ARTE: „Kapitalism • reţeta noastră secretă”, un film de Alexandru Solomon

Kapitalism • reţeta noastră secretă

(Kapitalisme • notre recette secrète)*

«Printr-o întoarcere imaginară a lui Ceauşescu în ţară, la douăzeci de ani de la moarte sa, un portret pictat cu vitriol al oligarhiei româneşti.

Care ar fi reacţia „geniului Carpaţilor” dacă, la douăzeci de ani după execuţia sa, ar reveni să bântuie România? Şi-ar găsi apropiaţii acolo unde i-a lăsat, în vârful puterii reale, dacă nu al celei oficiale: puterea pe care o conferă banii. Căci unii dintre cei mai mari capitalişti de astăzi sunt aparatcik-ii de ieri. Şi, dacă există câţiva milionari fără legături directe cu vechiul regim, toţi îşi datorează averea sistemului moştenit din epoca Ceauşescu: un capitalism umflat cu nepotism, cu corupţie, cu absenţa controlului public.

În contrapunere cu halucinaţiile fostului dictator, Alexandru Solomon trasează portretul în culori vii al oligarhilor României actuale, într-un fel de Who’s Who al marelui business, de-acum comunitar.»*****

(Franţa, 2009, 56 min.)
ARTE
Realizator: Alexandru Solomon
Producţie: Hifilm, Neon Rouge, Seppia

Limba: franceză

FILMUL AICI !

____________________________

* Merci, again, Petit Paris!

** Traducerea mea.

Run Dinu, run!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

TRUCAJ – „Forrest Gump” (1994) – întâlnirea cu… John Lennon (decedat în… 1980)

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

ORIGINAL – John Lennon & Yoko Ono în Tony Cox’s Show

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

TRUCAJ – „Forrest Gump” (1994) – întâlnirea cu… John F. Kennedy (decedat în… 1963)

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Filmuleţul văzut cu capul

Filmuleţul realizat de „?”, prezentat şi garantat de „Gardianul” şi de Dinu Patriciu, distribuit de „Realitatea TV” şi „Antena 3” a fost văzut de toată lumea. Ne-am strepezit ochii în nuanţe de chelii şi de mâneci, în culori de copil şi în fotograme comentate. Ni s-au tocit lentilele ochelarilor holbându-ne la stop-cadre.

Citind presa on-line şi comentariile aferente, am ajuns la concluzia, relativ tristă, că ne-am obişnuit atât de mult cu parateleviziunea telenovelelor şi a genurilor „uşoare” încât am uitat să mai şi gândim ceea ce vedem. Suntem mereu gata să participăm la concursul de dat sentinţe.

Să ne imaginăm că FILMUL NU AR FI EXISTAT. Să ne imaginăm că incidentul ar fi fost relatat verbal sau în scris, cu lux de amănunte – exact aşa cum apare în film – şi că ar fi fost comentat exact aşa cum s-a întâmplat aseară la „Realitatea TV” de către Dinu Patriciu şi Lavinia Şandru care au certificat, veridicitatea faptelor din postura de martori oculari. În faţa unor acuzaţii atât de grave, cu siguranţă că, în lipsa „dovezii irefutabile” a imaginilor, în lipsa lui „am văzut cu ochii mei”, am fi apelat puţin mai mult la creier, la logică, la bunul simţ logic al îndoielii anterioare certitudinii .

Din păcate, imaginile difuzate au produs efectul contrar: am ajuns la îndoieli plecând de la certitudine.

Suntem asaltaţi cu analize spectrografice, cu marturii ale mătuşii, ale copilului, ale vecinilor, ale celor de faţă la adunarea electorală din 2004. Toate au valoare de întrebuinţare nulă! Toţi cei menţionaţi pot fi cumpăraţi, toţi pot fi ameninţaţi, toţi pot fi corupţi sau şantajaţi, fiecare poate fi subiectiv sau părtinitor, habarnist sau mincinos.

Vă propun, aşadar, ca dincolo de imagini, dincolo de mărturii, dincolo de politică şi dincolo de antipatii sau de simpatii să (ne) răspundem la opt probleme simple şi elementare, având ca arguent că PROPRIA NOASTRĂ INTELIGENŢĂ NU POATE FI CORUPTĂ:

1. În afara de Lavinia Şandru, despre care ştim cîtă credibilitate are, de ce nu a intervenit până acum niciun alt participant la acel miting aflat atunci pe scenă (Meleşcanu, Tăriceanu, etc.), care ar fi trebuit să fie martorii celor două loviri?
2. Întrebat de ce nu a relatat sau de ce nu a devoalat până acum “monstruozitatea” la care a fost martor, Patriciu a răspuns că nu a făcut-o pentru că nu a avut dovezi. Nu pare hilar că într-un mediu în care se împroaşcă, de 20 de ani încoace, cu calomnii sfruntate, pe domnul Patriciu l-a apucat brusc discreţia morală în legătură cu omul despre care crede că i-a dictat arestarea? Apoi, pentru a întoarce spatele unui „scelarat” nu-i trebuie nimănui dovezi. Declari ceea ce ai de declarat despre persoana respectivă, îi retragi sprijinul acordat până în acel moment şi te retragi din grupul ei. Eu am avut cunoscuţi turnători şi atunci cand am aflat acest lucru m-am despărţit de ei, fără să trebuiască să dovedesc ceva.
3. Din problema expusă mai sus se naşte întrebarea firească: de ce au mai mers Dinu Patriciu şi prietenul său Călin Popescu Tăriceanu liniştiţi, zâmbitori şi triumfători împreună şi alături de „sceleratul bătauş de copii” Traian Băsescu, câteva luni bune, până fix în momentul în care acesta a refuzat favorul cuprins în faimosul bileţel roz, care era galben?
4. Dinu Patriciu a afirmat că a vazut cu ochii lui ÎNCĂ o lovitura în… PLEXUL copilului. Plexul este situat la nivelul cavităţii abdominale. Cum a putut ajunge Băsescu cu mâna la acel nivel? Dacă această a doua lovitură despre care vorbeşte Patriciu a avut loc când copilul era pe scenă, la îndemâna lui Băsescu, este evident că ar fi fost văzuta măcar de câteva zeci de oameni, dintre cele câteva mii care erau prezente acolo.
5. Cum de n-a ieşit la iveală această înregistrare video în momentul referendumului de suspendare a preşedintelui, cand ar fi fost cu adevărat distrugătoare şi când ar fi putut scuti câţiva cercetaţi penal de emoţii măcar doi ani?
6. Cum de timp de cinci ani absolut nimeni nu a pomenit o vorbă despre ACEST gest oribil, atâta timp cât s-a turuit la nesfârşit despre beţii, orgii, trafic de armament, etc.? Cum se poate ca într-o societate atât de plină de bârfe şi de calomnii să nu transpară aceste fapte comise într-un loc atât de public şi într-un moment atât de vizibil, văzute de unii dintre cei mai aprigi duşmani ai preşedintelui?
7. Îi vede cineva pe Lavinia Şandru şi pe Cosmin Guşe tăcând, discret, pudic şi deontologic, timp de 5 ani şi nesuflând niciun cuvânt despre acest incident ştiut şi văzut de centuristă cu ochii ei de căprioară (atît de blândă? nu, atât de păroasă), după câte sute de alte minciuni nedovedite au mai spus cei doi în această perioadă???
8. În sfârşit, îl vede cineva pe Băsescu enervându-se, sau măcar supărîndu-se, dacă un copil (sau chiar oricine altcineva) striga atunci „Votaţi Iliescu!” (când de fapt candida Nastase, care încerca, tocmai, să-şi detaşeze imaginea de cea a lui Iliescu )?

Răspunsurile la toate aceste întrebări nu le dau imaginile, ci inteligenţa, buna credinţă şi onestitatea logicii fiecăruia dintre noi.

Aşa să ne ajute Dumnezeu?

*             *

*

Chestiunea filmului şi problema lui Patriciu şi a lui Băsescu nu o rezolvă decât o expertiză făcută de o autoritate internaţională competentă.

Subiectiv fiind, aş spune că o asemenea expertiză ar fi bună pentru liniştea lui Traian Băsescu şi pentru neliniştea lui Dinu Patriciu.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

„Bunul simţ” liberal între mecenat şi cerşetorie

Comunicat de presă:

Bucuresti – 30 Octombrie 2009 – Gala Premiilor in Educatie, competitie organizata de Fundatia Dinu Patriciu, si-a anuntat castigatorii in cadrul unui eveniment organizat la Palatul Parlamentului. Au participat finalistii, juriul competitiei, personalitati ale societatii romanesti, precum si reprezentanti ai presei.

Gala Premiilor in Educatie este un proiect realizat de Fundaţia Dinu Patriciu cu scopul de a identifica, promova si premia bunele practici in domeniul educatiei.

(…)

Astfel, la categoria Invatamant preuniversitar, Anca Haraga, eleva in clasa a-XII-a la Colegiul National Costache Negruzzi din Iasi, a fost desemnata castigatoare la Sectiunea Elevul anului si a primit un cec in valoare de 5 000 de Euro. La Sectiunea Profesorul anului, locul I este ocupat de Nadina Nicolici, Profesor la Colegiul Tehnic Lorin Salagean din Drobeta-Turnu Severin. Ocupantul locului I la aceasta sectiune, a primit un cec in valoare de 10 000 Euro. La Sectiunea Scoala anului, premiul I si 30 000 Euro au fost acordate pentru Scoala Internationala din Cluj.

La categoria Invatamant universitar, premiul I si cecul in valoare de 5 000 Euro, la Sectiunea Studentul anului, i-au revenit lui George Gradinariu, student in anul V la Universitatea de Medicina și Farmacie din Iasi. La sectiunea Profesorul anului, pentru locul I a fost desemnat domnul Marin Carciumaru, Prof. Dr. la Universitatea Valahia din Targoviste. Acestuia i-a fost inmanat si un cec in valoare de 10 000 Euro. La Sectiunea Facultatea anului, juriul a decis neacordarea locului I.

La categoria Cercetare, trofeul de Cercetator al anului, precum si cei 10 000 de Euro, au ajuns la Prof. Dr. Gabriela Carja, Profesor Doctor La Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi.

Fundatia Ruhama din Oradea a castigat locul I si a primit 20 000 de Euro, la sectiunea ONG-ul anului.

Cel mai bun proiect educational a fost desemnat „O istorie a comunismului în România”, pentru ameliorarea cunoasterii si predarii istoriei trecutului recent implementat de IICCR (Institutul de investigare a crimelor comunismului in Romania) din Bucuresti si a primit 10 000 de Euro.

