Un „Katin” cinematografic românesc… cu Mircea Diaconu

Sâmbătă, 29 octombrie 2011
Apropo de potlogarul intitulat „Mircea-Diaconu-Noi-Vrem-Respect”, demn personaj de scenetă satirică de pe vremuri, cu directorași de cooperativă de prestări servicii, nărăviți și aroganți, care-și angajează pe pile matracucele din familie, sau amantele…
În disprețul legii și al bunului simț și cu dispreț pentru o categorie profesională mult mai onorabilă decât aceea căreia îi aparține acest mitocan cu papion – croitoresele («Soția mea nu este croitoreasă, este actriță. Ce vina are ea?») – Diaconu a fost dat în gât, fără drept de apel, de către A.N.I. pentru că, în calitate de director al Teatrului „C.I. Nottara” din București și-a angajat ilegal și abuziv soția.
Cel mai prost, sau cel mai bântuit de fantome teatru din țară în anul 2007 era, așadar, în mod clar, TEATRUL „C.I. NOTTARA” din București.
Altfel nu-mi pot explica cum NICIUN regizor din lume nu a vrut să participe la concursul pentru ocuparea postului de regizor artistic., concurs la care a participat doar soția cinstitului domn MIRCEA DIACONU, cunoscut campion TV al „bunului simț” și cerșetor de respect, întâmplător director al teatrului, dar și soț al concurentei, dar și președinte al comisiei care a notat-o cu 10 pe talentata candidată, posesoare a unei impresionante cariere lungi de… două luni (fiind proaspăt absolventă de facultate), fără drept legal (și moral) de a participa la respectivul concurs.
Prins în această jenantă postură cu pantalonii moralei în vine, tov. Diaconu ne arată și fundul cu acesată replică demnă de o demisie urgentă din viața publică «Trăim în România. N-am ce să comentez. E vijelia cotidiană care ne-a întors în anii 50, ca metode, ca principii.»


Așa s-a întâmplat să-mi amintesc de filmul „ACTORUL ȘI SĂLBATICII”.
Un film mistificator al istoriei în care, poate, își aveau locul marii (pe bune) actori Mircea Albulescu, Margareta Pogonat sau Ion Besoiu, pentru că erau și niște la fel de mari recitatori de curte comuniști. Dar în care Toma Caragiu, Marin Moraru sau Ovidiu Iuliu Moldovan nu prea aveau ce căuta. Moralmente… zic eu.

Ia întrebați-vă rudele și cunsocuții care au văzut filmul: în ce an, din cauza cui și cum a murit marele CONSTANTIN TĂNASE? Cred că o să aveți mari surprize.

Acest film mincinos și imoral, regizat de Manole Marcus, nicicând amendat măcar în vreo notă de subsol, a fost ca un fel de Katin cinematografic românesc. Dar, spre deosebire de ruși, care și-au recunoscut cu jumătate de gură mârșăvia perpetuată timp de 50 de ani, n-am auzit pe nimeni, la noi, să-și ceară scuze pentru un fals istoric grosolna care a împlinit 36 de ani.

Culmea ridicolului amar este că acest film-minciună a fost redifuzat, acum un an, sub formă de DVD, în seria „Filmele ADEVĂRUL” (sic!).
Văd, acum, că acerbul penelist-uselist Mircea Diaconu, maaare moralist și maaare caracter, își continuă rolul din film: boxează împotriva dreptei dând cu stânga. Din poziția de gestionar nervos prins cu gaură în inventar și cu cinstea nereperată.
***
© Alexandru Dan Mitache • 2011