Neculai Constantin Munteanu, „Liberalii, ultima fundătură”

Duminică, 11 decembrie 2011

Liberalii, ultima fundătură

Autor: Neculai Constantin Munteanu

06.12.2011

**********************************************************************************************************

 

«„Partidul Național Liberal a dovedit ca este un partid antisecurist și anticomunist”, susținea Crin Antonescu în timpul faimoasei ședințe în care s-a decis retragerea sprijinului politic deputatei Mona Musca, înainte de verdictul privind colaborarea ei cu securitatea. Graba era explicată prin necesitatea păstrării credibilității partidului. Mai târziu, tot el îi reproșa unui alt liberal exclus că s-a purtat „ca un securist ordinar”.

         Astăzi, sub conducerea aceluiași lider, partidul anticomunist și antisecurist este parcat în rezervația numită Uniunea Social Liberală, populată cu câteva dintre cele mai splendide exemplare de dinozauri comuniști și de varani securiști, de la Ion Iliescu, la Dan Voiculescu, plus moștenitorii și tovarășii de drum, la fel de prădători.

         Sigur, politica presupune un pragmatism ce nu exclude cinismul, oportunismul, compromisul, la nevoie, minciuna. Scopul, dacă e nobil, scuză toate mijloacele. Însă puțini ar fi bănuit în Crin Antonescu, față atât de palida a liberalismului românesc din anii 90, ambiții atât de mari. Din dorința de a atinge pragul maxim al incompetenței lui, se visează președinte, Crin Antonescu a devenit campionul elasticității care dă de rușine și maleabilitatea plastilinei. S-a aliat cu partidul informatorului securității, Dan Voiculescu, nu din afinități doctrinare, ci pentru accesul la televiziunile mogulului. Și în numele crinului, PNL a devenit anexa stângii moștenitoare a comunismului. În numele aceluiași ideal, Crin Antonescu a început să și mintă, dacă nu cumva este vorba, pur și simplu, de prostie. Sigur este că acum Crin Antonescu a trecut la spălarea cadavrului politic Ion Iliescu.

         La întrebarea referitoare la efectul negativ al prezenței lui Ion Iliescu în PSD, ținând cont de violențele din timpul mineriadei, Crin Antonescu s-a lansat în subtile considerații politice: „În vreme ce Iliescu făcea crime, aşa cum susţineţi, cu ce le făcea? Cu mâinile goale sau cu trenurile? Cine conducea trenurile? Îl cunoașteţi pe un tovarăş Băsescu Traian care dirija, de la Bucureşti, aceste trenuri? Ion Iliescu e un om retras din politica activă pe care îl putem judeca într-un fel sau altul, e un om care s-a confruntat cu electoratul, cînd a cîştigat, cînd a pierdut, iar problemele României de astăzi nu sunt generate de Ion Iliescu, nici corupţia de azi din România, nici aservirea instituţiilor care ar trebui să fie independente, azi în România nimic din toate acestea nu sunt generate de Ion Iliescu”.

         Între liberalul de strânsură Crin Antonescu și strigoiul comunist Ion Iliescu există mai vechi afinități elective. Ud de emoție, titanul din Oltenița a mărturisit public că și l-ar fi dorit pe Crin Antonescu în PSD, „pentru că eu îl văd mai aproape de social-democrație”. Și probabil că acesta e motivul pentru care crinul liberal n-a băgat de seama ca Ion Iliescu se află la temelia tuturor nenorocirilor României, începând cu morții revoluție și cu furtul ei, continuând aservirea instituțiilor statului intereselor de partid și terminând cu corupția endemică generată de capitalismul de cumetrie, ale cărei baze au fost pus sub regimul Iliescu. Pe scurt, cum constata un politician mai prostănac decât Crin Antonescu, daca se poate așa ceva, Ion Iliescu a fost și este cancerul democrației românești!

         Și, în plus, profesorul de istorie Crin Antonescu se lansează și în rescrierea istoriei. N-are nerușinarea sa afirme ca Ion Iliescu n-a chemat minerii. Pentru că i-a chemat. Și ei au plantat flori în București, inclusiv la sediile partidelor istorice, PNȚcd și PNL. Vrea doar să-i micşoreze răspunderea, aruncând o parte din vină pe Traian Băsescu, care ar fi dirijat de la București trenurile cu mineri. Însă atunci Traian Băsescu n-ar fi putut dirija minerii nici dacă ar fi vrut. Pentru simplul fapt că în 1990 nu era ministru, ci doar subsecretar de stat și șeful departamentului transporturi navale. Iar minerii au venit cu trenurile, nu cu vapoarele!

         In încercarea lui prostească de a falsifica istoria, cum au făcut-o și comuniștii, Crin Antonescu nu e nici măcar penibil. Doar penibiluț. Și mai ales jalnic.»


„Gabriela Vrânceanu Firea a trecut cu brio proba de incultură: opera Bolero de Ravel și aria Văduva Veselă”

Marți, 1 noiembrie 2011
Râsu’ plansu’ | Ediție online
26.10.2011

«Știrista de la „Antena 3” s-a întrecut pe sine în comentarea spectacolului de gală, în cinstea Regelui Mihai, de la Opera Română, încurcând jenant compozitorii, canzonetta cu aria, boleroul  cu opera, „Imul Regal” cu „Marșul Triumfal”. „Scăpările culturale” au fost semnalate de Liana Ghiorghioff, care a comentat un articol din „Evenimentul zilei” referitor la evenimentul de marți seara. Verificând, am constatat că are dreptate.

Reproducem textul doamnei Liana Ghiorghioff:

Nu am comentat şi nu vreau să comentez niciunul din evenimentele de ieri. S-a scris prea mult, s-a exagerat prea mult şi într-un sens şi într-altul. Au fost evenimente frumoase, memorabile, normale.

Nu mă pot împiedica să nu comentez în schimb cum a fost caricaturizat frumosul spectacol de la Opera Română, transmis de „Antena 3”, de comentariile mult prea incultei Gabriela Vrânceanu Firea Pandele. N-a găsit „A 3!” un personaj „mai cu carte” pentru a nu strica frumuseţea evenimentului cu nişte comentarii absolut neghioabe ale susnumitei doamne?

Astfel am aflat că „O sole mio” e o arie și nu o canţonetă, că preferinţa muzicală a reginei Ana e „opera Bolero de Ravel”, că „aria Văduva veselă” a fost cântată în premieră de Haricleea Darclée (Doamne, apără!), că „Granada” de Augustine Lara e un cântec mexican care a fost cântat și de Baccara(!?).

Cireaşa de pe tort a constat în explicaţiile furnizate la prezentarea „Marşului Triumfal” din opera „Aida”. După „intelectuala” Gabriela Vrânceanu… etc., compozitorul Eduard Hubsch a câştigat cu acest marş (?) concursul pentru „Marşul Regal”(?). „Marșul” a fost schimbat în 1884, când Vasile Alecsandri i-a scris versurile!!? A încercat la sfârşitul intonării piesei s-o dreagă, dar mai rău a încurcat-o și de-abia când, la finalul spectacolului, s-a intonat „Imnul Regal” cu toata sala în picioare, moment de extraordinară emoţie, a reușit să spuna de la  A la Z povestea „Imnului Regal”, care nu avea nicio legatură, dar absolut niciuna, cu „Marşul Triumfal” din opera „Aida”, de Verdi.

Eu ştiam ca Vrânceanu e o țațuşcă incultă… dar nu-mi închipuiam că e chiar în halul ăsta!

Chiar daca textul i-l făcea un lucrător în studioul „A 3”, o altă persoana, cu doxă, n-ar fi citit prăpastiile alea!

Spectacolul în sine a fost frumos, îngrijit, emoţionant ! Păcat de prezentare!»

**********************************

Nota mea: Neamul prost, precum prostul prost, până nu e și fudul nu e neam prost și prost destul…


Nicoleta Savin, „Operațiunea «Iubiți Regele!»”

Sâmbătă, 29 octombrie 2011

Operațiunea «Iubiți Regele!»

Autor: Nicoleta Savin

Vineri, 28 oct. 2011 – ora 15:10

********************************************************

«Ruşii de la Izvestia avansează un scenariu în care Regele Mihai I ar putea deveni „un stindard ideal pentru consolidarea opoziţiei române”. Am crezut sincer că monarhia ar putea salva România. Puţini eram în anii ‘90, mulţi am mai rămas acum, în 2011… Dar am înţeles că voinţa majorităţii este suverană şi că trăiesc într-o republică consacrată de o Constituţie pe care nu am votat-o, dar pe care trebuie să o respect.

M-am revoltat ca orice român de bună credinţă în aprilie 1990, atunci când oamenii lui Ion Iliescu l-au fugărit şi expulzat pe Regele Mihai ca pe ultimul pungaş. Am plâns şi m-am transfigurat de bucurie în magica zi de Paşte din 1992, când un milion de români au umplut străzile Capitalei pentru a-l vedea pe cel despre care învăţaseră la istorie că a fost ultimul Rege al României. Am înţeles raţiunile pentru care Casa Regală a fost de acord cu căsătoria Principesei Margareta, fiica cea mai mare a Regelui Mihai şi a Reginei Ana, cu actorul Radu Duda. Am fost prezentă la acest eveniment şi am trecut, cu emoţie, aproape pe vârfuri, pragul reşedinţei regale de la Versoix. Mulţi dintre invitaţii la nuntă au strâmbat din nas în 1996, atunci când ironia sorţii l-a adus pe Rene Duda, şeful PDSR Iaşi, în imediata apropiere a Regelui nostru, al românilor. Ne plăcea sau nu, Casa Regală a României şi familia Duda s-au încuscrit. Nu era căderea noastră, a românilor, să judecăm, am spus atunci. Regelui i s-a redat cetăţenia, a revenit în România, Emil Constantinescu l-a ignorat cu graţie şi meşteşug. Iliescu a revenit, la braţ cu Adrian Năstase, Radu Duda a acceptat să lucreze pentru guvernarea PSD. Reprezenta România, spunea el, dar ştia bine că legitima regimul. E problema lui Radu Duda, am comentat atunci.

Când Regele Mihai a acceptat să-i înmâneze lui Adrian Năstase un premiu acordat de o revistă, mi-am spus că poate greşi. Sau că resorturile iertării şi ale uitării la un rege îmi sunt inaccesibile. În 2005 şi 2010, când a participat la Paradele Militare de la Moscova, nici măcar n-am mai tresărit, aşa cum nu m-am mirat atunci când prinţul Duda l-a tăiat de pe lista invitaţilor la nunta de diamant a Regelui Mihai cu Regina Ana pe şeful Statului. Nu m-am minunat nici când Regele Mihai i-a permis ginerelui să candideze la Preşedinţia României, nici când s-a apropiat periculos de mult de politică şi de opoziţie, nici când s-a lăsat folosit la jubileul din Parlament, zilele trecute. Ştiţi de ce? Toate acestea sunt gesturi asumate explicit. Un rege are dreptul să greşească, chiar dacă e uns al lui Dumnezeu. Şi cine sunt eu să-l judec pe Regele Mihai? Una este asumarea explicită a celor două vizite la Moscova, cu totul altceva este ca un cotidian rusesc precum Izvestia, apropiat mai mult de FSB decât de Kremlin, să aplaude revenirea în politica mare a României a Regelui Mihai, iar acesta să nu reacţioneze.

De ieri dimineaţă până aproape de ora de închidere a ziarului am tot deschis site-ul Casei Regale, cu speranţa că voi găsi o dezminţire. Nici o reacţie. Mi-e greu să cred că articolul din Izvestia reprezintă altceva decât paie ruseşti pe focul unei dispute politice româneşti. Că ar putea fi citit la Kremlin, la Cotroceni sau în alte cancelarii occidentale în altă cheie decât cea a unei diversiuni FSB. Izvestia ştie bine cum e cu rusofobia românească. Mai mare deserviciu decât să sugereze că Moscova aplaudă preluarea stindardului opoziţiei de către Casa Regală, nici nu se putea face Regelui sau opoziţiei filo-ruse, dacă un astfel de plan ar fi real. Nu-l judec pe Regele Mihai, orice ar face. Nu e dreptul meu. Dar îi pot cere să se apere, atunci când numele său şi al Casei Regale a României este târât într-o diversiune de către agenţii unei puteri străine. Mai ales când este vorba de puterea care l-a silit să abdice în 1947, iar acum moare de dragul detronatului şi îi aplaudă frenetic ceea ce numeşte „discursul tronului”. „Nu este foarte clar rolul care-i va reveni lui Mihai în viitorul guvern în cazul viitoarei coaliţii de opoziţie. (…) Singurul obstacol care poate sta în calea dezvoltării unui asemenea scenariu îl constituie vârsta înaintată a fostului suveran. Deşi, pentru anii lui, Mihai afişează o formă fizică excelentă”, declară pentru cotidianul rus directorul Centrului pentru studii balcanice, caucaziene şi central-asiatice al Academiei Ruse, Artiom Ulunian. Aşa să fie, Maiestate? Noi, românii care nu vă judecăm, dar ştim că un monarh domneşte, nu guvernează, şi, mai ales, se situează deasupra partidelor politice, am vrea să ştim. Nu din Izvestia, ci de la Maiestatea Voastră.»

______________________________

N.B. – Sublinierile îmi aparțin, A.M.


