Petre Barbu, „Presa ca o flegmă”

__________________________________________________

Presa ca o flegmă

Petre Barbu, senior editor • 22 octombrie 2010

__________________________________________________

Pentru cine facem presă: pentru propriile interese sau pentru public?

«Stenogramele discuţiilor lui Sorin Ovidiu Vîntu cu ziariştii şi managerii trustului său de presă seamănă cu nişte flegme. Groase şi verzi. Am simţit un puternic disconfort al viscerelor când am citit cum Stelian Tănase îi cerea voie patronului să se ducă la TVR 1 să comenteze rezultatele alegerilor prezidenţiale. („Problema ­este să nu te superi tu sau Realitatea să-mi zică…”) Parcă Stelian cerea voie tatălui să se ducă afară, să se joace cu p… în nisip. În faţa patronului nu mai era analistul politic tobă de păreri, care măcăne jovial în fiecare vineri seară cu Mircea Dinescu. (Şi când mă gândesc că Tănase a condus cândva „Revista 22” şi a fost membru fondator al GDS!).

Ce jalnic mi s-a părut Cornel Nistorescu care i-a dat în gât pe „ăştia de la Realitatea”, care „au de două zile caseta cu povestea Alro şi nu vor s-o dea”. Imaginea lui Nistorescu, care îi şuşoteşte în ureche stăpânului cât de proaste şi rele îi sunt slugile, este memorabilă, oricât am blama aceste stenograme. Ce caraghios este „faimosul” manager de presă Sergiu Toader, care aproba, ca un yesman desăvârşit, „strategia de business” a stăpânului. („Absolut! OK! E corect, da!”)

M-am ţinut de burtă, de parcă băusem pilitură de electrozi de sudură cu suc de roşii, când am citit cum gomosul Doru Buşcu se făcea preş şi cum simandicosul manager de la Realitatea TV, Cătălin Popa, îi raporta „cârmaciului” ultimele „realizări”. Să mai spun ceva despre odiosul Bogdan Chirieac? (Şi când mă gândesc cu câtă emfază vorbeşte despre geostrategia politică a Rusiei…)

Aceste flegme au un singur destinatar: consumatorul de presă (scrisă şi audiovizuală). Modul acesta de administrare a presei exclude cu cinism publicul. Mai mult, îl umileşte. Românul care scoate din buzunar bani pentru a cumpăra produsele de presă şi cărora le asigură audienţa (vânzările de publicitate!) este ignorat şi manipulat. Dacă trusturile de media din România, aflate în proprietatea aşa-numiţilor moguli, funcţionează după astfel de „strategii de business”, să nu-i mai mire pe ziariştii oneşti de ce scade audienţa muncii lor. Pentru că alţii, slugi şi pupincurişti de vocaţie, le îngroapă credibilitatea. În fond, pentru cine facem presă: pentru propriile interese sau pentru public? Ce încredere mai poate avea consumatorul de presă într-un jurnalist onorabil şi cinstit, care munceşte la trusturile lui Vîntu, Voiculescu şi Patriciu? Mai ales când trăieşte tot timpul cu suspiciunea (sau dovada) că informaţia pe care o cumpără este otrăvită! Sau totul este umplut cu flegmă şi publicul nu mai are scăpare?

Aceste stenograme nu vor schimba faţa (sau feţele) presei româneşti. Să le căutăm scuze acestor oameni de presă sau să le plângem de milă este ca şi cum am juca rolul unui chelner care, înregistrând plângerea unui client că ciorba îi miroase a urină, l-ar chema pe bucătar şi acesta, după ce ar evalua situaţia, ar scuipa gros şi verde, asigurându-l pe client că a adăugat ingrediente naturale. Poftă bună!»

Scuipați aici!

Stenograma VI – Sorin Ovidiu Vîntu – Doru Bușcu:

«DORU BUŞCU: „Da, eu sunt alt gen. Le-am interceptat şi corespondenţa (colegilor – n.m.), printr-o greşeală pe care au făcut-o ei, am pus mâna pe corespondenţa lor pe mail, adică nu a săpat cineva în mod special, dar… şi am văzut că povestea era discutată de 7-8 luni, adică era hă, hă, era o chestie pusă bine la punct.

