Cuiul!

E vorba despre mitocanii care își parchează mașinile aiurea, pe spații verzi, în mijlocul străzii, în fața garajelor, pe locuri interzise, pe trotuare, pe pistele pentru biciclete, etc. Prietenul meu Radu Nicolau a început o campanie pasivă de demascare a acestora prin fotografiere și expunere la gazeta de perete Facebook. Există, cu o acțiune la fel de pasivă, grupul ”STOP nesimțirii din trafic”, tot pe Facebook, precum și altele pe tot internetul.

Dragii mei, știu că în general sunteți inamicii soluțiilor radicale, nepopulare și nedemocratice, dictatoriale. Dar, dacă într-adevăr vreți eradicarea acestui tip de mitocanie urbană (și nu numai), vă propun trecerea la acțiunea… ACTIVĂ! Și anume o soluție de tip Atatürk: CUIUL! Ia să aibă fiecare om civilizat câte un CUI la el în buzunar sau în poșetă și atunci când intâlnește câte-o mașină lăsată cu nesimțire aiurea, să-si manifeste civismul activ cu o bifă aplicată apăsat de la stop până la far, sau invers. Să vedeți atunci cum scade mitocania auto!

E vorba doar de CURAJUL de a lua în piept și de a ne asuma bătalia cu mârlanul în tranșee, nu daor în fața calculatorului. Dacă măcar cei care scriu pe bloguri și pe site-urile de socializare împotriva cocalarilor ar trece la acțiunea directă, credeți-mă că ăștia s-ar gândi de două ori dacă să-și mai lase mașinile cum vrea mușchii lor și așa cum le vedem deseori în oraș sau în pozele de pe net.

Doamnelor și domnilor, cumpărați-vă chair acum, de la orice magazin OBI, Praktiker, Brico Store sau Baumaxx, CUIUL civilizator! Nu costă nimic, deoarece, cu puțină îndemanare și un pic de antrenament la curajul ce vă va fi necesar, il puteți fura gratis.

Mi-a venit o idee… Dacă propunerea mea ar prinde, am putea face un biznis cu cuie personalizate, de marcă: cui negru mat „Armani” pentru domni și roz lucios „Givenchy” pentru doamne, cui de epocă „Reșița 1771”, cui cu vârf din cristal Swarowski „D&G”, cui cu ceas „Piaget” în cap, cui îndoit la 90° „Cătălin Botezatu”, cui ruginit „Levi’s”, cui cu telefon „Vertu”, sau chiar cui cu pantof  Jimmy Choo, etc…. Plus accesoriile, cum ar fi: ascuțitoare de cui „Dupont” sau „Flaro” (lowcost), ori etui pentru cui „Vuitton” sau „Samsonite”.

Aștept atât promotori cât și investitori!

ACEST ARTICOL NU ESTE O INSTIGARE LA COMITEREA INFRACȚIUNII DE DISTRUGERE,

CI DOAR O GLUMĂ!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

Întrebări deschise adresate Ministrului Administraţiei şi Internelor şi şefului Poliţiei Române

Domnului Ministru al Administraţiei şi Internelor

DAN NICA

Domnului Inspector General al Inspectoratului General al Poliţiei Române, chestor de poliţie

PETRE TOBĂ

Stimaţi Domni,

În cazul în care nu aţi fost deja informaţi, vă supun atenţiei un caz de cumul de infracţiuni comise ziua în amiaza mare, prezentat de postul de televiziune „PRO Tv” pe pagina de internet a „Ştirilor PRO Tv„. Cazul se pare că a avut loc în urmă cu mai mult timp, poate cu un an, dar faptele incriminate rămân şi nu au depăşit termenul de prescriere.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Din imaginile prezentate, reies, la prima vedere, fapte penale ce ar putea fi încadrate, în diferite forme, la următoarele articole ale Codului Penal:

• ART. 193 – Ameninţarea
• ART. 201 – Perversiunea sexuală (în accepţiunea dată de Decizia nr. III / 23.05.005 a Î.C.C.J.)
• ART. 217 – Distrugerea
• ART. 321 – Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

Ştiu că, pentru ca aceste fapte să fie cercetate, este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate, dar în situaţia dată este evident că tânărul nu se poate adresa organelor competente şi nu poate depune plângere penală la parchet sau reclamaţie la poliţie aflându-se sub ameninţarea tacită a grupului celui care l-a agresat. Există, însă, suficiente indicii pentru identificarea cu precizie a celor care au luat parte la scena prezentată.

