Othello

Joi, 12 Decembrie 2013

wp-am-creionul-chimic111111Oricât l-am admira și oricât de recunoscători trebuie să-i fim Președintelui Traian Băsescu pentru tot ceea ce a făcut ca ministru al transporturilor, ca primar general al capitalei, ca președinte de partid, ca șef al opoziției dar și al puterii, ca Președinte al României, ca reprezentant al nostru și al țării în fața lumii civilizate și – last but not least – ca inițiator și promotor consecvent al unor reforme fără precedent în cei 24 de ani postcomuniști, nu putem să nu remarcăm – cu amărăciune în ceea ce mă privește – izolarea periculoasă și tot mai profundă în care se autosituează.

Acel „Adio PDL” l-a spus „la cald”, dintr-un orgoliu rănit de „partidul-fiu” care, pe față, nu l-a mai „ascultat”. Nu poți părăsi un partid, trântind și ușa, numai pentru că, la un moment dat, are o altă conducere, așa cum au făcut, odinioară, Petre Roman, Alexandru Sasu sau Bogdan Niculescu Duvăz.

După acel „adio”, care putea rămâne un divorț amiabil, au început partajul, acuzele și aruncatul cu boarfele în cap. Noua amantă cerea…

Nu poți fi Traian Băsescu și să te răzbuni pe un întreg PDL pentru niște vorbe ranchiunoase ale lui Cezar Preda, sau pentru niște concesii făcute unui aparat de partid greu de întreținut și mai ales de păstrat în opoziție. Nu cred că autorul compromisurilor cu „soluția imorală” Dan Voiculescu, cu PSD-ul lui Geoană, sau cu Ponta, la trocul Nițu-Kövesi, se poate supăra pe vreun compromis al altcuiva.

Este absolut inexplicabil modul deplorabil în care Traian Băsescu s-a putut distanța, și ieri, de o persoană ca Monica Macovei, lăsându-se indus în eroare de niște consilieri mici, intriganți și ticăloși precum Iago. A-i pune perna pe față Monicăi Macovei dintr-o gelozie othelliană nu este o crimă, ci, mai grav, un abuz și o prostie. Înțeleg să nu-i retragă lui Laszlo Tökes ordinul național „Steaua României”, la pâra unor individe precum Corina Crețu sau Gabriela Vrânceanu Firea, dar să-i retragă încrederea Monicăi Macovei la instigarea unor personaje chiar mai jalnice decât cele două menționate mai înainte, mi se pare o imensă nedreptate.

La Traian Băsescu „îndepărtările” apropiaților sunt remarcabile și istorice. Să nu uităm despărțirea de Andrei Pleșu. Și altele… Multe generatoare de antagonisme ulterioare dure: Adriana Săftoiu, Alina Mungiu Pippidi, Renate Weber etc. Nu contează cine a avut dreptate, ci efectele. Acum, i-a trimis, rând pe rând, la coșul de gunoi pe toți cei din „echipa Blaga”, pe Cătălin Predoiu, pe Mihai Răzvan Ungureanu, fără să propună nimic consistent sau măcar real.

A critica atât de violent și de gratuit o personalitate ca Monica Macovei, pe baza unei minciuni (demontate admirabil de Andreea Pora într-un remarcabil de corect articol din „Revista 22”), doar pentru a face hatârul vindicativ al unui zero barat, pardon… zero ixat ca Cristian Preda, mi se pare o greșeală aproape fatală.

