408, 8-14 decembrie 2011

**************************************************************************************************************

«Primim, la redacţie, destule mesaje şi CV-uri de la tineri care vor să se angajeze. Unul dintre ele, de pildă, începea cu „scuzaţimi deranjul“ (sic!) şi, pe rîndul următor, îşi exprima rugămintea de a lucra „ca colaborator (sic!) în echipa dumneavoastră“. Mai jos, bineînţeles, solicitantul înşira acele calităţi despre care multele cărticele pe tema „cum să dai un interviu de angajare“ spun că sînt vitale pentru ca potenţialul angajat să facă o impresie bună: „capacitatea de adaptare, dinamismul, dăruinţa (iar sic!) şi spiritul de iniţiativă“. Aparent, o cratimă lipsă şi o cacofonie sînt greşeli mărunte, care pot fi puse pe seama grabei de a tasta la computer, nu? Şi e plină lumea de asemenea scăpări mărunte, de ce să ne batem capul cu fleacuri? Cînd omul, bunăoară, de-un paregzamplu, e dotat cu însuşiri majore care produc atîta mulţumire prin departamentele de HR – precum adaptarea, dinamismul, spiritul de echipă, capacitatea de a lucra în condiţii de stres, ambiţia, dorinţa de a fi performant etc. etc., mai contează că pune virgulă între subiect şi predicat, că are ezitări în plasarea cratimei ori că vorbeşte despre „jobul care vrea să-l obţină“? În definitiv, „formula evitării“ cacofoniei s-a generalizat deja chiar şi în situaţiile fără potenţial cacofonic (eu, „ca şi autor“ al acestui articol, sînt sigur că dvs., „ca şi cititori“, ştiţi la ce mă refer…). Important e să avem acele însuşiri majore cerute de piaţa muncii (adaptare, dinamism etc. etc.) – că doar de-aia ne-am revoltat împotriva dictaturii, să avem şi noi o piaţă a muncii! Iar pentru corectarea scăpărilor – că oameni sîntem, toţi greşim – ne ducem repede „pe net“ şi ne lămurim: DEX-ul e online, Wikipedia de asemenea, orice greşeală – fie ea de limbă sau de cultură generală – e la un click distanţă. Simplu, nu? Las’ că după ce avem cîte-o revelaţie pe dexonline, ne mai creşte un pic stima de sine…

Numai că observ, de la o vreme, cum tot mai mulţi iau DEX-ul şi Wikipedia drept un fel de referinţe unice şi definitive. Prin subsolul cîte unui articol din ediţia online a unei gazete, cîte-un comentator sprinten îl atenţionează pe autor că n-are dreptate, pentru că în Wikipedia scrie altceva şi altfel pe tema cu pricina. N-are importanţă că autorul a citit o bibliotecă întreagă la temă şi că e un expert în materie – a greşit că n-a luat în seamă şi glasul wiki. La televizor, am nimerit de cîteva ori peste moderatorii patriei de la Antena 3 şi Realitatea TV care îşi fundamentau un întreg talk-show pe definiţia din DEX a vreunei noţiuni fundamentale (din politică, economie, sociologie etc.) şi, de cîte ori vreun invitat din studio încerca să spună altceva, era adus la ordine; iar „ordinea“ era, evident, definiţia din DEX. Acum vreo două luni, faptul că ministrul Funeriu a folosit cuvîntul „inexactitudini“ a făcut înconjurul Internetului sub formă de „ştire“ (comentată intens pe bloguri), pe motiv că termenul cu pricina „nu e în DEX“. Carevasăzică, dl Funeriu foloseşte cuvinte nu doar „inexistente“, ci chiar ilegale, domnule: căci unde-i DEX, nu e tocmeală! Iar DEX şi Wikipedia sînt, de fapt, expresia metonimică a unei noi atitudini iuţi şi suficiente faţă de cunoaştere: „n-am găsit nimic pe net“ pe tema X începe tot mai mult să fie, pentru o întreagă generaţie, „nu există nimic pe tema X“. Inutil să le spui vajnicilor străjeri ai purităţii limbii române că DEX e doar un dicţionar explicativ, că el nu inventariază toate cuvintele limbii, că mai există şi alte dicţionare. Inutil să le spui că e un mare noroc să aibă varianta online a DEX-ului (şi a celorlalte dicţionare înregistrate pe dexonline.ro), dar consultarea rapidă a unui dicţionar e doar începutul, nu sfîrşitul procesului de cunoaştere. Mai există şi biblioteci; iar deocamdată – în ciuda marilor progrese – mediul online încă n-a ajuns să înmagazineze toată cunoaşterea lumii. Inutil să le spui hiperinformaţilor cu o bună viteză de tastare că Wikipedia e un proiect interesant, meritoriu şi util, dar nu poţi combate un om cu ştiinţă de carte şi cu pricepere într-un domeniu „pe baza“ revelaţiei personale că în Wikipedia scrie nu ştiu ce.