Mircea Mihăieș, „Antonescu, trădătorul trădat”

Marți, 7 iunie 2011

Antonescu, trădătorul trădat

Senatul EVZ

Autor: Mircea Mihăieș

Luni, 06 Iunie 2011

*********************************

«Când te însoţeşti cu tâlharii, trebuie să fii pregătit ca, mai devreme sau mai târziu, să fii tâlhărit tu însuţi. Monomaniac, admirator ambetat al propriului buric, visând cai verzi pe zidurile Cotrocenilor, Antonescu a încasat un smash care s-ar putea să facă ţăndări baletul grotesc pe care-l joacă de vreo doi ani.

Autoproclamat papă al opoziţiei, ocupat să dea indulgenţe lui Felix Voiculescu şi să-i trimită bezele lui Ponta, uzurpatorul liberal a fost înjunghiat ca la carte. Prin votul din Camera Deputaţilor — o lucrătură fină a mult mai experimentaţilor aranjori din PSD şi PD-L — liberalii sunt condamnaţi să rămână simpli valeţi în casa de piatră a lui Iliescu. În zeflemea, Ponta a declarat că alegerea primarilor într-un singur tur îi avantajează pe udemerişti. Trebuie să ai cecitatea lui Antonescu pentru a nu vedea băşcălia: în judeţele unde sunt majoritari, ungurii câştigă indiferent de numărul tururilor…

Cvasi-tranşate de cele două forţe care ştiu cu precizie pe ce mizează în teritoriu, alegerile locale vor consfinţi poziţia de jucător năuc a PNL-ului. Alergând disperat ba după o pleaşcă, ba după alta, el e sortit să ajungă o hienă costelivă, care a jucat totul pe cartea complicităţii cu forţele declasate ale vieţii politice. Când ajungi să susţii gomos că Voiculescu e nu doar frecventabil, ci şi onorabil, când singurul lucru care te preocupă e să faci vid în jurul tău, e limpede că vei plăti cu vârf şi îndesat. Antonescu a dovedit, încă o dată, că nu controlează, în afara producătorilor de gogoaşe de la Antene şi Realitatea, pe absolut nimeni în politica românească.

Îmi imaginez ce-o fi în sufletul lui! Crezându-se pe cai mai, a declanşat lupta pe viaţă şi pe moarte cu Dinu Patriciu, omul pe care-l pupa în dos pe când l-a ajutat să-l doboare de pe soclu pe celălalt trădător, Tăriceanu. Metoda lui preferată, excluderea — pe care-a folosit-o cu Cataramă, personaj pe care-l elogia cu nici un an în urmă, cu care se mândrea de mama focului, dar pe care l-a exclus, scurt, din partid când a avut îndrăzneala să-l înfrunte — s-ar putea să se întoarcă împotriva lui. Astăzi, în colimator a intrat Dinu Patriciu — nuca cea mai tare a partidului. Deocamdată, până adună voturile necesare excluderii, îl invită să-şi dea demisia. Nu e treaba mea să cobesc pe ruinele liberalismului, dar cred că din acest moment a început pentru Antonescu numărătoarea inversă. O numărătoare care se va derula cu acceleratorul.

Căzut în plasă ca un ageamiu, „Chucky” îşi imaginează că mai are în mânecă asul candidaturii la preşedinţie. Ah, câtă naivitate! Cel dintâi care-i va pune pielea la saramură e chiar Ponta, zâmbăreţul manevrat de veteranii pesedişti, pe care Antonescu, în trufia lui nemărginită, nu se sfieşte să-i batjocorească. E suficient să vezi mustăcelile lui Mitrea — dar Antonescu e prea ocupat să se admire în oglinda de hârtie a televiziunii lui Felix — pentru a-ţi da seama de amploarea loviturii administrate. E limpede că, în viitorul previzibil, liberalii nu vor mai putea fi altceva decât „tovarăşul de drum” al eternilor neocomunişti. Iar lefegiul Antonescu va trebui să se mulţumească, până la ieşirea la pensie, cu postura de ţuţăr al turnătorului Felix.

Tot ce-am văzut zilele trecute ţine de jocul de glezne al celor care ştiu cum se face cu adevărat politica pe malurile Dâmboviţei. Tăcerea asurzitoare din direcţia lui Ion Iliescu şi-a acoliţilor săi ar trebui să-l îngrijoreze pe Antonescu mai mult decât propria neputinţă cronică de a se trezi dimineaţa. Oricât de admirabil tată ai fi, un partid nu se conduce din papuci şi pijama, lăfăindu-te în fotoliu la domiciliu, în timp ce oamenii tăi pierd bătălie după bătălie în parlament. Inexistent în disputele publice, călcat în picioare la dezbaterile politice, castrat din punct de vedere ideologic, PNL-ul a ajuns bătaia de joc a unui dictator cu ifose, a unui mărunt jongleur de iarmaroc, care, în accese sinucigaşe din ce în ce mai frecvente, nu renunţă nici picurat cu ceară la agitaţia isteroidă care i-a devenit a doua natură.

În alte vremi, aş fi spus că mă surprind inerţia, tăcerea şi laşitatea persoanelor de oarecare vizibilitate din partid. Astăzi e inutil să-i mai invoc, de vreme ce au dovedit că singura lor formulă de existenţă politică e trădarea. Partid al conjuncturilor, PNL-ul poartă astăzi crucea de a fi ales în fruntea turmei un individ nu doar complet lipsit de caracter, meschin şi incapabil, ci şi de-o şocantă naivitate. Dacă liberalii nu vor lua urgent măsuri de a se descotorosi de acest impostor care face de râs tradiţia Brătienilor, n-ar fi exclus ca ultimul partid istoric de pe scena românească să aibă, în nici doi ani, soarta ruşinoasă a ţărăniştilor. E drept că nici la moartea lor, ca la catafalcul ţărănist, nu va plânge nimeni. În schimb, ştim de pe-acum — n-o spun pentru prima oară — numele groparului: Crin George Laurenţiu Antonescu.»


Mircea Mihăieș, „Iarna piromanilor”

Luni, 31 ianuarie 2011

IARNA PIROMANILOR

Senatul EVZ

Autor: Mircea Mihăieș

Luni, 31 Ianuarie 2011

*********************************

«În orice ţară normală, rolul opoziţiei e să se zbată să-şi facă auzită vocea, să propună alternative la guvernare, să-şi promoveze ideile. Trăim noi într-o ţară normală? Nu.

În intervalul 2007-2008 am asistat, şocaţi, la un fenomen unic. Şi anume, a fost posibil ca un partid cu o reprezentare în parlament de nici douăzeci la sută să conducă discreţionar, în dispreţul legii şi al bunului-simţ. După ultimele alegeri, ne-am trezit într-o situaţie încă mai scandaloasă: în ciuda faptului că avem un guvern susţinut de o majoritate parlamentară, ţara e condusă nu din Palatul Victoria, ci de la sediile a două televiziuni: Realitatea şi Antena. Acolo se decid priorităţile de guvernare, acolo se dau directive de acţiune sindicalistă, acolo se pun stigmate pe fruntea indezirabililor şi tot acolo e centrul de comandă al anarhiei.

Populaţie originală, am reuşit-o şi pe asta: să instaurăm dictatura minorităţii politice! Fie că nu vrea, fie că nu ştie ori că nu poate, vocea majorităţii nu se aude. Ea e imediat copleşită de corul năimiţilor din televiziuni, care manipulează şi falsifică agresiv şi neruşinat. Intelectualii publici sunt terfeliţi, batjocoriţi, acuzaţi de toate malversaţiunile doar pentru că s-au raliat majorităţii românilor care cred în valori respectabile precum democraţia, libertatea, piaţa liberă, capitalismul.

Adică acei români care s-au săturat de minciuna comunistă şi de efectele ei criminale. Aceia care cred că nu e normal ca viaţa lor să se deruleze în funcţie de interesele unui turnător la Securitate precum Felix şi nici după umorile perverse ale puşcăriaşului Vîntu. Pentru că aceştia sunt adevăraţii ideologi ai politicii din România: ei dau ordine pe care piticanii cu pretenţii de politicieni, de la Antonescu la Ponta, şi escrocii din zona sindicalismului corporatist le urmează cu maxim servilism. Ideologia opoziţiei din România este, în clipa de faţă, combinaţia dintre aspiraţiile vechilor securişti şi activişti şi setea de înavuţire a noii pături a nomenklaturii politicosindicalisto-economică.

Dacă ai decis să sprijini tendinţa politică pentru care au votat majoritatea cetăţenilor români, eşti vândut, cretin, laş. În România (şi asta nu de azi, de ieri) a fi respectabil înseamnă a fi contra, a urla „huo!”, a urî cu patimă şi a-ţi exhiba resentimentele şi stigmatele. Vulgaritatea şi agresivitatea grupurilor de presiune minoritare politic au fost însoţite de un fenomen psihologic tipic societăţilor cu o slabă coeziune umană şi morală: apariţia sentimentului, difuz, dar persistent, de culpabilitate. Fireşte că dacă ţi se urlă zi şi noapte că eşti de partea dictaturii, că ai votat pentru nişte hoţi la drumul mare, pentru o politică a trădării naţionale, pentru un guvern de incompetenţi şi iresponsabili, n-ai cum să nu cazi pe gânduri. Ar mai trebui să ţi se aducă şi probele. Dar nu există timp pentru aşa ceva, pentru că valul dejecţiilor a acoperit de mult orice urmă de logică şi raţiune.

Dictatură în România? Lobotomizaţi sau ticăloşi (uneori, şi una, şi alta), trâmbiţaşii acestei enormităţi nu ţin minte cum se comportă presa pe vremea lui Adrian Năstase (din decenţă, nu invoc vremurile comunismului, pe care unii din vigilenţii de azi l-au servit cu zel demenţial.) Dacă e vreun pericol care pândeşte România, nu de dictatură e vorba, ci de anarhie. Aici, în ţara lui Papură Vodă, poţi batjocori în voie instituţiile statului, ştiind că n-o să păţeşti nimic. Dacă te numeşti Vadim Tudor şi te comporţi ca un nemernic în faţa unui reprezentant al statului român, care pe deasupra e şi femeie, nu eşti, cum s-ar cuveni după lege, arestat pe loc şi judecat în procedură de urgenţă. Nu, tot ce rişti e ca televiziunile aservite să-ţi mai dea un strat gros de poleială pe aura de erou al naţiei. Totul e cu susul în jos, încât mă mir că n-am ajuns încă să-i îmbrăcăm pe criminali în robă şi pe judecători în zeghe (ce-i drept, în unele cazuri acest lucru chiar ar trebui făcut!)

România nu e doar un stat sărac, ci şi de-o incredibilă slăbiciune structurală. Grupurile perfect organizate pentru jaf ale „mogulilor” găsesc oricând desperados politici dornici să le pună pe tavă trupul costeliv, dar încă palpitând al ţării. Al straniei noastre patrii unde săracul plânge de mila miliardarului, iar pensionarul de trei sute de lei e indignat că fostul general de armată care n-a văzut în viaţa lui un câmp de luptă îşi vede pensia gigantică redimensionată mai aproape de ceea ce ţara chiar poate să-i dea. O ţară unde drept patrioţi trec sforarii şi demagogii, unde vulgaritatea a sufocat raţiunea şi minciuna sfruntată e literă de Biblie. O ţară unde un ţârcovnic de provincie a făcut din liberalism un cuvânt de ruşine, călcând în picioare nu doar principiile, ci şi pe foştii argaţi care au proasta inspiraţie să-l tragă de mânecă atunci când o face prea de oaie. În fine, o ţară unde partidul care ne decide destinul de două decenii – neocomuniştii din PSD – nu-şi mai ascunde sinistrul modus operandi.

Dacă armata lui Crin e alcătuită dintr-o adunătură de indivizi cu limbile tăiate, supuşii lui Ponta au revenit la ceea ce ştiu comuniştii mai bine: să dea foc sediilor de partid ale adversarilor şi să-i pârjolească de vii. Cam la asta se reduce viitorul nostru: la concurenţa bezmetică între capsomani şi piromani.»


Corneliu Vadim Tudor – omul, opera , boala

Sâmbătă, 8 ianuarie 2011

 

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Evacuarea PRM, posted with vodpod
© HotNews TV • 2011

 


Olé, Olé, Olé… P.N.L.-u’ nu mai e! [update / 10.01.]

Joi, 6 ianuarie 2011

Dragă Domnule Crin Antonescu, când atât de mulți îți spun că ești beat, te duci și faci ce știi dumneata mai bine… TE CULCI!

Alexandru Mitache

Memento: «E mai important pentru țară, pentru mersul ei să realizăm acest lucru (doborârea Guvernului Boc – n.m.) și să nu lăsăm dreapta să se refacă

Ion Iliescu

Ce-ați zice dacă , din întâmplare, domnul Dan Voiculescu ar fi fericitul deținător al DOSARULUI 2456sca / DSS 01429 Tulcea”?

Ar putea constitui o explicație…

____________________________________________________________________________________________

ALIANȚA DINTRE PNL ȘI ANTENELE LUI VOICULESCU

România | 06.01.2011

Autor: George Arun
Redactor: Medana Weident

*********************************

În orice ţară din lume oamenii politici, fie ei şi lideri importanţi, sînt sortiţi să dispară, pe cînd ideologiile rămîn. La noi pare că lucrurile stau tocmai pe dos, în sensul că ideologiile se schimbă după interesul oamenilor politici şi al clientelei acestora.

Alianţa pe care Partidul Naţional Liberal a încheiat-o cu Partidul Conservator şi care va fi înregistrată la tribunal în următoarele zile sub numele de Alianţa de Centru Dreapta confirmă ideea că doctrinele şi ideologiile partidelor din România sînt şi inconsistente şi inconsecvente în egală măsură. Acestea funcţionează conjunctural, în funcţie de locul în care se află partidele pe scena politică, adică la putere sau în opoziţie.

