„Reforma” în PDL vine de la Lubianka

Acest articol este un articol „de dreapta”. De ce? Pentru că se adresează unor oameni informați, cu capacitate de analiză și de sinteză, cu discernământ, capabili să iasă din șabloane, idei preconcepute și lozinci și, nu în ultimul rând, inteligenți.

Făcând un excurs „istoric”, vom remarca și reține o dată extrem de importantă prin implicațiile ei: data de 13 septembrie 2011.

Este o dată de referință, de la care, dacă avem memorie bună, ne vom aminti că s-au acutizat atacurile, pe toate planurile, la P.D.L. Aceste atacuri nu au nicio legătură reală cu măsurile de austeritate ale guvernului Boc, invocate ca pretext, ci ele au fost concentrate, concertate și planificate în mod riguros și minuțios, conform unui plan sofisticat, extrem de inteligent, mult mai inteligent și mai… profesionist decât sunt în stare să conceapă orice Iliescu, Năsatse, Voiculescu, Hrebenciuc, Ponta sau Antonescu la un loc. Este un plan de „război psihologic” în care au fost atrase și manipulate magistral două forțe, aparent antagonice: poporul, opinia publică – pe de o parte – și intelectualitatea, societatea civilă – pe de altă parte -.

Așadar, împotriva P.D.L. au fost asmuțiți ambii factori: și prostimea și elitele.

Să vedem când am mai avut o situație similară și un plan identic. Planul de care vorbim este surprinzător de vechi. El a fost conceput cu peste 50 de ani în urmă într-o sinistră clădire, de tristă amintire dar și de trist prezent, dintr-o piața moscovită: Piața Lubianka. Avea un unic scop subversiv și propagandistic. Acela de a submina puterea și influența Statelor Unite ale Americii în lume și, colateral, ale „lumii libere” în războiul rece care abia începuse.

E momentul să ne amintim că data de 13 septembrie 2011 este data la care România și S.U.A. au semnat „Acordul privind amplasarea unor elemente ale scutului antirachetă în România”. Coincidență? Nicidecum. A fost momentul „picătură care umple paharul” din care guvernarea din România nu mai putea fi tolerată de Moscova. Odată cu momentul descoperirii rezervelor de gaze de șist, a celor de hidrocarburi din subsolul platoului continental și a aurului de la Roșia Montană (ați văzut că furibundele campanii „ecologice” au încetat ca prin minune odată cu preluarea puterii de către U.S.L.).

În anii ’60, U.R.S.S., prin Primul Directorat al K.G.B., a început manipularea opiniei publice și a intelectulailor din S.U.A. și din Europa Occidentală. Ca și astăzi în România, agenturile comuniste sovietice au infiltrat și au inoculat în conștiința colectivă țintă – oameni cu o oarecare deschidere intelectuală – idei generoase, aparent mărețe și absolut de îmbrățișat: lupta pentru pace, oroarea de război și de atrocități, libertatea, iubirea aproapelui, dezarmarea, dreptatea socială, pericolul nuclear, naționalismul, repulsia față de acțiunile clandestine ale C.I.A. etc. Cei de o anumită vârstă își vor aminti marile manifestații populare împotriva înarmării nucleare a Pentagonului și a N.A.T.O. (mai ales cu arme superioare celor sovietice, rachetele de croazieră Pershing), împotriva războiului din Vietnam, împotriva C.I.A., împotriva establishment-ului capitalist în general. Cei mai tineri își vor aminti, poate, doar scena din filmul „Forrest Gump”. Atunci, în anii ’60-’70, K.G.B.-ul a confiscat practic o mare parte a mișcării hippy, a „dictat” în Imagine și în multe din piesele lui Bob Dylan, Joan Baez sau Leonard Cohen, a „regizat” filmele anti-C.I.A. ale lui Costa Gavras. Era vremea în care studențimea occidentală se revolta violent și umbla cu efigia criminalului Che Guevara pe piept. Efectele au fost dezastruoase în lagărul socialist, unde dictaturile comuniste primeau material de propagandă de dat zilnic la „Telejurnale”.

Atunci, ca și astăzi în România, existau talibani ai luptei pentru pace și fundamentaliști ai „principiilor democratice sovietice” pe care Doamne ferește să-i fi contrazis, că te luau la goană ca și astăzi unele bloguri.