Valoarea totala a celor 36 de premii este de 200 000 Euro, suma oferita in exclusivitate de catre Fundatia Dinu Patriciu.

*         *

*

Aşadar cea mai bună elevă şi cel mai bun student din România au primit fiecare câte un premiu de… 5.000 €!

Câtă muncă, câte eforturi pozitive, câtă pasiune şi câte sacrificii recompensate cu echivalentul unei amenzi de fotbalist…

Banii vin de la un individ care, potrivit topului FORBES, are o avere estimată la zi de 1,8 miliarde dolari. Acesta a dat din buzunar, fiecăruia dintre cei doi tineri, circa 7.425 $, adică 0,0004125% din averea sa. Gestul, dacă n-ar fi (şi) de ochii lumii, adică propagandistic, ar fi chiar nobil şi frumos.

În acelaşi timp, un repetent notoriu şi un chiulangiu de la serviciu a primit, până azi, de la nişte oameni simpli şi creduli suma de 14.217 €. Fără să facă nimic. Niciun efort. Stă pe spate şi îi intră banii în cont. Uite aşa… Cerşind la telefon. Oferindu-şi, ca la linia fierbinte, chipul drept wallpaper.

Cerşeala e cu atât mai impertinentă şi mai nesimţită cu cât cerşetorul nici măcar nu reprezintă vreun partid bolşevic sau proletar sărman, ci unul liberal, plin de milionari în euro cu papioane-n gâţi.

Tupeul şi nesimţirea merg, însă, mai departe. Cerşetorul Crin motivează:

„Nu ştiu câţi bani se vor strânge în felul acesta, dar ştiu că voi putea spune tuturor celor care mă votează, pe ce bani mi-am facut această campanie electorală.”

Pe ce cantitate de naivitate a oamenilor îşi bazează argumentarea potlogăriei, dacă are curajul să spună aşa ceva?

De parcă dacă i-ar da nişte pomeni Patriciu, Tăriceanu sau Fenechiu, pe-astea nu le-ar putea declara la fel de transparent, mai ales că-l obligă şi legea. Antonescu parcă face parte din tagma acelor falşi milogi, iviţi dintr-o curte a miracolelor, care se dau cu aracet pe piele ca să pară arşi, cer un ban plângând de foame şi dacă-l primesc îl beau. Căci banii sunt aruncaţi pe fereastră, candidatul liberal neavând vreo şansă să ajungă măcar în turul doi din cauza blatului aranjat cu Iliescu.

Din această cauză, cred în continuare că tema cu „bunul simţ” la liberali constituie un plagiat ordinar.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Bucureşti, mon amour (2)

O altă superbă ruină neîntâmplătoare, la periferia nordică…

… a Pieţei Romane

Piaţa Romană nr. 7 (zona alb-negru)

(probabil va urma)

__________________________________

P.S. – Un bun prieten mi-a trimis, tocmai de la Bruxelles, acest link către blogul domnului Romulus Cristea, care, într-un foarte bine documentat articol analizează şi atrage atenţia asupra situaţiei scandaloase a imobilului din Piaţa Romană nr. 7 / Str. Cihoschi nr. 3, care, am aflat, se mai numeşte şi Casa Lalu.

Pentru a se putea vedea frumuseţea trecută a acestei case, vă prezint o fotografie de detaliu, culeasă de pe Flickr şi aparţinând lui Noridamar, însoţită de un fragment din comentariul original:

© Noridamar

«Casa profesorului Socrate Lalu – care a predat farmacologia şi la Iaşi şi la Bucureşti.
Înaintea lui, această casă din Piaţa Romană, în pericol de demolare,

a aparţinut doctorului Ion Nanu Muscel»

De asemenea, şi revista „Dilema Veche” deplânge soarta aceastei superbe clădiri într-un articol semnat de Andrei Pippidi, articol pe care îl reproduc mai jos.

Eu am fotografiat casa întâmplător, printr-un gard de şantier, venind pe Cihoschi dinspre liceul pe care l-am frecventat, destul de regulat, acum treizeci şi ceva de ani.

Puteam, la fel de bine, să fotografiez, cu mai mult timp în urmă, casa deja disparută astăzi de pe str. Visarion nr. 8, din Bd. Lascăr Catargiu, la doi paşi de Piaţa Romană.

Şi pentru că blogul meu este, totuşi, un blog cu înclinaţii politice, reamintesc celor din provincie şi din străinatate ca locaţiile în cauză  se află în sectorul I, unde primar este domnul Andrei Chiliman de la P.N.L., pe care, dacă ar avea curaj sau energie, ar trebui să-l ia la întrebări „şeful” pe linie de partid Crin Antonescu, chiar dacă şeful pe cealaltă linie, Dinu Patriciu, îl lasă în pace sau, poate, chiar îl încurajează, de când e mai mult afacerist decât arhitect.

Cam cât face kilul de teren pe taraba 7 din Piaţa Romană nici nu vreau să mă gândesc!

Anul IV, nr.163 – 23 martie 2007

Andrei PIPPIDI | SOS Bucureşti
Cînd o să se oprească?