Dar lucrurile nu se opresc aici. Ambiţia preşedintelui fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, este de a forma o alianţă politică pe termen lung la care să se alăture şi Partidul Social Democrat. Acest proiect ar trebui finalizat, conform declaraţiei lui Voiculescu, pînă la 31 ianuarie, anul acesta.

Personal nu cred că „marea alianţă” formată din partidele din opoziţie pe care şi-o doreşte patronul Antenelor se va realiza cu acte în regulă. Pînă şi denumirea ei ar fi imposibilă. Cum să se numească: Alianţa de Stînga Centru Dreapta? Sau poate Alianţa de Centru Dreapta Stînga?

Dar neseriozitatea şi lipsa de morală politică nu stau desigur în latura aceasta formală, care este şi ridicolă. Cum spuneam la început, este vorba de o chestiune de fond, care descrie elasticitatea nefirească şi nocivă a ideologiilor îmbrăţişate de partidele româneşti.

La modul concret, cum se poate raporta cetăţeanul la Partidul Naţional Liberal care a fost parte a Convenţiei Democrate, iar acum la acelaşi partid, cel puţin după nume, care îşi dă mîna cu partidul lui Voiculescu? Sau cu Partidul Social Democrat, creat şi lăsat moştenire de Ion Iliescu?

Undeva lucrurile nu se leagă. Ce se întîmplă oare cu electoratul lucid care i-a susţinut pe ţărănişti şi liberali încă din 1990? O parte s-a repoziţionat optînd pentru Partidul Democrat Liberal. O altă parte a rămas fidelă Partidului Naţional Liberal, fără să se întrebe însă dacă partidul lor este acelaşi de acum zece ani, sau doar îi poartă în mod abuziv numele. Gesturile politice din ultimii ani ale liberalilor ar fi trebuit să pună acest electorat pe gînduri, dar mă tem că nu s-a întîmplat deloc aşa.

Lipsa de morală politică a partidelor a reuşit să inducă nu puţină confuzie în rîndul electoratului. Nu de puţine ori românii se orientează după cît se minte mai frumos, iar nu după spunerea adevărului, care descrie o realitate deloc roz, aşa cum e ea în România de azi.

Aşa va fi privită de către mulţi şi alianţa liberalilor cu conservatorii: ca o construcţie politică, iar nu ca un tîrg în care singurul capital al celor din urmă sînt Antenele lui Voiculescu.

*              *

*

DUPĂ SOLUȚIA JOHANNIS, ZOAIELE VOICULESCU

05 Ian 2011 de Mihai Radu

*********************************

Dacă s-ar fi putut face partid pe persoană fizică, Dan Voiculescu nu ar mai fi fost nevoit să angajeze membri de partid, secretari şi preşedinte.

Deşi se vrea un partid de centru, e de notorietate că PC este un partid de periferie, cu studiourile în Băneasa.

E uimitor cum primul gest politic al PNL în acest an a fost să se asigure că preşedintele Crin Antonescu va avea timpi de emisie asiguraţi şi în 2011. Altfel de ce să faci alianţă cu PC?

Pentru politică, PC are aceeaşi relevanţă pe care o au Bigfoot, Monstrul din Lockness sau Chupacabra pentru Discovery: faci bani minţind oamenii.

*              *

*

O VESTE PROASTĂ

5 January, 2011

*********************************

Ca nespecialist in politica, dar ca votant al dreptei inca din ’90, ma intreb cum au gindit liberalii atunci cind s-au facut frati cu PC, partid care a intrat de trei ori in Parlament in marsupiul altora si niciodata pe forte proprii?

Si ce tip de strategie au ales aceiasi liberali de au decis sa se pregateasca de un parteneriat de lunga durata cu PSD?! In conditiile in care PD-L a scazut meritat, drum bun!, pina la cota unde nu mai poate colecta masa critica a votantilor traditionali de dreapta, PNL avea sansa sa devina principalul partid care sa-i reprezinte pe acesti oameni.

Intr-un moment in care se putea distinge, PNL alege sa se amestece in ambiguitatea aliantei cu PC si a parteneriatului cu PSD.  In loc sa se defineasca mai clar decit acum, PNL  isi pericliteaza atributul diferentiator.

Inca un loc gol lasat partidului care inca nu exista. Si care e putin probabil sa se nasca.

*              *

*

OMUL ELASTIC

de Dan Tapalaga HotNews.ro
Joi, 6 ianuarie 2011, 17:18 Actualitate | Opinii
*********************************
Cand sunt buni, cand rai, azi se jura ca n-are intelegeri cu mogulii, maine bate palma cu ei. Cand exclude, cand include Securitatea in PNL. Ba vede in Ponta un partener pe urmatorul deceniu, ba un tanar imatur. Cand il injura lacomia, clientela, demagogia PSD, cand propune Romaniei un proiect pe 10 ani cu ele. Denunta dictatura, dar se poarta in partid ca un mic satrap. Il uraste public pe Basescu, insa il admira in intimitate. Ultimul eveniment care a atras atentia asupra omului-elastic este contopirea sa cu omul-pisica. Din aceasta intalnire s-a nascut o Alianta, foarte elastica si ea. Desi astazi pare de dreapta, ea poate vira maine la stanga. O fi croita pe zece ani, dar se poate destrama cat ai zice Crin.

Omul elastic dovedeste o capacitate iesita din comun de a demonstra ca orice e posibil, ca nimic nu conteaza cu adevarat, ca semenii lui sunt moluste fara creier si coloana, ca liberalii lui inghit orice le vara el pe gat iar calcatul pe cadavre este calea catrea puterea suprema. Nu aflam niciodata ce inseamna pentru el binele si raul, care sunt reperele si scopul sau in viata. Se agita, dar nu munceste. Le zice bine, dar nu spune nimic.

Latra fioros principii, dar ridica piciorul pe stalpii oricarui caracter puternic.

Are obiceiul de a vorbi in avalanse de sinonime, un talent rarissim capabil sa declanseze mici orgasme intelectuale bolnavilor de Rebusache. „Sugerez o alianta, o comasare si o unire sub formele cele mai eficiente intre aceste doua mari partide”, a spus omul-elastic despre Alianta stanga-dreapta. Practic, poti intelege orice.

Construieste frazele arborescent, intr-o avalansa ametitoare de subordonate care par sa nu se termine niciodata. Este o metoda impecabila de zapacit audienta sau adversarii oricat de versati, inecati finalmente intr-un debit verbal mereu peste cota de inundatie. Cu tehnica oratoriei torentiale isi mascheaza perfect inconsecventa si goliciunea, devenite proverbiale.

Ce daca stergea pe jos cu mogulii in noaptea alegerilor din 2009, pe motiv ca „si-au batut joc de votul romanilor”? Ce daca spumega ca „rezultatul votului nu e dat de Vantu si Voiculescu” si ii soma „sa plece din viata romanilor, daca rezultatele votului infirma aceste mizerii de sondaje”? Unul dintre mogulii atacati in 2009 este acum partenerul sau de Alianta. Sa zicem ca atunci l-au lasat nervii. Dar cum de l-a lasat subit si memoria pe tanarul istoric? Ne amintim ca, in martie 2010, l-a exclus din partid pe Viorel Catarama, reprosandu-i ca s-a purtat la congres „ca un securist ordinar, ca un diversionist grosolan de pe vremuri„.

Cum ar veni, e rau sa fii securist. Atat de rau, incat nu meriti carnetul de liberal. Numai ca pentru omul elastic exista securisti si securisti, ordinari si extraordinari. Felix, omul-pisica, trebuie sa faca parte din ultima categorie. Securistii extraordinari pot fi buni liberali. Unul care isi toarna verisoarele la securitate ca sa castige o paine este desigur rau, dar totusi bun, daca stii cum sa-l vinzi.

Totul e sa aburesti publicul, cu o maiastra intorsatura de fraza: Voiculescu este o problema la fel de grava  ca „a altor domni, de exemplu domnul Basescu”, dar reprezinta „o problema mai mica” decat prezentul actualei guvernari. O pirueta dibace si iata cum raul se evapora iute din securisti. Felix s-a oferit sa-l coafeze zilnic in oglinda stramba a Antenelor sale, primind la schimb cateva locuri in Parlament in 2012.

Oare ce are de zis liberalul Marius Oprea, vanatorul de securisti, de unirea, comasarea, alianta liberalilor cu Partidul Conservator? Dar viitorul fost ministru Andrei Marga? Dar istoricul Stejarel Olaru? Dar actorul vesnic revoltat Diaconu? Se simt ei aliati cu turnatori de calibrul Felix? In caz ca omul elastic uita pana si trecutul omului-pisica, merita sa revada dezvaluirile publicate in 2009 de ziarul Adevarul, patronat de bunul sau amic Dinu Patriciu. Cateva titluri: Voiculescu a mai turnat o verisoara/ Paraschiva Silaghi deconspira turnatoriile lui Felix: Din cauza lui am avut probleme!/ Verisoara lui Voiculescu: Am crezut ca e o ruda corecta; Felix: Eram obligat sa castig si eu o paine/ Felix si-a ingrozit verisoara cu turnatoriile/ CNSAS: Felix isi turna seful cu facaturi etc. Detalii aici

Cum va putea totusi inghiti Alianta de Centru Dreapta  un partid de stanga, PSD-ul cu Iliescu si Nastase cu tot, iar comasarea, unirea, alianta sa mai si dureze 10 ani? In cazul omului elastic, foarte simplu. Ponta si ai lui pot fi inghititi la fel de usor cum au fost scuipati. Nu mai departe de noiembrie 2010, pumnul omului elastic lovea in plin figura PSD: „Traian Basescu a fost adus la putere, inainte de toate, de lacomia, de clientela, de hotia, de demagogia PSD, a regimului Adrian Nastase. A regimului Iliescu-Nastase. Ponta, mai mititel, dar acolo” (noiembrie 2010, la Liga Alesilor Locali ai PNL)

Dar poate omul elastic ne va spune peste cateva zile ca vi s-a parut, ca n-a incheiat vreodata alianta cu omul-pisica, care a cazut mereu in picioare si s-a furisat in Parlament, parazitand alte partide sau chiar in Guvern, adus de Basescu pe post de „solutie imorala”. Acum doua luni se jura ca nu are „nici o intelegere cu PC sau cu Dan Voiculescu”, desi toata lumea il vedea rasfatat seara de seara in studioul Antenelor. Prin urmare, daca va rupe hartiile cand va constata ca motanul turnator catarat in spatele sau il trage in jos inseamna ca vi s-a nazarit. Omul elastic s-a comasat, unit, aliat cu omul pisica doar in vis.

Ce flexibilitate de nevertebrata, ce traiectorie politica ametitoare. Cum sa amesteci albul si negrul cu atata lejeritate? Ce sinteza gresita s-a produs in acest personaj de sex politic incert? Si totusi, multi aplauda, sedusi de flicflacurile exectuate de omul elastic pe platoul Antenelor, sub bagheta dresorilor – bufoni Gadea si Ciutacu. Desigur, stiti deja cine despre cine-i vorba. Numele lui este azi Crin Antonescu, desi nici asta nu-i foarte sigur. In cazul oamenilor supraelastici, totul se poate schimba de pe o zi pe alta.

*              *

*

ÎN ABJECȚIA LUI VOICULESCU

de CRISTIAN CAMPEANU

7 ianuarie 2011

*********************************

Crin Antonescu a reuşit să înece partidul Brătienilor în smârcurile abjecţiei voiculesciene pentru a-şi asigura osanalele gorniştilor imunzi de la Antene. Partidul Naţional Liberal moare batjocorit de un personaj mediocru şi iresponsabil, dar cu ambiţii megalomane.

În unanimitate! Nu a existat nici măcar o voce în Biroul Politic al PNL care să fi făcut apel la bun-simţ, cuviinţă şi raţiune pentru a-i atrage atenţia lui Antonescu că este pe cale să comită o oroare comparabilă cu detestabila participare a lui Guţă Tătărescu în guvernul Petru Groza. Nici Andrei Marga, cu toate acreditările sale filosofice, nici Mircea Diaconu, cu remarcabilul său bun-simţ rătăcit prin politica de partid, şi nici măcar Dinu Zamfirescu, omul care i-a cunoscut pe Brătieni, nu au avut curajul să se opună acestui gest abominabil.

Când s-a format Alianţa 322, în martie 2007, Tăriceanu a avut suficientă minte să nu o formalizeze. El însuşi s-a discreditat ca om politic liberal, dar cel puţin a salvat pentru partid ceea ce americanii numesc „plausible deniability”, posibilitatea de a nega în mod plauzibil un târg compromiţător. Antonescu a parafat crearea unei monstruozităţi politice pe care a avut neruşinarea să o boteze orwellian, în dispreţ faţă de inteligenţa alegătorului, „Alianţa de Centru-Dreapta”. Alianţa de Centru-Dreapta cu Voiculescu este o contradicţie în termeni! Dacă PNL ar mai fi putut revendica – mai curând din inerţie decât pe temeiul acţiunilor politice şi al poziţiilor doctrinare – un loc la dreapta spectrului politic, a aşeza parodia de partid conservator al lui Voiculescu la dreapta e o jignire adusă dreptei. Are de-a face Voiculescu cu Edmund Burke, Ronald Reagan şi Maggie Thatcher cum are Patriciu cu liberalismul clasic.