Astăzi se știe cu precizie că K.G.B.-ul este cel care a orchestrat, organizat și subvenționat financiar, prin telecomenzi și pe căi extrem de sofisticate și de perverse toate aceste mișcări și luări de poziție. În S.U.A., în Europa Occidentală și în Japonia, propaganda manipulată de la Moscova, prin intermediul organizațiilor pacifiste, al partidelor comuniste locale, dar și prin acțiunile și poziționările militante iresponsabile și tembele ale multor intelectuali de marcă, a provocat un antiamericanism și un anticapitalism acerb, exprimat prin „Yankees go home”, prin dezafectarea multor baze militare americane, prin demoralizarea trupelor din Indochina și printr-o cauționare doctrinară a comunismului bolșevic.

Nimeni astăzi nu trebuie să uite că atunci, ca și astăzi, opinia publică, organizații civice și o parte importantă a intelectualității au luptat, inconștient și iresponsabil, și tot în numele unor principii,  pentru subminarea democrației occidentale și pentru interesele hegemonice ale U.R.S.S. și ale comunismului în lume.

Revenind la situația din România și la P.D.L., îmi este imposibil să nu fac analogii inevitabile. În numele unor „principii” frumoase, se lovește consecvent și stupid în P.D.L., căruia deși P.P.E.-ul nu-i reproșează nimic, propriii săi membri de frunte îi reproșează vrute și nevrute, dar este lăsat U.S.L.-ul să câștige alegerile cu 70%!

Planul tip K.G.B. a început treptat. Mai întâi s-a explicat, în toată mass media, că aceia care fuseseră foarte buni în 2004 și 2008 și 2009 au devenit, brusc, niște ticăloși corupți sau răuvoitori sau rămași feseniști de stânga (tripleta BVB, Băsescu că s-a luat de rege sau de Arafat, Boc, Udrea, șefii filialelor locale etc.). Apoi că P.D.L. nu se deosebește cu nimic de U.S.L. (în ciuda tuturor evidențelor contrare), ceea ce a indus neparticiparea masivă la vot. Nu voi insista, pentru că mișcările și „temele” se știu, la fel cum se știu și efectele.

Este imposibil de admis că cineva cu creier și responsabil, foarte supărat pe oameni ca Vasile Blaga, preferă o viață controlată, deocamdată doar legislativ și executiv, de o majoritate zdrobitoare formată din mafioți, corupți, corupători, turnători, securiști, plagiatori, mincinoși, condamnați penal, comuniști, ultra naționaliști, derbedei, nebuni, analafabeți, cocalari, mâncători de rahat, lingăi, paiațe, curve, incapabili, incompetenți, tâmpiți etc. care trag țara spre est, îndepărtând-o tot mai fățiș de vest și de la parcursul ei euro-atlantic.

Pattern-urile planurilor de atac sunt izbitor de identice. Astă vară, electoratul bucureștean de dreapta a fost „spart” prin plasarea în competiția electorală a lui Nicușor Dan, care „a luat” din voturile lui Silviu Prigoană, favorizându-l nu numasi pe Sorin Oprescu, ci indirect și pe candudații de la sectoare ai U.S.L.

Astăzi, e rândul „reformiștilor” să intre în scenă – deus ex machina –  la fel de intempestiv, în lupta dintre vechi și nou în P.D.L., slăbind aripa nouă, reprezentată de Elena Udrea și favorizând evident aripa veche, reprezentată de Vasile Blaga. Șansele de izbândă ale „reformiștilor” în cadrul Convenției Naționale a P.D.L. din 23 martie, știe oricine, sunt absolut nule, dar candidatura Monicăi Macovei le diminuează pe cele ale Elenei Udrea. Lovitura are dublu efect. O elimină pe jenanta Udrea, dar îl lovesc și pe Traian Băsescu, a cărui favorită este.

Candidatura doamnei Monica Macovei la președinția P.D.L. face parte din același vechi plan făurit la Lubianka și reactivat astăzi, desigur fără ca doamna Macovei să fie conștirentă de acest lucru. S-a mizat doar pe orgoliul și încăpățânarea câtorva persoane – care au și un interes destul de meschin: pretextul de a pleca din P.D.L. fără a fi considerate „traseiste”, pentru a-și asigura prezența la europarlamentarele viitoare pe alte liste – și pe priza oarbă de care se bucură „principiile” în rândul unor categorii sociale cu discernământ labil, dar cu pretenții intelectuale mari. Cei care manevrează și trag sforile în acest caz mizează pe eșecul „reformiștilor”, dar mai ales pe… victoria lui Vasile Blaga. Victorie care va permite celor puși să îngroape P.D.L.-ul să spună apoi: „Iată, P.D.L. este nereformabil! P.D.L. este infrecventabil! P.D.L. este compromis! Jos P.D.L.!”.

