Traian Băsescu nu pleacă pe mare

Miercuri, 23 ianuarie 2013

TB & PDL

***

© Alexandru Dan Mitache • 2013


Vox Populi, Vox Dei…

Miercuri, 4 iulie 2012

Am observat, zilele acestea, o tendință oarecum egocentrică de a nesocoti, totuși, democrația pentru care ne batem cu pumnii în piept.

Am asistat la adevărate isterii manifestate prin imprecații adresate, pe Facebook(!), la persoana a II-a singular(!), unor pesonaje aflate, hăt, în studioul televiziunilor, de tipul „Tu’ți morții mă-tii de securist bolșevic, hai să moară mă-ta că(…)”. Sunt capabil să înțeleg că, ceea ce se întâmplă azi în România poate provoca revoltă, indiganre, ba chiar și nervi. Dar a face război luptând pentru pace este nițel ridicol.

În ceea ce mă privește, toate demersurile mele să le zicem „politice”, pe blog sau pe rețelele de socializare, au avut și au ca scop schimbul de idei cu oameni în stare să genereze dar să și accepte idei. Strict „politic”, ideea era și este „activarea” celor care NU au opinii politice destul de solide pentru a-i determina să voteze.

Nimeni nu-și poate închipui că scriem pe Facebook pentru a convinge vreun fan de-al lui Mircea Badea să nu mai voteze US„L” sau să nu-l mai înjure pe Băsescu. După cum nu scriem nici pentru a ne convinge „noi între noi” în legătură cu ideile politice generale pe care le îmbrățișăm.

Revenind la tema zilei – și anume DEMOCRAȚIA în România – aceasta nu poate fi IMPUSĂ cu de-a sila pe agenda nimănui. Eu personal am crezut și ÎNCĂ mai cred că aș/am putea sensibiliza un segment social până acum apatic și inactiv din punct de vedere politic: nevotanții, scârbiții, sictiriții, votanții în alb, mâzgâlitorii de buletine de vot, indignații general, indiferenții, turiștii-în-ziua-alegerilor etc.

PROBLEMA este dacă ACEȘTIA se LASĂ „ACCESAȚI” de tema abuzurilor comise de actuala putere. Dacă o acceptă ȘI EI, alături de electoratul US„L”, va trebui, democratic, s-o acceptăm cu toții. Va trebui să acceptăm cu toții că nu ne trebuie Constituție, că principiile și legile sunt facultative (ceea ce ne convine și noua de multe ori, neașa?), că occidentul se poate duce-n pizda mă-sii cu fițele și neocolonialismul lui, că statul trebuie să ne dea și că politicienii (săru’ mâna lor) pot face ce „vrea”, din moment ce își creează votul majorității prin diverse mijloace.

Acum patru luni EXACT ACELAȘI parlament era ilegitim, boicotabil, abuziv și aservit, iar astăzi – cu aceeași componență – e… MEGA SUVERAN! Atât de suveran și de legitim încât poate pune în paranteză nu numai Constituția și orice lege aflată în vigoare, ci și principiul separării puterilor în stat.

Dacă POPORUL consideră că faptele petrecute ieri sunt okay, atunci trebuie să le considerăm okay. Atunci trebuie să-i spunem domnului Antonescu „domnule președinte al Senatului” (sau chiar „al României”), domnului Zgonea „domnule președinte al Camerei Deputaților” și domnului Ponta „domnule Doctor Ponta”. E ceva neclar?

Apropo, ieri, cineva îmi sugera să las „poporul” și să vorbesc despre „cetățeni”. Ei bine, NU, nu prea pot vorbi despre „cetățeni” (abea mă abțin să nu vorbesc despre „populație” în loc de „popor”), pentru că un cetățean este un indivd cu responsabilitate civică, un membru al unei colectivități care își asumă drepturi dar și obligații, care-și respectă semenii și cetatea, nu un ins care acționează exclusiv pentru el persoanl și eventual pentru familia lui, chit că de cele mai multe ori, acțiunea lui imediată dăunează intereselor viitoare ale copiilor săi, din păcate născuți vii.

