Once upon a time in Zambaccian…

Cred că toate articolele, dezbaterile, „întrebările”, nedumeririle, misterele privindu-l pe Năstase au devenit superfluue.
Nimic nu mai contează. Nici măcar caraghioslâcurile, penibilitățile și patetismele de mahala; nici măcar abuzurile, ilegalitățile, complicitățile guvernului, ale găștii de partid, ale medicilor de după momentul pronunțării sentinței.

Individul e un cadavru decedat, răposat și mort: la propriu, la figurat, politic, moral, civil, mediatic, din profil și din față etc.

Lada de gunoi a istoriei l-a înghițit.

Sfârșitul emblematic al infractorului deținut Năstase Adrian e ACESTA:

***
© Alexandru Dan Mitache • 2012

NĂSTASE, Adrian

Imaginea zilei…

Cea mai penibilă și mai miștocărită tentativă de simulacru de sinucidere din istorie.

Cum se pișă Elena Udrea…

Ceea ce mi-a fost dat să aud ieri, ca aberații monstruoase, mai rar.

Bon, poți avea manii… să-ți rozi unghiile, să te scobești în nas, să-ți sugi măselele, s-o urăști pe Udrea… E de înțeles. E greu să-ți accepți fleoșcăielile trupești, vergeturile sau celulita, relațiile sexuale la F.F., chelia, burta, puținătatea superioară, micimea inferioară, hainele de la „Europa”, „Bucur Obor” sau de la „S.H.”, pantofii din PVC cu tocuri scâlciate, ciorba de ștevie și copilul nebacalaureat rămas rapper printre blocuri. Pentru toate astea trebuie să găsești un VINOVAT, e clar. Dar și mai bine… o VINOVATĂ.

E vorba, însă, despre felul în care ești în stare să-l / s-o identifici. Ipocrizia nu e un semn de șmecherie, ci de prostie, ca orice minciună.

Explic.

Așadar ieri, coruri întregi de analiști, jurnaliști și alți dăștepți ai neamului au explicat din toate pozițiile că PDL a pierdut alegerile „din cauza la” Udrea, Blaga, Anastase, Ardelean, Prigoană, Boc etc. Adică din „din cauza la” persoanele compromise, corupte, antipatice, decăzute etc. Recunoașteți, da? Booon!

Las la o parte lumpenelectoratul PSD, căruia nici Dumnezeu n-are ce-i cere, dar mă refer la electoratul P„NL”, ăla elevatul, cu papion, monarhie și liceul terminat, care graseiază și când zice „am decât”…

Ce-a votat, frate/soro, electoratul ăsta „cu vederi leberale”, pe care peneliștii îl acuză pe nedrept de vederi de dreapta, când ei „servesc decât” telenovele și meciurile Stelei? Păi „civilizații” ăștia l-au votat cu entuziasm pe Mazăre la Constanța, pe Oprișan la Vrancea, pe Olguța la Craiova, pe Robert Negoiță, pe Piedone și pe Vanghelie la București… și tot așa în toată țara: cretini, mafioți, baroni, corupți, penali, susținuți frenetic de penelimea națională.

Are, deci, vreo importanță „fața” candidatului la electorul român, fie el de dreapta, de stânga sau de fițe? Aș! Q.E.D.

Adică „degueulăm” la Udrea dar nu borâm la Piedone și tragem extaziați pe nas parfumul de caniche pitic al lui Nicușor Dan? Constat că mai subzistă tonți și toante care încă râd, după ani de zile, de „succesurile” EBEI. De parcă n-ar fi trecut peste ei toate agramatismele lui Tăriceanu, Geoană, Antonescu, Câmpeanu, Adomniței ș.a.m.d. E același sindrom al prostiei cu țurțuri. Betonate. Precum pânzele de păianjen ale matracucelor revoltate de poșetele și de pantofii lui Udrea.

Aceiași ipocriți proști uită că Traian Băsescu s-a prăbușit în sondaje la nici o lună după anunțarea măsurilor de austeritate și că i s-a strigat „javră ordinară” nu din cauza „tripletei BVB”, a lui Ardelean, Pinalti sau Udrea, ci din cauză că a tăiat privilegii necuvenite, a făcut dreptate salarială și fiscală și a pus oamenii la muncă. Cum să te iei cu atâta osârdie de un ministru și un politician al partidului tău – Udrea – pe care adversarii îl vor desființat? Ce alt instinct poate fi mai puternic decât instinctul de conservare? Vă spun eu: instinctul de oftică!

Ce vorbim despre cauzele „Udrea” sau „Prigoană” când e clar că pentru PDL n-au mai votat niciun bugetar, niciun pensionar, niciun milițian, niciun vechi nomenclaturist, niciun „autor cu drepturi”, niciun turnător, niciun evazionist, niciun pomanagiu, niciun sindicalist, niciun buticar la negru, niciun naționalist fanatic, niciun ecologist tâmp, niciun „revoltat” și niciun „indignat”… Și probabil nicio rudă de-a acestora. Adică mă și mir că mai există în țara asta 15%-20% care trăiesc pe picioarele lor și conform capului lor.

