Eu cred…

… că nu suntem un popor vegetal,

ci un popor teribil de animal.

De unde altfel liniştea…

Ba tărăboiul…

În care aşteaptă desfrunzirea?

Vecinului, prietenului, duşmanului… nicicând a sa.

De unde curajul…

Dar şi inconştienţa

De-a ne da drumul pe toboganul somnului…

raţiunii, votând cu votul altuia, gândind cu gândul altuia, vorbind cu vorba altuia

Până aproape de moarte…

până aproape de viaţa noastră călcând pe viaţa voastră,

Cu siguranţa…

şi cu deznădejdea

Că vom mai fi în stare să ne naştem…

şi din păcate să supravieţuim

Din nou?

La fel de vechi ca morţii de noi.

Eu cred că suntem un popor vegetal…

făcut din praz, din seminţe şi din prea mult usturoi

Cine-a văzut vreodată…

Da, cine-a văzut vreodată

Un copac revoltându-se?

Ori un român dăruindu-se?

Mă cutremur citind analiza lucidă şi previziunile economice pe care le face Theodor Stolojan într-un amplu interviu acordat ziarului „Adevărul”.

Dincolo de macroeconomie, de finanţe, de politica guvernării chiar, dintre rândurile grele ale interviului răzbate chinuitor un adevăr prea gol pentru a fi arătat, precum regele, cu degetul.

Dificultatea situaţiei pe care o avem, dar mai ales a celei pe care o vom avea la anul nu este cauzată numai de fosta guvernare Tăriceanu, de Emil Boc, de guvern, de coaliţie, de PSD, de PDL, de opoziţie, de baroni sau de preşedinte. Adevărul – pentru care poate voi fi luat la palme, ca Patapievici – este că vom suferi din cauza poporului român.

Nu pot să uit nici acum cum, în plină criză a tigrilor asiatici, coreenii îşi donau verighetele pentru a-şi ajuta ţara să iasă din impas. Cum, cât şi pentru ce salariu munceau în acea perioadă. Mi se va spune că noi suntem un popor european evoluat, demn, cu idei, nu un popor de roboţi. Că ne-am câştigat dreptul nostru la democraţie şi la avuţie cu sângele ălora, cum le zice? Eroi?

Că de când ne ştim furăm genetic tot ce e nepăzit şi ne cade în cale nu contează atâta timp cât ne facem nouă bine. Iar când amorul de bunul întâlnit şi dorit este prea mare, iar bunul este întâmplător păzit, ori dăm în cap, sau mai recent tragem cu pistolul, ori dăm o lege prin care anulăm paza.

Marii şmecheri ai analizelor politice şi economico-financiare, acei monştri sacri pe care îi tot vedem discutând discuţii pe la televizor, sunt unanimi intr-o idee: guvernul nu a luat măsuri anticriză.

După slobozirea acestui postulat cu valore de refren de manea, poziţiile şi propoziţiile acestor preoţi ai adevărurilor absolute încep să devină ambigue: de la excentricităţi mentale şi tâmpenii hiperbolice crase şi nesimţite (pentru că ne jignesc inteligenţa) de tipul „trebuie daţi afară 600.000 de bugetari şi înlocuiţi cu calculatoare” (Dinu Patriciu, aici), pînă la stropşeli şi tânguiri braţ la braţ cu lideri sindicali cu mintea anapoda sau cu interese personale oculte, dacă nu chiar interlope. „Meşteri cârmaci” guralivi, gen Soviani sau Schnecker, necăjiţi că nu-i caută nimeni, îi trimit pe Boc, pe Pogea şi pe Videanu – vinovaţii de serviciu – la studiul şi la clasamentul făcute de Universitatea din München privind măsurile anticriză (date indubitabil valabile, în timp ce raportul „Oxford Analytica” era un rahat mincinos), la modelul polonez, maghiar sau german, trăgând semnale de alarmă în privinţa deficitului bugetar, în timp ce, pe celălalt program, alţi analişti – sau uneori aceiaşi dar înregistraţi – îi căinează pe bieţii simbriaşi ai statului atinşi la gioalele primelor de vacanţă la Ibiza.

Nesimţirea supremă a atins-o Nistorescu cu campania lui din „Cotidianul” intitulată „Solidari cu judecătorii”. Într-o ţară în care o parte importantă a celor care chiar muncesc, dar în sectorul privat, cel care creează bani pentru buget, şi care s-au văzut fie concediaţi fără salarii compensatorii, fie cu salariile înjumătăţite (ca proprii săi colegi de trust), să vii cu o asemenea idee, dictată doar de-o ură oarbă sau de un servilism abject, mi se pare nu numai o inconştienţă managerială ci şi un act antisocial.

Metoda este de sorginte poliţienească (la noi securistică): torţionarul bun şi torţionarul rău. Aşa şi analiştii economici. Când contextul este social, huo Boc-Băsescu că nu dau sporurile, că vor să-i pună în concediu de 10 zile pe săracii bugetari, etc. Când contextul este economic, huo Boc-Băsescu că sunt populişti şi nu reduc salariile şi că nu trimit în şomaj bugetari în valoare de cât e deficitul. Haios e că cei care ne „torţionează” la cap cu aceste teorii contradictorii îşi schimbă rolul de la emisiune la emisiune.

