Kp în moțiunea de cenzură

Unde K_p este constanta prostiei (am ezitat între K_p și K_t, unde K_t era constanta ticăloșiei, deși, poate, cel mai corect titlu era „ K_p,t”).

Prostia ticăloasă și fudulă a caracterizat în întregul ei moțiunea de cenzură introdusă de PSD și susținută de PC și PNL, ieri 27 octombrie 2010.

• Prostie pentru că, indiferent de greșelile guvernului Boc, nu poți cere înlăturarea unui guvern propunând un altul inoperant, toxic, belicos și populist, cu un program de guvernare unanim caracterizat de către specialiști drept dezastruos. Eugen Rădulescu, director la B.N.R. sintetizează: «Programul PSD ar arunca România în afara lumii moderne, dacă ar fi pus în aplicare, social-democraţii fiind încremeniţi în militantismul socialist al secolului trecut».

• Prostie pentru că textul moțiunii a fost, da capo al fine, o miștocăreală ieftină în care revenea obsesiv, la 3 cuvinte, „guvernarea Băsescu, Udrea… Boc… Anastase…”, glumiță la fel de reușită ca aceea de la „Realitatea” cu „Băsescu are un guvern Boca-Mitică”.

• Prostie pentru că au fost falsificate, inutil, până și listele cu semnăturile parlamentarilor PSD pentru susținerea moțiunii, cel puțin trei fiind trecuți de două ori, la poziții diferite și  cu semnături diferite, deci false: Zgonea, Savu și Georgescu.

• Prostie pentru că absolut toate discursurile celor care susțineau moțiunea invocau în sprijinul ei „majoritatea populației”, „vocea străzii” și foloseau sintagma „în disprețul voinței populare”. Făceau asta exact aceiași care în 19 aprilie 2007 votau suspendarea lui Băsescu, în disprețul deciziei Curții Constituționale și al voinței poporului, dovedite în referendumul din 19 mai 2007, când 74,48% dintre cei prezenți la urne au dat de pământ cu votul dement al celor 322 de parlamentari. Aceiași mari reprezentanți ai voinței populare nu dau doi bani nici pe voința populară exprimată covârșitor de poporul României, nu în sondaje dubioase de casă, ci la referendumul privind reforma parlamentară din toamna trecută.

• Prostie pentru că nu poți începe o acțiune bazând-o pe minciuni infantile, cum a fost aceea comisă de mini-revoluționarul Ponta, care halucina, în capul unei adunături de strânsură ce se îndrepta spre Parlament, că dă atacul asupra cazarmei La Moncada, și care într-un delir donquijotesc acuza forțele de ordine că sunt înarmate cu muniție de război: «Din păcate, România este un duşman pentru Băsescu. Jandarmilor li s-a spus că astăzi va fi o lovitură de stat. Li s-a dat muniţie. Fac un apel să înţeleagă că nu trebuie să facă ceea ce le spune Băsescu, aşa cum n-au făcut nici când le-a spus Ceauşescu să tragă în oameni. Este foarte grav ce se întâmplă. Credem în continuare că democraţia poate fi salvată. Ne aflăm într-un moment prin care România n-a mai trecut din decembrie ’89». Seara, la „Ora de foc” de pe „Realitatea”, după ce orice om inteligent s-a lămurit că dispozitivele de lansat gaze lacrimogene din cârca jandarmilor nu sunt arme (adică toată lumea în afara Crețuleascăi, care titra fericită precum Alinuța, eroina de bancuri cu fetițe cretine, „Avem dovada”), Ponta, pus în fața adevărului, laș și iresponsabil cum îl știm, a refuzat să răspundă, bătând câmpii despre grevista foamei și despre bolnavul Adrian Păunescu.

• Prostie să-l califici pe unul ca Adrian Păunescu, chiar și grav bolnav, drept o persoană care „a făcut și a însemnat ceva pentru România”. Ceva pozitiv adică.

