Pe mama mea… au chemat-o „Mara”


Pe mama mea a chemat-o Alexandra Eliza Maria.

Asta până în vara anului 2009, când am aflat că a mai chemat-o și „Mara”. Da, cu ghilimele. Și, de fapt… au chemat-o „Mara”.

Am aflat acest amănunt de pe coperta unui dosar pe care mi l-a așezat în față o domnișoară amabilă, într-o clădire modernă de pe Strada Matei Basarab nr. 55-57.

Dosarul începe cu… coperta:

«DOSAR DE URMĂRIRE OPERATIVĂ (D.U.I.) privind „MARA”».

– Clic pe imagine pentru zoom –

„Mara” a fost o economistă, lucrătoare în sistemul de comerț exterior începând din anul 1960. Mai întâi a fost merceolog. Apoi, prin 1965, a absolvit facultatea de comerț exterior, la 36 de ani. În acele timpuri, s-au făcut mai multe serii de epurări – sau „restructurări” – și, în ciuda faptului că nu a fost niciodată membră de partid, „Mara” a fost păstrată mereu, deși întreprinderea însăși s-a metarmofozat în mai multe rânduri din „Mașini-Import” în „Mașini-Import-Export” și apoi în „Mecanoexport”. A fost mai întâi epurarea din sistem a evreilor, apoi a celor cu studii în U.R.S.S., apoi a sașilor și șvabilor, apoi a celor cu rude în străinătate, apoi a celor compromiși de defecțiunea lui Pacepa… „Mara” a rămas timp de 17 ani  neclintită în clădirea de pe Strada Mihail Eminescu nr. 10 (azi complet renovată) de lângă „Pizza Hut”-ul din Romană. Doar un an, cred, a funcționat în clădirea fostului M.I.C.M. (Ministerul Industriei Construcțiilor de Mașini) de pe Calea Victoriei colț cu Lemnea. În acest răstimp a importat pentr statul român de la linii tehnologice destinate industrei alimentare până la piscina destinată „Club Bazin”-ului din stațiunea Neptun-Olimp.

La un moment dat, prin anii ’70, „Marei” au început să-i fie repartizați tineri stagiari, absolvenți ai facultății de comerț exterior din cadrul A.S.E., care, prin diferite „conjuncturi”, prindeau locuri în întreprinderile de comerț exterior din acea vreme, înlocuind, în general, epurații. Îmi amintesc că unul dintre aceștia a fost Constantin (Titi) Ene (sau Enea?), fiul șoferului lui Ion Gheorghe Maurer. Un tânăr excepțional. Altul a fost Gigi Simion. A mai fost și Marius (?). Au mai fost și alții. Dar, din păcate, printre acești alții a mai fost și una, Mariana P. Aceasta, spre deosebire de toți ceilalți, avea o mică problemă: nu cunoștea nicio limbă străină. Ori munca de comerț exterior presupunea și participarea la tratative cu partenerii externi, citirea și redactarea de documente în limbi străine: documentații tehnice, contracte, documente de plată, de transport etc. Acest handicap a făcut din Mariana P. o turnătoare benevolă, care turna oral ofițerului de securitate, în nume propriu, de supărare că „Mara” n-o lua decât foarte rar la discuțiile ce se purtau la… protocol. Adică locul în care se fumau țigări americane, se primeau pixuri „străine” și se bea cafea.

Dacă toate acestea aveau loc în anii de sărăcie de după 1980, poate că Mariana P. avea o scuză. Dar în 1976 țigările americane costau 21 de lei pachetul și se găseau peste tot. Cafeaua la fel… Ca și whisky-ul. Pe Mariana P. o rodea, de fapt, propria ei incompetență. De aceea, deși toți ceilalți tineri au rămas și și-au continuat „ucenicia” alături de „Mara” și mai apoi cariere pe cont propriu, ea a plecat într-o altă întreprinderede comerț exterior. Turnând-o pe „Mara” în continuare, din… amintiri.