Acum, aceleași largi categorii de ipocriți, de prostovani sau de mânari (gen CTP sau Chirieac, găzduiți amabil și oportun de orientatul Turcescu), dar și mulți particulari turmentați susțin epurarea PDL ca soluție de recâștigare a credibilității. De parcă PSD-ul s-ar fi epurat vreodată și iată că a câștigat tot. Păi cum ar vrea cineva care se pretinde bine intenționat la adresa PDL să funcționeze partidul cu conducerile județene/locale decapitate, BPN-ul demisionat? Cum își imaginează că poate funcționa un partid de dreapta, de exemplu în Moldova, fără Ștefan sau Flutur? Au ei habar că trebuie ținuți în mână mii de primari, de consilieri locali, de activiști? Cine s-o facă? Nicușor Dan? Neamțu? Cristian Preda? Din ce joben ar putea scoate un partid, oricare ar fi acesta, 50 de oameni nou nouți, integri, cultivați, capabili, cu autoritate, măcar pentru un BPN complet reformat? De unde 50.000 de candidați curați ca lacrima Monicăi Macovei la toamnă? Cu ai cui BANI să facă o campanie electorală care să nu fie catalogată drept „noncombat” sau „blat” la parlamentare? Cumva cu sponsorii aceleiași „minuni atomice” Nicușor Dan?

Demantelarea PDL este pedeapsa pentru curajul de a fi încercat reformarea societății. Unei societăți socialiste chiar multilateral dezvoltate. Unei societăți mai rea decât cea grecească, mai lacomă, mai parvenită și mai coruptă de lene și de pomanagism decât cele africane. Nu pot nici acum să-l uit pe Victor Rebengiuc revoltat că i se cere să plătească impozit și taxe pe venit, ca toată lumea. Sau pe alți actori care invocau „arta” pentru a motiva, sanchi, necunoașterea legii fiscale, pe care însă au cunoscut-o foarte bine atunci când a fost vorba despre „jmekeria” cu „drepturile de autor”. Beah!

Avem o societate cu proști și lichele care fac gât la numărătoarea voturilor „de către” Anastase (am pus ghilimele pentru că orice idiot care nu e spălat pe creier de „Antena 3” ar trebui să știe că NU EA, ca președintă a Camerei, numără voturile), dar care nici nu tresaltă când Ponta și Antonescu se prevalează de autoritatea parlamentului pentru a-și promova neconstituționalitățile de gang, după ce tot ei boicotau EXACT ACELAȘI parlament acum 3 luni, din cauză de… nelegitimitate(!)

Adică votul lui Eugen Nicolicea de acum 3 luni era acela al unui traseist trădător, dar voturile de azi ale lui Petru Filip sau ale lui Frunzăverde sunt curata voință populară? Adică parlamentul României din martie nu reprezenta nimic, iar azi reprezintă țara… Nu râde nimeni? Nici nu plânge nimeni?

Adică Ordonanțele de Urgență(!) ale guvernului Boc erau un atac la democrație, dar O.U.G.-ul lui Ponta & Antonescu  pentru ghilotinarea unui singur om de cultură, cum puțini mai are România, e un „act de guvernare”. Ți se întoarce stomacul pe dos citind „indignările” unei Simona Tache sau ale unui Florin Iaru. Măcar pentru a protesta împotriva acestei imbecilități mizerabile aș fi vrut să-i văd pe domnii Pleșu, Liiceanu sau Dan C. Mihăilescu legându-se cu lanțuri de poarta guvernului.

Cum poate fi bizonul român atât de fățarnic sau de imbecil încât să accepte această batjocură? Cum o pot accepta, tăcând complice, intelectualii acestei țări, societatea civilă??? Cum puteau evoca dictatura acum nici un an, iar azi să aplaude grețos, precum lichelele Alina Mungiu Pippidi au Radu Călin Cristea, un guvern de rușine? Un guvern condus de un iresponsabil, mincinos și grandoman (care minte la televizor că a fost invitat de Von Rompuy la Consiliul European), un guvern compus din incompatibili, cercetați penal, agramați, oameni de casă, plagiatori etc.

A numărat cineva abuzurile și derapajele de la democrație comise de guvernul actual în circa o lună de la instalare?

A măsurat cineva enormitatea și gravitatea acestor abuzuri?

Le-a comparat cineva cu cele mai „teribile” abuzuri ale guvernului Boc sau ale lui Băsescu?

Dar tâmpeniile? Dar insultele? Dar golăniile?

Bine că-i purtăm de grijă Elenei Udrea înregistrându-i pișarea.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2012

Paște fericit!

Indignată, „Piața Universității” se răsucește în mormânt… (update)

Motto:

Relu Fenechiu, la B1TV – emisiunea „Sub semnul întrebării” (16 ian. 2012):

„În această seară, dl. Crin Antonescu va anunța un miting al PNL pentru joi”. *)

=================================================================

Nu știu cum se vor termina manifestațiile de zilele acestea. Nici nu mă interesează personal. Probabil cu un fâs. Așa cred eu că ar fi și drept și oportun și necesar. „Surpriza US„L”” mai poate aștepta 11 luni.

Manifestațiile din provincie sunt organizate și manipulate politic, având o relevanță socială nulă.

Mă gândesc, însă, cu oarecare compasiune, la toți naivii sinceri și chiar necăjiți care, de patru zile, stau ore în șir, în frig, în Piața Universității din București, visând la „Piața Universității 1990” a lui Pătrușcă și închipuindu-se, fiecare, câte un mai mic sau mai mare Marian Munteanu. Nu vreau să mă gândesc la impostorii, la pomanagii, la profitorii, la ipocriții sau la mondenii care frecventează azi „Piața”. Îi disprețuiesc, îi miștocăresc, îi bag, cu alte cuvinte, în mă-sele lor de nesimțiți împuțiți.