În schimb, Voiculescu are legătură cu altceva. Ca şi S.O. Vîntu, Voiculescu simbolizează întreaga mizerie morală a României postdecembriste. Securist detaşat în Cipru pentru a se îngriji de afacerile Securităţii, Voiculescu a făcut avere cu binecuvântarea fostei Securităţi şi a regimului Iliescu.

Acoliţii lui de teapa lui Şereş au fost adesea acuzaţi că au traficat influenţă la vârf şi i-au câştigat licitaţii trucate. Şi-a făcut trust de pre-să, pe care îl foloseşte discreţionar pentru a-şi promova interesele po-litice, şi oameni de paie care să îi apere interesele de afaceri. Antene-le sale au compromis pentru mulţi ani ideea de etică jurnalistică cu atât de mult succes încât modelul a fost copiat şi de celălalt oligarh media, Vîntu. Voiculescu este omul responsabil pentru castrarea CNSAS şi este omul care şi-a legat numele de o lege de blocare a restituirii proprietăţilor confiscate de comunişti. Până şi primarul Sibiului, Iohan-nis, a fost compromis de patronajul Alianţei Grivco. Nimic din ceea ce atinge Voiculescu nu scapă fără să fie maculat, pentru că asocierea cu el murdăreşte. Atât Năstase, cât şi Geoană au înţeles, într-un final, acest lucru, dar nu şi Crin Antonescu. A da girul moral al PNL unui personaj pentru care abjecţia este mediul natural este o crimă. Şi pen-ru ce? Pentru a-şi asigura bună-vo-inţa unui trust media care şi-a pier-dut de mult orice urmă de credi-bi-litate? Cum poţi da onorabilitatea (câtă mai rămăsese) PNL pe aso-cierea dezonorantă cu Voiculescu? Că Patriciu a interzis refacerea Alianţei D.A. şi a presat pentru o alianţă cu PSD – visul său încă din 2004 – este, până la un punct, de înţeles: omul are interese de afaceri clare, pe care numai o asemenea alianţă le poate satisface.

Din punctul lui de vedere, distincţia stânga-dreapta şi incompatibilităţile ideologice sunt mofturi. Dar să te asociezi de bunăvoie cu Voiculescu şi să te numeşti Alianţa de Centru-Dreapta este odios într-o măsură cu atât mai mare cu cât este un act gratuit. Antonescu ar fi avut şanse bune să câştige preşedinţia şi fără acest aranjament, dar, victimă a aceleiaşi manii a grandorii care l-a făcut să transforme PNL în organizaţie „militarizată”, micul dictator de carton şi-a pierdut simţul realităţii. În loc să refacă credibilitatea PNL astfel încât să îl transforme într-un partid onorabil, care să fie capabil să preia steagul dreptei după eventualul dezastru al PDL, Antonescu este pe cale să înece PNL în abjecţia voiculesciană şi apoi să-i dea lovitura de graţie prin asocierea cu PSD-ul pontist. Crin Antonescu este lipsit de substanţă, făcut din suprafeţe, aparenţe şi imagini. Personalitatea lui e atât de transparentă, încât prin ea se vede oligarhia comunisto-securistă care a nenorocit ţara.

*              *

*

Mircea Cărtărescu:

„N-am fost niciodată antiliberal, dimpotrivă. Dar anti-PNL sunt azi din toate puterile mele, ca un om care şi-a văzut o veche iubire trădată şi târâtă-n noroi.”

*              *

*

SOLUȚIA IMORALĂ A LUI ANTONESCU

de Rodica CIOBANU | joi, 6 ian. 2011 • 19:51

*********************************

Din tot documentarul „Kapitalism”, singurele secvenţe care mi-au rămas în minte sunt cele cu Dan Voiculescu. Mai exact, acelea în care străbate coridorul parcă nesfârşit al palatului său de beton, îndreptându-se spre biroul elegant, unde, pe un perete, tronează portretul lui, pictat în mărime naturală. O tăietură de montaj, şi îl vedem într-o altă încăpere. Stă răsturnat într-un fotoliu aurit, reflectat în două oglinzi imense. Majordomul înmănuşat îi strecoară în faţă un pahar cu apă, în timp ce Voiculescu deapănă amintiri despre profitabila sa ucenicie la „Dunărea” şi filosofează despre lume şi bani. Pe peretele din spate, un Voiculescu mai tânăr, pictat în aceeaşi manieră clasică, sfredeleşte oaspeţii cu privirea. Este imaginea tipică a pater-ului, a întemeietorului de dinastii, din care vor curge, prin galerie, portretele urmaşilor. De sub ea, modelul râde satisfăcut.
Surprins în ambianţa de ostentativă bogăţie a noilor parveniţi, cu biografia lui marcată de colaborarea cu Securitatea şi suspiciunile privind provenienţa primului milion, Voiculescu devine, mai mult decât Dinu Patriciu şi George Copos, întruparea prădătorului din Estul Sălbatic. Senatorul nu e măcinat de niciun scrupul, iar când trece printre oamenii obişnuiţi (există şi o scenă de campanie), o face cu un aer vag plictisit, în grabă, parcă scuturându-se de atingeri imunde. Cu acest personaj, liderul PNL Crin Antonescu a încheiat, fără măcar să-şi fi anunţat partidul, alianţă. A găsit „soluţia imorală” (formularea îi aparţine preşedintelui Traian Băsescu, referindu-se la cooptarea PC la guvernare în 2004) între Crăciun şi Revelion, uniunea dintre PNL şi PC primind şi un nume: Alianţa de Centru Dreapta (ACD). Voiculescu şi partidul său ies aşadar de sub pulpana PSD, care i-a adus în Parlament, şi intră sub cea a liberalilor, sperând să guverneze împreună cu aceştia. Dacă PC şi-a asigurat, astfel, viitorul parlamentar – pesediştii nemaifiind dornici să-i remorcheze -, PNL nu are mai nimic de câştigat. Propaganda prin Antenele voiculesciene – folosită şi de pesedişti în campanie, fără folos – nu-i poate transforma pe liberali în ceea ce nu sunt, iar cele 3-4 procente adăugate de PC celor 20 ale PNL sunt departe de a pune ACD pe picior de egalitate electorală cu PSD, cum şi-ar dori Crin Antonescu. Şi, în cazul în care social-democraţii ar avea nevoie de un partid mic ca să guverneze fără liberali, Dan Voiculescu îşi va lua partidul sub braţ şi se va duce la ei într-o clipită. Prin această alianţă însă, liderul PNL îşi dezamăgeşte o parte dintre alegători, pe aceia care l-au văzut în campania electorală trecută aşa cum a pozat: drept soluţia morală la Preşedinţia României. Atunci, propăvăduia despre domnia bunului simţ şi a principiilor, se declara adversarul compromisurilor urâte, vorbea despre demnitate, cinste şi onoare. Nimic din toate acestea nu se regăseşte în alianţa cu un fost colaborator al Securităţii, oportunist politic, rege al unui partid de buzunar şi al unui imperiu mediatic, a cărui prezenţă într-o funcţie de demnitate publică este o permanentă sfidare pentru aceia care mai cred în moralitate. Ştiu, nu există neprihăniţi în politică, dar nici compromişi ca Dan Voiculescu nu există mulţi. Întovărăşindu-se personal cu acesta, Crin Antonescu dă apă la moară teoriei lui Traian Băsescu, potrivit căreia mogulii, pentru a-şi spori puterea, îşi pregătesc oamenii pentru principalele funcţii în stat. Ei bine, de-acum se poate urmări în direct cum îl antrenează Voiculescu pe al său.

*              *

*

ANTONESCU ȘI-A TRAS ANTENE. ÎI VOR FOLOSI?

Andreea Pora •  Dezbatere
6 ian. 2011
*********************************
Doar un calcul politic gresit si lipsa oricaror principii, vai, ce surpriza, l-au putut face pe Crin Antonescu sa conecteze Partidul National Liberal, cu tot cu tablourile bratienilor, la cablurile antenelor.

Intilnirea vinovata dintre tinara speranta damboviteana si securistul milionar are loc pe terenul solid al obsesiei comune Traian Basescu, pe care cei doi il vor mazilit cu orice pret. Pentru Voiculescu-Felix, pretul este unul onorabil si usor de inteles: PC, partid fara doctrina, fara program, lideri si, mai ales, fara procente, are nevoie de un animal de povara care sa-l suie in parlament. Altul decit obisnuitul PSD, de la care nu mai poate stoarce suficiente locuri pe liste.

Pentru PNL insa, pretul achitat pentru prime-time-urile si part-time-urile zilnice de la Gadea, Grecu, Dumitrescu, Ciutacu, Firea si alti comisari cu microfon este unul nu cu “Parfum de femeie”, ci cu parfum de ticalosie in stare avansata de putrefactie. Oricit nu i-ar mirosi lui Crin securismul cu patalama de la CNSAS si banetul facut pe cai ocolitoare, Dan Voiculescu ramine in ochii romanilor personajul politic cel mai compromis. Iar pentru romanii care sint si liberali, el este chintesenta raului comunist si postcomunist, un individ pe cit de detestat, pe atit de nedorit la propria masa. Oricit ar incerca Antonescu sa-l spele pe fostul colaborator, comparind “mica problema” a trecutului acestuia cu “prezentul altor domni”, oricit ar incerca sa-l onorabilizeze implantindu-i in mina cu care semna turnatorii si chitante pentru banii de la Dunarea o “doctrina de dreapta” si sa convinga ca o ticalosie o scuza pe alta, nu reuseste.

Chiar daca domniei sale astfel de chestiuni i se par “plicticoase”, iar reziduurile Securitatii frecventabile doar pentru ca au televiziuni in care iti poti petrece multul timp lasat liber de chiulul din parlament, electoratul liberal s-ar putea sa nu-i impartaseasca aspiratiile.

In acest context ar fi de remarcat ca Antonescu nu invata din greseli. Probabil nu are timp de reflexie sau nu-i sta in fire. Precedenta tentativa de incuscrire cu firma Grivco si offshore Vantu-Geoana a fost un esec tocmai din motivele mai sus expuse. Nu toti liberalii au pus antibasescismul deasupra Securitatii si coruptiei, iar episodul infratirii de la Timisoara, pupatul in direct cu urmasii oficiali ai FSN-ului si schimbatul de tricouri i-a indepartat electoratul, care n-a prizat asemenea chestii. Ce-l determina pe Antonescu sa creada ca liberalii vor fi mai deschisi acum la cununiare cu Felix decit au fost la cea cu PSD-PC de acum un an, nu stiu si cred ca nici domnia sa nu are date care sa sustina aranjamentul.

Liderul PNL nu a invatat nimic nici din greseala de a considera ca alegerile se cistiga cu televizorul. Mai ales cind acesta se numeste Antena 3, a carei faima proasta este destul de raspindita, iarasi, mai ales printre liberali. Dovada a fost facuta in ultimii trei ani si in special in campanie, in afara de talibanii care ridica ratingul mediu in urban pe prime-time la 2,2 pct.( pe zi, raitingul mediu este de 1.0), alt auditioriu nu s-a adaugat. Asadar, manipularea are limitele ei stricte.

Din aceste motive se poate spune ca Antonescu dovedeste o lipsa consecventa de respect pentru propriu-i electorat. Si o la fel de consecventa lipsa de principii. Acest lucru s-ar putea sa-l coste electoral mai mai mult decit cele 21 de locuri oferite PC pe listele Aliantei. Exista riscul serios ca exact antenele sa-i imprastie in eter procentele (suficient de consistente) adunate pina acum. Unele, care ar fi trebuit sa-l indemne sa stea cuminte doar in banca liberala.

In plus, aranjamentul este o mina intinsa lui Traian Basescu si PDL. Da, democrat-liberalii au dat un guvern slab, au luat masuri cu mare intirziere, exceleaza in clientelism si contracte pe bani publici. Dar sint cumva mai buni PC si Voiculescu? N-as prea crede. Ba din contra. Iar daca contabilizam valoarea adaugata a PNL, vestit in cei patru ani de guvernare prin politizare, tunuri si repartitia bugetului pe criteriul culorii galbene, mixtura reiesita nu este incurajatoare. De ce ar culege voturi in plus o Alianta cu astfel de ingrediente? Liderii PDL probabil isi freaca multumiti miinile, o “pleasca” mai mare nici ca li se putea oferi.

De ce a facut Antonescu acest gest? Singura explicatie poate fi cea oferita recent de Andrei Plesu. “E, in mod vadit, bucuros sa fie contemporan cu el insusi” si “Mie mi se par suspecti oamenii care au o foarte buna parere despre ei insisi si care sint mereu multumiti de ei”, spunea Plesu despre acest “Rica Venturiano tomnatic”.

Antonescu are o atit de buna parere despre el insusi incit a ajuns sa se creada cel mai iubit dintre romani, daca nu chiar dintre paminteni. In consecinta, isi poate permite orice, crezind ca este deasupra a orice.

*              *

*

PNL – AMURG FĂRĂ SFÂRȘIT

Totul în scris

Traian Ungureanu TRU • 07 ianuarie 2011

*********************************

Nu e nimic accidental în apropierea mocirloasă a liberalilor de (scuzați expresia) conservatori. Înțelegerea Antonescu-Voiculescu e o un contract între două figuri de subsol și va fi ruptă, cu prima ocazie, după tipicul jurisprudenței subterane care leagă brute, infractori, mitomani și alte persoane neterminate uman. Adică, deîndată ce una din părți va simți miros de importanță și rost de pripășire, în altă parte. Mica înțelegere a acestor doi figuranți zgomotoși e normală. Ea constată și fixează caractere comune.