Motivul acestei ultime lovituri este unul simplu: orice urmă de opoziție susceptibilă de a demasca complicitatea puterii actuale cu interese străine trebuie eliminată. Traian Băsescu nu mai contează. Va dispărea în mai puțin de doi ani, sau va fi singur singurel. Planul Moscovei, relevat fără mască prin intervențiile de astă vară ale postului de radio „Vocea Rusiei”, a suferit doar pierderea, temporară, a unei bătălii, prin eșecul demiterii lui Traian Băsescu. Victoria finală va surveni numai odată cu demantelarea P.D.L.

De fapt, exact același tip de acțiuni se pot vedea și în sânul P.N.L. Opoziția pro-europeană la actuala conducere anti-europeană din P.N.L. este pe cale să fie anihilată. Forța Civică și Noua Republică, împreună cu liderii lor, au fost distruse din fașă. Dacă suntem atenți, constatăm că de aceleași „forțe” care combat frenetic P.D.L.-ul de vreun an încoace: bloggeri, jurnaliști, moderatori, comentatori, lideri de opinie, analiști. Nu vede nimeni aceste „corelări”?

Argumentele „reformiștilor” sunt deseori ridicole: electoratul de dreapta preferă oameni „curați”, iar „maculata” Elena Udrea ia, la vot uninominal, la Roman(!), mai multe voturi (12.014 voturi, reprezentand 42,5% ) decât, de pildă, imaculatul Adrian Papahagi la Cluj(!) (7.572 de voturi, reprezentând 27%). Elena Udrea este combătută feroce ca fiind compromisă din cauza „percepției negative”, uitând că Teodor Baconschi a fost demis din funcția de Ministru de Externe tocmai pe motiv de… percepție populară negativă. Monica Macovei uită lăturile mincinoase cu care a fost ea însăși împroșcată nu demult și nu mai face diferența între tocurile lui Udrea și votcile ei la Vama Veche, sau între fondurile manevrate de Udrea și mandatele de arestare în alb manevrate de ea. „Dovezile” privindu-le pe cele două doamne sunt la fel de inexistente sau de mincinoase, bazându-se pe exact același tip de zvonistică mizerabilă și de colportări jegoase.

Scopul final este „belarusarea” României. Două partide, pentru menținerea unei aparențe democratice: P.N.L.-ul găștii lui Antonescu, zis „de dreapta” și P.S.D.-ul găștii lui Ponta, zis „de stânga”. Ambele manipulate de la est, de foarte la est.

Să nu neglijăm și să nu uităm disperările insistente și abia mascate ale ambasadorului S.U.A., ale oficialilor guvernamentali americani și ale celor europeni de centru-dreapta, ale organismelor financiare internaționale și ale presei străine privind „reorientarea” României și pericolele geostrategice care o pândesc. Toate acestea sunt o dovadă că planul există.

Asta e!

A bon entendeur salut!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2013

„Nicușor Dan”-ii din PDL

Din păcate, din ambiția meschină de a se menține cât de cât în atenția publică, măcar până la europarlamentare, „reformiștii” din PDL recurg la tot felul de artificii absurde și ridicole. Poate și mai rău…

Azi au venit cu propunerea – plagiată după Elena Udrea – ca la Convenția PDL din 23 martie să participe… 10.000 de delegați. Evident, ei tot nu ar strânge mai mult de vreo 7 voturi, dar se află-n treabă pentru a fi dați la televizor. Fudulia, exprimată langa la adresa PDL, de tipul „ori numai noi, ori la gunoi” este demnă de capul lui Crin Antonescu. Obtuzitatea, aroganța și încrâncenarea cu care acești „reformiști” nu se văd decât pe ei și refuză orice formă de alianță, sau măcar de colegialitate cu aripa într-adevăr reformistă și de dreapta din PDL, demonstrează autism și fanatism politic.

La următoarea Convenție vor cere, probabil, 20.000 de delegați și apoi 40.000. Să nu uităm că la precedenta Convenție, din 2012, au fost vreo 1.225 de delegați. Acum sdunt 5.000… Iar la Convenția Partidului Republican din S.U.A. din 2012 au fost 2.286 de participanți. Iar Cr. Preda vorbește despre Coreea de Nord, când el însuși visează congrese „de masă” pe stadioane.

Măcar Elena Udrea are un interes electoral pragmatic și legitim să ceară un număr mai mare de delegați, dar ăștia ce speră?