• Prostie pentru că nu poți minți patetic, implicând în mod ticălos o persoană suferindă, pretinzând că o citezi: «Aseară, un om care de 65 de zile se află în greva foamei împotriva acestui guvern incompetent și hoț, a spus exact așa: „Mă rog la Dumnezeu că în ultimul moment, voi cei care ați primit bani ca să stați în bănci vă veți gândi la noi și veți veni și veți vota.”». Persoana în cauză, nostalgica învățătoare Cristiana Anghel din Caracal declara pentru „Evenimentul zilei”: «Am spus că nu vreau să mor, nu sunt sinucigaşă, cred în Dumnezeu, sper să mă ajute şi sunt convinsă că mă voi întoarce la catedră cu bine. (…) Mă opresc doar dacă doctorii de aici îmi spun: „Cristiana, de acum nu mai rezişti psihic!” (…) Au mai fost perioade, dar au fost perioade scurte. A fost una în 2000, nu mai ştiu ce guvernare era atunci, când am avut tăieri salariale de aproape 70%. A mai fost prin ’90 şi ceva, atunci sigur era PSD-ul. Eu nu ştiu să mai fi fost o perioadă atât de grea în ultimii 20 de ani. Nici în timpul lui Ceauşescu, când ne plângeam că nu aveam, dar aveam lăzi frigorifice cu câte şapte sertare şi le aveam pline. Atunci era chestiunea că nu aveai libertatea să spui, dar atunci ne-am cumpărat casele, le-am mobilat, ne-am ţinut copiii la şcoală, deci te puteai descurca. Iar în perioada aceasta nu se mai poate.» Mi se pare clar, din moment ce doamna învățătoare nu a făcut greva foamei în 2000, că 70% < 25%.

• Prostie ca într-un discurs psihotic, în care abundă pretinse citate din terți neverificabile, mai ales în cazul acestui mincinos de Ponta, să declari: «Vreau să-i felicit pe toți parlamentarii social-democrați, liberali, independenți, minorități, care astăzi, între a fi parlamentarii lui Boc și Băsescu și a fi parlamentarii României, vor alege să fie parlamentarii României (…)» ceea ce îi situează implicit pe parlamentarii Partidului Conservator în tabăra „rușinoasă” a „aserviților” lui Boc și Băsescu.

• Prostie din partea tânărului Daniel Țumbaișpil (nu i-am reținut numele de familie), președintele P.C., să nu sesizeze și să nu amendeze „gafa” dicursionistului Ponta.

• Prostie să declari, într-o țară europeană a secolului XXI (și nu în Venezuela lui Chavez, sau în Franța „terorii” iacobine a lui Robespierre): «Și vă rog pă cei care nu erați membrii ai partidului comunist sau ai UASCR, ca domnul Boc, să vă gândiți că degeaba Hitler s-a sinucis; cei care au preferat să fie slugi, ale lui, ale lui Ceaușescu, ale altora, vor trebui să plătească în fața poporului de care-și bat joc.» Acest tip de atitudine mentală, inspirată lui Ponta din cea a sinistrului Pasha Antipov din „Doctor Zhivago”, situează România într-un spectru kafkian.

• Prostie pentru că nu poți acuza niște parlamentari de trădare, fără să-i numești, zicând despre ei doar că sunt „o mulțime de ticăloși” și refuzând să le faci publice numele. Decât dacă Ponta și-a mințit colegii, asigurându-i că astfel moțiunea ar avea șanse să treacă. («Am discutat cu parlamentarii Puterii personal în biroul meu și au promis că votează. Nu s-au ținut de cuvânt, sunt lași și lașii pe pielea lor vor pieri. Viața României depinde uneori de asemenea indivizi și de ticalosi, la fel de ticăloși ca și cei din Guvern care, ieri, mi-au jurat și mie și altora că astăzi vor avea curaj. Nu au avut curaj. Asta este. Lașii mor așa cum merită. Nu vreau să fac publice numele celor cu care am negociat și au promis că voteaza moțiunea, nu are nici un rost. Sunt lași și ticăloși.») Ticălos laș este mai degrabă acest paranoic infatuat.