În linie politică, schema Antonescu-Voiculescu pare o repliere organizată a opoziției dar șansele de cristalizare ale acestei asocieri sînt mici, tocmai pentru că sînt minate de vidul politico-intelectual al celor două căpetenii. Oricum, nici o regrupare la stînga nu va fi funcțională fără arbitrajul și tutela PSD. Într-un fel, Antonescu și Voiculescu își permit să mimeze forța și coeziunea, cu speranța ascunsă că vor grăbi, astfel, o ofertă de parcare în spațiul social-democrat. Cu acest calcul abia ascuns, Antonescu și Voiculescu își confirmă copios submedicoritatea. PSD nu e în situația de a face strategie de alianțe și asta din două motive care se bat cap în cap dar produc aceași efect. Mai întîi, dezorientarea internă generată, în PSD, de statura sub-managerială a lui Vicotr Ponta (tot mai evident, o persoană colectoare de orgolii și nu un lider de partid). Dealtfel, pe plan personal, Ponta ar fi încăput lesne într-un triumvirat ieftin, alături de Antonescu și Voiculescu. În al doilea rînd, PSD e, cu siguranță, captivat psihologic de perspectiva unei mari restaurații socialise, după un tur de forță electoral. Iluzia Triumfului Istoric pilotează PSD spre un nou eșec în 2012. Analiza electorală PSD ignoră complet logica unei epoci de criză care își muncește amarnic alegătorii dar le consolidează, în timp, antipatia față de logoreea pro-miracol a stîngii. În orice caz, PSD nu e nici cu mintea, nici cu interesele pregătit să dea atenție gimnasticii pofticioase a PNL și PC.

În plan ideologic, discuția e și mai scurtă. PNL nu mai e un partid orientat de valori, din clipa în care s-a auo-epurat, eliminînd capetele, pentru a păstra gușile, burțile și fierea. PC n-a fost nicodată partid.

Dacă e ceva de discutat pe larg, atunci e vorba de traiectoria PNL. Primele analize au insistat melancolic și funerar pe degradarea ideii liberale care se dizolvă, după 20 de ani de oscilații și reformulări, în mahalaua politică locală. Adevărat, liberalsimul românesc ar fi trebuit să dea agenda modernizării post-comunste și să impună definitiv, în spațiul ideilor publice, în filzofia juridică și în comportamentul economic privat, o direcție autonomă și anti-etatistă. Asta numai în teorie. Din nefericire, o parte a celor ce așteaptă, încă, americanismul liberal în România au uitat să se decupleze, la fața locului, tocmai pentru a face față locului, de lectura marilor Hayek sau Von Mises.

În afara coperților de carte, liberalismul românesc a fost, de la început, contrafăcut. Ideea liberală a atras, automat, o rețea de profitori și speculanți care aveau toate motivele să se distribuie în roluri de capitalist. Mișcarea liberală putea fi salvată de cei cîțiva politicieni de reală convingere liberală conduși de Valeriu Stoica. Grupul lor a fost expulzat de pofta în creștere a majorității interne și de influența imperiaă a lui Dinu Patriciu, omul-cash, capabil să plătească prețul potrivit pentru oricine și pentru orice. Prin urmare, mișcarea liberală a devenit o umbră și, apoi, o farsă, cu mult înainte de întîlnirea Antonescu-Voiculescu. Adevărat, supremația lui Antonescu a decis soarta partidului și l-a transformat într-o organizație absolut indiferentă politic, în stare de orice viraj, orice alianță și nici o direcție. Însă, răul fusese făcut iar cei ce continuă să idealizeze liberalismul, în timp ce îi scriu necrologul, nu înțeleg că decesul a avut loc cu mult înainte, poate chiar la naștere.

Partidul Național Liberal e cea mai mare dezmăgire politică a lumii post-comuniste. Dacă, după 50 de ani de colectivism impus, obiectivul societății românești era eliberarea și evadarea spre libertatea neîngrădită, atunci în primul rînd liberalii ar fi trebuit să predice și să lucreze politic în această direcție. Eșecul lor rapid și, nu mai puțin, umilința totală de astăzi, sînt, din acest motiv, o dezmăgire fundamentală. O cădere de sistem care fortifică sistemul greșit. Căci, între alte mari delicte de ipocrizie, liberalii au asistat sau participat activ la construcția statului corupt pe care ar fi urmat să-l scoată din istorie.

Drama sau mai degrabă farsa care pune capăt, pentru mult timp, prezenței politice liberale trebuie bine înțeleasă. Snobismul, încă răspîndit în afara și în interiorul partidului, reduce liberalismul la o anume ținută personală care deosebește și boierește liberalul de celelalte partide. Adevărul trebuie căutat altundeva: în necesitaea istorică pe care liberalismul a promis că o va acoperi în România. Și în eșecul grav al acestei întîlniri.

*              *

*

UN PARTID DE TOMBATERE

Senatul EVZ

Autor: Mircea Cărtărescu

Vineri, 07 Ianuarie 2011

*********************************

De fapt, liberalii mi-au luat-o chiar înainte, căci eu nu prevăzusem decât o înţelegere (de mult ticluită de Patriciu) între ei şi PSD, ceea ce este, oricum am lua-o, mai puţin ruşinos. Alianţa lui Crin Antonescu cu Felix Motanul, cu turnătorul Securităţii, cu gestionarul firmei Crescent, cu proprietarul Antenelor cele mizerabil famate ar trebui să deschidă ochii, acum, în ceasul al doisprezecelea, şi ultimilor suporteri liberali oneşti. Adică al celor ce cred în doctrina liberală, trădată abject de bidonul gol Antonescu.

Cu câţiva ani în urmă nu era nicio diferenţă între mine (par egzamplu) şi ceilalţi liberali: priveam cu toţii cu acelaşi dezgust partidul PUR, devenit ulterior Partidul Conservator – şi care n-a fost niciodată nici pur, nici conservator, dacă nu cumva înţelege prin asta conservarea comunismului securistic căruia aparţine Dan Voiculescu. Astăzi însă aceiaşi oameni care-ntre timp au guvernat sprijiniţi de PSD coboară, iată, încă o treaptă pe scara turpitudinii politice şi a trădării ideii liberale în România. După ce era să ne vândă pe toţi, la ultimele alegeri, PSD-ului şi lui Mircea Geoană, iată că azi acelaşi Crin Antonescu defilează de mână cu unul dintre oamenii cei mai nefrecventabili din politica românească. De fapt, în acest moment PNL nici nu mai are, practic, unde coborî mai mult, dacă nu cumva o nouă idee genială nu-i vine marelui conducător: să se facă frate de cruce cu Vadim însuşi.

Înghiţiţi, dragi liberali, înghiţiţi mai departe. Faceţi-vă că nu vedeţi, ţineţi-vă de nas ca să nu miroasă. În definitiv, trecutul securistic al lui Voiculescu este doar un „mic impediment” faţă de marele câştig politic al alianţei, cum vă asigură marele Crin. L-aţi înghiţit pe Geoană, mai luaţi o gură de apă de trandafiri ca să se ducă pe gât şi Voiculescu. Aţi fost gata să daţi o ţară întreagă pe mâna PSD-ului (şi o veţi da în curând, dacă lucrurile vor merge tot aşa), acum daţi mai bine de douăzeci de posturi de parlamentari Antenelor.

Perpetuaţi, adică, în parlament un partid care nu are nicio legitimitate, care trăieşte doar printro televiziune jegoasă şi de o stupefiantă rea-credinţă, care nu reprezintă pe nimeni în afara intereselor politico-economice ale unui mafiot. L-aţi lăudat pe Crin Antonescu până la ilaritate pentru demnitatea sa, pentru faptul că nu se apleacă în faţa lui Băsescu. Iată că azi acelaşi om se apleacă în spatele lui Dan Voiculescu, un personaj politic de zece ori mai nociv. Şi-l veţi vedea de-acum încolo şi-n spatele altora, al tuturor celor care l-ar putea ajuta să se cocoaţe pe tronul României.

Nu asta înseamnă să fii liberal. Nu aşa a procedat partidul liberal de-a lungul istoriei sale. Nu poţi avea demnitate alături de fantoşele cele mai nocive ale lumii politice. Când, acum câţiva ani, la Primăria Capitalei, se înfiripase o absurdă alianţă PDL-PRM, am ţipat cât am putut, deşi eram un susţinător fidel, în acel moment, al PDL. Sau tocmai de aceea. Nu văd azi niciun liberal ieşind din rând, nu văd niciun protest, nu văd nicio condamnare a politicii sinucigaşe a lui Crin Antonescu. Văd pe de-o parte o mare laşitate (din partea celor cinstiţi) şi o mare venalitate din partea celor ce sug bani cu nemiluita de la zisele antene. A fugi de Băsescu ca să te arunci în braţele lui Voiculescu este una dintre cele mai absurde opţiuni luate în absurditatea vieţii noastre politice postdecembriste.

Îngrozitor este, într-adevăr, că partidul liberal arată azi mai monobloc decât era şi cel comunist de pe vremuri. Un om, o ţară, un popor. Nici o grupare disidentă, ca să nu mai vorbesc de vreo minte lucidă. Nici o singură personalitate care să se poată opune dictaturii lui Antonescu. Până şi-n PSD sunt curente divergente, ca să nu mai vorbesc de PDL. Ce fel de democraţie e la liberali? „Vei avea, stimabile, nu majoritate, ci u-na-ni-mi-tate”, par să-i cădelniţeze „nembrii” de rând preşedintelui, zi cu zi şi ceas de ceas. Într-o vreme, Tăriceanu mai deschidea o jumătate de gură. L-au cuminţit şi pe el cu aceleaşi unelte primitive: tirania majorităţii, pumnul în gură.

Aliindu-se cu conservatorii, liberalii se arată asemenea lor: un partid de tombatere. N-am fost niciodată antiliberal, dimpotrivă. Dar anti-PNL sunt azi din toate puterile mele, ca un om care şi-a văzut o veche iubire trădată şi târâtă-n noroi.

*              *

*

ANTONESCU ȘI SECURITATEA. CÂMND DUMNEZEU ÎȚI IA MINȚILE

Mihai Goțiu • 9 ianuarie 2011

*********************************

Țăranii români (nu țăranii proști) au învățat ceva din Biblie: ”Când Dumnezeu vrea să piardă pe cineva îi ia mințile”. Domnul Crin Antonescu a chiulit însă la lecțiile de înțelepciune populară, ignorând faptul că toate aceste pilde nu au venit cu ploaia, ci reflectă experiențele de viață, transmise mai departe, vreme de zeci de generații, de la părinți la copii și nepoți. Dar domnul Crin Antonescu refuză să priceapă și să învețe ceva nu doar din înțelepciunea populară, ci și din ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani în România. Ceea ce a văzut ori a avut ocazia să experimenteze chiar el.

Astfel, se pare că domnul Antonescu nu a înțeles de ce fostul său aliat de pe ultima sută de metri a alegerilor din 2009, domnul Mircea Geoană, a pierdut: pentru că și-a asociat numele cu imaginea (în acel moment) a întâiului corupt al țări, cea a lui Sorin Ovidiu Vântu (asta după ce purta ca balast la purtător și imaginile lui Ion Iliescu și Adrian Năstase). De asemenea, domnul Crin Antonescu nu pare să înțeleagă de ce domnul Traian Băsescu a ajuns să fie atât de detestat în aceste zile: pentru că a ales să fie președintele doar a unei părți a românilor (și chiar și pe o parte din aceștia i-a dezamăgit). Pentru că nu s-a sfiit să-i jignească pe cei care nu l-au susținut, la fel cum i-a jignit și pe o parte dintre cei care l-au susținut (dar nu au făcut-o orbește, necondiționat, ci la modul critic).

Neînțelegând nimic din toate acestea (ori ignorându-le premeditat), domnul Crin Antonescu se încăpățânează să repete greșelile făcute atât de domnul Mircea Geoană, cât și de domnul Traian Băsescu. Despre alianța cu domnul Voiculescu am scris deja: faptul că nu a colaborat înainte de 89 cu Securitatea devine un amănunt nesemnificativ, atâta timp cât s-a aliat pe față cu imaginea succesului post-decembrist al Securității. La fel cum nu are relevanță (cel puțin la nivel de mental colectiv) dacă asocierea care se face între domnul Dan Voiculescu și fosta Securitate are sau nu acoperire în realitate. La nivel de percepție comună asta reprezintă șeful Antenelor și Intactului – imaginea succesului post-decembrist al Securității.

Domnul Crin Antonescu nu se oprește însă aici cu gafele și, iritat de criticile aduse din cauza alianței cu PC, plusează: ”Nu dau socoteală în faţa propagandiştilor lui Traian Băsescu şi nici în faţa altor categorii de frustraţi dintr-un partid sau altul”, afirmă domnia sa. Generalizarea, catalogarea la comun a criticilor săi, e exact ceea ce face domnul Traian Băsescu. Iar efectul nu se va lăsa așteptat, pentru că jigniți nu vor fi adversarii politici, ci chiar o parte dintre foștii lui susținători și (mai ales) susținătorii ideilor liberale (care au susținut PNL principial și nu pentru persoana aflată la un moment dat în fruntea partidului). Aceștia chiar au motivele să fie frustrați în momentul în care, în mod public, președintele PNL îi cataloghează ca fiind ”propagandiști ai lui Traian Băsescu”.