Pentru că acest nou atac, și la Macovei, este un semnal: „cine nu e cu mine, cum vreau eu, când vreau eu, e împotriva mea!”. Dar Macovei nu e un Ioan Oltean sau un Cezar Preda. Or, împotriva lui Traian Băsescu sunt deja bandele de mafioți politici socialiști, toți cei care îl urăsc profund și defintiv și vreo 7 milioane de imbecili, care azi au puterea absolută (și o vor mai avea chiar și poimâine). Aceste bande de răufăcători naționali încă stau la gardul Cotrocenilor lătrând cu cașchetele în mâini, dar la anul, în decembrie, când Traian Băsescu va ieși din curtea palatului, se vor dezlănțui. Și atunci, fără puterea prezidențială de azi,  nu va mai avea nici Curtea Constituțională, nici CSM-ul, nici Comisia Europeană, nici ambasadele și, sunt sigur, nici pe mulți dintre cei care azi se gudură pe lângă el, sau se bagă în față „la fotografie”. Mulți dintre „băsiștii” de azi vor întoarce tabloul prezidențial de pe perete pe partea cealaltă, ca în memorabila scenă de film cu abilul francez care, în funcție de evoluția frontului, întorcea un tablou ba pe partea cu mareșalul Pétain, ba pe partea cu generalul De Gaule.
Mi se pare o iluzie inexplicabilă detașarea cu care Traian Băsescu vorbește despre viitorul său idilic și bucolic.

Cu Baconschi, Funeriu, Papahagi sau Cristian Diaconescu (nu mai vorbesc de musculițe  precum Tomac sau Marian Preda, sau de viespi toxice precum Lăzăroiu), Traian Băsescu nu se va putea apăra de cumplita răzbunare a tuturor penalilor, comuniștilor și turnătorilor care vor deschide cutia Pandorei: dosarele vechi, altele nou fabricate, chemări la anchete în fața unor Comisii Parlamentare, procese penale etc.

Când va avea nevoie de ajutor în Parlamentul României sau în Parlamentul European CINE o să-l susțină? PMP-ul? Cristian Preda? Tomac? Paleologu? Dar în stradă, dacă va ajunge ca Timoșenko? Asociațiile de pensionari recrutate de PMP?

Politica se bazează pe alianțe, iar Băsescu e pe cale să le sabordeze pe toate. Pe timp de furtună, a sabordat transatlanticul PDL „salvându-se” pe sine (așa cum un comandant de navă nu trebuie să facă) pe pluta „Mișcării Populare”. Un fiasco politic care, în București, în plină lovitură de stat și în plin dezastru fiscal, n-a reușit să mobilizeze decât… 200 de persoane, dintre care o bună parte erau de la PDL și de la FC.

Mizarea pe jumătatea de PDL a Elenei Udrea a devenit, azi, un joc la cacealma. Mult mai riscant decât în momentul Convenției PDL. Mașina „Mișcarea Populară”, deși e marca „Băsescu”, are motor de Mobră, roți de trotinetă, caroserie de cart, zahăr în benzină și frâna de mână trasă. Iar volanul e înțepenit în neputință, ură și intrigi.

Reîntoarcerea la „Garaj” cu o asemenea mașină mi se pare mult mai puțin romantică decât data trecută.

Momentul fatidic decembrie 2014 se apropie și în minuni eu nu pot crede. „Othello” se termină prost.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2013

 

Anunțuri

«Sindromul Stockholm»

Miercuri, 19 Iunie 2013

wp-am-creionul-chimic111111«Sindromul Stockholm descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să simpatizeze cu răpitorul. Persoanele captive încep în a se identifica cu răpitorii, ca și un mecanism defensiv, din teama de violență. Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât intr-o situație de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiție imposibilă. Încercările de evadare sunt și ele percepute ca și o amenințare, întrucât într-o tentativă de evadare, există marele risc ca cel răpit să fie afectat și rănit.

Drept consecință, victima devine hiper-vigilentă în privința nevoilor răpitorului și neștiutoare în privința propriilor nevoi. Separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă, intrucat ar pierde singura relație pozitivă formată – cea cu răpitorul.» (cf. Wikipedia)

Dacă extindem puțin accepțiunea termenilor „răpitor” și „captivitate” spre sensurile lor figurate și o circumscriem politicului, raportând-o la situațiile politice recente din România, nu e greu de constatat că, la noi, o mare parte chiar a electoratului care nu a votat USL anul trecut, care detestă tot ceea ce însemană USL, începe să sufere în mod evident de acest sindrom.
Dar nu numai electoratul, fenomenul începând să fie tot mai vizibil și la… anumite persoane.

