Mircea Toma, ONN-ist

Mircea Toma este un jurnalist cu pretenţii. Este chiar mai mult decât un jurnalist, este un vector şi un activist. De altfel a ajuns să se semneze „Mircea TOMA ziarist şi ONG-ist”.

În ochii mei apare, nu ştiu de ce, mereu ca totemul sacrosant invocat de nişte adepţi de-ai lui, ecologişti „şoz” înveşmântaţi în şlapi, care făceau gălăgie, la 2 Mai, în legătură cu jet-ski-ul unui prieten. Acolo, gunoaiele ecologiştilor-scanadlagii stau morman şi pe plajă şi pe faleză, în faţa vilelor, dar un jet-ski folosit în larg li se pare scandalos.

Despre „războiul” său din Vama Veche au circulat diverse bârfe care situau civismul lui Toma în umbra unor interese mercantile pe care nu vreau să le discut aici.

În calitatea mea de infim contribuabil la bunăstarea sa materială, am îndrăznit să-l întreb pe Mircea Toma ce părere are – ca responsabil al Agenţiei de Montorizare a Presei – despre derapajele mintale şi verbale ale colegului său CTP. N-am cunoştinţă despre vreun răspuns sau despre vreo delimitare. Ceea ce mă face să mă mai îndoiesc o dată de onestitatea lui Toma. Aştept, de astăzi, să tacă timid şi în legătură cu alţi doi colegi: Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chireac – interlopi de presă.

Cam acesta e omul…

*          *

*

Dar nici jurnalistul nu e mai presus. În ultimul număr al „Acadeniei Caţavencu” – nr. 44 (932) / 2009 –, Mircea Toma scrie un „contraeditorial” intitulat „Craniul unicameral al lui Traian Băsescu”.

Acolo, el scrie o… „mică enormitate” logică:

«Apoi, Băsescu, recte o instituţie a statului, intervine în campania pentru referendum: conform cutumei, dar şi recomandărilor Uniunii Europene, o autoritate publică nu trebuie să influenţeze sesnsul votului într-un referendum; campania instituţiilor publice trebuie să se rezume la informare, punct.»

Mircea Toma manifestă o voită ignoranţă pentru a-i minţi pe unii dintre cititorii lui care sunt mai proşti decât ai mei.

Toată lumea ştie că atât preşedintele ceh, Vaclav Klaus, cât şi premierul irlandez, Brian Cowen, au luat atitudini deschise în privinţa Tratatului de la Lisabona la momentul referendumurilor naţionale din ţările lor.

«The Irish Prime minister Brian Cowen of the conservative Fianna Fail party is holding his final press conference in a hotel room in Dublin. A large, yellow „yes” badge is pinned to his lapel. There are journalists from Italy, Belgium, Spain and England. The treaty has already been ratified in 26 countries. The Czech and Polish presidents may be dragging their heels but essentially it is up to Ireland to decide if the treaty comes into force in 2010.» (Der Spiegel)

Apoi este normal şi logic ca însuşi INIŢIATORUL unui referendum să îl şi susţină. Mai ales atâta timp cât o altă instituţie a statului, Parlamentul, ia o atitudine contrară, împotrivindu-se referendumului, ceea ce nu-l mai deranjează pe Toma, care nu are alt scop decât să-l critice, cu orice preţ, pe preşedinte.

Comic este că Mircea Toma după ce spune…

«Dincolo de flagrantul conflict de interese, mesajul poate fi calificat ca atac asupra principalei instituţii a democraţiei.» (parlamentul, n.m.)

uită ce a zis şi îşi aminteşte…

«Oameni împreună cu care am fost în aceleaşi mari campanii – Coaliţia pentru un Parlament Curat, de exemplu – şi împreună cu care eram taxaţi de propaganda lui Năstase că suntem „Coaliţia portocalie” în 2004. E haios de trist să vezi cum persoane care păreau a fi mobilizate de principii, nu emoţionate de persoane, reduc paradigma „corect – incorect” la cea „pro – contra”»

Probail că lui Mircea Toma i se pare că Băsescu i-a luat pâinea de la gură, căci nu văd mare diferenţă, în plan teoretic, între demersul „civil” din 2004 şi cel politic de acum, care propune o punere în practică a dezideratului legat de un parlament curat.

De ce i se pare, astăzi, lui Mircea Toma curată instituţia pe care o considera murdară acum 5 ani, nu înţeleg. Poate pentru că în ea au intrat, cu şperaclul uninominalului lui Pârvulescu, tot felul de NEaleşi, mai ales liberali, gen Antonescu sau Ghişe.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009