Mă rog, cu asemenea „şoumeni” ne-am obişnuit şi simpla lor apariţie în mediile insalubre informaţional păstorite de Gâdea sau dirijate de Dumitrescu ni-i pune între ghilimele. Ce să fac altceva decât să dau pe Cartoon Network sau pe OTV atunci când, în interval de o săptămână, mi se oferă previziuni cică serioase privind cursul de schimb la sfârsitul anului emanate din puţele gândirii lui Patriciu (4,70-4,80), Ţiriac (4,50), Baltazar (4,20-4,30), Schnecker (4,10-4,20). De mentionat pentru necunoscători că ecartul dintre fiecare previziune e de vreo 4%, iar cel maxim, între Patriciu şi Schnecker, e de… 17%!!! Şi vorbim, cică, despre expertiză şi despre autoritate… Când de fapt, la toţi în afară probabil de unul, e vorba doar de „miştou”.

„Suntem un popor vegetal”… Ingenuitatea Anei Blandiana mă face să zâmbesc.

Ba suntem un popor de pradă!

Din nefericire am evoluat într-un mod darwinist-mutant şi în loc să fi prădat şi noi ca toată lumea bună vreo Americă sau vreun Congo acum câteva sute de ani, când într-adevăr eram atât de vegetali că ne păşteau caii turcilor, ne-am apucat de prădat abia acum 20 de ani prăduindu-ne – ca niciun alt popor de pe planeta asta– propria noastră ţară, iar când am cam terminat-o – de la păduri la subsolul Mării Negre – ne-am întins la buzunarele, la parcometrele şi la bancomatele Europei.

Conchistadorii noştri s-au numit mai întâi hoţi (de ziduri şi de ţigle de pe acoperişurile C.A.P.-urilor, de ţevi pentru irigaţii, de şine de cale ferată, de rulmenţi din fabrică),  s-au numit apoi bişniţari (de valută, de blugi, de peretare, de meditaţii impuse), s-au numit apoi întreprinzători (de consignaţie şi butic) pentru a deveni, finalmente, businessmen, magnaţi sau moguli, stadii supreme în care conchistadorul român a „conchisdat” piese importante din patrimoniul economic naţional. După modelul istoric al colonialismului sălbatic, conchistadorii noştri au trecut la exploatarea coloniei din propria ţară fie economic, prin celebra metodă a căpuşării, fie politic, prin metoda cedării pe bani negri a unor temple autohtone către cuceritori străini.

Ne uităm la drobul de sare şi ne plângem că ne va cădea în cap. Ne-am terminat de furat căciulile. Am ajuns să ne comportăm ca un Uroborus, devorându-ne singuri.

Ce responsabilitate să-i ceri politicianului când tu însuţi, bugetar – teoretic „intelectual” – nu eşti în stare, măcar sufleteşte, dacă nu şi raţional, să pricepi că este în interesul tău să fii SOLIDAR. Solidaritatea, civismul nu sunt nişte mofturi. Sunt nişte scuturi şi sunt nişte arme.

Ce fel de concetăţean cu mine e un judecător cu venituri lunare de zeci de mii de lei, obţinute printr-o fentă judecată de el însuşi, care protestează cu gura Monei Pivniceru când ministrul de finanţe îl roagă să-i împrumute, pentru un timp, unul din sporuri pentru a putea primi şi învăţătorul lui fi-su salariul pe luna aprilie 2010?!?

Ce fel de funcţionari publici sunt aceia care nu renunţă la sporul LOR de vacanţă cu preţul şomajului colegului de birou?!?

Ce fel de canibali sunt aceşti bugetari?

Ce fel de analişti sunt aceia care mint un popor pretinzând că salariile şi pensiile, deficitul bugetar, locurile de muncă, sistemul sanitar sau cel educaţional ar fi rezolvabile cu bugetul aruncat pe perdele de Elena Udrea? Abrutizează informaţional un popor şi aşa abrutizat congenital. Desigur, mi se va reproşa că mă contrapun ideii lui Băsescu privind patriotismul. Poate… Optimiştii vor spune că generalizez în mod nepermis şi că ceea ce se vede nu este totuna cu ceea ce este. Se vor lamuri, însă, că am dreptate dacă vor privi România în ansamblu.

O Românie de nesimţiţi… Priviţi-i aici, mai jos, liberi în toată splendoarea lor „liberală”!

Nişte servitoare bugetare îi vor mătura „doamnei” scrumul şi chiştoacele de pe jos, iar inteligentului şi civilizatului „domn” îi va strânge chiştocul (de ţigară) un calculator.

Natură moartă cu marmură şi mucuri…

În toate ţările afectate de criză, populaţia a înţeles că e crucial şi vital să facă sacrificii apropae colective: să accepte SCĂDERI de salarii şi de pensii, dar şi CREŞTERI de TVA sau de alte taxe şi impozite. La noi, sindicaloidul Marius Nistor zbiară, seară de seară, pentru că isteria face rating, că „ceee, guvernul ne impune curbe de sacrificiuuuu?!?!?”.

Ruşinea cea mare este că suntem un popor care, într-o situaţie limită, nu-şi poate impune singur curbe de sacrificiu şi ca trebuie un guvern care să le propună.

Mă gândesc ce scandal ar face tipi gen Nistor sau Pivniceru dacă, Doamne fereşte, ar trebui să facem faţă vreodată unui război.

Şi tot Doamne fereşte să fii copil sau femeie cu alde Nistor pe vreun Titanic!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009