Sindromul Stockholm

«Numele acestui sindrom provine dintr-un caz real de jaf la o bancă din Stockholm, caz în care jefuitorii au ținut captivi angajații băncii pentru 6 zile (între 23 și 28 august 1973). În acest caz victimele s-au atașat emoțional de răpitori și chiar le-au luat apărarea ulterior eliberării.» (cf. Wikipedia)

Comparați fiecare termen al definirii „Sindromului Stockholm” cu fapte petrecute vara trecută și cu un anumit comportament ulterior, zis de… „coabitare”. E interesant… 😉

 

***

© Alexandru Dan Mitache • 2013


Viktora(r)sch Ponta pus la zidul Berlinului

Marți, 11 Iunie 2013

BERLIN, 10 iunie 2013, orele H:00 – H:13

Golanul român Victor „Arșloh” Ponta, posesor al unei germane flatulente și concise, dar tehnice, într-un memorabil și istoric dialog cordial, sincer și constructiv cu cancelarul german Angela Merkel…

MERKEL PONTA

ACESATĂ IMAGINE ȘI TEXTELE DE MAI SUS CONSTITUIE UN PAMFLET ȘI ELE TREBUIE PRIVITE, CONSIDERATE ȘI INTERPRETATE CA ATARE

***

© Alexandru Dan Mitache • 2013


Principiul darwinist al lui Peter

Sâmbătă, 8 Iunie 2013

Viva-La-Evolution„Să devin mai mult decât un sergent de stradă? Nu mă gândesc la asta. Sunt un bun sergent de stradă și aș putea lesne deveni un căpitan prost și, fără îndoială, un general chiar și mai prost. Știm asta din experiență.”

Chestia asta, extrem de adevărată, a scris-o prin 1767 Lessing, în piesa „Minna von Barnhelm”. Ideea a fost reluată, generalizată și transformată în principiu de către ierarhologul canadian Laurence J. Peter, două sute de ani mai târziu, în 1969.

Astfel a apărut „PRINCIPIUL LUI PETER”:

«În orice ierarhie fiecare salariat tinde să-și atingă nivelul de incompetență.»

Teoria afirmă că membrii de succes ai unei organizații ierarhice sunt promovați succesiv până la nivelul lor maxim de competență, după care, o promovare ulterioară îi ridică la un nivel pentru care nu mai sunt competenți, ci incompetenți, poziție de la care nu mai sunt promovați, dar nici retrogradați.
Ceea ce face ca orice post dintr-o ierarhie să tindă a fi ocupat de persoane incompetente.

PeterPrinciple

Dacă „Principul lui Peter” se limitează la hierarhiile profesionale, sociale sau politice, mie mi-a venit ideea să-l extrapolez și la altă ierarhie, de fapt cea mai cunoscută, anume la… ierarhia speciilor.

Ne uităm în jur și vedem zilnic zeci de indivizi, dintre cele câteva milioane de români aflați în această situație privilegiată, care, prin evoluția speciilor, au ajuns oameni, deși nivelul lor maxim de competență a fost atins atunci când erau încă… maimuțe.

 Mircea Badea, de exemplu, vă spune ceva?

***

© Alexandru Dan Mitache • 2013

 


„Reforma” în PDL vine de la Lubianka

Duminică, 24 Februarie 2013

wp-am-creionul-chimic111111Acest articol este un articol „de dreapta”. De ce? Pentru că se adresează unor oameni informați, cu capacitate de analiză și de sinteză, cu discernământ, capabili să iasă din șabloane, idei preconcepute și lozinci și, nu în ultimul rând, inteligenți.

Făcând un excurs „istoric”, vom remarca și reține o dată extrem de importantă prin implicațiile ei: data de 13 septembrie 2011.