Nu degeaba ediția manifestației 2012 se derulează sub semnul grupului statuar Caragiale…

Pare, însă, că unii dintre cei onești habar n-au și că alții, mai bătrâni, au uitat că atunci manifestanților „golani” nu urma să li se bage pe gât figuri sinistre, precum sindicaliștii săraci Marian Nistor sau Vasile Marica, precum „revoluționarii” Nicolae Dide sau Dorin Lazăr Maior sau diverși politicieni de talia lui Negoiță sau Bănicioiu. Pe atunci nu apăreau personaje caricaturale, precum Irinel Columbeanu și Viorel Lis, la preumblare, ca în „Bamboo” sau ca pe Dorobanți.

Lângă acei demonstranți stătea figura lui Corneliu Coposu, a Regelui Mihai, a lui Ion Rațiu, a Anei Blandiana, ba chiar și a lui Emil Constantinescu, a unei societăți civile pe atunci active și neajunse pe statele de plată ale televiziunilor. Apropo, unde e Emil Constantinescu? Unde e Casa Regală? Unde e iluziile mele care le-am avut?

Astăzi, deasupra „spritului Pieții” tronează spectrul lui Felix Turnătorul prin televiziunile sale.

Atunci „Piața” avea un IDEAL. Azi „Piața” are… „decât nește” INTERESE: pensia, butelia, salariul, un post pentru ăla micu’,  taxa auto, Roșia Montană, prețuri, tarife, câinii vagabonzi, medicamentele pentru inimă, o operație de vezică, indemnizația, lizingu’, ratele… De fapt frustrări absolut banale și poate chiar justificate într-o țară capitalistă ce trece printr-o criză economică.

„Tânăr condamnat la foame” și extras din lista locurilor de muncă vacante la ANOFM București

 

Azi manifestația idealiștilor și a intelectualilor sinceri – adică a acelor „indignados” – este confiscată și siluită de OTV. Realizează vreun infrigurat această tristă realitate? Nu cred… După cum nu cred că realizează cât îi subminează penibilul unor pancarte, al unor declarații, al unor mistificări, al unor scandări…

©  ziuanews.ro

Principiile de odinioară, exprimate în versurile lui Valeriu Sterian

Vrem libertate
Nu comunism
Si nici schimbari de forme
Si deaceea, securisti,
Sa nu ne puneti norma.
Noi nu vrem neocomunism,
Nici neolibertate,
„Democratii” originale
Si nici minciuni sfruntate.

Ne-ati intrebat ce vrem aici
Dar stie toata tara,
Noi sustinem punctul 8
De la Timisoara.
Sa cada patru-sapte-trei
Ce tine TVR,
Legînd in lanturile ei,
Chiar si cuvintele !

sunt astăzi înlocuite cu lozinci tâmpe sau grobiene, tip APACA și IMGB. Chiar și categoria „principialilor” a derapat spre anarhie, împrumutând obsesiile lui Ponta și Antonescu: „JOS BĂSESCU! / JOS GUVERNUL!”, dar fără să știe ce ar fi de pus în loc. Intelectuali fini – nu-i așa? – au preluat și scandează isteric sloganuri preluate de la milițieni: „Ieși afară, javră ordinară!” Ce mai e de zis?

Manifestația „capitalistă” din 1990 a devenit azi, după 21 de ani, o manifestație „socialistă”.

Diferențele dintre Piața Universității 1990 și Piața Universității 2012 sunt la fel de uriașe precum cele dintre PNL 1990 și PNL 2012.

Manipularea prin mass media • Antena 3 prezintă „asaltul” asupra guvernului

Azi, niște jigodii, în care bieții oameni efectivi săraci își pun chiar ultimele speranțe, nici nu-i bagă în seamă decât în măsura în care îi includ în calcule oribile de eficiență propagandistică și în interese politicianiste și electorale. Liderii US„L” se mai gândesc… Nu sunt lămuriți cine sunt manifestanții… ce vor ei… ce idealuri au… Adică dnii. Ponta și Antonescu nu știu încă dacă ar fi ovaționați și ridicați pe brațe sau dacă nu cumva ar fi huiduiți și luați la șuturi.

Vorba celor de la Times New Roman:

„Ponta: Vom decide miercuri dacă ne implicăm în proteste.

De ce i-o fi frică să meargă în Piaţa Universităţii, că doar n-o să dea oamenii într-un ochelarist?”

„Piața Universității” LOR riscă să devină un număr de majorete dintre marile reprize de proteste sanchi sindicale și de partid, care se vor desfășura cu dansul pinguinului, cu teleormăneni  rumeni, cu bugetare moarte de foame rubiconde, cu Rambo Mazăre, cu Ciutacu și Mircea Badea.

Deja ieri a fost autorizată marea demonstrație – cu până la 10.000 de persoane – a… militarilor disponibilizați, cu pensii – nu-i așa – mici. Vor urma altele, la fel de obscure, de penibile… sau, din contră, mărețe, care vor anihila, mai rău decât jandarmii, protestele sincere din Piața Universității de azi.

Deja astăzi, fără circul și vandalismul derbedeilor de cartier, fără ultras-i și contras-i, spectacolul din „Piață” nu mai face rating.

Pentru că Gică Contra e doar caraghios, nu și spectaculos. La fel cum acel personaj care aduce cu Yeti și care stă cocoțat în picioare pe o fereastră a Universității fluturând un steag a rămas astă seară singur și ridicol. Acest personaj suspect se retrage noaptea la OTV, unde perorează răgușit întru admirația beată a lui Condurățeanu.

Minerii de azi nu sunt jandarmii, ci manifestanții înșiși, iar bâta minerului de odinioară este naivitatea lor de azi, dar și derâderea cvasi unanimă din opinia publică (Times New Roman, Cațavencii, Kamikaze, Academia Cațavencu, Futezătorii etc.)

Și peste toate, mai rea decât orice, senzația de manipulare groasă, de ridicol inutil, de bășcălie, care plantează grațios panseluțe cu miros de naftalină.