Nu e nimic rău în impulsul de a căuta rapid, cu mijloacele şi resursele oferite de tehnologia modernă, informaţii despre ceva. Dar a te mulţumi cu asta, a te baza – într-un dialog care se vrea consistent, într-o dezbatere care se vrea „de idei“ – pe ce-ţi scoate în faţă, la repezeală, prietenul Google arată nu doar suficienţă şi semidoctism, dar şi un mare dezechilibru intelectual. În cele spuse şi scrise de cei care l-au linşat pe ministrul Funeriu că a folosit un cuvînt „inexistent în DEX“ am întîlnit numeroase greşeli de limbă, inadvertenţe, dezacorduri, calcuri stupide după engleză. În timp ce-şi recomandă unii altora link-uri spre Wikipedia, numeroşi forumişti nu nimeresc cratima. Dar ştiu să dea o căutare pe Google şi au convingerea că „s-au prins“; găsesc un citat pe un blog oarecare şi trăiesc cu impresia că au lămurit problema. Nimic nou: încă de acum vreo 15 ani, Umberto Eco prezicea că problema Internetului va fi abundenţa infomaţiei (din surse bune sau proaste), aşa că va trebui să învăţăm s-o decimăm pentru a alege neghina de grîu. „Alfabetizarea digitală“ a luat-o înaintea alfabetizării propriu-zise.

Pe de altă parte, dacă sîntem dinamici, cu iniţiativă etc., de ce-am mai ţine cu dinţii de nişte biete reguli de vorbire şi scriere corectă? Cînd trăim revoluţia Internetului, cît o să ne mai ţinem după bucoavnele unor grămătici prăfuiţi? Răspunsul e simplu şi la îndemînă: pentru că de aici începe capacitatea bunei comunicări şi înţelegeri între oameni. Şi respectul faţă de reguli.»


Neculai Constantin Munteanu, „Liberalii, ultima fundătură”

Duminică, 11 decembrie 2011

Liberalii, ultima fundătură

Autor: Neculai Constantin Munteanu

06.12.2011

**********************************************************************************************************

 

«„Partidul Național Liberal a dovedit ca este un partid antisecurist și anticomunist”, susținea Crin Antonescu în timpul faimoasei ședințe în care s-a decis retragerea sprijinului politic deputatei Mona Musca, înainte de verdictul privind colaborarea ei cu securitatea. Graba era explicată prin necesitatea păstrării credibilității partidului. Mai târziu, tot el îi reproșa unui alt liberal exclus că s-a purtat „ca un securist ordinar”.

         Astăzi, sub conducerea aceluiași lider, partidul anticomunist și antisecurist este parcat în rezervația numită Uniunea Social Liberală, populată cu câteva dintre cele mai splendide exemplare de dinozauri comuniști și de varani securiști, de la Ion Iliescu, la Dan Voiculescu, plus moștenitorii și tovarășii de drum, la fel de prădători.

