Din ciclul «FERPARE TRISTE»… Nina Cassian †

Miercuri, 16 Aprilie 2014

Nina CassianAflu că marea și șarmanta prietenă a 2 MAI-ului, poeta Nina Cassian, a încetat din viață astă noapte.

Păcat! În ciuda unei biografii cam șturlubatice, la care am fost martor ocazional, a fost un mare om de cultură și o inteligență, paradoxal feminină, extraordinară.

Dumnezeu să-i ierte excesele lumești și să-i citească poeziile bune, nu cele proletcultiste.

Boema Nina Cassian i-a învățat pe mulți bărbați că tripticul „farmec-inteligență-cultură” e mult mai tare decât tripticul „cur-craci-țâțe”. Dar… câți se pricep cu adevărat la femei ca să înțeleagă?

Bonne nuit, Renée Annie Cassian!

 

***

© Alexandru Dan Mitache • 2014

Anunțuri

Excurs nostalgic pe marginea unui articol din „L’Express”

Luni, 3 August 2009

WP-AM - CREIONUL CHIMIC„L’Express”, poate cea mai prestigioasă revistă de analiză din Franţa, publică, în ediţia din 1 august, un articol intitulat „5 motive serioase pentru a vizita România”.

LEXP

«”Des vacances en Roumanie? Mais quelle idée!” Une idée pas si folle que cela, en réalité. Et nous allons vous le prouver…»

«”Vacanţe în România? Ce idee!” O idee nu chiar atât de nebună, în realitate. Şi v-o vom dovedi…»

Prima întrebare care ne vine în minte este dacă articolul este cumpărat, adică dacă cineva a platit pentru ca României să i se facă reclamă turistică, sau dacă, din contră, revista este chiar sinceră cu cititorii ei.

Cunoscătorii limbii franceze, care vor citi articolul in extenso, pe site-ul original (aici) şi nu doar fragmentele traduse de pe „HotNews” (aici), işi vor da seama că e greu de crezut că vreo autoritate română să fi compus sau să fi autorizat textul publicat. Motivele acestei presupuneri sunt multiple: de la mici stângăcii, la ortografierea greşită a unor sintagme româneşti („Piaţa Stafului” în loc de „Piaţa Sfatului”; „Ceaucescu” în loc de „Ceauşescu”), până la confuzii mai grave, ca aceasta în care se induce ideea (optimistă) că, pe marginea drumurilor româneşti, dai la tot pasul peste de turnuri de răcire ale unor… centrale nucleare («Si l’on fait abstraction de quelques „erreurs” – usines de ciment, raffineries ou tours de refroidissement de centrale nucléaire – rencontrées au bord des routes roumaines, la beauté brute du patrimoine naturel de la Roumanie est époustouflante.»). Exemplele inadvertenţelor minore pot, desigur, continua.

Dacă stabilim, însă, că articolul este „sincer”, adică dacă admitem că „L’Express” recomanda PE BUNE francezilor vizitarea României, ne punem, numaidecât, a doua întrebare. Este, oare, ideea doamnei Marie Simon, autoarea articolului, un efect benefic al atât de hulitelor acţiuni de promovare turistică iniţiate de Ministerul Turismului? Sau este doar o coincidenţă?

Răuvoitorii vor spune, fără îndoială, că este doar o coincidenţa. Daca nu vor striga chiar „mită!”.
Eu cred că pagina „Styles • Voyage” a prestigiosului hebdomadar francez nu publică nimic întâmplător, sau la nimereală şi, mai ales, mă îndoiesc că finanţează o excursie de documentare fără un temei bine argumentat şi marketizat.

După declanşarea campaniei publicitare romaneşti „Romania • Land of choice” pe esplanada din faţa primăriei pariziene – la care au participat Ilie Năstase, Nadia Comaneci şi Gheorghe Hagi, alături de doamna ministru Elena Udrea – şi după ce pe Champs Elysées au fost întinse bannere ale acestei campanii, este greu de crezut că articolul din „L’Express” cade brusc din cer şi că nu este o… consecinţă firească a întregului demers publicitar.

Răuvoitorii evocaţi mai sus au criticat până şi sloganul „Land of choice”, susţinând că el ar aparţine altei ţări. La un simplu search pe Google (web sau imagini) se constată că „Land of choice” este asimilat covârşitor României, nu Croaţiei, ceea ce probează eficienţa acţiunii. Dar acesta este doar un detaliu colateral.