În această situaţie, vă întreb în mod public:

1. Cum acţionează Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Poliţia Română în direcţia prevenirii şi sancţionării unor astfel de fapte antisociale şi chiar penale, săvârşite prin intimidare asupra unor minori care, aflaţi sub teroare, nu depun plângeri şi nu fac reclamaţii?

2. S-a autosesizat vreo autoritate a statului, inclusiv cele de protecţie a minorilor, în legătură cu faptele prezentate în mod public de postul de televiziune „PRO Tv”?

3. Dacă preconizaţi şi ce măsuri preconizaţi să luaţi, de acum înainte, pentru cercetarea acestui caz deosebit de grav, în condiţiile în care asistăm la o escaladare a acestui gen de fapte?

Vă mulţumesc anticipat pentru eventualele răspunsuri în numele opiniei publice din România a cărei curiozitate sper că o reprezint.

Eutanasia de utilitate publică (iniţiativă legislativă)

Vă solicit o donaţie. O donaţie poate chiar în bani, dacă pentru prea mulţi dintre voi (noi?) time is money. Vă conjur să dedicaţi ecologiei sociale şi grijii faţă de sociosferă o cantitate fixă de 6 minute şi 43 de secunde din preţiosul vostru timp. Suportaţi în întregime – insist, în întregime! – imaginile de mai jos.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Vă asigur că ceea ce aţi vizionat nu este creaţia regizorală a vreunui realizator de emisiuni fake reality show gen „Iubire interzisă”, „Test de fidelitate” sau „Trădaţi în dragoste”. Este un episod real din istoria contemporană a României, în care atenuanta stării de ebrietate nu poate fi luată în seamă.

Primul impuls, după ce asişti la o asemenea scenă, este bivalent, în funcţie de temperamentul fiecăruia: ori te duci la CEDO, te legi cu lanţuri de poartă şi afişezi o pancartă prin care ceri legalizarea eutanasiei de utilitate publică, ori revezi, pentru documentare, seria „Death Wish” cu Charles Bronson şi-ţi umpli ciorapul cu monede, sau îţi achiziţionezi, de peste Prut, un AKM cu ţeava scurtă. Căci ne aflăm, iată, în plin ciné-vérité, în plin thriller. Puneţi-vă în postura părintelui acelui băiat sau al unei fete aflate în aceeaşi situaţie (nu vă iluzionaţi că acel Sava ar putea avea scrupule sau jene faţă de femei). Şi întrebaţi-vă ce aţi face.

Îmi amintesc de un personaj oarecum istoric, din perioada Zarazei – atât de bine descrisă de Stelian Tănase în „Ziua” –, imediat după terminarea celui de-al doilea război mondial, când România era la fel de frământată infracţional şi de dezlânată social ca acum. Personajul se numea Alimănescu. Eugen Alimănescu. Şi era comisar de poliţie.  El a reuşit în mare măsură, după modelul lui Eliot Ness din Chicago, cu o brigadă de şoc numită „Fulger”, să rezolve problema bandelor şi a clanurilor de tip mafiot din Bucureşti. Descindea în locurile rău famate trăgea în plin apoi trăgea şi necesarul foc de avertisment. Cadavrele bandiţilor erau lăsate pe stradă câteva zile întru dreaptă pildă. Dacă oricum din punct de vedere economic şi financiar ne aflăm la zeci de ani în spatele Americii, de ce nu ne-am situa la aceeaşi distanţă temporală şi în ceea de priveşte modul de aplicare a soluţiei finale în domeniul combaterii marii infracţionalităţi?