         Sigur, politica presupune un pragmatism ce nu exclude cinismul, oportunismul, compromisul, la nevoie, minciuna. Scopul, dacă e nobil, scuză toate mijloacele. Însă puțini ar fi bănuit în Crin Antonescu, față atât de palida a liberalismului românesc din anii 90, ambiții atât de mari. Din dorința de a atinge pragul maxim al incompetenței lui, se visează președinte, Crin Antonescu a devenit campionul elasticității care dă de rușine și maleabilitatea plastilinei. S-a aliat cu partidul informatorului securității, Dan Voiculescu, nu din afinități doctrinare, ci pentru accesul la televiziunile mogulului. Și în numele crinului, PNL a devenit anexa stângii moștenitoare a comunismului. În numele aceluiași ideal, Crin Antonescu a început să și mintă, dacă nu cumva este vorba, pur și simplu, de prostie. Sigur este că acum Crin Antonescu a trecut la spălarea cadavrului politic Ion Iliescu.

         La întrebarea referitoare la efectul negativ al prezenței lui Ion Iliescu în PSD, ținând cont de violențele din timpul mineriadei, Crin Antonescu s-a lansat în subtile considerații politice: „În vreme ce Iliescu făcea crime, aşa cum susţineţi, cu ce le făcea? Cu mâinile goale sau cu trenurile? Cine conducea trenurile? Îl cunoașteţi pe un tovarăş Băsescu Traian care dirija, de la Bucureşti, aceste trenuri? Ion Iliescu e un om retras din politica activă pe care îl putem judeca într-un fel sau altul, e un om care s-a confruntat cu electoratul, cînd a cîştigat, cînd a pierdut, iar problemele României de astăzi nu sunt generate de Ion Iliescu, nici corupţia de azi din România, nici aservirea instituţiilor care ar trebui să fie independente, azi în România nimic din toate acestea nu sunt generate de Ion Iliescu”.

         Între liberalul de strânsură Crin Antonescu și strigoiul comunist Ion Iliescu există mai vechi afinități elective. Ud de emoție, titanul din Oltenița a mărturisit public că și l-ar fi dorit pe Crin Antonescu în PSD, „pentru că eu îl văd mai aproape de social-democrație”. Și probabil că acesta e motivul pentru care crinul liberal n-a băgat de seama ca Ion Iliescu se află la temelia tuturor nenorocirilor României, începând cu morții revoluție și cu furtul ei, continuând aservirea instituțiilor statului intereselor de partid și terminând cu corupția endemică generată de capitalismul de cumetrie, ale cărei baze au fost pus sub regimul Iliescu. Pe scurt, cum constata un politician mai prostănac decât Crin Antonescu, daca se poate așa ceva, Ion Iliescu a fost și este cancerul democrației românești!

         Și, în plus, profesorul de istorie Crin Antonescu se lansează și în rescrierea istoriei. N-are nerușinarea sa afirme ca Ion Iliescu n-a chemat minerii. Pentru că i-a chemat. Și ei au plantat flori în București, inclusiv la sediile partidelor istorice, PNȚcd și PNL. Vrea doar să-i micşoreze răspunderea, aruncând o parte din vină pe Traian Băsescu, care ar fi dirijat de la București trenurile cu mineri. Însă atunci Traian Băsescu n-ar fi putut dirija minerii nici dacă ar fi vrut. Pentru simplul fapt că în 1990 nu era ministru, ci doar subsecretar de stat și șeful departamentului transporturi navale. Iar minerii au venit cu trenurile, nu cu vapoarele!

         In încercarea lui prostească de a falsifica istoria, cum au făcut-o și comuniștii, Crin Antonescu nu e nici măcar penibil. Doar penibiluț. Și mai ales jalnic.»