Un alt tupeu mi s-a părut și cererea amânării congresului pentru un motiv „căcăristic”, adică pentru trezire tardivă din somn. Nu înțeleg de ce trebuie amânată Convenția PDL (care până azi era extrem de urgentă, nu-i așa?), pentru unii care abia acum s-au trezit că vor să candideze și ei și n-au timp să facă destulă panaramă pe bloguri și la tv.

Nu știm care e intenția reală a „reformiștilor”, dar efectul cert al unei eventuale moțiuni (candidaturi) de ultimă oră a unuia dintre ei este „efectul Nicușor Dan”, adică sabotarea candidaturii Elenei Udrea – fie și numai cu 7 voturi furate – în favoarea lui Vasile Blaga. O stupiditate, sau un plan? Cred că mai degrabă un plan. Un PDL condus în continuare de Vasile Blaga ar putea rămâne un cal de bătaie și un subiect inepuizabil de propagandă pentru „reformiști”, pe când un PDL condus și reformat de Elena Udrea le-ar lua jucăria și i-ar situa pe „reformiști” într-o paranteză soră cu uitarea. Și cu nerealegerea în Parlamentul European.

Toată lumea știa că această Convenție va avea loc pe 23 martie. Blaga și Udrea au putut să-și anunțe candidaturile, „reformiștii” nu. Și e și normal. Blaga și Udrea activează în interiorul partidului, nu numai pe Facebook. Iar Udrea a avut curajul să-și asume riscul.

Cristian Preda a avut, până acum, doar „curajul” de a candida pe listele PDL la europarlamentare și de a candida ca vicepreședinte al unicului candidat la președinția partidului, Vasile Blaga, vara trecută. Mare caracter!

Astăzi, dânsul iar n-a avut curajul să-și anunțe candidatura, deschis, în cadrul CNC, urmând – conform zvonurilor – s-o anunțe pe cale… mediatică, adică tot pentru reclamă.

Cred, din nou, că această cramponare a „reformiștilor” de partidul „mort”, „nord-coreean”, „fesenist” etc. este absolut penibilă și… PARAZITARĂ.

***

© Alexandru Dan Mitache

A V-a de Pavlov, când se-aprinde becul

Constat cu oarecare tristețe că reapar pe bloguri, dar și pe Facebook, defulări pe care le credeam epuizate, sau măcar gâtuite.

E de mirare cum ditamai Gâdea-ul n-a reușit să dovedească ceea ce mulți feisbuchiști cu marote „știu ei”.

Dacă Mr. Blean își scoate și el chenzina de rating și-și ostoiește frustrările emoționând pe ici pe colo câte-o fană emotivă, chiar nu-i înțeleg pe cei care fac precum câinele lui Pavlov când guru sau alt electrician de serviciu le aprinde becul.

Elena Udrea a scris mereu constant pe blogul ei și hop, taman acum, ieri, i-a băgat lumea de seamă „tupeul” de a-și exprima opiniile. Noroc cu vigilența unora ca Mr. Blean, care pare a sta pe tăpșan cu goarna în gură la ținut de șase pentru când apare Udrea galopând la orizont.

Părerea unor primitivi la cap ar fi ca Elena Udrea să se sihăstrească în Tibet sau, și mai bine, în Groapa Marianelor. Să n-aibe cuvântul nici în privat. Ea e indezirabilă deoarece ar fi… „compromisă”. Că e „compromisă” de alde Crețuleasca, invidioasă pe poșete, sau de echipa de zgomote de la Antena 3 pentru că e periculoasă ghiciți pentru cine, nici nu contează. Ca în cazul marotei maniace cu „succesurile” EBEI, la Udrea se revine cu „parcările”, cu „perdelele”, cu „afișarea bogăției prin vestimentație” sau cu minciuni sfruntate de genul celei deja semnalate de mine de ună zi cu „atenția mai mare acordată pictorialelor decât muncii la minister”.

Invențiile de amanți părăsiți merg însă și mai departe. Sunt preluate „ideile forță” de la A3 cu: „telegondolele”, „pârtiile de schi”, „piscinele” etc. Ce-i ÎN REALITATE cu acestea nu are nicio importanță, devreme ce se vrea doar motivarea unor idiosincrasii semipatologice de natură privată.

Așadar, fenomenală este această absolută lipsă a argumentelor sau dovezilor, altele decât „lasă că se știe”, „e de notorietate”, „da ce, tu nu vezi?” ș.a.m.d.