Iar dacă încă mai dorește să ajungă la un moment dat președintele României, domnul Crin Antonescu trebuie să accepte un lucru: în caz de victorie, va trebui să dea socoteală tuturor românilor, inclusiv ”propagandiștilor lui Traian Băsescu” ori diferitelor categorii de ”frustrați”. Desigur, poate să aleagă să fie președintele doar al unei găști ori a unor grupuri de interese (politice și economice). Însă mi-e greu să cred că un asemenea discurs și o asemenea imagine publică vor mai fi câștigătoare într-o viitoare confruntare electorală.

*              *

*


CÂT POT ÎNCĂPEA ÎN ACEEAȘI TEACĂ DOUĂ SĂBII ȘI BRICEAGUL LUI VOICULESCU

Cristian Teodorescu • 9 ianuraie 2011

*********************************

Din alianţa pe care vor s-o înregistreze la tribunal PNL + PC şi PSD vor ieşi cît de curînd scîntei. După care doar PC-ul lui Voiculescu va mai lupta pentru menţinerea ei. Asta nu din cauza incompatibilităţii doctrinare între PSD şi PNL, care nu prea există. Cele două partide şi ceva au intrat însă în alianţă din motive suficient de fragile, încît să nu le ţină prea mult timp laolaltă. Crin Antonescu vrea să-şi asigure prezenţa permanentă la televiziunile lui Voiculescu, ceea ce i-ar surîde şi lui Ponta. Voiculescu s-ar alia cu oricine, numai să nu rămînă pe dinafara Parlamentului.

Pentru început, în disputa lui cu Băsescu, Crin e încîntat să dea mîna cu Ponta, dar cînd se vor apropia alegerile parlamentare încîntarea asta îl va părăsi din cauza presiunilor din partid. Dacă ar fi şanse ca PDL să crească de aici încolo, peneliştii ar sta cu capul la cutie, dar cînd ei simt de pe acum că ar putea obţine voturi de la cei care au mers pe mîna PDL-ului, de ce le-ar împărţi cu PSD-ul? Parcă-l aud pe Tăriceanu spunînd că din cauza acestei alianţe PNL ratează şansa istorică de a redeveni primul partid al ţării.

Cel mai cîştigat, deocamdată, din afacerea asta mi se pare Ponta care a barat astfel calea spre PC  lui Geoană şi celor care îl mai susţin pe fostul preşedinte al PSD. Ameninţat de o nouă hemoragie în partid, Ponta intră în alianţă cu gîndul să-i pună cu botul pe labe pe amatorii de dezertare şi pentru a-l termina pe Geoană.

Lui Crin Antonescu se vede de pe acum că-i sticlesc ochii să ajungă la Cotroceni, încît şi pentru el personal alianţa asta ar fi o probă că reuşeşte din postura de prezidenţiabil să coalizeze în jurul lui niscai forţe politice. De ce-ar fi însă Ponta mai fraier, încît să-l lase pe Crin să candideze la preşedinţie şi din partea PSD, cînd îşi poate încerca el însuşi norocul?  El n-are nevoie de alianţa asta decît ca să-i jughinească pe geonişti şi ca să-l ţină în partid pe Vanghelie pînă după alegerile locale. După care, aici sîntem!, Ponta îşi va aduce aminte de idealurile stîngii, care nu poate coabita cu liberalii care au făcut şi au dres cît s-au aflat la putere.

*              *

*

RĂTĂCIREA LUI CRIN ANTONESCU (I)

Ștefan Vlaston • 28 dec. 2010

*********************************

Ultimele declaratii ale lui Crin Antonescu sunt aiuritoare, demonstreaza ca liderul PNL si-a piedut busola politica, daca a avut-o vreodata.

In ultima sa aparitie televizata, Crin Antonescu declara, cu subiect si predicat: “Sugerez o alianţă, o comasare a acestor două mari partide. (…) Trebuie foarte repede să punem la o parte diferenţele dintre noi. Este limpede ce ne uneşte”.

In primul rand ca una este alianta, alte e “comasarea”. Daca alianta este un concept legal, comasare ce inseamna? Absorbtia unui partid de catre celalalt? Si cine absoarbe pe cine, Antonescu pe Ponta sau invers? Mister!

Cat despre afirmatia “Este limpede ce ne uneste”, aceasta este limpede, intr-adevar. Ii uneste ura fata de Basescu si fata de actuala coalitie. E clar. Nu e clar cum poti conduce o tara, o societate, o economie, bazati doar pe sentimentul de ura. Fara directii programatice, fara un minim de doctrina comuna, fara un program de guvernare comun, bazat pe ce? Cota unica sau impozitare progresiva, stat social sau stat minimal liberal, redistribuirea saraciei (ca bogatie nu prea avem) sau sprijinirea intreprinzatorilor, ajutoare sociale sau  libera initiativa ca baza a cresterii economice?

Cand ultimele actiuni ale opozitiei, motiuni de cenzura, contestatii la CCR, participarea la consultarile de la Cotroceni, votul in Parlament, au dovedit o dezbinare mai mare ca oricand, orgolii si lipsa de compromis, risti sa te acoperi de ridicol vorbind de “comasarea” celor doua mari partide, unul de stanga, altul de centru dreapta (cel putin prin doctrina si program). Si ce fac cu nucleul dur electoral al celor doua partide? Se vor pupa ele in Piata Independentei ?

Si cine va conduce noua forta politica “comasata”, Ponta sau Antonescu? Este posibila o conducere bicefala? Cine va fi premierul? Ce pondere sa aiba in guvern? Egale? Cel putin sa se  certe la tv, sa avem circ gratis.

Caragiale mai actual ca oricand. Catavencu si Tipatescu in actiune.

In aceeasi emisiune Antonescu ii considera vinovati pe PD-L-isti pentru “dezastrul economiei romanesti”.  Asta le intrece pe toate. Adica nu Tariceanu si Vosganian sunt vinovati ca au dublat salariile si pensiile, contand pe o “duduiala” economica infinita, ca au praduit 3-4 miliarde de euro in doua luni, inclusiv banii luati pe BCR, ci actualii guvernanti, care s-au trezit la inceputul lui 2009 cu un deficit bugetar de 5,3%, dupa o crestere de 8%, cu arierate de 1,5 miliarde euro, cu dezechilibre structurale in toate bugetele, (de stat, de pensii, sanatate, ajutoare sociale, etc.), cu 1,4 milioane de bugetari, desi luasera tara cu 800.00 de bugetari si 1,5% deficit bugetar in 2005.  Adica toti specialistii romani (Isarescu, Daianu, Baltazar, Croitoru) plus cei de la FMI, UE si BM sunt tampiti, singurii destepti sunt Antonescu, Ponta, Tariceanu si Vosganian.

Isi mai propune Antonescu sa atraga si UDMR de partea lor.

Opozitia a  tot anuntat in lunile anterioare ca zeci de parlamentari ai puterii sunt pregatiti sa treaca la partidele din opozitie, lucru ce nu s-a intamplat si acum isi propun, nici mai mult nici mai putin, sa atraga tot UDMR alaturi de opozitie. Doar ca pragmatismul si intelegerea corecta a fenomenelor sociale si economice este o caracteristica a managementului UDMR. Nu cred ca dau doi bani pe cantecele de sirena ale opozitiei.

Vorbeste Antonescu despre fraudele si coruptia actualului regim. Probabil ca sunt. De ce nu-si prezinta dovezile la DNA, asa cum a facut Catalin Tolontan in cazul Ridzi. Dupa cazurile Solomon, Gutau, Banias, Ridzi si altele, exista premise ca  in   cazurile documentate sa fie intreprinse cercetari penale. Asa este corect. In loc sa vorbeasca ore sir la tv-uri despre coruptie, asa la modul general, mai bine ar duce dovezile pe care le are la DNA, la presa. Altfel, ce credibilitate se asteapta sa aiba? Ca si Stalin a omorat milioane de oameni cu argumentul “se stie” (kak izvestno), ca persoana x este dusmanul poporului. N-am depasit faza asta politica? Se pare ca nu.

Antonescu nu renunta nici la suspendarea Presedintelui Basescu. Nu conteaza daca va avea sau nu, abateri grave de la Constitutia Romaniei. Astea se prezuma a fi existat oricum si pana acum.

In concluzie, exista doua posibilitati. Ori Antonescu n-a invatat nimic din acesti multi ani petrecuti in politica, ori ne crede asa de prosti ca inghitim orice debiteaza domnia sa, seara de seara, pe la tv-urile prietene.

Cu sinceritate si prietenie ii spun sa nu conteze pe a doua alternativa.

*              *

*

RĂTĂCIREA LUI CRIN ANTONESCU (II)

Ștefan Vlaston • 09 ian. 2010

*********************************

Crin Antonescu, seful liberalilor, a gasit doua solutii pentru salvarea Romaniei: se pupa pe gura cu comunismul (PSD) si cu securitatea (PC). Nici ca se putea o combinatie mai mortala!

Dorinta orgasmica de a inlatura de la putere pe presedintele Basescu si PD-L i-a intunecat mintile. Nimic nu mai conteaza. Trecutul de dreapta al PNL, seniorii care refuza sa faca declaratii de sustinere, excluderea Monei Musca pentru acuzatii mai putin grave decat acelea adresate lui Voiculescu, nucleul dur al partidului, care dupa pupatul cu Mircea Geoana, inghitit cu greu,  trebuie sa asiste acum, neputincios, la un menage a trois: Antonescu, Ponta, Voiculescu.

Toata lumea intelege ca partidul lui Voiculescu cauta blana unui dulau sa intre in Parlament, mai putin intelege cum Antonescu accepta sa devina caraus de lux pentru un astfel de  partid minuscul. Cate voturi i-ar aduce PC, cand la trecutele alegeri abia strangea 2-3%?

Care sunt directiile de actiune comune pentru cele trei partide? Nimeni nu stie exact. Si sunt multe de lamurit. Cota unica vs. impozitarea progresiva, sprijinirea intreprinzatorilor vs ajutoare sociale, diminuarea rolului statului vs cresterea influentei statului in toate sectoarele, diminuarea impozitarii vs cresterea fiscalizarii pentru asigurarea bugetului, etc. Iar la impunerea clientelei pe posturi va fi macel in toata regula.

Din 1998 pana in 2008 am fost simplu membru PNL. M-am bucurat cand Tariceanu a devenit premier, sperand ca, in sfarsit,  va trece la modernizarea statului roman. Am tot asteptat dar, crunta dezamagire. Cand am vazut ca nu se intampla nimic in educatie, dar nici in alte domenii, am inceput sa-mi strig public dezamagirea. Drept urmare, am fost dat afara dar am si demisionat. Nu mai conteaza care dintre cele doua variante a contat.

Nu credeam insa ca decaderea PNL va fi asa de dramatica. Faptul ca Tariceanu si Vosganian au lasat bugetele praf si pulbere mai puteam trece cu vederea. Nu i-a dus mintea la mai mult. Dar sa nu te duca mintea si sa vinzi partidul primit in gestiune PSD-ului, cum a facut odinioara Athanasiu cu partidul lui Titel Petrescu, e prea mult. Nici  in visele cele mai negre n-as fi crezut asa ceva.

Cum o alianta bipolara nu s-a prea vazut pe meleaguri dambovitene, e clar ca, de fapt, PSD va conduce valsul. Iar PNL va trebui sa inghita toate piruetele. Ajungand un partid de stanga, anexa a PSD. Asta isi doreste activul PNL? N-as crede, pe multi ii cunosc drept oameni onesti si verticali.

Nici macar nu e o buna strategie. Eliberand culoarul de dreapta pentru PD-L, lupta se va da, la viitoarele alegeri, intre stanga PSD+PNL+PC si dreapta, reprezentata doar de PD-L, caruia nu-i vine sa creada ce bafta a cazut  pe capul sau. De aceea tace chitic, ca mortu-n papusoi. Cum sa nu-i convina asa ceva.

Dar noua, cetatenilor de rand, ce ne convine? Eu cred ca o clarificare a spectrului politic este benefica. Sa avem de ales intre doua partide mari, de stanga si de dreapta. Asa functioneaza parlamentarismul in multe tari si e bine. Nu ne mai zapacesc unii care se declara de dreapta dar au convingeri de stanga si invers.

In curand vom asista la Congresul de fuziune, comasare, alianta, a celor trei partide. La Sala Palatului, in amintirea congreselor PCR.

La masa prezidiului ii vom vedea imperecheati, pentru simbolistica momentului, astfel: Ion Iliescu langa Mircea Ionescu Quintus, Marian Vanghelie langa Neagu Djuvara, Radu Mazare langa Balaceanu Stolnici, Dan Voiculescu langa Dinu Zamfirescu si Victor Ponta langa Crin Antonescu.

Bravos! Felicitari!

In sala, jumatatea dintre participanti cu ochii in lacrimi.

Si uite asa, dupa disparitia PNTCD, inca un partid istoric se duce la groapa istoriei.

Implinind, in mod ironic, blestemul comunistilor.

*              *

*

SOBARU AL II-LEA

Senatul EVZ

Autor: Mircea Mihăieș

Luni, 10 Ianuarie 2011

*********************************

Nu-mi imaginam că gestul dramatic al lui Adrian Sobaru de a se arunca în cap de la balcon va fi imitat cu asemenea promptitudine.

Trebuie să fie vreun semn misterios, deoarece nenorocirea se întâmplă tot în zona liberală a parlamentului, unde căzuse electricianul de televiziune. Încercarea de sinucidere nu vine chiar din senin. Cel care-şi dă drumul în hău, Crin Antonescu, stă de multă vreme pe balustradă, într-o scabroasă (dez) echilibristică politică.