Condamnarea şi pedeapsa cu moartea, în ţările în care mai funcţionează, este, aşa cum o definesc codurile penale respective, o PEDEAPSĂ. Criminalul este pedepsit cu cea mai cumplită pedeapsă pentru faptele sale. În situaţia de faţă nu avem, însă, ce pedepsi în sensul juridic sau chiar moral; nu se impune, deci, o măsură judiciară, ci doar una de salubrizare, de ecarisaj social. Criminalul are, de obicei, un mobil, rezultat al unui proces de gândire, crima lui este, ca şi în modelul biblic, un gest până la urmă uman. Pe când ceea ce se întâmplă în filmul de mai sus nu are nicio motivaţie omenească.

Mă uit în DEX pentru a vedea dacă gândesc bine…

OM, oameni, s.m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat.

OMÓR, omoruri, s.n. Faptul de a omorî; luarea vieții cuiva; crimă, omucidere, asasinat. ♦ (Jur.) Infracțiune care constă în uciderea unei persoane.

PERSOÁNĂ, persoane, s.f. 1. Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice; ființă omenească, ins.

Ce însuşiri comune are „chestia” aia din imagini cu definiţia omului, în afara morfologiei?  Sau aceştia din fotografia alăturată… Niciuna!

Este Sava un ceva superior sau social? Se caracterizează el prin gândire, inteligenţă şi limbaj articulat? Prezintă simptomele unui creier deosebit de dezvoltat? Categoric NU! În acest caz, mă întreb dacă eutanasierea lui, pentru binele comunităţii căreia el oricum nu-i aduce vreun beneficiu social, economic sau de orice altă natură, nu ar fi o măsură la fel de benefică ca măturatul străzii dimineaţa. Eliminarea fizică a unei astfel de entităţi nici n-ar fi, după DEX şi potrivit deducţiei logice, o infracţiune. Dincolo de hiperbolă, este cert că Sava nu are ce căuta printre oameni. Nici printre alţi deţinuţi oameni. Nu instig la violenţă, ci instig la  reconsiderarea unor concepte ca acelea de „om”, de „umanism”, de „milă”, de „democraţie” (Sava votează şi votul său este egal cu votul lui Liiceanu!).

Nu ştiu dacă Patapievici, când a scris „Omul recent” a avut în vedere şi astfel de „accidente” biologice.

„Manifestul Partidului Comunist” al lui Marx şi Engels, apărut în 1848 la Londra, preconiza o societate nouă, post-imperialistă, unde imperialismul era definit ca ultimă fază de dezvoltare a capitalismului. Comunismul a fost implementat, însă, în mod derogator, de către Lenin într-o ţară încă medievală cu o societate căreia pattern-ul teoretic gândit la Londra nu i se potrivea sub nicio formă. Astfel a ajuns comunismul „ştiintific” un sistem social şi politic criminal. Este o lecţie a istoriei pe care noi n-am luat-o în serios. Am dorit cu ardoare să facem ca Lenin: să implementăm, dintr-o dată, o democraţie avansată, văzută şi cunoscută  doar prin prisma shop-urilor de dinainte de 1989,  într-un mediu social impropriu. Urmările acestui gest fatal se văd, de 20 de ani încoace, în toate domeniile, din păcate.

Omul „recent” este nu numai omul lui Patapievici, om „recent” este şi victima omului „recent” al lui Patapievici. Astfel încât România a ajuns, printr-un fel de osmoză, ţara unui popor „recent” cu totul.

Soluţiile nu par a fi evidente. Emigrarea nu este o rezolvare decât tot pentru un om „recent”, condiţionat preponderent de valori materiale şi dezinhibat de tarele emoţionale ale legăturilor afective. Acţiunea politică onestă este blocată de un sistem instituţional infestat cu germenii patogeni ai cumetriei cronice intra- sau trans-partinice. Societatea civilă a ajuns mai înregimentată ca o cazarmă şi mai venală ca muza lui Baudelaire. Mass media induce, tot mai profund şi practic continuu, sentimentul de greaţă. În sfârşit, Statul, cel chemat în mod oficial să rezolve orice probleme, este demantelat de răfuielile clanurilor celor trei puteri.

