Cum se pișă Elena Udrea…

Ceea ce mi-a fost dat să aud ieri, ca aberații monstruoase, mai rar.

Bon, poți avea manii… să-ți rozi unghiile, să te scobești în nas, să-ți sugi măselele, s-o urăști pe Udrea… E de înțeles. E greu să-ți accepți fleoșcăielile trupești, vergeturile sau celulita, relațiile sexuale la F.F., chelia, burta, puținătatea superioară, micimea inferioară, hainele de la „Europa”, „Bucur Obor” sau de la „S.H.”, pantofii din PVC cu tocuri scâlciate, ciorba de ștevie și copilul nebacalaureat rămas rapper printre blocuri. Pentru toate astea trebuie să găsești un VINOVAT, e clar. Dar și mai bine… o VINOVATĂ.

E vorba, însă, despre felul în care ești în stare să-l / s-o identifici. Ipocrizia nu e un semn de șmecherie, ci de prostie, ca orice minciună.

Explic.

Așadar ieri, coruri întregi de analiști, jurnaliști și alți dăștepți ai neamului au explicat din toate pozițiile că PDL a pierdut alegerile „din cauza la” Udrea, Blaga, Anastase, Ardelean, Prigoană, Boc etc. Adică din „din cauza la” persoanele compromise, corupte, antipatice, decăzute etc. Recunoașteți, da? Booon!

Las la o parte lumpenelectoratul PSD, căruia nici Dumnezeu n-are ce-i cere, dar mă refer la electoratul P„NL”, ăla elevatul, cu papion, monarhie și liceul terminat, care graseiază și când zice „am decât”…

Ce-a votat, frate/soro, electoratul ăsta „cu vederi leberale”, pe care peneliștii îl acuză pe nedrept de vederi de dreapta, când ei „servesc decât” telenovele și meciurile Stelei? Păi „civilizații” ăștia l-au votat cu entuziasm pe Mazăre la Constanța, pe Oprișan la Vrancea, pe Olguța la Craiova, pe Robert Negoiță, pe Piedone și pe Vanghelie la București… și tot așa în toată țara: cretini, mafioți, baroni, corupți, penali, susținuți frenetic de penelimea națională.

Are, deci, vreo importanță „fața” candidatului la electorul român, fie el de dreapta, de stânga sau de fițe? Aș! Q.E.D.

Adică „degueulăm” la Udrea dar nu borâm la Piedone și tragem extaziați pe nas parfumul de caniche pitic al lui Nicușor Dan? Constat că mai subzistă tonți și toante care încă râd, după ani de zile, de „succesurile” EBEI. De parcă n-ar fi trecut peste ei toate agramatismele lui Tăriceanu, Geoană, Antonescu, Câmpeanu, Adomniței ș.a.m.d. E același sindrom al prostiei cu țurțuri. Betonate. Precum pânzele de păianjen ale matracucelor revoltate de poșetele și de pantofii lui Udrea.

Aceiași ipocriți proști uită că Traian Băsescu s-a prăbușit în sondaje la nici o lună după anunțarea măsurilor de austeritate și că i s-a strigat „javră ordinară” nu din cauza „tripletei BVB”, a lui Ardelean, Pinalti sau Udrea, ci din cauză că a tăiat privilegii necuvenite, a făcut dreptate salarială și fiscală și a pus oamenii la muncă. Cum să te iei cu atâta osârdie de un ministru și un politician al partidului tău – Udrea – pe care adversarii îl vor desființat? Ce alt instinct poate fi mai puternic decât instinctul de conservare? Vă spun eu: instinctul de oftică!

Ce vorbim despre cauzele „Udrea” sau „Prigoană” când e clar că pentru PDL n-au mai votat niciun bugetar, niciun pensionar, niciun milițian, niciun vechi nomenclaturist, niciun „autor cu drepturi”, niciun turnător, niciun evazionist, niciun pomanagiu, niciun sindicalist, niciun buticar la negru, niciun naționalist fanatic, niciun ecologist tâmp, niciun „revoltat” și niciun „indignat”… Și probabil nicio rudă de-a acestora. Adică mă și mir că mai există în țara asta 15%-20% care trăiesc pe picioarele lor și conform capului lor.

Acum, aceleași largi categorii de ipocriți, de prostovani sau de mânari (gen CTP sau Chirieac, găzduiți amabil și oportun de orientatul Turcescu), dar și mulți particulari turmentați susțin epurarea PDL ca soluție de recâștigare a credibilității. De parcă PSD-ul s-ar fi epurat vreodată și iată că a câștigat tot. Păi cum ar vrea cineva care se pretinde bine intenționat la adresa PDL să funcționeze partidul cu conducerile județene/locale decapitate, BPN-ul demisionat? Cum își imaginează că poate funcționa un partid de dreapta, de exemplu în Moldova, fără Ștefan sau Flutur? Au ei habar că trebuie ținuți în mână mii de primari, de consilieri locali, de activiști? Cine s-o facă? Nicușor Dan? Neamțu? Cristian Preda? Din ce joben ar putea scoate un partid, oricare ar fi acesta, 50 de oameni nou nouți, integri, cultivați, capabili, cu autoritate, măcar pentru un BPN complet reformat? De unde 50.000 de candidați curați ca lacrima Monicăi Macovei la toamnă? Cu ai cui BANI să facă o campanie electorală care să nu fie catalogată drept „noncombat” sau „blat” la parlamentare? Cumva cu sponsorii aceleiași „minuni atomice” Nicușor Dan?

Demantelarea PDL este pedeapsa pentru curajul de a fi încercat reformarea societății. Unei societăți socialiste chiar multilateral dezvoltate. Unei societăți mai rea decât cea grecească, mai lacomă, mai parvenită și mai coruptă de lene și de pomanagism decât cele africane. Nu pot nici acum să-l uit pe Victor Rebengiuc revoltat că i se cere să plătească impozit și taxe pe venit, ca toată lumea. Sau pe alți actori care invocau „arta” pentru a motiva, sanchi, necunoașterea legii fiscale, pe care însă au cunoscut-o foarte bine atunci când a fost vorba despre „jmekeria” cu „drepturile de autor”. Beah!

Avem o societate cu proști și lichele care fac gât la numărătoarea voturilor „de către” Anastase (am pus ghilimele pentru că orice idiot care nu e spălat pe creier de „Antena 3” ar trebui să știe că NU EA, ca președintă a Camerei, numără voturile), dar care nici nu tresaltă când Ponta și Antonescu se prevalează de autoritatea parlamentului pentru a-și promova neconstituționalitățile de gang, după ce tot ei boicotau EXACT ACELAȘI parlament acum 3 luni, din cauză de… nelegitimitate(!)

Adică votul lui Eugen Nicolicea de acum 3 luni era acela al unui traseist trădător, dar voturile de azi ale lui Petru Filip sau ale lui Frunzăverde sunt curata voință populară? Adică parlamentul României din martie nu reprezenta nimic, iar azi reprezintă țara… Nu râde nimeni? Nici nu plânge nimeni?

Adică Ordonanțele de Urgență(!) ale guvernului Boc erau un atac la democrație, dar O.U.G.-ul lui Ponta & Antonescu  pentru ghilotinarea unui singur om de cultură, cum puțini mai are România, e un „act de guvernare”. Ți se întoarce stomacul pe dos citind „indignările” unei Simona Tache sau ale unui Florin Iaru. Măcar pentru a protesta împotriva acestei imbecilități mizerabile aș fi vrut să-i văd pe domnii Pleșu, Liiceanu sau Dan C. Mihăilescu legându-se cu lanțuri de poarta guvernului.

Cum poate fi bizonul român atât de fățarnic sau de imbecil încât să accepte această batjocură? Cum o pot accepta, tăcând complice, intelectualii acestei țări, societatea civilă??? Cum puteau evoca dictatura acum nici un an, iar azi să aplaude grețos, precum lichelele Alina Mungiu Pippidi au Radu Călin Cristea, un guvern de rușine? Un guvern condus de un iresponsabil, mincinos și grandoman (care minte la televizor că a fost invitat de Von Rompuy la Consiliul European), un guvern compus din incompatibili, cercetați penal, agramați, oameni de casă, plagiatori etc.

A numărat cineva abuzurile și derapajele de la democrație comise de guvernul actual în circa o lună de la instalare?

A măsurat cineva enormitatea și gravitatea acestor abuzuri?

Le-a comparat cineva cu cele mai „teribile” abuzuri ale guvernului Boc sau ale lui Băsescu?

Dar tâmpeniile? Dar insultele? Dar golăniile?

Bine că-i purtăm de grijă Elenei Udrea înregistrându-i pișarea.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2012

Kp în moțiunea de cenzură

Unde K_p este constanta prostiei (am ezitat între K_p și K_t, unde K_t era constanta ticăloșiei, deși, poate, cel mai corect titlu era „ K_p,t”).

Prostia ticăloasă și fudulă a caracterizat în întregul ei moțiunea de cenzură introdusă de PSD și susținută de PC și PNL, ieri 27 octombrie 2010.

• Prostie pentru că, indiferent de greșelile guvernului Boc, nu poți cere înlăturarea unui guvern propunând un altul inoperant, toxic, belicos și populist, cu un program de guvernare unanim caracterizat de către specialiști drept dezastruos. Eugen Rădulescu, director la B.N.R. sintetizează: «Programul PSD ar arunca România în afara lumii moderne, dacă ar fi pus în aplicare, social-democraţii fiind încremeniţi în militantismul socialist al secolului trecut».

• Prostie pentru că textul moțiunii a fost, da capo al fine, o miștocăreală ieftină în care revenea obsesiv, la 3 cuvinte, „guvernarea Băsescu, Udrea… Boc… Anastase…”, glumiță la fel de reușită ca aceea de la „Realitatea” cu „Băsescu are un guvern Boca-Mitică”.

• Prostie pentru că au fost falsificate, inutil, până și listele cu semnăturile parlamentarilor PSD pentru susținerea moțiunii, cel puțin trei fiind trecuți de două ori, la poziții diferite și  cu semnături diferite, deci false: Zgonea, Savu și Georgescu.

• Prostie pentru că absolut toate discursurile celor care susțineau moțiunea invocau în sprijinul ei „majoritatea populației”, „vocea străzii” și foloseau sintagma „în disprețul voinței populare”. Făceau asta exact aceiași care în 19 aprilie 2007 votau suspendarea lui Băsescu, în disprețul deciziei Curții Constituționale și al voinței poporului, dovedite în referendumul din 19 mai 2007, când 74,48% dintre cei prezenți la urne au dat de pământ cu votul dement al celor 322 de parlamentari. Aceiași mari reprezentanți ai voinței populare nu dau doi bani nici pe voința populară exprimată covârșitor de poporul României, nu în sondaje dubioase de casă, ci la referendumul privind reforma parlamentară din toamna trecută.

• Prostie pentru că nu poți începe o acțiune bazând-o pe minciuni infantile, cum a fost aceea comisă de mini-revoluționarul Ponta, care halucina, în capul unei adunături de strânsură ce se îndrepta spre Parlament, că dă atacul asupra cazarmei La Moncada, și care într-un delir donquijotesc acuza forțele de ordine că sunt înarmate cu muniție de război: «Din păcate, România este un duşman pentru Băsescu. Jandarmilor li s-a spus că astăzi va fi o lovitură de stat. Li s-a dat muniţie. Fac un apel să înţeleagă că nu trebuie să facă ceea ce le spune Băsescu, aşa cum n-au făcut nici când le-a spus Ceauşescu să tragă în oameni. Este foarte grav ce se întâmplă. Credem în continuare că democraţia poate fi salvată. Ne aflăm într-un moment prin care România n-a mai trecut din decembrie ’89». Seara, la „Ora de foc” de pe „Realitatea”, după ce orice om inteligent s-a lămurit că dispozitivele de lansat gaze lacrimogene din cârca jandarmilor nu sunt arme (adică toată lumea în afara Crețuleascăi, care titra fericită precum Alinuța, eroina de bancuri cu fetițe cretine, „Avem dovada”), Ponta, pus în fața adevărului, laș și iresponsabil cum îl știm, a refuzat să răspundă, bătând câmpii despre grevista foamei și despre bolnavul Adrian Păunescu.

• Prostie să-l califici pe unul ca Adrian Păunescu, chiar și grav bolnav, drept o persoană care „a făcut și a însemnat ceva pentru România”. Ceva pozitiv adică.

• Prostie pentru că nu poți minți patetic, implicând în mod ticălos o persoană suferindă, pretinzând că o citezi: «Aseară, un om care de 65 de zile se află în greva foamei împotriva acestui guvern incompetent și hoț, a spus exact așa: „Mă rog la Dumnezeu că în ultimul moment, voi cei care ați primit bani ca să stați în bănci vă veți gândi la noi și veți veni și veți vota.”». Persoana în cauză, nostalgica învățătoare Cristiana Anghel din Caracal declara pentru „Evenimentul zilei”: «Am spus că nu vreau să mor, nu sunt sinucigaşă, cred în Dumnezeu, sper să mă ajute şi sunt convinsă că mă voi întoarce la catedră cu bine. (…) Mă opresc doar dacă doctorii de aici îmi spun: „Cristiana, de acum nu mai rezişti psihic!” (…) Au mai fost perioade, dar au fost perioade scurte. A fost una în 2000, nu mai ştiu ce guvernare era atunci, când am avut tăieri salariale de aproape 70%. A mai fost prin ’90 şi ceva, atunci sigur era PSD-ul. Eu nu ştiu să mai fi fost o perioadă atât de grea în ultimii 20 de ani. Nici în timpul lui Ceauşescu, când ne plângeam că nu aveam, dar aveam lăzi frigorifice cu câte şapte sertare şi le aveam pline. Atunci era chestiunea că nu aveai libertatea să spui, dar atunci ne-am cumpărat casele, le-am mobilat, ne-am ţinut copiii la şcoală, deci te puteai descurca. Iar în perioada aceasta nu se mai poate.» Mi se pare clar, din moment ce doamna învățătoare nu a făcut greva foamei în 2000, că 70% < 25%.

• Prostie ca într-un discurs psihotic, în care abundă pretinse citate din terți neverificabile, mai ales în cazul acestui mincinos de Ponta, să declari: «Vreau să-i felicit pe toți parlamentarii social-democrați, liberali, independenți, minorități, care astăzi, între a fi parlamentarii lui Boc și Băsescu și a fi parlamentarii României, vor alege să fie parlamentarii României (…)» ceea ce îi situează implicit pe parlamentarii Partidului Conservator în tabăra „rușinoasă” a „aserviților” lui Boc și Băsescu.

• Prostie din partea tânărului Daniel Țumbaișpil (nu i-am reținut numele de familie), președintele P.C., să nu sesizeze și să nu amendeze „gafa” dicursionistului Ponta.

• Prostie să declari, într-o țară europeană a secolului XXI (și nu în Venezuela lui Chavez, sau în Franța „terorii” iacobine a lui Robespierre): «Și vă rog pă cei care nu erați membrii ai partidului comunist sau ai UASCR, ca domnul Boc, să vă gândiți că degeaba Hitler s-a sinucis; cei care au preferat să fie slugi, ale lui, ale lui Ceaușescu, ale altora, vor trebui să plătească în fața poporului de care-și bat joc.» Acest tip de atitudine mentală, inspirată lui Ponta din cea a sinistrului Pasha Antipov din „Doctor Zhivago”, situează România într-un spectru kafkian.

• Prostie pentru că nu poți acuza niște parlamentari de trădare, fără să-i numești, zicând despre ei doar că sunt „o mulțime de ticăloși” și refuzând să le faci publice numele. Decât dacă Ponta și-a mințit colegii, asigurându-i că astfel moțiunea ar avea șanse să treacă. («Am discutat cu parlamentarii Puterii personal în biroul meu și au promis că votează. Nu s-au ținut de cuvânt, sunt lași și lașii pe pielea lor vor pieri. Viața României depinde uneori de asemenea indivizi și de ticalosi, la fel de ticăloși ca și cei din Guvern care, ieri, mi-au jurat și mie și altora că astăzi vor avea curaj. Nu au avut curaj. Asta este. Lașii mor așa cum merită. Nu vreau să fac publice numele celor cu care am negociat și au promis că voteaza moțiunea, nu are nici un rost. Sunt lași și ticăloși.») Ticălos laș este mai degrabă acest paranoic infatuat.

• Prostie să lansezi, cu săptămâni în avans, certitidinea că vei avea destule voturi pentru a trece moțiunea.

• Prostie să-l pui să vorbească la microfon pe un mincinos ca Tudor Ciuhodaru, fugit din PSD, înscris în UNPR, dat afară din UNPR și revenit pe preșul PSD, care deplânge apocaliptic și cu un umor de creșă: «Un leu, atât are pe zi un medic rezident pentru a se întreţine în România. Un leu – doi covrigi. În Land of choice, no choice.» Un leu pe zi? Lucrătoare sau calenderistică? Hai, fie calendaristică… Deci 30 de zile × 1 leu = 300 de lei este oare salariul lunar net al unui medic resident? Iată ce spune, pe 19 octombrie 2010, money.ro (despre faptul că un covrig nu mai costă de mult timp 50 de bani, n-am găsit link):

– Spitalul Universitar de Urgență București

Cel mai mic venit net al unui medic rezident anul I: 600 de lei.

– Spitalul Sf. Spiridon Iași

Cel mai mic venit net al unui medic rezident anul I: 697 lei.

– Spitalul clinic de urgență Târgu Mureș

Cel mai mic venit net încasat de un medic rezident an I: 697 lei.

• Prostie pentru că, dacă faci apel la conștiința unor parlamentari pentru a vota o moțiune de cenzură aparent favorabilă țării, nu trebuie să-i chemi la tine în birou, să negociezi, să bați palma și să le dai ceea ce au cerut. («Sunt cel putin zece indivizi – și de-asta sunt atât de indignat, pentru că rareori am vazut atâta lipsă de moralitate și dispreț – care mi-au strâns mâna la mine în birou și mi-au spus: „Pentru oameni o să votăm moțiunea”. Aseară și-au primit ceea ce așteptau să primească și astăzi nu au votat.»). La întrebarea ce așteptau să primească și ce au primit „ticăloșii”, nici Ponta, nici Dragnea, nici Mitrea nu au răspuns. Iar la întrebarea, retorică, a lui Cristian Pătrășconiu, de pe blogul său, „Dl. Ponta a dat mită?” nu se poate răspunde decât ca la Radio Erevan: „Nu știm precis ce anume a dat dl. Ponta, dar știm precis ce anume a luat dl. Ponta: ȚEAPĂ!”. Iar acum, în mod normal, ar trebui să i se impute, din șpăgile viitoare, suma echivalentă.

• Prostie pentru că nu poți acuza arcul guvernamental că refuză votul atunci când chiar opoziția refuza votul la legea pensiilor si la alte legi „boicotate”.

• Prostie pentru că nu poți vorbi despre lipsă de încredere și de democrație a votului atunci când tu impui propriilor parlamentari votul „secret” cu bilele la vedere.

• Prostie pentru că moțiunea i-ar ruina pe cei cu rate în valută, ar crește cu cel puțin 5% costul importurilor și ar da peste cap economia, în condițiile în care «Dacă moţiunea de cenzură va fi respinsă, leul va înregistra o apreciere moderată, iar cursul ar putea ajunge la 4,2600 – 4,2650 lei/euro, întrucât nivelul actual al parităţii include aşteptările jucătorilor în acest sens. În caz contrar însă, leul s-ar deprecia puternic, iar paritatea ar putea urca până la 4,4 – 4,5 lei/euro». Dovada, cursul a scăzut astăzi de la 4,2819 la 4,2643, ceea exprimă încrederea finanțiștilor în guvernarea Boc și nu într-o eventuală guvernare populistă și de scandal pre-electoral a actualei opoziții.

• Prostie retorică în discursul lui Crin Antonescu care începe cu «Cred, în același timp, că, astăzi, aici și în legătură cu subiectul nostru nu atât discursurile și chiar argumentele noastre sunt cele care contează și cred că acești oameni, foarte mulți, compatrioții noștri, astăzi, pentru o dată, nu ne așteaptă în primul rând discursurile, scăpărările oratorice, argumentația…» după care urmează un discurs de aproape 23 de minute.

• Prostie retorică în același discurs puhav al lui Crin Antonescu care spune «Iată de ce eu n-am să pornesc, încă o data, neobosit, în a spune de ce guvernul Emil Boc este un guvern care trebuie să plece.» După care pornește o interminabilă înșiruire de vorbe, mai mult sau mai puțin găunoase, pe care Antonescu nu le-ar spune, dar le spune cu privire la motivele pentru care guvernul ar trebui să plece. Este o metodă retorică gregară de genul „Nu voi spune că Antonescu este un idiot notoriu, dar vreau să spun că-i un tâmpit”. Discursul face parte din seria de compuneri școlare orale cu care acest mic retardat gureș rupe gura unei anumite categorii de public pe care îl extaziază și anesteziază printr-o beție oratorică pe care nici Caragiale nu și-a închipuit-o.

• Prostie este să înfierezi la alții orice lucru pe care tu însuți l-ai făcut sau l-ai face, așa cum este traseismul politic. Migrația a numeroși parlamentari de la PSD și PNL către PDL și UNPR a fost caracterizată drept infamie, în timp ce încercările sterile de racolare libidinoasă instrumentate de PSD și PNL (uneori asupra acelorași persoane) sunt, acum, acte de demnitate patriotică.

• Prostie să afișezi la televizor niște fonfi, niște gângavi și niște babe incoerente pentru a ilustra mânia populară și susținerea moțiunii.

Prostie, numele tău e opoziția PSD-PC-PNL.

P.S. – Victor Ponta este un individ cu identități psihice multiple: Don Quijote halucinând, Che Guevara luând cu asalt, ieri, în fruntea revoluționarilor, cazarma La Moncada din Piața Constituției, apărată de trupe înarmate cu arme și muniție de război, Pasha Antipov din „Dr. Zhivago” făcând pe comisarul poporului, Tribunalul de Nürnberg, Robespierre, Mao, un derbedeu de pe strada Pál și… last but not least, C.V. Tudor, căruia, din punct de vedere simptomatologic și patologic, îi calcă incurabil pe urme.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

Tolontan, tigrul Amnéziei

Efectuez lectura „recomandării” făcute de cineva și anume a articolului intitulat „Animal Planet la Cotroceni” – semnat de Cătălin Tolontan pe blogul său – și o comentez (vai mie!), punct cu punct, în direct și în timp real, cum se zice. Bineînțeles, fără a citi producția acestui Sherlock Holmes al gazetăriei românești, adică o altă tentativă penibilă de justificare a injustificabilului,  articolașului meu nu-i mai rămâne decât aspectul ludic. Deci… GO!

• După seria de mare insucces „Solidarii” (cu Vântu), iată pe ecrane, în „Labavizion”, seria „Justificatorii” (milițienilor-derbedei). Tolontan nu duce chiar tava, dar este un fel de halebardier 6.

• „Mitologia sportului” constă, la talentatul Tolontan, în „ieși afară, javră ordinară”. Bon, e un început promițător.

• Tolontan este, de altfel, un iscusit hermeneut al limbajului stadioanelor, explicând ce vorbă banală, ba chiar justițiară, este, de fapt, acest „ieși afară, javră”. Avem de-a face cu un ezoterism rezervat inițiaților, pe care maestrul Tolontan ni-l descifrează, destăinuindu-i înțelesurile absconse.

• Nu mă mai refer la vina colectivă a „jurnaliștilor sportivi”, printre care și Tolontan, de a fi adus nu numai comentariul sportiv la halul de gregaritate, de mahalagism și de penibil la care a ajuns, ci și frumosul sport fotbal la mintea și cheremul unor Becali, Dragomir & Comp.

• Textul edulcorează tema. E vorba despre justificarea protestelor, în general, despre modul de manifestare, în general, despre fățărnicia tâmpă a celor care exhibă documente irelevante. Tolontan ajunge, însă, inevitabil, la „vina lui Băsescu”, temă-punct pe fluturașul chenzinal de la grupul „Intact”. N-ai băgat „Băsescu e de vină”, nu papi ochișor.

• Tolontan este – împreună cu CTP, pe care și-l asociază întru rele -, DIN NOU, un mincinos-prin-decontextualizare. Justifică, pueril, după modelul „da’ tu?”, grobianismul milițienilor prin modul colocvial de a vorbi al președinteului. Zice:

«Dar nici președintele României nu se (? – n.m.) poate pretinde politețe de la semenii săi atît timp cît, nu mai devreme de acum cîteva zile, el iî făcea “maimuțică” pe unul dintre liderii Opoziției și pretindea ca îi citește acestuia pe fața infantilitatea.»

Numai că Tolontan uită să justifice la milițieni și penisul de pe figura lui Boc, care n-a vorbit în viața lui urât, uită „muia” oferită propriului ministru, care este un om de-o corectitudine exemplară în ceea ce privește exprimarea, uită să justifice și toate porcăriile spuse de chiar colegii săi despre Udrea, omite mojiciile la adresa miniștrilor de finanțe, al muncii sau al transporturilor, uită că lansarea în premieră națională a măscărilor porcoase a avut loc la tribuna parlamentului României, de unde premierul Năstase invita inclusiv doamnele să-i numere coaiele, pe care ulterior s-a văzut că nici nu le avea la el atunci când se acundea de justiție sub poalele imunității parlamentare.

Tolonatn se vrea un maestru al speculației specioase, dar nu e decât un inabil fraieritor de alba-neagra. Adică… Tolontan e un făptuitor de escrocherii intelectuale care abuzează de credulitatea beátă a unora sau altora. Acest Tolontan face parte, în cadrul miliției voiculesciene, din categoria „milițieni buni, cu 8 clase”, diferențiându-se de „milițienii bătăuși cu 4 clase”. El apare mai „spălat” decât unii ca Badea, Ciutacu sau CTP. Astfel îi induce în eroare pe „deținuții” captivi ai grupului media respectiv, părând mai ponderat, deci mai credibil. De fapt e cu atât mai pervers.

• Când Tolontan zice direct „când îi insulți pe cei care te critică” și „dar nici așa nu comunică președintele cu criticii săi” este clar că se adresează exclusiv fanilor săi de pe stadioane și fanaticilor cu intelect redus. Orice om cât de cât avizat și dotat cu un dram de discernământ își dă seama că Tolontan minte IAR, utlizând aceeași eternă metodă ieftină de fraiereală care se predă la învățământul politic media din cadrul trustului care-l hrănește: înghesuirea unui neadevăr obez sub un adevăr pipernicit. Adică mizeriile, trivialitățile și jignirile lui CTP, ale lui Nistorescu, ale lui SRS, ale derbedeilor de la PSD și PNL sunt „critici”, în timp ce răspunsurile lui Băsescu sunt „insulte”? Adică „chiorul”, „piticul” și „curva” sunt critici, iar „infantilul” e o insultă? Să fim serioși… Până unde pot merge cu prostia abusurdă sau ticăloasă cei care înghit astfel de pere mălăiețe? Cu astfel de fente pot fi convinși doar cei care se VOR a fi convinși și nu reușesc de unii singuri, prin mijloace intelctuale proprii. De fapt, când tu însuți îți intitulezi articolul „Animal Planet la Cotroceni” riști lejer, tot în limbaj simpatico-fotbalistic, sau sindicalist, un „animal e mă-ta, boule!”. Ceea ce, desigur, ar fi o insultă ordinară aruncată unei critici subtile. Chiar dacă, la final, jmekerul autor aruncă insulta respectivă în capul gol, adică fără de cașchetă, al milițienilor.

• Dacă Tolontan n-a reținut din activitatea politică de la Cotroceni decât tema cu plantele medicinale înseamnă că se află în tratamente homeopatic-naturiste. Poate pentru greața pe care și-o autoinspiră.

• Tolontan, dintr-o jenă poate explicabilă, nu poate evita instinctul răufăcătorului care revine la locul faptei și ajunge, volens nolens, la chestiunea cu patinoarul de la Brașov, care i-a rămas ca un găinaț indelbil pe față și pe „operă”. Introduce în discuție subiectul respectiv ca nuca-n perete, într-un context care n-are nici legătură cu obsesia sa. Citez:

«Nu așa se vorbește cu președintele țării tale, dar nici așa nu comunică președintele cu criticii săi! La finalul emisiunii de la “Nașul”, Traian Băsescu a ironizat, fără s-o numească, evident, investigația despre patinoarul de la Brașov, spunînd că “ați văzut, unii încearcă să facă praf patinoarul”, asta în timp ce forfeca aerul cu mîinile, mimînd distructivitatea ziariștilor.»

Ce are „vorbitul” și „comunicatul” cu patinoarul care l-a făcut de râs pe Tolontan? Nimic. Doar ranchiuna meschină a celui care nu-și poate recunoaște greșelile.

• „Ingenuitatea” ipocrită a unui simbriaș al trustului „Intact” devine chiar penibilă la final, atunci când se aduce vorba despre „starea de război”. Adică nu în redacții, nu în televiziuni, nu la P.S.D. și P.N.L. se urzesc și se fomentează zilnic teme și campanii absurde, denigratoare, calomnioase, alarmiste, belicoase, ci… la Cotroceni? Domnul Tolontan sare de pe fix pe măsură ce se ambalează. Curba fatidică vine la sfârșitul articolului, iar Tolontan iese în decor cu frânele muci, cu direcția varză și cu logica praf. Adică editorialele dictate la telefon de moguli unor vuvuzele de trist renume, sau știrile despre poșetele lui Udrea, sau „breaking news”-urile apocaliptice, sau perorațiile incontinente ale tonomatelor și ale invitaților lor de talia Marianei Câmpeanu sau Mădălin Voicu, pe teme dictate ar putea să intereseze pe altcineva decât masa de „Animal Planet” pe care Tolonatn o reprezintă fără niciun brio? Când majoritatea ziariștilor recunosc, în momentele lor de luciditate, că juranlismul românesc a ajuns un căcat modelat de patronii de presă după chipul și asemănarea lor, bietul Tolontan, cu onoarea în ghips și orgoliul în atele, ar vrea ca la Președinția unei țări să se acorde atenție coprofagiilor colegilor săi? Ei da, ăsta tupeu lunatic!

• Tolontan este un amnezic intermitent, un fel de clipici care pâlpâie nervos emițând alandala și multicolor, deci tentant pentru unii,  idei, adevăruri, minciuni, non-idei, obsesii, clișee măsluite cu fotoșopul din dotarea oricărui maltratator al adevărului obiectiv. Parafrazându-l pe Mao: Tolontan este un mare tigru, dar un tigru de hârtie. Și apropo de „Animal Planet”… de câți lei e hârtia din care e confecționat tigrul, numai Voiculescu știe.

• Din întregul articol se desprinde UN SINGUR ADEVĂR, acela că între sindicate și peluza de golani nu este nicio diferență.

Just, coane Tolontane!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

Personajul colectiv „Băsescu-Boc-Udrea-PDL”

Dacă stăm să-i ascultăm pe toți deștepții de politicieni, analiști, jurnaliști, sindicaliști, moderatori, „maeștri” și „profesori”, care fericesc norodul la televizor și pe net , începând – în ordinea inteligenței de pe tricou – cu Zoe Petre și Emil Hurezeanu și sfârșind, cum altfel decât lamentabil, cu imberbii mintali Ciutacu și Badea, am înțelege că România este țara care, fără Băsescu, Boc, Udrea, Videanu, Berceanu și tot PDL-ul lor, ar da M.U.E. lumii întregi aflate, ca proasta, în criză. Căci nu am auzit de nicio altă cauză a stării jalnice a bugetului care să nu le fie imputată exclusiv celor de mai sus.

La noi, așadar, fără actualul președinte, dar cu un altul, fără actualul guvern, dar cu un altul, și fără actuala majoritate parlamentară, dar cu o alta, fără evaziunea fiscală începută mai ieri și fără nou născuta clientelă politică în etate de numai 5 luni, ci cu cele vechi de 20 de ani, criza pur și simplu nu ar exista! Profesorii ar avea salarii duble și sporuri triple, spitalele ar străluci, infirmierele și doctorii ți-ar da jigniți cu plicu-n cap, pensionarii și-ar primi pensia și medicamentele gratuite in șezlong în față la Martinez, doamna de la ghișeu ar citi Petrarca în loc de „Cancan”, „mămicile” și-ar alăpta copiii până la majorat pe indemnizație de 185% și economia ar dudui de mă-sa focului.

Dacă urmăriți cu atenție mai toate luările de poziție, de atitudine și la mișto, personajul colectiv „Băsescu-Boc-Udrea-PDL” este unicul creator, adjuvant și catalizator al contracției economice, al recesiunii, al pauperizării maselor largi populare, al „bocuciderii”, al „bocriminalității”, al etc. În timp ce constructiva noastră opoziție și activa noastră societate civilă de tip Ciuvică își freacă mâinile așteptând primul pensionar căzut pe stradă și primul bugetar spânzurat pentru a-i contabiliza în procente electorale, mass media așteaptă și ea, cu aceeași înfrigurare, prima „mămică” care se va arunca cu pruncul sub metrou, ceea ce ar da prilejul unui rating de zile mari.

Și din retorica mânios-paranoică a liderilor de sindicat reiese ca numai din cauza lui „Băsescu-Boc-Udrea-PDL” Carrefour-urile, Auchan-urile și celelalte se vor transforma în centre muzeale pe care bugetarul român le va vizita duminica, cu familia și cu camera de luat vederi, în loc de coș; din cauza acelorași atoatevinovați, pensionarilor li se vor pune botnițe la vernisajele și lansările de carte la care se servesc pișcoturi și fursecuri și pe care le-ar frecventa în scop nutritiv…

Ați observat că, în mod bizar, programele de știri ale televiziunilor noastre de „neștiri” sunt din ce în ce mai sărace în informații externe? Dar, citind presa internațională on line sau uitându-ne la „posturi străine”, vedem că și Italia, Spania, Franța sau Germania (de Grecia nici nu mai vorbesc) se pregătesc să ia măsuri nașpa de austeritate bugetară. Mă întreb, la ăștia cine o fi personajul colectiv negativ „Băsescu-Boc-Udrea-PDL”?

P.S. – Chiar nu-și dă nimeni seama că criza economică mondială nu putea să nu afecteze, la un moment dat, ȘI sectorul bugetar al României, după ce acela privat a luat-o în piept, mult mai dur, fără să crâcnească? Nu înțelege nimeni că durerea, în veșnic penultima țară a Europei, nu poate fi nicidecum la fel de ușoară ca în celelate țări?

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

Semicenzura… azi Emil Boc

Declaraţie de presă despre Geoană, PSD şi moguli

• Emil Boc de la sediul PD-L •

29 noiembrie 2009 • ora 16:00

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Declaraţia a fost întreruptă, în acelaşi moment, atât la „Realitatea TV” cât şi la „Antena 3”

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Croitoru omul lui Franks?

Delegaţia FMI a venit pe 28 octombrie şi va sta până pe 8 noiembrie. Discuţiile purtate până acum sunt mai mult protocolare. Este evident pentru orcine, că orice oaspete sau delegat străin, fie el om politic, diplomat sau reprezentant al unui organism internaţional este obligat de cutumele diplomatice ca în timpul unei camapnii electorale să nu dea impresia că susţin un candisat sau un partid anume. Din această cauză şi-au pierdut timpul în scurte şi amabile întâlniri de-o cafea cu PSD-ul şi PNL-ul atât Joe Biden, cât şi misiunea FMI, delegaţia CE şi a Băncii Mondiale. Discuţiile tehnice de analiză şi evaluare a rezultatelor pe primele 9 luni – căci acesta este scopul vizitei celor trei delegaţii – vor urma cu guvernul şi cu BNR în zilele următoare. De altfel, întâlnirea cu Crin Antonescu şi cu ceilalţi lideri ai PNL – bine relatată pe Capital.ro – nici nu putea depăşi nivelul unor comentarii privind situaţia meteorologică atâta timp cât liberalii n-au înţeles nici acum ce rost are acordul cu FMI-ul.

Concluzia scurtă, clară şi lipsită de echivoc pe care a tras-o astăzi Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI, este că tranşa a treia din împrumut, în valoare de 1,5 miliarde de Euro, destinată derogatoriu şi acoperirii unei părţi a deficitului bugetar, inclusiv partea privind plata salariilor şi pensiilor, va fi eliberată numai dacă vor fi îndeplinute, până la jumătatea lunii decembrie, trei condiţii esenţiale, negociate cu guvernul PDL-PSD şi incluse în acordul de împrumut votat de parlament. Este vorba despre:

1. un proiect de buget pentru 2010 care să aibă deficit de 5,9 %;
2. adoptarea legii pensiilor;
3. adoptarea legii responsabilităţii fiscale;
4. adoptarea legii unice a salarizării

Dacă aceste condiţii nu vor fi îndeplinite, apare riscul despre care vorbea astăzi Theodor Stolojan: plata parţială a salariilor bugetarilor şi a pensiilor.

Problemele în calea îndeplinirii acestor condiţii sunt mai multe.

Prima este de natură „organizatorică”: actualul guvern, fiind interimar, nu mai poate avea iniţiative legislative, deci nu mai poate elabora şi propune parlamentului un proiect de lege a bugetului pe 2010. Soluţia propusă de Franks era una cam… inaplicabilă, anume ca parlamentul să facă bugetul printr-o iniţiativă legislativă proprie. De aceea, conform declaraţiei lui Geoană, trebuie găsită o soluţie juridică care să dea posibilitatea guvernului de a face totuşi bugetul. Şi această soluţie cred că e imposibilă întrucât chestiunea ţine de constituţie. Vom avea aşadar, probabil, o mică-mare surpriză când guvernul Croitoru va trece bine-mersi în uralele parlamentarilor care tocmai au declarat, cică, necorespunzători 12 ministeriabili.

Celelalte probleme sunt de natură mai ales politică. Viziunile asupra principiilor şi arhitecturii bugetare ale PSD şi PNL sunt total divergente şi chiar ireconciliabile din temelie. De aceea, chiar mă întreb cum va motiva PNL renunţarea la cota unică şi la celelalte măsuri liberale pe care – e drept – Antonescu ne se mai înghesuie să le promoveze ştiind că misiunea lui este doar să facă agitaţie pentru Iliescu în favoarea lui Geoană în schimbul unor sinecuri viitoare.

Legile din pachetul negociat şi cerut acum de FMI sunt acele legi pe care actuala opoziţie, împreună cu sindicatele-marionetă,  le-au obstrucţionat luni de zile. Va fi chiar ridicol dacă îi vom vedea pe parlamentari, cu chiloţii în vine, votând rapid aceste legi pentru care Emil Boc şi Traian Băsescu şi-au asumat carierele politice.

Mircea Geoană a avut un tupeu maxim când a declarat că acum trebuie trecut, cum-necum, un buget pentru a lua ochii şi banii FMI-ului, buget care, dupa 1 ianuarie, va trebui supus unei serioase rectificări. Rectificare bineînţeles în interesul baronilor proprii.

Cert este că Jeffrey Franks a venit să facă ordine în gaşca recalcitrantă a opoziţei, care se bucură de avantajele iresponsabilităţii.

Ce-ar fi fost dacă aveam acum cele 3,5 miliarde de Euro, prăpădite, în câteva luni la sfârşitul lui 2008, pe „consumabile” şi „curente” de guvernul Tăriceanu 2.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Ameninţarea ca promisiune electorală

Fie ne aflăm în plin „Titanic vals”, fie strategii de campanie experimentează noi metode de marketing politic.

Dacă estetica ridicolului sau cea a urâtului au produs capodopere, dacă absurdul sau suprarealismul s-au constituit în superbe curente artistice, atunci de ce n-ar deveni şi AMENINŢAREA ELECTORALĂ preferabilă şi chiar superioară vetustei PROMISIUNI ELECTORALE, care mai e şi cu dus-întors?

Cei doi corifei ai opoziţiei, aceşti antipatici Lolek şi Bolek, după ce şi-au furat reciproc ba mascota Iohannis, ba ideea tembelă cu amnistia fiscală (aşteptăm în curând şi contrainiţiativa liberală privind distribuţia la domiciliul bugetarilor a cornului, laptelui şi mierii), au trecut la… ameninţarea poporului român cu diferite nenorociri.

Mizând pe masochismul majorităţii electoratului lor, consilierii i-au sfătuit pe Geoană şi pe Antonescu să aplice această strategie inedită, care s-ar putea chiar să prindă, dacă e sprijinită mediatic de bursierii lui Vântu şi Voiculescu.

Astfel, Mircea Geoană, după sperietoarea Vanghelie care îl garantează, ni s-a prezentat, recent şi pe faţă, ca epigon şi continuator al măreţelor şi neîntinatelor idealuri ale lui Ion Iliescu:

«Domnul preşedinte Iliescu este aici şi îmi povestea cum acum nouă ani trecea printr-un proces similar. Vreau să-i mulţumesc pentru sfatul şi sprijinul irepoşabil pe care mi le-a acordat şi vreau să considerăm această zi frumoasă de toamnă ca un transfer de ştafetă între fostul preşedinte al României, domnul Iliescu, şi viitorul preşedinte, dacă românii şi Dumnezeu îmi vor da această onoare.»

Devine limpede, chiar şi pentru cei mai amnezici, că votându-l pe Geoană îi dăm, de fapt, un al patrulea mandat prezidenţial „duios-democratului” Ion Iliescu, un al doilea mandat de premier penalului Năstase şi un prim mandat de preşedinte al senatului turnătorului Voiculescu, plasând astfel România în zona liniştită în care, printre altele, au avut loc mineriadele, s-a vândut la negru „Petrom”-ul şi s-a inventat mătuşa Tamara. Mişto!

Cu Crin Antonescu, treaba devine agitată nu la nivel politic, ci la nivelul ogrăzii, adică al românilor care încă se mai muncesc să muncească.

Neputând, aşadar, să se lase mai prejos, candidatul Crin Antonescu supralicitează:

«Da, l-aş propune (pe Dinu Patriciu – n.m.), nu îl voi propune acum. E clară opţiunea mea, e Klaus Johannis, dar Dinu Patriciu, asemeni altor oameni din România din zona de afaceri, într-un moment sau altul, sau din partidele politice, pot să se califice, respectând condiţiile constituţionale pentru funcţia de prim-ministru.»

Ups! Amatorilor de chilipiruri le amintesc că următorul „propus” al lui Antonescu – după ce maimuţa de plajă Ioahnnis îşi va fi ispăşit arivismul prezumţios şi veleitar –, adică Dinu Patriciu, este personajul comic-fantezist care, exact din postura de premier, ar concedia instantaneu vreo 600.000 de bugetari înlocuindu-i cu calculatoare, ar privatiza sediile tuturor instituţiilor de stat şi ar scădea taxele şi impozitele (cota unică de la 16% la 10% şi TVA-ul de la 19% la 15%). Desigur, genialul protector al candidatului liberal la preşedinţie nu precizează din ce surse ar urma să acopere deficitul bugetar care s-ar căsca şi care, chiar şi în anul 2008 – cel cu economia duduindă – se situa pe la 4,9% din PIB, echivalent a  6,7 miliarde de euro. Având în vedere că TVA, de pildă, constituie circa 23% din veniturile bugetare, în timp ce cota unică de 16% aduce şi ea circa 30% la aceleaşi venituri, reducerile preconizate de bau-bau-ul lui Antonescu ar reprezenta o scădere drastică pe care economia românească, preponderent speculativă şi nu productivă, nu ar acoperi-o printr-un eventual avânt.

De altfel, „Standard.ro” scria: «ţara noastră are cel mai mic impozit pe venit din Uniunea Europeană. Aproape la fel stau lucrurile şi în privinţa impozitului pe profit, printre cele mai scăzute niveluri din organismul european. Din aceste motive şi ponderea în PIB a veniturilor din impozite este mică.»

Acelaşi prezumtiv premier Patriciu, pus de Antonescu în schimbul bănetului investit în campania sa electorală, ar proceda, probabil, şi cu România la fel cum a procedat cu „Rompetrol”-ul. Ar primi-o pe gratis şi ar preda-o vreunei gubernii, pe-un comision. Şi acela ţinut departe de ţară.

Constatăm, deci, cu stupoare, că dincolo de inconsistenţa personajelor cu numere pe tricou stau, şi mai nou se manifestă tot mai brutal şi mai evident, adevărate legende ale nenorocirii acestei ţări.

Aştept declaraţia lui Sorin Oprescu: «Eu l-aş pune premier pe Cozmâncă!»

Noroc că de aceste ameninţări electorale (şi mai ales post-electorale) ne apără, iată, America, prin vicepreşedintele Joe Biden – cel care refuza astăzi postura mizerabilă în care ar fi vrut să-l târască Geoană şi Antonescu folosindu-l, la poză, ca pe Iohannis, pe post de proteză dentară într-un zâmbet electoral. Joe Biden le-a explicat în mod categoric şi fără echivoc, atât omului lui Iliescu cât şi celui al lui Patriciu, că Rusia nu trebuie să-şi pună preşedinte în România.

«We cannot succeed without you and, pardon my presumption, you cannot succeed without us», spunea astăzi Biden atât golanilor care fac zilnic miştoul acela fin despre licuriciul cel mare şi despre axa Washington–Londra–Bucureşti, cât şi politicienilor demagogi sau inconştienţi care consideră că aderarea la NATO nu presupune şi obligaţii şi costuri.

Ne apără FMI-ul, prin delegaţia condusă de Jeffrey Franks care vine la Bucureşti în perioada 28 octombrie – 9 noiembrie, la intervenţia preşedintelui Băsescu, pentru a discuta cu guvernul interimar condus de Emil Boc şi probabil cu premierul desemnat Lucian Croitoru.

Ne apără Partidul Popular European – cea mai puternica forţă politică din Parlamentul European – care şi-a declarat sprijinul pentru candidatura lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale atât prin Wilfried Martens cât şi prin Jospeh Daul:

«Ne-am întâlnit de mai multe ori cu preşedintele Băsescu, atât în România cât şi la reuniunile la nivel înalt ale PPE şi ale instituţiilor europene. Am fost impresionaţi întotdeauna în mod pozitiv de Traian Băsescu, de angajamentul său pentru aprofundarea integrării europene a României şi de implicarea preşedintelui în toate dezbaterile europene majore» , subliniază liderii PPE.

«Rolul domnului Băsescu în soluţionarea provocărilor europene majore din regiunea sa – în special în securitatea energetică şi stabilitatea în zona Mării Negre – este bine-cunoscut şi a avut un impact important asupra Europei. Partidul Popular European apreciază şi eforturile continue ale preşedintelui Băsescu de modernizare a statului, angajamentul său în combaterea corupţiei la nivel înalt şi în favoarea aplicării corecte a legilor în România», insistă Wilfried Martens şi Joseph Daul.

«Partidul Popular European consideră că, într-o perioadă de provocări politice şi economice, România are nevoie de un preşedinte capabil să susţină eforturile de revigorare economică pe plan intern şi să reprezinte în mod eficient interesele ţării în cadrul Uniunii Europene. Suntem convinşi că un nou mandat îi va permite preşedintelui Băsescu să continue reformele majore pe care le-a iniţiat deja şi să accelereze aplicarea completă a standardelor şi valorilor europene în România», adaugă liderii PPE.

Last but not least, ne apără biata Republica Moldova care, prin vocea preşedintelui Mihai Ghimpu, anulează toate porcăriile spuse de nişte ticăloşi de la noi, dar şi de la ei, pe seama lui Traian Băsescu cu privire la politica dusă de acesta faţă de vecina de peste Prut (politică elogiată şi de vicepreşedintele Biden, de altfel):

«România nu este pentru noi un stat vecin. România pentru noi este un stat unde se vorbeşte aceeaşi limbă, unde avem aceeaşi cultură, aceeaşi istorie, aceeaşi identitate şi nu cred că supăr pe cineva când vorbim de relaţii foarte bune cu România. Asta nu înseamna că suntem împotriva unor relaţii cu Federaţia Rusă sau cu altcineva. Relaţii cu oameni străini trebuie să ai, dar întotdeauna relaţiile dintre fraţi sunt mai apropiate, şi eu cred că fiecare om sănătos la minte înţelege lucrul ăsta. Păcat că nu au înţeles toţi cei care ne-au condus până acum şi au încercat să găsească dusmanul în România. Îmi cer scuze pentru insulta adusă României din partea vechii conduceri, fiindcă, aşa cum au procedat ei, i-au insultat pe cetăţenii români şi România, ca stat. Îmi pare rău şi sper că nu se va mai întâmpla, iar cetăţenii nu vor mai vota în fruntea statului oameni care nu ştiu să preţuiască relaţiile dintre oameni, dintre state, care nu-şi recunosc propria limbă, cultură şi istorie. Perioada aceasta sper că a ramas în trecut.»

Nu ştiu cine sunt aceia care îi vor vota pe Geoană şi pe Antonescu, dar ştiu că pe Traian Băsescu l-au votat deja America, Europa şi Basarabia.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Eu cred…

… că nu suntem un popor vegetal,

ci un popor teribil de animal.

De unde altfel liniştea…

Ba tărăboiul…

În care aşteaptă desfrunzirea?

Vecinului, prietenului, duşmanului… nicicând a sa.

De unde curajul…

Dar şi inconştienţa

De-a ne da drumul pe toboganul somnului…

raţiunii, votând cu votul altuia, gândind cu gândul altuia, vorbind cu vorba altuia

Până aproape de moarte…

până aproape de viaţa noastră călcând pe viaţa voastră,

Cu siguranţa…

şi cu deznădejdea

Că vom mai fi în stare să ne naştem…

şi din păcate să supravieţuim

Din nou?

La fel de vechi ca morţii de noi.

Eu cred că suntem un popor vegetal…

făcut din praz, din seminţe şi din prea mult usturoi

Cine-a văzut vreodată…

Da, cine-a văzut vreodată

Un copac revoltându-se?

Ori un român dăruindu-se?

Mă cutremur citind analiza lucidă şi previziunile economice pe care le face Theodor Stolojan într-un amplu interviu acordat ziarului „Adevărul”.

Dincolo de macroeconomie, de finanţe, de politica guvernării chiar, dintre rândurile grele ale interviului răzbate chinuitor un adevăr prea gol pentru a fi arătat, precum regele, cu degetul.

Dificultatea situaţiei pe care o avem, dar mai ales a celei pe care o vom avea la anul nu este cauzată numai de fosta guvernare Tăriceanu, de Emil Boc, de guvern, de coaliţie, de PSD, de PDL, de opoziţie, de baroni sau de preşedinte. Adevărul – pentru care poate voi fi luat la palme, ca Patapievici – este că vom suferi din cauza poporului român.

Nu pot să uit nici acum cum, în plină criză a tigrilor asiatici, coreenii îşi donau verighetele pentru a-şi ajuta ţara să iasă din impas. Cum, cât şi pentru ce salariu munceau în acea perioadă. Mi se va spune că noi suntem un popor european evoluat, demn, cu idei, nu un popor de roboţi. Că ne-am câştigat dreptul nostru la democraţie şi la avuţie cu sângele ălora, cum le zice? Eroi?

Că de când ne ştim furăm genetic tot ce e nepăzit şi ne cade în cale nu contează atâta timp cât ne facem nouă bine. Iar când amorul de bunul întâlnit şi dorit este prea mare, iar bunul este întâmplător păzit, ori dăm în cap, sau mai recent tragem cu pistolul, ori dăm o lege prin care anulăm paza.

Marii şmecheri ai analizelor politice şi economico-financiare, acei monştri sacri pe care îi tot vedem discutând discuţii pe la televizor, sunt unanimi intr-o idee: guvernul nu a luat măsuri anticriză.

După slobozirea acestui postulat cu valore de refren de manea, poziţiile şi propoziţiile acestor preoţi ai adevărurilor absolute încep să devină ambigue: de la excentricităţi mentale şi tâmpenii hiperbolice crase şi nesimţite (pentru că ne jignesc inteligenţa) de tipul „trebuie daţi afară 600.000 de bugetari şi înlocuiţi cu calculatoare” (Dinu Patriciu, aici), pînă la stropşeli şi tânguiri braţ la braţ cu lideri sindicali cu mintea anapoda sau cu interese personale oculte, dacă nu chiar interlope. „Meşteri cârmaci” guralivi, gen Soviani sau Schnecker, necăjiţi că nu-i caută nimeni, îi trimit pe Boc, pe Pogea şi pe Videanu – vinovaţii de serviciu – la studiul şi la clasamentul făcute de Universitatea din München privind măsurile anticriză (date indubitabil valabile, în timp ce raportul „Oxford Analytica” era un rahat mincinos), la modelul polonez, maghiar sau german, trăgând semnale de alarmă în privinţa deficitului bugetar, în timp ce, pe celălalt program, alţi analişti – sau uneori aceiaşi dar înregistraţi – îi căinează pe bieţii simbriaşi ai statului atinşi la gioalele primelor de vacanţă la Ibiza.

Nesimţirea supremă a atins-o Nistorescu cu campania lui din „Cotidianul” intitulată „Solidari cu judecătorii”. Într-o ţară în care o parte importantă a celor care chiar muncesc, dar în sectorul privat, cel care creează bani pentru buget, şi care s-au văzut fie concediaţi fără salarii compensatorii, fie cu salariile înjumătăţite (ca proprii săi colegi de trust), să vii cu o asemenea idee, dictată doar de-o ură oarbă sau de un servilism abject, mi se pare nu numai o inconştienţă managerială ci şi un act antisocial.

Metoda este de sorginte poliţienească (la noi securistică): torţionarul bun şi torţionarul rău. Aşa şi analiştii economici. Când contextul este social, huo Boc-Băsescu că nu dau sporurile, că vor să-i pună în concediu de 10 zile pe săracii bugetari, etc. Când contextul este economic, huo Boc-Băsescu că sunt populişti şi nu reduc salariile şi că nu trimit în şomaj bugetari în valoare de cât e deficitul. Haios e că cei care ne „torţionează” la cap cu aceste teorii contradictorii îşi schimbă rolul de la emisiune la emisiune.

Mă rog, cu asemenea „şoumeni” ne-am obişnuit şi simpla lor apariţie în mediile insalubre informaţional păstorite de Gâdea sau dirijate de Dumitrescu ni-i pune între ghilimele. Ce să fac altceva decât să dau pe Cartoon Network sau pe OTV atunci când, în interval de o săptămână, mi se oferă previziuni cică serioase privind cursul de schimb la sfârsitul anului emanate din puţele gândirii lui Patriciu (4,70-4,80), Ţiriac (4,50), Baltazar (4,20-4,30), Schnecker (4,10-4,20). De mentionat pentru necunoscători că ecartul dintre fiecare previziune e de vreo 4%, iar cel maxim, între Patriciu şi Schnecker, e de… 17%!!! Şi vorbim, cică, despre expertiză şi despre autoritate… Când de fapt, la toţi în afară probabil de unul, e vorba doar de „miştou”.

„Suntem un popor vegetal”… Ingenuitatea Anei Blandiana mă face să zâmbesc.

Ba suntem un popor de pradă!

Din nefericire am evoluat într-un mod darwinist-mutant şi în loc să fi prădat şi noi ca toată lumea bună vreo Americă sau vreun Congo acum câteva sute de ani, când într-adevăr eram atât de vegetali că ne păşteau caii turcilor, ne-am apucat de prădat abia acum 20 de ani prăduindu-ne – ca niciun alt popor de pe planeta asta– propria noastră ţară, iar când am cam terminat-o – de la păduri la subsolul Mării Negre – ne-am întins la buzunarele, la parcometrele şi la bancomatele Europei.

Conchistadorii noştri s-au numit mai întâi hoţi (de ziduri şi de ţigle de pe acoperişurile C.A.P.-urilor, de ţevi pentru irigaţii, de şine de cale ferată, de rulmenţi din fabrică),  s-au numit apoi bişniţari (de valută, de blugi, de peretare, de meditaţii impuse), s-au numit apoi întreprinzători (de consignaţie şi butic) pentru a deveni, finalmente, businessmen, magnaţi sau moguli, stadii supreme în care conchistadorul român a „conchisdat” piese importante din patrimoniul economic naţional. După modelul istoric al colonialismului sălbatic, conchistadorii noştri au trecut la exploatarea coloniei din propria ţară fie economic, prin celebra metodă a căpuşării, fie politic, prin metoda cedării pe bani negri a unor temple autohtone către cuceritori străini.

Ne uităm la drobul de sare şi ne plângem că ne va cădea în cap. Ne-am terminat de furat căciulile. Am ajuns să ne comportăm ca un Uroborus, devorându-ne singuri.

Ce responsabilitate să-i ceri politicianului când tu însuţi, bugetar – teoretic „intelectual” – nu eşti în stare, măcar sufleteşte, dacă nu şi raţional, să pricepi că este în interesul tău să fii SOLIDAR. Solidaritatea, civismul nu sunt nişte mofturi. Sunt nişte scuturi şi sunt nişte arme.

Ce fel de concetăţean cu mine e un judecător cu venituri lunare de zeci de mii de lei, obţinute printr-o fentă judecată de el însuşi, care protestează cu gura Monei Pivniceru când ministrul de finanţe îl roagă să-i împrumute, pentru un timp, unul din sporuri pentru a putea primi şi învăţătorul lui fi-su salariul pe luna aprilie 2010?!?

Ce fel de funcţionari publici sunt aceia care nu renunţă la sporul LOR de vacanţă cu preţul şomajului colegului de birou?!?

Ce fel de canibali sunt aceşti bugetari?

Ce fel de analişti sunt aceia care mint un popor pretinzând că salariile şi pensiile, deficitul bugetar, locurile de muncă, sistemul sanitar sau cel educaţional ar fi rezolvabile cu bugetul aruncat pe perdele de Elena Udrea? Abrutizează informaţional un popor şi aşa abrutizat congenital. Desigur, mi se va reproşa că mă contrapun ideii lui Băsescu privind patriotismul. Poate… Optimiştii vor spune că generalizez în mod nepermis şi că ceea ce se vede nu este totuna cu ceea ce este. Se vor lamuri, însă, că am dreptate dacă vor privi România în ansamblu.

O Românie de nesimţiţi… Priviţi-i aici, mai jos, liberi în toată splendoarea lor „liberală”!

Nişte servitoare bugetare îi vor mătura „doamnei” scrumul şi chiştoacele de pe jos, iar inteligentului şi civilizatului „domn” îi va strânge chiştocul (de ţigară) un calculator.

Natură moartă cu marmură şi mucuri…

În toate ţările afectate de criză, populaţia a înţeles că e crucial şi vital să facă sacrificii apropae colective: să accepte SCĂDERI de salarii şi de pensii, dar şi CREŞTERI de TVA sau de alte taxe şi impozite. La noi, sindicaloidul Marius Nistor zbiară, seară de seară, pentru că isteria face rating, că „ceee, guvernul ne impune curbe de sacrificiuuuu?!?!?”.

Ruşinea cea mare este că suntem un popor care, într-o situaţie limită, nu-şi poate impune singur curbe de sacrificiu şi ca trebuie un guvern care să le propună.

Mă gândesc ce scandal ar face tipi gen Nistor sau Pivniceru dacă, Doamne fereşte, ar trebui să facem faţă vreodată unui război.

Şi tot Doamne fereşte să fii copil sau femeie cu alde Nistor pe vreun Titanic!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009