Din ciclul „Mentalități românești”… VOLUPTATEA ABERAȚIEI

Marți, 22 iunie 2010

Cazul din episodul de astăzi al ciclului „Mentalități românești” decurge din cel anterior cu DELAȚIUNEA.

Despre Simona FICA, numai de bine. E deja notorie pentru cretinismele și minciunile pe care le debitează și pe care le răspândește în mod… „exploziv”, spre deliciul unui anumit tip de public stăpânit de VOLUPTATEA ABERAȚIEI.

Ea este autoarea celebrului articol din octombrie 2009 «DOSARUL DE SECURIST AL LUI CRIN ESTE 2456sca/ DSS 01429. A FILAT MINORE, ÎNTREŢINÂND ŞI RELAȚII SEXUALE CU ELE!».

Acum, întoarsă politic pe dos, cu fundul în cap și capul în fund, sau ca românca imparțială, duduia FICA (sună italienește, nu? ca și mecla…) produce marfă pentru tâmpimea cu cifre mici dar avidă de cifre mari, împopoțonându-și „opera” cu un „senzațional” de tip otevist despre Elena Băsescu. Textul ei, spre rușinea neamului românesc, se pare că face furori alergând ca mail-ul și ca gândul pe la toată lumea. Aștept vreun Bănicioiu sau vreun Ghișe să sară cu vila în plisc.

Pentru cine poate „mușca” o asemenea gogomanie, ca aceasta cu vila de apropae UN MILARD DE EURO a EBEI evocată și dată-n gât în articol, iată, în continuarea lui, articolul „replică” al Laurei Cernahoschi de pe „VoxPublica”.

*           *

*

NOUĂ SUTE DE MILIOANE DE EURO, VILA de pe RUE Périé Mazamet Nr. 12, PARIS. PROPRIETAR ÎN ACTE: ELENA BĂSESCU!

«Pe strada Périé Mazamet, la numărul 12, se află cea mai luxoasă vilă din zona Parisului, însăşi strada respectivă fiind una de „fiţe”, unde doar bogătaşii lumii îşi pot permite să locuiască. Imobilul este o rarirate pe piaţa imobiliară franceză deoarece a aparţinut unor înalţi demnitari ai Franţei. O astfel de achiziţie, atât în Franţa, cât şi în mai toate ţările Europei Occidentale, necesită ani de muncă şi un credit ipotecar pentru care cineva ar plăti aproape toată viaţa. Şi totuşi, ea a fost cumpărată, cu PLATA INTEGRALĂ (9 sute de milioane de euro!) – in preţul acesta intră şi două vile, mult mai mari, vecine cu prima (în care au fost cazaţi ofiţeri SPP din garda duduii prezidenţiale), de către Elena Băsescu! Interesant de aflat de unde a avut „fata lui tata” banii cu care a cumpărat superba casă. Mai mult ca sigur, această nedumerire se va adăuga celorlalte suspiciuni pe care opinia publică le are cu privire la prosperitatea familiei lui Traian Băsescu (NOTA REDACŢIEI: informaţiile ne-au fost puse la dispoziţie, printr-un important om de afaceri francez, la rândul său europarlamentar, chiar de către reprezentantul agenţiei imobiliare pariziene prin care EBA şi-a achiziţionat bijuteria locativă de 900.000.000 euro, bani gheaţă!). De unde a avut banii, având în vedere că ilustrul său tată este bugetar cu un salariu de 4000 RON, mama este casnică, iar salariul său de europarlamentar – chiar dacă e consistent – nu i-ar ajunge nici să cumpere un perete al acestei vile? Probabil că din… succesuri, nu?»

Simona FICA

exploziv news

*           *

*

EBA ȘI VILA DE 900 DE MILIOANE. DE EURO
de Laura Cernahoschi

«Am primit zeci, ce zeci! Sute! de e-mailuri referitoare la casa pe care şi-ar fi cumpărat-o EBA la Paris. M-am plictisit deja de subiectul ăsta şi m-am hotărât să tranşez o dată pentru totdeauna prostia asta. Conform e-mailurilor care circulă de nebune prin poşa electronică românească, preluate apoi de bloguri bezmetice şi uşor lansatoare de zvonuri, dar confirmate şi de ditai europarlamentarul (e drept, un europarlamentar căruia i se taie adesea microfonul, pentru că bate câmpii şi în plenul de la Bruxelles) – vorbim de Corneliu Vadim Tudor – EBA şi-ar fi cumpărat o vilă la Paris, în valoare de 900.000.000 de euro, cu bani gheaţă. Ba, mai mul, bloggerii care vorbesc despre această “bijuterie locativă” – cum îi spun ei, postează şi o fotografie a respectivului imobil:

Pentru că vreau să pun capăt naivităţii unora dintre concetăţenii noştri, care insistă cu această prostie, vreau să îi rog să ia în considerare următoarele fapte:

1. Nu există locuinţă de 900.000.000 de euro pe acest pământ. Scurt. Adică aproape un miliard, că la sumele astea, ce mi-e o sută de milioane…Cea mai scumpă casă care s-a vândut vreodată, Villa La Leopolda, a fost cumpărată acum vreo doi ani cu vreo 370 de milioane de euro. În plus, vila asta de 370 de milioane arată cam aşa:

Vila „Leopolda” – Nisa, Franța

Ceea ce mă face să trec la punctul

2. Căsuţa aia din poza vehiculată de bloggeri, pe care am postat-o şi eu mai sus, nu vi se pare cam modestă? Fără curte, lipită de vila de alături, pare mai degrabă o căsuţă burgheză. Acuma, serios, oricât de şic ar fi cartierul, căsuţa aia nu are cum să coste mai mult de cinci milioane. Serios, îi dă ruşini palatul lui Videanu de pe terenul bisericii de la Snagov…

3. Nu se plimbă nimeni cu 900 de milioane de euro cash. Nu are nimeni o asemenea sumă, cash. Nici măcar ăia din topul Forbes. Şi, în sfârşit, ajung la punctul

4. Nu v-aţi săturat să luaţi de bun ce vă toarnă pe gât Vadim Tudor? Vă asigur că el nu crede tot ce spune, iar atunci când declară că dovezile lui constau chiar în statutul său de europarlamentar, mizează pe faptul că beneficiază de imunitate, orice tâmpenii ar înşira.

Acum, să nu mă înţelegeţi greşit. Cine citeşte textele mele din când în când ştie că o simpatizez pe EBA ca pe sarea în ochi, dar aş prefera ca duşmanii săi să o atace cu arme credibile…

PS: În timp ce căutam declaraţiile aberante ale tribunului, am găsit în România Mare o ştirucă: Se închide Voxpublica! Staţi liniştiţi, la locurile voastre. Voxpublica se închide aşa cum şi-a luat EBA vilă de nouă sute de milioane de euro. 😀 »


***

© Alexandru Dan Mitache • 2010


CCR, mater et pater effractoribus?

Joi, 12 noiembrie 2009

WP-AM-OOOPS

O nouă boacănă a Curţii Constituţionale.

«Înregistrările video din dosarul lui Decebal Traian Remeş sunt nelegale. O constată chiar Curtea Constituţională care a fost de acord că este ilegal să interceptezi şi să înregistrezi persoane faţă de care nu s-a început urmărirea penală, aşa cum s-a întâmplat în „Dosarul Caltaboşul”, transmite sambata „Realitatea Tv”. Curtea Constituţională (CCR) a admis că este ilegal să interceptezi şi să inregistrezi persoane faţă de care nu s-a inceput urmărirea penală, aşa cum s-a intamplat in „Dosarul Caltaboşul”. Probele principale pe care se bazează acuzaţiile din „Dosarul caltaboşul” constau intr-o serie de inregistrări in care apar ministrul Agriculturii de atunci, Decebal Traian Remeş, şi fostul ocupant al acestei funcţii, Ioan Mureşan. După ce aceştia au fost trimişi in judecată, avocaţii au ridicat o excepţie conform căreia nu este constituţional să inregistrezi pe cineva in faza de acte premergătoare a unui dosar.

CCR

Şi magistraţii CCR au arătat că interceptările sunt ilegale. „Vom solicita instanţei supreme să constate că aceste mijloace de probă s-au obţinut contrar dispoziţiilor legale şi să le inlăture. Acest lucru inseamnă că judecata nu se va putea sprijini nicipe mijloacele de probă, nici pe probele obţinute din acestea„, a spus Gheorghiţă Mateuţ, avocatul lui Ioan Mureşan. Procurorii au facut inregistrările in baza unui mandat primit de la un judecător in septembrie 2007, inainte să aibă vreo probă solidă pentru a putea incepe urmărirea penală. Cateva zile mai tarziu, acestea au ajuns şi in presă, tot inaintea inceperii urmăririi penale. Dosarul se află pe rolul Curţii supreme.»

> Concluzii logice:

• Bănci, hypermarketuri, magazine, benzinării, instituţii publice sau private, depozite, unităţi militare, etc. vă puteţi pişa pe toate sistemele video pe care aţi dat milioane de euro.

• Spărgători, hoţi şi jefuitori, ba chiar şi criminali, puteţi scăpa de disconfortul purtării de cagule, ciorapi sau măşti pe faţă. Toate înregistrările care vă vor surprinde în acţiune au valoare juridică nulă.

• Magistraţii CCR obişnuiesc, probabil, să mănânce prin supermarketuri, înaintea de trecerea pe la casă. Sau să-şi pună benzină şi să plece fără să plătească…

O tempora, o mores!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009