„Take it or leave it”

Sâmbătă, 10 decembrie 2011

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010


Referendumul național privind Europa (varianta US„L”)

Sâmbătă, 10 decembrie 2011

Din surse sigure și demne de încredere, din interiorul US„L”, dar care au dorit să-și păstreze anonimatul, am aflat că liderii Uniunii, Victor Ponta și QL Antonescu, consiliați de Dan Șova, Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și Marian Vanghelie, au definitivat textul întrebării căreia românii vor fi chemați să-i răspundă cu „DA” sau „NU”, în situația modificării Constituției conform noilor cerințe de la Bruxelles:

„NUI  AȘA  CĂ  NU  VRE-ȚI  SĂ  V-I  SE  DEZFINȚEZE  ȚARA?”

© http://karikaturapolitika.wordpress.com/

 

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011


BRECHINIUZ! SENZAZZIONAL!

Vineri, 9 decembrie 2011

Știre de tip „ANTENA 3” și/sau „REALITATEA Tv” și/sau ”TV ROMÂNIA”:

«P„NL”, prin intermediul primarului Andrei Chiliman, a găzduit pe teritoriul sectorului I, controlat de P„NL”, o închisoare secretă a CIA?»

Sper că ați remarcat caracterul interogativ, nicidecum afirmativ, al frazei…

ACEST TEXT ESTE UN PAMFLET ȘI EL TREBUIE CITIT, INTERPRETAT ȘI CONSIDERAT CA ATARE

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011


Europa – China la țintar

Miercuri, 7 decembrie 2011

Am auzit, mai devreme, o știre preluată din „Ziarul Financiar” (Felix) potrivit căreia astăzi, adică cu două zile înaintea summit-ului UE de la Bruxelles, Angela Merkel și Nicolas Sarkozy ar fi adresat celorlalte 25 de state, prin intermediul unei scrisori trimise președintelui UE Herman Van Rompuy, un „ultimatum” potrivit căruia acestea trebuie să decidă, atenție!, până VINERI, dacă se înscriu într-o CU TOTUL NOUĂ construcție europeană, croită după regulile impuse de Germania și Franța. Conform acestui ultimatum, statele care nu vor confirma aderarea „vor rămâne pe dinafară”.

Cu alte cuvinte, ar fi vorba despre o cu totul altă variantă decât cele două pomenite de președintele Băsescu în conferința de presă de astăzi, ambele bazate pe prevederile actualelor tratate de la Maastricht, respectiv Lisabona.

Ca o paranteză, Victor Ponta, întrebat de Sorina Matei ce ar răspunde vineri unui asemenea ultimatum, a răspuns aiuritor… „Eu n-am primit o asemenea scrisoare”. Punct. LOL!

Sub rezerva veridicității știrii lansate de „ZF”, îndrăznesc să cred că, dacă ar fi real acest ultimatum, ar fi o imensă greșeală pe care Germania, Franța și celelate state care ar accepta o variantă „exclusivistă” ar comite-o și care ar lăsă, probabil și România pe dinafară.

Mă explic…

Cu această ocazie mi-am amintit de un excelent roman, intitulat „Deșertul tătarilor”, aparținând unui mare scriitor italian, neglijat în ultima vreme, Dino Buzzati.

Nu e niciun secret pentru nimeni că „tătarii” Europei (și ai lumii întregi) sunt… CHINEZII! Care, precum tătarii, vor sosi când nimeni nu se așteaptă.

Ce se întâmplă cu o nevastă neglijată știe oricine: își ia un amant. Pe care, până la urmă, îl aduce și în patul conjugal, pe principiul simplu al vaselor comunicante.

China are bani de plasat. Mult mai mulți decât toată Europa la un loc. Cine, cum și de ce SUA și Europa au îmbogățit China este un alt subiect, extrem de interesant. Țările europene lăsate de izbeliște vor fi terenul ideal pentru capitalul chinezesc. China va alege să ia pe bani puțini ciurucurile gen Grecia, dar și țările cu potențial, chiar ca România.