«Într-unul din articolele precedente, pomeneam în treacăt de o casă „închisă şi pustie” din Piaţa Romană, chiar lîngă Academia de Studii Economice. Acolo, la nr. 7, a fost casa profesorului Lalu. Peste cîteva săptămîni n-o să mai fie. În jurul acestei splendide case (1890? 1900?) se foiesc acum muncitorii. Azi, făceau ţăndări cu pickhamerele clădirea care leagă locuinţa principală de construcţia din fundul curţii, condamnată şi ea.

Uşa de la intrare era deschisă spre scara care urcă spre un parter înalt. Parter şi etaj – casa pare opera unui arhitect francez, care a împodobit-o cu mascheroane şi amoraşi de ghips deasupra intrării şi în jurul unui fronton somptuos. Peste toată scena plutea un nor alb: praful ridicat din sfărîmarea zidurilor. Ferestrele, încadrate de ornamente ca ramele oglinzilor de odinioară, sînt deschise sau sparte, ori astupate cu placaj. E spintecată şi marchiza, iar tencuiala are nenumărate julituri.

A apărut o pancartă care anunţă că autorizaţia de „desfiinţare” a fost eliberată de primăria sectorului 1 în decembrie 2006, pentru corpul 2. Va să zică, clădirea din spate, cu ieşirea pe strada Cihoski, la fel de impunătoare, dar mai sobră ca decor: un perete a căzut şi rana se cască, largă. Beneficiara acestei acţiuni de vandalism se numeşte Curta Ruxanda Ianula. Prin urmare, dna Curta, avînd de demolat o clădire valoroasă într-o zonă protejată (protejată cum se vede!) s-a adresat Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu (încă director: acelaşi Ştefan Damian responsabil pentru multe avize de acest gen) şi a primit de acolo asigurarea că, nefiind monument istoric, casa poate fi sacrificată. De altfel, nu există nici o garanţie că, după prima etapă, nu vine rîndul corpului 1 (eventual, victima unui accident…).

Iarăşi se nimicesc amintiri. Socrate Lalu a fost profesor de farmacologie, la Iaşi (1913-1920) şi la Bucureşti (1920-1940), printre cei cărora acest domeniu ştiinţific le datorează mult. Născut la Piatra-Neamţ, îşi făcuse studiile la Paris, unde a şi publicat, în anii 1902-1912, lucrări de fiziologie comparată, medicină experimentală şi toxicologie. Înaintea lui, proprietarul casei, cel puţin din 1911, a fost colegul lui de la Facultate, medicul Ion Nanu-Muscel (1862-1938). O stradă din Bucureşti îi poartă numele.

Anul trecut, într-un ziar care, în suplimentul săptămînal, publica „portretele” unor case istorice, am văzut fotografia imobilului din Piaţa Romană, nr. 7, cu o prezentare entuziastă. Acum înţeleg că, de fapt, era reclama pentru vînzare. Una după alta, casele de această vîrstă sînt atacate, ca la un bombardament. Direcţia „de cultură”, care, de fiecare dată, îi satisface pe solicitanţi, ar trebui să se cheme Direcţia demolărilor. În afară de biserici, oricum refăcute toate, nu mai există în capitală clădiri mai vechi decît vremea Unirii, ba chiar, ca aspect exterior, epoca Independenţei. Din cauza acestei epidemii mortale pe care a provocat-o specula de terenuri în centrul oraşului, n-o să mai rămînă nici generaţia aceea de case de la sfîrşitul secolului al XIX-lea. Aceste ravagii le face ignoranţa unor oameni cărora nu le-a spus nimeni să preţuiască trecutul şi care, ori urmăresc pur şi simplu cîştigul, ori sînt nerăbdători să imite mode străine. Adică, în loc să aibă mîndria de a se instala în case de nobilă tradiţie, îşi doresc sticlă şi beton, aceşti cititori ai revistelor cu hîrtie lucioasă, din care au învăţat cum să se îmbrace şi să blindeze ferestrele cu termopan.»«

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Emile, SPUNE ŞI TU!

Poate aţi auzit de campania „SPUNE ŞI TU„.

Apare la televizor, la radio, pe net sau pe banner-e şi billboard-uri. Doar din closet n-a ieşit încă.

Deoarece sunt de modă veche şi tutuiala neliber consimţită mi se pare un tip de barbarism mârlănesc, n-am avut curiozitatea să dau curs, până acum, acestui îndemn suspect şi acelei amăgiri insultătoare din subtitlu, „E ÎN PUTEREA TA!”. A colecţiona o serie de năstruşnicii culese din popor, de genul «Biletele de autobuz s-au scumpit. Trebuie depăşite aceste probleme dar când ai buzunarele goale nu prea poţi», este un demers populist şi inutil petentului, asemănător panoului „Realitatea” din faţa Teatrului Naţional. Pulimea joacă mereu cu entuziasm şi pe gratis în piesele regizate de PR-işti.

De asemenea, văzând ce „supraofertă” de campanii a apărut în ultima vreme, este greu să crezi că aceia care le pun la cale şi, mai ales, le finanţează o fac de amorul poporului, dintr-un exces de civism sau de dragul democraţiei. Patru clase primare, capacitatea de a rezolva o integramă de dificultate medie şi deprinderea de a pune câteodată întrebări retorice te califică să înţelegi că, dând curs oricărei astfel de campanii, te faci complice la o acţiune fie de manipulare, fie de propagandă. Ce pot spera unii care scriu «Vine iarna şi trebuie să ne aprovizionăm cu lemne. E mai greu pentru noi cei care avem pădure că trebuie să obţinem aprobări pentru a tăia din pădurea noastră» sau «Impozitul forfetar a facut praf micii intreprinzatori. Au disparut multe locuri de munca, patronii ne mai putand suporta salarii si impozite pe salarii». Aceşti oameni chiar vor să fie în puterea lor schimbarea situaţiilor pe care le reclamă. Avem şansa să nu reuşească.