Am obosit să tot scriu despre dezertările lui morale, dar mă simt, în fine, eliberat de singura vină pe care mi-o recunosc: aceea de-a fi avut dreptate prea devreme. Întrebarea din ultimii ani a mai multor prieteni – „Pe ce te bazezi când îl ataci pe Antonescu?” – şi-a primit răspunsul. Un răspuns năucitor. Iată pe ce mă bazam: pe neruşinarea şi inconştienţa celui care s-a căţărat, încet şi inexplicabil, în douăzeci de ani de tăiere a frunzei la câini, în jilţul Brătienilor. Mă bazam pe inflexibilitatea autistă a fanaticului obsedat de putere, pe cinismul mincinosului care nu crede în nimic. Mă bazam pe vasta prostie a fesenistului travestit în liberal. Mă bazam, finalmente, pe faptul că în România nu există un singur balcon şi un singur Sobaru.

Din acest punct de vedere, nicio surpriză. Sinucigaşul e în grafic. A făcut, mai întâi, tabula rasa din partid, a înlăturat vechea gardă, inclusiv slugile obediente din categoria Orban sau trădătorii din familia Tăriceanu. S-a descotorosit prin şantaj şi arguţie avocăţească de posibilii contracandidaţi. A promovat o garnitură de yesmen-i surzi şi muţi, în aşa fel încât să n-aibă cine protesta la trăsnăile sale cotidiene. Când le reproşam tăcerea în faţa abuzurilor acestui Arturo Ui, prietenii liberali încheiau discuţia cu un argument, în opinia lor, forte: „Atâta vreme cât are 25-30 la sută în sondaje, e intangibil”. La cât de credibile sunt măsurătorile comandate de partide, Antonescu poate să urce şi la sută la sută. Realitatea implacabilă arată că individul a reuşit să facă ţăndări o formaţiune care, în condiţii normale, ar fi trebuit să aibă o contribuţie decisivă la modernizarea României.Ce mă scârbeşte nu e, totuşi, sinuciderea lui Antonescu, ci tăcerea vinovată a numelor cândva importante din PNL. Ce v-a putut face, oameni buni, acest individ? Cum de-a reuşit, în timp-record, să vă amuţească? Cu ce vă are la mână? Cât sunteţi de şantajabili? De ce vă temeţi mai mult: de gura lui spurcată sau de mâna de fier, ce vă controlează carotida, a lui Patriciu? Ce-a mai rămas, în vremea domniei isterice a lui „Chucky”, din dorinţa de înnoire, de la începutul anilor ’90, a unui Horia Rusu? E sugestiv că un singur liberal, dintr-un partid de optsprezece la sută, Raymond Luca, are curajul delimitării de alianţa dintre Felix şi „Chucky”. Ceilalţi, membri de partid sau tovarăşi de drum, tac apăsat. Încă o dovadă că ceea ce îi uneşte nu sunt valorile politice comune, ci ura împărtăşită.Intimidaţi de aplombul, până ieri cu nuanţe de roşu, şi, începând de azi, cu fibre de securism felixiot, al întâistătătorului din partid, liberalii con – simt să devină garantul celei mai reacţionare, nostalgic-comuniste şi securiste zone a politicii româneşti. 

E suficient să te uiţi la organele de presă ale PC, Antenele şi „Jurnalul naţional”, ca să vezi direcţia pe care s-au înscris, sub Antonescu, liberalii. Până şi PSD-ul, moştenitorul comunismului ideologic, e mai raţional decât oa menii de sub pulpana lui Dan Voiculescu. Că pentru Crin Antonescu nu există decât oportunităţi, că pentru el memoria reprezintă cârpa de şters mizeria momentului, şi nimic mai mult, nu e o noutate. Obişnuit să manevreze cu ocaua mică, n-are complexe să folosea s că standarde duble. Pe vremea când – aşa cum arată Cristian Pătrăşconiu pe blogul său -, Mona Muscă, omul cel mai popular al PNL-ului, îl ţinea în umbră, Antonescu a ţâşnit coleric din insignifianţa veşnicei adormiri şi-a devenit de-o intransigenţă vecină cu ghilotina. Atunci, a simţit că poate prinde un loc mai în faţă, deşi CNSAS-ul încă nu-şi dăduse verdictul. Atunci, era de-o intoleranţă luciferică. Atunci, securiştii îi provocau vomă, făcându-l să regurgiteze principial.

Astăzi, deşi ştampilat în frunte, Dan Voiculescu e frecventabil. Ba chiar îngurgitabil. Cu Antene cu tot. Nu-ţi trebuie multă imaginaţie să prevezi că înjosirea PNL nu-i va aduce procente, ci ponoase. Dintr-o simplă mişcare, PNL-ul i-a adăugat între inamici şi pe pesedei, deposedaţi de partidul pe care-l foloseau pe post de bordel. Prostia incomensurabilă, de tip Geoană, a liderului penelist are un singur rol: să arate câte parale face alternativa (imaginară) la Traian Băsescu. Aduni, scazi, te scarpini la ceafă, mai zvârli câţiva gâdea, badea, ciutaci pe cântar. Degeaba. Orice-ai mai pune pe talger, obţii la infinit acelaşi rezultat: zero lei şi zero bani. Ce nu se poate contabiliza sunt datoriile acumulate şi costul ruşinii de pe blazonul penelist. Dar astfel de amănunte nu-i dau lui „Chucky” insomnii. Somnul lui Antonescu nu e din categoria „sfetnicilor buni”, ci din speţa coşmarurilor născătoare de monştri.

P.S.: Reacţionând drastic la impostura şi imoralitatea liberalilor din epoca Antonescu, la alianţa vinovată cu „partidul-televiziune”, Vladimir Tismăneanu a decis să returneze Premiul „Ion I. C. Brătianu”, conferit de PNL în 2001.

*              *

*

DEVIS GREBU

*********************************

Via Cristian Pătrășconiu (Facebook photos)

 

*              *

*

FELIX ȘI CÂRLANII – SAU PLANUL OPOZIȚIEI DE A PIERDE ȘI ALEGERILE VIITOARE

Senatul EVZ

Autor: Sorin Ioniță

Marți, 11 Ianuarie 2011

*********************************

Mereu m-am întrebat în ce o fi călcat Băsescu când era mic de are norocul ăsta: nu doar să câştige alegeri după alegeri la milimetru, dar şi să fie cadorisit de soartă cu atare adversari politici.

Cu popularitatea redusă, cu PDL prăbuşit în sondaje, cu o criză care nu se mai termină şi doar un an jumătate până la prima confruntare la urne, ai fi zis că timpul joacă pentru oponenţii săi. Când colo, trăim un nou moment stelar din categoria „Geoană, dragostea mea”. În loc să stea liniştiţi să se uite la film cu punga de popcorn în braţe, aşteptând ca Boc să aducă bugetul ţării pe linie, iar ei să culeagă roadele, cum e regula în politică, marii lideri români de opoziţie nu se pot abţine şi acţionează, strategizează, se dau tumba, ca să se vadă la TV. Pare să fie ca scărpinatul în public: contraproductiv, dar irepresibil.

Nu era suficient că liberalii defilau cot la cot de câţiva ani cu partidul lui Voiculescu (ştiu, dar hai să păstrăm convenţia de limbaj, că ăla ar fi un partid) şi cu PSD, având ca fixaţie demolarea individuală a lui Băsescu. Asta le dădea oricum acces nelimitat la vuvuzelele electronice ale mogulului, dar păstrau măcar aparenţa independenţei. Nu e clar ce câştigă în plus dl Antonescu dacă se agaţă cu acte de sacoul bej în carouri al lui Voiculescu, model Romarta, circa 1976. Dar ce pierde, e limpede: pretenţia de onorabilitate, plus coerenţa propriului partid şi a electoratului său, care, totuşi, nu e compus doar din fanatici dispuşi să înghită orice din ură faţă de preşedinte.

Toate astea sunt însă nimic pe lângă viziunea luminoasă a dlui Ponta, care a ridicat jocul la nivelul 2: într-o emisiune TV şi pe blogul personal a spus cu subiect şi predicat că PSD se va alătura construcţiei, formalizând-o la notariat, astfel încât cele trei partide să meargă împreună în viitoarele alegeri. La localele din vara lui 2012 şi parlamentarele din acelaşi an, PSD, PNL şi PC ar urma să aibă liste comune, deci vor agrea în prealabil asupra unul algoritm de împărţire a candidaturilor la primării, Consilii, preşedinţii de judeţe şi colegii parlamentare. Cu alte cuvinte, filialele se vor înţelege asupra câte unui singur om care să se bată cu candidatul PDL în fiecare dintre aceste competiţii, lăsând în afara cursei pretendenţii din celelalte două partide. Iar resursele vor fi puse cu onestitate la comun şi fiecare va trage pentru colegul de la cealaltă formaţiune.

Întrebarea crucială nu este cât e de probabil să se întâmple asta – ci, în fond, de ce? Pentru care motiv să te angajezi în aşa o construcţie complicată, dictată de la centru contra a sute de micro-interese locale, şi cu ce rezultat net anti-PDL? Altul, adică, decât acela de a reînvia guvernarea din morţi, polarizând politica românească în două tabere, de unde până acum PDL era atacat din toate direcţiile, dând acestuia posibilitatea să iasă din defensivă.

După cum s-a văzut în 2008, a fost o naivitate să speri că într-o atmosferă atât de personalizată, centrată în lideri, decalarea parlamentarelor de prezidenţiale ar putea produce campanii mai raţionale. În 2012, ca şi data trecută, vor fi toate otova, cu primari, prezidenţiabili şi prim-ministeriabili trăgând cu toate tunurile. Deci Băsescu va avea ocazia perfectă să se dezlănţuie contra unei alianţe contorsioniste, ce îşi va reconcilia cu greu ideile despre impozitare şi proprietate, deasupra căreia va pluti zâmbetul serafic al Securităţii. Iar publicul va avea o alegere simplă: lista pestriţă a lui Boc, sau lista pestriţă a alianţei antifasciste şi antiimperialiste Ponta-Antonescu-Voiculescu, ce practică deja o gargară rococo faţă de care Caragiale e mic copil. Nici nu merita PDL să ajungă aşa de uşor în situaţia de bătălie 50-50%.

În plus, ce sens are să anunţi o asemenea alianţă cu termen de valabilitate 2019, ţinută împreună doar liantul anti-anticorupţiei şi ostilitate faţă de Băsescu, din moment ce acesta nu va mai fi oricum preşedinte din 2014 încolo? Cât de plauzibil este că baronii PSD, cei ai PNL şi firmele lui Voiculescu vor guverna liniştiţi împreună dacă singura idee politică pe care o au acum în comun – suspendarea preşedintelui – nu va mai fi de actualitate, iar DNA, ANI sau alte instituţii care mai deranjează cât de cât politicienii vor fi puse rapid cu botul pe labe în primul an de la preluarea puterii de noua echipă galactică?

Marele câştigător din acest plan este, bineînţeles, Voiculescu. Pentru a N-a oară se va strecura în parlament (şi în conducerea acestuia) deşi are doar zecimale de voturi, jucându-şi avantajele comparative mai abil decât cârlanii cu care s-a întovărăşit: faţă de adolescenţii întârziaţi Ponta şi Antonescu, are în plus o televiziune pe care le-o flutură în faţa ochişorilor pofticioşi de luminile rampei; faţă de mogulul-filosof al culturii Vîntu are în plus un partid şi un cash-flow mult mai bun.

*              *

*


Prioritatea politică a anului 2011: Deratizarea și dezinsecția P.N.L.

Miercuri, 29 decembrie 2010

RĂTĂCIREA LUI CRIN ANTONESCU

Ștefan Vlaston • decembrie 28, 2010

«Ultimele declaratii ale lui Crin Antonescu sunt aiuritoare, demonstreaza ca liderul PNL si-a piedut busola politica, daca a avut-o vreodata.

In ultima sa aparitie televizata, Crin Antonescu declara, cu subiect si predicat: “Sugerez o alianţă, o comasare a acestor două mari partide. (…) Trebuie foarte repede să punem la o parte diferenţele dintre noi. Este limpede ce ne uneşte”.

In primul rand ca una este alianta, alte e “comasarea”. Daca alianta este un concept legal, comasare ce inseamna? Absorbtia unui partid de catre celalalt? Si cine absoarbe pe cine, Antonescu pe Ponta sau invers? Mister!

Cat despre afirmatia “Este limpede ce ne uneste”, aceasta este limpede, intr-adevar. Ii uneste ura fata de Basescu si fata de actuala coalitie. E clar. Nu e clar cum poti conduce o tara, o societate, o economie, bazati doar pe sentimentul de ura. Fara directii programatice, fara un minim de doctrina comuna, fara un program de guvernare comun, bazat pe ce? Cota unica sau impozitare progresiva, stat social sau stat minimal liberal, redistribuirea saraciei (ca bogatie nu prea avem) sau sprijinirea intreprinzatorilor, ajutoare sociale sau  libera initiativa ca baza a cresterii economice?

Cand ultimele actiuni ale opozitiei, motiuni de cenzura, contestatii la CCR, participarea la consultarile de la Cotroceni, votul in Parlament, au dovedit o dezbinare mai mare ca oricand, orgolii si lipsa de compromis, risti sa te acoperi de ridicol vorbind de “comasarea” celor doua mari partide, unul de stanga, altul de centru dreapta (cel putin prin doctrina si program). Si ce fac cu nucleul dur electoral al celor doua partide? Se vor pupa ele in Piata Independentei?

