De ce sunt radical…

Un răspuns lapidar, simplu și expeditiv ar fi: pentru că însuși semnul exclamării este radical. Spre deosebire de punctele de suspensie sau de punctul și virgula care sunt echivoce, șovăielnice, mai bine zis… culante.

Datorez, totuși, unora, un răspuns ceva mai amplu. Pro domo, desigur…

Cred că trăim într-o lume radicală, departe de lumea la fel de tumultoasă social, dar blajină, a „Ghepardului” lui Lampedusa, sau de cea boemă din nopțile pariziene ale lui Gil. De la „Portocala mecanică” încoace, lumea se brutalizează, iar de la „Ultimul tangou la Paris”, se dezbracă; ba chiar se sodomizează. Și se dezbracă nu numai de haine… Pudorile nu mai cad odată cu generațiile, ci de la un sezon la St. Tropez la altul la Ibiza.

Trăim într-o lume în care Prințul de Wales scrâșnește printre dinți ”Bloody people! I can’t bear that man” referindu-se la jurnalistul BBC acreditat pe lângă casa regală britanică, în care ta-su, prințul Philip de Edinburgh, ridiculizează un copil de 14 ani originar din Bangladesh zicând ”He looks as if he’s on drugs”, sau insultă un angajat al parkingului Universității Cambridge pentru că nu l-a recunoscut ”Bloody silly fool!”. Trăim într-o lume cu simțuri morale atrofiate sau anesteziate în care un Rege uită spadele trase din teci de către strămoși pentru insulte mult mai puțin grave decât un articol din „Adevărul” intitulat „Hai sictir, majestate” și se așează la masă cu stăpânul celui care l-a scris, acordându-i acolade.

Trăim cu ”Urban Dictionary” și cu alde Lyl Wayne în loc de Leonard Cohen – am scris, mai demult, articolul ”English Teachers” despre această decădere a limbajului –, trăim într-o lume care a început cu mai puține maiaplisețkaia și cu mai multe isadoraduncan, cu mai puține simonedebeauvoir și mai multe fridakahlo. O lume agitată, nervoasă, excentrică, provocatoare, ostentativă, vehementă. Cu shit și merde, cu bancurile și grosolăniile lui Berlusconi și-ale lui Sarkozy.

Dacă lui Émile Zola i se îngăduia să scrie, în 1898 (!) – puțin după dulcegăriile și delicatețurile romantice ale lui Lamartine și Alfred de Vigny și cam pe când personajele lui Proust își dădeau ochii peste cap – despre ministrul de război al Franței că are o „inteligență mediocră” („Il y a bien le ministre de la Guerre, le général Mercier, dont l’intelligence semble médiocre”¹) și că e „slab de minte” („J’accuse le général Mercier de s’être rendu complice, tout au moins par faiblesse d’esprit, d’une des plus grandes iniquités du siècle.”²), nu înțeleg de ce pot șoca pe cineva AZI niște epitete precum „cretin” sau „idiot” adresate unora ca Ponta sau Antonescu, adică pe vremea când lamartinul nostru contemporan, Mircea Dinescu, scrie poeme precum acesta:

BALADA PREAFRUMOASEI CONSTIPATE ŞI-A ÎNAMORATULUI CUFURIT

_________________________________

Biet amor de barză chioară
Pentr-un stâlp de telegraf
Maţul tău mă înfioară
Damful tău mă face praf.

Cu zulufi, dar constipată,
Grizonat, dar cufurit,
Mi s-a pus pe tine-o pată
Să ţi-o trag la infinit.

Cum te mai strigam, conteso,
Când intram la tine-n gang
Şi-ţi făceau bucile zbang
Na-ţi-o frântă că mi-ai dres-o.

Eminesculând odoare
Veronică, Veronică
Eu credam c-o ai mai mică,
Tu credeai c-o am mai mare…

Mi se pare o uriașă, o imensă nebăgare de seamă a lumii în care trăim dacă rămânem înțepați în insectare de salon. Nu putem țugui buzele la insultele mele brute la adresa unor personaje toxice și să suspinăm admirativ la obsesiile și frustrările sexuale ale intelectualului Stelian Tănase legate de Elena Udrea (a i se vedea site-ul personal cu abundența de articole dedicate acelei doamne. Apropo, mă mir că Tănase a iertat-o de acidități lubrice pe domana Rosemarie Mociorniță).

Nu se numește oare, eufemistic, „reacție inoportună” dacă ne oripilează și ne ofuscăm citind un biet „Ponta (cretin)” ignorând, poate, că Jean Renoir spunea despre Céline „M. Céline fait beaucoup penser à une dame qui aurait des difficultés périodiques” („Dl. Céline ne face să ne gândim la o doamnă care are dificultăți periodice.”)???

Mai vreți? Poftim:

• José Artur despre Louis Aragon: „Louis Aragon: l’oeil de Moscou, le con d’Irène, les yeux d’Elsa, les couilles des autres.” („Louis Aragon: ochiul Moscovei, p***a Irenei, ochii Elsei, c*****e celorlați”)
• Pierre Desporges despre Marguerite Duras:
  „Duras, l’apologiste sénile des infanticides ruraux. Duras qui n’a pas écrit que des conneries. Elle en a filmé aussi. Quel étrange cri : Hiroshima mon amour. Pourquoi pas : Auschwitz mon Loulou?” („Duras, apologista senilă a infanticidelor rurale. Duras care n-a scris doar tâmpenii. Le-a mai și filmat. (…)”)
• Jules Renard despre George Sand:
  „George Sand, la vache bretonne de la littérature.” („George Sand, vaca bretonă a literaturii.”)
• Paul Claudel despre Voltaire:
  „L’imbécile et dégoûtant Voltaire, pareil à un grand vieux singe pisseur.” („Imbecilul și dezgustătorul Voltaire, aidoma unui mare și bâtrân maimuțoi pișăcios.”)
• Léon Bloy despre Zola:
  „Crétin des Pyrénées. Messie de la tinette et du torche-cul. Vieille truelle à merde.” („Cretin din Pirinei. Mesia al țucalului și-al ștergătorului de cur. Bătrână mistrie de căcat.”)
• Goncourt despre Beaudelaire:
  „Une mouche à merde.” („O muscă de rahat.”)

Sper că nu mi se va contrapune „măreția” insultei proferate de-o celebritate vulgarității celei emise de mine. Sau porcăria celebră celei anonime. Ar fi meschin.

Da, sunt agresiv!

Da, folosesc un limbaj contondent!

Da, ghilotinez!

Da, batjocoresc!

Da, insult!

Dar nu o fac niciodată nemotivat sau  neargumentat.

Și, sincer, nu știu ce este mai cumplit și mai strivitor, ca insultă… „Dobitocule!” sau „Crin Antonescu (…) e o fabulă în sine” (Andrei Pleșu)???

Cum, prin ce vorbe nebrutale ne-am putea raporta, oare, la două personaje, care riscăm să ne conducă țara (dacă n-avem noroc)  în virtutea unui unic program politic și-a unui unic crez comun declarat de unul dintre ele: „Am o datorie: să scap România de Traian Băsescu!” și-atât? Cum să-i caracterizez pe doi maimuțoi nebuni care contrazic legile economice, pe guvernatorul B.N.R., pe toți specialiștii (cu excepția lui Soviani) și, mai recent, Europa întreagă?

Cu ce epitete, altele decât unele foarte minimaliste, precum „imbecil”, „cretin”, „idiot” sau  „dobitoc”, poate fi caracterizat un personaj politic în stare să scrie, pe data de 3 noiembrie 2011(!), un articol intitulat „Bravo, Papandreou!”, articol în care susține – în ciuda oricărei evidențe, a oricărui bun simț, a lumii întregi până la urmă – o politică dezastruoasă, un om politic compromis și un demers (referendumul) aberant și sinucigaș, doar din dorința oarbă și patologică de-a o contrazice pe aceeași ubicuuă doamnă Udrea??? Același personaj, infantil și iresponsabil, a promovat, în rândul unui grup mare de tineri ignoranți și cu mințile rătăcite (TSD), idealul său politic: Che Guevara! Și, mai apoi… MAO! Doar Pol Pot mai lipsește din panoplia de modele ale lui Victor Ponta.

În realitate nu este vorba despre o agresivitate și o violență verbală a mea, sau a celor care susțin actuala putere, sau P.D.L.-ul, sau pe Traian Băsescu împotriva actualei opoziții, așa cum crede o prietenă de pe Facebook. Nu mi-ar trece nicio clipă prin cap să-l fac pe Nicolae Văcăroiu „cretin”, pe Adrian Năstase „idiot”, sau pe Miron Mitrea „imbecil”. Pentru simplul fapt că nu sunt. Sunt altceva, dar nu proști.

Desigur, nu o dată mi-am permis să-i cataloghez pe votanții P.S.D. sau U.S.„L”. drept „idioți”. Mă refeream la cei care ar face-o sincer, din convingere, nu la oportuniști. Am argumente și cred că am și dovezi care să sprijine acest calificativ. Dar cei care strâmbă din nas la calificativele mele își mai amintesc, oare, de „aurolacii oligofreni” ai lui Cristian Tudor Popescu, care-i făcea așa pe admiratorii lui Băsescu din 2009? Da, „aurolaci oligofreni” au fost atunci vreo 5 milioane de români. Nu văd de ce n-ar mai fi, și în 2012, alți „aurolaci oligofreni” care să-i admire pe Ponta și Antonescu.

A avea nerușinarea să faci aluzie la neinteligența lui Ialomițianu cînd l-ai dat pe Vosganian, sau să-l critici pe Funeriu când i-ai produs pe Adomniței și pe Andronescu, sau să râzi de campaniile lui Udrea după palmierii și „Dracula Park”-ul lui Agathon, e la fel de mizerabilși de tâmpit cum e să continui să râzi de „succesuri” după ce ai spus „serviciuri”.

Recomand celor care nu văd în ceea ce scriu eu decât agresivitatea și limbajul adesea suburban, de adulator portocaliu, să frecventeze „Academia Cațavencu” sau „Cațavencii”, întru relaxare morală și intelectuală…

Mi s-a mai reproșat că sunt prea mic pentru un zgomot atât de mare, că golesc marea cu lingurița, că micile mele răbufniri sunt fără rost, ba chiar ridicole. Dacă e așa, atunci de unde zvonul că internetul, cu bloguri, forumuri și rețele de socializare constituie o forță?