Este o dată de referință, de la care, dacă avem memorie bună, ne vom aminti că s-au acutizat atacurile, pe toate planurile, la P.D.L. Aceste atacuri nu au nicio legătură reală cu măsurile de austeritate ale guvernului Boc, invocate ca pretext, ci ele au fost concentrate, concertate și planificate în mod riguros și minuțios, conform unui plan sofisticat, extrem de inteligent, mult mai inteligent și mai… profesionist decât sunt în stare să conceapă orice Iliescu, Năsatse, Voiculescu, Hrebenciuc, Ponta sau Antonescu la un loc. Este un plan de „război psihologic” în care au fost atrase și manipulate magistral două forțe, aparent antagonice: poporul, opinia publică – pe de o parte – și intelectualitatea, societatea civilă – pe de altă parte -.

Așadar, împotriva P.D.L. au fost asmuțiți ambii factori: și prostimea și elitele.

Să vedem când am mai avut o situație similară și un plan identic. Planul de care vorbim este surprinzător de vechi. El a fost conceput cu peste 50 de ani în urmă într-o sinistră clădire, de tristă amintire dar și de trist prezent, dintr-o piața moscovită: Piața Lubianka. Avea un unic scop subversiv și propagandistic. Acela de a submina puterea și influența Statelor Unite ale Americii în lume și, colateral, ale „lumii libere” în războiul rece care abia începuse.

E momentul să ne amintim că data de 13 septembrie 2011 este data la care România și S.U.A. au semnat „Acordul privind amplasarea unor elemente ale scutului antirachetă în România”. Coincidență? Nicidecum. A fost momentul „picătură care umple paharul” din care guvernarea din România nu mai putea fi tolerată de Moscova. Odată cu momentul descoperirii rezervelor de gaze de șist, a celor de hidrocarburi din subsolul platoului continental și a aurului de la Roșia Montană (ați văzut că furibundele campanii „ecologice” au încetat ca prin minune odată cu preluarea puterii de către U.S.L.).

Make Love Not WarÎn anii ’60, U.R.S.S., prin Primul Directorat al K.G.B., a început manipularea opiniei publice și a intelectulailor din S.U.A. și din Europa Occidentală. Ca și astăzi în România, agenturile comuniste sovietice au infiltrat și au inoculat în conștiința colectivă țintă – oameni cu o oarecare deschidere intelectuală – idei generoase, aparent mărețe și absolut de îmbrățișat: lupta pentru pace, oroarea de război și de atrocități, libertatea, iubirea aproapelui, dezarmarea, dreptatea socială, pericolul nuclear, naționalismul, repulsia față de acțiunile clandestine ale C.I.A. etc. Cei de o anumită vârstă își vor aminti marile manifestații populare împotriva înarmării nucleare a Pentagonului și a N.A.T.O. (mai ales cu arme superioare celor sovietice, rachetele de croazieră Pershing), împotriva războiului din Vietnam, împotriva C.I.A., împotriva establishment-ului capitalist în general. Cei mai tineri își vor aminti, poate, doar scena din filmul „Forrest Gump”. Atunci, în anii ’60-’70, K.G.B.-ul a confiscat practic o mare parte a mișcării hippy, a „dictat” în Imagine și în multe din piesele lui Bob Dylan, Joan Baez sau Leonard Cohen, a „regizat” filmele anti-C.I.A. ale lui Costa Gavras. Era vremea în care studențimea occidentală se revolta violent și umbla cu efigia criminalului Che Guevara pe piept. Efectele au fost dezastruoase în lagărul socialist, unde dictaturile comuniste primeau material de propagandă de dat zilnic la „Telejurnale”.

Atunci, ca și astăzi în România, existau talibani ai luptei pentru pace și fundamentaliști ai „principiilor democratice sovietice” pe care Doamne ferește să-i fi contrazis, că te luau la goană ca și astăzi unele bloguri.