Este neclar care ar fi atitudinea țărilor cu deficite bugetare uriașe și cu datorii la fel de uriașe în cazul în care UE „CEA NOUĂ” le-ar lăsa pe dinafară. Eu cred că nu-și vor mai plăti niciodată datoriile.
Un eventual clivaj european petrecut cu „resentimente” și „animozități” s-ar face simțit, volens nolens, și asupra OECD sau, și mai grav, asupra coeziunii NATO.

Din această perspectivă, Federația Rusă poate fi un alt amant, mai violator, ce-i drept, dar scrupulele Rusiei sunt notorii.

© HotNews – 08/12/2011

Deja, Austria se pare că a zis un nein extrem de jenant la ideea impunerii unui deficit maxim de 3% în constituție. Ceea ce este doar un fleac față de celelalte „surprize” pregătite de Germania și Franța în planul propus.

Așadar o Europă „cu două viteze”, sau cu două zone, n-ar face decât să aducă Europei occidentale China în casă. Mai devreme sau mai târziu.

Tot Germania a mai făcut o gafă de proporții istorice aducând islamul în Europa atunci când a sacrificat Yugoslavia. Cei de vârsta mea știu, sau își pot închipui, ce ar fi fost astăzi Yugoslavia dacă rămânea în structura statală de pe vremea lui Tito, adică o vreme în care această țară se situa, din toate punctele de vedere, inclusiv politic, la cel puțin 20 de ani înaintea oricăror Polonii, RDG-uri sau Cehoslovacii.

Astăzi, statele musulmane nou create în Balcani, sunt ținute în frâu doar prin sărăcie.

Acum nu suntem cuprinși  în cine știe ce joc sofisticat de șah sau de go. Suntem niște buline pe cartonul unui ordinar joc de… ȚINTAR. Jocul de țintar european este într-o fază delicată. Orice poziție lăsată liberă poate fi imediat ocupată de adversar. Ar rămâne o chestiune de timp pentru ca „morile” realizate de instrus să consume toate piesele Europei.

Foto preluată de pe http://madalinaciucu.wordpress.com

Nu-i cred atât de fraieri nici pe Angela Merkel, nici pe Nicolas Sarkozy, oricât de enervați ar fi de escrocii care au tocat, ani de zile, banii și munca popoarelor lor.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011

.


Maidanul și mandatul

Miercuri, 7 decembrie 2011

Caut de ieri, pe internet, prin ziare, la televizor, un plan, un mesaj, un program, un document, o poziție, o declarație, o atitudine, o opțiune, o propunere, o părere, un sughiț, un pârț, un sforăit sau măcar o ridicare din umeri a domnilor Ponta & Antonescu, a PSD-ului, a PC-ului, a PN„L-ului sau a US„L”-ului în legătură cu problemele europene și mondiale. Ni-mic!

Lumea întreagă vorbește despre sfârșitul Europei, al monedei Euro, despre falimentul și pierderea suveranității unor state, despre războiul sino-american și despre cel iraniano-occidental, despre dezastrul capitalismului, despre disoluția societății umane, despre apocalipsa financiar-bancară… Iar cele două babe ale opoziției noastre se piaptănă.

Gargaragii de la televizor nici nu mai contează, ei sunt la nivelul câinelui lui Pavlov: când se aprinde becul „On Air”, bălesc, latră și mănâncă ce li se dă. Cei cât de cât onești se pun la mintea bizonului și comentează, cu vervă, subiecte second hand, cu invitați second hand având termenul de valabilitate expirat încă de pe rafturile „Realității”.

Bref, Traian Băsescu pleacă la Bruxelles să garanteze rămânerea României în Europa. Și are în bagaj atuurile unei guvernări prudente și înțelepte: indicatori macroeconomici remarcabili (creștere economică mare, șomaj mic, inflație mică, sistem bancar stabil, rezerve valutare excelente, deficit bugetar controlat și menținut în limitele exigențelor europene, grad de îndatorare rezonabil, perspective foarte bune pentru atragerea fondurilor europene în 2012 etc.), temele la toate materiile făcute (cu excepția, poate, a justiției la nivelul judecătorilor – care, probabil, îl va declara pe bietul Năstase nevinovat), inclusiv la materia Schengen, la care, recent, Danemarca ne-a dat nota +10.