• Prostie să lansezi, cu săptămâni în avans, certitidinea că vei avea destule voturi pentru a trece moțiunea.

• Prostie să-l pui să vorbească la microfon pe un mincinos ca Tudor Ciuhodaru, fugit din PSD, înscris în UNPR, dat afară din UNPR și revenit pe preșul PSD, care deplânge apocaliptic și cu un umor de creșă: «Un leu, atât are pe zi un medic rezident pentru a se întreţine în România. Un leu – doi covrigi. În Land of choice, no choice.» Un leu pe zi? Lucrătoare sau calenderistică? Hai, fie calendaristică… Deci 30 de zile × 1 leu = 300 de lei este oare salariul lunar net al unui medic resident? Iată ce spune, pe 19 octombrie 2010, money.ro (despre faptul că un covrig nu mai costă de mult timp 50 de bani, n-am găsit link):

– Spitalul Universitar de Urgență București

Cel mai mic venit net al unui medic rezident anul I: 600 de lei.

– Spitalul Sf. Spiridon Iași

Cel mai mic venit net al unui medic rezident anul I: 697 lei.

– Spitalul clinic de urgență Târgu Mureș

Cel mai mic venit net încasat de un medic rezident an I: 697 lei.

• Prostie pentru că, dacă faci apel la conștiința unor parlamentari pentru a vota o moțiune de cenzură aparent favorabilă țării, nu trebuie să-i chemi la tine în birou, să negociezi, să bați palma și să le dai ceea ce au cerut. («Sunt cel putin zece indivizi – și de-asta sunt atât de indignat, pentru că rareori am vazut atâta lipsă de moralitate și dispreț – care mi-au strâns mâna la mine în birou și mi-au spus: „Pentru oameni o să votăm moțiunea”. Aseară și-au primit ceea ce așteptau să primească și astăzi nu au votat.»). La întrebarea ce așteptau să primească și ce au primit „ticăloșii”, nici Ponta, nici Dragnea, nici Mitrea nu au răspuns. Iar la întrebarea, retorică, a lui Cristian Pătrășconiu, de pe blogul său, „Dl. Ponta a dat mită?” nu se poate răspunde decât ca la Radio Erevan: „Nu știm precis ce anume a dat dl. Ponta, dar știm precis ce anume a luat dl. Ponta: ȚEAPĂ!”. Iar acum, în mod normal, ar trebui să i se impute, din șpăgile viitoare, suma echivalentă.

• Prostie pentru că nu poți acuza arcul guvernamental că refuză votul atunci când chiar opoziția refuza votul la legea pensiilor si la alte legi „boicotate”.

• Prostie pentru că nu poți vorbi despre lipsă de încredere și de democrație a votului atunci când tu impui propriilor parlamentari votul „secret” cu bilele la vedere.

• Prostie pentru că moțiunea i-ar ruina pe cei cu rate în valută, ar crește cu cel puțin 5% costul importurilor și ar da peste cap economia, în condițiile în care «Dacă moţiunea de cenzură va fi respinsă, leul va înregistra o apreciere moderată, iar cursul ar putea ajunge la 4,2600 – 4,2650 lei/euro, întrucât nivelul actual al parităţii include aşteptările jucătorilor în acest sens. În caz contrar însă, leul s-ar deprecia puternic, iar paritatea ar putea urca până la 4,4 – 4,5 lei/euro». Dovada, cursul a scăzut astăzi de la 4,2819 la 4,2643, ceea exprimă încrederea finanțiștilor în guvernarea Boc și nu într-o eventuală guvernare populistă și de scandal pre-electoral a actualei opoziții.