Așadar, dacă bucata de popor până acum amorfă, fără identitate politică, nu reacționează la cele întâmplate în ultima perioadă în România, înseamnă că achiesează tacit. La fel și reprezentanții socității civile sau ai presei. A scrie călâi, echidistant, împăciutor și edulcorant, sau a face teorii pe net sau la televizor e prea puțin din partea unor oameni care se consideră personalități. Pe vremuri aveau curaj să trimită, pe ascuns, scrisori la „Europa Liberă”. Azi n-au curaj să-i scrie nici măcar lui Liviu Pop.

Să nu uităm că poporul grec, infinit mai evoluat din punct de vedere democratic decât noi, a ajuns să reacționeze la pericolul anarhiei sau al extremismului politic abea în al 16-lea ceas, cu spectrul dezastrului economic și al falimentului financiar la ușă.

NOI de le CINE și CE avem de așteptat?

Occidentul, UE, CE, SUA, Amnesty International ș.a.m.d. nu vor face nimic, pentru că gândesc într-o paradigmă democrată. Ne lasă să decidem NOI ce vrem. Și abea dacă guvernanții vor nesocoti ce vrem noi, atunci, poate, se vor uita încoace.

Dacă LUMEA nu vrea să treacă strada, n-o putem târî de mână. E nedemocratic.

Dacă abea peste 3 luni, 6 luni, 2 ani sau 25 de ani va constata și poporul ăsta al lui Petre Țuțea că ceva a fost în neregulă, fiți convinși că se va inființa atunci un „Institut de Investigare a Ilegalităților Useismului”. Poate va fi chiar și o Sesiune Solemnă a Camerelor Reunite ale Parlamentului pentru condamnarea uselismului. Dar, sincer, nu cred.

Momentan – nu-i așa? – ne ocupăm de… ororile pedelismului.

Noroc bun!

***
© Alexandru Dan Mitache • 2012


«When you have an efficient government, you have a dictatorship» — Harry Truman (1884-1972)

Vineri, 14 mai 2010

Dom’le, e groasă! Mă rog, CICĂ e groasă…

Cică e dictatură. Cică „JOS DICTATORU’!”.

Confirm. Subscriu. Iau parte. Mă alătur. Solidarizez. Empatizez. Simpatizez. Simpatetizez. Patetizez.

Și mi-aduc, suav, aminte de perioada trandafirie a frumoasei și regretatei noastre democrații, acum călcate brutal în picioare.

Eheiii…

Democrație era cand PSD-istul Iliescu si PNL-istul Roman chemau minerii să omoare în bătaie elementele legionare cu barbă, ochelari și diplomă universitară care se drogau, făceau sex și fabricau dolari falși la xerox.

Democrație era pe când sediile partidelor de opoziție erau vandalizate și incendiate, iar liderii lor erau chelfăniți și plimbați cu TAB-ul.

Tot democrație era când proto-bloggerul Ciuvică era arestat de pe stradă pentru crima de lezmajestate, intitulată „Armaggedon”, la adresa premierului PSD Adrian „Bombo” Năstase.

Democrație era și când mass media era controlată prin publicitatea guvernamentală și a întreprinderilor de stat din pixul aceluiași Năsatse.

Democrație era, desigur, când presa scrisă era strânsă cu ușa monopolului guvernamental privind hârtia de ziar fabricată la Letea.

Democrație era când poporul, atât cel viu cât și cel mort, era vânat cu arcanul lui Cozmâncă ca să voteze noua constituție a lui Iliescu și Năstase în prelungiri, două zile la rând.

Democrație era când garantarea sau restituirea proprietății constituiau o idee retrogradă, burghezo-moșierească.

Democrație era când „structurile” îl învingeau până și pe Președintele României.

Democrație era când S.R.I.-ul n-avea timp să pună la dispoziția CNSAS dosarele fostei Securități și când foștii turnători păreau icoane.

Democrație era când IMGB-ul făcea ordine.

Democrație era când justiția nu se făcea la televizor, ci nu se făcea deloc.

Democrație era și când puterea pesedistă vota cu drag toate inițiativele și amendamentele opoziției parlamentare.

Democrație era și astă toamnă, când reprezentantul teoretic al celor bătuți la sânge în Piața Universității în 1990, un domn sobru, cu cioc, se gudura Umil sub bătaia tandră pe umăr și pe creștet a instigatorului celeilalte bătăi.

Astăzi însă, ne aflăm, așadar, sub dictatură.

E drept, ținerea de minte (ca și bunul simț sau inteligența) este un privilegiu, nu o obligație.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010