Elevi, phi-tzi agramatzi, k & prophi voshtrii sânt…

Există, undeva în România de azi, un… colegiu național, cu profil pedagogic: COLEGIUL NAȚIONAL „IOSIF VULCAN”, din Oradea.

Pe peretele din holul de la intrare, chiar lângă biroul directorial, se află, frumos înrămată și alături de altele din aceeași serie, pagina pe care o redau  în  imaginea de mai jos.

Deși colegiul numără nu mai puțin de… 10 (zece) profesori de limba și literatura română,

• Prof. Margareta Negruţ – responsabil catedră
• Prof. Daniela Carţiş
• Prof. Elena Chivari-Moţoc
• Prof. Claudia Krenek
• Prof. Simona Martin
• Prof. Gabriela Simuţ
• Prof. Rodica Ungur
• Prof. Lidia Urs
• Prof. Cristina Vaida
• Prof. Valeria Vaida

cu 20 de ochi, niciunuia dintre aceștia nu i-a trecut prin minte să verifice textele citate, puse drept pildă elevilor.

Mi se pare inadmisibil ca într-un presupus lăcaș de cultură, învățământ și educație, adică tocmai ceea ce ar trebui să fie un colegiu național, să găsim promovat agramatismul în formă înrămată și expusă pe perete.

Se zice „despre morți numai de bine”, căci autorul textului, Constantin Mălinaș a decedat. Totuși rămâne inexplicabil cum un… „conferențiar universitar doctor”, probabil în litere, poate comite asemenea greșeli de gramatică flagrante, pentru care un școlar ar fi drastic depunctat.

În limba literară, aplicabilă contextului dat, acordul participiului este obligatoriu în secvența „(…) rodul unei întâmplări fericite, petrecută (…)”, forma corectă fiind, evident, „(…) rodul unei întâmplări fericite, petrecute (…)”. E vorba despre acordul în caz (aici genitiv) dintre adjectiv (de obicei participiul unui verb – „petrecute”) și substantivul pe care îl determină („întâmplări”).

Clic pe imagine pentru zoom

Cea de-a doua greșeală ține tot de genitiv, dar este mult mai gravă, fiind vorba despre un dezacord cras. De data aceasta avem de a face cu o nerespectare a acordului genitival.

Domnul conferențiar universitar doctor scrie, precum un căzut la bac sau un parlamentar de nivel mediu: „(…) rodul minții înțelepte a lui Iosif Vulcan și a talentului literar al tânărului (…)” (sic!).

Evident „mintea înțeleaptă” nu aparține lui Iosif Vulcan și „talentului literar al tânărului”, așa cum ar reieși, amuzant, din forma feminină a articolului posesiv („a”) utilizată de autorul textului. „Vorbitorii sunt înclinaţi să schimbe aspectul morfologic al articolului după genul şi numărul substantivului următor şi nu după al celui precedent.” (literparc.ro, apud ?)

Atracţia exercitată de forma atributului precedat de articol constituie o cauză a dezacordului: „Cartea vie din fiecare, cu care s-a născut şi pe care a cultivat-o cu ajutorul familiei şi a societăţii, este de multe ori acoperită cu multă ignoranţă (…)”; „Cu ajutorul familiei şi a prietenei mele dragi am depăşit toate astea.”; „(…) evenimentul de faţă reprezintă o ocazie menită a favoriza consolidarea rolului femeilor în domeniul afacerilor şi a relaţiilor comerciale internaţionale dintre femeile de afaceri.” Potrivit regulii, articolul genitival se acordă întotdeauna cu „substantivul pe care-l determină genitivul şi nu cu cel pus în genitiv, indiferent la ce depărtare de genitiv se găseşte substantivul determinat”.

Sursa: literparc.ro

De asemenea, repetiția sintagmei clișeu „a fost rodul” în două fraze consecutive relevă un nivel stilistic precar, nerecomandat elevilor.

Revenind la cei vii, cred că dascălii, atât de scrupuloși și de pedanți când vine vorba despre apucăturile ortografice ale elevilor, ar trebui să-și vadă bârna din propria lor neglijență, dacă n-o fi chiar ignoranță.

De la „Lăcrămioarele învățăceilor și Eminescu” până la lăcrămioarele învățăceilor de la „Iosif Vulcan” nu e decât un pas ce evocă, poate, nașparleala tristă a situației.

P.S. – Premiul blogului (rezervat exclusiv cadrelor didactice și elevilor de la Colegiul Național „Iosif Vulcan”, Oradea): o ciocolată celei/celui care găsește prima/primul toate greșelile din titlu. Succes!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2013

Mircea Vasilescu, „DEX și Wikipedia”