Asta e!

_________________________________________

*) A trecut „această seară” și dl. Antonescu nu a anunțat nimic. În schimb dl. Ponta a anunțat că nu s-a hotărât nimic.

© pentru pancartele inserate în text –  Futezătorii

***

© Alexandru Dan Mitache • 2012

SMURDOIALA

Motto:

Reporter: De ce sunteți aici?
Manifestant: Să îl susțin pe domnul Calafat !
Reporter: Pe cine ?!?!
Manifestant: …pe domnul Calafat…
Reporter: Cine e domnul Calafat?
Manifestant: NU STIU!

==========================================================

Câteva considerații la rece:

1). O mare parte a populației nu a înțeles nici până astăzi că SMURD nu este condus de Raed Arafat, că SMURD este în subordinea M.A.I. și că SMURD nici nu se desființează, nici nu se privatizează.

2). Se pare că aproape nimeni nu a înțeles o chestiune simplă. Dacă nici unul ca dl. Dan Tapalagă n-a priceput-o, ce pretenții să mai avem de la gloată? Este vorba despre incompatibilitatea unui membru al unei echipe ministeriale cu funcția deținută, din momentul în care declară că nu este de acord cu politica ministerului respectiv. Acest fapt s-a petrecut prin declarația publică a dlui. Arafat: „Nu sunt de acord cu punctul de vedere oficial al Ministerului Sănătății asupra sistemului de urgență”. În orice țară din lume, cel în cauză demisionează de îndată (iar un adevărat profesionist, un tehnocrat, nu se duce apoi să se lamenteze și să se autovictmizeze pe la toate televiziunile politice).

Agerpres

Așadar aserțiunea răspândită de către niște mizerabili și crezută de niște idioți potrivit căreia Traian Băsescu l-ar fi dat afară pe Raed Arafat sau ar fi determinat plecarea acestuia este o o minciună ticăloasă.

3). Puțină lume a înțeles că este vorba de PROIECTUL unei legi-CADRU, vehiculându-se minciuna că cineva ar fi IMPUS legea, când aceasta a fost publicată pe site-urile președinției și M.S. tocmai pentru a fi dezbătută public. Minciuna cu impunerea legii a fost devoalată, involuntar, chiar de Vasile Astărăstoae care a recunoscut că a participat la dezbaterea ei și care chiar se pregătea pentru discuții în continuare.

4). Criticii proiectului de lege, în frunte chiar cu Raed Arafat, s-au limitat la procese de intenție, „previzionând” catastrofe ulterioare justificate doar în imaginația lor sau de… interesele lor. Este cazul art. 66, al. (12), care prevede sponsorizarea direct a SMURD, inclusiv prin redirecționarea directă a acelui procent de 2% din impozitul pe venit al cetățenilor, fără ca banii să mai treacă obligatoriu prin „FUNDAȚIA PENTRU SMURD”, condusă de Raed Arafat și, printre alții, de Emil Hurezeanu sau Radu Tudor. Această scurtcircuitare financiară a fundației va fi provocat adevărata supărare a dlui. Arafat, dar și a unor canale mass media.

5). Este absolut ridicol ca oameni cu pretenții cerebrale – ca de exemplu Bogdan Ficeac – să vocifereze isteric la ideea de privatizare în sănătate. Ar trebui, poate, să ne întrebăm cum ar fi reacționat populetul care astăzi zbiară voios în favoarea lui Arafat, dacă, în 1990, i se cerea acordul ca pentru salvarea accidentaților de pe șosele să nu mai vină ambulanța de stat, ci o structură nouă inventată de-un palestinian aciuit prin România. Refuzul aprioric al privatizării sub motivul că privatul fură banii publici relevă o mentalitate primitivă.

6). Proiectul de lege are ca linie directoare stoparea risipei de bani și, mai ales, a jafului practicat în prezent în sistemul de sănătate. ACESTA este motivul pentru care sistemul sanitar îl respinge.

Este oare de neînțeles unde se drenează câteva MILIARDE DE EURO – diferența dintre bugetul pe 2011 și cel din 2003 – atâta timp cât calitatea și/sau cantitatea actului medical nu s-a îmbunătățit / nu a crescut corespunzător? Este clar că sume uriașe de bani dispar ÎNLĂUNTRUL sistemului. Așadar este firesc ca cei DIN sistem să se opună acestei reforme. Este firesc ca medicii de familie, care iau comision de la firmele de medicamente sau care au pe lista pacienților persoane fictive, să nu accepte reforma. Exemplele pot continua, deși logica simplă indică că interesul pentru statu quo se află ÎN sistem, din motive lucrative.
Medicii care se opun acestui proiect și declară că vor reformă, nu sunt decât niște ipocriți care, de fapt, nu vor decît o „reformă” a lor, pentru interesele lor, care să nu-i mai controleze deloc.

7). Pentru acest motiv apar persoane care manipulează, precum dr. Doina Mihăilă, care spune la „Realitatea TV”, în emisiunea „Fabrica” din 14 ianuarie 2011, ora 11:15: „Acei copii nu mai sunt asigurați în sensul prezentei legi” și citează art. 206 al. (2) din PROIECTUL LEGII PRIVIND ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA SISTEMULUI DE SĂNĂTATE DIN ROMÂNIA, referitor la cine are calitatea de asigurat:

(2) toţi copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă, în condiţiile în care unul dintre părinţi este asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate;

dar uită să citeze și art. 206, al. (5), lit. g, care spune:

g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare;

adică și copiii din familiile cu adevărat sărace, nu copiii din famiile celor care au venituri, dar nu vor să plătească și taxe și impozite pe ele. Minciuna și mistificarea, acceptate senin de complicele Mihai Tatulici, sunt maniera în care prostimea gregară este manevrată și instigată.