Cred că într-o țară în care unul ca Mircea Badea are dreptul să formeaze opinie, noi TOȚI avem nu numai dreptul, ci și datoria să formăm opinii. Fie și una.

_____________________

¹) „Este ministrul de război, generalul Mercier, a cărui inteligență pare mediocră.” (J’accuse, Émile Zola)

²) „Îl acuz pe generalul Mercier de a se fi făcut complice, cel puțin prin slăbiciune de cap, al umneia dintre cele mai mari inechităția ale secolului.” (J’accuse, Émile Zola)

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011

Petre Barbu, „Presa ca o flegmă”

__________________________________________________

Presa ca o flegmă

Petre Barbu, senior editor • 22 octombrie 2010

__________________________________________________

Pentru cine facem presă: pentru propriile interese sau pentru public?

«Stenogramele discuţiilor lui Sorin Ovidiu Vîntu cu ziariştii şi managerii trustului său de presă seamănă cu nişte flegme. Groase şi verzi. Am simţit un puternic disconfort al viscerelor când am citit cum Stelian Tănase îi cerea voie patronului să se ducă la TVR 1 să comenteze rezultatele alegerilor prezidenţiale. („Problema ­este să nu te superi tu sau Realitatea să-mi zică…”) Parcă Stelian cerea voie tatălui să se ducă afară, să se joace cu p… în nisip. În faţa patronului nu mai era analistul politic tobă de păreri, care măcăne jovial în fiecare vineri seară cu Mircea Dinescu. (Şi când mă gândesc că Tănase a condus cândva „Revista 22” şi a fost membru fondator al GDS!).

Ce jalnic mi s-a părut Cornel Nistorescu care i-a dat în gât pe „ăştia de la Realitatea”, care „au de două zile caseta cu povestea Alro şi nu vor s-o dea”. Imaginea lui Nistorescu, care îi şuşoteşte în ureche stăpânului cât de proaste şi rele îi sunt slugile, este memorabilă, oricât am blama aceste stenograme. Ce caraghios este „faimosul” manager de presă Sergiu Toader, care aproba, ca un yesman desăvârşit, „strategia de business” a stăpânului. („Absolut! OK! E corect, da!”)

M-am ţinut de burtă, de parcă băusem pilitură de electrozi de sudură cu suc de roşii, când am citit cum gomosul Doru Buşcu se făcea preş şi cum simandicosul manager de la Realitatea TV, Cătălin Popa, îi raporta „cârmaciului” ultimele „realizări”. Să mai spun ceva despre odiosul Bogdan Chirieac? (Şi când mă gândesc cu câtă emfază vorbeşte despre geostrategia politică a Rusiei…)

Aceste flegme au un singur destinatar: consumatorul de presă (scrisă şi audiovizuală). Modul acesta de administrare a presei exclude cu cinism publicul. Mai mult, îl umileşte. Românul care scoate din buzunar bani pentru a cumpăra produsele de presă şi cărora le asigură audienţa (vânzările de publicitate!) este ignorat şi manipulat. Dacă trusturile de media din România, aflate în proprietatea aşa-numiţilor moguli, funcţionează după astfel de „strategii de business”, să nu-i mai mire pe ziariştii oneşti de ce scade audienţa muncii lor. Pentru că alţii, slugi şi pupincurişti de vocaţie, le îngroapă credibilitatea. În fond, pentru cine facem presă: pentru propriile interese sau pentru public? Ce încredere mai poate avea consumatorul de presă într-un jurnalist onorabil şi cinstit, care munceşte la trusturile lui Vîntu, Voiculescu şi Patriciu? Mai ales când trăieşte tot timpul cu suspiciunea (sau dovada) că informaţia pe care o cumpără este otrăvită! Sau totul este umplut cu flegmă şi publicul nu mai are scăpare?

Aceste stenograme nu vor schimba faţa (sau feţele) presei româneşti. Să le căutăm scuze acestor oameni de presă sau să le plângem de milă este ca şi cum am juca rolul unui chelner care, înregistrând plângerea unui client că ciorba îi miroase a urină, l-ar chema pe bucătar şi acesta, după ce ar evalua situaţia, ar scuipa gros şi verde, asigurându-l pe client că a adăugat ingrediente naturale. Poftă bună!»

«Roxania», o sală de masaj erotic

ROXANA IORDACHE este titulara blogului Welcome to Roxania.

Una care îşi înfiinţează o ţară – fie şi în spaţiul virtual – este, din capul locului, de tratat cu prudenţă. Poate muşca, poate sări pe geam sau la beregată, poate arunca în aer poduri sau rafinării, poate purta bicorn şi trage în lesă un galoş…

Pentru a o situa generic, ea este o persoană şoz. Dar şi o fanatică penelistă (nu şi liberală).

Dacă nu ştiţi nimic despre ea şi despre obsesiille ei extrapolitice, iată aici ce postează ea pe blogul ei de universitară, într-un moment de defulare:

Nici nu prea este de mirare că Roxana Ioradche are asemenea vedenii din moment ce arată cam aşa:

Ioan T. Morar o definea perfect drept «prinţesa nefericită a idealurilor ofilite». Îmi permit să citez de pe blogul lui Morar o caracterizare a acestei pasionarii despletite:

«Sigur, mai există ayatolahi şi la noi. Sînt editorialişti care scriu, încă, pentru publicaţii dispărute. Roxana Iordache, de pildă, se crede editorialist la ziarul „Dreptatea”, tot aşa cum îl crede pe Radu Sîrbu (nume de cod Apostatu, ofiţer de legătură Mladin) preşedintele PNŢCD. Şi mai crede că PNŢCD există şi are viitor. Ei, această persoană anacronică îl înjură pe blogul ei pe Andrei Pleşu. Dar, desigur, îl laudă pe Radu Duda. Şi îl elogiază pe Crin. Treaba ei, opţiunile ei. Dar, parcă, totuşi, Corneliu Coposu, cel pe care-l evocă plin de evlavie, nu ar fi acceptat nişte tipi de talia lui Radu Sîrbu în prima linie. Revin la înjurătura adresată lui Andrei Pleşu. Roxana Iordache spune că Pleşu nu are căderea să discute despre Corneliu Coposu deoarece Seniorul ar fi citit mai mult decît autorul cărţii Minima Moralia. Dacă acest criteriu este adevărat, cum îşi permite această jurnalistă mediocră să scrie despre Andrei Pleşu care a scris mult mai mult decît a citit ea?

Păcat că textele acestei foste ziariste (sau mai scrie la „Dreptatea”?!) se învecinează cu gîndirea lui Dan Voiculescu. Oare gratuit?»

O vizită pe blogul ei pune în umbră întregul cult al personalităţii geniului Carpaţilor şi cred că regretă sincer că nu s-a născut mai devreme. E greu pentru un om cu scaun la cap să îşi ia inima în dinţi şi să bată la uşa articolelor Roxanei Iordache, după ce vede titlurile. Iată doar câteva:

«CRIN ANTONESCU ESTE PREŞEDINTELE MORAL AL ROMÂNIEI EUROPENE. DAR ILESCU L-A REALES PE BĂSESCU, VIA FSN. SINGURA ŞANSĂ PENTRU GEOANĂ ESTE CRIN ANTONESCU PRIM-MINISTRU AL UNUI GUVERN PNL-UDMR-PSD.» (link)

«SONDAJE DE PORC. ÎN REALITATE, CRIN MERGE ÎN FINALĂ» (link)

«CRIN IMPERIAL ŞI PENTRU PROF. EMIL CONSTANTINESCU» (link)

«UN CRIN IMPERIAL DE ZIUA LUI MARIUS GHILEZAN» (link)

«CRIN RULES. BĂSESCU E UN CĂCĂCIOS CA ŞI LAŞUL DE BOC» (link)

«CRIN ANTONESCU: MIRCEA GEOANĂ ŞI TRAIAN BĂSESCU SĂ RĂSPUNDĂ DACĂ ŞI CE AU NEGOCIAT, ÎN SECRET, CU RUSIA» (link)

«CU CRIN ANTONESCU-N FRUNTE, PNL – VICTORII MULTE!» (link)

«PLEŞU MINTE DESPRE COPOSU, CA SĂ-L CREASCĂ PE VADIM» (sic!) (link)

Sublinierile mi le asum. Aberaţiile, nu!

Cred că este limpede, chiar şi pentru Adina Vălean, că autoarea acestor articole are probleme serioase atât sus, la mansardă, cît şi jos, la demisol. Adoraţia pentru masculul feroce (dar şi ferice, vorba Evangheliei după Matei, 5:3) Antonescu atinge paroxisme orgasmice. Fiind latinistă ca formaţie, Roxana îi acordă lui Crin tot felul de laudatio, adulatio, felatio, lamentatio, captatio…

Cel mai mult mi-a plăcut însă dialogul intim pe care cantautoarea de ode şi marşuri… triumfalice îl poartă cu propria-i anatomie, pe care o interoghează retoric ca pe o oglindă fermecată:

«DE CE ŢI-E FRICĂ, PĂSĂRICĂ? DE DIMENSIUNEA LUI CRIN.» (link) (sic!)

Incredibil dar… adevărat. Deşi, după aparenţele adoratului său Zân, angoasa păsăricii pare total nejustificată.

Frustrările Roxanei sunt multiple şi ţin, probabil, de cauze diverse. Ea nu este ceea ce se numeşte o „postacă”, nu este nici măcar o agitatoare, ci mai degrabă o agitată. Siguranţa fioroasă cu care postulează şi cu care emite certitudini bombastice transcende psihanalizabilul frizând psihiatrizabilul. Culmea este că deşi e permanent leoarcă de la toate bâtele în baltă pe care le dă (mă şi mir că nu răceşte), Roxana Iordache persistă în maniera aiuritoare şi stupefiantă cu care combate şi desfide realitatea însăşi. Este, ca şi idolul ei, o consecventă consecventă, confirmând butada lui Vintilă Brătianu care zicea că numai bou-i consecvent. Talibanismul ei se circumscrie perfect acestei aprecieri.

Prinţesa Roxaniei conduce prin decrete. Prinţul ei a căzut în cur încă de la primul turnir? Nu-i nimic, prin decret princiar el este proclamat cavalerul victorios… moralmente. I se va decerna Cupa de ciocolată, i se va înmâna coada porcului şi va fi decorat cu cel mai recent tampax al suveranei, în grad de Crin cum altfel decât… imperial.

Propensiunea sa pentru dimensiunile cosmice şi pentru atotcuprindere se observă şi în uluitorul blogroll care conţine… 558 de bloguri(!).

Roxana Iordache ocupă mii de gigabytes pe internet cu 16.285 de articole postate în... 135 de categorii(!). De la „cutremur” la „FMI” şi „G20”, de la „Curtea Constituţională” la „lovely (gentle)men” şi… „lucru manual” (unde, din pudoare şi nefiind voyeur, nu am intrat). Autoarea probează o ubicuitate cognitivă ieşită din comun, mintea ei exprimă păreri în orice domeniu, comentează, cu acelaşi aplomb, meciuri de football, precum Sebastian Domozină, dar şi summit-uri sau dezbateri electorale de la spatele locului; îl lasă, hăt, în urmă pe Da Vinci şi îl umileşte pe Iorga, năzuind spre o universalitate demiurgică. Acesta e cuvântul! Roxana Iordache se crede o demiurgă; cu aceeaşi îndreptăţire prezumţioasă pe care ar invoca-o, în acelaşi sens, un demisec făcut şpriţ pe baza înrudirii prin prefix.

Panseurile politico-ilariante ale Roxanei Iordache sunt notorii. Verva ei tresăltătoare se manifestă la orice atingere metafizică a conceptului „Crin Antonescu”, împletindu-se cu fabulaţii când disperate, când belicoase. „Dezvăluirile” importate de pe la Roşca Stănescu, Nistorescu, Ciutacu sau Badea îi stau temelie la propriile deducţii şi raţionamente. Defilează cu ele înfipte în pieptul flasc al minţii precum Madam’ Cuţit.

Roxana Iordache inventează numai când scrie despre Antonescu, în rest ea aiurează producând colaje ideatice formate din alegaţii culese precum folclorul. Logica ei de carton ondulat comite neîncetat infracţiuni privind coerenţa raţională. Un om inteligent şi responsabil cu el însuşi este un om circumspect cu propriile afirmaţii. El nu lansează certitudini în legătură cu deznodăminte imprevizibile şi cu atât mai puţin cu deznodăminte previzibile dar contrare. A, dacă Roxana, răcnea „Crin preşedinte în 2559!” poate avea sens.

Duioasa donzelă Iordache, polivalentă cum este, frecventează atât Universitatea cât şi peluza stadionului. Cel puţin lingvistic.

Iat-o pe „Steaua”:

BĂI, NESIMŢITULE! PREŞEDINTE EŞTI TU?

«(…)

La care îi zic şi eu: băi, nesimţitule, cine te crezi tu să insulţi oamenii? Pentru asta ai fost ales preşedinte al ţării? Tu eşti o nulitate flauşată faţă de Andrei Bădin, care în timp ce tu huzureai în comunism cum singur ai recunoscut, suferea împreună cu familia lui anticomunistă, victima supremă fiind tatăl lui! Tu nici n-ai merita să-i pronunţi numele, fariseule care ai condamnat comunismul doar ca să prosteşti nişte intelectuali, fezandaţi în plus cu interese comerciale.

Şi eşti o nulitate faţă de Andrei Bădin care, în toţi aceşti aproape 20 de ani a prestat o jurnalistică de angajament, corectă, cinstită, pentru promovarea valorilor democraţiei şi ale statului de drept, de care tu ai profitat ca să le calci în picioare.

Şi eşti o nulitate faţă de Andrei Bădin, pentru că el arată realitatea, pe când tu minţi ca un borfaş de port, în faţa unei ţări întregi.

Eşti patetic, Traian Băsescu! Dacă pe mine m-ai scos, pe moment, din publicistică, pe Andrei Bădin n-ai să reuşeşti să-l scoţi. Mai mult, îţi promit că de la el ţi se va şi trage şutul final în cur.

Nu eşti decât un alcoolic beţiv depravat şi psihopat. E singura atenunantă pe care o vei putea obţine când va veni vremea – nu prea îndepărtată – să răspunzi în faţa instanţei supreme, pentru toată hoţia ipocrită pe care o practici de când ai intrat pe uşa din dos la Institutul de Marină din Constanţa.

Un turnător de două parale, cooptat ofiţer acoperit de rang foarte mic.

La lada de gunoi a istoriei nefericite cu tine, derbedeule!»

Şarmantă femeie! Ţi-e şi frică pe întuneric cu ea.

Citindu-i articolele, chiar şi pe sărite, vedem la Roxana Iordache o solemnitate comică, de preoteasă pagână dintr-un film cu Indiana Jones. Ea nu zice, nu spune, Ea rosteşte, sau declamă. Şi-ar dori, poate, să-l scandeze pe Crinus Supremus în alexandrini. Ea nu are dubii, sau îndoieli, Ea are doar certitudini. Evoluează, la nivel mental, în dogme. Patrafirul ei acoperă universul. L-ar acoperi, oleacă, în privat, şi pe Zeul Crin, dacă n-ar fi sacru şi dacă l-ar duce capul la ce-o duce pe preoteasă. Affair-ul Roxanei cu Crin capătă valenţele cosmogonice ale Luceafărului.

De altfel, amoreza Roxana a avut întotdeauna iubiri înalte, pe care, ca orice gagică crampon, nu le-a abandonat niciodată şi pentru care, iată, acum face patul. Poziţiile sale lascive de zilele acestea au ca scop ademenirea în fantasmele sale erotico-politice a celor doi bărbaţi ai vieţii ei paralele: Ion Iliescu şi Crin Antonescu. Nu ştiu dacă în această curvăsărie ideologic-doctrinară funcţioneză curluntrismul lui CTP, sau pur şi simplu o marotă sexuală.

Sursa: http://roxanaiordache.wordpress.com

Conflictul Roxanei Iordache cu morala şi cu demnitatea este profund, definitiv şi irevocabil. Ea este un fel de Dinescu vag feminizat şi nemotivat pecuniar. Acum, pe 6 decembrie, ea va vota pentru candidatul PSD-PC Mircea Geoană. Pare chiar convinsă de justeţea gestului ei. Crin dixit? Amen! Amnezia Roxanei Iordache se declanşează sub formă reflexului necondiţionat al oricărei lichele oportuniste şi ipocrite. Iată-l pe „alesul” Roxanei Iordache în viziunile aceleiaşi Roxana Iordache:

Click pe imagine pentru zoom

Este normal ca Roxana să fie, momentan, disperată. A mizat, dintr-un snobism intelectualoid, pe-o mârţoagă moartă, care nici hrănită cu jăratecul celor 100 de intelectuali nu a reuşit să străbată prima tură de hipodrom. Pe 22 noiembrie seara s-a revăzut în postura de viitoare invitată la recepţii şi cocktail-uri cu salam de vară servit pe hârtie de ziar şi cu mastică baută din borcane de muştar. Glamour-ul sferelor înalte, pentru care s-a zbătut atât, i se prefigura sinsistru la nivelul cântărilor unui Orban matol, al chat-urilor cu Păcuraru şi al conversaţiilor mondene cu Tanti Norica. Acum speră.

Să sperăm că speră degeaba.

Altfel… Geoană şi Antonescu vor învinge împreună România bunului simţ.

______________________________

– P.S. – Autodenunţ: Mi-am recitit articolul şi, mustrându-mă conştiinţa, mărturisesc că l-am scris mânat de-o ură oarbă, datorată faptului că blogul meu nu se află printre cele 558 pe care Zâna Roxaniei le frecventează.

ACEST TEXT ESTE UN PAMFLET ŞI EL TREBUIE CITIT, INTERPRETAT ŞI CONSIDERAT CA ATARE!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Un S.F. de Dan & Sandra Brown

100 milioane de euro = 150 milioane dolari

În rest…

NO COMMENT!

Cartea despre care este vorba şi din care este preluată informaţia aiuritoare şi absurdă pusă pe ecranul unei emisiuni penibile a fost tiparită într-un tiraj de… 1.000 (una mie) exemplare pentru care, pe raftul librăriei, se poate încasa un preţ maxim de 25,00 RON, adică pentru întregul tiraj circa 8.700 dolari (8,70 $ / buc.) . Este evident că din acest preţ se mai scad încă o mulţime de taxe şi costuri, ceea ce face evident faptul că nu se vor acoperi niciodată nici măcar cheltuielile de tipar, mai ales că volumul a fost tipărit în S.U.A. şi întregul tiraj a fost adus în România în valize cu avionul(!).

Este clar pentru orice om lucid ca acest S.F., scris de un frustrat cu activităţi suspecte care face pe purtătorul de cuvânt al teroristului Omar Hayssam (procurorul Nastasiu, dat afara din procuratura de… CSM), şi de un tip dubios, prieten cu Geoană (Victor Găetan*), nu are decât menirea să sperie, în campania electorală, nişte boi cam cum ar fi acela la care ma refer mai sus, dar cam cum ar fi şi altii: Ursu – acest Gâdea al „Realitaţii TV” –, Dinescu (care discută apoteotic tema crezând că pe Nastasiu îl cheamă Anastasiu ), Nistorescu, etc. Îi ştiţi… menajeria noastră cea de toate zilele. Rostul însăilării acestui banc este acoperirea mediatică a scandalurilor provocate de faptele reale şi recunoscute ale lui Rşca Stănescu şi Chireac (vezi articolele din seria „La Piovra”).

Singura chestie interesantă rămâne dilema: care dintre cei doi autori e Sandra şi care e Dan?

____________________________
* «In 16 februarie 2004, Victor Gaetan era prezentat opiniei publice din Romania in calitate de coordonator al campaniei prezidentiale a Liei Roberts. O luna mai tarziu, Lia Roberts anunta ca a renuntat la serviciile acestuia, dupa ce a aflat din presa ca, in anii ’80, Eugen Ionesco il atentiona, printr-o scrisoare, pe Mircea Eliade de suspiciunea sa ca Gaetan ar fi lucrator al Securitatii de la Bucuresti. Scrisoarea a fost facuta publica de Ioan T. Morar (…)» (conf. Hotnews)

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Cetăţeanul turmentat

Se insistă, încă, pe momentul „Dinescu, n-ai cuvântul” petrecut zilele trecute în localitatea Cetate. Există jurnalişti loviţi în aripă care iar nu văd pădurea de copaci. Ca în cazul şantajului lui Sorin Roşca Stănescu.

