Mortul zilei

Luni, 30 iulie 2012

ACEASTĂ IMAGINE ESTE UN PAMFLET ȘI EA TREBUIE CONSIDERATĂ ȘI INTERPRETATĂ CA ATARE

***

© Alexandru Dan Mitache • 2012

 


Ura cu guler alb

Sâmbătă, 28 iulie 2012

Începe să nu mă mai mire nimic.

Oameni din străinătate îmi comunică, oarecum iritați, că ei nu mai pricep ce se întâmplă în România. Nu pot înțelege revolta sau disperarea unor cunoștințe din țară când ei văd la televizor exact pe dos. Știți ce post de televiziune se prinde cel mai bine în occident? Ați ghicit: Antena 3! Trist dar adevărat… De la Viena la Toronto…

Timp de Le Figaro sau Le Monde, de FAZ, de The Economist, de New York Times, chiar și on-line, n-are nimeni. Sau, dacă are, se rezumă la starea vremii sau a știrilor de interes local și imediat.

Îmi dau seama că nici oameni din România, altfel cu țiglele pe casă, n-au înțeles cum e cu lovitura de stat. Ce să aștepți de la unii plecați de ani și ani de zile la mii și mii de kilometri?

Nici unii, nici alții n-au înțeles, sau n-au vrut, sau nu le-a convenit să vadă că în România se comite o lovitură de stat, nu neapărat împotriva opoziției sau a Președintelui, ci direct asupra statului de drept.

Ești la putere? Ai o majoritate parlamemtară (maximă sau minimă)? Faci orice! Începi cu Institutul Cultural Român și termini cu presa liberă și cu cetățenii cârtitori.

Se pare că această stare unora li se pare normală, ba o și justifică prin… „voința populară”. Aceeași voință populară, exprimată covârșitor și absolut constituțional la precedentul referendum, este acum palmată precum un portofel în tramvai. De aceiași indivizi fără scrupule.

*           *

*

Cum a funcționat și în ce a constat, până acum, lovitura de stat împotriva statului de drept din România? Iată câteva exemple:

• Când ai chef să uzurpezi prerogativele Președintelui, pui Parlamentul să încalce Constituția dând „declarații” cu putere de lege, pui Curtea Constituțională în cui și pui ministrul de externe să comită un abuz.

• Când ai nevoie să blochezi o condamnare penală a unui complice, care depinde de-o publicare în Monitorul Oficial, confiști Monitorul Oficial.

• Când nu vrei ca o ticăloșie anticonstituțională, pe care ai comis-o, să ajungă pe masa judecătorilor Curții Constituționale, îi iei gâtul persoanei care ar putea sesiza Curtea Constituțională – Avocatul Poporului – și în locul ei pui un membru al bandei.

• Când ai nevoie să nu fii declarat și oficial plagiator, deci hoț, de o Comisie instituită, trimiți o slugă idioată, agramată și brutală și schimbi componența Comisiei. Și, pentru siguranță, scoți în afara legii și orice altă comisie care s-ar putea pronunța defavorabil.

• Când vrei să faci un simulacru de referendum, căruia îi dai mediatic o valoare supremă (deși cu un alt referendum, mult mai justificat și mai valid, te-ai șters la cur), schimbi  legea referendumului și o faci favorabilă doar unui deznodământ (dacă nu intervenea Comisia Europeană, violul legii era și cu perversiuni).

• Când Goe Ponta va vrea să calce oameni pe trecerea de pietoni, va da o lege antedatată prin care va interzice și va sancționa accesul pietonilor pe zebră.

• Când US„L” va avea nevoie de casa ta, pentru a-și caza la oraș „minerii”, Parlamentul va consfinți Ordonanța de Urgență prin care se decide că o locuință de 3 camere pentru doar 2 persoane este un lux la fel de revoltător ca o poșetă Vuitton când poporul moare de foame. Crețuleasca, Dana Grecu, Gâdea, Dumitrescu, Ciutacu, Striblea, CTP, Drăgoteasca și Ciuvică vor explica convingător „scandalozitatea” unui asemenea huzur.

Asemănările cu Germania nazistă, cu România legionară (rebeliunea), cu Venezuela lui Chavez sau, mai ales, cu Paraguayul lui Federico Franco de anul acesta (vezi articolul lui Claude Morin din HistoireEngagée intitulat Un «coup d’État parlementaire» au Paraguay, din care redau un fragment uluitor la sfârșitul acestui articol*) sunt evidente.