Dacă am compara, Monica Macovei este infinit mai „compromisă”, de către aceeași fabrică de minciuni mediatică, decât Elena Udrea. Dar e mult mai spectaculoasă, pentru creierele din bască sau pentru damele cu senzorialul ofilit, o bârfă legată de țâțe sau pantofi decât una legată de mandate de arestare în alb eliberate pe vremea lui Ceaușescu.

Eșecul loviturii de stat puse la cale de Antonescu cu complicitatea lui Ponta și a G.I.O. (Grupul Infracțional Organizat) din US„L” a reactivat coloana a 5-a abil ascunsă în sânul dreptei. Așa se explică reînceperea, (ca) la comandă, a strâmbăturilor din nas cărora nu le scapă nimeni și nimic: Udrea, Blaga, PDL-ul, Băsescu, EBA, MRU, Pavelescu, ICCD, Alianța Dreptei, sloganul A.D., programul A.D….

Unei distinse doamne vorba lui Blaga îi provoacă somnolență în timp ce pe Mr. Blean îl face să-și ia casca și târnăcopul de pompier și să sară în sus. Altei distinse doamne nu-i place X pentru că e prea domn și nu „combate”, în timp ce Y e mitocan pentru că „prea combate”.

Vor urma alte și alte critici subtile, malițioase, ticăloase, calomnioase sau doar tâmpite la orice se va întâmpla pe partea opusă US„L”-ului. Veți vedea!

*** ACEST TEXT ESTE O FICȚIUNE ȘI ORICE ASEMĂNARE CU FAPTE SAU PERSOANE REALE ESTE PUR FORTUITĂ ***

***

© Alexandru Dan Mitache • 2012

********************************************************

Vânătoarea de vrăjitoare: Elena Udrea

Editorialul EVZ

Autor: Horia Tabacu

Miercuri, 29 August 2012

*********************************

«Nu înţeleg de ce au început atacuri concertate împotriva Elenei Udrea.

În noaptea de marţi spre miercuri Gâdea & Comp au ţinut-o pe ecran aproape toată emisiunea pentru ca doar, în final,  să facă nişte referiri total neargumentate la adresa ei. În stilul casei s-au pronunţat miliarde furate şi mari fraude care ar acoperi cam întregul cod penal. Tot recent au apărut atacuri chiar din cealaltă parte a politicii dâmboviţene, care, am putea să credem că-i era favorabilă fostului ministru. Unii vor să facă audienţă, alţii vor să atragă atenţia şi să câştige capital electoral.

Elena Udrea este acuzată de toate şi până la urmă nu rămâne nimic valabil. Ea s-a implicat în numeroase proiecte de interes naţional, s-a ambiţionat să munceaască de dimineaţa până seara şi nimeni nu poate contesta faptul că a pus suflet în dezvoltarea turismului.  

Faţă de alţi miniştrii a lăsat ceva în urma ei şi nici nu a încercat să îşi facă reclamă cu asta. Nici o anchetă şi nici o acuzaţie argumentată de organe în drept nu au urmat activităţii ei. Ea nu a fost acuzată precum Adriean Videanu de contracte cu băieţi deştepţi, nici ca Ioan Oltean şi amanta acestuia de fraude la  Restituirea Proprietăţilor.Sau ca Gheorghe Benea care a jefuit Loteria Naţională cu zeci de milioane de euro. Dimpotrivă s-a constatat că ea, sau mai bine zis ministerul pe care l-a condus nu a beneficiat de bani preferenţiali de la buget ci a ştiut să folosească bani europeni, să îi atragă în ţara noastră.

Poate că nu a ştiut să îşi etaleze realizările pentru ca cei care o denigrează să aibe şi imaginea numărului de proiecte pe care a reuşit să le ducă la bun sfârşit şi cele care au rămas în derulare.

Câţi politicieni de astăzi ar fi avut onoarea să se întâlnească cu Prinţul Charles şi să trateze foarte discret acest eveniment? Sau să organizeze un eveniment pugilistic precum cel cu Lucian Bute fără să se laude? Chiar Victor Ponta, care a criticat brandul naţional, nu s-a sfiit să se afişeze cu „frunza” pe piept la Raliul Sibiului.  

Pe de altă parte Elena Udrea şi-a asumat un eşec politic înregistrat în alegerile locale. Şi-a dat demisia din funcţia pe care o ocupa în fruntea PDL Bucureşti şi s-a retras în rândul doi al politicii, devenind o prezenţă discretă. Câţi politicieni şi-au dat demisia în România ? Câţi bărbaţi de stat au dat înapoi lamentabil după ce făcuseră promisiuni că se vor retrage?