Crede cineva că Geoană sau Antonescu ne-ar lăsa pe Florin Călinescu sau – de ce nu? – chiar pe mine (care suntem totuşi întregi la cap) să luăm cuvântul la mitingurile lor? Să fim serioşi!

Apoi, nu ştiu dacă trebuie să privim atât de admirativ feudalismul, dar mi se pare aberant ca un cetăţean turmentat (aşa se prezenta Dinescu în mişcările acelea de balet practicate pe scenă) să pretindă că o localitate e „la el acasă”, doar pentru că deţine nişte latifundii în zonă. Dacă el, ca orice parvenit de basse extraction, se consideră un seigneur des lieux, e treaba lui şi a psihiatrului lui. Dar noi trebuie să ne întrebăm cine e Dinescu ăsta pentru a avea drepturi în plus? De unde ideea că orice măscărici, orice curvă sau orice fotbalist care apare la televizor are drepturi speciale?

Un şut în cur de pe scenă ar fi fost o soluţie suficient de diplomatică pentru Dinescu.

Deh, lipsă de prezenţă de spirit.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Mircea Dinescu, disidentu’ bonjurist şi pişcotar [2]

FILAJ LA AMBASADOR.

COEN STORK ÎN VIZORUL SECURTITĂŢII

Răzvan Brăileanu

13 ian. 2009

Dosar

«Coen Stork, ambasador al Olandei in Romania intre 1988-1993, este o figura emblematica printre occidentalii care au sprijinit disidenta romaneasca in vremea comunismului. Cum acest sprijin acordat celor care se impotriveau terorii ceausiste nu putea ramane fara urmari, Securitatea i-a intocmit un dosar solid, care acopera perioada dintre februarie 1988 si decembrie 1989, contine peste 1.500 de file, in 6 volume pline de declaratii, note informative, fotografii, transcrieri de convorbiri telefonice, note de analiza si planuri de actiune concreta.

Dupa 1990, Coen Stork a cerut sa aiba acces la propriul dosar, dar acesta nu i-a fost permis decat anul trecut, cand Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii i-a pus la dispozitie cele 6 volume.
Publicam in continuare, cu acceptul lui Coen Stork, o nota de analiza pe care Securitatea a intocmit-o in decembrie 1989, cu doar cateva zile inainte de Revolutie, precum si o serie de fotografii din dosar. Nota contine o sinteza a activitatii ambasadorului olandez in tara noastra si o serie de propuneri de masuri impotriva acestuia, pe care serviciile secrete comuniste nu au mai apucat sa le puna in practica.

Nota de analiza in dosarul de urmarire informativa „Stan”

„Stan” (nume real Stork Coenraad Frederik) a fost acreditat ca ambasador al Olandei la Bucuresti la 3 februarie 1988.
Este in varsta de 60 de ani, casatorit cu Stork Ellen Victoria, fotoreporter la un ziar englez, care nu locuieste cu obiectivul, ci la Londra. Aceasta vine anual in tara in timpul concediului, pe perioade de 7-10 zile.
Din masurile intreprinse pentru controlul activitatii lui „Stan” au rezultat urmatoarele date de interes operativ:
In scurt timp de la venirea la post si-a creat relatii in randul oamenilor de cultura si arta, majoritatea aflati anterior in atentia diplomatilor englezi. Din randul acestora a cultivat cu insistenta pe cei cunoscuti cu probleme de Securitate (Dinescu Mircea, Plesu Andrei, Haulica Dan, Gheorghiu Mihnea etc.) pe care i-a exploatat informativ, i-a instigat si incurajat in atitudinile si manifestarile lor ostile, de pretinsa opozitie. Contactele au fost realizate la resedinta sa, la actiunile protocolare organizate de Ambasada Olandei sau alte reprezentante diplomatice, precum si la domiciliile elementelor respective, in multe situatii noaptea tarziu, dupa orele 24.
De asemenea, s-a implicat direct in actiunile antiromanesti desfasurate de ziaristii olandezi care ne-au vizitat tara in aceasta calitate sau sub acoperirea de turisti individuali, furnizandu-le date si informatii ce sunt exploatate in propaganda externa defavorabila R.S. Romania si le-a facilitat scoaterea din tara, prin curierul diplomatic, a insemnarilor, filmelor sau altor materiale cu continut ostil.
La 12 septembrie 1988, ambasadorul a cazat la resedinta sa doua ziariste olandeze, venite ca „turiste”, care s-au deplasat a doua zi in judetul Cluj, unde au incercat sa desfasoare activitati de presa neautorizate. Au fost avertizate si s-au intreprins alte masuri specifice de prevenire. Totusi, dupa revenirea la Bucuresti, „Stan” le-a insotit la domiciliile lui Plesu Andrei, Ascanio Damian si Fistoc Ion, elemente protestatar-disidente. Au fost prevenite aceste contacte si documentata activitatea ambasadorului.
In baza informarii noastre, la 26 septembrie 1988, conducerea Ministerului Afacerilor Externe l-a atentionat pe ambasadorul olandez in legatura cu activitatile sale incompatibile cu statutul ce-l are si care contravin scopului acreditarii in R.S. Romania. „Stan” a adoptat o atitudine sfidatoare, afirmand ca „este dificil sa hotarasca cu cine sa stabileasca contacte si cu cine nu”, motiv pentru care „va informa guvernul olandez si va cere instructiuni”.
– In luna decembrie 1989 „Stan” a cazat la resedinta sa o alta ziarista olandeza (Van Dutzhujzen Reinildis Elisabeth) venita in calitate de turista care, la indicatia amasadorului, a incercat sa viziteze la domiciliu mai multe elemente ostile, actiuni ce au fost prevenite si straina avertizata. Ignorand avertismentul si actionand provocator, in ziua de 10 decembrie 1988, ziarista a fost condusa personal de ambasador la domiciliul unui element ostil aflat in preocuparea Securitatii Municipiului Bucuresti.
Pentru acest fapt, pentru incercarea secretarului I al Ambasadei Olandei de a o contacta pe Cornea Doina, precum si in legatura cu activitatile incompatibile cu statutul de turist desfasurate in 1988 de peste 40 de cetateni olandezi a caror activitate ostila a fost documentata, „Stan” a fost din nou atentionat la 31 ianuarie 1989 de conducerea Ministerului Afacerilor Externe al R.S. Romania. Ambasadorul olandez a avut o atitudine recalcitranta, afirmand ca „va insista” ca membri ai Ambasadei Olandei sa aiba contacte cu Cornea Doina, iar in ce priveste celelalte elemente a solicitat, in mod provocator, ca Ministerul Afacerilor Externe sa puna la dispozitie „lista persoanelor la care nu este agreat accesul”. De asemenea, desi i s-a cerut in mod ferm sa inceteze – atat el, cat si alti diplomati si turisti olandezi – activitatile ce contravin colaborarii romano-olandeze – ambasadorul a afirmat ca „nu poate promite ca nu vor exista si alte contacte cu persoane neagreate de autoritati”.
Nesocotind atentionarile Ministerului Afacerilor Externe, „Stan” a amplificat ulterior, in mod ostentativ, numarul invitatiilor la resedinta sa, dar mai ales al vizitelor la domicilii si al contactelor realizate pe strada cu mai multi cetateni romani ale caror pozitii sunt exploatate de cercuri ostile din exterior in actiuni propagandistice antiromanesti, astfel:
– La 5 februarie 1989 a organizat un pranz la resedinta sa unde, pe langa ambasadori si alti diplomati straini, a invitat, in mod neoficial, pe Dinescu Mircea, Plesu Andrei, Kovacs Adalbert si Ascanio Damian, care au participat fara a avea aprobare;
– La 13 martie 1989 a participat la o asa-zisa petrecere organizata de Covaci Aurel, traducator, caruia i-a solicitat date despre Desliu Dan;
– In noaptea de 14-15 martie 1989 s-a intalnit pe strada cu Desliu Dan de la care a preluat un material cu continut denigrator la adresa tarii noastre. Tot in luna martie 1989 a primit in mai multe randuri la resedinta sa pe Brucan Silviu, sustinandu-l in actiunile sale ostile si asigurandu-l ca va face cunoscuta activitatea lui mai multor ambasadori straini acreditati in Romania;
– In perioada 5-11 martie 1989 „Stan” a cazat la resedinta sa pe Alexandrescu Adrian Sorin, cetatean olandez de origine romana. (Trimis in 1974 in calitate de lector de limba romana la Universitatea din Amsterdam, in 1980 a refuzat sa revina in tara la expirarea misiunii si s-a angrenat in actiuni ostile R.S. Romania, motiv pentru care a fost inclus pe lista persoanelor indezirabile. In perioada mentionata i s-a permis in mod exceptional intrarea in tara pentru a-si vizita mama grav bolnava.) Ulterior Alexandrescu Adrian Sorin a publicat un articol cu continut deosebit de ostil la adresa tarii noastre, ale carui idei erau vadit inspirate de ambasadorul olandez;
– La receptia organizata la 28 aprilie 1989 cu ocazia zilei nationale a tarii sale, „Stan” a invitat toate elementele cunoscute cu atitudini si manifestari ostile, a caror participare a fost prevenita.
Comentand numarul redus al romanilor care au dat curs invitatiei, ambasadorul a afirmat ca „intampina dificultati in desfasurarea activitatii in Romania, fiind tot timpul descurajat de autoritati in ce priveste realizarea contactelor cu cetatenii care au curajul si critica deschis regimul”.
– In perioada 31 mai-6 iunie a.c., s-a aflat in tara ca turist individual ziaristul olandez de nationalitate maghiara Varga Van Kieed Sandor care a contactat cetateni romani pe care i-a instigat la actiuni potrivnice statului. Dupa avertizarea sa de catre organele de stat, ambasadorul olandez i-a oferit protectie, gazduindu-l la resedinta sa, cel in cauza continuand sa desfasoare activitati ostile.
Ambasadorul olandez a fost chemat in audienta la 5 iunie 1989 si i s-a solicitat sa ia masuri pentru ca strainul respectiv sa paraseasca imediat teritoriul R.S. Romania.
– In ziua de 14 iunie 1989, exploatand prilejul oferit de incheierea misiunii in tara noastra a secretarului II de la Ambasada Olandei, „Stan” a invitat la resedinta sa cetateni romani din care 7 erau cunoscuti cu atitudini si manifestari protestatar-disidente (Dinescu Mircea, Desliu Dan, Stancescu Nicu, Lefter Bogdan, Botez Celac Mariana etc.). Au fost intreprinse masuri preventive, participand numai persoane oficiale, care au avut aprobarea in acest sens.
– In zilele de 28 si 29 iulie 1989, impreuna cu sotia, aflata temporar in tara, „Stan” a realizat doua contacte cu Cornea Doina la Cluj-Napoca si l-a vizitat la domiciliu pe scriitorul Buzura Augustin.
Masurile preventive de securitate intreprinse asupra principalelor legaturi ale ambasadorului olandez l-au determinat pe acesta sa renunte la tentativele de a le contacta la domicilii, continuand insa sa le invite la actiuni protocolare sau vizite particulare.
Concomitent, incearca sa-si diversifice cercul de relatii in randul romanilor, folosind in acest scop contactele cu medicul Florescu Alexei si sotia acestuia, Florescu Tomnita, arhitect, prin intermediul carora a cunoscut si permanentizat contacte cu alte persoane ce activeaza in domeniul cultural-artistic. Astfel, prin Florescu Tomnita a cunoscut si ramas in legatura cu… (anonimizat de CNSAS, nota redactiei), dar o foloseste si pentru cunoasterea altor persoane din randul intelectualitatii romane. Spre exemplu, cu sprijinul acesteia, a intrat in contact cu scriitorul Mircea Ivanescu si cu pictorul Mircea Stefanescu (de fapt, Stanescu, nota redactiei), ambii din Sibiu, pe care i-a vizitat la domiciliu in zilele de 21 si 22 octombrie 1989. In discutiile cu ei „Stan” a cautat sa le cunoasca si influenteze opiniile privind fenomenul cultural romanesc, precum si in legatura cu situatia scriitorilor Dinescu Mircea, Plesu Andrei, Ana Blandiana, cat si a lui Brucan Silviu. De asemenea, a incercat sa culeaga date despre o inalta personalitate din judetul Sibiu si a prezentat interlocutorilor in mod tendentios unele aspecte privind vizita conducerii de partid si de stat la TIB-89.
– Primind invitatia de a participa la lucrarile Congresului al XIV-lea al PCR, „Stan” a dispus secretarei sa comunice textual la Ministerul Afacerilor Externe ca „ambasadorul Olandei refuza sa accepte invitatia”.
In timpul desfasurarii lucrarilor Congresului, ambasadorul olandez a desfasurat o intensa activitate de influentare negativa a ziaristilor si reporterilor de televiziune straini prezenti in tara cu aceasta ocazie. Astfel, in perioada 21-24 noiembrie a.c. a primit la resedinta 15 ziaristi occidentali (olandezi, francezi si canadieni), carora le-a acordat interviuri si le-a prezentat date denaturate despre realitatile romanesti. Toti acestia – fara exceptie – au publicat ulterior articole sau au realizat reportaje de televiziune cu caracter denigrator.
– In ziua de 5 decembrie 1989 a fost vizitat la resedinta de ziaristul american Patinkin Mark Alan. Imediat dupa vizita, ziaristul a incercat sa intre la domiciliul lui Brucan Silviu, dar nereusind, l-a vizitat din nou pe ambasadorul olandez.
– In ziua de 5 decembrie 1989, ambasadorul olandez a predat unui angajat roman al reprezentantei, spre a fi traduse din romana in engleza, doua materiale cu continut ostil, respectiv apeluri ale unor scriitori adresate presedintelui Uniunii Scriitorilor prin care cei in cauza se solidarizau cu actiunile lui Dinescu Mircea si altor elemente protestatar-disidente. Nu s-a stabilit pana in prezent cum a intrat in posesia respectivelor materiale.
Avand in vedere activitatea deosebit de nociva desfasurata de ambasadorul olandez, care in urma atentionarilor repetate ale conducerii Ministerului Afacerilor Externe nu numai ca nu a incetat activitatile de instigare a unor cetateni romani si sprijinul acordat strainilor pentru a desfasura actiuni antiromanesti, dar chiar le-a amplificat, propunem urmatoarele:
1). Izolarea ambasadorului olandez de legaturile sale din randul cetatenilor romani, cunoscute cu probleme de Securitate. In acest scop:
– Va fi anchetata informativ Oprescu Sofia, profesoara de franceza la Institutul Politehnic Bucuresti, membra a PCR, lucrata cu aprobarea organului de partid competent, in scopul clarificarii naturii legaturilor cu obiectivul si obtinerii unor date operative despre activitatea diplomatului in cadrul anturajului format din cetatenii romani care frecventeaza petrecerile organizate de familia Florescu la domiciliul sau. I se va pune in vedere sa intrerupa orice contact cu ambasadorul ori alti membri ai personalului diplomatic olandez.
– Impreuna cu UM 0110 – in atentia careia se afla sotii Florescu – vor fi intocmite informari pentru Comitetul de Partid „Sanatate” (Florescu Alexei este medic psihiatru la Spitalul de Urgenta) si pentru Comitetul Centrului Universitar Bucuresti (Florescu Tomnita este asistent la Institutul de Arhitectura „Ion Mincu”), pentru a se dispune masurile statutare adecvate.
– Vor fi anchetate informativ toate persoanele, cetateni romani, care il vor vizita pe obiectiv neoficial la resedinta sau sediul ambasadei, indiferent de natura relatiei, ocazie cu care li se va pune in vedere sa nu continue sub nicio forma contactele cu acesta.
– Vor fi strict controlate, in continuare, toate actiunile protocolare organizate de ambasador ori alti membri ai personalului diplomatic olandez, permitandu-se participarea numai a persoanelor oficiale aprobate.
Prin posiblitatile informative ale unitatii va fi urmarita intreaga activitate a ambasadorului pe timpul prezentei la actiunile protocolare organziate de alte reprezentante straine cu participanti romani.
2). Vor fi continuate toate masurile informativ-operative destinate cunoasterii si controlului activitatii ambasadorului olandez. In acest cadru, o atentie deosebita va fi acordata controlului activitatii secretarului II al Ambasadei Olandei, Van Spronsen Kees, sosit la post in septembrie 1989, pe care ambasadorul l-a introdus in anturajul unor cetateni romani, dar care dezaproba unele din actiunile superiorului sau.
3). Se va intocmi un plan special de masuri pentru controlul activitatii lui Stork David, fiul ambasadorului olandez in varsta de 24 ani, care activeaza ca ziarist in Statele Unite ale Americii. Acesta urmeaza sa soseasca la 6 ianuarie 1990 in R.S. Romania, unde intentioneaza sa ramana circa trei luni.
4). Avand in vedere inclinatia pentru relatii extraconjugale a ambasadorului olandez, vor fi intreprinse masuri destinate compromiterii acestuia prin angrenarea lui intr-o legatura de acest gen cu o femeie „casatorita”, sursa de incredere a organelor noastre, care-i va fi interpusa.»