Ar rămâne doar societatea simplă, purtătoare teoretică a genomului naţiei, societatea disimulată şi latentă, din spatele societăţii care se duce la mall, care umblă pe stradă claxonând cu claxonul sau cu vocea. Este societatea tăcută care îşi aşteaptă rândul. Poate că trupul ei se află doar în burta din burta din burta burţii femeii însărcinate care mâine va naşte. Noi, cei de astăzi, n-o putem spera şi n-o putem percepe decât cu simţul patriotismului.

Până atunci, Sava şi cei ca el, trebuie să dispară. Prin lege, dacă prin selecţie naturală nu se poate. Ba, din contră, aşa cum constata şi Mihai Bendeac în deja celebra lui „Scrisoare către cocalari„, aceşti Sava nu numai că nu dispar, dar se şi perpetuează ca specie, înmulţindu-se într-un mod atroce, de te gândeşti dacă nu cumva de-abia acum se manifestă efectele dezastrului de la Cernobîl, prin apariţia acestor mutanţi, cărora o analiză de ADN le-ar putea stabili identitatea biologică.

Şi soluţia lui Bendeac, cu care mă aflu în consonanţă, este, cu siguranţă, tot de sorginte „bronsoniană”:

«Apoi m-am revoltat! Şi m-am gândit ce mult mi-aş dori să am pistol legal, cu permis, şi de câte ori se întâmplă să dau peste un animal ca ăsta să trec pe lângă el şi să-l înjur în şoaptă de mamă. El va lua foc şi mă va lovi. Eu scot pistolul şi poc! Direct în cap! Legitimă aparare. Cât despre faptul că aştia fac copii, cu regret vă spun că uşor-uşor devin extremist în cel mai dur sens al termenului… »

Întrucât unui vigilante i-ar fi greu să facă faţă cantităţii de marfă aflate pe străzi şi pentru că sunt un om paşnic, aş propune varianta cu  „legea eutanasierii de utilitate publică”.

Şi pentru că ştiu că nu este politically correct, evit să dezvolt subiectul, dar mă gandesc uneori la… EUGENIE. Accentul îl puneţi voi unde vreţi.

P.S. – Adaug în continuare evidenta, fireasca şi necesara „întrebare deschisă” adresată ministerului de interne şi poliţiei române.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Duru’ cocalaru’, transformerii, maşinuţele, pistolul şi demisia (pamflet)

Domnul Mazare pare un fel de pre-adolescent retardat. Il banuiesc ca se joaca cu transformeri si cu masinutze, facand vummm-vummm, cand le conduce cu mana urmarind inchipuite piste trasate pe covor.

Un politician adult, dotat cu copil propriu, a carui imagine publica se rezuma la excentricitati pentru care cred ca-l invidiaza si Columbeanu, se dovedeste astazi nu numai infantil, ci pare chiar apt pentru un control psihiatric aprofundat. Maniile sale vestimentare denota deja o doza de „ciudatzenie”, ca sa nu spun altfel. Acum ii descoperim apetente pentru travestiri dintre cele mai grotesti. Obsesia militarista din capul lui Mazare ar merita psihanalizata. Nu stiu exact cum se manifesta paranoia, dar eu personal asa mi-o inchipui.

«„Am acoperit însemnele uniformelor naziste, dar svastica de pe centură era prea mică, n-am văzut-o”, a explicat Radu Mazăre, în direct la B1. Pe centura purtată de edilul Constanţei, în ghearele vulturului german, există un astfel de simbol, interzis de lege.

În plus, ca să justifice gestul de a purta uniforma unei armate care a ucis civili în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Radu Mazăre a spus că „toate armatele omoară civili. Nu mai departe de zilele noastre, militarii români ucid în Afganistan”. Comparaţia este una şocantă şi demonstrează, în cel mai bun caz, o necunoaştere a istoriei: pentru primarul Constanţei, „victimele de război” sunt totuna cu cele ale Wehrmachtului, armata nazistă condusă personal de Adolf Hitler. Biroul de Presă al Ministerului Apărării a precizat, pentru EVZ, că, în Irak şi Afganistan, „acţiunea militarilor români a fost orientată exclusiv împotriva elementelor insurgente şi niciodată împotriva populaţiei civile”.»