Mai mult se poate observa că Elena Udrea îşi sprijină colegii, chiar pe cei care au criticat-o mai mult decât USL în trei luni de guvernare.. În sondaje ea nu stă nici mai bine nici mai prost decât majoritatea colegilor ei de partid. În ochii poporului ea s-a remarcat prin câteva luări de poziţie împotriva unor grave abuzuri. S-a comentat că ar fi vestitorul Preşedintelui, dar faptele au rămas, nimeni nu le contestă nici până astăzi.

Ea s-a mai remarcat sau a stârnit controverse printr-o vestimentaţie modernă şi provocatoare, dar asta s-a întâmplat de când lumea cam în toate ţările din lume.

De ce, atunci, Elena Udrea? Pentru că o urăşte Monica Macovei? Pentru zgomot ieftin, pentru a distrage atenţia de la probleme reale şi pentru a ne face popularitate. Căci de asta „are nevoie” şi ţara din partea unor oameni care, plecând la vânătoare de vrăjitoare, nu au cum să ajungă foarte departe.»

Tolontan, tigrul Amnéziei

Efectuez lectura „recomandării” făcute de cineva și anume a articolului intitulat „Animal Planet la Cotroceni” – semnat de Cătălin Tolontan pe blogul său – și o comentez (vai mie!), punct cu punct, în direct și în timp real, cum se zice. Bineînțeles, fără a citi producția acestui Sherlock Holmes al gazetăriei românești, adică o altă tentativă penibilă de justificare a injustificabilului,  articolașului meu nu-i mai rămâne decât aspectul ludic. Deci… GO!

• După seria de mare insucces „Solidarii” (cu Vântu), iată pe ecrane, în „Labavizion”, seria „Justificatorii” (milițienilor-derbedei). Tolontan nu duce chiar tava, dar este un fel de halebardier 6.

• „Mitologia sportului” constă, la talentatul Tolontan, în „ieși afară, javră ordinară”. Bon, e un început promițător.

• Tolontan este, de altfel, un iscusit hermeneut al limbajului stadioanelor, explicând ce vorbă banală, ba chiar justițiară, este, de fapt, acest „ieși afară, javră”. Avem de-a face cu un ezoterism rezervat inițiaților, pe care maestrul Tolontan ni-l descifrează, destăinuindu-i înțelesurile absconse.

• Nu mă mai refer la vina colectivă a „jurnaliștilor sportivi”, printre care și Tolontan, de a fi adus nu numai comentariul sportiv la halul de gregaritate, de mahalagism și de penibil la care a ajuns, ci și frumosul sport fotbal la mintea și cheremul unor Becali, Dragomir & Comp.

• Textul edulcorează tema. E vorba despre justificarea protestelor, în general, despre modul de manifestare, în general, despre fățărnicia tâmpă a celor care exhibă documente irelevante. Tolontan ajunge, însă, inevitabil, la „vina lui Băsescu”, temă-punct pe fluturașul chenzinal de la grupul „Intact”. N-ai băgat „Băsescu e de vină”, nu papi ochișor.

• Tolontan este – împreună cu CTP, pe care și-l asociază întru rele -, DIN NOU, un mincinos-prin-decontextualizare. Justifică, pueril, după modelul „da’ tu?”, grobianismul milițienilor prin modul colocvial de a vorbi al președinteului. Zice:

«Dar nici președintele României nu se (? – n.m.) poate pretinde politețe de la semenii săi atît timp cît, nu mai devreme de acum cîteva zile, el iî făcea “maimuțică” pe unul dintre liderii Opoziției și pretindea ca îi citește acestuia pe fața infantilitatea.»

Numai că Tolontan uită să justifice la milițieni și penisul de pe figura lui Boc, care n-a vorbit în viața lui urât, uită „muia” oferită propriului ministru, care este un om de-o corectitudine exemplară în ceea ce privește exprimarea, uită să justifice și toate porcăriile spuse de chiar colegii săi despre Udrea, omite mojiciile la adresa miniștrilor de finanțe, al muncii sau al transporturilor, uită că lansarea în premieră națională a măscărilor porcoase a avut loc la tribuna parlamentului României, de unde premierul Năstase invita inclusiv doamnele să-i numere coaiele, pe care ulterior s-a văzut că nici nu le avea la el atunci când se acundea de justiție sub poalele imunității parlamentare.