• Prostie retorică în discursul lui Crin Antonescu care începe cu «Cred, în același timp, că, astăzi, aici și în legătură cu subiectul nostru nu atât discursurile și chiar argumentele noastre sunt cele care contează și cred că acești oameni, foarte mulți, compatrioții noștri, astăzi, pentru o dată, nu ne așteaptă în primul rând discursurile, scăpărările oratorice, argumentația…» după care urmează un discurs de aproape 23 de minute.

• Prostie retorică în același discurs puhav al lui Crin Antonescu care spune «Iată de ce eu n-am să pornesc, încă o data, neobosit, în a spune de ce guvernul Emil Boc este un guvern care trebuie să plece.» După care pornește o interminabilă înșiruire de vorbe, mai mult sau mai puțin găunoase, pe care Antonescu nu le-ar spune, dar le spune cu privire la motivele pentru care guvernul ar trebui să plece. Este o metodă retorică gregară de genul „Nu voi spune că Antonescu este un idiot notoriu, dar vreau să spun că-i un tâmpit”. Discursul face parte din seria de compuneri școlare orale cu care acest mic retardat gureș rupe gura unei anumite categorii de public pe care îl extaziază și anesteziază printr-o beție oratorică pe care nici Caragiale nu și-a închipuit-o.

• Prostie este să înfierezi la alții orice lucru pe care tu însuți l-ai făcut sau l-ai face, așa cum este traseismul politic. Migrația a numeroși parlamentari de la PSD și PNL către PDL și UNPR a fost caracterizată drept infamie, în timp ce încercările sterile de racolare libidinoasă instrumentate de PSD și PNL (uneori asupra acelorași persoane) sunt, acum, acte de demnitate patriotică.

• Prostie să afișezi la televizor niște fonfi, niște gângavi și niște babe incoerente pentru a ilustra mânia populară și susținerea moțiunii.

Prostie, numele tău e opoziția PSD-PC-PNL.

P.S. – Victor Ponta este un individ cu identități psihice multiple: Don Quijote halucinând, Che Guevara luând cu asalt, ieri, în fruntea revoluționarilor, cazarma La Moncada din Piața Constituției, apărată de trupe înarmate cu arme și muniție de război, Pasha Antipov din „Dr. Zhivago” făcând pe comisarul poporului, Tribunalul de Nürnberg, Robespierre, Mao, un derbedeu de pe strada Pál și… last but not least, C.V. Tudor, căruia, din punct de vedere simptomatologic și patologic, îi calcă incurabil pe urme.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

Elena Udrea, ea înşivă*…

Aş fi vrut să intitulez articolul „ELENA UDREA FAŢĂ CU REACŢIUNEA”, dar mi-am amintit aserţiunea „Madame Bovary c’est moi”.  L-am preferat pe Flaubert lui Caragiale.

Deci… Elena Udrea! Un subiect sau o temă pe care o văd, a posteriori, încadrabilă în mai multe dintre categoriile acestui blog: „Creionul chimic”, „Gică Contra”, „Atitudini” şi „Întrebări deschise”…

Opiniile pesediştilor şi liberalilor despre ea nu se califică pentru o discuţie cât de cât serioasă. Şi unii şi alţii sunt ori complexaţi, ori vindicativi, ori în general şi una şi alta. De asemenea, părerile publicului de matracuce bovarice (că tot venise vorba) aflate la menopauză, sau de tatai frustraţi, bolnavi de „sindromul anti-Udrea„, care o detestă motivat, nu mă interesează.

Nici crizele erotico-economice ale unor maniaci vulgari şi misogini, de tipul C.T. Popescu, Dinescu sau Nistorescu, nu pot fi luate în discuţie, aceştia fiind incurabili şi motivaţi doar patologic şi financiar.

Dar constat că şi oameni cu un presupus scaun la cap, pe cât posibil neutri sau chiar susţinători ai preşedintelui Băsescu, se lasă bântuiţi de obsesia Udrea. Persoane, personaje şi, din păcate, chiar personalităţi din societatea civilă cu ştaif se lasă duse de această „convenienţă” inedită şi absurdă: distanţarea de Elena Udrea. Ultima pe care am „prins-o” este poeta Angela Marinescu.