Hippy protest

Lennon warAstăzi se știe cu precizie că K.G.B.-ul este cel care a orchestrat, organizat și subvenționat financiar, prin telecomenzi și pe căi extrem de sofisticate și de perverse toate aceste mișcări și luări de poziție. În S.U.A., în Europa Occidentală și în Japonia, propaganda manipulată de la Moscova, prin intermediul organizațiilor pacifiste, al partidelor comuniste locale, dar și prin acțiunile și poziționările militante iresponsabile și tembele ale multor intelectuali de marcă, a provocat un antiamericanism și un anticapitalism acerb, exprimat prin „Yankees go home”, prin dezafectarea multor baze militare americane, prin demoralizarea trupelor din Indochina și printr-o cauționare doctrinară a comunismului bolșevic.

Nimeni astăzi nu trebuie să uite că atunci, ca și astăzi, opinia publică, organizații civice și o parte importantă a intelectualității au luptat, inconștient și iresponsabil, și tot în numele unor principii,  pentru subminarea democrației occidentale și pentru interesele hegemonice ale U.R.S.S. și ale comunismului în lume.

KGB

Revenind la situația din România și la P.D.L., îmi este imposibil să nu fac analogii inevitabile. În numele unor „principii” frumoase, se lovește consecvent și stupid în P.D.L., căruia deși P.P.E.-ul nu-i reproșează nimic, propriii săi membri de frunte îi reproșează vrute și nevrute, dar este lăsat U.S.L.-ul să câștige alegerile cu 70%!

Planul tip K.G.B. a început treptat. Mai întâi s-a explicat, în toată mass media, că aceia care fuseseră foarte buni în 2004 și 2008 și 2009 au devenit, brusc, niște ticăloși corupți sau răuvoitori sau rămași feseniști de stânga (tripleta BVB, Băsescu că s-a luat de rege sau de Arafat, Boc, Udrea, șefii filialelor locale etc.). Apoi că P.D.L. nu se deosebește cu nimic de U.S.L. (în ciuda tuturor evidențelor contrare), ceea ce a indus neparticiparea masivă la vot. Nu voi insista, pentru că mișcările și „temele” se știu, la fel cum se știu și efectele.

Este imposibil de admis că cineva cu creier și responsabil, foarte supărat pe oameni ca Vasile Blaga, preferă o viață controlată, deocamdată doar legislativ și executiv, de o majoritate zdrobitoare formată din mafioți, corupți, corupători, turnători, securiști, plagiatori, mincinoși, condamnați penal, comuniști, ultra naționaliști, derbedei, nebuni, analafabeți, cocalari, mâncători de rahat, lingăi, paiațe, curve, incapabili, incompetenți, tâmpiți etc. care trag țara spre est, îndepărtând-o tot mai fățiș de vest și de la parcursul ei euro-atlantic.

Pattern-urile planurilor de atac sunt izbitor de identice. Astă vară, electoratul bucureștean de dreapta a fost „spart” prin plasarea în competiția electorală a lui Nicușor Dan, care „a luat” din voturile lui Silviu Prigoană, favorizându-l nu numasi pe Sorin Oprescu, ci indirect și pe candudații de la sectoare ai U.S.L.

Astăzi, e rândul „reformiștilor” să intre în scenă – deus ex machina –  la fel de intempestiv, în lupta dintre vechi și nou în P.D.L., slăbind aripa nouă, reprezentată de Elena Udrea și favorizând evident aripa veche, reprezentată de Vasile Blaga. Șansele de izbândă ale „reformiștilor” în cadrul Convenției Naționale a P.D.L. din 23 martie, știe oricine, sunt absolut nule, dar candidatura Monicăi Macovei le diminuează pe cele ale Elenei Udrea. Lovitura are dublu efect. O elimină pe jenanta Udrea, dar îl lovesc și pe Traian Băsescu, a cărui favorită este.