În spatele tuturor acestor campanii stau, mai în faţă sau mai în spate, persoane interesate să sucească minţile unor proşti sau ale unor disperaţi. Nici nu mai e vorba despre o spălare de creiere, căci în astfel de plase cad, îndeobşte, cei cu creiere imaculate.

În cazul campaniei pretins „sociale”, dar în realitate pur politice, „SPUNE ŞI TU”, motivaţia iniţiatorilor este chiar jalnică şi de o demagogie josnică, pentru că dă unor amărâţi săraci cu duhul speranţa că problema lor devine problema lumii:

«DE CE SĂ SPUN? • Pentru că sunt atâtea lucruri care te deranjează. În jurul tău, în oraşul tău, în ţară. Pentru că aici te ascultă cineva. Noi, cei care, la rândul nostru, ne-am săturat. De nesimţire, de delăsare, de corupţie, de neputinţă, de mizerie, de sărăcie. Pentru că încercăm să facem ceva. Şi vom aduce oameni care te pot ajuta cu sfaturi, consultaţii, îndrumări. Nu mai ai niciun motiv să taci.»

Îmi amintesc de nişte escroci care cică ofereau îngrijire unor bătrâni neputincioşi şi bolnavi, dar pe care doar îi deposedau de bunuri, lăsându-i apoi de izbelişte.

Am citit cu destulă răbdare mai multe „spuse” ale unor cetăţeni cu… „aplomb”. Prima concluzie, din fericire invalidă în planul generalului, ar fi că „vocea poporului” e cretină. Sau că se face un mişto masiv. O doamnă, care crede că ştie să se evalueze, scrie acolo: «Suntem atât de deştepţi, dar în acelaşi timp atât de proşti! Muncim zi de zi, iar nenorociţii de patroni ridică din umeri când le ceri salarul, care şi asa este restant de câteva luni (cel puţin trei), cu motivaţia – nu am încasat nimic, nu am bani să-ţi dau! Să dăm o lege pentru astfel de oameni care să-i oblige să plătească salariile la timp (staţi liniştiţi că nu le este frica de o plângere la ITM) vor să vii la lucru, să faci tot ce spun ei, dar când e vorba de plată – NIMIC.»

Am putea crede că o astfel de cercetare sociologică ar putea oferi o bază pentru un program electoral. Nu ştiu cum ar putea fi sintetizate într-un tot unitar toate aceste probleme, chiar şi grupate tematic, cum apar ele pe site-ul respectiv. Demagog până în măduva oaselor sale de politicain „altfel”, «liderul liberal, Crin Antonescu, a precizat că este vorba de o campanie cu care are „o legătură de solidaritate” şi că temele de acolo îi sunt proprii».

Ce noroc pe poporul român că preşedintele României va ieftini biletele de tramvai!

De fapt, după potlogăria groasă de la Universitatea baptistă „Emanuel”, din Oradea, unde „tânărul” Zambil Antonescu, întrebat fiind: «să presupunem că aţi cîştigat cursa prezidenţială şi că sînteţi în prima zi la birou ca preşedinte al ţării, care ar fi primele trei lucruri pe care le-ați face în această calitate?», el, căruia Rebenciuc nu îi cere respect, a răspuns cu paratrăsnetul în funcţiune, evitând pedeapsa divină cuvenită:

1. I-aş mulţumi lui Dumnezeu că m-a ajutat, deşi cred că nu se implică în această campanie electorală.

2. M-aș reculege, pentru că uneori simt că mă împrăştii la propriu în atîtea activităţi.

3. Aş convoca toţi factorii de decizie din domeniul religiei şi culturii, în primul rînd pe Patriarhul Daniel, pentru că reprezintă majoritatea românilor, apoi pe ceilalţi şefi de culte, pe preşedintele Academiei Române, să vedem încotro trebuie să ne căutăm drumul pentru mai binele românilor…

(Sursa: Marius Cruceru)

A propos, sper că domnul Mircea Cărtărescu nu ştia despre acest moment electoral când a scris pe „Voxpublica” că «Crin Antonescu e un om mult mai delicat şi mai decent decât ceilalţi trei, alături de care pare din alt film. E singurul care nu e deloc populist.»

Intenţia reală a campaniei on-line este, de fapt, crearea unei liste de nemulţumiri care să fie percepute de public drept „nenorocirile” momentului, deşi majoritatea lor datează de douăzeci de ani sau chiar mai de demult.

În ziarul „Gândul„, Marian Sultănoiu devoalează culisele campaniei „SPUNE ŞI TU”, o evidentă campanie de teasing electoral pusă – cu efecte îndoielnice – în slujba lui Crin Antonescu.

«O campanie socială adresată celor nemulţumiţi de felul în care merg lucrurile în România deghizează o campanie politică dusă în sprijinul lui Crin Antonescu. Acesta spune că temele campaniei îi sunt proprii, dar că nu ştie cine plăteşte»

Ideea unei astfel de campanii este o idee proastă. Cauza stă în păcatul, ajuns comun, al INADECVĂRII mesajului la public, sau invers. Ceea ce este nepermis la o presupusă inteligenţă neafectată de senectute a unei persoane cu pretenţiile Zoei Petre, cea care conduce INCOR (Institutul de Cooperare Regională, fondat de Emil Constantinescu).  Şi Sorin Ovidiu Vântu, sau cine o fi decidentul „ideologic” al trustului „Realitatea Caţavencu”, a avut o idee la fel de dezastruoasă – se vede acum în cifre foarte roşii – atunci când a schimbat orientarea politică a postului de televiziune „Realitatea TV”, îndreptându-l împotriva PD-L şi preşedintelui Băsescu. Se ştie că un post de ştiri este un post de nişă „quality”. Iar nişa respectivă este reprezentată de o categorie socială pe care atât sondajele de opinie cât şi statisticile postelectorale o identifică cu electoratul „evoluat” (populaţie activă din mediul urban, cu studii medii şi superioare, vârstă medie, etc.), adică cu cel majoritar de dreapta, democrat-liberal şi liberal. Votanţii de stânga din România nu constituie targetul unui post de ştiri. Opţiunea politică luată la „Realitatea” a îndepărtat un public pedelist de 35% şi a păstrat un public penelist de maximum 19% / 2 = 9,5%. Căci, situându-se de aceeaşi parte a baricadei cu „Antena 3”, şi-a împărţit cu aceasta bruma de public liberaloid. Repet, rezultatele se văd în situaţia financiară a „Realităţii”, datoare la bugetul statului cu 1,3 milioane de euro şi cu alte milioane de euro la diferiţii furnizori, potrivit ştirilor publicate în presă.

Inventatorii campaniei „SPUNE ŞI TU” fac, aşadar, aceeaşi eroare de inadecvare. Ar vrea să se adreseze unui tip de public şi dau peste un alt public. Caută „omul creier”, sătul de tipul vechi de politician (Antonescu este, nu-i aşa, un „tip nou”) şi găsesc „omul burtă” care vrea butelie. O ipotetică tentativă de dizlocare a unei părţi din electoratul PSD nu este plauzibilă. De altfel chiar şi rezultatele cantitative sunt modeste: astăzi erau înregistrate doar 16.479 de „spuneri”, 5.861 de comentarii şi – cică – 1.129.239 de vizitatori, cifră de care mă îndoiesc. Dar, chiar luând de bună această „audienţă” de un milion şi ceva de accesări, faptul că doar 1,98% dintre vizitatori au pus botul sau au avut ceva de „spus”, reflectă că ŞI această campanie este un eşec.

Aşadar, potrivit ziarului „Gândul”, în spatele campaniei se află «fostul preşedinte Emil Constantinescu, prin INCOR – condus de Zoe Petre – şi omul de afaceri Dinu Patriciu, prin compania sa de publicitate „Odyssey Communication”»

E mai puţin importantă, acum, legatura existentă între institutul sau fundaţia lui Emil Constantinescu şi banii lui Dinu Patriciu.

Pour la bonne bouche, e de remarcat, însă, o poantă chiar haioasă pe care bietul Constantinescu o comite în vehemenţa lui senilă:

«Fostul preşedinte Emil Constantinescu respinge însă categoric ideea că face teasing pentru Crin Antonescu. „Este o speculaţie. Această campania care se face prin INCOR – Institutul de Cooperare Regională, fondat de mine şi condus de doamna Zoe Petre -, este urmarea proiectului mai vechi al INCOR şi al «Fundaţiei pentru Democraţie» pe care l-am lansat de câţiva ani, şi anume «Părerea cetăţeanului contează». Proiectul s-a desfăşurat ani buni, începând din 2003, în sistem door to door, pentru că, în acea perioadă, eram complet interzişi pe tv, pe radio şi în ziare. Era perioada lui Năstase. Acum s-a schimbat situaţia , iar comunicarea pe internet este tot mai eficientă, fapt care ne-a determinat să reluăm acest program pe net”, a declarat, pentru „Gândul”, fostul şef al statului.»

Ooops! Gura păcătosului adevăr grăieşte…

Deci, domnule Constantinescu, ACUM S-A SCHIMBAT SITUAŢIA?!?!

Cam de când?

Şi iată cum Emil Constantinescu a ajuns, against all odds, agentul electoral al preşedintelui Traian Băsescu.

Intenţionam să-l întreb pe Emil Constantinescu dacă ştie pe cine va desemna Crin Antonescu ca prim ministru, în cazul în care ar câştiga alegerile prezidenţiale.

Nu-l mai întreb, căci e clar, Dumnezeu i-a dat mintea de pe urmă şi ŞTIE!