Important este că „L’Express” demontează o  idee proastă, preconcepută şi des vehiculată în ultimul timp, idee potrivit căreia NU SE POATE FACE TURISM FĂRĂ INFRASTRUCTURĂ. Într-adevar, fără infrastructură nu este posibil decât… TURISMUL CARE ABHORĂ INFRASTRUCTURA. Adică un tip de turism ieftin şi mai ales sătul de grabă, de stress, de zgomot, de plastic, inox, beton şi asfalt, un turism din ce în ce mai căutat pe piaţa de loisirs.

Numai nişte mârlani, născuţi la ţară sau la mahala şi recent dedulciţi la fiţe cu cât mai multe stele şi la all inclusive-uri vor să-şi uite „ruşinoasa” extracţie frecventând, cu Hummer-ul dotat cu anvelope groase de-un deşt (sumumul absurdului şi al „fiţei auto”), doar asfalturi netede ca în palmă.

Ceilalţi îşi amintesc de gustul 2 Mai-ului şi al Vămii Vechi de-acum 30-40 de ani. De „spiritul” anilor ’50-’60, devenit astăzi „retro”, care a creat faima Saint-Tropez-ului, descoperit şi lansat de Brigitte Bardot şi de Johnny Halliday, ca alternativă non-conformistă la plictisul sobru şi „încliftat” în aere burgheze de la Cannes, Nisa sau Monte Carlo.

Intelectualul civilizat, deprins de generaţii cu apa caldă şi cu robinetul, prefera o „rupere” de rutina urbană şi găsea mai reconfortant un sejur într-o casă lipovenească sau tătărească din chirpici, dar cu verandă, dintr-un sat situat pe malul mării, la capătul de jos al litoralului, cu duşul constituit dintr-un baril vopsit, termic, în negru şi ridicat pe o structură mai mult sau mai puţin solid sau dibaci construită, cu closetul în fundul curţii şi cu mâncarea gătită pescăreşte de neveste de pescari veritabili, decât o sordidă cameră de hotel. Prefera o plajă imensă, plină de scoici şi de bolovani cu forme ciudate, dar fără înghesuială, fără tranzistoare date la maximum, fără chiştoace, celofane zburătoare, cotoare şi cioburi, fără poze la minut cu maimuţe şi palmieri din carton presat, fără ţipete brunete despre piatra ponce. Prefera şuberekul şi borşul de peşti (la plural), mai gustos ca orice bouillabesse, decât menu-fix-ul cantinelor din „staţiuni”.

Bufetul local, numit pe vremea aceea, probabil după responsabilul său turc sau tătar, „La Musuret” (mult mai târziu completat cu restaurantul „cu specific” „Dobrogeanul”), cu tejgheaua din tablă zincată veşnic inundată de berea scursă din gulerul halbelor, oferea fleici, patricieni, mititei, chefali şi zargani pe care clientul şi-i prăjea singur pe imensul grătar cu cărbuni din curtea alăturată.

Era perioada – orecum „fastă” politic de după 1965 – în care adevărata „nobilime intelectuală”, încă neplecată definitiv în străinătate, frecventa zona: artiştii plastici Ovidiu Maitec sau Doru Şetran, poeta Nina Cassian, Mircea Florian, François Pamfil, Ascanio Damian şi câţi alţii. Alte figuri celebre, emblematice chiar, precum cea a arhitectei Marina Carafoli sau a lui Dan Hurmuzescu, au creat istoria bietului sat 2 Mai, în care apa din fântână era sălcie, muştele mureau lipite pe hârtii cleioase marca „Zeppelin”, uşile camerelor erau din tifon, iar curentul electric încă nu ajunsese până la Vama Veche.

Era un mediu din care, alături de artişti, făceau parte descendenţi ai unor familii precum Ghika, Sturza, Costa-Foru, Goilav, Christopol, Mişu, Garoflid, Beller, Carp, Romalo, Hiott, Rosetti, Sculy, Slăvescu, Lecca, Cerchez, Dragalina, Mehedinţi, Odobescu şi atâtea altele pe care memoria nu mi le mai pune la îndemână.

2 Mai - 1966 (gif)

Grup de copii. Nu, nu eram în tabără…

Confortul era minim, în schimb plajele erau vaste, golfurile largi, iar ifosele – paradoxal – inexistente.

2 Mai - Golful (Iulie 1969 - August 2005)

Acelaşi golf din 2 Mai – Sus: iulie 1969 / Jos: august 2005

Pe plajă se practica pétanque-ul şi ringul, rugby şi frisbee, scufundările după resturi de amfore sau excursiile înot până la taliane; seara se aprindeau focuri la care se cocea porumb pe muzică folk, în sat se organizau uriaşe ceaiuri  sau „bairamuri” în curţile gazdelor, prea ospitaliere şi inteligente şi cu prea mult bun simţ încât să se supere, ceaiuri la care „se intra” liber şi unde se bea, gratis bineînţeles, din oala de 25 de litri, celebra „ghebulă”, un amestec slab de apă chioară, vodcă şi multă lămâie, bună chiar şi pentru puştimea mai răsărită. Memorabilă a fost nunta de la „Oborul de vite” a arhitectului Victor Fulicea cu Yvette, fiica Siminei Mezincescu.