Sursa: Evenimentul Zilei

E clar, dupa modul stupefiant in care a gasit sa-si explice extravagantza comportamentala printr-o extravagantza mentala, ca domnul Mazare nu mai are ce cauta in spatiul public. Daca criza de exhibitionism cu uniforma poate fi pusa pe seama unui derapaj comportamental deviant si paote patologic, grava insulta adusa armatei romane nu poate fi insa trecuta cu vederea.

Ne amintim despre teribila campanie dusa impotriva Elenei Basescu imbracata in tinuta de camuflaj… Ce galagie a facut PSD-ul atunci. Niste tembeli pun acum pe acelasi plan cele doua comportamente.

Astazi PSD-ul se face ca nu vede ceea ce s-a vazut pana la Washington, Berlin, Paris si Ierusalim.

Initial Mazare a declarat ca uniforma purtata de el nu contine niciun semn nazist, fiind comandata la o firma din Germania pentru un film. Ulterior, pus in fata evidentei, a intors-o si a recunoscut, asa cum am aratat mai sus, ca n-a vazut mica svastica de pe paftaua de la centura (vezi Foto 1). Minciuna (sau prostia) este evidenta, caci tuturor fotoreporterilor care l-au fotografiat pe Mazare le-a trecut prin cap sa prinda in cadru elementele de uniforma susceptibile sa poarte insemne naziste, doar lui Mazare nu. Desigur, daca uniforma a fost realizata in Germania, se putea folosi o pafta din perioada imperiala, anterioara nazismului (vezi Foto 2). Nemtii sunt extrem de atenti la astfel de detalii si nu pot risca nimic compromitator.

Este evident, de asemenea, ca acest domn Mazare pare a avea grave probleme de identitate si de functionalitate masculina. Se stie ca, in general, indivizii care isi exacerbeaza masculinitatea au probleme generate de disfunctii sau de insuficientze morfologice sa le spunem… intime. Mazare se afiseaza in posturi de macho, umbla cu o barba quattro giorni sa moara casierele de la supermarket, practica sporturi (relativ) extreme, se da cu masini ostasesti, poarta casca de santierist crezandu-se Patton, da din cur in ritm de samba si in general se vrea admirat. Cu alte cuvinte, parafrazand un banc misto, domnul Mazare ne arata muschii obtinuti din diferite activitati sportive glorioase, dar, la o adica, orice femeie ar constata ca pipi n-a prea facut la viata lui.

O trecere in revista a ipostazelor in care Mazare „se trage in chip” ne arata un tip de Fane Duru’, in fond o victima a filmelor cu Rambo, de un narcisism indubitabil, inscriindu-se in panoplia barbatilor minimi gen Badea sau Ciutacu. Pe HI5, domnul Mazare afiseaza nu mai putin de 159 de fotografii din care ne sare in ochi profilul sau de cocalar sub acoperire de playboy.

De ce nu si-a ales Mazare o uniforma de „bun”, adica de ofiter american din „California dreamin'”, sau una de roman din „Dacii”, ci una de „rau”, numai sexologul lui stie.
Bine ca ne strica imaginea in lume Ridzi sau un consul prins la femei si nu ne-o strica un ditamai pesedistul prins in public in uniforma germana cu svastica. Si cu propriul copil alaturi, imbracat la fel.
Despre vreo demisie vad ca nici nu poate fi vorba.

Desigur, cred ar fi absurd sa i se ceara lui Mazare demisia din functia de primar ales. Domnia-sa poate sa se mascheze si in Noemi, daca pofteste si daca constantenilor le convine sa aiba in frunte un asemenea „ciudat”.

Dar daca tot este limpede ca pe domnul Mazare, mai presus de orice lege, nu-l va deranja numeni cu prevederea legii 107/2006, care spune ca „Utilizarea publica a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe se sanctioneaza cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani”,  macar demisia/demiterea din PSD si din orice alta functie politica s-ar impune.