© Hultanul

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Mogulologie – Genul proxim

Pentru ipocriţii care pretind că nu ştiu cine sunt „mogulii” de presă, am dat un search pe Google: numele vehiculate sunt Michael Ringier, Adrian Sârbu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu, Dinu Patriciu, Ioan şi Viorel Micula, familia Păunescu şi chiar Dan Diaconescu…

Deşi unii dintre ei pretind că n-ar avea nicio legătură cu trusturile de presă pe care le controlează prin interpuşi, ca în cazurile „Intact” şi „Realitatea-Caţavencu” (S.O. Vântu declara deunăzi: «Nu eu, ci copiii mei sunt proprietarii trustului de presă „Realitatea-Caţavencu”. Iar ei nu au nici cel mai mic interes politic.»), este clar ca bună ziua pentru toată lumea că ei sunt totuşi cei care manevrează bateriile de tunuri grele şi decid  „politicile editoriale” ale posturilor de televizune şi ale ziarelor din subordine cu care trag salve mai mult sau mai puţin eficace.

Mă îndoiesc profund că, de pildă, convocatul domn Geoană l-a vizitat pe domnul Vântu la reşedinţa acestuia din Deltă – aşa cum se bârfeşte – exclusiv în scopul nobil de afla unde sunt banii delapidaţi de la FNI de către capra ispăşitoare Vlas.

Nu pot uita gafa monumentală comisă de-o angajată a unuia dintre moguli care, dintr-o conştiinciozitate de sclav silitor dar prost, a căutat în DEX definiţia termenului „interlop” pe care i-a servit-o unui consilier prezidenţial: «Care are o reputație proastă; rău famat, dubios, suspect, deocheat». Evident că interlocutorul, inteligent şi pe fază, n-a putut rata ocazia de a-i replica cu umor: «Va referiţi cumva la domnul (…),  patronul dumneavoastră?». Potrivirea între definiţia DEX-ului şi respectivul patron este atât de flagrantă, încât biata femeie, cunoscută îndeobşte după rictusul rânjit si fălcos ce-i ţine loc de zâmbet, era să cadă de pe scaun înţelegând că va ajunge în curând să aducă bani de acasă, după sancţiunile şi amenzile pe care le primeşte postul de la C.N.A. din cauza ei şi a minciunilor pe care le dă pe post, în goana după un senzaţional salvator de rating, şi după penalizările pe care probabil le primeşte de la propriul loc de muncă pentru ineficienţa economică a emisiunii pe care o face într-un mod atât de lamentabil (Mircea Marian scria în „Evenimentul Zilei” din 4 septembrie a.c.: «Realizatorii de la (…) TV sunt ameninţaţi cu amenzi de fiecare dată când audienţa emisiunilor lor este sub cea a concurenţei de la Antena 3.»).

De curând, institutul britanic „Oxford Analytica” (OXAN) a dat publicităţii un raport privind starea mass-media din România: «Oxford Analytica a realizat un studiu în care arată că presa din România nu mai joacă un rol pozitiv în formarea opiniilor politice. Prestigiosul institut de consultanţă politică Oxford Analytica (OXAN) a publicat o analiză în care arată că trusturile media controlate de Vîntu, Patriciu şi Dan Voiculescu şi-au coordonat, în 2009, atacurile împotriva lui Traian Băsescu. Potrivit acestei analize, strategia televiziunilor lui Vîntu şi Voiculescu este să reducă interesul publicului pentru politică. Această strategie a avut efect la alegerile parlamentare din 2008, când mai puţin de 40% din electorat s-a prezentat la urne.» (Mircea Marian in „Războiul mogulilor cu Băsescu”, Evenimentul Zilei, 4 septembrie 2009).

In acest context, este imposibil sa nu sară în ochi o teribilă coincidenţă: dintre cei citaţi mai sus, „mogulii” anti-Băsescu se definesc printr-un gen proxim extrem de evident, diferenţele speficice fiind, practic, neglijabile.

Genul lor proxim este PENALUL! Sau, dacă avem în vedere înţelesul strict lexical al termenului conform DEX, aceştia sunt, cu toţii, nişte INTERLOPI.

O dubioasă şi bizara fatalitate face ca numai mogulii cu dosare penale să fie înverşunaţi împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi, prin ricoşeu, împotriva apropiaţilot acestuia şi PD-L-ului în ansamblu său.

Se ştie că domnii Dan Vloiculescu, Sorin Ovidiu Vântu, Dinu Patriciu, dar şi Sorin Roşca Stănescu (pe care îl asimilez taxonomic categoriei de „mogul”, deşi nu este decât un rechin de presă, adică un fel de peşte) au avut sau au pe rol dosare penale.

• SORIN OVIDIU VÂNTU – «Scăpat (deocamdată!) cu faţa curată din dosarele FNI, BID, BRS, FNA-Banca Agricolă şi din alte cauze conexe acestora, fostul infractor Sorin Ovidiu Vîntu va trebui să facă faţă unui nou dosar penal. Documente oficiale arată că părintele FNI este cercetat în prezent de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti (BCCO) – Serviciul de Combatere a Marii Criminalităţi Economico-Financiare din cadrul MIRA, în Dosarul penal nr. 754/D/P/2006, în care se cercetează „reţeta” prin care Fondul Român de Garantare a Creditelor pentru Întreprinzătorii Privaţi (FRGC) SA.» (Mediafax)