Candidatura doamnei Monica Macovei la președinția P.D.L. face parte din același vechi plan făurit la Lubianka și reactivat astăzi, desigur fără ca doamna Macovei să fie conștirentă de acest lucru. S-a mizat doar pe orgoliul și încăpățânarea câtorva persoane – care au și un interes destul de meschin: pretextul de a pleca din P.D.L. fără a fi considerate „traseiste”, pentru a-și asigura prezența la europarlamentarele viitoare pe alte liste – și pe priza oarbă de care se bucură „principiile” în rândul unor categorii sociale cu discernământ labil, dar cu pretenții intelectuale mari. Cei care manevrează și trag sforile în acest caz mizează pe eșecul „reformiștilor”, dar mai ales pe… victoria lui Vasile Blaga. Victorie care va permite celor puși să îngroape P.D.L.-ul să spună apoi: „Iată, P.D.L. este nereformabil! P.D.L. este infrecventabil! P.D.L. este compromis! Jos P.D.L.!”.

Motivul acestei ultime lovituri este unul simplu: orice urmă de opoziție susceptibilă de a demasca complicitatea puterii actuale cu interese străine trebuie eliminată. Traian Băsescu nu mai contează. Va dispărea în mai puțin de doi ani, sau va fi singur singurel. Planul Moscovei, relevat fără mască prin intervențiile de astă vară ale postului de radio „Vocea Rusiei”, a suferit doar pierderea, temporară, a unei bătălii, prin eșecul demiterii lui Traian Băsescu. Victoria finală va surveni numai odată cu demantelarea P.D.L.

De fapt, exact același tip de acțiuni se pot vedea și în sânul P.N.L. Opoziția pro-europeană la actuala conducere anti-europeană din P.N.L. este pe cale să fie anihilată. Forța Civică și Noua Republică, împreună cu liderii lor, au fost distruse din fașă. Dacă suntem atenți, constatăm că de aceleași „forțe” care combat frenetic P.D.L.-ul de vreun an încoace: bloggeri, jurnaliști, moderatori, comentatori, lideri de opinie, analiști. Nu vede nimeni aceste „corelări”?

Argumentele „reformiștilor” sunt deseori ridicole: electoratul de dreapta preferă oameni „curați”, iar „maculata” Elena Udrea ia, la vot uninominal, la Roman(!), mai multe voturi (12.014 voturi, reprezentand 42,5% ) decât, de pildă, imaculatul Adrian Papahagi la Cluj(!) (7.572 de voturi, reprezentând 27%). Elena Udrea este combătută feroce ca fiind compromisă din cauza „percepției negative”, uitând că Teodor Baconschi a fost demis din funcția de Ministru de Externe tocmai pe motiv de… percepție populară negativă. Monica Macovei uită lăturile mincinoase cu care a fost ea însăși împroșcată nu demult și nu mai face diferența între tocurile lui Udrea și votcile ei la Vama Veche, sau între fondurile manevrate de Udrea și mandatele de arestare în alb manevrate de ea. „Dovezile” privindu-le pe cele două doamne sunt la fel de inexistente sau de mincinoase, bazându-se pe exact același tip de zvonistică mizerabilă și de colportări jegoase.

Scopul final este „belarusarea” României. Două partide, pentru menținerea unei aparențe democratice: P.N.L.-ul găștii lui Antonescu, zis „de dreapta” și P.S.D.-ul găștii lui Ponta, zis „de stânga”. Ambele manipulate de la est, de foarte la est.

Să nu neglijăm și să nu uităm disperările insistente și abia mascate ale ambasadorului S.U.A., ale oficialilor guvernamentali americani și ale celor europeni de centru-dreapta, ale organismelor financiare internaționale și ale presei străine privind „reorientarea” României și pericolele geostrategice care o pândesc. Toate acestea sunt o dovadă că planul există.

Asta e!