2 Mai - iulie 1970

Mica gaşcă, colorată…

Se dansa pe Cat Stevens, Don McLean, Dylan, Cohen, Baez, Melanie, Simon & Garfunkel, John Mayall, B.B. King, Creedence sau Chuck Berry, se înfiripau idile, nu rareori desăvârşite pasional pe nisipul încă cald al plajei, după băi nocturne, sub clar de lună, într-o mare care, uneori, datorită unor fotofore, era fosforescentă.

Oamenii 2 Mai-ului erau, de fapt, o mare familie, cu „textilişti” şi cu nudişti, despărţiţi civiliazt de cotul falezei unui golf, cu o nevoie acerbă de intimitate socială. O intimitate pe care sindicalistoidele Mamaia sau Eforie nu o puteau oferi.

Se conversa îndelung, se juca bridge sau whist, dar şi poker, monopoly sau ruletă, în funcţie de generaţiile jucătoare. Generaţii care coabitau respectându-se reciproc, fără conflicte, într-o „echipă” extraordinar de omogenă, de sudată şi de… prietenă. Exemplară era relaţia unei adorabile doamne, Mira Christopol, cu întreaga colonie de fete şi băieţi de toate vârstele pe care o supraveghea în lipsa părinţilor care nu aveau concediu.

Desigur, unora care văd, astăzi, din afară acest peisaj social şi relaţional de vacanţă, le este greu sa-i perceapă farmecul şi ar putea acuza „clasa” doimaistă de atunci de un oarecare snobism, de un oarecare elitism. Dar păcatul unei asemenea judecăţi ar sta în pierderea din vedere sau chiar în omisiunea celuilalat „elitism” al vremii, cel de partid şi de stat, sau a „elitismului” contemporan, cel „de Dorobanţi”.

A compara 2 Mai-ul şi Vama Veche de-ATUNCI cu cele de astăzi este aproape un sacrilegiu sau o impietate.

Civilizaţia materială a locului lipsea cu desăvârşire, dar era compensată cu prisosinţă de şarmul şi de civilizaţia istorică, congenitală, a celor care iubeau acel loc magic. Căci, acolo, în acea retortă s-au format sau s-au reformat şi mulţi iniţial out-sider-i.

Excursul meu, impertinent de lung, a vrut să arate că omul civilizat, realmente şi veritabil superior social şi intelectual, se poate simţi bine şi în lipsa „infrastructurii”: a asfaltului, a aerului condiţionat, a jacuzzi-ului, a unui daiquiri servit de un majordom pe marginea piscinei, a cluburilor cu DJ-i la modă, sau a legăturii la internet.

„L’Express” are, aşadar, dreptate!

România nu trebuie ca, turistic, să vrea să fie, neapărat şi deja, o ţară europeană, o Elveţie sau o Italie. România trebuie să fie, însă, neapărat şi deja, ceea ce, iată, este: o atracţie chiar şi fără autostrăzi. Ba chiar, în numeroase zone – ca Delta Dunării, de pildă – „infrastructura” ar trebui chiar grabnic demolată şi eliminată.

P.S. – Legenda unei poze…


• 1 – Dan Costa-Foru • 2 – Nicolas Don • 3 – ? • 4 – ? Laptev • 5 – ? • 6 – Andrei Sturza • 7 – ? • 8 – Dan Smighelschi • 9 – Radu Smighelschi • 10 – Ioana Drăghici • 11 – Niculae Oprescu • 12 – Picu Oană (†) • 13 – Ileana Polexe • 14 – Vlad Voiculescu • 15 – Tudor ? • 16 – Dinu Oanea • 17 – Șerban ? • 18 – Bogdan Goilav • 19 – Ilinca Popescu • 20 – ? • 21 – ? • 22 – Radu Chiriac • 23 – Matei Popovici • 24 – Alexandru Mitache • 25 – Ruxandra Munteanu • 26 – Ștefan Mișu • 27 – ? • 28 – Ion Munteanu (†) • 29 – Ion Ghika • 30 – Ruxandra Mișu • 31 – Ioana Costa-Foru (?) • 32 – Dinu Popa • 33 – Marina Drăghici • 34 – ? • 35 – Răzvan Voiculescu • 36 – Mihnea Christopol • 37 – Marie-Jeanne Lecca • 38 – ? • 39 – Smaranda Oprescu • 40 – Andrei Popovici

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009