• DAN VOICULESCU – Deşi declara senin (sau senil?): «Voi încerca să promovez o lege referitoare la patronii de presă, că de aici pleacă problema. Să îndeplinească o minimă conditie ca să fie patron de ziar – sa nu aiba dosar penal (sic!). Îmi pare rău pentru presă, dar până nu o să scăpăm de directorii de acest gen, presa nu o să se facă bine.» (Informatia.ro), domnul Voiculescu a a avut şi domnia-sa parte de dosare penale: «Liderul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, este urmarit penal in dosarul Loteria Romana si cercetat in dosarul privatizarii Institutului de Cercetari Alimentare.» (Romaniacurata.ro), dar si fiica sa, Camelia, cea care, formal, conduce trustul pe presa „Intact”: «Dosarul penal „Rompetrol” n-a fost singurul în care Dan Voiculescu şi-a împins copilul la înaintare pentru a umfla buzunarele familiei, dar să şi răspundă penal pentru afacere. Camelia Voiculescu a fost vârâtă de tatăl ei şi în dosarul „Loteria”, în care preşedintele de onoare al PC şi-a reglat, în siguranţă, conturile personale cu George Copos, într-o afacere caracterizată de procurori drept ilegală.» (Stiri.rol.ro).

• DAN COSTACHE PATRICIU (alias Dinu Patriciu) – «În septembrie 2006, Dinu Patriciu a fost trimis în judecată, în dosarul „Rompetrol”, fiind acuzat de comiterea a şapte infracţiuni.» (Ziare.com). Nu-i vorba că nici domnul Patriciu nu se lasă mai prejos decît domnul Voiculescu şi se poate mândri că şi fiica sa a dobândit, de curând, un dosar penal; e drept că doar pentru beţie la volan: «Ana Patriciu, fiica preşedintelui TRG, Dinu Patriciu, s-a ales cu dosar de cercetare penală după ce, în dimineaţa zilei de 6 martie, în jurul orei 3.00, a fost depistată conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, au declarat pentru NewsIn surse din Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Ana Patriciu a fost oprită, în noaptea de 6 martie, de poliţişti de la Brigada Rutieră Bucureşti care au descoperit că testul cu alcoolmetru a scos în evidenţă o îmbibaţie de 0,46 miligrame de alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care au condus-o la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici pentru recoltarea probelor biologice. Ulterior, i s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, dosar care se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.» (Realitatea.net). De precizat, în acest caz minor, frivol şi colateral, «că în astfel de cazuri, în sânge alcoolemia constatată cu alcoolmetrul apare cel puţin dublă. (…) Potrivit legii, conducerea autoturismului cu o alcoolemie de peste 0,8 se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani si anularea permisului.» (9am.ro).

• SORIN ROŞCA STĂNESCU – pe care colegii de breaslă îl compară – probabil cu temei – cu Pamfil Şeicaru, dar numai prin prisma vorbei „Şantajul şi etajul” (Evenimentul Zilei), este un personaj de o moralitate greţoasă, iar dacă îi parcurgi dosarul de turnător îi vezi abjecţia în toată mizeria ei (vezi blogul lui Dan Badea). Despre SRS „penalul” aflăm că: «Procurorii Parchetului General au extins cercetările în cazul jurnalistului S. R. Stănescu şi i-au adus, miercuri, la cunoştinţă o nouă acuzaţie: aderare la un grup de crimă organizată, infracţiune pedepsită cu până la 20 de ani de închisoare, transmite TVR.» (HotNews). Totodată, «Sorin Roşca Stănescu a fost pus sub acuzare în calitate de învinuit în dosarul privind operaţiuni pe piaţa de capital cu acţiuni emise de societatea „Rompetrol Rafinare”.» (HotNews). Cei care vor să afle mai multe despre acest mic manevrator de presă pot citi, aici şi aici, două articole extrem de interesante.

Despre celelalte implicări ale celor patru în cazuri anchetate şi documentate doar de presă, fără transpunerea lor în dosare penale,  gen afacerea „Sterling”, nu îmi permit să discut aici şi acum. Nici despre  „calităţile” de turnători – certificate de C.N.S.A.S. – ale domnilor Voiculescu (Felix) şi Roşca Stănescu (H15 şi Deleanu) nu mai are rost să discutăm, căci ele nu se încadrează decât în domeniul diferenţelor specifice.

De asemenea, este de prisos să mai adug că toate aceste dosare, inclusiv cele de poliţie politică, au fost deschise după ce Traian Băsescu a dat semnalul că justiţia nu mai trebuie sa aibă inhibiţii în instrumentarea cazurilor de corupţie şi de infracţiuni economico-financiare şi după ce, acelaşi Traian Băsescu, a „forţat” transmiterea arhivelor Securităţii către C.N.S.A.S., dându-i acestuia, practic, viaţă.

Constatăm, aşadar, pe de o parte, isteria aberantă şi inutilă a mogulilor „penali” şi, pe de altă parte, calmul profesionist şi deontologic al celorlalţi moguli de presă, animaţi şi ei, desigur, de interese economice şi financiare diverse, dar suficient de inteligenţi pentru a-si prezerva investiţiile în credibilitate pe care le-a facut principalul lor acţionar care este, în fond, publicul.

Uniţi în muget şi în nesimţiri, mogulii „penali” au început să enerveze până şi occidentul, dovedind ce anume îi mână în luptă şi ce temeri cu zăbrele îi animă atât de cumplit.

Cu o chitară ale cărei… coarde sunt alde Badea, Ciutacu, Gâdea, Stan, Dumitrescu, Drăgotescu, Creţulescu, Tudor, Prelipceanu, Grecu sau Vrânceanu-Firea orice acord sună fals şi ajunge sa zgârie urechile, iată, până hăt departe.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

//