Alooo, domnule candidat Geoana, se aude??? Dumneavoastra ca „american”, adica ca un fel de Roosevelt, cine credeti ca a cistigat acest WW2 in PSD?
Vad ca deocamdata micul Hitler de plaja.
Ce zice tov. Iosif Vanghelovici Stalin de la sectoru’ 5?

* ACEST TEXT ESTE UN PAMFLET SI EL TREBUIE CITIT, INTERPRETAT SI CONSIDERAT CA ATARE! *

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Mito anti-mito…

De câtva timp, pe fondul emancipării financiare şi sociale a mitocănimii agresive, în plin asalt al acestei categorii sociale mutante asupra cetaţeanului de rând, a aparut, în mod dialectic, o categorie contrară: cea a criticilor. Aşa au aparut acele texte ale lui Bendeac sau Chirilă, de pildă, care umblă din mail în mail, precum odinioară folclorul din gură în gură.
Nu contest utilitatea şi savoarea acelor texte. La fel cum consider salutară şi haioasă iniţiativa cu „Dicţionarul de mitocănie urbană”.

Problema apare în momentul în care, din cauza de fiţe, atitudinea anti-mito devine trendy şi este preluată de mitocanul însuşi. Care o exercita fie în calitate de pretins expert în bun gust – gen Romaniţa, care zice „hăini de blana”, sau alte comentatoare „de monden” -, fie de diferiţi bloggeri sau de alţi „artişti ai cuvântului” care evoluează în… blogosfera.

Aseara, la o ora inaintata, citeam forumul si ma uitam la televizor doar cu urechile.
Era pe „Realitatea” emisiunea unui fel de jmeker, gen vedeta fara nume de familie, zis Teo. Ca „Teo de la scularie”.
Emisiunea se intituleaza „Dupa bloguri”. Tema emisiunii, incitanta: „cocalarii”!

Ei bine, ascultand cam neatent o conversatie a lui Teo asta cu un blogger intervievat, mi-a atras atentia o musca care brusc mi s-a asezat pe caciula.
Bloggerul zicea ceva despre cei care poarta tricouri negre. Intamplarea face ca mie sa-mi placa t-shirt-urile negre inca din anii ’70, deci inainte sa se nasca orice cocalar din lume, pe vremea aceea stramosul cocalarului purtand camasi lucioase din silon. Iar manelele chiar nu-mi plac pentru ca sunt stupide si stereotipice muzical si liric, pentru ca sunt agresive si in exces. Desi, imi amintesc de-o replica draguta dintr-un „Astérix” („Astérix et le Goths”) in care unui fioros razboinic got ii scapa niste aplauze la vederea unui superb buchet de flori: „Ben quoi? On peut être barbare et aimer les fleurs, non?!”. Si-atunci, la rigoare, on peut être intellectuel et aimer les „manelles”… n’est-ce pas?

„Hopaaaa”, zic, „asta se ia de mine?!?”… Ma intorc pe scaunul rotativ sa vad cine are tupeul sa ma atace miseleste, pe la spate, din televizor. Si ce vad?
Interviul avea loc la domiciliul criticului de mitocani-care-poarta-tricouri-negre. Il cheama, pe numele de blogger, Fusu.ro (http://www.fusu.ro/)
Am ramas masca.
Io-te-te cine vorbeste. Unu’ cu aspect si voce de autobaza.
Domnul in cauza, Calin Fusu, milionar in dolari, recomandat de Teo ca creator al unor site-uri de succes (inclusiv financiar) gen neogen.ro, al carui director este (bravo lui, la acest capitol!), tocmai afirmase textual si zguduitor:

«Vroiam sa zic ca nu putem sa-i excludem pe oamenii acestia; sa zicem „gata, afara!”, pentru ca urmeaza tiganii, apoi ungurii (sic!), apoi aia care umbla cu tricouri negre si unde ajungem?»