Evident, cuplul comic-fantezist Târâș & Grăpiș, ar fi vrut morțiș să știe cu ce mandat pleacă președintele la Bruxelles, nu pentru că i-ar interesa, sau că ar putea înțelege despre ce este vorba în acele propoziții, ci pentru a… combate, frate. Pentru a face singurul lucru la care se pricep: tăm-bă-lău! Pentru a da de pământ cu basca, cu mucii, cu cururile proprii și cu România noastră. Ce politică externă se poate face cu unul ca Titus Corlățean, sau cu pesedista Manuela Mitrea (vicepreședintă a Comisiei de politică externă a Camerei Deputaților) – remarcată doar prin soț și prin interzicerea fumatului în locurile publice -, sau cu Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme Oana (sic!)?

Viziunea și acțiunea liderilor opoziției, Ponta, respectiv Antonescu, privind politica externă și relațiile internaționale se rezumă la vizite de curtoazie, respectiv de complezență, cu caracter intim, efectuate la Bruxelles la convocarea propriilor lor soții, dezabuzate și „nereperate” în capitala Belgiei. În rest, ce mai avem? Doar o Moscovă scurtă, pe șest, luată de Geoană cu hidrantul… Și, desigur, ambasadorul pesedist al rușinii naționale la U.E., Adrian Severin.

În aceste condiții, maidanul cere să vază mandatul.

De la cine să ceară mandat președintele României? Cu guvernul și cu CSAȚ-ul sunt sigur că s-a consultat, cu partidele din arcul majorității parlamentare de asemenea… Au mai rămas neconsultați prințul Duda, Monica Tatoiu, Alina Mungiu Pippidi și Dorel (ăla din „Doreleee, probleme, măăă?”).

Problemele actuale ale lumii și implicit ale României nu pot fi lăsate la cheremul oricăror iresponsabili maniaci, deciziile care trebuie luate, foarte rapid, nu pot fi lăsate la îndemâna lui Bogdan Chireac, a lui Radu Tudor sau a lui Mircea Badea. Nici măcar pe masa „societății civile” reprezentate de-alde Alistar sau Pârvulescu.
Să mai zicem o dată bogdaproste că la Bruxelles se duce Traian Băsescu singur, și nu Mircea Geoană însoțit de Marian Vanghelie, sau de Radu Mazăre.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011


Pe mama mea… au chemat-o „Mara”

Sâmbătă, 3 decembrie 2011

Pe mama mea a chemat-o Alexandra Eliza Maria.

Asta până în vara anului 2009, când am aflat că a mai chemat-o și „Mara”. Da, cu ghilimele. Și, de fapt… au chemat-o „Mara”.

Am aflat acest amănunt de pe coperta unui dosar pe care mi l-a așezat în față o domnișoară amabilă, într-o clădire modernă de pe Strada Matei Basarab nr. 55-57.

Dosarul începe cu… coperta:

«DOSAR DE URMĂRIRE OPERATIVĂ (D.U.I.) privind „MARA”».