„Informările” Marianei P., amplificate în notele și rapoartele ofițerului de obiectiv – locotentul major Vasile Căciulă – și ale însuși șefului Direcției a II-a, generalul maior Emil Macri (!), se refereau la patru aspecte principale:

  • originea „nesănătoasă” a „Marei”: fiică de doctor (cu „canalul” la activ) și de „moșiereasă”, absolventă a Institului catolic de maici „Sfânta Maria” (mai cunoscut sub denumirea de școala „Pitar Moș”), exmatriculată din facultate (I.C.E.F.) în anii ’50;
  • relațiile personale, de familie, ale „Marei”, ale soțului ei, ale mamei sale, ba chiar și ale fiului ei, cu prieteni care aleseseră să plece sau să rămână în străinătate;
  • presupuse „trădări” cu caracter economic;
  • avantaje materiale ilicite primite din partea partenerilor străini.

Toate acestea au declanșat, în noiembrie 1976, „deschiderea dosarului de urmărire informativă” și re-botezul Alexandrei Eliza Maria cu numele de cod „MARA”, pentru „SUSPICIUNI DE SUBMINAREA ECONOMIEI NAȚIONALE”.

– Clic pe imagine pentru zoom –

Pentru cei care poate nu știu, pentru acest cap de acuzare, codul penal din vremea respectivă prevedea inclusiv pedeapsa capitală.

Dosarul de Urmărire Informativă (D.U.I.) al „Marei” conține, de fapt, două dosare: unul propriu-zis, cu 72 de pagini și altul, separat, cu 93 de pagini de transcrieri ale tuturor convorbirilor telefonice de la domiciliul urmăritei, din perioada 7 decembrie 1976 – 15 septembrie 1977.

– Clic pe imagine pentru zoom –

Pe parcursul anchetei desfășurate de organele de securitate, reflectate în conținutul dosarului, se constată două tendințe: una care indică intenția conducerii Direcției a II-a a Securității Statului de a o înfunda pe „Mara” prin orice mijloace, bazându-se pe informări orale, adică „ciripituri”

– Clic pe imagine pentru zoom –

– Clic pe imagine pentru zoom –

și alta care parcă ar vrea să facă „dreptate”, contrazicând alegațiile informatorilor „acuzării”, cu notele informative – scrise – ale ofițerilor de securitate

– Clic pe imagine pentru zoom –

sau ale informatorilor de meserie, cu angajament și nume de cod („Oana”, „Cora”), aflați în postura de martori „ai apărării”, ceea ce este paradoxal și lăudabil într-un astfel de dosar.

– Clic pe imagine pentru zoom –

– Clic pe imagine pentru zoom –

Cert este faptul că, în pofida planului de măsuri demn de un film cu James Bond,

– Clic pe imagine pentru zoom –

în toată această perioadă „Mara” a fost lăsată să-și continue activitatea  profesională nestingherită, și-a continuat colaborarea cu Institutul de Proiectări „Carpați” și cred că poate nici nu a știut ce se urzea în jurul ei. Și nu numai al ei. Pentru că în toată documentarea informativă apar nume și referiri la zeci de alte persoane. Sau poate a știut…

Știu, din alte dosare, ce însemna ca cineva să apară  doar întâmplător cu numele în dosarul unui terț. Orice ofițer de securitate căruia îi ajungea pe mână respectivul dosar putea face astfel de solicitări:

Aș vrea să-mi cer scuze, în numele „Marei”, acum, după mai bine de 30 de ani, tuturor celor care, din cauza descrisă mai sus, au avut, poate, probleme.

Securitatea a filat-o…

Securitatea i-a  citit corespondența – ei și familiei ei –…

– Clic pe imagine pentru zoom –

Securitatea i-a ascultat telefonul – ei și familiei ei –…

– Clic pe imagine pentru zoom –

Securitatea i-a desfăcut coletele poștale – ei și familiei ei –…

– Clic pe imagine pentru zoom –

*               *

*

„Mara”  a murit de un cancer galopant pe 18 septembrie 1977.

– Clic pe imagine pentru zoom –

Poate de aceea turnătorii au făcut rău și poate de aceea ar fi nedrept să fie iertați. „Mara” i-o fi iertat, că a avut și buni. Eu, pe-ai mei, nu-i iert. Dar acesta este alt dosar…

Dosarul „Marei” se încheie și se închide sinistru, pe 20 septembrie 1977…

„Futu-i, ne-a scăpat!”, o fi zis în sinea lui generalul maior Emil Macri citind acest ultim „Raport” semnat de locotenent colonelul Vasile Moga, care, conștiincios, capsează ca dovadă ferparul. Daca „Mara” trăia, cine știe cum i se (și ni se) termina povestea…

– Clic pe imagine pentru zoom –

Peste această ultima filă se aud căzând bulgării de pământ.