DEX și Wikipedia

Autor: Mircea VASILESCU | Europa dumitale

Dilema veche, nr. 408, 8-14 decembrie 2011

**************************************************************************************************************

«Primim, la redacţie, destule mesaje şi CV-uri de la tineri care vor să se angajeze. Unul dintre ele, de pildă, începea cu „scuzaţimi deranjul“ (sic!) şi, pe rîndul următor, îşi exprima rugămintea de a lucra „ca colaborator (sic!) în echipa dumneavoastră“. Mai jos, bineînţeles, solicitantul înşira acele calităţi despre care multele cărticele pe tema „cum să dai un interviu de angajare“ spun că sînt vitale pentru ca potenţialul angajat să facă o impresie bună: „capacitatea de adaptare, dinamismul, dăruinţa (iar sic!) şi spiritul de iniţiativă“. Aparent, o cratimă lipsă şi o cacofonie sînt greşeli mărunte, care pot fi puse pe seama grabei de a tasta la computer, nu? Şi e plină lumea de asemenea scăpări mărunte, de ce să ne batem capul cu fleacuri? Cînd omul, bunăoară, de-un paregzamplu, e dotat cu însuşiri majore care produc atîta mulţumire prin departamentele de HR – precum adaptarea, dinamismul, spiritul de echipă, capacitatea de a lucra în condiţii de stres, ambiţia, dorinţa de a fi performant etc. etc., mai contează că pune virgulă între subiect şi predicat, că are ezitări în plasarea cratimei ori că vorbeşte despre „jobul care vrea să-l obţină“? În definitiv, „formula evitării“ cacofoniei s-a generalizat deja chiar şi în situaţiile fără potenţial cacofonic (eu, „ca şi autor“ al acestui articol, sînt sigur că dvs., „ca şi cititori“, ştiţi la ce mă refer…). Important e să avem acele însuşiri majore cerute de piaţa muncii (adaptare, dinamism etc. etc.) – că doar de-aia ne-am revoltat împotriva dictaturii, să avem şi noi o piaţă a muncii! Iar pentru corectarea scăpărilor – că oameni sîntem, toţi greşim – ne ducem repede „pe net“ şi ne lămurim: DEX-ul e online, Wikipedia de asemenea, orice greşeală – fie ea de limbă sau de cultură generală – e la un click distanţă. Simplu, nu? Las’ că după ce avem cîte-o revelaţie pe dexonline, ne mai creşte un pic stima de sine…

Numai că observ, de la o vreme, cum tot mai mulţi iau DEX-ul şi Wikipedia drept un fel de referinţe unice şi definitive. Prin subsolul cîte unui articol din ediţia online a unei gazete, cîte-un comentator sprinten îl atenţionează pe autor că n-are dreptate, pentru că în Wikipedia scrie altceva şi altfel pe tema cu pricina. N-are importanţă că autorul a citit o bibliotecă întreagă la temă şi că e un expert în materie – a greşit că n-a luat în seamă şi glasul wiki. La televizor, am nimerit de cîteva ori peste moderatorii patriei de la Antena 3 şi Realitatea TV care îşi fundamentau un întreg talk-show pe definiţia din DEX a vreunei noţiuni fundamentale (din politică, economie, sociologie etc.) şi, de cîte ori vreun invitat din studio încerca să spună altceva, era adus la ordine; iar „ordinea“ era, evident, definiţia din DEX. Acum vreo două luni, faptul că ministrul Funeriu a folosit cuvîntul „inexactitudini“ a făcut înconjurul Internetului sub formă de „ştire“ (comentată intens pe bloguri), pe motiv că termenul cu pricina „nu e în DEX“. Carevasăzică, dl Funeriu foloseşte cuvinte nu doar „inexistente“, ci chiar ilegale, domnule: căci unde-i DEX, nu e tocmeală! Iar DEX şi Wikipedia sînt, de fapt, expresia metonimică a unei noi atitudini iuţi şi suficiente faţă de cunoaştere: „n-am găsit nimic pe net“ pe tema X începe tot mai mult să fie, pentru o întreagă generaţie, „nu există nimic pe tema X“. Inutil să le spui vajnicilor străjeri ai purităţii limbii române că DEX e doar un dicţionar explicativ, că el nu inventariază toate cuvintele limbii, că mai există şi alte dicţionare. Inutil să le spui că e un mare noroc să aibă varianta online a DEX-ului (şi a celorlalte dicţionare înregistrate pe dexonline.ro), dar consultarea rapidă a unui dicţionar e doar începutul, nu sfîrşitul procesului de cunoaştere. Mai există şi biblioteci; iar deocamdată – în ciuda marilor progrese – mediul online încă n-a ajuns să înmagazineze toată cunoaşterea lumii. Inutil să le spui hiperinformaţilor cu o bună viteză de tastare că Wikipedia e un proiect interesant, meritoriu şi util, dar nu poţi combate un om cu ştiinţă de carte şi cu pricepere într-un domeniu „pe baza“ revelaţiei personale că în Wikipedia scrie nu ştiu ce.

Nu e nimic rău în impulsul de a căuta rapid, cu mijloacele şi resursele oferite de tehnologia modernă, informaţii despre ceva. Dar a te mulţumi cu asta, a te baza – într-un dialog care se vrea consistent, într-o dezbatere care se vrea „de idei“ – pe ce-ţi scoate în faţă, la repezeală, prietenul Google arată nu doar suficienţă şi semidoctism, dar şi un mare dezechilibru intelectual. În cele spuse şi scrise de cei care l-au linşat pe ministrul Funeriu că a folosit un cuvînt „inexistent în DEX“ am întîlnit numeroase greşeli de limbă, inadvertenţe, dezacorduri, calcuri stupide după engleză. În timp ce-şi recomandă unii altora link-uri spre Wikipedia, numeroşi forumişti nu nimeresc cratima. Dar ştiu să dea o căutare pe Google şi au convingerea că „s-au prins“; găsesc un citat pe un blog oarecare şi trăiesc cu impresia că au lămurit problema. Nimic nou: încă de acum vreo 15 ani, Umberto Eco prezicea că problema Internetului va fi abundenţa infomaţiei (din surse bune sau proaste), aşa că va trebui să învăţăm s-o decimăm pentru a alege neghina de grîu. „Alfabetizarea digitală“ a luat-o înaintea alfabetizării propriu-zise.

Pe de altă parte, dacă sîntem dinamici, cu iniţiativă etc., de ce-am mai ţine cu dinţii de nişte biete reguli de vorbire şi scriere corectă? Cînd trăim revoluţia Internetului, cît o să ne mai ţinem după bucoavnele unor grămătici prăfuiţi? Răspunsul e simplu şi la îndemînă: pentru că de aici începe capacitatea bunei comunicări şi înţelegeri între oameni. Şi respectul faţă de reguli.»