DESPRE MANIFESTAȚII

M-am uitat uitat atent, de data asta, la cei care au manifestat aseară în București.

Își închipuie cineva că băscarii și țațele cu permanent care, la 40 de ani, aplaudau minerii pe Bld. Magheru au murit sau au emigrat? Nicidecum! Acele personaje sinistre, fanii lui Iliescu, trăiesc. Au astăzi în jur de 60 de ani și cei 20 de ani nu i-au schimbat cu nimic. Au fost obișnuiți cu pomana comunistă, au fost fraieriții de la „Caritas”, au fost beneficiarii socialismului pesedist.
Dacă din mulțimea arătată și intervievată la televizor eliminăm instigatorii de meserie, reprezentanții așa-zișilor revoluționari (care au rămas fără stipendii), politrucii și activiștii de partid (identificați chiar de „Realitatea TV”, cum ar fi penelistul Bogdan Boza), interesații material, decuplați de actulaul guvern de la sursele lor de venit din bugetul statului, peluzele de derbedei microbiști și boschetarii de rigoare, ce mai rămâne? O masă de nostalgici, luzeri ai vieții, lumpeni sociali care nici azi n-au înțeles că socialismul a murit, în primul rând, din cauza falimentului economic , indivizi care nu știu limbi străine și n-au acces la informare. Sunt persoane cu o prostie fiziologică, lucru care s-a văzut din interviurile luate chiar de televiziunile antiguvernamentale. Sunt „poporul OTV”, cu femei de-alea dezabuzate, care prăsesc gândaci în bucătărie și se omoară pentru tigăi, cu barbați tip „șef de scară de bloc” cărora cei care-i respectă li se adresează cu „tanti” și „nea”.
Am văzut personaje hilare, care afișau „Jos masoneria!”, care vorbeau despre Yasser Arafat, care cereau desființarea taxei auto sau pensie mai mare. De parcă vreun guvern viitor le-ar putea da altă pensie decât aia pe care o au și pe care o și merită. Alții habar n-aveau de ce se află acolo. Zbierau ceea ce li se indica.
Mai sunt și foștii șmecheri cărora nu le convine că au fost constrânși să renunțe la privilegii sau la scutiri de taxe și impozite.

Niște derbedei din mass media, care în alte cazuri se bat cu supremația legii în piept, cer, în cazul manifestațiilor neautorizate, la fel de zgomotoase și de deranjante pentru cetățeni ca nunțile țigănești, ca legea să NU fie aplicată, adică cei vinovați de scandal să nu fie amendați.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2012

De ce sunt radical…

Un răspuns lapidar, simplu și expeditiv ar fi: pentru că însuși semnul exclamării este radical. Spre deosebire de punctele de suspensie sau de punctul și virgula care sunt echivoce, șovăielnice, mai bine zis… culante.

Datorez, totuși, unora, un răspuns ceva mai amplu. Pro domo, desigur…

Cred că trăim într-o lume radicală, departe de lumea la fel de tumultoasă social, dar blajină, a „Ghepardului” lui Lampedusa, sau de cea boemă din nopțile pariziene ale lui Gil. De la „Portocala mecanică” încoace, lumea se brutalizează, iar de la „Ultimul tangou la Paris”, se dezbracă; ba chiar se sodomizează. Și se dezbracă nu numai de haine… Pudorile nu mai cad odată cu generațiile, ci de la un sezon la St. Tropez la altul la Ibiza.

Trăim într-o lume în care Prințul de Wales scrâșnește printre dinți ”Bloody people! I can’t bear that man” referindu-se la jurnalistul BBC acreditat pe lângă casa regală britanică, în care ta-su, prințul Philip de Edinburgh, ridiculizează un copil de 14 ani originar din Bangladesh zicând ”He looks as if he’s on drugs”, sau insultă un angajat al parkingului Universității Cambridge pentru că nu l-a recunoscut ”Bloody silly fool!”. Trăim într-o lume cu simțuri morale atrofiate sau anesteziate în care un Rege uită spadele trase din teci de către strămoși pentru insulte mult mai puțin grave decât un articol din „Adevărul” intitulat „Hai sictir, majestate” și se așează la masă cu stăpânul celui care l-a scris, acordându-i acolade.

Trăim cu ”Urban Dictionary” și cu alde Lyl Wayne în loc de Leonard Cohen – am scris, mai demult, articolul ”English Teachers” despre această decădere a limbajului –, trăim într-o lume care a început cu mai puține maiaplisețkaia și cu mai multe isadoraduncan, cu mai puține simonedebeauvoir și mai multe fridakahlo. O lume agitată, nervoasă, excentrică, provocatoare, ostentativă, vehementă. Cu shit și merde, cu bancurile și grosolăniile lui Berlusconi și-ale lui Sarkozy.

Dacă lui Émile Zola i se îngăduia să scrie, în 1898 (!) – puțin după dulcegăriile și delicatețurile romantice ale lui Lamartine și Alfred de Vigny și cam pe când personajele lui Proust își dădeau ochii peste cap – despre ministrul de război al Franței că are o „inteligență mediocră” („Il y a bien le ministre de la Guerre, le général Mercier, dont l’intelligence semble médiocre”¹) și că e „slab de minte” („J’accuse le général Mercier de s’être rendu complice, tout au moins par faiblesse d’esprit, d’une des plus grandes iniquités du siècle.”²), nu înțeleg de ce pot șoca pe cineva AZI niște epitete precum „cretin” sau „idiot” adresate unora ca Ponta sau Antonescu, adică pe vremea când lamartinul nostru contemporan, Mircea Dinescu, scrie poeme precum acesta:

BALADA PREAFRUMOASEI CONSTIPATE ŞI-A ÎNAMORATULUI CUFURIT

_________________________________

Biet amor de barză chioară
Pentr-un stâlp de telegraf
Maţul tău mă înfioară
Damful tău mă face praf.