*               *

*

EPILOG

În 2010, am aflat că ancheta a mai continuat, după închiderea dosarului „Marei”, asupra „complicilor” ei, până prin primăvara anului 1978. Concluzia finală a fost ceea ce astăzi se numește N.U.P., cu o rezoluție – se pare chiar a Direcției a II-a – care conchidea că suspiciunile privind  prejudicierea economiei naționale în cazul respectiv nu se verifică.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011

18 răspunsuri la Pe mama mea… au chemat-o „Mara”

  1. Brrrrr, m-am luat cu frig. Ai facut bine ca ai scris toate astea. E o radiografie de epoca. In vremea in care nu puteai sti niciodata cine te toarna. Din invidie, din incompetenta, de frica.

  2. Ely spune:

    Fara cuvinte..sau cu indignare strigatoare la cer ma alatur suferintelor tale si ale acestor oameni!

  3. blue solar spune:

    Nu am mai vazut niciodata un dosar de urmarit. Mai frate cu ce se puteau ocupa idiotii aia ! Acum inteleg mai bine si atitudinea ta fata de PSD si de comunisti in general. E o bucata de istorie ce ai pus tu aici. O istorie neagra si urata.
    PS. Nu se poate ierta asa ceva.

  4. Roibu Nicolae spune:

    Era membra de partid ?

  5. Pe tatal meu l-au chemat … Gelu. Pe mama nu stiu inca ca „nu apare dosarul” (dupa 21 de ani) si cred ca stiu de ce: inca prea multe persoane in viata. Unora le e frica ca ai sa te duci cu dosarul in mana sa le muti falca.

    Sa ne gandim numai la armata de dactilografe MAI/Secu (acum o armata de linistite bunicute, iesite la pensie „speciala” cu grade – poate sunt multe surde si le tremura mainile ca au batut ani de zile pe masinile de scris) si regula care cerea ca textul sa fie batut la masina de dactilografa iar numele complectate in spatiul lasat liber de mana de catre „sefi”.

    Superb: conversatia telefonica de la Pepeca (bebeca :))) ) cu recomandarile ce sa mananci … Judecand dupa data convorbirii – 2.4.77 – erai probabil concentrat „pe invatatura”. Timisoara, eventuala destinatie a calatoriei tale, a cerut masuri serioase – s-a scos creionul rosu din penar cu doua linii groase – ca sa lamureasca atractia spre „Vest”.

    • ALEXANDRU MITACHE spune:

      Caraghios este că a fost o uriașă neînțelegere din partea tablagiului cu căștile pe urechi.
      Prima dată în viață am ajuns la Timișoara în 1991. Și nici n-a fost vorba vreodată să mă duc acolo.
      M-au confundat cu… tata. Ca de altfel și în multe alte cazuri, pentru că pe amândoi ne chema Alexandru.

      • ALEXANDRU MITACHE spune:

        Urmărirea „Marei” cred că a început mai demult, dar în 1976 s-a decis deschiderea D.U.I.-ului „sub asprctul săvârșirii infracțiunii de subminare a economiei naționale” (cum le place milițienilor de la televizor să formuleze).
        Dosarul acela înnegrit m-a intrigat și pe mine. La consultarea de la CNSAS nu l-am văzut, în schimb apare pe CD-ul primit ulterior. Nu știu ce poate fi. L-am pus ca să se vadă că, în domeniul comerțului exterior, sunt, probabil, și doasre care rămân secrete.
        De apreciat spiritul tău de observație.