*         *

*

Din „Nota de analiză” prezentată reiese în primul rând mizeria unui modus operandi odios al aparatului de securitate, pe care l-am constatat şi studiind dosarele de securitate ale propriilor mei părinţi. Dar mai reiese şi rolul derizoriu al Dinescu în disidenţa de atunci. Securitatea însăşi îl pune pe Dinescu la „şi alţii”, pe lângă oameni care astăzi nu fac caz de atitudinile avute atunci. Din simplul fapt că Mircea Dinescu frecventa corpul diplomatic străin nu putem trage decât concluzia că se ducea acolo să mănânce şi să bea ceva mai bine decât ceilalţi români.

Celebrul său interviu din Libération – un document revoluţionar, cred – nu este fictiv, dar nu-i de găsit nicăieri.

Deşi am cotrobăit pe internet, n-am reuşit să găsesc nici curajosul interviu, dar nici gloriosul dosar de urmărire operativă al „disidentului” bonjurist Dinescu care, nu-i aşa, ar fi trebuit să se fălească cu ele. Apare, astfel, explicabilă dorinţa sa ca CNSAS să fie desfiinţat. «E un an important, vor fi alegeri, anul acesta vom umbla din nou în cazanul de smoală şi rahat. Mulţi pitulici se tem”. Mircea Dinescu nu vede nicio problemă în desfiinţarea Colegiul CNSAS, dar nu acum, ci “după prezidenţialele din 2009”.» („Gândul„).

Voi comenta pe larg „disidenţa” de tip „furaj” a lui Mircea Dinescu într-un articol separat, deoarece văd că din ea pasc cu evlavie tipi, gen Doru Buşcu, pe care sarcinile de serviciu ar trebui să-i oblige la o informare documentată, nu păreristă.

— VA URMA —

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Mircea Dinescu, disidentu’ lu’ peşte [1]

MIRCEA DINESCU

de la Wikipedia, enciclopedia liberă

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Mircea Dinescu (n. 11 noiembrie 1950, Slobozia) este un poet, scriitor, publicist şi om de afaceri român.

Scurtă biografie

Fiu al lui Ştefan Dinescu, muncitor metalurg şi al Aureliei Badea, casnică, Mircea Dinescu a studiat la Facultatea de Jurnalism a Academiei de Ştiinţe Social-Politice „Ştefan Gheorghiu” de pe lângă Comitetul Central al Partidului Comunist Român, Şcoala Superioară de Partid.

Şi-a efectuat stagiul militar la Securitate [1], pentru că: „Protectorii săi l-au ajutat să «facă armata» într-un mod netraumatizant“ [2]. Aceiaşi „protectori“ l-au susţinut şi „să publice o primă carte“ [3] „Pentru ca apoi să îi găsească o sinecură – pitorescul post de portar al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, ocupat de poet (mai mult cu numele) în perioada 1972-1976“ [4]. Direcţionat puternic spre prim-planul vieţii literare de aceiasi „protectori“, Mircea Dinescu pătrunde rapid în cercurile literare din epocă, devenind membru al Uniunii Scriitorilor, Secretar UTC al Uniunii Scriitorilor din Republica Socialistă România, membru al Partidului Comunist Român şi redactor la revistele Luceafărul şi România literară.

Dintr-o notă a Securităţii, publicată în Cartea Albă a Securităţii, aflăm: „De exemplu Titus Popovici, Anghel Dumbrăveanu, Teodor Balş, George Bălăiţă, Eugen Barbu, Mircea Dinescu au spus scriitorilor aflaţi la vila Paltinul din staţiunea Neptun că sunt profund mişcaţi de aprecierile de care se bucură scriitorii în faţa conducerii, ca oameni ataşaţi, oricând gata să slujească patria şi poporul.“ [v. Cartea Albă a Securităţii, nota 129, p. 137, 1978].