– Clic pe imagine pentru zoom –

„Mara” a fost o economistă, lucrătoare în sistemul de comerț exterior începând din anul 1960. Mai întâi a fost merceolog. Apoi, prin 1965, a absolvit facultatea de comerț exterior, la 36 de ani. În acele timpuri, s-au făcut mai multe serii de epurări – sau „restructurări” – și, în ciuda faptului că nu a fost niciodată membră de partid, „Mara” a fost păstrată mereu, deși întreprinderea însăși s-a metarmofozat în mai multe rânduri din „Mașini-Import” în „Mașini-Import-Export” și apoi în „Mecanoexport”. A fost mai întâi epurarea din sistem a evreilor, apoi a celor cu studii în U.R.S.S., apoi a sașilor și șvabilor, apoi a celor cu rude în străinătate, apoi a celor compromiși de defecțiunea lui Pacepa… „Mara” a rămas timp de 17 ani  neclintită în clădirea de pe Strada Mihail Eminescu nr. 10 (azi complet renovată) de lângă „Pizza Hut”-ul din Romană. Doar un an, cred, a funcționat în clădirea fostului M.I.C.M. (Ministerul Industriei Construcțiilor de Mașini) de pe Calea Victoriei colț cu Lemnea. În acest răstimp a importat pentr statul român de la linii tehnologice destinate industrei alimentare până la piscina destinată „Club Bazin”-ului din stațiunea Neptun-Olimp.

La un moment dat, prin anii ’70, „Marei” au început să-i fie repartizați tineri stagiari, absolvenți ai facultății de comerț exterior din cadrul A.S.E., care, prin diferite „conjuncturi”, prindeau locuri în întreprinderile de comerț exterior din acea vreme, înlocuind, în general, epurații. Îmi amintesc că unul dintre aceștia a fost Constantin (Titi) Ene (sau Enea?), fiul șoferului lui Ion Gheorghe Maurer. Un tânăr excepțional. Altul a fost Gigi Simion. A mai fost și Marius (?). Au mai fost și alții. Dar, din păcate, printre acești alții a mai fost și una, Mariana P. Aceasta, spre deosebire de toți ceilalți, avea o mică problemă: nu cunoștea nicio limbă străină. Ori munca de comerț exterior presupunea și participarea la tratative cu partenerii externi, citirea și redactarea de documente în limbi străine: documentații tehnice, contracte, documente de plată, de transport etc. Acest handicap a făcut din Mariana P. o turnătoare benevolă, care turna oral ofițerului de securitate, în nume propriu, de supărare că „Mara” n-o lua decât foarte rar la discuțiile ce se purtau la… protocol. Adică locul în care se fumau țigări americane, se primeau pixuri „străine” și se bea cafea.

Dacă toate acestea aveau loc în anii de sărăcie de după 1980, poate că Mariana P. avea o scuză. Dar în 1976 țigările americane costau 21 de lei pachetul și se găseau peste tot. Cafeaua la fel… Ca și whisky-ul. Pe Mariana P. o rodea, de fapt, propria ei incompetență. De aceea, deși toți ceilalți tineri au rămas și și-au continuat „ucenicia” alături de „Mara” și mai apoi cariere pe cont propriu, ea a plecat într-o altă întreprinderede comerț exterior. Turnând-o pe „Mara” în continuare, din… amintiri.

„Informările” Marianei P., amplificate în notele și rapoartele ofițerului de obiectiv – locotentul major Vasile Căciulă – și ale însuși șefului Direcției a II-a, generalul maior Emil Macri (!), se refereau la patru aspecte principale:

  • originea „nesănătoasă” a „Marei”: fiică de doctor (cu „canalul” la activ) și de „moșiereasă”, absolventă a Institului catolic de maici „Sfânta Maria” (mai cunoscut sub denumirea de școala „Pitar Moș”), exmatriculată din facultate (I.C.E.F.) în anii ’50;
  • relațiile personale, de familie, ale „Marei”, ale soțului ei, ale mamei sale, ba chiar și ale fiului ei, cu prieteni care aleseseră să plece sau să rămână în străinătate;
  • presupuse „trădări” cu caracter economic;
  • avantaje materiale ilicite primite din partea partenerilor străini.

Toate acestea au declanșat, în noiembrie 1976, „deschiderea dosarului de urmărire informativă” și re-botezul Alexandrei Eliza Maria cu numele de cod „MARA”, pentru „SUSPICIUNI DE SUBMINAREA ECONOMIEI NAȚIONALE”.

– Clic pe imagine pentru zoom –

Pentru cei care poate nu știu, pentru acest cap de acuzare, codul penal din vremea respectivă prevedea inclusiv pedeapsa capitală.