„Neopucismul”, ca formă modernă de preluare a puterii sau de eliminare a adversarilor incomozi, nu diferă de loviturile de stat sângeroase din America Latină sau Africa anilor 60-70 decât prin reducerea forței brute la… șmechereala brută. Faptul că astăzi poporul român poate fi păcălit, în timp ce în anii 60-70 popoarele sud-americane sau africane nu puteau fi supuse decât cu tancul și mitraliera e deja o realitate tristă.

Plagierea istoriei este uimitoare! Și în Paraguay și în Romînia au funcționat, până în anul 1989, sinistrele dictaturi ale lui Alfredo Stroessner și Nicolae Ceaușescu. 23 de ani mai târziu, și în Paraguay și în România au loc lovituri de stat parlamentare absolut identice.

Ponta nici măcar loviturile de stat nu și le poate da fără să plagiaze.

*          *

*

Ce reflex, ce instinct, ce mutație îi face pe acești oameni (altfel relativ citiți, trecuți prin facultăți) încapabili să vadă că nu poți guverna și mai ales că nu poți reglementa statul prin acte normative punctuale, dicatate de interese nu numai conjuncturale, ci chiar mafiote, fără a nu devia spre dictatură?

Desigur, în spatele acestor nevinovate neînțelegeri ale realității stau de obicei mai ales oportunisme, interese de gașcă, „orientări”, vendete. Nu-i interesează ce va fi atâta timp cât ei rămân „bazați”. Vor deveni sau… redeveni nomenclaturiști.

De ună zi, dl. Dan Tapalagă concedea în mod bizar că Traian Băsescu poate fi chiar detestat; pentru motive valide, considera el („Oricâte motive ar avea – multe valide – să-l deteste pe Traian Basescu (…)” – subl. mea) .

Câteva cazuri reale, ale unor cunoscuți, limitate strict la indivizi cu discernământ:

• Cum să ții cu Băsescu și cum să nu-l detești când tu, imparțial om de afaceri sau mare manager, care faci milioane la negru sau exporți profit în paradisuri fiscale, îi vezi pe Puiu Popoviciu sau pe Dinu Patriciu cu cătușe la mâini?

• Cum să ții cu Băsescu și cum să nu-l detești când tu ți-ai măsluit biografia în ultimii 23 de ani și când CNSAS-ul provoacă cataclisme?

• Cum să ții cu Băsescu și cum să nu-l detești când tu, mare jmeker, te-ai aruncat ca boul lacom la investiții imobiliare uriașe, de neam prost, pe vremea când economia cică „duduia” și care, odată cu criza, s-au dovedit a nu valora nimic?

• Cum să ții cu Băsescu și cum să nu-l detești când tu, crezând că veniturile îți sunt garantate pe viață de o conjunctură speculativă, recunoscută azi de toată lumea, te-ai înglodat în datorii, în rate, în leasing-uri pe care nu le mai poți duce?

• Cum să ții cu Băsescu și cum să nu-l detești când Tăriceanu ți-a ridicat valoarea coșmeliei tale de apartament din Bucureștii Noi la peste 100.000 €, iar Băsescu te-a sărăcit reducând-o la o treime?

• Cum să ții cu Băsescu când stai la Londra, în general te cam doare-n cur de România și tot ce știi despre ea e din relatările unor părinți de 80 de ani, fani OTV?

• Cum să ții cu Băsescu și cum să nu-l detești când ești plătit binișor de case de avocatură specializate care se îmbogățesc fie apărând infractori împotriva intereselor statului, fie atacând în procese civile statul în favoarea unor profitori, fie apărând în procese foști turnători, incompatibili etc.?

• Cum să ții cu Băsescu și cum să nu-l detești când te hrănești cu pișcoturi la Palatul Elisabeta și dintr-o dată pișcoturile se transformă în „Kubetti” din cauză că Băsescu i-a impus furajatorului să-și plătească singur întreținerea?

• Cum să ții cu Băsescu și cum să nu-l detești când te-ai obișnuit, sau ți-a convenit să fii obișnuit, să trăiești „VIP” prin fundația sau oengeul de familie stipendiat de stat, prin pixul unor mahări, pe sistemul fifty-fifty?

• Cum să ții cu Băsescu și cum să nu-l detești când ai crezut că bunăstarea ta, umflată cu pompa de pe vremea lui Tăriceanu, va fi veșnică și când ești incapabil sau n-ai timp să vezi că lumea a intrat în criză și că mai toate țările au făcut ceea ce a făcut și Băsescu?

• În sfârșit, cum să ții cu Băsescu și cum să nu-l detești când a promovat-o pe Elena Udrea și când nevastă-ta e, de când o știi, o epavă cu ochiuri duse la ciorapi, cu pete galbene la subțiori și cu pantofii scâlciați?

Păi… cum? Acesta este mecanismul urii cu guler alb.

Ce va urma „dacă…”, nici nu vreau să mă gândesc. E suficient să mă uit la Radu Mazăre.

_____________________________________________________________________

* Claude Morin, Un «coup d’État parlementaire» au Paraguay, in HistoireEngagée, 15 iulie 2012 (traducerea îmi aparține):

«Pe 22 iunie anul acesta, Senatul paraguayan l-a destituit pe președintele Fernando Lugo după ce Camera Deputaților îl acuzase, cu o zi înainte, de proastă gestiune. În mai puțin de 36 de ore, cele două camere completaseră procedura și vicepreședintele, Federico Franco, era confirmat ca președinte în mai puțin de tri ore după votul senatorilor.

Demersul se întemeia pe articolul 225 din Constituția paraguayană. Aceasta permite un „proces politic” împotriva unei autorități care și-ar îndeplini în mod necorespunzător funcțiile, fără a preciza modul în care trebuie să se desfășoare procesul. Cauza a fost discutată în doi timpi și trei mișcări. Președintele Lugo n-a avut nici o zi la dispoziție pentru a-și pregăti apărarea, iar avocații săi nu au dispus decât de două ore pentru a-și expune argumentele. Curtea Supremă a refuzat să aprobe o cerere de amânare.

Acuzaraea nu a furnizat, de altfel, nici probă, pretinzând că, cele cinci motive alegate erau „de notorietate publică” și nu necesitau vreo demonstrare. În fața unei procedure atât de expeditive, care nu respecta drepturile acuzatului la o apărare deplină și completă, o mare parte a observatorilor informați au calificat destituirea drept o „lovitură de stat parlamentară”

Preludiul „loviturii de stat”

De fapt, decizia fusese luată încă înainte ca Senatul să se reunească. Trebuie știut că Fernando Lugo fusese amenințat cu o asemenea procedură de mai mult de 20 de ori din momentul în care a preluat funcția în august 2008. Deja în martie 2009, într-o telegramă divulgată de WikiLeaks, ambasada Statelor Unite la Asunción informa Departamentul de Stat asupra comploturilor pe care le urzeau anumiți parlamentari în vederea destituirii lui Lugo. Informatorul vorbea despre o „lovitură democratică” aflată în pregătire. Dar, pentru a executa amenințarea, mai era necesară formarea unei majorități de două tremi. Această condiție lipsise până în acel moment. Partizanii destituirii, partidul Colorado și UNACE, nu dispuneau de voturile necesare în cele două camere. Pentru asta le trebuia o „cauză celebră”»

***

© Alexandru Dan Mitache • 2012


Cin’ votează, ăla e!

Joi, 26 iulie 2012

*** IMAGINILE DE MAI SUS REPREZINTĂ UN PAMFLET ȘI ELE TREBUIE CONSIDERATE ȘI INTERPRETATE CA ATARE ***

***

© Alexandru Dan Mitache • 2012


Mr. Ponta Goe’s to London

Miercuri, 25 iulie 2012

Altă fondantă cu rahat pentru cretinetul US„L”: „Ponta se întâlnește cu Regina Angliei”.

UAU! Ba, pardon… LOL!

Știrea corectă este: „Pe lângă Ponta, aflat la rând printre alți 203 reprezentanți ai țărilor participante la J.O., anume pe locul 155, va trece Regina Angliei.” (vezi aici lista țărilor participante)


Scena întâlnirii dintre plagiatorul mincinos  Goe Ponta și M.S. Elisabeta a II-a este cam asta…

***

© Alexandru Dan Mitache • 2012


Filosofia atitudinii față de farsa plebiscitară

Marți, 24 iulie 2012

Postulat: Orice om normal, ajuns pe stradă în fața unui căcat, îl ocolește, nu calcă în el.

Tipul din imagine este pe cale să voteze la „referendum”

Acesta a votat deja…

***

© Alexandru Dan Mitache • 2012


Eu vara nu merg… să votez… boicotez…

Marți, 24 iulie 2012

„Eu vara nu merg sa votez
Boicotez, boicotez
Eu ușor mă prind de cei care mă mint
De-aia nu votez!”


Dragă REFERENDUMULE…

Marți, 24 iulie 2012


This is the question…

Luni, 23 iulie 2012

Motto:

„Anul 2012 nu mai seamănă absolut deloc cu anul 2007. Astăzi, în haosul politic din România, care aminteşte din ce în ce mai mult de cel din 1946, şi voturile contra demiterii sunt voturi pentru demitere.” (Mircea Mihăieș, în EVZ – de citit articolul!)

________________________________________________________________

N-aș vrea să vă stric începutul acestei săptămâni istorice și cruciale cu neliniștile mele, dar… credeți că bătrânul din imaginea de mai jos știe ceva despre pragul de 9.154.307 voturi impus de Curtea Constituțională, despre sistemul de validare a referendumului, credeți că a auzit ceva despre boicot și despre semnificația lui morală și pragmatică, despre socoteli și probabilități?

Să nu uităm că sunt mulți (poate prea mulți) oameni neinformați sau dezinformați în legătură cu aceste lucruri.

Gândiți-vă la toți oamenii care țin la/cu Băsescu, la oameni cu scaun la cap, gospodari, de la țară, la cei peste 1.081.000 de pensionari cărora guvernul Boc le-a dat pensia minimă de 350 de lei în locul celei de 50 de bani moștenite de la Văcăroiu, Năstase și Tăriceanu, la bătrânii civilizați și demni de la orașe care nu au internet, la cei care nu prind B1Tv, la cei pe care nu-i informează copiii, la cei izolați în diaspora…

Și mai sunt și manipulații, dar și „principialii” votului…

Probabil că aceștia vor vota din tot sufletul „NU”, dar… vor vota. 😦

Întrebarea e: CÂȚI VOR FI?

***

© Alexandru Dan Mitache • 2012


Cine și de ce votează „DA”…

Duminică, 22 iulie 2012

Este limpede că US„L” este o formațiune politică parazită care se hrănește din prostia, ignoranța, lăcomia și în general din toate trăsăturile negative ale poporului.

Campania politică, media și publicitară pe care US„L”-ul o practică este destinată exlusiv unor categorii defavorizate din punct de vedere intelectual, unor frustrați, unor ratați, unor luzări, unor asistați, unor tarați, unor indivizi situați la limita umanității.

Imaginile de mai jos reprezintă afișe pe care US„L”-ul le-a amplasat în zonele pe care le frecventează lumpenul social.

Să le comentăm… ATENȚIE, URMEAZĂ IMAGINI ȘOCANTE!

1. PENSIONARA POMANAGIE

Această individă, cu aspect de „piele roșie” autohtonă, „vrea demiterea” Președintelui Traian Băsescu pentru că:

Clic pe imagine pentru zoom

Cu alte cuvinte, ea este nemulțumită că statul, prin Ministerul Muncii, i-a dat, de fapt, un împrumut temporar, fără dobândă, pe care a avut „tupeul” să i-l ia apoi înapoi, numind această măsură „FURT AL PENSIEI”.
De vină pentru această „fărădelege” este, în mintea acestei idioate care crede că „I S-A FURAT PENSIA”, dar și a creatorului afișului și a cretinilor care-l iau în serios, nimeni altul decât… PREȘEDINTELE TRAIAN BĂSESCU.

Absurditatea „cazului” este evidentă. O femeie cu o anumită pensie, calculată pe baza contribuției sale, are un tată „grav bolnav” (se înțelege că acesta nu are pensie) pe care trebuie să-l întrețină. Tatăl unei femei de 61 de ani ar fi greu să fie bine sănătos tun, dar mențiunea „tată grav bolnav” sună bine la proști.

În afiș nu se spune, bineînțeles, cum ar putea alt președinte sau guvernul impostor și mincinos Ponta să rezolve situația acestei pensionare.

Să nu uităm că:

„Printr-o Ordonanta de Urgenta, Guvernul Boc a decis instituirea pensiei sociale minime. Astfel, de la 1 aprilie 2009, aceasta pensie va fi in cuantum de 300 de lei, urmand sa creasca la 350 de lei, de la 1 octombrie 2009.