În anul 1981, pe când era încă student al Academiei de Ştiinţe Social-Politice „Ştefan Gheorghiu”, suferă o condamnare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru agresarea unui coleg de redacţie de la revista Luceafărul, Iulian Neacşu [5].

În continuare, poetul este un răsfăţat al sistemului comunist şi al Uniunii Scriitorilor din România, apărând, în calitate de ziarist oficial, cu pixul în mână, luând notiţe, lângă Preşedintele RSR Nicolae Ceauşescu[6].

Cartea sa, Moartea citeşte ziarul, respinsă de cenzură în 1988, a fost publicată la Amsterdam, în limba română, pentru cunoscătorii limbii române din Olanda [7]. În ciuda lipsei de libertate din România comunistă, în anul 1988, unii scriitori români, printre care şi Mircea Dinescu, îşi vor petrece zilele de Crăciun, la familia Covaci, în compania familiei ambasadorului Marii Britanii, a ataşatului cultural al Iugoslaviei, Moma Koproviţala şi a altor reprezentanţi oficiali străini [8]. Va urma seara Crăciunului, sărbătorita la Ambasada Olandei din România, în prezenţa multor intelectuali români, printre care şi Andrei Pleşu [9].

În 1989 este concediat de la „România Literară” din cauza unui interviu acordat ziarului francez comunist „Libération”, în care făcea o critică acidă la adresa lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului comunist de la Bucureşti, dar susţinea cu mare aplomb sistemul comunist de la Moscova, perestroikist, prezentându-l ca pe un model pentru comunismul practicat în România [10], făcând chiar unele afirmaţii terifiante: „Nu ştiu dacă Gorbaciov e sau nu considerat un ţar bun de către popoarele de dincolo de Prut (…) dar în Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D.G. şi România, el este un vestitor de bine, un Mesia al socialismului“ [11]. Din Cartea Albă a Securităţii, D 10 966, vol. 6, f. 9-16, p. 505, aflăm că Mircea Dinescu, deşi supravegheat, putea transmite mesaje în afara ţării, prin telefon, în mod liber (v. conţinutul unei convesaţii telefonice dintre Mircea Dinescu şi Alexandru Papilian: „Mircea Dinescu: «Şi de-aia am intrat în partid, ca să mă port ca un membru de partid liber». (…) În legătură cu interviul apărut în Franţa, între cei doi s-a purtat următorul dialog: Alexandru Papilian: «Am văzut, astăzi, cum îţi spun, interviul din Libération». Mircea Dinescu: «A apărut interviul în Libération?». Alexandru Papilian: «Da. Cu o fotografie mare, foarte frumoasă». Mircea Dinescu: «Da». Alexandru Papilian: «Ocupă aproape două pagini de ziar». Mircea Dinescu: «Aha! Sunt fotogenic?». Alexandru Papilian: «Eşti fotogenic. Cam trist. Dar eşti fotogenic…» Mircea Dinescu: «Tristeţea este meseria mea să ştii…» [12]. Interviul are drept consecinţe arestarea sa la domiciliu şi excluderea din partid. Este pus sub supraveghere permanentă şi i se interzice contactul cu orice persoană în afara familiei. În străinătate, începe o largă campanie de solidaritate cu poetul, susţinută în special de „Frankfurter Allgemeine Zeitung” şi postul de radio „Europa liberă„, cu rezonanţă în Olanda, Franţa, Elveţia şi Germania.

Pe 22 decembrie 1989, este dus la televiziune împreună cu coloanele de manifestanţi, de unde anunţă românilor fuga lui Ceauşescu şi declanşarea Revoluţiei [13], [14]. Devine membru în Consiliul Frontului Salvării Naţionale, apoi în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională.

După Revoluţia din decembrie a fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, funcţie abandonată prin demisie. Este membru al Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fondator al „Fundaţiei pentru poezie”, membru în Consiliul director general al editurii „Seara”, membru al Consiliului Editorial al ziarului „Cotidianul” (postura din care declară: „MA DOARE ÎN CUR că sunt incompatibil!”) [15], membru al „Fundaţiei pentru Promovarea Literaturii Germane din România”. Poetul Cezar Ivănescu, în cartea „Pentru Marin Preda” l-a acuzat pe Mircea Dinescu de implicare în moartea marelui prozator Marin Preda [16], [17]. De asemenea, „Victor Roncea, coordonator al campaniei «Voci curate» de la Civic Media, a declarat că un membru de frunte al Colegiului CNSAS, Mircea Dinescu, reprezintă interese străine fiind documentat de unitatea anti-KGB a Securităţii. Potrivit informaţiilor dezvăluite de Roncea, există mărturii ale unor foşti ofiţeri ai UM 0110 privind legăturile lui Mircea Dinescu cu KGB, nu numai prin soacra acestuia, Ludmila Loghinovskaia. Astfel, în 1989, acesta a urmat un traseu complicat prin ţările baltice, pentru a ajunge ulterior în Crimeea, unde a primit instrucţiuni precise privind rolul său în lovitura de stat pregătită de sovietici, cunoscută generic sub numele de «Revoluţia» din decembrie 1989. Informaţiile respective se afla şi în arhivele CIA, s-a afirmat în emisiune.“ [18], [19], [20], [21].

Personalitate a vieţii publice

Cărţile poetului Mircea Dinescu au fost răsplătite cu numeroase premii, printre care Premiul Academiei Române şi Premiul Uniunii Scriitorilor din România.

Despre rolul lui Dinescu pe scena culturală contemporană, Gabriel Liiceanu scrie[22]:

„Mircea Dinescu este simbolul şi purtătorul de sens al mahalalei contemporane la români. El o reprezintă în viaţa de zi cu zi, dar deopotrivă o hrăneşte şi o potenţează la televizor sau în revista porno-politică Plai cu boi, născută din această mahala şi întreţinând-o, la rândul ei, cu fast, abjecţie şi talent”.

Afaceri

În 2005, fondează ziarul „Gândul” în asociere cu jurnalistul C.T.Popescu. În prezent este şi proprietar al publicaţiilor: „Plai cu Boi”, „Aspirina Săracului” şi „Dilema Veche”. Parte din investiţiile sale materiale s-au regăsit în diverse proiecte din agricultură, în special în enologie.

Mircea Dinescu este fondatorul portului dunărean cultural Cetate (Dolj), primul „port cultural” din Europa. Portul cultural este parte a Fundaţiei pentru Poezie „Mircea Dinescu”, ce se dezvoltă la 30 de kilometri de Calafat şi 70 de kilometri de Drobeta Turnu-Severin şi de Craiova. Scopul acestuia este, potrivit fondatorilor, „realizarea unei zone de conectare culturală permanentă a creatorilor români din diverse domenii artistice cu mediile culturale din întreaga Europa”. Amenajat pe amplasamentul unui fost port cerealier, care datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, el a fost reamenajat ca destinaţie turistică şi culturală.

În anul 2004 a luat în chirie o cramă şi câteva zeci de hectare de vie revendicate încă din 1992 de moştenitorii boierului Petre Durlescu, care au câştigat în instanţă retrocedarea viei şi cramei de la Galicea Mare, închiriate de Mircea Dinescu, sentinţa definitivă fiind dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [23].

Numit de Ion Iliescu „moşier”, vinul produs de ferma sa se numeşte în mod ironic „Vinul Moşierului”. La ferma sa este amenajată de asemenea o galerie de artă.

În 1997, Mircea Dinescu a vândut 30% din acţiunile săptămânalului satirico-politic „Academia Caţavencu” controversatului om de afaceri Sorin Ovidiu Vântu [24] care prin compania „Realitatea Media” controlează grupul de presă „Caţavencu”.