(Sursa: http://www.fusu.ro/ – min. 11:00-14:40)

Uit sa ma mai indignez din cauza prostiei uriase, cu aspecte penale, scapate de nea Fusu, specialist in bloguri si in critica magdeiciumac pure.
Fundalul imaginii de la televizor imi taie respiratia: era ocupat cu o magnifica mobila stil, d’aia sculptata in PAL, PFL si furnir, genul „combina modulara” de pe vremuri, cu rafturi, dulapioare, loc pentru telecolor si vitrine.
Ce te ametea era o interminabila colectie de bibelouri din portelan: ample cosulete cu flori, pasaret gen egreta cu cioc de pelican dormind, elefanti nervosi cu trompa ridicata (doua buc.), leopard cu buline si parca si un printzisor cu aspect hidrocefal, alaturi de un fel de madona si de o Carmencita cu poalele-n cap… Un kitsch horror de toata frumusetea. Nu lipseau nici doua perechi de flori uriase galbene pe care le suspectez ca au inflorit intr-o matritza chinezeasca din seminte de poly-propi-nu-stiu-ce. Din mobila cat tot peretele lipseau insa, deloc intamplator, cartile. Chiar si cele din portelan. Piesa de rezistenta a esteticii o reprezenta insa un superb odorizant tip „Glade”, asezat la vedere in rand cu bibelourile (vezi Foto 1, 2 si 3).

Foto 1

Foto 2

Foto 3

M-am linistit. Gagiul se rupea-n figuri, sanchi oripilat de tricoul meu cel negru, dar murea de dragostea pentru frumosul exprimat in gingasii din portelan aurit. Un sensibil. Tupeul era maxim. Ma intreb cat de tzoparlan poate fi cineva, care accepta sa vorbeasca despre marlania altora etalandu-si cu mandrie si voluptate propria mitocanie. Unde se afla diferenta dintre o manea, un Q7 alb peste tot, si pe-afara si mai ales pe dinauntru, un lant gros de aur la gat, o tinuta sic cu trening si „adidasi Puma” desfacuti elegant la sireturi si un cerb din portelan tronand in mijlocul vitrinei, printre cescute din acelasi material? Ar fi putut sa dea interviul… pe scari, printre blocuri, la birou, sau chiar la OTV, nu in mijlocul acelui apartament cu un asa decor calomnios in spate. Am uitat sa spun ca, evident, ca la orice tzaran urban cu pretentii si complexe intelectuale, televizorul era deschis pe „Animal Planet”. Sa se vada ca gandeste, nu ca sufera pe baza vreunei telenovele de pe „Acasa”. „History”, „CNN”, „Mezzo” sau „Arte” ar fi batut la ochi, inconjurat fiind de atatea bibelouri hidoase. N-am remarcat daca „obiectele de arta” erau asezate grosolan direct pe rafturi, sau delicat pe mileuri. Un punct bun, totusi: lipseau pestele din sticla colorata de pe televizor si ciucurii crosetati agatati de cheile de la dulapuri. Despre „rapirea din serai” de pe peretele dormitorului nu bag mana in foc.

Caci, daca va veti incumeta sa intrati pe blogul lui Fusu veti vedea poze cu legenda „Bonus: m-am pozat si cu Dayana Mendez, Venezuela, Miss Universe 2009” si declaratii privind reusite personale ca „Am fost in juriul presei (la Miss Universe Romania – n.m.), a castigat Elena Bianca Constantin”. Intreb din nou, à propos de exemplele date de Teo insusi in emisiune: ce diferenta e intre unul care se pozeaza cu teancul de euro bagati in betelia pantalonilor si altul care se pozeaza cu o miss, sau cu Bentley-ul altuia.

Dupa domnul Fusu.ro, amfitrionul Teo ne prezinta un cuplu de tineri bloggeri, care produc blogul divercitycafe.ro (http://www.divercitycafe.ro/): Delia Constantinescu si Cristian Pandia, pe numele lor. Si acestia isi dau cu parerea despre mitocanie. I-as fi crezut, daca doamna/domnisoara Constantinescu nu-si etala cate un inel pe degetele mijlocii ale ambelor maini (Sursa: http://www.fusu.ro/ – min. 22:48 – Foto 4 si 5).