Cu zulufi, dar constipată,
Grizonat, dar cufurit,
Mi s-a pus pe tine-o pată
Să ţi-o trag la infinit.

Cum te mai strigam, conteso,
Când intram la tine-n gang
Şi-ţi făceau bucile zbang
Na-ţi-o frântă că mi-ai dres-o.

Eminesculând odoare
Veronică, Veronică
Eu credam c-o ai mai mică,
Tu credeai c-o am mai mare…

Mi se pare o uriașă, o imensă nebăgare de seamă a lumii în care trăim dacă rămânem înțepați în insectare de salon. Nu putem țugui buzele la insultele mele brute la adresa unor personaje toxice și să suspinăm admirativ la obsesiile și frustrările sexuale ale intelectualului Stelian Tănase legate de Elena Udrea (a i se vedea site-ul personal cu abundența de articole dedicate acelei doamne. Apropo, mă mir că Tănase a iertat-o de acidități lubrice pe domana Rosemarie Mociorniță).

Nu se numește oare, eufemistic, „reacție inoportună” dacă ne oripilează și ne ofuscăm citind un biet „Ponta (cretin)” ignorând, poate, că Jean Renoir spunea despre Céline „M. Céline fait beaucoup penser à une dame qui aurait des difficultés périodiques” („Dl. Céline ne face să ne gândim la o doamnă care are dificultăți periodice.”)???

Mai vreți? Poftim:

• José Artur despre Louis Aragon: „Louis Aragon: l’oeil de Moscou, le con d’Irène, les yeux d’Elsa, les couilles des autres.” („Louis Aragon: ochiul Moscovei, p***a Irenei, ochii Elsei, c*****e celorlați”)
• Pierre Desporges despre Marguerite Duras:
  „Duras, l’apologiste sénile des infanticides ruraux. Duras qui n’a pas écrit que des conneries. Elle en a filmé aussi. Quel étrange cri : Hiroshima mon amour. Pourquoi pas : Auschwitz mon Loulou?” („Duras, apologista senilă a infanticidelor rurale. Duras care n-a scris doar tâmpenii. Le-a mai și filmat. (…)”)
• Jules Renard despre George Sand:
  „George Sand, la vache bretonne de la littérature.” („George Sand, vaca bretonă a literaturii.”)
• Paul Claudel despre Voltaire:
  „L’imbécile et dégoûtant Voltaire, pareil à un grand vieux singe pisseur.” („Imbecilul și dezgustătorul Voltaire, aidoma unui mare și bâtrân maimuțoi pișăcios.”)
• Léon Bloy despre Zola:
  „Crétin des Pyrénées. Messie de la tinette et du torche-cul. Vieille truelle à merde.” („Cretin din Pirinei. Mesia al țucalului și-al ștergătorului de cur. Bătrână mistrie de căcat.”)
• Goncourt despre Beaudelaire:
  „Une mouche à merde.” („O muscă de rahat.”)

Sper că nu mi se va contrapune „măreția” insultei proferate de-o celebritate vulgarității celei emise de mine. Sau porcăria celebră celei anonime. Ar fi meschin.

Da, sunt agresiv!

Da, folosesc un limbaj contondent!

Da, ghilotinez!

Da, batjocoresc!

Da, insult!

Dar nu o fac niciodată nemotivat sau  neargumentat.

Și, sincer, nu știu ce este mai cumplit și mai strivitor, ca insultă… „Dobitocule!” sau „Crin Antonescu (…) e o fabulă în sine” (Andrei Pleșu)???

Cum, prin ce vorbe nebrutale ne-am putea raporta, oare, la două personaje, care riscăm să ne conducă țara (dacă n-avem noroc)  în virtutea unui unic program politic și-a unui unic crez comun declarat de unul dintre ele: „Am o datorie: să scap România de Traian Băsescu!” și-atât? Cum să-i caracterizez pe doi maimuțoi nebuni care contrazic legile economice, pe guvernatorul B.N.R., pe toți specialiștii (cu excepția lui Soviani) și, mai recent, Europa întreagă?

Cu ce epitete, altele decât unele foarte minimaliste, precum „imbecil”, „cretin”, „idiot” sau  „dobitoc”, poate fi caracterizat un personaj politic în stare să scrie, pe data de 3 noiembrie 2011(!), un articol intitulat „Bravo, Papandreou!”, articol în care susține – în ciuda oricărei evidențe, a oricărui bun simț, a lumii întregi până la urmă – o politică dezastruoasă, un om politic compromis și un demers (referendumul) aberant și sinucigaș, doar din dorința oarbă și patologică de-a o contrazice pe aceeași ubicuuă doamnă Udrea??? Același personaj, infantil și iresponsabil, a promovat, în rândul unui grup mare de tineri ignoranți și cu mințile rătăcite (TSD), idealul său politic: Che Guevara! Și, mai apoi… MAO! Doar Pol Pot mai lipsește din panoplia de modele ale lui Victor Ponta.

În realitate nu este vorba despre o agresivitate și o violență verbală a mea, sau a celor care susțin actuala putere, sau P.D.L.-ul, sau pe Traian Băsescu împotriva actualei opoziții, așa cum crede o prietenă de pe Facebook. Nu mi-ar trece nicio clipă prin cap să-l fac pe Nicolae Văcăroiu „cretin”, pe Adrian Năstase „idiot”, sau pe Miron Mitrea „imbecil”. Pentru simplul fapt că nu sunt. Sunt altceva, dar nu proști.