Desigur, când eşti om de cultură, sau jurnalist din categoria „quality”, dă prost să te contrapui intelectualismului alinamungiupippidic. Nu te poţi pune rău cu dumnezeirea academică în chiloţi tetra şi ciorapi mercerizaţi dându-te cu necurata care se îmbracă de la Prada.

Noţiunea „Elena Udrea” – că a ajuns o noţiune, o sintagmă –  este mereu întâmpinată în cercurile înalte cu „văleu ma chère” sau „olio dear„. De ce? Nu cred că ştie nimeni. Cum ziceam şi despre raportarea la Traian Băsescu în articolul «„Şozul” de a fi anti-Băsescu», probail că acelaşi curent „şoz” funcţionează şi în cazul Elenei Udrea.

Hai să fim lucizi şi în fond respectuoşi cu noi înşine.

Cine şi mai ales CE este, de fapt, Elena Udrea, dincolo de personajul folcloric şi imaginar (creat de aspectul ei plăcut, de o incontestabilă inteligenţă, de un talent şi un curaj politic şi de o certa charismă) maculat scatologic prin trecerea din gură-n gură de la grobienii Ciutacu şi Badea, prin obscenul grotesc Dinescu până la toţi cei care cred că demnitatea proprei lor autobiografii necesită o trecere pe trotuarul celălalt când vine vorba despre ea?

Există bigoţi ai lui „crede şi nu cerceta” care trăiesc cu convingerea fermă că Elena Udrea s-a născut la Pleşcoi, că firma „Dalli” îi aparţine ei sau soţului ei, Dorin Cocoş, că a achiziţionat perdele în valoare de 75.000 €, că toată activitatea ei s-a rezumat la tricotat, dat cu mopul, călărit, plimbat cu bicicleta şi scris pe zidurile pariziene „Romania land of choice”, doar pentru că aşa a apărut în gazetele lui Patriciu, Sorin Roşca Stănescu, Vântu, sau Voiculescu sau aşa s-a văzut la televizor. Deşi alegaţiile şi calomniile au fost dovedite ca mincinoase, deşi turismul s-a mişcat bine, deşi, în ciuda crizei şi a infrastructurii, TUI a revenit în România.

De unde provine această voluptate a calomniei, a asocierilor porcoase şi a dispreţului extrem faţă de o persoană?

Şi atunci chiar întreb:

• De ce se crede, fără niciun temei serios şi concret, că Elena Udrea ar fi imorală, când ziarele au publicat fotografii sau secvenţe video şi au arătat-o pe sfânta Adriana Săftoiu vinovată de adulter, pe Ana Birchall în ipostaze… (de)favora(bi)le, sau pe Paul Păcuraru făcând cybersex de unul singur.
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai proastă, dacă a făcut acum nu ştiu câţi ani, când nu ocupa nicio funcţie importantă, o gafă privind Norvegia, decât Adrian Severin (cel cu H2O-ul), decât viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu (care habar n-are cât este dobânda de politică monetară), decât ministrul Adomniţei (pe care l-au învăţat copiii câte stele sunt pe drapelul Europei), sau decât mulţi, mulţi alţii?

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai abuzivă decât tot guvernul Tăriceanu, care a prăpădit pe nimic 3,5 milarde de Euro la sfârşitul lui 2008? Sau decât Rodica Stănoiu, care şi-a aranjat vânzarea unei  coşmelii din Filiaşi, în valoare reală  de 2.500 $, către SNP Petrom (companie de stat pe atunci!) cu 100.000 $? Sau decât atâţia alţii despre ale căror abuzuri, acte de corupţie sau matrapazlâcuri ziarele au tot scris de 20 de  ani încoace?
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai putin onorabilă decât aceeaşi Stănoiu, sau decât Voiculescu, Roşca Stănescu, Ghişe şi ceilalţi turnători la Securitate? Sau decât Vadim Tudor ori Adrian Păunescu? Sau decât alte persoanje feminine sinistre de teapa Aurei Vasile?
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai puţin cinstită decât Hildegard Puwak, Mircea Beuran, Şerban Mihăilescu, Ovidiu Muşetescu, Sorin Pantiş, Ioan Avram Mureşan?