Tolonatn se vrea un maestru al speculației specioase, dar nu e decât un inabil fraieritor de alba-neagra. Adică… Tolontan e un făptuitor de escrocherii intelectuale care abuzează de credulitatea beátă a unora sau altora. Acest Tolontan face parte, în cadrul miliției voiculesciene, din categoria „milițieni buni, cu 8 clase”, diferențiându-se de „milițienii bătăuși cu 4 clase”. El apare mai „spălat” decât unii ca Badea, Ciutacu sau CTP. Astfel îi induce în eroare pe „deținuții” captivi ai grupului media respectiv, părând mai ponderat, deci mai credibil. De fapt e cu atât mai pervers.

• Când Tolontan zice direct „când îi insulți pe cei care te critică” și „dar nici așa nu comunică președintele cu criticii săi” este clar că se adresează exclusiv fanilor săi de pe stadioane și fanaticilor cu intelect redus. Orice om cât de cât avizat și dotat cu un dram de discernământ își dă seama că Tolontan minte IAR, utlizând aceeași eternă metodă ieftină de fraiereală care se predă la învățământul politic media din cadrul trustului care-l hrănește: înghesuirea unui neadevăr obez sub un adevăr pipernicit. Adică mizeriile, trivialitățile și jignirile lui CTP, ale lui Nistorescu, ale lui SRS, ale derbedeilor de la PSD și PNL sunt „critici”, în timp ce răspunsurile lui Băsescu sunt „insulte”? Adică „chiorul”, „piticul” și „curva” sunt critici, iar „infantilul” e o insultă? Să fim serioși… Până unde pot merge cu prostia abusurdă sau ticăloasă cei care înghit astfel de pere mălăiețe? Cu astfel de fente pot fi convinși doar cei care se VOR a fi convinși și nu reușesc de unii singuri, prin mijloace intelctuale proprii. De fapt, când tu însuți îți intitulezi articolul „Animal Planet la Cotroceni” riști lejer, tot în limbaj simpatico-fotbalistic, sau sindicalist, un „animal e mă-ta, boule!”. Ceea ce, desigur, ar fi o insultă ordinară aruncată unei critici subtile. Chiar dacă, la final, jmekerul autor aruncă insulta respectivă în capul gol, adică fără de cașchetă, al milițienilor.

• Dacă Tolontan n-a reținut din activitatea politică de la Cotroceni decât tema cu plantele medicinale înseamnă că se află în tratamente homeopatic-naturiste. Poate pentru greața pe care și-o autoinspiră.

• Tolontan, dintr-o jenă poate explicabilă, nu poate evita instinctul răufăcătorului care revine la locul faptei și ajunge, volens nolens, la chestiunea cu patinoarul de la Brașov, care i-a rămas ca un găinaț indelbil pe față și pe „operă”. Introduce în discuție subiectul respectiv ca nuca-n perete, într-un context care n-are nici legătură cu obsesia sa. Citez:

«Nu așa se vorbește cu președintele țării tale, dar nici așa nu comunică președintele cu criticii săi! La finalul emisiunii de la “Nașul”, Traian Băsescu a ironizat, fără s-o numească, evident, investigația despre patinoarul de la Brașov, spunînd că “ați văzut, unii încearcă să facă praf patinoarul”, asta în timp ce forfeca aerul cu mîinile, mimînd distructivitatea ziariștilor.»

Ce are „vorbitul” și „comunicatul” cu patinoarul care l-a făcut de râs pe Tolontan? Nimic. Doar ranchiuna meschină a celui care nu-și poate recunoaște greșelile.

• „Ingenuitatea” ipocrită a unui simbriaș al trustului „Intact” devine chiar penibilă la final, atunci când se aduce vorba despre „starea de război”. Adică nu în redacții, nu în televiziuni, nu la P.S.D. și P.N.L. se urzesc și se fomentează zilnic teme și campanii absurde, denigratoare, calomnioase, alarmiste, belicoase, ci… la Cotroceni? Domnul Tolontan sare de pe fix pe măsură ce se ambalează. Curba fatidică vine la sfârșitul articolului, iar Tolontan iese în decor cu frânele muci, cu direcția varză și cu logica praf. Adică editorialele dictate la telefon de moguli unor vuvuzele de trist renume, sau știrile despre poșetele lui Udrea, sau „breaking news”-urile apocaliptice, sau perorațiile incontinente ale tonomatelor și ale invitaților lor de talia Marianei Câmpeanu sau Mădălin Voicu, pe teme dictate ar putea să intereseze pe altcineva decât masa de „Animal Planet” pe care Tolonatn o reprezintă fără niciun brio? Când majoritatea ziariștilor recunosc, în momentele lor de luciditate, că juranlismul românesc a ajuns un căcat modelat de patronii de presă după chipul și asemănarea lor, bietul Tolontan, cu onoarea în ghips și orgoliul în atele, ar vrea ca la Președinția unei țări să se acorde atenție coprofagiilor colegilor săi? Ei da, ăsta tupeu lunatic!