Si cine va conduce noua forta politica “comasata”, Ponta sau Antonescu? Este posibila o conducere bicefala? Cine va fi premierul? Ce pondere sa aiba in guvern? Egale? Cel putin sa se  certe la tv, sa avem circ gratis.

Caragiale mai actual ca oricand. Catavencu si Tipatescu in actiune.

In aceeasi emisiune Antonescu ii considera vinovati pe PD-L-isti pentru “dezastrul economiei romanesti”.  Asta le intrece pe toate. Adica nu Tariceanu si Vosganian sunt vinovati ca au dublat salariile si pensiile, contand pe o “duduiala” economica infinita, ca au praduit 3-4 miliarde de euro in doua luni, inclusiv banii luati pe BCR, ci actualii guvernanti, care s-au trezit la inceputul lui 2009 cu un deficit bugetar de 5,3%, dupa o crestere de 8%, cu arierate de 1,5 miliarde euro, cu dezechilibre structurale in toate bugetele, (de stat, de pensii, sanatate, ajutoare sociale, etc.), cu 1,4 milioane de bugetari, desi luasera tara cu 800.00 de bugetari si 1,5% deficit bugetar in 2005.  Adica toti specialistii romani (Isarescu, Daianu, Baltazar, Croitoru) plus cei de la FMI, UE si BM sunt tampiti, singurii destepti sunt Antonescu, Ponta, Tariceanu si Vosganian.

Isi mai propune Antonescu sa atraga si UDMR de partea lor.

Opozitia a  tot anuntat in lunile anterioare ca zeci de parlamentari ai puterii sunt pregatiti sa treaca la partidele din opozitie, lucru ce nu s-a intamplat si acum isi propun, nici mai mult nici mai putin, sa atraga tot UDMR alaturi de opozitie. Doar ca pragmatismul si intelegerea corecta a fenomenelor sociale si economice este o caracteristica a managementului UDMR. Nu cred ca dau doi bani pe cantecele de sirena ale opozitiei.

Vorbeste Antonescu despre fraudele si coruptia actualului regim. Probabil ca sunt. De ce nu-si prezinta dovezile la DNA, asa cum a facut Catalin Tolontan in cazul Ridzi. Dupa cazurile Solomon, Gutau, Banias, Ridzi si altele, exista premise ca  in   cazurile documentate sa fie intreprinse cercetari penale. Asa este corect. In loc sa vorbeasca ore sir la tv-uri despre coruptie, asa la modul general, mai bine ar duce dovezile pe care le are la DNA, la presa. Altfel, ce credibilitate se asteapta sa aiba? Ca si Stalin a omorat milioane de oameni cu argumentul “se stie” (kak izvestno), ca persoana x este dusmanul poporului. N-am depasit faza asta politica? Se pare ca nu.

Antonescu nu renunta nici la suspendarea Presedintelui Basescu. Nu conteaza daca va avea sau nu, abateri grave de la Constitutia Romaniei. Astea se prezuma a fi existat oricum si pana acum.

In concluzie, exista doua posibilitati. Ori Antonescu n-a invatat nimic din acesti multi ani petrecuti in politica, ori ne crede asa de prosti ca inghitim orice debiteaza domnia sa, seara de seara, pe la tv-urile prietene.

Cu sinceritate si prietenie ii spun sa nu conteze pe a doua alternativa.»


București Sat

Marți, 21 decembrie 2010

Valentin Protopopescu, doctor în filosofie: «Comuniștii i-au mutat pe țărani la oraș fără să le fi oferit un model de urbanitate. În București nu am ajuns, nici măcar în 2010, să vorbim despre populație urbană.»

de Cosmin Navadaru HotNews.ro
Vineri, 17 decembrie 2010, 9:17 Life | Prin oraş

„Astazi, mahalaua din Bucuresti s-a mutat in centru, iar centrul nu e nicaieri”, a explicat Valentin Protopopescu, psihanalist si doctor in filosofie, in cadrul dezbaterii „Bolile orasului sau divortul in societate”. Cu ocazia evenimentului desfasurat la mijlocul acestei saptamani, s-a mai discutat despre impactul pe care l-a avut vechiul regim asupra vietii la oras si la sat. „In 1938, Bucurestiul avea cam 800.000 de oameni. Putem spune ca erau niste insi relativ bine urbanizati. Ce au facut comunistii? I-au destarat pe acesti tarani. Si-au pierdut identitatea taraneasca fara sa capete o identitate urbana. La tara, fiecare era responsabil de bucata lui de pamant, de partea lui de ulita. La oras, nimeni n-a mai raspuns de nimic. De unde si mizeria monstruoasa care ne bantuie zilnic iesirile in urbe”.

„In Bucuresti, nu am ajuns, nici macar in 2010, sa vorbim despre o populatie urbana asa cum se intampla in cazul oraselor Paris, Viena, Budapesta”, a spus Valentin Popescu, eseist si doctor in filosofie al Universitatii din Bucuresti, intr-o discutie despre „bolile” Capitalei Romaniei.

„De ce? Pentru ca Bucuresti a fost un targ. Printr-un accident istoric nefericit, evident, pentru ca nu are o asezare strategica (este situat intr-o zona extrem de afectabila de seisme si este abordabila de catre orice invadator), Bucurestiul a devenit capitala intai a Regatului, apoi a Romaniei Reunite”.

Structura sociala si psihologica a Bucurestiului

„Care a fost structura sociala, psihologica a acestui targusor? O casta, boieri, oameni care au facut averea la tara, pe urma tarani care s-au asezat pe la periferie, clacasi. Boierii s-au urbanizat.

In istoria Romaniei, daca a existat o generatie pozitiva, care a facut realmente ceva pentru neamul asta, este generatia de la 1848. E vorba de copiii boierilor de a doua, a treia, a cincea generatie, care au studiat la Palermo, la Paris, la Berlin. Sunt oameni care chiar si-au dedicat puterile, averea si inteligenta edificarii unor institutii, unor relatii intre oameni, unor valori, unor principii.

Romania moderna, asa cum o cunoastem astazi si asa cum am monstenit-o, vine de la pasoptisti. Si nu ma refer doar la 1821-1848 si gata, ci si la Unirea lui Cuza, la reformele lui, la Razboiul de Independenta, la Banca Nationala a Romaniei, la Universitatea din Bucuresti, la Armata, la Biserica, la tot. Lucrurile se termina, paradoxal, in 1918. Romania Mare nu mai are aproape nici o legatura cu generatia aia stralucita de la ’48. Intervine politicianismul intr-o masura gregara si patologica.

In 1938, Bucurestiul avea cam 800.000 de oameni. Putem spune ca erau niste insi relativ bine urbanizati. Indiferent ca e vorba de centristi, de tipii bogati care traiau in proximitatea centrului, sau de excentrici. Existau mahalale, dar erau adevarate lumi paralele centrului, lumi urbane, cu traditiile, cu valorile, cu codurile lor. Astazi, mahalaua din Bucuresti s-a mutat in centru, s-a centralizat, iar centrul nu e nicaieri. O mare contributie la acest proces de dezurbanizare a metropolei au avut-o comunistii. Intr-o maniera foarte simpla. De la 800.000 de locuitori in ’38, Bucurestiul a ajuns sa aiba, in 1989, 1,7 milioane – cifra declarata. Dar cred ca erau vreo 2,5 milioane, nedeclarati si neinregistrati. De unde au venit oamenii astia? De la tara”.

Blestemul colectivizarii comuniste

„Nu se cuvine sa-i dispretuim in nici un fel pe tarani. Dar cred ca e o realitate trista asta: taranii reprezinta astazi o mitologie. Pot fi gasiti in formol la Muzeul Taranului Roman, la Muzeul Satului, sau oameni foarte in varsta, pierduti intr-un fund de tara necunoscut. Adevaratii tarani s-au dus de mult. Comunistii au avut grija de lucrul asta, au lucrat foarte eficient: prin colectivizare. Au ras temelia satului romanesc, care era un sat autentic. Care avea un cod moral, o viziune filosofica despre lume, avea o religiozitate crestina, dar puternic infuzata de influente pagane stravechi”.

„Ce au facut comunistii? I-au destarat pe acesti tarani, pe cei care s-au opus i-au ucis, le-au luat proprietatile si i-au exportat la oras, unde au fost construite marile platforme industriale. I-au mutat pe tarani la bloc, i-au facut sa locuiasca unii deasupra altora, fara ca prin asta sa le fi oferit un model de urbanitate. Practic ei si-au pierdut identitatea taraneasca fara sa capete o identitate urbana.

La tara, fiecare era responsabil de bucata lui de pamant, de partea lui de ulita. La oras, nimeni n-a mai raspuns de nimic. De unde si mizeria monstruoasa care ne bantuie zilnic iesirile in urbe”.

„Si atunci ne punem intrebarea: cum sa ne respectam? Cum sa fim sanatosi, cum sa prevaleze supraeul nostru in relatiile interumane? Cata vreme noi nu avem o identitate, nu stim de unde pana unde se intinde aceasta. Aceasta este istoria individuala a unei boli pe care as numi-o agresivitatea patologica a pseudocetanilor unei metropole ca Bucurestiul, hibrizi, oameni struto-camila, fara identitate si mai ales fara o perspectiva, fara un viitor. Traiesti de azi pe maine, incerci sa-ti astamperi instinctele de supravietuire, sa-ti proiectezi dorinta, libidoul, astfel incat sa-ti fie cat mai bine in detrimentul celorlalti. Nu asa se intampla la Paris, la Praga sau la Budapesta. Din acest punct de vedere, nu avem nici o sansa.

REFERINTE

In 1906, banii alocati pentru canalizarea unui oras erau cheltuiti pe realizarea unei gradini. Explicatia primarului: „am preferat o opera care sa se vada”


Petre Barbu, „Presa ca o flegmă”

Duminică, 24 octombrie 2010

__________________________________________________

Presa ca o flegmă

Petre Barbu, senior editor • 22 octombrie 2010

__________________________________________________

Pentru cine facem presă: pentru propriile interese sau pentru public?

«Stenogramele discuţiilor lui Sorin Ovidiu Vîntu cu ziariştii şi managerii trustului său de presă seamănă cu nişte flegme. Groase şi verzi. Am simţit un puternic disconfort al viscerelor când am citit cum Stelian Tănase îi cerea voie patronului să se ducă la TVR 1 să comenteze rezultatele alegerilor prezidenţiale. („Problema ­este să nu te superi tu sau Realitatea să-mi zică…”) Parcă Stelian cerea voie tatălui să se ducă afară, să se joace cu p… în nisip. În faţa patronului nu mai era analistul politic tobă de păreri, care măcăne jovial în fiecare vineri seară cu Mircea Dinescu. (Şi când mă gândesc că Tănase a condus cândva „Revista 22” şi a fost membru fondator al GDS!).

Ce jalnic mi s-a părut Cornel Nistorescu care i-a dat în gât pe „ăştia de la Realitatea”, care „au de două zile caseta cu povestea Alro şi nu vor s-o dea”. Imaginea lui Nistorescu, care îi şuşoteşte în ureche stăpânului cât de proaste şi rele îi sunt slugile, este memorabilă, oricât am blama aceste stenograme. Ce caraghios este „faimosul” manager de presă Sergiu Toader, care aproba, ca un yesman desăvârşit, „strategia de business” a stăpânului. („Absolut! OK! E corect, da!”)

M-am ţinut de burtă, de parcă băusem pilitură de electrozi de sudură cu suc de roşii, când am citit cum gomosul Doru Buşcu se făcea preş şi cum simandicosul manager de la Realitatea TV, Cătălin Popa, îi raporta „cârmaciului” ultimele „realizări”. Să mai spun ceva despre odiosul Bogdan Chirieac? (Şi când mă gândesc cu câtă emfază vorbeşte despre geostrategia politică a Rusiei…)

Aceste flegme au un singur destinatar: consumatorul de presă (scrisă şi audiovizuală). Modul acesta de administrare a presei exclude cu cinism publicul. Mai mult, îl umileşte. Românul care scoate din buzunar bani pentru a cumpăra produsele de presă şi cărora le asigură audienţa (vânzările de publicitate!) este ignorat şi manipulat. Dacă trusturile de media din România, aflate în proprietatea aşa-numiţilor moguli, funcţionează după astfel de „strategii de business”, să nu-i mai mire pe ziariştii oneşti de ce scade audienţa muncii lor. Pentru că alţii, slugi şi pupincurişti de vocaţie, le îngroapă credibilitatea. În fond, pentru cine facem presă: pentru propriile interese sau pentru public? Ce încredere mai poate avea consumatorul de presă într-un jurnalist onorabil şi cinstit, care munceşte la trusturile lui Vîntu, Voiculescu şi Patriciu? Mai ales când trăieşte tot timpul cu suspiciunea (sau dovada) că informaţia pe care o cumpără este otrăvită! Sau totul este umplut cu flegmă şi publicul nu mai are scăpare?

Aceste stenograme nu vor schimba faţa (sau feţele) presei româneşti. Să le căutăm scuze acestor oameni de presă sau să le plângem de milă este ca şi cum am juca rolul unui chelner care, înregistrând plângerea unui client că ciorba îi miroase a urină, l-ar chema pe bucătar şi acesta, după ce ar evalua situaţia, ar scuipa gros şi verde, asigurându-l pe client că a adăugat ingrediente naturale. Poftă bună!»