ROXANA IORDACHE este titulara blogului Welcome to Roxania.
Una care îşi înfiinţează o ţară – fie şi în spaţiul virtual – este, din capul locului, de tratat cu prudenţă. Poate muşca, poate sări pe geam sau la beregată, poate arunca în aer poduri sau rafinării, poate purta bicorn şi trage în lesă un galoş…
Pentru a o situa generic, ea este o persoană şoz. Dar şi o fanatică penelistă (nu şi liberală).
Dacă nu ştiţi nimic despre ea şi despre obsesiille ei extrapolitice, iată aici ce postează ea pe blogul ei de universitară, într-un moment de defulare:
Nici nu prea este de mirare că Roxana Ioradche are asemenea vedenii din moment ce arată cam aşa:
Ioan T. Morar o definea perfect drept «prinţesa nefericită a idealurilor ofilite». Îmi permit să citez de pe blogul lui Morar o caracterizare a acestei pasionarii despletite:
«Sigur, mai există ayatolahi şi la noi. Sînt editorialişti care scriu, încă, pentru publicaţii dispărute. Roxana Iordache, de pildă, se crede editorialist la ziarul „Dreptatea”, tot aşa cum îl crede pe Radu Sîrbu (nume de cod Apostatu, ofiţer de legătură Mladin) preşedintele PNŢCD. Şi mai crede că PNŢCD există şi are viitor. Ei, această persoană anacronică îl înjură pe blogul ei pe Andrei Pleşu. Dar, desigur, îl laudă pe Radu Duda. Şi îl elogiază pe Crin. Treaba ei, opţiunile ei. Dar, parcă, totuşi, Corneliu Coposu, cel pe care-l evocă plin de evlavie, nu ar fi acceptat nişte tipi de talia lui Radu Sîrbu în prima linie. Revin la înjurătura adresată lui Andrei Pleşu. Roxana Iordache spune că Pleşu nu are căderea să discute despre Corneliu Coposu deoarece Seniorul ar fi citit mai mult decît autorul cărţii Minima Moralia. Dacă acest criteriu este adevărat, cum îşi permite această jurnalistă mediocră să scrie despre Andrei Pleşu care a scris mult mai mult decît a citit ea?
Păcat că textele acestei foste ziariste (sau mai scrie la „Dreptatea”?!) se învecinează cu gîndirea lui Dan Voiculescu. Oare gratuit?»
O vizită pe blogul ei pune în umbră întregul cult al personalităţii geniului Carpaţilor şi cred că regretă sincer că nu s-a născut mai devreme. E greu pentru un om cu scaun la cap să îşi ia inima în dinţi şi să bată la uşa articolelor Roxanei Iordache, după ce vede titlurile. Iată doar câteva:
«CRIN ANTONESCU ESTE PREŞEDINTELE MORAL AL ROMÂNIEI EUROPENE. DAR ILESCU L-A REALES PE BĂSESCU, VIA FSN. SINGURA ŞANSĂ PENTRU GEOANĂ ESTE CRIN ANTONESCU PRIM-MINISTRU AL UNUI GUVERN PNL-UDMR-PSD.» (link)
«SONDAJE DE PORC. ÎN REALITATE, CRIN MERGE ÎN FINALĂ» (link)
«CRIN IMPERIAL ŞI PENTRU PROF. EMIL CONSTANTINESCU» (link)
«UN CRIN IMPERIAL DE ZIUA LUI MARIUS GHILEZAN» (link)
«CRIN RULES. BĂSESCU E UN CĂCĂCIOS CA ŞI LAŞUL DE BOC» (link)
«CRIN ANTONESCU: MIRCEA GEOANĂ ŞI TRAIAN BĂSESCU SĂ RĂSPUNDĂ DACĂ ŞI CE AU NEGOCIAT, ÎN SECRET, CU RUSIA» (link)
«CU CRIN ANTONESCU-N FRUNTE, PNL – VICTORII MULTE!» (link)
«PLEŞU MINTE DESPRE COPOSU, CA SĂ-L CREASCĂ PE VADIM» (sic!) (link)
Sublinierile mi le asum. Aberaţiile, nu!
Cred că este limpede, chiar şi pentru Adina Vălean, că autoarea acestor articole are probleme serioase atât sus, la mansardă, cît şi jos, la demisol. Adoraţia pentru masculul feroce (dar şi ferice, vorba Evangheliei după Matei, 5:3) Antonescu atinge paroxisme orgasmice. Fiind latinistă ca formaţie, Roxana îi acordă lui Crin tot felul de laudatio, adulatio, felatio, lamentatio, captatio…
Cel mai mult mi-a plăcut însă dialogul intim pe care cantautoarea de ode şi marşuri… triumfalice îl poartă cu propria-i anatomie, pe care o interoghează retoric ca pe o oglindă fermecată:
«DE CE ŢI-E FRICĂ, PĂSĂRICĂ? DE DIMENSIUNEA LUI CRIN.» (link) (sic!)
Incredibil dar… adevărat. Deşi, după aparenţele adoratului său Zân, angoasa păsăricii pare total nejustificată.
Frustrările Roxanei sunt multiple şi ţin, probabil, de cauze diverse. Ea nu este ceea ce se numeşte o „postacă”, nu este nici măcar o agitatoare, ci mai degrabă o agitată. Siguranţa fioroasă cu care postulează şi cu care emite certitudini bombastice transcende psihanalizabilul frizând psihiatrizabilul. Culmea este că deşi e permanent leoarcă de la toate bâtele în baltă pe care le dă (mă şi mir că nu răceşte), Roxana Iordache persistă în maniera aiuritoare şi stupefiantă cu care combate şi desfide realitatea însăşi. Este, ca şi idolul ei, o consecventă consecventă, confirmând butada lui Vintilă Brătianu care zicea că numai bou-i consecvent. Talibanismul ei se circumscrie perfect acestei aprecieri.
Prinţesa Roxaniei conduce prin decrete. Prinţul ei a căzut în cur încă de la primul turnir? Nu-i nimic, prin decret princiar el este proclamat cavalerul victorios… moralmente. I se va decerna Cupa de ciocolată, i se va înmâna coada porcului şi va fi decorat cu cel mai recent tampax al suveranei, în grad de Crin cum altfel decât… imperial.
Propensiunea sa pentru dimensiunile cosmice şi pentru atotcuprindere se observă şi în uluitorul blogroll care conţine… 558 de bloguri(!).
Roxana Iordache ocupă mii de gigabytes pe internet cu 16.285 de articole postate în... 135 de categorii(!). De la „cutremur” la „FMI” şi „G20”, de la „Curtea Constituţională” la „lovely (gentle)men” şi… „lucru manual” (unde, din pudoare şi nefiind voyeur, nu am intrat). Autoarea probează o ubicuitate cognitivă ieşită din comun, mintea ei exprimă păreri în orice domeniu, comentează, cu acelaşi aplomb, meciuri de football, precum Sebastian Domozină, dar şi summit-uri sau dezbateri electorale de la spatele locului; îl lasă, hăt, în urmă pe Da Vinci şi îl umileşte pe Iorga, năzuind spre o universalitate demiurgică. Acesta e cuvântul! Roxana Iordache se crede o demiurgă; cu aceeaşi îndreptăţire prezumţioasă pe care ar invoca-o, în acelaşi sens, un demisec făcut şpriţ pe baza înrudirii prin prefix.
Panseurile politico-ilariante ale Roxanei Iordache sunt notorii. Verva ei tresăltătoare se manifestă la orice atingere metafizică a conceptului „Crin Antonescu”, împletindu-se cu fabulaţii când disperate, când belicoase. „Dezvăluirile” importate de pe la Roşca Stănescu, Nistorescu, Ciutacu sau Badea îi stau temelie la propriile deducţii şi raţionamente. Defilează cu ele înfipte în pieptul flasc al minţii precum Madam’ Cuţit.
Roxana Iordache inventează numai când scrie despre Antonescu, în rest ea aiurează producând colaje ideatice formate din alegaţii culese precum folclorul. Logica ei de carton ondulat comite neîncetat infracţiuni privind coerenţa raţională. Un om inteligent şi responsabil cu el însuşi este un om circumspect cu propriile afirmaţii. El nu lansează certitudini în legătură cu deznodăminte imprevizibile şi cu atât mai puţin cu deznodăminte previzibile dar contrare. A, dacă Roxana, răcnea „Crin preşedinte în 2559!” poate avea sens.
Duioasa donzelă Iordache, polivalentă cum este, frecventează atât Universitatea cât şi peluza stadionului. Cel puţin lingvistic.
Iat-o pe „Steaua”:
«(…)
La care îi zic şi eu: băi, nesimţitule, cine te crezi tu să insulţi oamenii? Pentru asta ai fost ales preşedinte al ţării? Tu eşti o nulitate flauşată faţă de Andrei Bădin, care în timp ce tu huzureai în comunism cum singur ai recunoscut, suferea împreună cu familia lui anticomunistă, victima supremă fiind tatăl lui! Tu nici n-ai merita să-i pronunţi numele, fariseule care ai condamnat comunismul doar ca să prosteşti nişte intelectuali, fezandaţi în plus cu interese comerciale.
Şi eşti o nulitate faţă de Andrei Bădin care, în toţi aceşti aproape 20 de ani a prestat o jurnalistică de angajament, corectă, cinstită, pentru promovarea valorilor democraţiei şi ale statului de drept, de care tu ai profitat ca să le calci în picioare.
Şi eşti o nulitate faţă de Andrei Bădin, pentru că el arată realitatea, pe când tu minţi ca un borfaş de port, în faţa unei ţări întregi.
Eşti patetic, Traian Băsescu! Dacă pe mine m-ai scos, pe moment, din publicistică, pe Andrei Bădin n-ai să reuşeşti să-l scoţi. Mai mult, îţi promit că de la el ţi se va şi trage şutul final în cur.
Nu eşti decât un alcoolic beţiv depravat şi psihopat. E singura atenunantă pe care o vei putea obţine când va veni vremea – nu prea îndepărtată – să răspunzi în faţa instanţei supreme, pentru toată hoţia ipocrită pe care o practici de când ai intrat pe uşa din dos la Institutul de Marină din Constanţa.
Un turnător de două parale, cooptat ofiţer acoperit de rang foarte mic.
La lada de gunoi a istoriei nefericite cu tine, derbedeule!»
Şarmantă femeie! Ţi-e şi frică pe întuneric cu ea.
Citindu-i articolele, chiar şi pe sărite, vedem la Roxana Iordache o solemnitate comică, de preoteasă pagână dintr-un film cu Indiana Jones. Ea nu zice, nu spune, Ea rosteşte, sau declamă. Şi-ar dori, poate, să-l scandeze pe Crinus Supremus în alexandrini. Ea nu are dubii, sau îndoieli, Ea are doar certitudini. Evoluează, la nivel mental, în dogme. Patrafirul ei acoperă universul. L-ar acoperi, oleacă, în privat, şi pe Zeul Crin, dacă n-ar fi sacru şi dacă l-ar duce capul la ce-o duce pe preoteasă. Affair-ul Roxanei cu Crin capătă valenţele cosmogonice ale Luceafărului.
De altfel, amoreza Roxana a avut întotdeauna iubiri înalte, pe care, ca orice gagică crampon, nu le-a abandonat niciodată şi pentru care, iată, acum face patul. Poziţiile sale lascive de zilele acestea au ca scop ademenirea în fantasmele sale erotico-politice a celor doi bărbaţi ai vieţii ei paralele: Ion Iliescu şi Crin Antonescu. Nu ştiu dacă în această curvăsărie ideologic-doctrinară funcţioneză curluntrismul lui CTP, sau pur şi simplu o marotă sexuală.
Sursa: http://roxanaiordache.wordpress.com
Conflictul Roxanei Iordache cu morala şi cu demnitatea este profund, definitiv şi irevocabil. Ea este un fel de Dinescu vag feminizat şi nemotivat pecuniar. Acum, pe 6 decembrie, ea va vota pentru candidatul PSD-PC Mircea Geoană. Pare chiar convinsă de justeţea gestului ei. Crin dixit? Amen! Amnezia Roxanei Iordache se declanşează sub formă reflexului necondiţionat al oricărei lichele oportuniste şi ipocrite. Iată-l pe „alesul” Roxanei Iordache în viziunile aceleiaşi Roxana Iordache:
Click pe imagine pentru zoom
Este normal ca Roxana să fie, momentan, disperată. A mizat, dintr-un snobism intelectualoid, pe-o mârţoagă moartă, care nici hrănită cu jăratecul celor 100 de intelectuali nu a reuşit să străbată prima tură de hipodrom. Pe 22 noiembrie seara s-a revăzut în postura de viitoare invitată la recepţii şi cocktail-uri cu salam de vară servit pe hârtie de ziar şi cu mastică baută din borcane de muştar. Glamour-ul sferelor înalte, pentru care s-a zbătut atât, i se prefigura sinsistru la nivelul cântărilor unui Orban matol, al chat-urilor cu Păcuraru şi al conversaţiilor mondene cu Tanti Norica. Acum speră.
Să sperăm că speră degeaba.
Altfel… Geoană şi Antonescu vor învinge împreună România bunului simţ.
______________________________
– P.S. – Autodenunţ: Mi-am recitit articolul şi, mustrându-mă conştiinţa, mărturisesc că l-am scris mânat de-o ură oarbă, datorată faptului că blogul meu nu se află printre cele 558 pe care Zâna Roxaniei le frecventează.
ACEST TEXT ESTE UN PAMFLET ŞI EL TREBUIE CITIT, INTERPRETAT ŞI CONSIDERAT CA ATARE!
***
© Alexandru Dan Mitache • 2009
Acum un an și ceva, pe timpul când lumea spălată (nu numai pe creier) se dădea cu curul de pământ după un candidat la președinția României cult, nu bețiv, întreg la ochi, nu chior, cu diplome înalte, nu cu brevet de marinar, fără pedigree politic compromițător etc., m-am gândit că un astfel de „caz” – atât de rar încât niciun partid n-a fost în stare să-l producă – l-ar putea constitui domnul Daniel Funeriu, care, ce-i drept, n-a rămas repetent de două ori, se duce zilnic la serviciu și mai știe și limbi străine.
Publicat de ALEXANDRU MITACHE 
Da, incepand de astazi, de la ora 17.00, Cristian Şuţu nu mai scrie la Cotidianul. A scris aproape 8 ani si i-a fost de ajuns. Nu lui, ci „Cotidianului”. A scris in doua reprize acolo, intrerupte de o perioada de patru ani la Evenimentul Zilei”, scrie jurnalistul pe blog.
Potrivit 
Alexandru Mitache's Blog 