Referinţe

1. ^ Mircea Dinescu, citat de ziarul Adevărul, 30.01.2008
2. ^ Alex Ştefănescu, Istoria literaturii române contemporane, 1941-2000, art. Mircea Dinescu, Editura Maşina de Scris, p. 841
3. ^ Alex Ştefănescu, ibidem
4. ^ Alex Ştefănescu, ibidem
5. ^ cf. Dosar Nr. 10121/1980, Şentinţa Penală nr. 1439, Şedinţa publică de la 4 septembrie 1981).
6. ^ http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=627&Itemid=1
7. ^ Moartea citeşte ziarul, Amsterdam, Olanda, 1989
8. ^ http://1989.jurnalul.ro/stire-special/intalniri-conspirative-printre-scriitori-317999.html, ediţia din 24.12.2008, v. citat: „Lumea scriitorilor este urmărită asiduu de Securitate. Parcă mai mult ca de obicei, toată lumea suspectează pe toată lumea. Şi totuşi, toţi se frecventează reciproc./…/Era o atmosferă de incoştienţă şi con­spiraţie, în care nu se ştie cu precizie cine erau inocenţii şi cine «agenţii». Au venit, consecvenţi tradiţiei, să onoreze zilele de Crăciun Mircea Dinescu împreună cu Maşa şi socrii, Petru Maier, Ioanichie Olteanu, Sorin Titel. Au mai venit actorul Petre Nicolae, noul vecin al Covacilor, şi familia ambasadorului Marii Britanii.”
9. ^ http://1989.jurnalul.ro/stire-special/intalniri-conspirative-printre-scriitori-317999.html, ibidem, citat: „Familia Covaci a fost invitată de Revelion la Ambasada Olandei, unde, printre invitaţii de marcă, s-a aflat şi Andrei Pleşu.“
10. ^ Cartea Albă a Securităţii, nota 474, pp. 426-429
11. ^ Cartea Albă a Securităţii, nota 474, pp. 426-429
12. ^ Convorbirea în speţă a fost transmisă de postul de radio France Internationale la 15 decembrie 1989, fiind înregistrată de serviciul specializat al Securităţii, în cadrul Buletinului Radio nr. 633.“ (D 10 966, vol. 6, f. 9-16), Cartea Albă a Securităţii , p. 505
13. ^ Document din arhiva TVR, „Mircea, arată că lucrezi!” http://www.youtube.com/watch?v=aPDF5_vWCXI
14. ^ Document din arhiva TVR, secvenţa următoare, după cea a regizării momentului enunţului victoriei, „Am învins!” http://www.youtube.com/watch?v=VDmKFqmDnCI, v. şi nota anterioară
15. ^ http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=629&Itemid=1
16. ^ Pentru Marin Preda, Ed. Timpul, Iaşi, 1996
17. ^ Înregistrare video-document din Arhiva TVR2, emisiunea Cu cărţile pe faţă, Cezar Ivănescu în dialog cu Cătălin Ţărlea, 1997, link
18. ^ Afirmaţie făcută în emisiunea Naşul, B1Tv, din 04.11.2008, moderator Radu Moraru, invitaţi Victor Roncea şi Mihai Răzvan Vintilescu. v. şi citat: „Victor Roncea: Aş putea să fac câteva mici dezvăluiri. În anii pe care i-am petrecut cercetând aceste dosare am avut şansa să vorbesc şi cu foarte mulţi ofiţeri de Securitate, care după aceea unii dintre ei şi-au continuat activitatea în SRI sau SIE. Din aceste motive ei nu au putut face dezvăluiri care însă se află în dosarele de la CNSAS. CNSAS este o problemă în sine şi am spus-o de la bun început. Însuşi CNSAS a încălcat legea prin prima sa formulă când au făcut parte din acest colegiu persoane care au făcut înainte parte din Partidul Comunist. Or, Legea Ticu nu permitea asta. Radu Moraru: Dar, de exemplu, Cezar Ivănescu pe acest scaun a fost acuzat şi a şi murit la scurt timp după. Victor Roncea: Da, exact. Mircea Dinescu a fost activist al UTC. Andrei Pleşu a fost membru al PCR. Aceste persoane nu aveau ce căuta in CNSAS.“
19. ^ Cezar Ivănescu, Scurtă istorie a conflictului meu cu Mircea Dinescu, „Mircea Dinescu a intrat în literatură ca un discipol al meu, chiar titlul primului său volum de versuri, Elegii de cînd eram mai tînăr, preia un vers din poemul meu, Amintirea Paradisului, „Cînd eram mai tînăr şi la trup curat…“. Relaţia armonioasă, de reciprocă simpatie a durat destul de mult, culminînd cu o întîmplare hazlie, petrecută în 1975, la Alba-Iulia, unde ne aflam invitaţi mulţi scriitori români cu prilejul sărbătoririi oficiale a împlinirii a 375 de ani de la Prima Unire a Ţărilor Româneşti, împlinită de Mihai Viteazul. Atunci Mircea Dinescu chiar s-a bătut cu un coleg (Mihai Gavril), amîndoi în stare de ebrietate, apărîndu-mi, chipurile, onoarea. Cînd a intervenit securistul oficial care călătorea cu noi, scriitorii, în autobuz, şi a încercat să-i despartă, toţi trei şi Mircea Dinescu şi securistul oficial au invocat numele cîte unui şef din Securitate, „eu sînt dintre oamenii lui cutare“, „eu dintre ai lui cutare“, „eu dintre ai lui cutare“. La acea vreme credeam că e vorba de o pură retorică, acum îmi dau seama că mă înşelam amarnic… Din 1975, pînă în toamna lui 1979, am locuit şi eu şi Mircea Dinescu la Casa de Creaţie de la Mogoşoaia, eu fiind protejat de Maestrul meu, Marin Preda, şi urît de mai toţi colegii întrucît nu eram băutor de alcool, eram cu mintea trează care veghea în preajma lui Marin Preda. Tot în 1975, pe coperta a IV-a a cărţii mele Rod III (Ed. C.R., 1975), Marin Preda a semnat singurul său text în care recunoaşte „o adevărată voce de mare poet“ la un contemporan al său. Sintagma „mare poet“ mi-a creat adversităţi durabile în lumea literară şi a coincis cu începutul ascensiunii sociale a lui Mircea Dinescu: secretar UTC la USR, apoi membru PCR şi student la „Ştefan Gheorghiu“. În 1980, după moartea lui Marin Preda, am publicat în revista „Luceafărul“ scrisoarea testamentară pe care mi-o lăsase Maestrul meu din primăvara anului 1979 şi i-am considerat vinovaţi pe toţi acei care, în ultima zi din viaţa marelui scriitor, au contribuit într-un fel la producerea tragicului deznodămînt, printre ei numărîndu-se şi Mircea Dinescu. Am reluat toate acuzaţiile în cartea mea Pentru Marin Preda (Ed. Timpul, Iaşi, 1996). În 1981 am fost martorul prozatorului Iulian Neacşu în procesul pe care acesta l-a intentat numiţilor Dinescu Mircea şi Dorin Tudoran, proces finalizat cu condamnarea celor doi… În 1990, Mircea Dinescu, „disidentul“ făcînd parte din grupul de la Comana condus de Gheorghe (Gogu) Rădulescu, ajunge Preşedinte (provizoriu şi apoi ales) al USR şi-mi desface în mod abuziv contractul de muncă (redactor la revista „Luceafărul“ a USR), fiind obligat să declar greva foamei în 5 ian. 1990. Am plecat din USR şi am reîntemeiat Societatea Scriitorilor Români (cu aproape 1000 de membri). După mineriada din 14 iunie 1990, am zăcut bolnav aproape doi ani (fiind bătut bestial de mineri), sediul şi arhivele Societăţii Scriitorilor Români au fost distruse iar eu am revenit în USR chemat de Laurenţiu Ulici, Preşedinte interimar al USR după ce Mircea Dinescu a plecat fără să-şi încheie mandatul şi aducând USR în pragul falimentului. Nu s-a făcut niciodată o anchetă serioasă privind ilegalităţile comise la USR în perioada în care a fost Preşedinte Mircea Dinescu. În 2005 l-am anunţat pe Eugen Uricaru, Preşedintele în funcţie al USR, că voi candida la preşedenţia USR (iunie 2005). Într-o zi stînd de vorbă cu Eugen Uricaru în biroul său, în prezenţa mai multor martori, Eugen Uricaru a rostit ceva de genul: „ei, dragă, în 1990 cînd scriai în «Baricada» şi-l înjurai pe Dinescu, credeam şi eu ca atîţia alţii că eşti nebun, dar acuma îmi dau seama că dacă Dinescu nu risipea banii Uniunii, astăzi am fi dat lefuri (şi încă mari) scriitorilor…“ La scurt timp a venit verdictul de la CNSAS, că Eugen Uricaru a făcut poliţie politică, verdict neprobat în niciun fel. Mi-am exprimat clar încă din 2005, în presă, neîncrederea în CNSAS atît timp cît în Colegiul acestei instituţii este cel puţin un securist, Mircea Dinescu. Semnalez similaritatea situaţiilor: şi în 1990, şi în 2008, aflat într-o poziţie-cheie, Mircea Dinescu se răzbună comiţînd o ilegalitate. Dacă în 1990, în România domnea o stare generală de anomie, azi ne pretindem un stat democratic, de drept, un stat european. Cum e posibil atunci ca un individ periculos, care sfidează legile, să fie în continuare tolerat în funcţii importante, liber să decidă, după bunul său plac, destinul unor oameni? Bucureşti, aprilie 2008“, link
20. ^ Scrisoarea lui Cezar Ivănescu către preşedintele României Traian Băsescu, Agenţia de Ştiri AmosNews, 4 februarie 2008, link
21. ^ Scrisori în căutarea dreptăţii. Scrisorile lui Cezar Ivănescu către Preşedintele USR, Ambasadorul României la UNESCO, Nicolae Manolescu, februarie-aprilie 2008, link
22. ^ G. Liiceanu, Uşa interzisă (Humanitas, 2002), p. 209
23. ^ Mircea Dinescu trebuie să elibereze o clădire-cramă, Mediafax, 29.11.2007
24. ^ [1]

N.B. – Trimiterea la ziarul „Adevărul” de la nota [24] se referă la un articol intitulat Sorin Ovidiu Vântu, groparul FNI, a rămas curat şi uscat folosind o armată de oameni de paie. Iată pasajul relevant:

«Expertiza contabila arata ca banii investitorilor, odata intrati in buzunarul lui Vantu, au avut diverse destinatii. Numai pentru reclama, in perioada ianuarie 1999 – mai 2000 s-au cheltuit sume de ordinul zecilor de miliarde. Publicitatea a fost asigurata, printre alte firme de specialitate, si de SC Curentul SA, care a incasat in doi ani, de la Sovinvest si FNI, peste 47 de miliarde de lei. Alte aproximativ 650 de miliarde de lei au plecat din conturile lui Vantu, Gelsor (societate la care Vantu era actionar majoritar) si Sovinvest pentru constituirea sau majorarea de capital social al unor societati la care Vantu era actionar (BID, Banca Comerciala Astra-Brasov). De asemenea, Editura „Ion Cristoiu” a fost achizitionata, in 1999, cu 900 de milioane de lei, din care trei sute de milioane au fost depuse „pe numele numitului Ion Cristoiu”. Tot din sectorul media, amintim si cumpararea actiunilor SC Catavencu SA, careia Vantu i-a virat 2,9 miliarde de lei in contul lui Mircea Dinescu. De asemenea, SC Mihai Tatulici Production SA a incasat 1,544 miliarde de lei, fiind o alta investitie a lui Vantu in presa.»

— VA URMA —

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Un preşedinte la curtea regelui Ubu

Incident diplomatic grav!

Băsescu este de vină!

Cu cine? Cu Republica Moşierească Cetate.

Preşedintele-moşier al acestei ţări, în care preşedintele Traian Băsescu a efectuat astăzi o vizită particulară, a declarat că va trece la represalii împotriva României deoarece a fost ostracizat, nepermiţându-i-se să ia cuvântul la adunarea electorală a omologului său român.

Acţiunile diplomatice punitive ale preşedintelui-moşier vor cuprinde dări cu curul de pământ, bombardamente cu isterii, bâlbâieli, rafale de fraze eliptice de subiect, predicat, atribut şi complement, dar bogate în onomatopee şi interjecţii, subliniate cu elocvente „ă”-uri şi „î”-uri şi punctate cu stropşeli lichide împrăştiate auditoriului.

Axa Cetate-Murfatlar-Cotnari-Turţ din venele preşedintelui-moşier va interveni salutar la cel mai înalt nivel şi incendiul declanşat la nivelul sinapselor sale va fi stins, ca de obicei, într-o baie de alcool în sânge.

„Aici în Cetate port eu sunt gazda”, a spus preşedintele feudal local, pentru care primarul şi autorităţile locale nu există. „Satul românesc traieşte în evul mediu”, a mai descris el realităţile din zonă.