• Tolontan este un amnezic intermitent, un fel de clipici care pâlpâie nervos emițând alandala și multicolor, deci tentant pentru unii,  idei, adevăruri, minciuni, non-idei, obsesii, clișee măsluite cu fotoșopul din dotarea oricărui maltratator al adevărului obiectiv. Parafrazându-l pe Mao: Tolontan este un mare tigru, dar un tigru de hârtie. Și apropo de „Animal Planet”… de câți lei e hârtia din care e confecționat tigrul, numai Voiculescu știe.

• Din întregul articol se desprinde UN SINGUR ADEVĂR, acela că între sindicate și peluza de golani nu este nicio diferență.

Just, coane Tolontane!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

JURNALOZINCARII ȘI ”BANDA CELOR 4”

Protipendada media, și după ea lumea bună, simțitoare politic, crede că l-a apucat pe Dumnezeu de-un picior dându-se la „triada” Blaga-Berceanu-Videanu și – evident -, separat, la Elena Udrea. E la modă. Ei sunt „agentul sanitar” din „Vara la țară”, parodia lui Topârceanu. De ce? Din câteva motive simple:

a). sunt și tari și buni, deci îi „oftică” pe cei slabi și proști;

b). par vulnerabili, pentru că li se caută „bube” reale sau imaginare;

c). se țese și se întreține, cică, o intrigă înlăuntrul PDL-ului;

d). Boc a devenit nespectaculos și a-l ataca a devenit chiar plictisitor;

e). Băsescu nu are nici toarte, nici mâner de care să-l mai apuce cineva, oricât de incurabilă e boala pierderii lamentabile a alegerilor prezidențiale de anul trecut de care mai suferă niște maniaci pe care nu-i duce mintea decât tot la suspendare.

Ca în timpul maoismului celui mai brutal, maoiștii români contemporani au descoperit, în sfârșit, după 20 de ani, „Banda celor 4”. Bravos! La zid cu ei!

În definirea critică a acestora, jurnalozincarii (și după ei, floarea cea bădistă a națiunii) găsesc fel de fel de diferențe specifice, dar, curios lucru, niciodată vreun gen proxim. Et pour cause! Contrapunerea oricăruia dintre ei omologilor lor din alte partide ar fi dezastruoasă atât pentru acele alte partide, cât și pentru neosteniții criticoși din presă sau de pe forumuri.

Luați cepex-urile PSD sau PNL și căutați. E s-o iei la goană când vezi cine sunt Udrele lor, Bercenii, Videnii sau Blagii lor.

La P.S.D. primii cinci pe listă, după Victor Ponta, sunt: Ion Iliescu, Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Ecaterina Andronescu și Dan Nica.

La P.N.L. primii cinci (din CINCSPREZECE! vicepreședinți), după Crin Antonescu, sunt: Radu Câmpeanu, Aristotel Căncescu, Daniel Chițoiu, Victor Paul Dobre și Relu Fenechiu.

Dacă pe cei de la P.S.D. îi știe toată lumea ca pe niște cai breji, pe cei de la P.N.L. îi (mai) știu doar vecinii. Despre competență, ce să mai vorbim.

Reduceți guvernul la 10 portofolii și încercați să-l mobilați (termenul nu e deloc întâmplător) cu pesediști sau cu peneliști. Veți ajunge tot la Iohannis prim ministru și la un cabinet de tehnocrați.

Că în loc de Macovei, de Preda sau de Voinescu unii îi au pe Olguța Vasilescu și pe Vanghelie, iar ceilalți pe Norica Nicolau și pe Mircea Diaconu e deja o fatalitate.

Cel mai amuzant este, însă, că, cele două partide de opoziție depun moțiuni de cenzură peste moțiuni de cenzură bătând mătănii să nu treacă, căci niciunul dintre ele nu dorește să guverneze în plină criză. Ponta a declarat deschis că P.S.D. nu este încă pregătit pentru a prelua puterea, iar Antonescu se tot invită singur la o imposibilă guvernare monocoloră cu susținere de 18% în parlament. Adică texte!

Iar Cristian Tudor Popescu, piaza noastră rea, își face firmă de pompe funebre. Cu care să umfle roatele babei cu pretenții de tramvai.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010