Dosarul de Urmărire Informativă (D.U.I.) al „Marei” conține, de fapt, două dosare: unul propriu-zis, cu 72 de pagini și altul, separat, cu 93 de pagini de transcrieri ale tuturor convorbirilor telefonice de la domiciliul urmăritei, din perioada 7 decembrie 1976 – 15 septembrie 1977.

– Clic pe imagine pentru zoom –

Pe parcursul anchetei desfășurate de organele de securitate, reflectate în conținutul dosarului, se constată două tendințe: una care indică intenția conducerii Direcției a II-a a Securității Statului de a o înfunda pe „Mara” prin orice mijloace, bazându-se pe informări orale, adică „ciripituri”

– Clic pe imagine pentru zoom –

– Clic pe imagine pentru zoom –

și alta care parcă ar vrea să facă „dreptate”, contrazicând alegațiile informatorilor „acuzării”, cu notele informative – scrise – ale ofițerilor de securitate

– Clic pe imagine pentru zoom –

sau ale informatorilor de meserie, cu angajament și nume de cod („Oana”, „Cora”), aflați în postura de martori „ai apărării”, ceea ce este paradoxal și lăudabil într-un astfel de dosar.

– Clic pe imagine pentru zoom –

– Clic pe imagine pentru zoom –

Cert este faptul că, în pofida planului de măsuri demn de un film cu James Bond,

– Clic pe imagine pentru zoom –

în toată această perioadă „Mara” a fost lăsată să-și continue activitatea  profesională nestingherită, și-a continuat colaborarea cu Institutul de Proiectări „Carpați” și cred că poate nici nu a știut ce se urzea în jurul ei. Și nu numai al ei. Pentru că în toată documentarea informativă apar nume și referiri la zeci de alte persoane. Sau poate a știut…

Știu, din alte dosare, ce însemna ca cineva să apară  doar întâmplător cu numele în dosarul unui terț. Orice ofițer de securitate căruia îi ajungea pe mână respectivul dosar putea face astfel de solicitări:

Aș vrea să-mi cer scuze, în numele „Marei”, acum, după mai bine de 30 de ani, tuturor celor care, din cauza descrisă mai sus, au avut, poate, probleme.

Securitatea a filat-o…

Securitatea i-a  citit corespondența – ei și familiei ei –…

– Clic pe imagine pentru zoom –

Securitatea i-a ascultat telefonul – ei și familiei ei –…

– Clic pe imagine pentru zoom –

Securitatea i-a desfăcut coletele poștale – ei și familiei ei –…

– Clic pe imagine pentru zoom –

*               *

*

„Mara”  a murit de un cancer galopant pe 18 septembrie 1977.

– Clic pe imagine pentru zoom –

Poate de aceea turnătorii au făcut rău și poate de aceea ar fi nedrept să fie iertați. „Mara” i-o fi iertat, că a avut și buni. Eu, pe-ai mei, nu-i iert. Dar acesta este alt dosar…

Dosarul „Marei” se încheie și se închide sinistru, pe 20 septembrie 1977…

„Futu-i, ne-a scăpat!”, o fi zis în sinea lui generalul maior Emil Macri citind acest ultim „Raport” semnat de locotenent colonelul Vasile Moga, care, conștiincios, capsează ca dovadă ferparul. Daca „Mara” trăia, cine știe cum i se (și ni se) termina povestea…

– Clic pe imagine pentru zoom –

Peste această ultima filă se aud căzând bulgării de pământ.

*               *

*

EPILOG

În 2010, am aflat că ancheta a mai continuat, după închiderea dosarului „Marei”, asupra „complicilor” ei, până prin primăvara anului 1978. Concluzia finală a fost ceea ce astăzi se numește N.U.P., cu o rezoluție – se pare chiar a Direcției a II-a – care conchidea că suspiciunile privind  prejudicierea economiei naționale în cazul respectiv nu se verifică.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011