  6. ALEXANDRU MITACHE spune:

    Într-o carte intitulată „Pitar Moș”, apărută în anul 2000 la editura „Dorul” din Danemarca, Mater Consolata Bachmeyer – cândva directoare a Institutului „Sfânta Maria” din București (până în 1948) – scria despre bacalaureatul din anul școlar 1946-1947:
    «După serbare începea bacalaureatul. Comisia de examinare, stabilită de Minister, lucra în școala noastră până la începutul lui iulie. Eu eram examinator la chimie și fizică. În rest, era un amestec de profesori, unii recent numiți și parțial adversari politici ai taților unora dintre fetele noastre. Multe dintre candidate erau deosebit de înzestrate. Uneia dintre ele, Sanda Trifu, președintele Comisiei, care era profesor universitar, i-a cerut o traducere din latină în trei limbi moderne, și comparația dintre ele. Față de răspunsul ei, care depășea toate așteptările, i-a spus: „Deși sunt cel mai mare adversar al tatălui tău, îți voi da nota maximă.”» (pag. 43)

  7. victor L spune:

    Da, cunosc aceste stari pe propria-mi piele.

  8. skorpion spune:

    Absolut sinistru !!!!
    si foarte real & adevarat…

    ce inseamna se va instala cu post ACT la domiciliul „Marei” ???…………microfon??

    ce vremuri……….nasoale!

    si ma apuca dracii cind aud babe care regreta vremurile alea ceausiste, comuniste……un ulei, un kil de zahar..

  9. Am avut ocazia să mai văd dosare de urmărire al e Securității și de fiecare dată nu reușesc să-mi stăpânesc un sentiment de repulsie și de uimire.. Cu cât mai banale sunt existențele celor urmăriți, cu atât mai înspăimântătoare sunt dosarele, tocmai pentru că se vede cu mult mai clar monstruozitatea sistemului. O mașinărie infernală și implacabilă, consumând un buget uriaș era folosită pentru a pune la microscop viața unui om obișnuit. Delațiunile sunt înspăimântătoare pentru că sunt bazate numai pe terorare, aproape toate sunt făcute din frică sau dintr-un oportunism meschin.

  10. Elena's father spune:

    Mi-a ramas in minte sosia lui Birlic cu 28 de volume: pt „Mara” e un concentrat – iulie ’76 (de fapt efectiv noiembrie ’76) /septembrie ’77 – nici macar un an !!! .

    Se vede ca exista un dosar/o parte dinainte de 19 iulie 1976. Renumerotarea (fila cu data 7.11.1976 din 125 devenita 4) dovedeste si o actiune generoasa de periere a dosarului inainte de a i se da „liber/ bun de tipar”. Curios ca rigiditatea administrativa i-a oprit sa puna pe foc/la tocator dosarele (aproape toate).

    In imaginea cu coperta dosarului „DUI” pe stanga, pe dreapta e o alta coperta 3/4 ocultata cu eticheta sus „NU SE DA LA CONSULTAT”. Alt dosar ?

  11. Elena's father spune:

    Vad azi, 9.1.12 pe A3 ca „subminarea economiei nationale” exista in continuare (vezi scandal Ioan Nicuale, fost „ofiter DIE” si altii), va disparea la intrarea in vigoare a noului CP.

    Interesant … si explicabil, doar 20 de ani nu e suficient pt clatit mintile.

    • ALEXANDRU MITACHE spune:

      Da, există. Pentru că și posibila faptă continuă să existe. Este denumirea eufemistică pentru spionajul economic sau pentru trădarea cu implicații economice. Cred că ceva similar există ți în Belgia și peste tot.

  12. doina s. spune:

    Sinistrele dosare ale securitatii , rupte dintr-o alta lume, sant dovada vie a unor vremuri pe care nu putem sa le uitam. Eu tot ma intreb cum romanii au facut asta la alti romani , ce fel de natie poate sa se nimiceasca asa din interior, fara sa se fie ocupati de altii si fara sa fie obligati . Sant sigura ca se bateau pe acele posturi de turnatori la toate nivelele si ca marea majoritate se ofereau cu placere cand erau solicitati . Si mai sant sigura ca si in ziua de azi s-ar gasi o armata de turnatori daca i-ar plati cineva tot la fel de zeloasa si fara scrupule ca si cea care a spionat -o pe mama dumneavoastra. Nu am realizat. pana in acest moment cat de complex si imens era acest aparat opresiv al secului. Regret ca s-a intamplat in tara mea din tot sufletul si sper sa aveti putere sa faceti cunoscute aceste pagini cat se poate de mult .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: