A V-a de Pavlov, când se-aprinde becul


Constat cu oarecare tristețe că reapar pe bloguri, dar și pe Facebook, defulări pe care le credeam epuizate, sau măcar gâtuite.

E de mirare cum ditamai Gâdea-ul n-a reușit să dovedească ceea ce mulți feisbuchiști cu marote „știu ei”.

Dacă Mr. Blean își scoate și el chenzina de rating și-și ostoiește frustrările emoționând pe ici pe colo câte-o fană emotivă, chiar nu-i înțeleg pe cei care fac precum câinele lui Pavlov când guru sau alt electrician de serviciu le aprinde becul.

Elena Udrea a scris mereu constant pe blogul ei și hop, taman acum, ieri, i-a băgat lumea de seamă „tupeul” de a-și exprima opiniile. Noroc cu vigilența unora ca Mr. Blean, care pare a sta pe tăpșan cu goarna în gură la ținut de șase pentru când apare Udrea galopând la orizont.

Părerea unor primitivi la cap ar fi ca Elena Udrea să se sihăstrească în Tibet sau, și mai bine, în Groapa Marianelor. Să n-aibe cuvântul nici în privat. Ea e indezirabilă deoarece ar fi… „compromisă”. Că e „compromisă” de alde Crețuleasca, invidioasă pe poșete, sau de echipa de zgomote de la Antena 3 pentru că e periculoasă ghiciți pentru cine, nici nu contează. Ca în cazul marotei maniace cu „succesurile” EBEI, la Udrea se revine cu „parcările”, cu „perdelele”, cu „afișarea bogăției prin vestimentație” sau cu minciuni sfruntate de genul celei deja semnalate de mine de ună zi cu „atenția mai mare acordată pictorialelor decât muncii la minister”.

Invențiile de amanți părăsiți merg însă și mai departe. Sunt preluate „ideile forță” de la A3 cu: „telegondolele”, „pârtiile de schi”, „piscinele” etc. Ce-i ÎN REALITATE cu acestea nu are nicio importanță, devreme ce se vrea doar motivarea unor idiosincrasii semipatologice de natură privată.

Așadar, fenomenală este această absolută lipsă a argumentelor sau dovezilor, altele decât „lasă că se știe”, „e de notorietate”, „da ce, tu nu vezi?” ș.a.m.d.

Dacă am compara, Monica Macovei este infinit mai „compromisă”, de către aceeași fabrică de minciuni mediatică, decât Elena Udrea. Dar e mult mai spectaculoasă, pentru creierele din bască sau pentru damele cu senzorialul ofilit, o bârfă legată de țâțe sau pantofi decât una legată de mandate de arestare în alb eliberate pe vremea lui Ceaușescu.

Eșecul loviturii de stat puse la cale de Antonescu cu complicitatea lui Ponta și a G.I.O. (Grupul Infracțional Organizat) din US„L” a reactivat coloana a 5-a abil ascunsă în sânul dreptei. Așa se explică reînceperea, (ca) la comandă, a strâmbăturilor din nas cărora nu le scapă nimeni și nimic: Udrea, Blaga, PDL-ul, Băsescu, EBA, MRU, Pavelescu, ICCD, Alianța Dreptei, sloganul A.D., programul A.D….

Unei distinse doamne vorba lui Blaga îi provoacă somnolență în timp ce pe Mr. Blean îl face să-și ia casca și târnăcopul de pompier și să sară în sus. Altei distinse doamne nu-i place X pentru că e prea domn și nu „combate”, în timp ce Y e mitocan pentru că „prea combate”.

Vor urma alte și alte critici subtile, malițioase, ticăloase, calomnioase sau doar tâmpite la orice se va întâmpla pe partea opusă US„L”-ului. Veți vedea!

*** ACEST TEXT ESTE O FICȚIUNE ȘI ORICE ASEMĂNARE CU FAPTE SAU PERSOANE REALE ESTE PUR FORTUITĂ ***

***

© Alexandru Dan Mitache • 2012

********************************************************

Vânătoarea de vrăjitoare: Elena Udrea

Editorialul EVZ

Autor: Horia Tabacu

Miercuri, 29 August 2012

*********************************

Horia Tabacu«Nu înţeleg de ce au început atacuri concertate împotriva Elenei Udrea.

Elena Udrea este acuzată de toate şi până la urmă nu rămâne nimic valabil. Ea s-a implicat în numeroase proiecte de interes naţional, s-a ambiţionat să munceaască de dimineaţa până seara şi nimeni nu poate contesta faptul că a pus suflet în dezvoltarea turismului.  

Faţă de alţi miniştrii a lăsat ceva în urma ei şi nici nu a încercat să îşi facă reclamă cu asta. Nici o anchetă şi nici o acuzaţie argumentată de organe în drept nu au urmat activităţii ei. Ea nu a fost acuzată precum Adriean Videanu de contracte cu băieţi deştepţi, nici ca Ioan Oltean şi amanta acestuia de fraude la  Restituirea Proprietăţilor.Sau ca Gheorghe Benea care a jefuit Loteria Naţională cu zeci de milioane de euro. Dimpotrivă s-a constatat că ea, sau mai bine zis ministerul pe care l-a condus nu a beneficiat de bani preferenţiali de la buget ci a ştiut să folosească bani europeni, să îi atragă în ţara noastră.

Poate că nu a ştiut să îşi etaleze realizările pentru ca cei care o denigrează să aibe şi imaginea numărului de proiecte pe care a reuşit să le ducă la bun sfârşit şi cele care au rămas în derulare.

Câţi politicieni de astăzi ar fi avut onoarea să se întâlnească cu Prinţul Charles şi să trateze foarte discret acest eveniment? Sau să organizeze un eveniment pugilistic precum cel cu Lucian Bute fără să se laude? Chiar Victor Ponta, care a criticat brandul naţional, nu s-a sfiit să se afişeze cu „frunza” pe piept la Raliul Sibiului.  

Pe de altă parte Elena Udrea şi-a asumat un eşec politic înregistrat în alegerile locale. Şi-a dat demisia din funcţia pe care o ocupa în fruntea PDL Bucureşti şi s-a retras în rândul doi al politicii, devenind o prezenţă discretă. Câţi politicieni şi-au dat demisia în România ? Câţi bărbaţi de stat au dat înapoi lamentabil după ce făcuseră promisiuni că se vor retrage?

Mai mult se poate observa că Elena Udrea îşi sprijină colegii, chiar pe cei care au criticat-o mai mult decât USL în trei luni de guvernare.. În sondaje ea nu stă nici mai bine nici mai prost decât majoritatea colegilor ei de partid. În ochii poporului ea s-a remarcat prin câteva luări de poziţie împotriva unor grave abuzuri. S-a comentat că ar fi vestitorul Preşedintelui, dar faptele au rămas, nimeni nu le contestă nici până astăzi.

Ea s-a mai remarcat sau a stârnit controverse printr-o vestimentaţie modernă şi provocatoare, dar asta s-a întâmplat de când lumea cam în toate ţările din lume.

De ce, atunci, Elena Udrea? Pentru că o urăşte Monica Macovei? Pentru zgomot ieftin, pentru a distrage atenţia de la probleme reale şi pentru a ne face popularitate. Căci de asta „are nevoie” şi ţara din partea unor oameni care, plecând la vânătoare de vrăjitoare, nu au cum să ajungă foarte departe.»

4 răspunsuri la A V-a de Pavlov, când se-aprinde becul

  1. nikuelektriku spune:

    @ dom’ Alexandru Dan Mitache,

    eu n’am de unde sa fiu influentzat de respectivele oficine, ca nu ma uit – si nici nu le suport – dar asta nu ma poate face sa nu constat ca articolul domnului tabacu este unul clasic „de comanda”, putind fi semnat de oricine alcineva.

    nu m’ar mira ca articolul sa nici nu fi fost citit de d-l tabacu inainte de publicare.

    • ALEXANDRU MITACHE spune:

      Eu cred că, în acest caz, ar trebui să sesizezi conducerea ziarului „Evenimentul Zilei”.
      Fapta este extrem de gravă.
      Ar trebui să faci un tărăboi public pe chestia asta și să-l demaști pe dl. Horia Tabacu. Mă gândesc că și ceilalți editorialiști fac la fel.
      Desigur, articolele din „Jurnalul” sau din alte gazete în care este bălăcărită Elena Udrea sunt scrise absolut serios, deontologic, fără nicio comandă politică.
      Apropo… Dar de unde știi ceea ce știi despre fărădelegile Elenei Udrea, dacă nu de la „Antena 3”, „Realitatea” sau „RTV”?

      • nikuelektriku spune:

        @ ALEXANDRU MITACHE,

        tocmai, ca nu stiu prea multe despre „nelegiuirile” respectivei doamne (decit, poate, despre ale unora dintre „apropiatzii” domniei sale politico-ioconomici, care, intimplator sau nu, o duc in continuare de la excelent in sus, desi, cica, „au pierdut niste alegeri”!).
        doamna respectiva e prea perfecta ca sa fie adevarata, ceea ce’i cauzeaza, si dinsei si diktatorului…

        cind ma refeream la d-l tabacu, o faceam fiind sub inflentza scrierilor domniei sale, care numai de lipsa de humor nu pot fi banuite, ceea ce nu era deloc cazul cu articolul reprodus de domnia voastra mai sus, atit!

  2. Blue Sorin spune:

    Salut …
    Da, e o chestie cu defulările … pentru asta s-a inventat spam-ul nu?
    Nu pun capul, dar cred că dacă există reacții la ceva ce scrii poți fi convins că mesajul tău a fost cu atât mai bine receptat cu cât reușești să enervezi mai tare. Așa era și la Realitatea forum, așa e și în blogosferă și pe Facebook….
    Fă un experiment, dacă scrii de cineva, pune sub un punct sau undeva neobservat unul sau mai multe lincuri spre siteul respectivului… să vezi atunci reacții😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: