Elena Udrea, ea înşivă*…

Aş fi vrut să intitulez articolul „ELENA UDREA FAŢĂ CU REACŢIUNEA”, dar mi-am amintit aserţiunea „Madame Bovary c’est moi”.  L-am preferat pe Flaubert lui Caragiale.

Deci… Elena Udrea! Un subiect sau o temă pe care o văd, a posteriori, încadrabilă în mai multe dintre categoriile acestui blog: „Creionul chimic”, „Gică Contra”, „Atitudini” şi „Întrebări deschise”…

Opiniile pesediştilor şi liberalilor despre ea nu se califică pentru o discuţie cât de cât serioasă. Şi unii şi alţii sunt ori complexaţi, ori vindicativi, ori în general şi una şi alta. De asemenea, părerile publicului de matracuce bovarice (că tot venise vorba) aflate la menopauză, sau de tatai frustraţi, bolnavi de „sindromul anti-Udrea„, care o detestă motivat, nu mă interesează.

Nici crizele erotico-economice ale unor maniaci vulgari şi misogini, de tipul C.T. Popescu, Dinescu sau Nistorescu, nu pot fi luate în discuţie, aceştia fiind incurabili şi motivaţi doar patologic şi financiar.

Dar constat că şi oameni cu un presupus scaun la cap, pe cât posibil neutri sau chiar susţinători ai preşedintelui Băsescu, se lasă bântuiţi de obsesia Udrea. Persoane, personaje şi, din păcate, chiar personalităţi din societatea civilă cu ştaif se lasă duse de această „convenienţă” inedită şi absurdă: distanţarea de Elena Udrea. Ultima pe care am „prins-o” este poeta Angela Marinescu.

Desigur, când eşti om de cultură, sau jurnalist din categoria „quality”, dă prost să te contrapui intelectualismului alinamungiupippidic. Nu te poţi pune rău cu dumnezeirea academică în chiloţi tetra şi ciorapi mercerizaţi dându-te cu necurata care se îmbracă de la Prada.

Noţiunea „Elena Udrea” – că a ajuns o noţiune, o sintagmă –  este mereu întâmpinată în cercurile înalte cu „văleu ma chère” sau „olio dear„. De ce? Nu cred că ştie nimeni. Cum ziceam şi despre raportarea la Traian Băsescu în articolul «„Şozul” de a fi anti-Băsescu», probail că acelaşi curent „şoz” funcţionează şi în cazul Elenei Udrea.

Hai să fim lucizi şi în fond respectuoşi cu noi înşine.

Cine şi mai ales CE este, de fapt, Elena Udrea, dincolo de personajul folcloric şi imaginar (creat de aspectul ei plăcut, de o incontestabilă inteligenţă, de un talent şi un curaj politic şi de o certa charismă) maculat scatologic prin trecerea din gură-n gură de la grobienii Ciutacu şi Badea, prin obscenul grotesc Dinescu până la toţi cei care cred că demnitatea proprei lor autobiografii necesită o trecere pe trotuarul celălalt când vine vorba despre ea?

Există bigoţi ai lui „crede şi nu cerceta” care trăiesc cu convingerea fermă că Elena Udrea s-a născut la Pleşcoi, că firma „Dalli” îi aparţine ei sau soţului ei, Dorin Cocoş, că a achiziţionat perdele în valoare de 75.000 €, că toată activitatea ei s-a rezumat la tricotat, dat cu mopul, călărit, plimbat cu bicicleta şi scris pe zidurile pariziene „Romania land of choice”, doar pentru că aşa a apărut în gazetele lui Patriciu, Sorin Roşca Stănescu, Vântu, sau Voiculescu sau aşa s-a văzut la televizor. Deşi alegaţiile şi calomniile au fost dovedite ca mincinoase, deşi turismul s-a mişcat bine, deşi, în ciuda crizei şi a infrastructurii, TUI a revenit în România.

De unde provine această voluptate a calomniei, a asocierilor porcoase şi a dispreţului extrem faţă de o persoană?

Şi atunci chiar întreb:

• De ce se crede, fără niciun temei serios şi concret, că Elena Udrea ar fi imorală, când ziarele au publicat fotografii sau secvenţe video şi au arătat-o pe sfânta Adriana Săftoiu vinovată de adulter, pe Ana Birchall în ipostaze… (de)favora(bi)le, sau pe Paul Păcuraru făcând cybersex de unul singur.
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai proastă, dacă a făcut acum nu ştiu câţi ani, când nu ocupa nicio funcţie importantă, o gafă privind Norvegia, decât Adrian Severin (cel cu H2O-ul), decât viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu (care habar n-are cât este dobânda de politică monetară), decât ministrul Adomniţei (pe care l-au învăţat copiii câte stele sunt pe drapelul Europei), sau decât mulţi, mulţi alţii?

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai abuzivă decât tot guvernul Tăriceanu, care a prăpădit pe nimic 3,5 milarde de Euro la sfârşitul lui 2008? Sau decât Rodica Stănoiu, care şi-a aranjat vânzarea unei  coşmelii din Filiaşi, în valoare reală  de 2.500 $, către SNP Petrom (companie de stat pe atunci!) cu 100.000 $? Sau decât atâţia alţii despre ale căror abuzuri, acte de corupţie sau matrapazlâcuri ziarele au tot scris de 20 de  ani încoace?
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai putin onorabilă decât aceeaşi Stănoiu, sau decât Voiculescu, Roşca Stănescu, Ghişe şi ceilalţi turnători la Securitate? Sau decât Vadim Tudor ori Adrian Păunescu? Sau decât alte persoanje feminine sinistre de teapa Aurei Vasile?
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai puţin cinstită decât Hildegard Puwak, Mircea Beuran, Şerban Mihăilescu, Ovidiu Muşetescu, Sorin Pantiş, Ioan Avram Mureşan?

• De ce se crede că activitatea ministerială a Elenei Udrea ar fi mai „oneroasă” decât cea a lui Orban, Mitrea, Nicolăescu, Remeş, Dan Ioan Popescu, etc.? De ce ar fi ea o membră a unei camarile şi n-or fi toţi clienţii politici ai PSD şi PNL? De ce ar fi ea o jefuitoare de bani publici şi n-ar fi cei care au privatizat ca în codru, la comision, tot ce s-a putut, cei care au returnat ilegal TVA în valoare de miliarde sau cei care au cedat subsolul Mării Negre? Cazuri în care, democratica şi transparenta coaliţie majoritară din parlament nu a găsit de cuviinţă să ceară, prin intermediul unor justiţiare comisii (şi încă cu celeritate) nicio începere a vreunei cercetări penale.

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai cu tupeu decât Adrian Năstase, primul care a introdus golănia în discursul politic invitând, de la tribuna parlamentului, să i se numere coaiele. Pe care a dovedit că nici nu le are, ascunzându-se, de ani buni, pe sub scaunele parlamentului şi în fustele mătuşii Tamara de justiţia care îl caută.
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai incompetentă decât miniştrii Chiuariu, Adomniţei, David, Nicolăescu sau Cioroianu, ca să nu-i pomenim decât pe unii mai recenţi. Sau mai incapabilă decât Crin Antonescu care n-a realizat absolut nimic într-o intreagă carieră de politician şi de parlamentar, care n-a votat nici măcar o singură dată în sesiunea parlamentară de toamnă a anului 2007 şi care este cunoscut ca un chiulangiu notoriu de la serviciul în care l-au trimis credulii care l-au votat.
  

• Şi a propos, de ce se crede că Elena Udrea nu este un bun ministru al turismului? Au făcut mai multe şi au fost oare mai buni şi mai competenţi: Mihai Lupoi (guvernul Roman), Dan Matei Agathon (guvernele Văcăroiu şi Năstase), Akos Birtalan (guvernul Ciorbea), Sorin Frunzăverde (guvernul Vasile), Ovidiu Silaghi (guvernul Tăriceanu)??? Îşi mai aminteşte cineva de ei? N-au consumat şi ei bugete? Proiectul ţeapă al cuplului Agathon-Năstase „Dracula Park” n-a existat? Palmierii din Mamaia morţi de mici n-au existat? Ce amnezii subite handicapează astăzi onorabilele creiere din societatea civilă şi din mass media de salon?

Doamnelor şi domnilor intelectuali civili, civici, cinici, cum oţi mai fi, sunteţi nişte ipocriţi!

De ce vedeţi, abia acum, şi numai în Elena Udrea, toate defectele şi toate metehnele celor enumeraţi mai sus de care nu v-aţi indignat decât prea puţin?

Cu ce, prin ce şi de ce este Elena Udrea mai rea sau mai puţin bună decât oricare dintre noi sau dintre voi?

N-aveţi şi domniile voastre scăpari şi bâlbe, interese şi veleităţi, ambiţii şi putere, cadavre prin dulap?

Vă rog puneţi mâna şi citiţi Ioan 8,7.

Obiecţia că ea, spre deosebire de dumneavoastră, este demnitar, nu ţine. La fel aţi gândit şi v-aţi comportat şi când nu era ministru.

N-am onoarea!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

___________________________

* O fi oare necesar să mai precizez că acest dezacord al pronumelui de întărire are un schepsis?

Premisele actuale pentru aderarea României la „Zona Euro”

Odată cu propunerea PNL, susţinută de PSD şi validată în parlament de o majoritate formată din cele două partide, privind numirea lui Bogdan Olteanu în funcţia de viceguvernator al B.N.R., România ia o opţiune serioasă pentru aderarea rapidă la o zonă monetară inedită…

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Întrebare deschisă adresată Guvernatorului Băncii Naţionale a României, Domnul Mugur Isărescu

Stimate Domnule Guvernator,

Banca Naţională a României a reuşit, până acum, să rămână, păstrat de Dumneavosatră, unicul bastion al competenţei, al profesionalismului şi mai ales al patriotismului aplicat din ţara aceasta.

Regret sincer că nu puteţi fi preşedintele pe care România l-ar merita, dar pe care noi românii nu-l merităm.

Aţi avut tupeul, anul acesta, să fiţi de acord cu preşedintele Traian Băsescu, cu majoritatea specialiştilor în economie şi finanţe, cu toţi oamenii lucizi, competenţi şi bine intenţionaţi. Aţi comis greşeala de a nu fi populist, demagog, ipocrit şi de a nu fi sau de a nu face pe tâmpitul. Aţi considerat necesar şi oportun, adică, acordul încheiat cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Comisia Europeană, în ciuda opoziţiei celor pentru care orice este bun ţării dar care vine de la Băsescu trebuie să fie rău.

Domnul Daniel Daianu a făcut aceeaşi eroare politică, susţinând la rândul lui această soluţie. Domnia sa a plătit deja prima rată a preţului pentru opţiunea raţională preferată obedienţei de partid: a fost eliminat de pe lista candidaţilor eligibili la alegerile europarlamentare, fiind înlocuit fie cu amanta de atunci a preşedintelui PNL, Crin Antonescu, fie cu sinistra Norica Nicolai, care nu reuşise să se facă aleasă în parlamemtul României prin vot uninominal, adică căreia electoratul i-a arătat uşa de ieşire pe din dos a politicii.

Astăzi, domnul Daianu plăteşte, iată, a doua rata a acelui preţ.

Dar tot astăzi vi se facturează şi Dumneavoastră o rată. O plătiţi cu personalitatea şi competenţa domnului Eugen Dijmărescu şi primiţi în schimb un pinguin. Vi se impune un pinguin lipsit de orice competenţă în domeniul financiar-bancar sau macroeconomic, în pofida unei diplome de MBA obţinute după absolvirea unor cursuri organizate de către Institutul Bancar Român & City University of Seatle, ceea ce ştim cu toţii ce reprezintă de fapt. Aşa cum scria Dan Popa pe „HotNews”, «Olteanu îi va lua locul lui Dijmărescu, cel care conducea direcţia operaţiuni de piaţă din B.N.R. Va conduce probabil, la fel ca şi predecesorul său, comitetul de administrare al rezervelor internaţionale. Ale României, ca să fim bine înţeleşi. Va discuta despre necesarul de lichidităţi şi despre scadenţa maturităţilor. Despre poziţia investiţională externă. Va elabora strategii de viitor şi va propune utilizarea instrumentelor derivate.»

Domnule guvernator, enumerarea lui Dan Popa mi-a dat fiori. Dacă aceasta este realitatea, ar fi bine să-l delagaţi pe noul viceguvernator, pe durata întregului mandat, în Tahiti, în Maldive, la Pago Pago sau la Bora Bora. 5 stele, all inclusive, diurnă şi distracţii plătite de la bugetul de stat, plus o indemnizaţie de… inactivitate. Activitatea urmând a fi asigurată de oricine altcineva. Această nulitate trebuie ţinută departe de treburile B.N.R.

Noul viceguvernator este Bogdan Olteanu pe numele lui de nepot al Gizelei Vass cea de tristă amintire comunistă, de deputat ieşit pe locul al treilea la parlamentarele uninominale şi de tovarăş de mânării politice cu Viorel Hrebenciuc, prin intermediul căruia a şi obţinut sprjinul subit al PSD în comisiile de finanţe-bănci ale parlamentului. Acest Olteanu s-a opus acordului cu F.M.I., acuzând instituţia de toate relele, după ce, ca bun nepot ce este, atacase Statele Unite prin persoana ambasadorului american Nicholas Taubman. Olteanu este, în mod cert, nu numai omul lui Patriciu şi al PSD-ului, ci şi omul gafelor (ceea ce în definitiv, tot aia e).

Prim-viceguvernator şi vicepreşedinte al Consiliului de administraţie al B.N.R. este Florin Georgescu, un fost şmecheraş PDSR ajuns pe post tot prin pârghii politice, dar un specialist cu o bogată experienţă, fost şef de promoţie a Facultăţii de Finanţe şi Contabilitate din cadrul A.S.E. Bucureşti, bursier Fulbright Alexander Hamilton Felow, fost bancher, fost ministru de finanţe, profesor universitar. O somitate, adică. Cu care bietul Olteanu, care a abandonat două facultăţi până acum, nu are nimic în comun.

Noi, românii, vedem de pe margine că astăzi, în numele democraţiei politice, dar mai ales al vendetelor politice, orice politruc poate ajunge în poziţii dintre cele mai înalte, chiar şi la pupitrul de comandă al politicii monetare şi financiare a ţării. Încep să mă simt din ce în ce mai tare ca pe vremea regimului Ceauşescu, în care orice activist incult, imbecil dar servil putea parveni în orice funcţie, chiar şi la Academie. Până acum mafia politică nu îndrăznise să depăşească limitele mahalalei parlamentare, guvernamentale sau administrative. Acum, interese aparent oculte fac ca lumea interlop-politică să vrea să-şi extindă aria de influenţă şi în instituţia cea mai puţin virusată şi cea mai vitală a României, maculând-o şi periclitându-i activitatea. Un boschetar intelectual ca Vanghelie a reuşit să pătrundă în serviciul de informaţii al Ministerului de Interne şi să acceadă la arhiva acestuia. Acum un neavenit ca Bogdan Olteanu a pătruns, printr-o efracţie politică din păcate legală, cu acordul şi complicitatea PSD-ului lui Geoană şi a PNL-ului lui Antonescu, în Consiliul de Administraşie al B.N.R.

Singurele efecte pozitive al acestei porcării sunt epurarea parlamentului de un astfel de membru şi probabila lui înlocuire cu un nou parlamentar provenit de la un partid mai bun şi compromiterea, încăo dată, a PNL şi a candidatlui sau, Crin Antonescu.

N-aş vrea s-o mai lungesc. Daca acest nesimţit de Bogdan Olteanu nu a avut obrazul (şi aşa pătat) de a se recuza din funcţia în care a fost propus (dacă nu cumva s-a autopropus, aşa cum se zvoneşte), vă întreb:

1. Veţi accepta afrontul pe care vi l-au facut PSD şi PNL, punându-vă un frânar în echipa care trebuie să continue atât lupta cu criza, cât şi procesul de menţinere a unui echilibru macroeconomic şi financiar?

2. Veţi accepta să lucraţi cu un interpus al lui Dinu Patriciu infiltrat, iată, la vârful B.N.R.?

3. Vă veţi da demisia de onoare pentru faptul că B.N.R. a fost într-un fel pângârită şi violată cu acest „membru” care este, după fire şi după chip, Bogdan Olteanu, sau veţi înghiţi acest broscoi din patriotism şi din responsabilitate faţă de interesele României?

Vă mulţumesc.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Dan Popa, „Alunele, Vali Vijelie şi Banca Naţională”

________________________________________________________

Alunele, Vali Vijelie şi Banca Naţională

Dan Popa

Miercuri, 7 octombrie 2009, 11:55

________________________________________________________

«E o uriasa porcarie, si nimeni nu ma va putea face sa cred altceva. Intre Lucian Croitoru si Daniel Daianu, pentru inalta demnitate de viceguvernator al Bancii Nationale, a fost preferat Bogdan Olteanu. Asta mi se pare o impietate la adresa bunului simt economic si un semnal ca sistemul de alegere al membrilor din CA al BNR scartaie pe undeva. Asadar, partidele politice propun o persoana si tot partidele, prin Comisii, o valideaza sau nu. Sistemul in sine e defect.

La o adica, daca Vali Vijelie sau Piticul Porno se inscriu in PNL, nu m-ar mira ca dupa o solida si consistenta curte facuta liderilor, sa fie „aruncati” in CA al BNR. Fie ca vrea Guvernatorul, fie ca nu vrea. Totul depinde, pana la urma, de cat de bine te ai cu seful de partid si cu cei care trag sforile.

Poate ca un alt sistem ar fi fost mai normal, eficient si util. Poate ca in mod normal, Guvernatorul ar fi trebuit sa inainteze o lista cu oamenii pe care si i-ar fi dorit in echipa si care sa fie apoi validati sau nu de catre Parlament.

Dar in fine, nu asupra acestui lucru voiam sa ma opresc. Olteanu ii va lua locul lui Dijmarescu, cel care conducea directia operatiuni de piata din BNR. Va conduce probabil, la fel ca si predecesorul sau, comitetul de administrare al rezervelor internationale. Ale Romaniei, ca sa fim bine intelesi. Va discuta despre necesarul de lichiditati si despre scadenta maturitatilor. Despre pozitia investitionala externa. Va elabora strategii de viitor si va propune utilizarea instrumentelor derivate.

Am vorbit la telefon miercuri dimineata cu viceguvernatorul BNR, Eugen Dijmarescu. “Regret sa plec, cum sa nu regret? Dar n-a fost decizia mea sa plec din Banca”, mi-a spus Dijmarescu.
El a recunoscut ca daca s-ar fi inregimentat politic, ar fi avut sanse sa isi prelungeasca mandatul. “Eu nu am facut-o. Nu m-am dus pe la usa partidelor politice si nici n-am s-o fac vreodata”, mi-a spus inca viceguvernatorul BNR.

Despre noua componenta a Consiliului nu a vrut sa comenteze, marginindu-se doar sa spuna ca “anumite persoane noi, nu-mi spun mare lucru. Nu le cunosc, pur si simplu”, a mai spus Dijmarescu. Din cate am inteles, pana si Guvernatorul e, citez „mahnit”. A batut saua, dar iapa n-a priceput. A cerut oameni cu experienta in banci internationale si a primit un Olteanu.

Oficial, vorbele care se aud soptit dinspre BNR sunt in genul “acesta este jocul democratic. E un sistem perfectibil, dar asta inseamna democratia si nu dorim sa negam puterea ei” samd.
Guvernatorul a cerut validarea unor oameni cu experienta bancara, care stiu cu ce se mananca economia si politica monetara. Politicienii, pe care-i doare undeva de politica monetara, au zis “Bine, fie” si i-au tras-o, pe romaneste.

Revin si zic: sistemul e prost. Daca PNL punea pe masa Comisiilor o aluna, aveam vice la BNR o aluna. Si asta gasesc ca e fundamental anormal, pentru ca am citit ca alunele sunt, efectiv, nesanatoase.»

Sorin Ioniţă, „De ce cântă Crin Antonescu în corul Patriarhiei”

________________________________________________________

SENATUL EVZ: De ce cântă Crin Antonescu în corul Patriarhiei

Sorin Ioniţă

Joi, 03 Septembrie 2009

________________________________________________________

Sorin Ioniţă: „N-o să vorbesc azi despre ideea lui Băsescu cu referendumul pentru parlament unicameral, din două motive. ”

Întâi, pentru că tema în sine nu interesează pe nimeni: nici pe dv., nici pe comentatorii TV, care rezistă maximum 10 secunde fără să te întrerupă dacă vrei să discuţi pe bune unicameralul. În al doilea rând, deoarece motivul lui Băsescu este atât de simplu încât n-are nevoie de explicaţii în plus.

În formularea splendidă a lui Bogdan Olteanu, întrebat acum doi ani de ce vrea parlamentul să-l suspende pe preşedinte, motivul sună aşa: pentru că poate. “D-aia, fiindcă pot” este consecinţa logică a climatului instituit de câţiva ani în legislativul României, unde singura preocupare a devenit lupta pe proceduri, nu pe fond. De ce se miră parlamentarii că s-a ajuns aici?

În fine. Mai important şi relevant pentru noi toţi mi se pare modul cum a fost receptat şi comentat raportul Comisiei prezidenţiale pentru analiza riscurilor sociale – îl ştiţi, ăla cu sexul şi drogurile. Aici, am din start o mică părtinire (am fost, teoretic, membru al acestei comisii), dar una foarte mică (spre ruşinea mea, n-am contribuit la raport, fiind prezent doar la şedinţa inaugurală). Mă rezum deci la a susţine concluziile, dar de pe margine, nu din mijlocul distinşilor universitari care au toate meritele pentru redactare. Odată mărturisit acest conflict de interese, trebuie să spun că un lucru m-a şocat atunci când raportul a fost publicat.

Nu, nu tonul agramat-arţăgos cu care unii ziarişti i-au tratat pe autori, aşa cum s-au obişnuit să-i abordeze (cu oarece justificare, probabil) pe politicieni. Aici era vorba de nişte profesori ce şiau sacrificat timpul liber pentru a produce, neplătiţi, un diagnostic al stării sociale a naţiunii. N-au obligaţii publice, nu vânează voturi, ci vorbesc despre problemele reale ale bunicilor de la ţară, părinţilor sau nepoţilor celor cu microfonul în mână. Dar de la cercul strâmt al celor câteva mii de persoane din politică şi mass-media, care îşi întreţin reciproc agresivitatea şi lipsa de raţiune, e inutil să ceri un pic de deferenţă, sau măcar mimarea unui interes real pentru subiect.

Nu m-a surprins nici faptul că lumea a făcut o fixaţie pentru o singură pagină din cele 400 ale raportului, anume cea în care se recomandă dezincriminarea consumului de droguri uşoare şi practicarea controlată a prostituţiei, în afara reţelelor de crimă organizată. E în natura jurnalistului să aleagă părţile sexy ale unei ştiri şi să le împacheteze ca să se vândă (“Băsescu susţine legalizarea drogurilor…” etc.). Nu-i nimic de obiectat, aşa ar fi făcut şi tabloidele din Vest, iar că la noi toţi gândesc cu minte de tabloid, se ştie.

Mă mai aşteptam să apară speculaţii absurde: de ce acum? Aha, preşedintele a planificat lansarea fix la debutul campaniei, să tragă din asta un folos la urne. După ani buni în care mulţi s-au deprofesionalizat înghesuind orice în grila de interpretare pro şi anti-Băsescu, nu te mai miri că ajung la concluzii comicabsurde. Toţi spun că astea sunt măsuri impopulare, dar în acelaşi timp îl suspectează pe preşedinte de populism pentru că a dat drumul raportului. Ori una, ori alta: fie poporul nu e aşa conservator cum se zice, fie preşedintele e un pic mai curajos (sau inconştient) decât ceilalţi, patronând o dezbatere pe teme riscante, dar necesare. Ambele deodată nu se poate. Şi în tot cazul, nu se vede deloc unde ar fi câştigul electoral.

Şi acum ajung la sursa uimirii mele: nu mă aşteptam totuşi ca primul care atacă recomandările comisiei, în chestiuni ţinând esenţialmente de reformă socială şi libertate de opţiune, să fie chiar şeful liberalilor, Crin Antonescu. El a fost urmat, în ordinea numerelor de pe tricou, de reprezentantul Patriarhiei şi de Mircea Geoană. Dacă poziţia BOR era previzibilă şi, pe undeva, normală, iar despre PSD ştiam că aderă la orice, numai la valorile stângii europene nu, aveam o speranţă ca măcar liberalilor să le fi rămas ceva principii prin buzunarele neconfiscate încă de Patriciu.

Cu Renate Weber în frunte, mă aşteptam să recite şi acasă aceeaşi poezie ca în UE, unde confraţii lor ar fi luat imediat în discuţie la modul serios propunerile comisiei. Acestea chiar se încheagă într-un tot coerent: de la reformele propuse pentru piaţa muncii şi pensii, la o mai bună ţintire a asistenţei sociale către cei în nevoie, până la combaterea discriminării faţă de grupurile dezavantajate sau aflate în situaţii de risc, totul respiră un aer mai curând liberal.

În loc de asta, socialiştii şi liberalii români se dovedesc gata să sacrifice ideologia de vitrină la orice adiere de vânt politic, în schimbul câtorva zecimi de procent din electoratul rural, conservator şi intolerant. Primii, pentru că aşa au făcut dintotdeauna, iar ceilalţi, din motive care îmi scapă. Se confirmă astfel încă odată suceala politică în care trăieşte România, pe invers cu Europa: popularii propun teme liberale, iar social-liberalii fac opoziţie tribalist-populară.

Dopaţi cu sfaturi tactice cumpărate de la consultanţi, politicienii uită că succesul nu depinde numai de urmărirea obsesivă a sondajelor, ci şi de capacitatea de leadership, adică forţa de a spune publicului nu doar ce îi place să audă, dar şi ceea ce trebuie. Dacă Geoană ezită, mereu cu un pas în urma partidului, iar liberalul Crin se înscrie cântăreţ în corul Patriarhiei, pentru că aşa-i la modă, trădând o maximă insecuritate în materie de convingeri, atunci nici măcar nu-i un mare merit pentru Băsescu dacă va fi perceput ca singurul lider plauzibil de prin preajmă.

*        *

*

Comentariul meu: Ceea ce pare să nu sesizeze domnul Ioniţă, prea onest în gândire pentru ticăloşia perversă a celor cu care, în calitate de jurnalist, operează, este un fapt pe cât de simplu pe atât de evident.

Domnia sa zice: «În loc de asta, socialiştii şi liberalii români se dovedesc gata să sacrifice ideologia de vitrină la orice adiere de vânt politic, în schimbul câtorva zecimi de procent din electoratul rural, conservator şi intolerant. Primii, pentru că aşa au făcut dintotdeauna, iar ceilalţi, din motive care îmi scapă.»

Motivul pentru care, atât analiştii şi jurnaliştii care sug portofelele mogulilor cât şi politicienii pesedişti şi liberali se raportează în mod pueril şi vulgar la raportul Comisiei prezidenţiale pentru analiza riscurilor sociale este că acest raport reflectă o preocupare a preşedintelui Băsescu din categoria MAJORĂ.

Analişti de tipul Hurezeanu sau Turcescu deplâng cu spor lipsa proiectelor candidaţilor la preşedinţie. Iată, însă, că atunci când Traian Băsescu iniţiază şi girează dezbateri pe probleme majore (să ne amintim şi Pactul pentru educaţie, votul uninominal, parlamentul unicameral, restructurarea statului, etc.), se găsesc nişte incapabili notorii, ca Antonescu sau Geoană, secondaţi de cunoscuta clică mass media, să ducă în derizoriu şi să maculeze cu nemernicia lor de Salieri impotenţi, iniţiativele valoroase ale celui cu care ar vrea să se măsoare. Dacă ei nu sunt în stare să producă altceva decât tâmpenii, diatribe sau insulte, atunci să nu cumva să vadă lumea că Traian Băsescu poate să propună societăţii româneşti teme majore şi soluţii bune. De aceea, din cele 400 de pagini, sunt fluturate populaţiei, doar cele despre droguri şi prostituţie, luate şi acestea într-o băşcălie de puberi cu probleme. Nu numai din cauză de tabloidizare, ci mai ales dintr-un interes politic meschin. Acest mod de a prezenta lucrurile eu îl încadrez ca formă perversă de fraudare a alegerilor.

Acestea sunt motivele care vă scapă, domnule Ioniţă.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009