Desigur, nu o dată mi-am permis să-i cataloghez pe votanții P.S.D. sau U.S.„L”. drept „idioți”. Mă refeream la cei care ar face-o sincer, din convingere, nu la oportuniști. Am argumente și cred că am și dovezi care să sprijine acest calificativ. Dar cei care strâmbă din nas la calificativele mele își mai amintesc, oare, de „aurolacii oligofreni” ai lui Cristian Tudor Popescu, care-i făcea așa pe admiratorii lui Băsescu din 2009? Da, „aurolaci oligofreni” au fost atunci vreo 5 milioane de români. Nu văd de ce n-ar mai fi, și în 2012, alți „aurolaci oligofreni” care să-i admire pe Ponta și Antonescu.

A avea nerușinarea să faci aluzie la neinteligența lui Ialomițianu cînd l-ai dat pe Vosganian, sau să-l critici pe Funeriu când i-ai produs pe Adomniței și pe Andronescu, sau să râzi de campaniile lui Udrea după palmierii și „Dracula Park”-ul lui Agathon, e la fel de mizerabilși de tâmpit cum e să continui să râzi de „succesuri” după ce ai spus „serviciuri”.

Recomand celor care nu văd în ceea ce scriu eu decât agresivitatea și limbajul adesea suburban, de adulator portocaliu, să frecventeze „Academia Cațavencu” sau „Cațavencii”, întru relaxare morală și intelectuală…

Mi s-a mai reproșat că sunt prea mic pentru un zgomot atât de mare, că golesc marea cu lingurița, că micile mele răbufniri sunt fără rost, ba chiar ridicole. Dacă e așa, atunci de unde zvonul că internetul, cu bloguri, forumuri și rețele de socializare constituie o forță?

Cred că într-o țară în care unul ca Mircea Badea are dreptul să formeaze opinie, noi TOȚI avem nu numai dreptul, ci și datoria să formăm opinii. Fie și una.

_____________________

¹) „Este ministrul de război, generalul Mercier, a cărui inteligență pare mediocră.” (J’accuse, Émile Zola)

²) „Îl acuz pe generalul Mercier de a se fi făcut complice, cel puțin prin slăbiciune de cap, al umneia dintre cele mai mari inechităția ale secolului.” (J’accuse, Émile Zola)

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011

Un „Katin” cinematografic românesc… cu Mircea Diaconu

Apropo de potlogarul intitulat „Mircea-Diaconu-Noi-Vrem-Respect”, demn personaj de scenetă satirică de pe vremuri, cu directorași de cooperativă de prestări servicii, nărăviți și aroganți, care-și angajează pe pile matracucele din familie, sau amantele…

În disprețul legii și al bunului simț și cu dispreț pentru o categorie profesională mult mai onorabilă decât aceea căreia îi aparține acest mitocan cu papion – croitoresele («Soția mea nu este croitoreasă, este actriță. Ce vina are ea?») – Diaconu a fost dat în gât, fără drept de apel, de către A.N.I. pentru că, în calitate de director al Teatrului „C.I. Nottara” din București și-a angajat ilegal și abuziv soția.

Cel mai prost, sau cel mai bântuit de fantome teatru din țară în anul 2007 era, așadar, în mod clar, TEATRUL „C.I. NOTTARA” din București.

Altfel nu-mi pot explica cum NICIUN regizor din lume nu a vrut să participe la concursul pentru ocuparea postului de regizor artistic., concurs la care a participat doar soția cinstitului domn MIRCEA DIACONU, cunoscut campion TV al „bunului simț” și cerșetor de respect, întâmplător director al teatrului, dar și soț al concurentei, dar și președinte al comisiei care a notat-o cu 10 pe talentata candidată, posesoare a unei impresionante cariere lungi de… două luni (fiind proaspăt absolventă de facultate), fără drept legal (și moral) de a participa la respectivul concurs.

Prins în această jenantă postură cu pantalonii moralei în vine, tov. Diaconu ne arată și fundul cu acesată replică demnă de o demisie urgentă din viața publică «Trăim în România. N-am ce să comentez. E vijelia cotidiană care ne-a întors în anii 50, ca metode, ca principii.»

Așa s-a întâmplat să-mi amintesc de filmul „ACTORUL ȘI SĂLBATICII”.

Un film mistificator al istoriei în care, poate, își aveau locul marii (pe bune) actori Mircea Albulescu, Margareta Pogonat sau Ion Besoiu, pentru că erau și niște la fel de mari recitatori de curte comuniști. Dar în care Toma Caragiu, Marin Moraru sau Ovidiu Iuliu Moldovan nu prea aveau ce căuta. Moralmente… zic eu.

Ia întrebați-vă rudele și cunsocuții care au văzut filmul: în ce an, din cauza cui și cum a murit marele CONSTANTIN TĂNASE? Cred că o să aveți mari surprize.

Acest film mincinos și imoral, regizat de Manole Marcus, nicicând amendat măcar în vreo notă de subsol, a fost ca un fel de Katin cinematografic românesc. Dar, spre deosebire de ruși, care și-au recunoscut cu jumătate de gură mârșăvia perpetuată timp de 50 de ani, n-am auzit pe nimeni, la noi, să-și ceară scuze pentru un fals istoric grosolna care a împlinit 36 de ani.

Culmea ridicolului amar este că acest film-minciună a fost redifuzat, acum un an, sub formă de DVD, în seria „Filmele ADEVĂRUL” (sic!).