A bon entendeur salut!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2013


„Nicușor Dan”-ii din PDL

Sâmbătă, 23 Februarie 2013

wp-am-politicoyala1Din păcate, din ambiția meschină de a se menține cât de cât în atenția publică, măcar până la europarlamentare, „reformiștii” din PDL recurg la tot felul de artificii absurde și ridicole. Poate și mai rău…

Azi au venit cu propunerea – plagiată după Elena Udrea – ca la Convenția PDL din 23 martie să participe… 10.000 de delegați. Evident, ei tot nu ar strânge mai mult de vreo 7 voturi, dar se află-n treabă pentru a fi dați la televizor. Fudulia, exprimată langa la adresa PDL, de tipul „ori numai noi, ori la gunoi” este demnă de capul lui Crin Antonescu. Obtuzitatea, aroganța și încrâncenarea cu care acești „reformiști” nu se văd decât pe ei și refuză orice formă de alianță, sau măcar de colegialitate cu aripa într-adevăr reformistă și de dreapta din PDL, demonstrează autism și fanatism politic.

La următoarea Convenție vor cere, probabil, 20.000 de delegați și apoi 40.000. Să nu uităm că la precedenta Convenție, din 2012, au fost vreo 1.225 de delegați. Acum sdunt 5.000… Iar la Convenția Partidului Republican din S.U.A. din 2012 au fost 2.286 de participanți. Iar Cr. Preda vorbește despre Coreea de Nord, când el însuși visează congrese „de masă” pe stadioane.

Măcar Elena Udrea are un interes electoral pragmatic și legitim să ceară un număr mai mare de delegați, dar ăștia ce speră?

Un alt tupeu mi s-a părut și cererea amânării congresului pentru un motiv „căcăristic”, adică pentru trezire tardivă din somn. Nu înțeleg de ce trebuie amânată Convenția PDL (care până azi era extrem de urgentă, nu-i așa?), pentru unii care abia acum s-au trezit că vor să candideze și ei și n-au timp să facă destulă panaramă pe bloguri și la tv.

Nu știm care e intenția reală a „reformiștilor”, dar efectul cert al unei eventuale moțiuni (candidaturi) de ultimă oră a unuia dintre ei este „efectul Nicușor Dan”, adică sabotarea candidaturii Elenei Udrea – fie și numai cu 7 voturi furate – în favoarea lui Vasile Blaga. O stupiditate, sau un plan? Cred că mai degrabă un plan. Un PDL condus în continuare de Vasile Blaga ar putea rămâne un cal de bătaie și un subiect inepuizabil de propagandă pentru „reformiști”, pe când un PDL condus și reformat de Elena Udrea le-ar lua jucăria și i-ar situa pe „reformiști” într-o paranteză soră cu uitarea. Și cu nerealegerea în Parlamentul European.

Talibanii

Toată lumea știa că această Convenție va avea loc pe 23 martie. Blaga și Udrea au putut să-și anunțe candidaturile, „reformiștii” nu. Și e și normal. Blaga și Udrea activează în interiorul partidului, nu numai pe Facebook. Iar Udrea a avut curajul să-și asume riscul.

Cristian Preda a avut, până acum, doar „curajul” de a candida pe listele PDL la europarlamentare și de a candida ca vicepreședinte al unicului candidat la președinția partidului, Vasile Blaga, vara trecută. Mare caracter!

Astăzi, dânsul iar n-a avut curajul să-și anunțe candidatura, deschis, în cadrul CNC, urmând – conform zvonurilor – s-o anunțe pe cale… mediatică, adică tot pentru reclamă.

Cred, din nou, că această cramponare a „reformiștilor” de partidul „mort”, „nord-coreean”, „fesenist” etc. este absolut penibilă și… PARAZITARĂ.

***

© Alexandru Dan Mitache


Căcărău 1er, Le Roi Sommeil

Sâmbătă, 23 Februarie 2013

Cacarau I, Le Roi Smmeil

***

© Alexandru Dan Mitache • 2013