Daţi o simplă căutare pe Google cu subiectul „Cetate port”. Veţi descoperi grandomania patologică a unui tiran local ubuesc: un port „cultural” cu salată de fasole, adică cu ce mai are baronul Dinescu în cap.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Elena Udrea, ea înşivă*…

Aş fi vrut să intitulez articolul „ELENA UDREA FAŢĂ CU REACŢIUNEA”, dar mi-am amintit aserţiunea „Madame Bovary c’est moi”.  L-am preferat pe Flaubert lui Caragiale.

Deci… Elena Udrea! Un subiect sau o temă pe care o văd, a posteriori, încadrabilă în mai multe dintre categoriile acestui blog: „Creionul chimic”, „Gică Contra”, „Atitudini” şi „Întrebări deschise”…

Opiniile pesediştilor şi liberalilor despre ea nu se califică pentru o discuţie cât de cât serioasă. Şi unii şi alţii sunt ori complexaţi, ori vindicativi, ori în general şi una şi alta. De asemenea, părerile publicului de matracuce bovarice (că tot venise vorba) aflate la menopauză, sau de tatai frustraţi, bolnavi de „sindromul anti-Udrea„, care o detestă motivat, nu mă interesează.

Nici crizele erotico-economice ale unor maniaci vulgari şi misogini, de tipul C.T. Popescu, Dinescu sau Nistorescu, nu pot fi luate în discuţie, aceştia fiind incurabili şi motivaţi doar patologic şi financiar.

Dar constat că şi oameni cu un presupus scaun la cap, pe cât posibil neutri sau chiar susţinători ai preşedintelui Băsescu, se lasă bântuiţi de obsesia Udrea. Persoane, personaje şi, din păcate, chiar personalităţi din societatea civilă cu ştaif se lasă duse de această „convenienţă” inedită şi absurdă: distanţarea de Elena Udrea. Ultima pe care am „prins-o” este poeta Angela Marinescu.

Desigur, când eşti om de cultură, sau jurnalist din categoria „quality”, dă prost să te contrapui intelectualismului alinamungiupippidic. Nu te poţi pune rău cu dumnezeirea academică în chiloţi tetra şi ciorapi mercerizaţi dându-te cu necurata care se îmbracă de la Prada.

Noţiunea „Elena Udrea” – că a ajuns o noţiune, o sintagmă –  este mereu întâmpinată în cercurile înalte cu „văleu ma chère” sau „olio dear„. De ce? Nu cred că ştie nimeni. Cum ziceam şi despre raportarea la Traian Băsescu în articolul «„Şozul” de a fi anti-Băsescu», probail că acelaşi curent „şoz” funcţionează şi în cazul Elenei Udrea.

Hai să fim lucizi şi în fond respectuoşi cu noi înşine.

Cine şi mai ales CE este, de fapt, Elena Udrea, dincolo de personajul folcloric şi imaginar (creat de aspectul ei plăcut, de o incontestabilă inteligenţă, de un talent şi un curaj politic şi de o certa charismă) maculat scatologic prin trecerea din gură-n gură de la grobienii Ciutacu şi Badea, prin obscenul grotesc Dinescu până la toţi cei care cred că demnitatea proprei lor autobiografii necesită o trecere pe trotuarul celălalt când vine vorba despre ea?

Există bigoţi ai lui „crede şi nu cerceta” care trăiesc cu convingerea fermă că Elena Udrea s-a născut la Pleşcoi, că firma „Dalli” îi aparţine ei sau soţului ei, Dorin Cocoş, că a achiziţionat perdele în valoare de 75.000 €, că toată activitatea ei s-a rezumat la tricotat, dat cu mopul, călărit, plimbat cu bicicleta şi scris pe zidurile pariziene „Romania land of choice”, doar pentru că aşa a apărut în gazetele lui Patriciu, Sorin Roşca Stănescu, Vântu, sau Voiculescu sau aşa s-a văzut la televizor. Deşi alegaţiile şi calomniile au fost dovedite ca mincinoase, deşi turismul s-a mişcat bine, deşi, în ciuda crizei şi a infrastructurii, TUI a revenit în România.

De unde provine această voluptate a calomniei, a asocierilor porcoase şi a dispreţului extrem faţă de o persoană?

Şi atunci chiar întreb:

• De ce se crede, fără niciun temei serios şi concret, că Elena Udrea ar fi imorală, când ziarele au publicat fotografii sau secvenţe video şi au arătat-o pe sfânta Adriana Săftoiu vinovată de adulter, pe Ana Birchall în ipostaze… (de)favora(bi)le, sau pe Paul Păcuraru făcând cybersex de unul singur.
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai proastă, dacă a făcut acum nu ştiu câţi ani, când nu ocupa nicio funcţie importantă, o gafă privind Norvegia, decât Adrian Severin (cel cu H2O-ul), decât viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu (care habar n-are cât este dobânda de politică monetară), decât ministrul Adomniţei (pe care l-au învăţat copiii câte stele sunt pe drapelul Europei), sau decât mulţi, mulţi alţii?

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai abuzivă decât tot guvernul Tăriceanu, care a prăpădit pe nimic 3,5 milarde de Euro la sfârşitul lui 2008? Sau decât Rodica Stănoiu, care şi-a aranjat vânzarea unei  coşmelii din Filiaşi, în valoare reală  de 2.500 $, către SNP Petrom (companie de stat pe atunci!) cu 100.000 $? Sau decât atâţia alţii despre ale căror abuzuri, acte de corupţie sau matrapazlâcuri ziarele au tot scris de 20 de  ani încoace?
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai putin onorabilă decât aceeaşi Stănoiu, sau decât Voiculescu, Roşca Stănescu, Ghişe şi ceilalţi turnători la Securitate? Sau decât Vadim Tudor ori Adrian Păunescu? Sau decât alte persoanje feminine sinistre de teapa Aurei Vasile?
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai puţin cinstită decât Hildegard Puwak, Mircea Beuran, Şerban Mihăilescu, Ovidiu Muşetescu, Sorin Pantiş, Ioan Avram Mureşan?

• De ce se crede că activitatea ministerială a Elenei Udrea ar fi mai „oneroasă” decât cea a lui Orban, Mitrea, Nicolăescu, Remeş, Dan Ioan Popescu, etc.? De ce ar fi ea o membră a unei camarile şi n-or fi toţi clienţii politici ai PSD şi PNL? De ce ar fi ea o jefuitoare de bani publici şi n-ar fi cei care au privatizat ca în codru, la comision, tot ce s-a putut, cei care au returnat ilegal TVA în valoare de miliarde sau cei care au cedat subsolul Mării Negre? Cazuri în care, democratica şi transparenta coaliţie majoritară din parlament nu a găsit de cuviinţă să ceară, prin intermediul unor justiţiare comisii (şi încă cu celeritate) nicio începere a vreunei cercetări penale.

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai cu tupeu decât Adrian Năstase, primul care a introdus golănia în discursul politic invitând, de la tribuna parlamentului, să i se numere coaiele. Pe care a dovedit că nici nu le are, ascunzându-se, de ani buni, pe sub scaunele parlamentului şi în fustele mătuşii Tamara de justiţia care îl caută.
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai incompetentă decât miniştrii Chiuariu, Adomniţei, David, Nicolăescu sau Cioroianu, ca să nu-i pomenim decât pe unii mai recenţi. Sau mai incapabilă decât Crin Antonescu care n-a realizat absolut nimic într-o intreagă carieră de politician şi de parlamentar, care n-a votat nici măcar o singură dată în sesiunea parlamentară de toamnă a anului 2007 şi care este cunoscut ca un chiulangiu notoriu de la serviciul în care l-au trimis credulii care l-au votat.
  

• Şi a propos, de ce se crede că Elena Udrea nu este un bun ministru al turismului? Au făcut mai multe şi au fost oare mai buni şi mai competenţi: Mihai Lupoi (guvernul Roman), Dan Matei Agathon (guvernele Văcăroiu şi Năstase), Akos Birtalan (guvernul Ciorbea), Sorin Frunzăverde (guvernul Vasile), Ovidiu Silaghi (guvernul Tăriceanu)??? Îşi mai aminteşte cineva de ei? N-au consumat şi ei bugete? Proiectul ţeapă al cuplului Agathon-Năstase „Dracula Park” n-a existat? Palmierii din Mamaia morţi de mici n-au existat? Ce amnezii subite handicapează astăzi onorabilele creiere din societatea civilă şi din mass media de salon?

Doamnelor şi domnilor intelectuali civili, civici, cinici, cum oţi mai fi, sunteţi nişte ipocriţi!

De ce vedeţi, abia acum, şi numai în Elena Udrea, toate defectele şi toate metehnele celor enumeraţi mai sus de care nu v-aţi indignat decât prea puţin?

Cu ce, prin ce şi de ce este Elena Udrea mai rea sau mai puţin bună decât oricare dintre noi sau dintre voi?

N-aveţi şi domniile voastre scăpari şi bâlbe, interese şi veleităţi, ambiţii şi putere, cadavre prin dulap?

Vă rog puneţi mâna şi citiţi Ioan 8,7.

Obiecţia că ea, spre deosebire de dumneavoastră, este demnitar, nu ţine. La fel aţi gândit şi v-aţi comportat şi când nu era ministru.

N-am onoarea!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

___________________________

* O fi oare necesar să mai precizez că acest dezacord al pronumelui de întărire are un schepsis?

Întrebare deschisă adresată domnului Andrei Pleşu despre un posibil viciu

Domnule Pleşu,

Ştiu că sunteţi o persoană ocupată şi că practicaţi privitul la televizor numai în scop homeopatic.

Dacă veţi citi vreodată aceste rânduri, vă rog să efectuaţi efortul gastric de a urmări emisiunea „Tănase şi Dinescu” din data de 30 octombrie 2009 (video mai jos), sau de a accesa site-ul „Realitatea TV” şi acolo arhiva emisiunilor „Tănase şi Dinescu”. Nu va fi greu, căci, iată, vă pun eu la dispoziţie link-ul respectiv AICI.

Dacă nu mă înşel, sunteţi prieten cu Mircea Dinescu. În orice caz, lumea vă ştie prieteni.

Sunt convins că sunteţi la curent cu viaţa politică românească.

Vă rog urmăriţi emisiunea şi spuneţi-mi sincer dacă mai continuaţi să-i fiţi prieten. Dacă vă mai asumaţi acest viciu.

Vă mulţumesc.

P.S. – Les amis de vos amis sont vos amis?

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009