• De ce se crede că activitatea ministerială a Elenei Udrea ar fi mai „oneroasă” decât cea a lui Orban, Mitrea, Nicolăescu, Remeş, Dan Ioan Popescu, etc.? De ce ar fi ea o membră a unei camarile şi n-or fi toţi clienţii politici ai PSD şi PNL? De ce ar fi ea o jefuitoare de bani publici şi n-ar fi cei care au privatizat ca în codru, la comision, tot ce s-a putut, cei care au returnat ilegal TVA în valoare de miliarde sau cei care au cedat subsolul Mării Negre? Cazuri în care, democratica şi transparenta coaliţie majoritară din parlament nu a găsit de cuviinţă să ceară, prin intermediul unor justiţiare comisii (şi încă cu celeritate) nicio începere a vreunei cercetări penale.

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai cu tupeu decât Adrian Năstase, primul care a introdus golănia în discursul politic invitând, de la tribuna parlamentului, să i se numere coaiele. Pe care a dovedit că nici nu le are, ascunzându-se, de ani buni, pe sub scaunele parlamentului şi în fustele mătuşii Tamara de justiţia care îl caută.
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai incompetentă decât miniştrii Chiuariu, Adomniţei, David, Nicolăescu sau Cioroianu, ca să nu-i pomenim decât pe unii mai recenţi. Sau mai incapabilă decât Crin Antonescu care n-a realizat absolut nimic într-o intreagă carieră de politician şi de parlamentar, care n-a votat nici măcar o singură dată în sesiunea parlamentară de toamnă a anului 2007 şi care este cunoscut ca un chiulangiu notoriu de la serviciul în care l-au trimis credulii care l-au votat.
  

• Şi a propos, de ce se crede că Elena Udrea nu este un bun ministru al turismului? Au făcut mai multe şi au fost oare mai buni şi mai competenţi: Mihai Lupoi (guvernul Roman), Dan Matei Agathon (guvernele Văcăroiu şi Năstase), Akos Birtalan (guvernul Ciorbea), Sorin Frunzăverde (guvernul Vasile), Ovidiu Silaghi (guvernul Tăriceanu)??? Îşi mai aminteşte cineva de ei? N-au consumat şi ei bugete? Proiectul ţeapă al cuplului Agathon-Năstase „Dracula Park” n-a existat? Palmierii din Mamaia morţi de mici n-au existat? Ce amnezii subite handicapează astăzi onorabilele creiere din societatea civilă şi din mass media de salon?

Doamnelor şi domnilor intelectuali civili, civici, cinici, cum oţi mai fi, sunteţi nişte ipocriţi!

De ce vedeţi, abia acum, şi numai în Elena Udrea, toate defectele şi toate metehnele celor enumeraţi mai sus de care nu v-aţi indignat decât prea puţin?

Cu ce, prin ce şi de ce este Elena Udrea mai rea sau mai puţin bună decât oricare dintre noi sau dintre voi?

N-aveţi şi domniile voastre scăpari şi bâlbe, interese şi veleităţi, ambiţii şi putere, cadavre prin dulap?

Vă rog puneţi mâna şi citiţi Ioan 8,7.

Obiecţia că ea, spre deosebire de dumneavoastră, este demnitar, nu ţine. La fel aţi gândit şi v-aţi comportat şi când nu era ministru.

N-am onoarea!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

___________________________

* O fi oare necesar să mai precizez că acest dezacord al pronumelui de întărire are un schepsis?