Foto 4

Foto 5

Nu scap bine de ororile astora ca vad, in reluare, pe „Antena 3” la „Zig Zag”, un interviu cu un alt blogger celebru: Iulian Comanescu. De vorba cu Cristoiu. Acceptabil. Digerabil. Potabil. Ascultabil, sau, mai degraba, audibil. Probabil citibil. In niciun caz lecturabil. Comanescu, de din dosul unui aer de modestie covarsitoare, vede, insa, totul de sus, nicioadata razant, nicioadata de jos. Si vorbeste de si mai sus. Despre oricine, despre orice. Face a-na-li-za. Diseca microbii de pe nasul oricui fara microscop, doar cu flerul. Competenta nu i-am descifrat-o. Comenteaza in arabescuri verbale pana si stilul vestimentar al Elenei Udrea, prin prisma „filosofiei culorilor” (zau!), pe care il gaseste „inadecvat” (nu te poti ca** in gustul oamenilor si probabil ca stilul vestimentar al Noricai Nicolai sau al Linei Ciobanu i se pare mai adecvat, din moment ce-o doreste pe Udrea imbracata ca… Merkel (re-zau!)). Pe scurt, domnul Comanescu se vrea un fel de atoateganditor. Un fel de „sfatul batranilor intr-unul singur”. Pana cand…
…TROSC! Oistea in gard, mucii in fasole, arama pe fatza: dupa mai multe englezisme, probabil inconturnabile la nivelul elevat al domnului blogger Comanescu, prin care se sugereaza maselor cititoare ca domnul Comanescu este o vedeta blogosferica culta, domnul Comanescu zice, facand-o de oaie, sau, vorba lui Badea, „de porc”:

(despre Geoana) «Asta este U.S.P.-ul lui, cum se spune, „Unique Serving Proposition (sic!), „Propunere Unica de Vanzare” a individualitatii (…).»

(Sursa: http://85.9.12.243/a3/watch3.php?year=2009&month=7&day=19&show=zig_zag – ora 19:48 – min. 43:30-44:00)

Ooops! proposition = propunere???

Nu, domnule blogger Comanescu, proposition = propozitie! „Propunere” se spune PROPOSAL!

Oricine va spune ca aspectul este irelevant, ca e un chitibus, un nod in papura. Parerea mea este, insa, ca pretentiile noastre fata de o persoana trebuie sa fie cel putin direct proportionale cu pretentiile emise de persoana insasi. Ca sa judeci de la pantofii Elenei Udrea la profilul lui Ion Iliescu trebuie sa-ti ai macar cuvintele acasa, inclusiv pe cele in limbi straine, daca tot te arunci in ele. Ca nimeni nu l-a obligat pe domnul blogger Comanescu sa se lege la cap cu expresii englezesti, din moment ce, iata, exista si traducerea romaneasca. Deh, tichie de margaritar ii mai trebuia. Daca era vorba despre vreo pitipoanca, sau despre Cretzulescu, nu ziceam nimic, ca n-am pretentii, dar de la ditamai domnul blogger Comanescu?!?
Iata ca nu numai somnul ratiunii, ci si notorietatea naste monstri. In prelungirea titlului cartii sale, „Cum sa devii un nimeni”, domnul blogger Comanescu isi paradeste brandul aratandu-ne ca, de fapt, nu-i deloc greu sa devii un… V.I.N., adica un Very Important Nobody.

Ma contrariaza nu mitocania vrac, groasa, deranjanta, ci mitocania fardata, ambalata in sclipici cu tente intelectualiste. Il prefer pe Salam in locul lui Poponet si pe Nikita in locul Monicai Columbeanu.

Ajung la concluzia trista ca si anti-mitocania publica a devenit un kitsch, daca nu de-a dreptul o forma de impostura.
Avem multe oale sparte, dar si mai multe cioburi care rad.

Ne trebuie o contrareactie. Nu o anti-anti-mitocanie, anulatoare, ci o anti-anti-anti-mitocanie. Pana nu si-o insusesc mitocanii si pe aceea.

***

© Alexandru Dan Mitache – 2009