De la 1 aprilie 2009, vor beneficia de aceasta masura aproximativ 808.000 de persoane, din care 455.000 de pensionari din sistemul public si 353.000 de pensionari agricultori, iar de la 1 octombrie, numarul acestora va fi de 1.081.000 de persoane, din care 604.000 din sistemul public, si aproximativ 477.000 de pensionari agricultori.”

Sper că acești 1.081.000 de pensionari nu vor vota „DA” la acest simulacru de referendum, că nu vor participa la această lovitură de stat dată de căpeteniile US„L” în complicitate cu pleava societății românești.

2. „MĂMICA” CRETINĂ

Această individă, cu aspect de boschetară, „vrea demiterea” Președintelui Traian Băsescu pentru că:

Clic pe imagine pentru zoom

Cu alte cuvinte, haimanaua asta, în loc să meargă la școală sau să pună mâna să muncească la spații verzi pentru se întreține, a găsit soluția „întreținerii”: s-a măritat! Și, printr-o iresponsabilitate tipică numai lui Ponta, a mai tras și un plod. Astfel, dintr-O incapabilă să se întrețină au rezultat DOI incapabili să se întrețină: ea și odrasla handicapată, dar nevinovată din imagine.

Ce „ajutor” a căutat pentru copilul bolnav? O pomană, desigur… În loc să muncească. Pentru că, oricine se uită pe orice site al AJOFM-urilor vede că există locuri de muncă, voință și hărnicie să fie.

Pentru imbecilitatea, puturoșenia și iresponsabilitatea ei cine putea fi de vină? Cine trebuie demis pentru aceste vini? Evident, PREȘEDINTELE TRAIAN BĂSESCU! Care „I-A FURAT SĂNĂTATEA”! Sănătatea EI, pe care a avut-o când s-a f****, sau sănătatea copilului născut handicapat?

*            *

*

Văzând aceste afișe, nu mă pot împiedica să nu mă întreb: cum se pot ralia acestui mesaj – „DEMITE-L!” – monarhiști, oameni care se pretind cu viziuni liberale, oameni care chiar muncesc, oameni care se pretind intelectuali, tineri care chiar învață, pensionari care n-au ieșit la pensie și cu creierul…? Cum te poți face părtaș la o ilegalitate motivată în acest mod și cu asemenea ARGUMENTE, ca acelea din imaginile de mai sus?

Mesajul US„L”, dar și demersul bolșevic al US„L” se adresează, de fapt, unui segment din subsolul societății, același segment pe care s-au bazat și Lenin și Hitler, pe care-l instigă: FOMIȘTII!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2012


„Trădarea” cu care se trădează trădătorii democrației

Duminică, 22 iulie 2012

Vreau să cred că ultima „bombă”, sub forma unei bășini mintale trase de US„L” prin gaura Eugen Nicolaescu, este doar o formă de instigare pre-referendum a unor lombrozieni cu mentalitate de gauleiteri, de teapa acestui Ion Manea („slutu’ și urâtu’, grosu’ și-arțăgosu’”), primar la Orșova, penelist(!). Adică o declanșare a instinctelor celor mai primitive ale unor indivizi iresponsabili, brutali și gregari.

Faptul că acest semi debil mintal cu aspect de pederast a fost ales s-o emită nu este întâmplător. US„L” se bazează în astfel de situații pe personaje grotești, de halul lui Greblă, sau burlești, ca acest Nicolaescu. Uitați-vă la mutrele lor sinistre…

Ion Manea – primal P„NL” Orșova

Observați ghiulul de toționar securist al acestei brute cu minte de târnăcop, care astăzi a fost în stare să atace, la drumul mare, un grup de tineri în scopul de a-i jefui (detalii aici)

Punerea efectivă în practică a acuzației de „trădare” împotriva liderilor opoziției din România (după cea de „denigrare”) – fiind vorba despre următoarele personalități: Traian Băsescu, Emil Boc, Monica Macovei, Cristian Preda, M.R. Ungureanu, Vasile Blaga, Sever Voinescu, Cezar Preda, Cristian Boureanu, Anca Boagiu, Raluca Turcan, Nicuşor Păduraru, Ioan Oltean, Sebastian Lăzăroiu, Andreea Paul – ar constiui ULTIMA DOVADĂ de care întregul mapamond ar mai avea nevoie pentru a constata efectivitatea LOVITURII DE STAT FASCISTO-BOLȘEVICE DIN ROMÂNIA.

Adică exact a faptei pentru a cărei denunțare sunt acuzați cei citați.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2012