Dar în fine, nu vreau să mai aud de ei şi nici nu vreau să mai am de-a face cu ei. Deşi sunt vreo 2-3 acolo care au fost luaţi cu forţa, ştii, dintr-un entuziasm din ăsta, băieţesc, la bere şi de solidaritate soldăţească.”»

Mi se pare că Cristian Cioacă, soțul celebrei Elodia Ghinescu – dispăruta de la OTV – risca PUȘCĂRIA pentru citirea mail-urilor soției sale.
La jigodia de Bușcu nu se sesizează nimeni???

«S. O. VÎNTU: – Băi, tati, normal, nu sunt un cretin, nu mă amestec pe chestiile de… dar în interiorul unei strategii editoriale nu mai mişcă nimeni. Dacă decidem, de exemplu, mâine suntem tovarăşi cu Băsescu. Păi de mâine toată lumea îl lasă pe Băsescu în pace. E ca exemplu. Sau mâine agresăm, criticăm cu supra de măsură, instituţia fututului din România. Toată lumea începe să înjure Instituţia fututului din România.»

ĂȘTIA! sunt oamenii de la „Realitatea-Cațavencu”, cu Emil Hurezeanu și cu Cristian Tudor Popescu cu tot

Iar la „Intact” nu cred că e altfel. Și când Băsescu i-a numit, elegant, „tonomate”, vai, ce s-a mai bășicat „lumea bună”…

O altă caricatură umanoidă, Cristian Tudor Popescu, individ slinos caracterial și el însuși o obscenitate, care a mâncat din banii pe care i-a dat Vîntu:

«Simplul fapt că nişte ziarişti stau de vorbă cu un ins care se războieşte cu Băsescu, din motive care îi privesc pe cei doi foşti derbedei de cartier, e destul, se consideră în laboratoarele de manipulare ale puterii, pentru a induce opiniei publice imaginea ziariştilor ca „duşmani ai poporului”.» (subl. mea).

Brusc, Vîntu a devenit pentru licheaua CTP… „derbedeu”.

Acesta este, în general, tipul de oameni care susțin „opoziția”!

Mă gândesc la jena lui Rebengiuc care cerșea pentru ĂȘTIA, ca un puradel de rrom trimis la produs,… „RESPECT”.

♦♦♦ ACEST TEXT ESTE UN PAMFLET CARE TREBUIE CITIT, INTERPRETAT ȘI CONSIDERAT CA ATARE ♦♦♦

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

P.F. Buşcu angajează urgent personal scriitor calificat

După EVZ, iată că şi domnul Doru Buşcu o comite. Şi încă nu din cauza vitezei pe vreun blog, ci în „contraeditorialul” (pag. 24) din ediţia tipărită a „Academiei Caţavencu” – nr. 43 (931) / 28.10.2009.

Domnul Buşcu este foarte ocupat:  vorbeşte la televizor, activisteşte, gestionează gazete şi scrie. Scrie pe hârtie, scrie pe bloguri, pe paltforme, pe ediţii on-line, poatel că scrie şi cu spray-ul pe ramele de metrou. De aceea este probabil debordat şi ca atare dă rasol. Ar trebui, cred, să apeleze la negri.

Auzeam oameni cu pregătire înaltă, din anturajul select al domnului Buşcu chiar, care, pe bună dreptate, considerau că nu contează dacă furi un ou sau un bou că tot hoţie se numeşte şi că o constituţie, sau o femeie, nu poate fi puţin violată. De aceea cred că nici limba română nu poate fi doar niţel violată.

Hai, o cacofonie trendy, de genul „ca cetăţean” – care a ajuns în rând cu tactica cavaleriei şi biserica catolică – mai treacă meargă… Hai, dacă eşti un ziarist găozar, ţi se mai trece cu vederea un mic dezacord, sau o antipatie faţă de acuzativ… Dar, când eşti ditamai profesionistul BUŞCU, să scrii pleonasme de asemenea dimensiune, mi se pare o chestie de malpraxis gazetăresc şi o mică lipsă de bun simţ la adresa limbii române, mai ales că bunul simţ cică e en vogue toamna asta.

Având în vedere cele menţionate în legatură cu hoţia şi cu violul, domnu’ Buşcu-i pentru noi EBA 2.

Sau Crin 3, sau Geoană 4.

Cu Vanghelie nu se pune, fiind suprapus sub nivelul acestuia de agramatism.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009