Văd, acum, că acerbul penelist-uselist Mircea Diaconu, maaare moralist și maaare caracter, își continuă rolul din film: boxează împotriva dreptei dând cu stânga. Din poziția de gestionar nervos prins cu gaură în inventar și cu cinstea nereperată.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011

Huidu vs Peter

Unii dau dovadă, iarăși, de acel abject populism ipocrit, de acel subiectivism mizerabil, de fățărnicia cea mai joasă. Părem un neam de Ianuși.

Acum 7 ani, în decembrie 2004, lumea făcea spume la gură cerând până și pedeapsa capitală pentru Christopher Van Goethem, sergentul american care, la bordul unui jeep de 3 tone, a spulberat, pe strada Polonă, bietul taxi în care se afla compatriotul nostru Teo Peter. S-a vorbit despre o presupusă alcoolemie, dar s-a vorbit și despre un stop ascuns de ramurile unui copac. Accidentul de circulație devenise, într-o parte gregară a mentalului colectiv, un abominabil abuz imperialist american, o crimă săvârșită de un „barosan” cu imunitate asupra unei victime ce întruchipa, brusc, un adevărat erou național.

Astăzi, în octombrie 2011, un alt tip de „imun”, cu oarece antecedente atât medicale cât și contravenționale, vedeta de televiziune Șerban Huidu, lovește frontal, tot cu un jeep de 3 tone, o biată „Dacia Logan” omorând nu două, ci TREI persoane. Ce-i drept, niște babalâci anonimi de cincizeci și ceva de ani.

Imediat, oamenii de bine uită de iresponsabilitățile trecute și notorii ale lui Huidu și caută vina în cele mai puerile, ridicole și penibile cauze. Eludându-se toate evidențele. De data asta morții sunt de vină și noroc că sunt morți pentru că altfel opinia aceea publică gregară i-ar condamna la moarte pentru… distrugerea foarte viului Huidu.

O duduie cam apucată se smiorcăia pe Facebook că Huidu ar fi „la pământ”, uitând, sinistru, că locul este extrem de confortabil în comparație cu acela al morților, care e… SUB pământ. Dintr-o dată devenim pragamtici, practici… „morții cu morții, viii cu viii”.

Alte vinovății nesimțite, bizare sau chiar năstrușnice prin exclusivitatea lor categorică au fost alocate: ghinionului, blestemului, medicilor, lipsei de aderență a mașinii „Mercedes ML” pe carosabil ud, slăbiciunii caroseriei „Daciei Logan”, președintelui Băsescu pentru rezilierea contractului cu firma „Vinci” (care lucra la autostrada București-Brașov), ba chiar și morților care, cică, n-ar fi avut ce să caute acolo, în drumul ales de Huidu. Huidu însuși nu pare a avea decât vina de a fi victima unor oribile și nemiloase linșaje. Deși el poate, de mâine, să calce cu mașina și alți oameni, pentru că nici permisul de conducere nu i-a fost ridicat.

Se confundă, lejer, fortuitul cu actul deliberat. Se amestecă situația imprevizibilă, independentă de voința umană, cu cea cauzată printr-o acțiune voluntară. Lui Huidu nu i-au sărit în față, din nou, un grup de copii pe schiuri, el a decis să meargă mai repede decât era permis, el a decis că LEGEA poate fi încălcată. Și mai luase aceeași decizie, cel puțin o dată, și cu un an în urmă, când poliția i-a luat permisul pentru depășirea vitezei legale cu… 50 km/oră, adică cu 100%.

Niște imbecili, că altfel nu-i pot numi, vin cu argumentul „măciucă”: „Da’ ce, dom’le, de ce să facă pușcărie? Ce, a VRUT să-i omoare???” Acești imbecili oare nu știu că pentru omor cu intenție anii de pușcărie nu sunt 5 sau maximum 8, ci 20-25 sau chiar și mai mult în cazul unui număr de trei victime?

Poliția, ca de obicei, pune prudent batista pe țambal. Nimic despre viteza lui Huidu, nimic despre centurile de siguarnță ale victimelor. Ne așteptăm ca Huidu să fi circulat cu 30 km/oră și ca morții să fi gonit bezmetici, fără centurile de siguranță puse. Un excelent articol al Nicoletei Savin din EVZ pune multe puncte pe „i”.

Alți tembeli, ca Drăgoteasca, Chirieac și Mircea Badea, susțineau sus și tare că un automobil ca „Mercedesul ML” nici nu poate merge cu 30 km/oră, impunerea acestei viteze fiind o aberație a poliției rutiere. Evident, zonele rezidențiale din țările civiliazte sau marile parcări discriminează mașinile puternice, care, iată, nici nu pot pătrunde acolo, bietele de ele.

 

„Miloșii” amestecă monstruozitățile debitate de niște nevrotici notorii, precum Oana Zăvoranu sau Mircea Badea, cu opiniile pertinente ale celor cu scaun la cap, care-l condamnă (uman, nu judiciar), pe bună dreptate, pe Șerban Huidu. Și, din fericire, aceștia sunt mulți.

Pe scurt, publicul acesta inferior întoarce foaia cu o ușurință absolut uluitoare. Ieri cu Peter, azi cu Huidu. Ieri cu omorâtul, azi cu omorâtorul.

Mă roade o întrebare: ce-ar fi zis populetul, care ieri înjura omul-jeep și azi îl ia în brațe, dacă Șerban Huidu îl turtea mortal, pe strada Polonă sau pe DN1, pe Teo Peter? Ieșea război civil?

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011

„DA!” votului prin corespondență

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011